Cerere de rejudecare a cauzei penale formulata de condamnat, Scopul exercitarii dreptului la rejudecare

Codul de procedura penala (1969): art. 522

¹

• Al doilea Protocol Aditional la Conventia Europeana de Extradare (1957): Titlul

3. art. 3

• Legea nr. 302/2004: art. 34 alin. (1), art. 69
• Inalta Curte de Casatie si Justitie: decizia nr. 5454/2007

Potrivit art. 522

¹

alin. (1) C. pr. pen., in cazul in care se cere extradarea sau predarea in baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.

Pentru interpretarea dispozitiilor art. 522

¹

C. pr. pen., trebuie avute in vedere si considerentele Deciziei nr. 5454/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in care se prevede cu claritate ca persoana extradata/predata va beneficia de rejudecarea cauzei numai in cazul cand nu a avut cunostinta de derularea intregului proces penal, aceasta incepand deci cu cercetarile efectuate in cursul urmaririi penale.

In sprijinul acestei solutii vin si prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicata, potrivit carora, noua procedura de judecata are ca scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care, judecata si condamnata in lipsa, nu a avut cunostinta de procesul pornit impotriva sa si prin urmare, nu a fost in masura sa-si faca apararile. Consecinta acestei dispozitii este aceea ca, la primirea solicitarii de rejudecare din partea condamnatului, instanta compet

e

nta este datoare sa examineze daca conditia privind judecarea si condamnarea in lipsa este indeplinita, aceasta fiind o conditie de admisibilitate dupa care se procedeaza la solutionare.

In speta, condamnatul a fost prezent in cursul cercetarii si urmaririi penale, a dat declaratii, i-a fost prezentat materialul de urmarire penala, nu a incunostintat organul de ancheta penala de Intentia de a pleca in strainatate pentru ca actele de procedura sa-I fie comunicate la o alta adresa.

De asemenea condamnatul a uzitat si de calea de atac, recursul, semnand respectiva cale de atac, fiind asistat de un avocat ales.

Pentru cele expuse, instanta de recurs a constatat ca nu sunt indeplinite cerintele inscrise in art. 522

¹

C. pr. pen., raportat la art. 404-408 C. pr. pen., motiv pentru care in mod corect prima instanta a respins cererea condamnatului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 128/R din 30 ianuarie 2014, dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 2932 din 31.10.2013, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 19421/325/2013, in baza art. 522

¹

C. pr. pen., a fost respinsa ca neintemeiata cererea de rejudecare a cauzei dupa extradare, formulata de catre condamnatul P.C., detinut in Penitenciarul Timisoara, avand ca obiect sentinta penala nr. 931/06.04.2012, data de Judecatoria Timisoara in dosarul nr.18881/2010. In baza art. 192 alin. (2) C. pr. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara la data de 15.07.2013 sub nr. 19421/325/2013, petentul condamnat P.C. a solicitat rejudecarea cauzei nr. 18881/325/2010/2005, deoarece la acea data nu era in tara si a fost judecat si condamnat in lipsa.

In drept, au fost indicate dispozitiile art. 522

¹

C. pr. pen.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 931 pronuntata de Judecatoria Timisoara la data de

2012. in dosarul nr. 18881/325/2010 s-a dispus:

„In temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) si i) C. pen. condamna inculpatul P.C., judecat in stare de libertate la pedeapsa de:

• 3 (trei) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat.

In temeiul art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) si i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamna inculpatul la pedeapsa de:

• 3 (trei) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

In temeiul art. 33 lit. a) C. pen. si a art. 34 lit. b) C. pen. dispune contopirea acestor pedepse cu cele aplicate in prezenta cauza, in pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani inchisoare, pe care o sporeste cu 6 luni inchisoare inculpatul urmand a executa pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare, in conditiile art. 57 C. pen.

Sentinta penala nr. 931/06.04.2012 a Judecatoriei Timisoara a ramas definitiva prin decizia penala nr. 1294/R/24.09.2012 a Curtii de Apel Timisoara, fiind respinse ca nefondate recursurile inculpatilor.

Sub titlul marginal al Sectiunii IV din Rejudecarea in caz de extradare, „Rejudecarea celor judecati in lipsa in caz de extradare” art. 522

¹

C. pr. pen. stipuleaza ca, „in cazul in care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta”. Conform art. 69 din Legea nr. 302/2004, cu referire la postura de stat solicitant a Romaniei „prin cererea de extradare, Statul Roman va da asigurari in conditiile art.34 alin. (1), privind posibilitatea rejudecarii cauzei in prezenta persoanei extradate”.

Pe de alta parte, din dispozitiile art. 3, Titlul III din al doilea Protocol Aditional la Conventia Europeana de extradare incheiata la Paris la 13 decembrie 1957, ratificat de Romania prin Legea nr. 80/1997 rezulta ca o conditie
sine qua non

(fara de care nu se poate) pentru admiterea unei cereri de extradare o constituie aceea ca statului solicitant sa i se dea asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare daca persoana in cauza a fost judecata si lipsa. Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa-l urmareasca pe extradat in sens contrar.

Se poate observa ca, in acord cu reglementarea data de catre Conventia Europeana de Extradare si Legea nr. 302/2004, pentru a fi posibila o rejudecare la cererea celui extradat, trebuiesc indeplinite doua conditii esentiale: prima ca persoana extradata sa fi fost condamnata in lipsa, iar a doua, ca persoana extradata care a cerut rejudecarea sa invoce incalcarea dreptului la aparare.

In speta, s-a constatat ca petentul condamnat a participat la toate actele procesuale in cursul urmaririi penale, fiindu-i prezentat de catre procuror intregul material intocmit si semnand actul final al acesteia, respectiv procesul verbal de prezentare a materialului de urmarire penala.

Pe de alta parte, acesta a urmarit derularea cauzei inclusiv in calea de atac a recursului, declarand si semnand respectiva cale de atac si care i-a fost respinsa in urma analizei fondului si nu prin respingerea formala, ca tardiv declarat, iar sustinerea potrivit careia recursul nu a fost declarat si semnat de petentul condamnat, ci de un membru al familiei, nu este dovedita in nici un fel.

Desi este un drept personal, nu se poate acredita ideea necunoasterii de catre petentul condamnat a mersului procesului propriu, functie de cele anterior expuse, ca si prin prisma faptului ca in cauza coinculpat este chiar fratele acestuia.

Aspectul ca, in atare conditii, in deplina cunostinta de cauza asupra a tot ceea ce se derula in fata instantelor de fond si recurs, petentul condamnat a ales acest mod de a-si gestiona propria cauza, adica prin neprezentarea in fata instantelor, nu trebuie sa duca automat la o admitere de plano a cererii de rejudecare, doar motive obiective si care au impiedicat persoana sa se prezinte si sa-si faca apararea dorita, putand atrage admiterea unei asemenea cereri. Altminteri, s-ar crea o discriminare partilor judecate in lipsa si care nu au format obiectul unei cereri de extradare, aspect inadmisibil, in opinia instantei.

S-a retinut ca dispozitiile art. 522

¹

C. pr. pen. nu impun in mod imperativ rejudecarea unei cauze, acest articol trebuie sa fie raportat la normele legale speciale privind extradarea, respectiv art. 69 raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, acestea prevazand ca rejudecarea cauzei se impune in cazul in care procedura de judecata a persoanei condamnate nu a satisfacut minimul de drepturi recunoscute oricaror persoane invinuite, drepturi pe deplin garantate si valorificate in prezenta cauza, in ceea ce il priveste pe petentul condamnat.

Pentru considerentele expuse, vazand ca desi lipsa in fata instantelor petentul condamnat a beneficiat de asistenta juridica prin intermediul unui aparator desemnat din oficiu in fata instantei de fond, respectiv a unui avocat ales in calea de atac a recursului, instanta a constatat ca judecarea cauzei s-a facut cu respectarea drepturilor si garantiilor procesuale prevazute de lege, condamnatul neputand invoca in favoarea sa vreo vatamare odata ce judecarea in lipsa in caile de atac, dar cu respectarea procedurii de citare si cu asigurarea asistentei juridice, a fost urmarea culpei sale.

Pentru cele ce preced, avand in vedere faptul ca pe parcursul judecarii cauzei au fost respectate normele legale privind dreptul la aparare al condamnatului, iar judecarea in lipsa a si a recursului s-a datorat doar atitudinii acestuia care, avand cunostinta de existenta procesului nu a inteles sa se prezinte la termenele de judecata acordate de instanta de control judiciar, iar lipsa inculpatului pe parcursul procesului penal, datorata exclusiv culpei sale, in conditiile in care nu i-a fost incalcat dreptul la aparare, nu poate conduce la necesitatea rejudecarii cauzei, in baza art. 522

¹

C. pr. pen. cu referire la art. 69 raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanta a respins cererea formulata de petentul condamnat P.C. privind rejudecarea dosarului nr. 18881/325/2010 al Judecatoriei Timisoara in care s-a pronuntat sentinta penala nr. 931/06.04.2012.

Impotriva sentintei penale nr. 2932 din 31.10.2013 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 19421/325/2013 declarat recurs condamnatul P.C. inregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 11.12.2013, sub nr. 19421/325/2013. Recursul nu a fost motivat in scris.

Din analiza sentintei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate si analizate din oficiu, potrivit art. 385

⁹

alin. (3) C. pr. pen. ,Curtea retine urmatoarele:

Potrivit art. 522

¹

C. pr. pen. alin. (1) „In cazul in care se cere extradarea sau predarea in baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.

Alin. (2) Dispozitiile art. 404-408 se aplica in mod corespunzator.”

Pentru interpretarea dispozitiilor art. 522

¹

C. pr. pen., trebuie avute in vedere si considerentele Deciziei nr. 5454/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in care se prevede cu claritate ca persoana extradata /predata va beneficia de rejudecarea cauzei numai in cazul cand nu a avut cunostinta de derularea intregului proces penal, aceasta incepand deci cu cercetarile efectuate in cursul urmaririi penale.

In sprijinul acestei solutii vin si prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicata, potrivit carora, noua procedura de judecata are ca scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care, judecata si condamnata in lipsa, nu a avut cunostinta de procesul pornit impotriva sa si prin urmare, nu a fost in masura sa-si faca apararile. Consecinta acestei dispozitii este aceea ca, la primirea solicitarii de rejudecare din partea condamnatului, instanta competenta este datoare sa examineze daca conditia privind judecarea si condamnarea in lipsa este indeplinita, aceasta fiind o conditie de admisibilitate dupa care se procedeaza la solutionare.

Rejudecarea cauzei poate fi dispusa doar in conditiile in care petentul a fost judecat si condamnat in lipsa, ceea ce inseamna ca in concret trebuie dovedita imprejurarea ca petentul-condamnat nu a avut cunostinta de procesul penal, nu a fost prezent niciodata in fata instantei de judecata, nu s-a putut realiza audierea sa si nu a putut participa nemijlocit la administrarea probatoriilor.

In speta, condamnatul a fost prezent in cursul cercetarii si urmaririi penale, a dat declaratii, i-a fost prezentat materialul de urmarire penala, nu a incunostintat organul de ancheta penala de intentia de a pleca in strainatate pentru ca actele de procedura sa-i fie comunicate la o alta adresa.

De asemenea, condamnatul a uzitat si de calea de atac, recursul, semnand respectiva cale de atac si fiind asistat de un avocat ales.

Articolul 6 paragraful 3 din Conventia Europeana a Dreptului Omului recunoaste celui acuzat „dreptul de a se apara el insusi”, Curtea Europeana stabilind ca prezenta inculpatului este in principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cand asigurarea acestei conditii ar conduce la amanarea nejustificata a procedurii si
daca inculpatul are o culpa in absenta sa.

Curtea a mai stabilit ca art. 6 paragraful 3 nu se aplica fugarilor (celor care se sustrag) si celor care au renuntat fara echivoc la dreptul de a se apara personal in fata instantei (cauza Colozza c. Italiei, Somogyi c. Italiei, Medecina c. Suediei). Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei „persoane judecate si condamnate in lipsa”, nu poate fi decat aceea ce include in sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe intreaga durata a procedurii de judecata pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Instanta apreciaza ca dispozitiile art. 522

¹

C. pr. pen. nu trebuiesc interpretate izolat, ci prin raportare la principiile fundamentale ale dreptului, unul din aceste principii fiind
nemo auditur propriam turpitudinem allegans,
deci, nimeni nu se poate prevala de propria culpa pentru a se apara in proces. Acesta este principiul de drept caruia se impune a-i fi subsumate si prevederile inscrise in art. 522

¹

C. pr. pen., deci si accesul condamnatului la rejudecarea cauzei dupa extradare/predare. Lucrarile dosarului pun in evidenta circumstantele in care s-a produs absenta persoanei judecate si sub acest aspect, consideram ca petentul nu era strain de procedurile penale care se desfasurau impotriva sa, el a fost prezent in fata organelor de cercetare penala in faza actelor premergatoare si dupa inceperea urmaririi penale a fost prezent in fata organelor de urmarire penala inclusiv la prezentarea materialului de urmarire penala, i s-au pus in vedere drepturile si obligatiile procesuale.

Se va retine ca condamnatul s-a aflat intr-o conduita culpabila, sustragandu- se de la judecarea cauzei cu toate demersurile intreprinse pentru aducerea lui in fata instantei. Desi a fost incunostintat de indatoririle procesuale pe care le are, petentul nu a anuntat organele de ancheta penala despre schimbarea de domiciliu si plecand in strainatate, organele statului fiind in imposibilitate de a stabili locul unde se afla.

Pentru cele expuse, instanta de recurs constata ca nu sunt indeplinite cerintele inscrise in art. 522

¹

C. pr. pen., raportat la art. 404-408 C. pr. pen., motiv pentru care in mod corect prima instanta a respins cererea condamnatului.

Curtea constata ca in cauza nu este dat niciunul din cazurile de casare prevazute de art. 385

⁹

alin. (1) C. pr. pen.

Pentru aceste considerente, in baza art. 385

¹⁵

pct.1, lit. b) C. pr. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul P.C., impotriva sentintei penale nr. 2932 din 31.10.2013, pronuntata de Judecatoria Timisoara, in dosar nr. 19421/325/2013.