CAUZA TATAR IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 67021/01)

Hotararea din 27 ianuarie 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Tatar impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Bostjan M. Zupancic,
presedinte,
Corneliu Birsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre,
judecatori,
si Stanley Naismith,
grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 9 decembrie 2008,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 67021/02 indreptata impotriva Romaniei prin care doi resortisanti ai acestui stat, domnii Vasile Gheorghe Tatar si Paul Tatar („reclamantii”), au sesizat Curtea la 17 iulie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantii, care beneficiaza de asistenta judiciara, sunt reprezentati de Diana Olivia Hatneanu, avocat in Bucuresti, Raluca Cojocaru Stancescu, jurist la organizatia neguvernamentala APADOR-CH, Stephen Fietta si Ram Murali, avocati in Londra. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
   
   
   ^[10]
   
   
3. Reclamantii sustin ca procedeul tehnologic folosit de societatea S.C.
   Aurul
   Baia Mare S.A. reprezinta un pericol pentru viata acestora. De asemenea, acestia reclama pasivitatea autoritatilor fata de aceasta situatie si fata de numeroasele plangeri formulate de primul reclamant.
4. Prin decizia din 5 iulie 2007, camera a declarat cererea admisibila si a considerat ca ar fi oportuna o sedinta rezervata problemelor de fond (art. 54 § 3 din regulament).
   
5. Atat reclamantii, cat si Guvernul au depus observatii scrise complementare (art. 59 § 1 din regulament). Fiecare dintre parti a prezentat comentarii scrise cu privire la observatiile celeilalte parti.
6. La 23 octombrie 2007, la Strasbourg, a avut loc o sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului (art. 59 § 3 din regulament).

S-au prezentat:

— pentru Guvern

domnii R.-H. Radu, agent guvernamental, H. Rogoveanu, doamnele I. Ilie,

I. Popescu,

In fapt,

I.
Circumstantele cauzei

7. Reclamantii, domnii Vasile Gheorghe Tatar si Paul Tatar, tata si fiu, sunt resortisanti romani nascuti in 1947 si, respectiv, 1979. La momentul faptelor, acestia locuiau in Baia Mare, intr-un cartier de locuinte situat in vecinatatea exploatarii miniere aurifere apartinand societatii „
   Aurul
   ’ Baia Mare S.A., la 100 m de uzina de extractie si de iazul de decantare Sasar (25 hectare) si la 8,5 km de celelalte iazuri de decantare. In 2005, cel de-al doilea reclamant a parasit Baia Mare. In prezent, acesta locuieste in Cluj-Napoca.

1. 
   Activitatea societatii
   „Aurul'
   Baia Mare S.A. si contextul ecologic
   

8. S.C.
   Aurul
   Baia Mare S.A. (denumita in continuare
   „Aurul’)
   este o societate pe actiuni, infiintata la 4 aprilie 1996 si detinuta de cinci societati:
   Esmeralda Exploration Limited,
   din Australia,
   Regia Autonoma a Plumbului si Zincului,
   societate publica de gestionare a bunurilor de stat, si alte trei societati romane pe actiuni,
   Geomin S.A.,Institutul de cercetari si proiectari miniere S.A.
   si
   Uzina de utilaj minier si reparatii S.A.
   Obiectul activitatii societatii
   Aurul
   il reprezenta exploatarea minereurilor sterile neferoase. La 18 decembrie 2001, printr-o cesiune a activelor, societatea
   Aurul
   a fost inlocuita de o noua societate,
   Transgold S.A.
   In ianuarie 2006, ca urmare a unei noi cesiuni, exploatarea minereurilor sterile neferoase i-a revenit unei noi societati comerciale,
   S.C. Romaltyn Mining S.R.L.
   
9. Conform unui studiu de impact asupra mediului realizat de Institutul de Cercetare din cadrul Ministerului Mediului in 1993, solul si apele subterane din aceasta regiune erau deja foarte poluate in 1990; cantitatea de pulberi industriale si de dioxid de sulf (care stau la originea ploilor acide) continuta in aer depasea cu mult cantitatea admisa la nivel mondial; de asemenea, nivelul metalelor grele in sol depasea pragurile admise; apele raurilor erau considerate degradate. Situatia era identica in cazul apelor subterane. Un alt studiu de impact asupra mediului, realizat in 2001, a confirmat depasirea pragurilor de poluare, in special in regiunea de exploatare a uzinei Sasar (poluarea solului, a aerului si a apelor subterane si de suprafata). Din punct de vedere climatic, regiunea respectiva este o regiune bogata in precipitatii (aproximativ 900 mm/an, cu o medie anuala de 140 de zile cu ploi).
10. Un raport al Programului Natiunilor Unite pentru Mediu/Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare (UNEP/OCHA) realizat in martie 2000 in scopul identificarii consecintelor accidentului ecologic din ianuarie 2000 (a se vedea infra, pct. 21-29), descrie aceasta regiune ca poluata urmare a unei activitati industriale intense. Conform aceluiasi raport, in cadrul unui studiu intitulat
    „Concerns for Europe Tomorrow”,
    Organizatia Mondiala a Sanatatii („OMS”) a identificat Baia Mare ca un „punct fierbinte” in ceea ce priveste poluarea.

2. 
   Tehnologia de exploatare si normele pentru gestionarea ecologica a industriei miniere
   

11. Exploatarea minereurilor in iazurile de decantare Sasar, Flotatia Centrala si Bozanta (aproximativ 15 milioane de tone) se baza pe o tehnologie noua, denumita „cu circuit inchis”, care, in principiu, trebuia sa impiedice orice deversare a deseurilor in mediul inconjurator. inainte de tratarea in uzina, minereul trebuie depus intr-unul dintre iazuri si supus separarii si extractiei prin dizolvare (prespalare) cu cianura de sodiu. in cele din urma, minereul care rezulta din acest ultim proces trebuie sa ajunga la uzina Sasar, pentru a fi supus procesului de extractie. Conform autorilor unuia dintre studiile de impact asupra mediului, aceasta tehnologie a fost deja folosita de societatea comerciala australiana in Canada, in Africa de Sud, in Ghana si in Australia.
    
    
    <sup>[11]
    
    
    
    
    
    
    
    [12]</sup>
    
    
    australiana implicata in elaborarea si punerea in aplicare a proiectului tehnologic nu era conforma standardelor legislative romane. Punerea sa in conformitate cu standardele interne a fost incredintata Institutului de Cercetari Miniere din Baia Mare.

14. La capitolul intitulat „Habitat si peisaj”, se precizeaza ca iazul de decantare si uzina de extractie Sasar se situeaza la 100 m de un drum national din vecinatatea unui cartier de locuinte si ca Flotatia Centrala este situata, inspre nord, aproape de o cale ferata, in vecinatatea locuintelor din satul Tautii de Sus, si inspre sud, in vecinatatea locuintelor din Satul Nou. In ceea ce priveste iazul de decantare Bozanta, acesta este situat la 5 km de orasul Baia Mare si la 500 m de satul Bozanta Mare.
15. In ceea ce priveste nivelul de poluare deja existent, autorii studiului recunosc Baia Mare ca un oras industrial poluat, ca urmare a unei activitati industriale intense, in special in domeniul minier. Pentru autorii studiului, vechea uzina de extractie Sasar reprezenta deja o sursa de poluare pentru aer si sol si afecta calitatea vietii in orasul Baia Mare.
16. Printre riscurile si pericolele legate de folosirea tehnologiei in cauza, autorii studiului mentioneaza contaminarea apelor de suprafata si a apelor subterane cu cianura de sodiu. Conform acestora, o astfel de contaminare se putea produce ca urmare a unui accident (de exemplu, surpare de teren) care sa afecteze digurile iazurilor, a unei infiltrari de apa cianurata in fundul iazului sau a unor scurgeri de ape cianurate la momentul trecerii prin conducte.
17. Avand in vedere proximitatea cu cartierul de locuinte din Baia Mare, iazul Sasar era considerat ca o sursa potentiala de poluare fonica (din cauza functionarii motoarelor diferitelor utilaje) si atmosferica (din cauza aerosolilor care contin cianura de sodiu si a pulberilor, ambele avand ca efect iritatia cailor respiratorii). In functie de directia si de intensitatea vantului, picaturile de apa cianurata se puteau indrepta, conform studiului, catre zonele locuite situate in vecinatatea exploatarii si puteau avea efecte daunatoare pentru sanatatea umana.
18. Cu toate acestea, in cadrul analizei efectelor cianurii de sodiu asupra sanatatii oamenilor, autorii studiului nu au identificat niciun risc de otravire, cu conditia ca exploatarea sa se desfasoare conform standardelor si fara niciun accident. S-au exprimat indoieli cu privire la impactul acestei tehnologii asupra mediului, in special legate de imposibilitatea de a evalua amploarea noxelor generate de activitatea uzinei (aerosoli care contin cianura de sodiu, praf, zgomot si vibratii). S-au exprimat indoieli cu privire la contactul pasarilor migratoare cu apa iazurilor de decantare, care contine cianura de sodiu. Acest lucru putea genera o mortalitate in masa.
19. Concluziile specialistilor Institutului se bazeaza pe avantajele economice si sociale mentionate si pe faptul ca, in municipiul Baia Mare - regiune prevazuta cu o vasta retea rutiera care deservea deja alte activitati industriale (industrie miniera si de prelucrare a minereurilor neferoase) sau agricole si unde densitatea populatiei era ridicata - activitatea in cauza nu putea influenta in „mod semnificativ caracteristicile actuale ale regiunii”.

4. 
   Interesele si avantajele economice si ecologice atribuite proiectului
   

20. Conform specialistilor care au realizat studiul de impact asupra mediului din 1993, investitia societatii australiene trebuia considerata oportuna deoarece, conform estimarilor acestora, puteau fi extrase astfel 8 035 kilograme de aur si 76 135 kilograme de argint, profitul statului roman fiind estimat la 8,8 milioane de dolari americani („USD”). De asemenea, autorii studiului mentionau alte beneficii decat cele de ordin financiar, in special crearea a aproximativ 54 de noi locuri de munca, formarea personalului cu privire la utilizarea unor metode moderne de lucru si afluenta de investitori in regiunea Baia Mare. Conform concluziilor aceluiasi studiu, asanarea unei suprafete intinse de teren alocate depozitului de minereuri, si anume cele 70 de hectare ocupate de iazurile Sasar si Flotatia Centrala, precum si transferul acestor minereuri in afara orasului Baia Mare reprezentau principalele avantaje ecologice ale acestui proiect industrial. Autorii studiului considerau drept un alt avantaj durata de viata limitata a proiectului (2 ani si jumatate pentru iazul Sasar si 7 ani si jumatate pentru uzina de extractie Sasar, precum si pentru noul iaz Bozanta).

5. 
   Accesul la informatie si participarea publicului la procesul decizional prealabil emiterii autorizatiei de mediu
   

21. Autorizatia pentru reconstructia iazurilor Sasar si Bozanta a fost acordata la 23 aprilie 1997. La 30 decembrie 1998, Ministerul Muncii si Ministerul Sanatatii au autorizat societatea
    Aurul
    sa utilizeze cianura de sodiu, precum si alte substante chimice in procesul tehnologic de extractie. La 3 iunie 1999, a fost publicata in
    Monitorul Oficial
    o hotarare de Guvern prin care se acorda o licenta de concesiune pentru exploatarea iazurilor de decantare Sasar si Flotatia Centrala (care reprezentau o suprafata totala de 71,4 hectare) in favoarea societatii
    Aurul.
    In conformitate cu art. 16 din licenta de exploatare, titularul era obligat sa protejeze mediul printr-o serie de masuri precum utilizarea unei tehnologii corespunzatoare pentru protectia apelor, epurarea apelor uzate, utilizarea unui procedeu tehnologic care sa nu genereze noxe sau acid cianhidric etc.
22. La 4 februarie 1999, societatea
    Aurul
    a anuntat, intr-un ziar local, existenta unei cereri de autorizatie de mediu formulate privind iazurile Bozanta si Sasar, precum si uzina de extractie. Din raportul de expertiza tehnica efectuat la 15 iunie 2001, la cererea Politiei Maramures, rezulta ca activitatea efectiva de exploatare a inceput dupa 11 iunie 1999, iar capacitatea de productie era deja depasita cu 75% spre sfarsitul anului. Guvernul a depus la dosar o copie a acestui raport. La 23 august 1999, Primaria municipiului Baia Mare a autorizat functionarea exploatarii sub rezerva obtinerii unei autorizatii de mediu. Aceasta din urma autorizatie a fost emisa la 21 decembrie 1999. Data mentionata marcheaza momentul in care societatea
    Aurul
    si-a inceput in mod oficial activitatea de exploatare.
23. In urma audierii in fata Curtii, Guvernul a depus la dosar o copie a celor doua procese-verbale (partial ilizibile), redactate la 24 noiembrie 1999 si 3 decembrie 1999, privind dezbaterea publica referitoare la autorizatia de mediu. Primul proces-verbal nu mentioneaza autorul si nu prezinta nicio semnatura. Rezulta din continutul sau ca zece persoane au participat la dezbatere si ca cel putin cinci dintre acestea au adresat intrebari legate de pericolul pe care il reprezinta folosirea tehnologiei in cauza pentru mediu, precum si pentru sanatatea acestora. Nu reiese din dosar ca organizatorii au raspuns acestor intrebari.
24. Se pare ca cel de-al doilea proces-verbal a fost redactat de un reprezentant al Autoritatii pentru Protectia Mediului, dar acesta nu prezinta nicio semnatura si nicio stampila a institutiei in cauza. Reiese ca unsprezece persoane au adresat diferite intrebari, in special privind calitatea apei in cazul autorizarii activitatii industriale mentionate. Participantii V.S. si P.A. si-au exprimat ingrijorarea cu privire la efectele acestei activitati asupra florei si faunei. In cele din urma, o alta intrebare se referea la existenta unui studiu de impact asupra mediului. Reiese din copia procesului-verbal ca reprezentantul Autoritatii pentru Protectia Mediului i-a asigurat pe participanti ca nu exista niciun indiciu care sa conduca la presupunerea existentei in atmosfera a unor pulberi in suspensie. Cu aceasta ocazie, nu a fost prezentat niciun studiu de impact asupra mediului.

6. 
   Accidentul ecologic din 30 ianuarie 2000, consecintele si cauzele sale
   

25. La 30 ianuarie 2000, o mare cantitate de apa poluata (estimata la aproape 100 000 mc) care continea, printre altele, cianura de sodiu a fost deversata in raul Sasar, apoi in raurile Lapus si Somes. Apa poluata din Somes a fost deversata in raul Tisa. Deplasandu-se cu o viteza de 2,1-2,4 km/h, aceasta a traversat granita dintre Romania si Ungaria (la Tszalok), a trecut pe langa Szolnok, a traversat granita dintre Romania si Serbia si Muntenegru, aproape de Belgrad, si a intrat din nou pe teritoriul Romaniei, la Portile de Fier, pentru a se deversa ulterior in Dunare. In 14 zile, apa poluata a parcurs 800 km. In cele din urma, aceasta s-a deversat in Marea Neagra, prin Delta Dunarii.
26. Conform raportului UNEP/OCHA, concentratia de cianura de sodiu din aceste ape industriale era de aproximativ 400 mg/l, dintre care 120 mg/l reprezentau cianuri libere. Cantitatea de cianuri emanate era estimata intre 50 si 100 tone, la care se adaugau metalele grele eliberate. In zona de exploatare a iazurilor apartinand societatii
    Aurul,
    se inregistra o concentratie ridicata de cianuri libere (intre 66 mg/l si 81 mg/l), precum si de zinc, cupru, fier si magneziu. In afara de concentratiile de cianura de sodiu inregistrate in Ungaria si in Serbia si Muntenegru, echipa Natiunilor Unite a detectat o anumita concentratie de cianura in Delta Dunarii (la Cheatal Izmail, o concentratie de 0,058 mg/l).
27. Conform raportului Task Force Baia Mare, realizat in decembrie 2000 la cererea comisarului pentru mediu al Uniunii Europene, minele abandonate reprezinta un risc real si important pentru sanatatea oamenilor, in special pentru populatiile care traiesc in vecinatatea acestora (a se vedea supra, pct. 21 si urm.). Conform sustinerilor delegatiei care a realizat acest studiu, in principiu, statele trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura protectia adecvata a mediului in aceasta situatie (supraveghere, inchidere si reparatii imediate). Un comunicat de presa atasat acestui raport de studiu includea exploatarea societatii
    Aurul
    in categoria activitatilor miniere „cu risc ridicat”.
28. Conform concluziilor raportului Task Force, nu au existat probe directe ale consecintelor asupra sanatatii populatiei. Conform estimarilor efectuate de catre autorii raportului, aproximativ 1 000 de tone de peste au fost otravite in raurile Lapus, Tisa si Somes. Ungaria a suportat importante pagube in domeniul piscicol. 1 240 de tone de peste au fost otravite: in principal crap, dar si specii protejate pe cale de disparitie, precum somonul de Dunare, sau anumite specii de sturioni. Conform concluziilor din raport, alte trei specii de pesti au fost eliminate in totalitate. Anumite specii de organisme vii, precum planctonurile, au fost otravite si au disparut in totalitate. Altele, precum molustele, au disparut partial. Vidrele s-au numarat, de asemenea, printre victimele accidentului.
29. Acest accident ecologic a afectat, de asemenea, Serbia si Muntenegru, dar, conform autorilor raportului Task Force, intr-o mai mica masura in ceea ce priveste efectele directe asupra mediului. Examenele de laborator au evidentiat o otravire partiala a anumitor specii de pesti.
30. De asemenea, raportul Task Force indica o contaminare a izvoarelor in regiunea Bozanta Mare, dar precizeaza faptul ca autoritatile le-au furnizat locuitorilor apa potabila. Conform raportului, exista in continuare o incertitudine cu privire la efectele pe termen lung ale accidentului, din cauza dispersarii cianurii de sodiu (care nu este totusi bioacumulabila), precum si a metalelor grele depuse in sol in urma accidentului. De asemenea, autorii raportului Organizatiei Natiunilor Unite au indicat faptul ca, in regiunea satului Bozanta Mare, poluarea generata de activitatile miniere ar putea avea un impact important, pe termen lung, asupra sanatatii populatiei, ca urmare a unei expuneri excesive la cianuri si metale grele.
31. Principalele efecte socio-economice imediate ale accidentului s-au manifestat in principal pe piata fortei de munca (in special in ceea ce priveste angajatii societatii
    Aurul
    si ai societatilor contractante), in domeniul piscicol (in special in Ungaria, ca urmare a diminuarii numarului licentelor de pescuit), in domeniul turismului (ca urmare a mediatizarii accidentului). Operatiunile pe care autoritatile au fost obligate sa le intreprinda (transportul pestilor morti, distribuirea de apa potabila, monitorizarea consecintelor si cercetari) au generat, la randul lor, costuri imediate.
32. In ceea ce priveste cauzele accidentului, autorii raportului Task Force au identificat trei dintre acestea. O prima cauza a fost folosirea unei tehnologii de extragere a aurului bazata pe un proiect inadecvat de constructie a iazurilor de decantare. Principala critica se referea la absenta unui sistem de deversare in caz de urgenta. O a doua cauza a fost autorizarea planurilor de constructie inadecvate si neadaptate la conditiile climatice specifice ale regiunii. Aceeasi concluzie este reluata de raportul UNEP/OCHA, care evidentiaza existenta, contrara principiului de baza al tehnologiei „circuit inchis”, a doua „deschideri” in iazuri. Conform autorilor raportului, aceasta ar permite eliberarea necontrolata a unor cantitati de cianura de sodiu in aer sau in apele subterane. In cele din urma, o a treia cauza a reprezinta monitorizarea defectuoasa a amenajarii iazurilor, a functionarii tehnologiei folosite si a intretinerii instalatiilor. Conform autorilor raportului, factorul meteorologic este doar partial responsabil de producerea accidentului, iar conditiile meteorologice erau nefavorabile, dar nu exceptionale. Monitorizarea operatiunilor, in special controlul nivelului de apa in iazuri, a fost efectuata de catre angajatii societatii
    Aurul,
    care s-au limitat la o supraveghere vizuala.

7. 
   Recomandari de buna practica
   

33. Ca urmare a acestui accident ecologic, au fost organizate mai multe seminarii si conferinte internationale avand ca obiect riscurile pe care activitatea de extractie a minereurilor neferoase le poate presupune pentru sanatatea oamenilor, precum si pentru mediu. De asemenea, incepand cu mai 2000, au fost realizate, la initiativa UNEP, o serie de studii si de rapoarte stiintifice care analizeaza consecintele accidentului de la Baia Mare din 30 ianuarie 2000. Unul dintre aceste studii, realizat la 25 mai 2000 de catre Ecole des Mines din Paris, a pus bazele crearii unui cod care reuneste principiile generale ale gestionarii activitatilor care presupun folosirea cianurii de sodiu. In mai 2002, ca urmare a aceleiasi initiative a UNEP, a fost creata o codificare internationala de gestionare a cianurii, care se refera exclusiv la gestionarea securizata a cianurii produse, transportate si folosite pentru recuperarea aurului in reziduurile cianurarii si in produsele din extractia prin dizolvare. De asemenea, acest instrument defineste obligatiile legate de garantiile financiare, de prevenirea accidentelor, de ajutoarele de urgenta, de formare, de comunicarea informatiilor, de implicarea partilor interesate si de procedurile de verificare a conformitatii.
34. La 24 septembrie 2007, Guvernul a depus la dosarul cererii mai multe documente pentru sedinta din 23 octombrie 2007. Este vorba de aproximativ 2 000 de pagini de documente, majoritatea facand parte dintr-un dosar penal (nr. 139/P/2002) avand ca obiect ancheta privind accidentul ecologic din ianuarie 2000: studii de impact asupra mediului, ordonante emise de diferite parchete, declaratii ale martorilor, procese- verbale referitoare la inceputul activitatii societatii
    Aurul,
    copie a raportului Task Force, comunicari intre autoritatile romane si cele maghiare, copii ale studiilor de impact realizate de o societate romaneasca pe actiuni, CAST SA.

8. 
   Litigiul privind activitatea uzinei
   „Aurul'
   Baia Mare SA
   

1. Plangerile administrative

35. In urma accidentului ecologic din 2000, primul reclamant a sesizat autoritati administrative (Ministerul Mediului, Primaria municipiului Baia Mare, Delegatia Comisiei Europene in Romania, Cabinetul Primului-ministru, Presedintele Romaniei, Prefectura Maramures) cu mai multe plangeri privind riscul la care acesta si familia acestuia erau expusi ca urmare a folosirii de catre societatea
    Aurul
    (o parte a activitatii acesteia desfasurandu-se in vecinatatea domiciliului lor) a unui procedeu tehnologic bazat pe folosirea cianurii de sodiu.
36. In plangerile sale, acesta le solicita autoritatilor sa efectueze o investigatie in scopul verificarii conformitatii activitatii in cauza cu normele legale si a detinerii de catre societatea
    Aurul
    a unei licente de exploatare valide.
37. Prin scrisoarea din 5 martie 2002, Consiliul Judetean Maramures l-a informat pe primul reclamant de faptul ca societatea
    Transgold
    nu obtinuse inca licenta de exploatare.
38. La 1 aprilie 2002, reprezentantii Ministerului Mediului i-au raspuns ca societatea
    Transgold
    functiona in temeiul unei licente de exploatare legale.
39. La 29 aprilie 2002, Primaria municipiului Baia Mare i-a trimis acestei ultime societati o scrisoare prin care ii solicita sa efectueze demersurile necesare pentru obtinerea unei licente de exploatare.
40. La 26 septembrie 2003, Garda de Mediu l-a informat pe primul reclamant de faptul ca procedeul tehnologic folosit de societate a evoluat considerabil si ca, in ceea ce priveste protectia mediului, exploatarea se desfasura in deplina siguranta.
41. Prin scrisoarea din 27 noiembrie 2003, Ministerul Mediului l-a informat pe primul reclamant ca activitatile societatii
    Transgold
    nu reprezentau niciun pericol pentru sanatatea publica si ca tehnologia respectiva era folosita si in alte state.

2. Plangerile penale

42. In 2000, primul reclamant a depus plangeri penale impotriva membrilor conducerii uzinei la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare, la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie si la Ministerul Justitiei.
43. Acesta denunta atat pericolul pe care tehnologia in litigiu il reprezenta pentru sanatatea locuitorilor orasului Baia Mare, cat si riscurile pentru mediu si agravarea starii de sanatate a fiului sau, care suferea de astm.
44. La 5 decembrie 2000, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie l-a informat pe primul reclamant ca plangerea acestuia a fost trimisa Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures pentru a fi instrumentata.
45. Prin scrisoarea din 20 decembrie 2000, dupa ce a solicitat informatii de la Ministerul Mediului, Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures i-a trimis primului reclamant o copie a raspunsului primit. Conform informatiilor prezentate de Ministerul Mediului la 18 decembrie 2000, nu exista niciun risc de poluare legat de procedeul tehnologic folosit de societate.
46. La 9 februarie 2001, Ministerul Justitiei l-a informat pe primul reclamant ca plangerea acestuia a fost trimisa Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie pentru a fi instrumentata.
47. Prin ordonanta din 20 noiembrie 2001, Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures nu s-a pronuntat cu privire la accidentul din 30 ianuarie 2000 pe motiv ca faptele invocate de primul reclamant nu reprezentau infractiuni in sensul Codului penal roman.
48. La 22 februarie, 11 martie si 28 martie 2002, Curtea Suprema de Justitie s-a declarat necompetenta in speta si a respins plangerea primului reclamant.
49. Prin ordonantele din 6 si 8 martie 2002, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a trimis plangerea primului reclamant in fata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj pentru instrumentare.
50. O noua plangere introdusa in 2005 de primul reclamant si prin care se denunta pericolul pe care activitatea tehnologica in cauza il reprezenta pentru sanatatea si viata populatiei a facut obiectul unui dosar penal (67/III/2005). Nicio ordonanta nu a fost emisa cu privire la aceasta plangere.

3. Dosarul penal nr. 139/P/2002

51. La 22 februarie 2000, Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures a deschis din oficiu o ancheta in cazul unei poluari accidentale [art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 137/1995]. Aceasta ancheta ii viza pe membrii consiliului de administratie ai societatii
    Aurul.
    La 25 iulie 2002, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a infirmat rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 3 decembrie 2001 si a ordonat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj sa reexamineze cauza.
52. La 12 decembrie 2002, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj a retinut forta majora determinata de conditiile meteorologice nefavorabile (cresterea brusca a temperaturii, urmata de o ploaie puternica) si a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale fata de M.N.N. (director al societatii
    Aurul S.A.).
53. La 29 ianuarie 2003, Procurorul sef al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a infirmat aceasta ultima rezolutie si a solicitat Parchetului reluarea urmaririi penale.

9. 
   Studiul de impact asupra mediului realizat in 2001 (rezumat)
   

54. Un al doilea studiu de impact asupra mediului a fost realizat in 2001, la cererea societatii
    Aurul,
    de catre Centrul de Mediu si Sanatate Cluj, Institutul de Sanatate Publica Bucuresti, Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Ecologie Industriala Bucuresti si Biroul de Medicina si Mediu din Cluj-Napoca. In ceea ce priveste impactul pe care cianura de sodiu il poate avea asupra sanatatii oamenilor, autorii acestui studiu indica faptul ca prezenta acesteia in organismul uman duce la afectiuni ale sistemelor cardiovascular si nervos central; intoxicarea cu cianura de sodiu provoaca stare de coma, convulsii si aritmie cardiaca. Expunerea la cianura poate provoca si tulburari neurologice si hipotiroidie. De asemenea, se precizeaza faptul ca expunerea excesiva a aparatului respirator la cianura de sodiu poate avea efecte negative asupra sanatatii (astm profesional si pneumopatii) si ca expunerea la cantitati insemnate de izocianat si infectiile cailor respiratorii superioare reprezinta factori care favorizeaza aparitia astmului. Conform concluziilor raportului, expunerea la o cantitate de 0,020 ppm de izocianat este suficienta pentru a afecta aparatul respirator.
55. Facand referire la activitatea specifica a societatii
    Aurul,
    dupa o analiza in detaliu a procedeului tehnologic, studiul a identificat cateva riscuri potentiale pentru sanatatea oamenilor si pentru ecosistem. Un risc eventual se referea la „transportul” aerosolilor continand cianura de sodiu catre zonele locuite. In ceea ce priveste apele subterane, raportul stabilea o poluare excesiva, in special in vecinatatea iazurilor de decantare Sasar si Bozanta, din cauza prezentei plumbului. Se constata o depasire a pragului limita de poluare cu cianura de sodiu in apele subterane. In ceea ce priveste poluarea solului din vecinatatea uzinei Sasar, raportul mentiona o „depasire a concentratiilor maxime admise”. In ceea ce priveste expunerea la plumb a copiilor cu varsta cuprinsa intre 0 si 7 ani care locuiau in vecinatatea uzinei Sasar, a iazurilor Sasar si Bozanta si a satelor Busag si Merisor, concentratiile depaseau limitele admise la nivel mondial.
56. Cu toate acestea, conform aceluiasi studiu, expunerea populatiei la cianura din sol nu putea influenta prevalenta afectiunilor cailor respiratorii. In ceea ce priveste nivelul pulberilor industriale, acesta nu putea agrava starea de sanatate a populatiei din vecinatatea exploatarilor industriale mentionate anterior. Aceleasi concluzii erau formulate cu privire la concentratiile de cadmiu si arseniu.
57. De asemenea, studiul includea o lista de control privind impactul activitatii industriale in cauza asupra starii de sanatate a populatiei. Printre riscurile de exploatare, aceasta nu excludea producerea de accidente ale caror efecte negative nu puteau fi atenuate prin masurile obisnuite de protectie. Conform raspunsurilor oferite de autorii raportului, activitatea in cauza se desfasura intr-o importanta zona locuita. In ceea ce priveste conditiile meteorologice, autorii raportului descriau amplasarea activitatii in litigiu intr-o zona afectata de conditii meteorologice nefavorabile (schimbari bruste de temperatura, ceata, vanturi).
58. O evaluare a starii de sanatate a copiilor din regiunea exploatarilor industriale din Baia Mare, inclusa in raportul mentionat anterior, confirma cresterea numarului afectiunilor cailor respiratorii pentru perioada 1995-1999.
59. Cu toate acestea, conform aceluiasi studiu, ca urmare a unor plangeri privind agravarea starii de sanatate a unei parti a populatiei, considerata ca rezultat al functionarii tehnologiei respective in vecinatatea locuintelor, autoritatile medicale au efectuat analize medicale pe noua copii si trei adulti. Acestea au aratat valori normale, cu exceptia nivelului de plumb, care era destul de ridicat.
60. Studiul concluziona ca cercetarile astfel efectuate nu au evidentiat niciun efect semnificativ cu privire la starea de sanatate a populatiei care traia in vecinatatea exploatarii in cauza. Cu toate acestea, studiul semnala persistenta afectiunilor aparatului respirator, in special incepand cu anul 1999. Acesta adauga ca existenta iazurilor de decantare, precum si exploatarea acestora puteau reprezenta un risc pentru sanatatea populatiei care traia in vecinatate, precum si pentru fauna. Pentru a preveni efectele nocive asupra starii de sanatate a populatiei din aceasta regiune, autorii studiului au formulat o serie de recomandari adresate autoritatilor.
61. In cele din urma, studiul indica faptul ca nu a putut fi identificata nicio influenta majora a tehnologiei in litigiu asupra starii de sanatate a angajatilor uzinei din Baia Mare. Totusi, acesta preciza ca s-a observat o iritatie a cailor respiratorii superioare la mai multi angajati.

10. 
    Alte studii de impact asupra mediului (rezumat)
    

62. Au fost realizate alte opt studii de impact asupra mediului, la date neprecizate, la cererea societatii
    Aurul,
    de catre o societate specializata, CAST SA. Aceste studii reafirma existenta unei poluari intense a solului si a apelor si indica posibilitatea deplasarii vaporilor continand cianura catre zonele de vegetatie situate in vecinatatea iazurilor. Totusi, acestea concluzioneaza ca nu exista riscuri de poluare a solului legate de activitatea societatii
    Aurul.
    In schimb, acestea atrag atentia responsabililor societatii
    Aurul
    asupra necesitatii de a efectua lucrari de reparare a conductelor de transport.
63. Un studiu realizat in 2004 de Ministerul Mediului din Romania cu privire la calitatea apelor subterane precizeaza ca, in locatiile exploatarii, nivelul cianurii depaseste nivelul admis. Alte metale depasesc de cateva ori nivelul admis: zincul de cincisprezece ori si cuprul de o suta de ori.

11. 
    Autorizatia de mediu
    

64. La 18 decembrie 2001, Agentia nationala pentru resurse minerale a redactat un act aditional la licenta initiala (a se vedea supra, pct. 15), prin care se modifica numele titularului licentei de concesiune, care devenea S.C. Transgold S.A.
65. Ministerul Mediului a emis trei autorizatii de mediu in favoarea acestei ultime societati. O prima autorizatie, emisa la 8 august 2002, viza iazul de decantare Sasar. De asemenea, aceasta autoriza un depozit de sterile si exploatarea iazului si a constructiilor aferente. Cea de-a doua, emisa in aceeasi zi, viza uzina de extragere a metalelor pretioase, insarcinata cu extragerea si prelucrarea minereurilor neferoase (cu exceptia minereurilor radioactive). O a treia autorizatie, emisa la 12 august 2002, viza transportul minereurilor intre uzina si iazul de decantare Sasar.

12. 
    Cianura de sodiu si sanatatea umana
    

66. Toxicitatea cianurii de sodiu este atestata prin documente oficiale. Aceasta substanta reactioneaza violent la contactul cu oxidantii puternici precum nitratii si cloratii, existand riscuri de incendiu si de explozie. Substanta se descompune in prezenta aerului, a umiditatii si a dioxidului de carbon, rezultand un gaz foarte toxic si inflamabil (cianura de hidrogen). Aceasta poate fi absorbita de organism prin inhalare, prin piele si ochi, precum si prin ingerare. Substanta poate fi periculoasa pentru mediu. Trebuie acordata o atentie deosebita pestilor. Se recomanda insistent sa se evite contaminarea mediului cu acest produs, din cauza persistentei sale.
67.  Conform unui studiu intitulat
    „Hydrogen Cyanide and Cyanides: Human Health Aspect
    s
    ”, realizat in 2004 de OMS, nu exista informatii privind eventualele efecte nocive ale cianurii de sodiu asupra sanatatii umane, cu exceptia toxicitatii sale ridicate. Un experiment efectuat pe sobolani a aratat lipsa de efecte nocive ale inhalarii substantei (a se vedea pct. 6 din raport). Exploatarile miniere care folosesc cianura de sodiu reprezinta una dintre sursele cianurii prezente in atmosfera. Conform aceluiasi studiu, nu exista riscuri de aparitie a cancerului legate de cianura de sodiu si doar dozele cu o concentratie foarte ridicata pot avea efecte nocive pentru femeile insarcinate. In cele din urma, nu exista suficiente informatii pentru a stabili un raport doza-efect in cazurile de intoxicare cronica cu cianura de sodiu. O copie raportului in cauza a fost depusa la dosar de catre reclamanti.
68. Conform concluziilor unui alt studiu stiintific realizat in iulie 2006 de Agentia americana pentru Substante Toxice („ATSDR”), cianura poate fi asimilata de catre organismul uman prin expunerea cailor respiratorii la aer continand cianura de sodiu. Un alt studiu invocat de reclamanti, realizat de catre un grup consultativ in ceea ce priveste standardele privind calitatea aerului, care functioneaza sub egida Guvernului Regatului Unit („EPAQS”), afirma ca expunerea la cianuri provoaca, printre altele, dificultati respiratorii. Conform autorilor acestui studiu, cianura de hidrogen este o substanta care produce iritatii ale cailor respiratorii. De aceea, una dintre recomandarile in caz de tratament al astmului este de a evita contactul cu cianurile. Cu toate acestea, conform aceluiasi raport, chiar daca expunerea la un nivel ridicat al substantelor cu efect iritant poate provoca astm, informatiile privind dozele necesare pentru a provoca diverse afectiuni ale cailor respiratorii sunt insuficiente. Copii ale acestor doua studii au fost depuse la dosar de catre reclamanti.
69. Conform guvernului parat, studiul realizat in anul 2001 demonstreaza absenta unei legaturi de cauzalitate intre folosirea cianurii de sodiu si afectiunile aparatului respirator, in special astm. In ciuda caracterului ipotetic al rezultatelor studiului realizat in 1993, o activitate de monitorizare desfasurata de Ministerul Mediului in perioada 2001-2005 a evidentiat o absenta totala a cianurilor de sodiu. Guvernul afirma ca cianura de sodiu este un produs utilizat in multe alte domenii ale industriei, fara ca acest lucru sa reprezinte un risc pentru sanatatea populatiei care vine in contact cu aceasta substanta.

13. 
    Starea de sanatate a celui de-al doilea reclamant
    

70. Al doilea reclamant a prezentat primele simptome de astm in 1996. Conform reclamantilor, aceasta afectiune s-a agravat in 2001, ca urmare a poluarii generate de societatea
    Aurul.
    Persoanele interesate au depus la dosar un certificat medical din 21 noiembrie 2001 care confirma un astm moderat persistent. De asemenea, autorul acestui certificat, Dr. D.M., i-a recomandat celui de-al doilea reclamant sa renunte la fumat. La 18 iunie 2002, un al treilea certificat medical a confirmat existenta respectivei afectiuni si l-a declarat pe cel de-al doilea reclamant inapt pentru indeplinirea serviciului militar obligatoriu. La 14 august 2007, a fost reconfirmata afectiunea celui de-al doilea reclamant (astm moderat persistent). O copie a certificatelor medicale a fost depusa la dosar.

II.
Dreptul
si
practica interna
si
internationala relevanta

1. 
   Dreptul si practica interna relevanta
   

1. Constitutia prevede:

Art. 35

„1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.

2. Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
3. Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator.

[•••]”

2. Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului din 29 decembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial, prima parte, nr. 70, din 17 februarie 2000, astfel cum a fost redactata la momentul faptelor, se citeste dupa cum urmeaza:

Art. 5

„Statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos, garantand in acest scop:

1. accesul la informatiile privind calitatea mediului;
2. dreptul de a se asocia in organizatii de aparare a calitatii mediului; [...]

4. dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociatii, autoritatilor administrative sau judecatoresti in vederea prevenirii sau in cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;
5. dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.”

Art. 6

„Protectia mediului constituie o obligatie a autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.”

Art. 7

„Responsabilitatea privind protectia mediului revine autoritatii centrale pentru protectia mediului si agentiilor sale teritoriale. [...]”

Art. 9

„Acordul sau autorizatia de mediu nu se emite in cazul in care nicio varianta de proiect sau program pentru conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului.”

Art. 10

„[...] Acordul sau autorizatia de mediu se suspenda pentru neconformare cu prevederile precizate in acestea, dupa o somatie prealabila, cu termen, si se mentine pana la eliminarea cauzelor care au determinat suspendarea, dar nu mai mult de 6 luni. Autoritatile pentru protectia mediului dispun, dupa expirarea termenului de suspendare, oprirea executiei proiectului sau incetarea activitatii. [...]”

Art. 81

„Raspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv [...]. In cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara. [...]”

Art. 85

„Constituie infractiuni faptele mentionate mai jos si se pedepsesc astfel:

1. Cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda de la 250.000 lei la 1.500.000 lei, daca acestea au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala: [.]

3. provocarea de poluare accidentala, datorita nesupravegherii executarii lucrarilor noi, functionarii instalatiilor, echipamentelor tehnologice si de tratare si neutralizare, mentionate in prevederile acordului si/sau autorizatiei de mediu [•••].”

Art. 86

„Constatarea si cercetarea infractiunilor se fac din oficiu de catre organele de urmarire penala, conform competentei legale.”

3. O procedura de reglementare a activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului inconjurator, elaborata in conformitate cu Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, a intrat in vigoare la momentul publicarii sale in Monitorul Oficial, la 11 aprilie 1996. Aceasta reglementare a fost abrogata la 5 august 2004 prin Hotararea Guvernului nr. 1076/2004. Astfel cum se aplicau la momentul faptelor, dispozitiile sale relevante se citesc astfel:

„1. Dezbaterea publica are drept scop: obtinerea unor informatii suplimentare privind impactul proiectului sau al activitatii asupra populatiei in zona, bunurilor proprii sau de care beneficiaza in comun; sesizarea unor aspecte prin care se incalca legislatia privind protectia mediului; obtinerea unor date nedeclarate privind activitatea desfasurata cu impact asupra mediului; inregistrarea unor propuneri care pot conduce la imbunatatirea proiectului sau a activitatii, cu efecte favorabile asupra mediului, si la fundamentarea deciziei ce se va lua de catre autoritatea pentru protectia mediului privind reglementarea.

2 Metode de dezbatere publica. Dezbaterea publica poate include, dar nu se limiteaza la urmatoarele: afisajul in zona obiectivului si la sediul administratiei publice locale; publicarea in ziarele de tiraj, solicitate de populatie; prezentarea prin posturile de radio si televiziune; comunicari scrise, transmise nominal persoanelor si asociatiilor interesate; organizarea unei dezbateri intr-un loc accesibil populatiei si factorilor interesati din zona. Indiferent de metoda utilizata, la sediul autoritatii teritoriale pentru protectia mediului se va afisa o prezentare rezumativa a proiectului sau a actiunii propuse dezbaterii publice. Daca unele informatii din proiect sau

din activitate au caracter de secret de stat sau impun asigurarea confidentialitatii, acestea nu se pun la dispozitia dezbaterii publice.

3. Continutul minim al informatiilor: datele de identificare a unitatii care a solicitat actul de reglementare; denumirea proiectului sau profilului de activitate, precum si amplasarea obiectivului; scopul actiunii propuse; prezentarea succinta a proiectului sau a activitatii; informatii generale asupra masurilor de protectie a mediului si despre eventualul impact asupra factorilor de mediu; adresa, telefonul si faxul autoritatii pentru protectia mediului, la care se pot obtine informatii suplimentare si la care se depun in scris, contestatii, sugestii [...]. Toate discutiile purtate in cadrul dezbaterii vor fi consemnate in scris si vor sta la baza deciziei ce se va lua, alaturi de celelalte documente.
4. Principalele criterii ce vor fi avute in vedere pentru luarea deciziei sunt urmatoarele: riscul pentru viata populatiei din zona; posibilitatea de a fi afectata starea de sanatate a populatiei; incadrarea in concentratiile maxim admise de poluanti evacuati in mediu; imbunatatirea calitatii factorilor de mediu; asigurarea conditiilor de functionare in siguranta; rezolvarea unor probleme de ordin social; utilitatea publica; valorificarea rationala si eficienta a resurselor si a deseurilor in contextul unei dezvoltari durabile; realizarea unor obiective ale planurilor si programelor speciale aprobate [...]. Pentru situatii cu grad crescut de dificultate in luarea deciziilor, se recomanda si consultarea prealabila in scris a autoritatilor implicate din cadrul administratiei publice.
5. Precizari procedurale. inainte de a se trece la desfasurarea propriu-zisa a actiunii de dezbatere publica a Raportului privind studiul de impact asupra mediului, autoritatea teritoriala pentru protectia mediului, impreuna cu solicitantul actului de reglementare, va stabili un calendar al acestei actiuni, care va cuprinde, in principal, urmatoarele etape: intocmirea anuntului, publicitatea anuntului, colectarea si analiza contestatiilor si propunerilor, verificarea suplimentara la obiectiv, daca se impune ; consultarea altor autoritati, propuneri, luarea deciziei, publicitatea deciziei si comunicarea, in mod oficial, a acesteia titularului proiectului sau al activitatii [...].”

4. La 23 octombrie 2001, la data publicarii in Monitorul Oficial, a intrat in vigoare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Normele de aplicare a acestei legi au fost publicate la 8 martie 2002. Legea defineste principiile care reglementeaza comunicarea informatiilor de interes public de catre autoritatile statului.
5. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului a fost aprobata prin Legea nr. 265/2006. Publicata in Monitorul Oficial, prima parte, nr. 586 din 6 iulie 2006, si intrata in vigoare la 9 iulie 2006, abroga Legea nr. 137 din 29 decembrie 1995 privind protectia mediului. Aceasta reafirma principiile de baza care reglementeaza protectia mediului, redefineste anumiti termeni specifici, precum si regimul anumitor substante, consolideaza protectia apelor si a solului si sporeste responsabilitatea autoritatilor centrale si locale si pe aceea a persoanelor fizice si juridice.
6. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 68/2007 privind raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului, publicata in

Monitorul Oficial, prima parte, nr. 446 din 29 iunie 2007, si intrata in vigoare la aceeasi data, transpune in dreptul intern principiile definite de Directiva 2004/35/CE. Aceasta prevede adaptarea legislatiei nationale in vederea permiterii angajarii raspunderii pentru prevenirea si repararea prejudiciului in acest domeniu, precum si o stransa colaborare cu statele membre ale Uniunii Europene. Agentia Nationala pentru Protectia Mediului („ANPM”) va trebui sa prezinte, pana la 31 decembrie 2012, un raport privind punerea in aplicare a acestei ordonante. Acest raport trebuie trimis Comisiei Europene pana la 31 decembrie 2013.

2. 
   Dreptul si practica internationale relevante
   

1. Declaratia finala a Conferintei Natiunilor Unite asupra mediului, care a avut loc la Stockholm, la 5-16 iunie 1972, prevede urmatoarele:

„[
...
]
Principiul 1

Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate si la conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu a carui calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si bunastare. El are datoria solemna de a apara si de a imbunatati mediul inconjurator pentru generatiile prezente si viitoare. In aceasta privinta, politicile care incurajeaza sau care perpetueaza apartheidul, segregatia rasiala, discriminarea, formele, coloniale si altele, de opresiune si de dominatie straine sunt condamnate si trebuie eliminate.

Principiul 2

Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pamantul, flora si fauna, si in special esantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale, trebuie conservate in interesul generatiilor prezente si viitoare printr-o planificare sau gestionare atenta, in functie de nevoi.

Principiul 3

Capacitatea globului de a produce resurse regenerabile esentiale trebuie conservata si, pretutindeni unde acest lucru este posibil, restabilita sau imbunatatita.

Principiul 4

Omul poarta o raspundere speciala in ce priveste apararea si gestionarea inteleapta a patrimoniului constituit de flora si fauna salbatica si de habitatul lor, care sunt in prezent grav amenintate de un concurs de factori nefavorabili.

Prin urmare, conservarea naturii, in special a florei si faunei salbatice, trebuie sa ocupe un loc important in planificarea dezvoltarii economice. [.]

Principiul 6

Emisiile de substante toxice sau de alte substante si emisiile de caldura in cantitati sau concentratii atat de mari incat mediul nu le mai poate neutraliza efectele trebuie intrerupte pentru a evita ca ecosistemele sa sufere daune grave sau ireversibile. Trebuie incurajata lupta legitima a popoarelor din toate tarile impotriva poluarii.

Principiul 7

Statele vor trebui sa ia toate masurile posibile pentru a impiedica poluarea

marilor cu substante care risca sa puna in pericol sanatatea omului, sa dauneze resurselor biologice si vietii organismelor marine, sa aduca atingere frumusetilor naturale sau sa dauneze altor utilizari legitime ale marii. [...]

Principiul 13

Pentru a rationaliza gestionarea resurselor si pentru a imbunatati astfel mediul, statele trebuie sa adopte o conceptie integrata si coordonata a planificarii dezvoltarii, astfel incat dezvoltarea acestora sa fie compatibila cu necesitatea apararii si imbunatatirii mediului in interesul populatiei lor. [.]

Principiul 17

Este necesar ca institutii nationale corespunzatoare sa fie insarcinate cu planificarea, gestionarea sau reglementarea utilizarii resurselor mediului de care dispun statele, in vederea imbunatatirii calitatii mediului.

Principiul 18

Este necesar sa se recurga la stiinta si la tehnica, in cadrul contributiei acestora la dezvoltarea economica si sociala, pentru identificarea, evitarea sau limitarea pericolelor care ameninta mediul si pentru rezolvarea problemelor privind mediul, precum si, in mod general, pentru binele umanitatii.

Principiul 19

Este necesar sa se asigure educatia in probleme legate de mediu atat a tinerelor generatii, cat si a adultilor, tinand seama in mod corespunzator de cei mai putin favorizati, cu scopul de a crea bazele necesare pentru a lamuri opinia publica si pentru a determina persoanele, intreprinderile si colectivitatile sa constientizeze iresponsabilitatea lor in ceea ce priveste apararea si imbunatatirea mediului in toata dimensiunea lui umana. De asemenea, este necesar ca mijloacele de informare in masa sa evite sa contribuie la degradarea mediului si, in schimb, sa difuzeze informatii cu caracter educativ privind necesitatea apararii si a imbunatatirii mediului pentru a-i permite omului sa se dezvolte din toate punctele de vedere.[.]

Principiul 21

Conform Cartei Organizatiei Natiunilor Unite si principiilor dreptului international, statele au dreptul suveran de a-si exploata propriile resurse in functie de politica lor de mediu si au obligatia sa se asigure ca activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor sau sub controlul lor nu prejudiciaza mediul in alte state sau regiuni care nu tin de nicio jurisdictie nationala.

Principiul 22

Statele trebuie sa coopereze pentru a continua dezvoltarea dreptului international in ceea ce priveste raspunderea si despagubirea victimelor poluarii si ale altor daune ecologice pe care activitatile desfasurate in limitele jurisdictiei acestor state sau sub controlul lor le provoaca unor regiuni situate in afara limitelor jurisdictiei lor. [...]

Principiul 24

Problemele internationale privind apararea si imbunatatirea mediului trebuie abordate intr-un spirit de cooperare de catre toate tarile, mari sau mici, pe picior de egalitate. O cooperare prin intermediul unor acorduri multilaterale sau bilaterale ori prin alte mijloace corespunzatoare este indispensabila pentru a limita in mod

eficient, pentru a preveni, reduce si elimina atingerile aduse mediului, rezultate din activitati exercitate in toate domeniile, si aceasta cu respectarea suveranitatii si a intereselor tuturor statelor.

Principiul 25

Statele trebuie sa se asigure ca organismele internationale joaca un rol coordonat, eficient si dinamic in conservarea si imbunatatirea mediului. [...].”

2. Declaratia de la Rio cu privire la mediu si dezvoltare, din 3-14 iunie 1992, prevede urmatoarele:

„[...]
Principiul 2

In conformitate cu Carta Organizatiei Natiunilor Unite si cu principiile de drept international, Statele au dreptul suveran de a-si exploata resursele in baza propriilor politici de protectie a mediului si a dezvoltarii si obligatia sa se asigure ca activitatile desfasurate in limitele jurisdictiilor lor sau aflate sub propriul control nu provoaca pagube mediului inconjurator din alte state sau unor zone aflate in afara limitelor jurisdictiei nationale, [...]

Principiul 10

Cel mai bun mijloc de a rezolva problemele de mediu este participarea tuturor cetatenilor interesati, la nivel corespunzator. La nivel national, fiecarui individ i se va asigura accesul la informatiile ce privesc mediul detinute de autoritatile publice, inclusiv la informatii privind substante si activitati periculoase din comunitatea respectiva, precum si participarea la procesul decizional. Statele vor facilita si incuraja sensibilizarea si participarea publica facand informatiile publice. Se va stabili accesul efectiv la procedurile judiciare si administrative, inclusiv la reparare si cai de atac. [...]

Principiul 13

Statele trebuie sa adopte legi nationale privind raspunderea pentru poluare si daune aduse mediului, precum si despagubirea victimelor poluarii. De asemenea,

Statele trebuie sa coopereze cu diligenta si cu o mai mare determinare pentru dezvoltarea dreptului international privind raspunderea si despagubirea in cazul efectelor nefavorabile cauzate mediului prin activitati aflate in propria jurisdictie sau sub propriul control, in zone aflate in afara jurisdictiei nationale. [...]

Principiul 14

Statele trebuie sa coopereze efectiv pentru a descuraja si preveni mutarea si transferul catre alte state a oricaror activitati si substante care pot cauza degradari severe ale mediului sau care pot fi nocive sanatatii umane.

Principiul 15

Pentru protectia mediului, Statele vor folosi o abordare precauta pe scara larga, in functie de capacitatile lor. In cazurile in care exista pericolul producerii unor daune grave sau ireversibile, lipsa certitudinii stiintifice absolute nu va fi folosit ca pretext pentru a amana aplicarea unor masuri eficiente, in vederea prevenirii degradarii mediului. [...]

Principiul 17

Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument national, trebuie folosita

in cazul activitatilor despre care se presupune ca au efecte nocive importante asupra mediului si depind de o decizie a unei autoritati nationale competente. [...].”

3. Conventia internationala din 25 iunie 1998 (Aarhus, Danemarca) privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 86/2000, publicata in Monitorul Oficial, prima parte, nr. 224 din 22 mai 2000. Dispozitiile relevante ale conventiei prevad urmatoarele:

„[
...
]
Art. 3

„1. Fiecare parte va lua masurile legislative necesare si va adopta reglementari si alte masuri, inclusiv pentru realizarea compatibilitatii dintre prevederile care pun in aplicare accesul la informatie, participarea publicului si accesul la justitie din cadrul acestei conventii, precum si masuri pentru intrarea sa in vigoare, pentru a stabili si a mentine un cadru transparent si consistent de aplicare a prevederilor conventiei.

2. Fiecare parte se va stradui sa asigure ca oficialitatile si autoritatile sa asiste si sa indrume publicul in scopul asigurarii accesului la informatie, in vederea facilitarii participarii sale la luarea deciziei si a accesului la justitie in probleme de mediu. [...]

7. Fiecare parte va promova aplicarea principiilor acestei conventii in cadrul proceselor decizionale privind mediul la nivel international si in cadrul activitatii organizatiilor internationale in probleme legate de mediu. [...]

9. In sfera de aplicare a prevederilor relevante ale prezentei conventii publicul va avea acces la informatii, va avea posibilitatea sa participe la luarea deciziilor si va avea acces la justitie in problemele de mediu, fara nicio discriminare bazata pe cetatenie, nationalitate sau domiciliu, iar in cazul persoanelor juridice, fara discriminare bazata pe locul in care sunt inregistrate sau in care se afla centrul efectiv al activitatilor lor.”

Art. 4

„1. Fiecare parte va asigura ca autoritatile publice, in conditiile urmatoarelor puncte ale acestui articol, ca raspuns la o cerere de informatie pe probleme de mediu, sa puna aceasta informatie la dispozitie publicului, respectand prevederile legislatiei nationale, inclusiv in cazul in care sunt cerute copii de pe documentatia continand sau cuprinzand informatia respectiva, avand in vedere subpunctul b) al prezentului articol:

1. fara a fi necesara declararea interesului;
2. sub forma ceruta, in afara situatiilor in care:

1. este mai rezonabil pentru autoritatea publica sa ofere informatia ceruta sub alta forma, caz in care trebuie aratate motivele pentru care poate fi facuta disponibila in acea forma; sau
2. informatia este deja disponibila publicului sub alta forma.

2. Informatia de mediu asupra careia se face referire la pct. 1 al acestui articol va fi facuta disponibila in cel mai scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce cererea a fost inaintata, in afara cazului in care volumul si complexitatea informatiei justifica prelungirea acestei perioade pana la doua luni de la data solicitarii. Solicitantul trebuie sa fie informat despre orice prelungire si despre motivele acesteia (...).”

Art. 9

„1. Fiecare parte, in cadrul legislatiei nationale, va asigura posibilitatea pentru orice persoana care considera ca solicitarea informatiei, conform prevederilor art.

4, a fost ignorata, in mod gresit refuzata, partial sau in totalitate, ori care considera ca a primit un raspuns inadecvat sau ca cererea sa nu a fost considerata conform prevederilor art. 4, de a avea acces la o procedura de recurs in fata instantei de judecata sau a altui organism independent si impartial prevazut de lege.

In cazul in care o parte asigura un astfel de recurs in fata unei instante de judecata, ea va face astfel incat o asemenea persoana sa aiba acces si la o procedura de fond stabilita de lege, care sa fie gratuita sau nu prea scumpa, in cazul reconsiderarii solicitarii de catre o autoritate publica sau al revizuirii de catre un organism independent si impartial, altul decat o instanta de judecata.

Decizia finala luata in concordanta cu prevederile pct. 1 trebuie sa fie obligatorie pentru autoritatea publica care detine informatia. Motivele trebuie sa fie declarate in scris, cel putin in cazul in care informatia este refuzata conform prevederilor acestui punct.”

4. Dispozitiile relevante ale hotararii pronuntate de Curtea Internationala de Justitie la 27 septembrie 1997 in cauza privind proiectul
   Gabcikovo Nagymaros (Ungaria Slovacia)
   se citesc dupa cum urmeaza:

„[•••]

... mediul nu este o notiune abstracta, ci spatiul in care traiesc fiintele umane si de care depinde calitatea vietii si a sanatatii acestora, inclusiv pentru generatiile viitoare [...].

Constientizarea vulnerabilitatii mediului si recunoasterea faptului ca riscurile ecologice trebuie evaluate in mod continuu s-au afirmat din ce in ce mai mult [...].

Curtea recunoaste [...] necesitatea de a ne ingrijora in mod serios din cauza mediului si de a lua masurile de precautie care se impun [...].

5. Dispozitiile relevante ale Rezolutiei nr. 1430/2005 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind riscurile industriale se citesc dupa cum urmeaza:

„1. Anumite instalatii industriale prezinta, prin natura activitatii lor si a substantelor utilizate, riscuri cu atat mai importante cu cat sunt situate in vecinatatea zonelor locuite, deoarece acestea si locuitorii lor sunt extrem de expusi in caz de accident.

2. Adunarea Parlamentara considera ca a dispune de o legislatie corespunzatoare in materie de amplasare a instalatiilor industriale este o conditie indispensabila pentru aplicarea unei politici eficiente de prevenire si de limitare a accidentelor majore. In 1976, accidentul chimic de la Seveso (Italia) a stat la originea primei directive a Comunitatilor Europene in domeniu. Domeniul sau de aplicare a fost extins treptat. In aceasta privinta, pot fi reamintite accidentele industriale de la Baia Mare (Romania) din 2000, de la Enschede (Tarile de Jos) din 2000, precum si de la Toulouse (Franta) din 2001. Chiar mai recent, catastrofa de la Ghislenghien (Belgia), care a avut loc in iulie 2004, a sporit necesitatea unei legislatii corespunzatoare care sa fie aplicata in mod riguros.

8. In consecinta, Adunarea solicita insistent ca statele membre:

1. sa semneze si/sau sa ratifice, in cazul in care nu au facut deja acest lucru, Conventia nr. 174 a OIM pentru Prevenirea Accidentelor Industriale Majore;
2. sa semneze si/sau sa ratifice, in cazul in care nu au facut deja acest lucru, Conventia CEE-ONU privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale;
3. sa elaboreze sau sa actualizeze rapid o legislatie nationala in materie de prevenire si limitare a accidentelor majore din anumite activitati industriale, in conformitate cu conventiile internationale citate anterior si inspirandu-se din Directiva 96/82/CE a Uniunii Europene;
4. sa imbunatateasca difuzarea informatiilor privind bunele practici de prevenire si de limitare a accidentelor majore, deja implementate de anumite state membre;
5. sa dezvolte o politica de limitare a riscurilor de producere de accidente majore in ceea ce priveste activitatile care nu intra sub incidenta legislatiei internationale si europene citate anterior, in special in cadrul activitatilor industriale care implica folosirea de substante periculoase prezente in cantitati mai mici decat limitele folosite in legislatie sau in ceea ce priveste transportul substantelor periculoase prin intermediul conductelor;
6. sa defineasca in mod clar competentele diferitelor autoritati implicate in politica de amenajare a teritoriului, in special in materie de prevenire si de gestionare a riscurilor industriale;
7. sa dezvolte legislatii corespunzatoare, in special in ceea ce priveste:

1. autorizarea construirii de noi locuinte in apropierea complexelor industriale existente;
2. emiterea de autorizatii de constructie pentru noile complexe cu risc sau pentru extinderi importante ale acestora, in special in cazul in care exista locuinte in vecinatate;
3. controlul activitatilor industriale in complexele cu risc, in ceea ce priveste organizarea unor inspectii periodice si exhaustive;
4. interdictia exploatarii in cazul in care se constata neindepliniri grave ale obligatiilor;

8. sa isi intensifice eforturile pentru a face sa dispara in mod rapid intarzierea considerabila constatata in elaborarea si testarea planurilor de urgenta pentru complexele in cauza;
9. sa isi incurajeze colectivitatile teritoriale sa incheie acorduri de cooperare transfrontaliera in materie de prevenire a riscurilor industriale si de colaborare in caz de accident, inspirandu-se din modelele de acord prevazute de Conventia- cadru europeana cu privire la cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale (STE nr. 106).

9. De asemenea, Adunarea solicita urmatoarele:

i. statele membre ale Acordului partial deschis al Consiliului Europei EUROPA Riscuri majore sa intensifice lucrarile si cooperarea in ceea ce priveste

studierea, prevenirea si gestionarea riscurilor industriale majore;

ii. Conferinta Europeana a Ministrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) sa abordeze in mod aprofundat subiectul amplasarii complexelor industriale cu risc in raport cu zonele locuite si sa faca propuneri referitoare la o armonizare a politicilor europene de amenajare a teritoriului in domeniu.

10. De asemenea, Adunarea solicita Comisiei Europene si statelor membre ale Uniunii Europene:

i. sa participe la crearea rapida a bancii de date tehnice mentionate la art. 19 din Directiva 96/82/CE;

11. sa puna toate cunostintele acumulate la nivel comunitar la dispozitia celorlalte state membre ale Consiliului Europei.”

Instrumentele Uniunii Europene

6. Comisia Europeana a publicat o comunicare privind securitatea activitatilor miniere: studiu de monitorizare a accidentelor miniere recente (COM/2000/0664 final), in temeiul caruia, la 5 iulie 2001, Parlamentul European a adoptat o rezolutie (JO C 65 E din 14.3.2002, p. 382). Dispozitiile relevante ale comunicarii Comisiei se citesc dupa cum urmeaza:

„[...] Poluarea Dunarii provocata la Baia Mare, in Romania, ca urmare a unei scurgeri de cianuri din cauza ruperii unui dig care inconjura un bazin de steril, la care se adauga un accident produs in 1998 la Aznalcollar, in Spania, unde ruperea unui dig a dus la otravirea mediului inconjurator in parcul national Coto Donana, au sensibilizat considerabil publicul cu privire la riscurile pe care le presupun activitatile miniere pentru mediu si securitate.

Accidentul de la Baia Mare a evidentiat ca publicul cunostea si intelegea foarte putin riscurile inerente exploatarii miniere si proceselor industriale aferente in regiunea respectiva. De asemenea, acesta a demonstrat insuficienta comunicarii intre autoritatile de la diversele nivele, precum si intre autoritati, organizatii neguvernamentale (ONG) si public in ceea ce priveste optiunile si posibilitatile in materie de pregatire pentru eventualitatea unor situatii de urgenta, de reactie in situatii de urgenta si de prevenire a prejudiciilor.

De asemenea, aceste accidente au ridicat chestiunea eficientei politicilor comunitare de prevenire a unor astfel de dezastre si au atras atentia asupra necesitatii de a examina politica de mediu in acest domeniu.

Comisia a adoptat deja propria politica in vederea promovarii dezvoltarii durabile a industriei extractive non-energetice in UE, care include si extractia minereurilor metalice, in comunicarea sa din 3 mai 2000. Prezenta comunicare, care trebuie plasata in acest context, are ca scop prezentarea accidentelor si informarea Consiliului si a Parlamentului European intr-un mod mai exhaustiv in ceea ce priveste anumite actiuni anuntate in comunicarea precedenta, punand accentul pe prevenirea accidentelor in domeniul extractiei minereurilor metalice. De asemenea, aceasta vizeaza sa le permita principalelor parti interesate, in special industriei,

ONG-urilor, statelor membre si altor parti interesate, sa isi expuna punctele de vedere cu privire la aceste actiuni. Comunicarea a fost redactata in stransa consultare cu Task Force „Baia Mare” (a se vedea capitolul 3.1.). In ceea ce priveste informatiile tehnice privind accidentul de la Baia Mare, prezenta comunicare a folosit in principal raportul PNUE/OCHA.

[...].”

7. Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deseurilor din industriile extractive si de modificare a Directivei 2004/35/CE prevede masuri, proceduri si orientari destinate prevenirii sau reducerii pe cat posibil a efectelor negative ale gestionarii deseurilor provenite din industriile extractive asupra mediului, in special asupra apei, aerului, faunei, florei si peisajelor, precum si asupra sanatatii umane. Gestionarea acestor deseuri specifice trebuie sa se faca in instalatii specializate si trebuie sa respecte constrangeri specifice. Aceasta activitate poate genera angajarea responsabilitatii operatorului in caz de daune aduse mediului, in conformitate cu Directiva 2004/35/CE.

Principiul precautiei

8. Potrivit principiului precautiei, tinand seama de cunostintele stiintifice si tehnice ale momentului, absenta certitudinii nu poate justifica faptul ca statul intarzie adoptarea unor masuri efective si proportionate vizand prevenirea riscului de producere de daune grave si ireversibile aduse mediului. In istoria constructiei europene, principiul precautiei a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht (art. 130R devenit art. 174 prin Tratatul de la Amsterdam). La nivel european, aceasta etapa marcheaza evolutia principiului de la o conceptie filozofica catre o norma juridica. Liniile directoare ale principiului au fost stabilite de Comisia Europeana in Comunicarea din 2 februarie 2000 privind principiul precautiei. Jurisprudenta comunitara a aplicat acest principiu in cauzele privind, in special, sanatatea, in timp ce tratatul enunta principiul doar in ceea ce priveste politica Comunitatii in domeniul mediului. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene („CJCE”) considera acest principiu, in cadrul art. 17 § 2 primul paragraf CE, ca unul dintre fundamentele politicii de protectie de nivel inalt aplicate de Comunitate in domeniul mediului. Conform jurisprudentei CJCE, atunci cand „exista in continuare incertitudini cu privire la existenta sau sfera de aplicare a riscurilor pentru sanatatea umana, institutiile pot lua masuri fara a fi obligate sa astepte ca realitatea si gravitatea acestor riscuri sa fie pe deplin demonstrate” (CJCE, 5 mai 1998,
   Regatul Unit/Comisia,
   cauza C-180/96, Rec. I-2265 si CJCE, 5 mai 1998,
   NationalFarmer’s Union,
   C-157/96, Rec. I -2211).

In drept,

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din conventie

71. Invocand art. 2 din conventie, reclamantii pretind ca procedeul tehnologic folosit de societatea
    Aurul
    Baia Mare S.A. reprezinta un risc pentru viata acestora. In plus,
    acestia reclama pasivitatea autoritatilor fata de aceasta situatie si de numeroasele plangeri formulate de primul reclamant cu privire la riscurile pe care le reprezinta pentru viata acestora, pentru mediu si pentru sanatatea celui de-al doilea reclamant, care sufera de astm.
72. Curtea reaminteste ca a precizat in decizia sa cu privire la admisibilitate din 5 iulie 2007 ca solicitarile reclamantilor trebuie examinate din perspectiva art. 8 din conventie, conform caruia:

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

1. 
   Argumentele partilor
   

1. Reclamantii

73. Reclamantii se plang de pasivitatea autoritatilor nationale care, conform sustinerilor acestora, erau obligate sa faca publice informatiile care sa le permita o evaluare a riscurilor ce puteau rezulta pentru acestia si pentru apropiatii lor ca urmare a pastrarii domiciliului lor in vecinatatea exploatarii minereurilor de aur apartinand societatii Aurul. Prin urmare, statul roman este raspunzator de a nu fi luat precautiile necesare pentru protejarea sanatatii populatiei si a mediului, obligatie prevazuta la art. 8 din conventie. Persoanele interesate fac referire la cauza
    Guerra si altii impotriva Italiei
    (hotararea din 19 februarie 1998, Culegerea de hotarari si decizii, 1998-I, p. 223, pct. 58). In particular, primul reclamant afirma ca nu dispunea de nicio posibilitate de a introduce o cale de atac efectiva impotriva deciziei de autorizare a activitatii in cauza si impotriva desfasurarii acesteia. De fapt, acesta considera ca nu a dispus de nicio informatie oficiala privind gradul de risc pe care il implica desfasurarea acestei activitati.
74. Conform sustinerilor reclamantilor, nu a existat o consultare eficienta a publicului inainte de inceperea functionarii exploatarii. Cele doua „dezbateri publice” au avut loc, una in noiembrie, cealalta in decembrie 1999, in timp ce activitatea tehnologica a debutat in mai 1999, si nu au implicat populatia interesata in mod eficient, deoarece nicio informatie privind eventualele riscuri nu a fost facuta publica cu aceasta ocazie. Reclamantii reproseaza autoritatilor romane o lipsa de vigilenta cu privire la punerea in aplicare, functionarea si monitorizarea acestei activitati, considerata periculoasa de mai multe rapoarte oficiale. Aceasta lipsa de vigilenta este reprezentata de accidentul ecologic din ianuarie 2000. O realizare a planurilor de constructie si o monitorizare a activitatii extractive necorespunzatoare sunt principalele cauze ale acestui accident ecologic.

In acest sens, reclamantii fac referire la cauzele
Giacomelli impotriva Italiei
(hotararea din 2 noiembrie 2006, pct. 83),
Hatton si altii impotriva Regatului Unit
[(GC), nr. 36022/97, pct. 128, CEDO 2003-V
m
],
Guerra si altii,
citata anterior (pct. 60) si
Taskin si altii impotriva Turciei
(nr. 46117/99, pct. 119, CEDO 2004-X).

75. Desi recunosc faptul ca statul parat dispune in acest domeniu de o anumita marja de apreciere, reclamantii sustin ca, in speta, autoritatile nu au stiut sa pastreze un echilibru just intre interesul bunastarii economice a comunitatii si constituirea dreptului reclamantilor la respectarea domiciliului si a vietii lor private si de familie. In acest sens, reclamantii mentioneaza cauza
    Lopez Ostra impotriva Spaniei
    (hotararea din 9 decembrie 1994, pct. 51, seria A nr. 303-C). Acestia considera ca ineficienta standardelor interne impuse de autoritatile romane, direct interesate de activitatea in cauza, in special in ceea ce priveste prevenirea unei deversari de cianura de sodiu, se interpreteaza ca o incalcare a principiului precautiei.
76. Reclamantii considera ca, prin autorizarea functionarii iazurilor de decantare fara o protectie corespunzatoare, in imediata vecinatate a locuintei acestora, autoritatile i-au expus la un risc de contact cu o substanta periculoasa prezenta in aer, in sol si in apele subterane. Conform acestora, o serie de probe directe si indirecte si de prezumtii clar concordante demonstreaza agravarea starii de sanatate a celui de-al doilea reclamant, care sufera de astm bronsic. Luand in considerare efectele unui contact cu cianura de sodiu, substanta care blocheaza inhalarea oxigenului de catre organismul uman, le putem considera, in mod rezonabil, drept o cauza a agravarii afectiunii de care sufera cel de-al doilea reclamant. In acest sens, reclamantii fac referire la cauza
    Fadeyeva impotriva Rusiei
    (nr. 55723/00, pct. 88, CEDO 2005-IV). In ceea ce priveste legatura de cauzalitate, acestia se bazeaza pe certificatele medicale care atesta afectiunea celui de-al doilea reclamant, pe concluziile studiului realizat de OMS in 2004, pe cele ale studiului realizat de grupul britanic de informare in ceea ce priveste standardele privind calitatea aerului („EPAQS”) si pe cele ale studiului realizat de Agentia pentru Substante Toxice si Monitorizarea Bolilor („ATSDR”), precum si pe o statistica a unui spital din Baia Mare care arata o crestere a acestui tip de boli in perioada 1999-2001.
77. Conform reclamantilor, avantajele economice rezultate din activitatea in litigiu au fost minime (angajarea a 150 de persoane) in raport cu incidenta economica a accidentului ecologic. Scopul initial evocat de studiile preliminarii, si anume prelucrarea deseurilor toxice, nu a fost niciodata atins. Reclamantii considera ca imposibilitatea demonstrarii de catre guvernul roman a efectuarii unei monitorizari corespunzatoare a realizarii planurilor de constructie si a functionarii activitatii este suficienta pentru a justifica aplicarea jurisprudentei
    Ledyayeva, Dobrokhotova, Zolotareva si Romashina impotriva Rusiei
    (53157/99, 53247/99, 53695/00 si 56850/00, pct. 104, 26 octombrie 2006).

2. Guvernul

78. Guvernul sustine ca art. 8 din conventie se aplica doar in cazurile de poluare grava, direct imputabila unui stat, precum in cauza
    Lopez Ostra,
    citata anterior. Acceptand afirmatiile Curtii in cauza
    Hatton,
    citata anterior, Guvernul admite ca, in domeniul deosebit de sensibil al protectiei mediului, activitatea economica preconizata trebuie sa fie precedata de studii si anchete aprofundate si exhaustive, pentru a gasi un echilibru just intre interesele concurente ale individului si cele ale societatii in ansamblu. In speta, contrar guvernului parat in cauza
    Lopez Ostra,
    citata anterior, Guvernul se poate prevala de realizarea unor studii de impact asupra mediului: in primul rand cel realizat in 1993, care evidentia, printre altele, avantajele de natura ecologica si economica ale proiectului, apoi cele realizate de societatea CAST (a se vedea supra, pct. 62) in 1999, care se refereau la iazurile de decantare si care au concluzionat absenta unei poluari atmosferice cu acid cianhidric, si, in sfarsit, cel efectuat in 2001, care a adus dovada inexistentei unei legaturi de cauzalitate intre afectiunile aparatului respirator (astm, bronsita, pneumonie) si folosirea cianurii de sodiu. Acest din urma studiu a mai concluzionat si ca nu exista poluare atmosferica cu cianura de sodiu.
79. Guvernul face trimitere la doua cauze pe care inexistenta unei legaturi de cauzalitate intre incalcarea pretinsa si atingerea adusa vietii private a reclamantilor le apropie de prezenta speta: cauzele
    Asselbourg impotriva Luxemburgului
    [(dec.), nr. 29121/95, CEDO 1999-VI] si
    Gronus impotriva Poloniei
    (nr. 29695/96, 28 mai 2002).
80. In ceea ce priveste accesul la informatii, Guvernul sustine ca prezenta speta este mai apropiata de cauza
    McGinley si Egan impotriva Regatului Unit
    (hotararea din 9 iunie 1998,
    Culegere
    1998-III) decat de cauza
    Guerra,
    citata anterior, in care reclamantii s-au confruntat cu lipsa caii de atac interne. Similar cauzei
    McGinley,
    reclamantii din prezenta cauza nu au efectuat demersurile necesare in vederea obtinerii informatiilor privind riscurile pe care poluarea din Baia Mare le putea reprezenta pentru sanatatea lor. In temeiul Legii nr. 137/1995, acestia se puteau adresa, direct sau prin intermediul unor asociatii, autoritatilor administrative sau instantelor pentru a reclama un prejudiciu direct sau indirect. De asemenea, acestia se puteau prevala de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
81. Guvernul afirma ca documentele in baza carora a fost emisa autorizatia de mediu puteau fi consultate la sediul Autoritatii pentru Protectia Mediului. De asemenea, conform sustinerilor acestuia, respectiva documentatie putea face obiectul unei actiuni. In prezent, legislatia interna este consolidata de existenta a doua ordonante de urgenta (nr. 195/2005 si 152/2005), care raspund cerintelor Conventiei internationale de la Aarhus. In aceasta privinta, jurisprudenta comunitara este unitara. De asemenea, Guvernul reaminteste ca reclamantii nu au participat la dezbaterile publice din 24 noiembrie si 3 decembrie 1999, in cadrul carora acestia si-ar fi putut exprima orice opinie cu privire la autorizatia de mediu a societatii
    Aurul.
    Guvernul invoca si in acest caz existenta Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
82. In cadrul sedintei, Guvernul a precizat ca cianurile sunt folosite in domeniul minier in aproximativ 90 de state din lume, dintre care trei in Europa: Spania, Finlanda si Suedia. In aceasta privinta, Guvernul a facut trimitere la Directiva 2006/21/CE, care, la art. 13, stabileste valori limita pentru concentratiile de cianura. Guvernul precizeaza ca reclamantii locuiesc la o distanta de cativa kilometri de sursa de poluare pretinsa.

Conform acestuia, folosirea cianurilor in industria miniera poate reprezenta un pericol pentru sanatatea oamenilor doar in cazul nerespectarii standardelor impuse cu privire la functionarea diferitelor procedee tehnologice. Expunerea la cianuri este neglijabila in anumite meserii, iar expunerea populatiei care locuieste in vecinatatea unor astfel de exploatari este inofensiva.

83. In ceea ce priveste boala de care sufera cel de-al doilea reclamant, Guvernul afirma ca diagnosticul de astm dateaza din 1996, deci dintr-o perioada cu mult anterioara inceperii activitatii societatii
    Aurul.
    Acesta adauga ca informatiile furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica ca urmare a unei anchete efectuate in perioada 2001 - 2005 indica absenta cianurii in aer, inclusiv in vecinatatea locuintei reclamantilor.
84. Guvernul sustine ca nu a fost raportat niciun caz de boala profesionala in regiunea orasului Baia Mare si ca, in general, bolile cronice au o cauzalitate multifactoriala. Prin urmare, acest lucru face aproape imposibila existenta unei legaturi de cauzalitate intre astmul celui de-al doilea reclamant si activitatea uzinei Sasar. In afara de aceasta, persoana in cauza sufera doar de o forma moderata a acestei afectiuni, iar medicul sau curant i-a recomandat in mod formal sa renunte la fumat.

2. 
   Motivarea Curtii
   

1. Principii generale

85. In cauza
    Lopez Ostra,
    citata anterior, care se referea la poluarea fonica si cu mirosuri provenita de la o statie de epurare, Curtea a considerat ca „atingeri grave aduse mediului [puteau] afecta confortul unei persoane si o puteau priva de folosinta domiciliului sau astfel incat sa ii afecteze viata privata si de familie, fara a pune insa in mare pericol sanatatea persoanei in cauza” (pct. 51). In cauza
    Guerra,
    citata anterior, aceasta a concluzionat ca „incidenta directa a emisiilor de substante nocive asupra dreptului reclamantilor la respectarea vietii private si de familie a acestora permite sa se concluzioneze ca art. 8 este aplicabil” (pct. 60). In cauza
    Surugiu impotriva Romania
    (nr. 48995/99, 20 aprilie 2004), care se referea la diverse acte, printre care intrarea unor terti in curtea casei reclamantului si descarcarea de catre aceste persoane a mai multor carute de gunoi de grajd in fata usii si sub ferestrele casei, Curtea a considerat ca aceste acte reprezentau imixtiuni repetate in exercitiul dreptului reclamantului la respectarea domiciliului si a concluzionat ca este aplicabil art. 8 din conventie.
86. In cazul in care o persoana este afectata in mod direct si grav de zgomot sau de alte forme de poluare, se poate ridica o problema in temeiul art. 8. Astfel, in cauza
    Powellsi Rayner impotriva Regatului Unit
    (hotararea din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 18, pct. 40), in care reclamantii se plang de noxele sonore generate de zborurile aeronavelor in timpul zilei, Curtea a considerat ca art. 8 este aplicabil, deoarece „zgomotul avioanelor de pe aeroportul Heathrow a dus la o scadere a calitatii vietii private si a confortului locuintei reclamantilor”. Intr-o cauza care se referea la o problema de poluare acustica
    (Moreno Gomez impotriva Spaniei,
    nr. 4143/02, CEDO 2004-X),

Curtea a considerat din nou ca noxele denuntate aveau efecte atat asupra vietii private, cat si asupra domiciliului reclamantei.

87. Prin urmare, art. 8 se poate aplica in cauzele privind mediul, fie ca poluarea este cauzata direct de stat, fie ca raspunderea acestuia din urma rezulta din absenta unei reglementari adecvate a activitatii sectorului privat. Daca art. 8 are in principal ca obiect protejarea individului impotriva imixtiunilor arbitrare ale autoritatilor publice, acesta nu se limiteaza doar la a obliga statul sa nu intervina: acestui angajament, mai degraba negativ, i se pot adauga obligatii pozitive inerente unei respectari efective a vietii private sau de familie (hotararea
    Airey impotriva Irlandei
    din 9 octombrie 1979, seria A nr. 32, p. 17, pct. 32). Fie ca abordam cauza din perspectiva unei obligatii pozitive impuse statului care consta in adoptarea unor masuri rezonabile si adecvate pentru protejarea drepturilor pe care reclamantii le au in temeiul art. 8 § 1, fie ca o abordam din perspectiva unei imixtiuni a unei autoritati publice care trebuie justificata in temeiul paragrafului 2, principiile aplicabile sunt destul de asemanatoare.
88. Obligatia pozitiva de a lua toate masurile rezonabile si adecvate pentru protejarea drepturilor pe care reclamantii le au in temeiul art. 8 § 1 presupune, in primul rand, obligatia principala a statelor de a crea un cadru legislativ si administrativ care sa aiba drept obiectiv prevenirea eficace a daunelor asupra mediului si asupra sanatatii umane
    (Budayeva impotriva Rusiei,
    nr. 15339/02, 21166/02, 20058/02, 11673/02 si 15343/02, pct. 129-132, 20 martie 2008). In cazul in care un stat trebuie sa solutioneze problemele complexe ale politicii de mediu si economice, in special atunci cand este vorba de activitati periculoase, trebuie, de asemenea, sa se rezerve un loc deosebit unei legislatii adaptate la particularitatile activitatii in cauza, in special la nivelul riscului care poate rezulta. Aceasta obligatie trebuie sa determine autorizarea, punerea in functiune, exploatarea, securitatea si controlul activitatii in cauza, precum si sa impuna oricarei persoane interesate de aceasta adoptarea unor masuri de ordin practic care sa asigure protectia efectiva a cetatenilor a caror viata risca sa fie expusa la pericolele inerente domeniului in cauza [
    Oneryildiz impotriva Turciei,
    (GC), nr. 48939/99, pct. 90, CEDO 2004-XII]. Este necesar, de asemenea, sa se sublinieze ca procesul decizional trebuie sa presupuna in primul rand realizarea unor anchete si a unor studii corespunzatoare, astfel incat sa se previna si sa se evalueze anticipat efectele activitatilor care pot aduce atingere mediului si drepturilor persoanelor si sa se permita astfel stabilirea unui echilibru just intre diversele interese concurente implicate
    (Hatton si altii,
    citata anterior, pct. 128). Importanta accesului publicului la concluziile acestor studii, precum si la informatiile care permit evaluarea pericolului la care este expus, nu poate fi pusa la indoiala (a se vedea,
    mutatis mutandis, Guerra,
    citata anterior, pct. 60 si
    McGinley si Egan,
    citata anterior, pct. 97). In cele din urma, persoanele in cauza trebuie, de asemenea, sa poata formula, in fata instantelor, o actiune impotriva oricarei decizii, oricarui act sau oricarei omisiuni, in cazul in care considera ca interesele sau observatiile lor nu au fost luate in considerare suficient in cadrul procesului decizional (a se vedea
    Hatton,
    citata anterior, pct. 128, si
    Taskin,
    citata anterior, pct. 118-119).

2. Cu privire la aplicabilitatea art. 8 in speta

89. Curtea constata faptul ca persoanele in cauza isi aveau domiciliul, la momentul faptelor, in orasul Baia Mare, intr-un cartier de locuinte situat la aproximativ 100 m de uzina de extractie si de iazul Sasar (a se vedea supra, pct. 7), elemente ale exploatarii miniere a societatii
    Aurul,
    care folosea o tehnologie de extragere a aurului si argintului ce presupunea extractia prin dizolvare cu cianura de sodiu (a se vedea supra, pct. 11).
90. Curtea observa ca, astfel cum a fost precizat de catre Guvern, un studiu de impact asupra mediului, realizat in 1993, prezenta viitoarea activitate a societatii
    Aurul
    ca fiind avantajoasa in ansamblu. Curtea constata ca, pe baza acestui studiu, autoritatile administrative au emis o autorizatie de mediu in favoarea societatii in cauza (a se vedea supra, pct. 13).
91. Examinand concluziile acestui studiu preliminar, Curtea constata ca autorii acestuia, medici, ingineri, biologi, au semnalat faptul ca activitatea in cauza nu era lipsita de riscuri pentru mediu si pentru sanatatea umana (a se vedea, in special, supra pct. 15 - 18). De asemenea, aceasta constata ca, in 2001, adica la opt ani de la realizarea acestui prim studiu, alti specialisti au tras un semnal de alarma referitor la depasirea pragurilor de poluare admise in regiunea in cauza (a se vedea supra, pct. 55, 57 si 58).
92. Curtea ia in considerare, de asemenea, accidentul ecologic din ianuarie 2000, ale carui consecinte nocive pentru mediu sunt descrise pe larg in raportul Task Force (realizat la initiativa Uniunii Europene), precum si in raportul Organizatiei Natiunilor Unite (a se vedea supra, pct. 25-32). Studiul realizat in 2001 intareste argumentul unei poluari care depaseste limitele admise in vecinatatea exploatarii uzinei Sasar (a se vedea supra, pct. 55). In plus, Curtea observa ca este de necontestat faptul ca la originea acestui accident este societatea
    Aurul,
    printre ai carei actionari se numara statul roman (a se vedea supra, pct. 8).
93. Curtea observa ca, spre deosebire de alte cauze similare, in care reclamantii se bazeaza pe hotarari judecatoresti care recunosc activitatile in curs de desfasurare ca fiind periculoase pentru mediu si pentru sanatatea populatiei
    (Taskin si altii,
    citata anterior, pct. 112), pe decizii administrative care declara aceste activitati incompatibile cu standardele de mediu
    (Giacomelli,
    citata anterior, pct. 38 si 41) sau pe rapoarte accesibile publicului care indica un anumit grad de poluare pentru o anumita activitate
    (Fadeyeva,
    citata anterior, pct. 31-32), aceasta intampina dificultati in speta, ca urmare a lipsei oricarei decizii interne sau a oricarui alt document oficial care sa precizeze in mod suficient de clar gravitatea pericolului pe care activitatea societatii
    Aurul
    o reprezinta pentru sanatatea umana si pentru mediu.
94. In aceasta privinta, Curtea reaminteste, astfel cum a facut deja in decizia privind admisibilitatea din 5 iulie 2007, ca primul reclamant a incercat de mai multe ori, fara succes, sa utilizeze caile de atace interne disponibile (a se vedea decizia privind admisibilitatea, 5 iulie 2007).
95. Curtea observa ca, cel putin pe parcursul unei anumite perioade de timp, dupa accidentul ecologic din ianuarie 2000, diferite elemente poluante (cianuri, plumb, zinc, cadmiu) care depaseau standardele interne si internationale admise au fost prezente in mediul inconjurator, in special in vecinatatea locuintei reclamantilor. Aceasta situatie este confirmata de concluziile rapoartelor oficiale redactate dupa accident de Organizatia Natiunilor Unite (UNEP/OCHA), de Uniunea Europeana (Task Force) si de Ministerul Mediului din Romania (a se vedea supra, pct. 26, 28 si 63).
96. Curtea nu gaseste niciun motiv pentru a pune la indoiala sinceritatea observatiilor formulate de reclamanti in aceasta privinta. Desigur, astfel cum rezulta din prima analiza a situatiei
    de facto,
    acestia nu au reusit sa obtina din partea autoritatilor interne niciun document oficial care sa ateste ca activitatea societatii
    Aurul
    reprezenta un pericol pentru sanatatea acestora (a se vedea supra, pct. 35-53). Cu toate acestea, existenta unui pericol de poluare cu substante chimice periculoase pentru sanatatea oamenilor poate fi identificata fara niciun dubiu din studiile de impact asupra mediului depuse la dosar de catre guvernul parat dupa comunicarea cererii.
97. In aceste conditii, tinand seama de constatarile rapoartelor oficiale si de cele ale studiilor de mediu mentionate anterior, Curtea concluzioneaza ca poluarea generata de activitatea uzinei Sasar putea sa cauzeze o deteriorare a calitatii vietii riveranilor si, in special, sa afecteze confortul reclamantilor si sa ii priveze pe acestia de folosinta domiciliului lor, astfel incat sa le afecteze viata privata si de familie. Prin urmare, art. 8 este aplicabil (a se vedea,
    mutatis mutandis, Lopez Ostra,
    citata anterior, pct. 50, 52).

3. Cu privire la incalcarea art. 8 din conventie

98. Curtea reaminteste ca, in speta, reclamantii se plang in esenta nu de un act, ci de o lipsa de actiune din partea statului. Acestia denunta nerealizarea de catre autoritatile nationale a unor anchete si studii corespunzatoare care ar fi permis evaluarea anticipata si prevenirea efectelor activitatii societatii
    Aurul
    de natura sa aduca atingere mediului si drepturilor acestora. Reclamantii pretind ca nu dispuneau de nicio posibilitate de a ataca in mod efectiv decizia de autorizare a activitatii in cauza si desfasurarea acesteia. In cele din urma, al doilea reclamant afirma ca starea sanatatii sale s-a agravat din cauza poluarii generate de activitatea in cauza.
99. In primul rand, Curtea constata ca statul parat a autorizat functionarea societatii
    Aurul,
    al carei actionar era si care avea ca principal obiectiv exploatarea minereurilor prezente, de mai multi ani, in iazurile de decantare situate in vecinatatea orasului Baia Mare.

In continuare, Curtea observa ca aceasta societate se afla la originea accidentului ecologic din ianuarie 2000, care a fost descris pe larg de mijloacele de informare in masa internationale si care a facut obiectul unui raport al Uniunii Europene si al unui alt raport al Organizatiei Natiunilor Unite. Dupa acest accident, primul reclamant a inceput sa faca demersurile necesare pentru a se informa cu privire la pericolul pe care il reprezenta activitatea in cauza pentru viata sa si cea a fiului sau, al doilea reclamant, care sufera de astm (a se vedea supra, pct. 35 si 42).

100. In cadrul principiilor enuntate mai sus si tinand seama de specificitatea cauzei, Curtea considera ca trebuie sa stabileasca daca procesul decizional care a dus la acordarea unei autorizatii de mediu societatii
     Aurul
     s-a bazat pe studii si anchete care sa ii permita evaluarea anticipata a riscurilor eventuale ale respectivei activitati si daca concluziile studiilor efectuate au fost facute publice. De asemenea, Curtea va analiza daca, in contextul ulterior producerii accidentului din ianuarie 2000, autoritatile nationale au informat populatia orasului Baia Mare, printre care se numara si reclamantii, despre eventualele riscuri si consecinte ale acestui accident pentru sanatatea oamenilor si pentru mediu. In acelasi context, este necesar sa se analizeze, de asemenea, daca autoritatile nationale au informat populatia despre masurile de prevenire a unui viitor accident similar celui din ianuarie 2000. In cele din urma, Curtea va examina daca autoritatile nationale au informat populatia orasului Baia Mare despre masurile menite sa atenueze riscurile pentru sanatatea umana si pentru mediu, in cazul repetarii unui astfel de eveniment.
101. Inainte de a efectua aceasta analiza, Curtea considera necesar sa analizeze daca exista indicii care sa permita concluzia conform careia afectiunea de care sufera cel de-al doilea reclamant a putut fi agravata de activitatea societatii
     Aurul,
     care foloseste o tehnologie de extractie prin dizolvare a minereurilor cu cianura de sodiu in vecinatatea locuintei acestuia.
102. In primul rand, Curtea nu gaseste niciun motiv pentru a pune la indoiala realitatea afectiunii de care sufera cel de-al doilea reclamant, care a fost diagnosticata, pentru prima data, in 1996, adica inainte de punerea in functiune a societatii Aurul. Aceasta afectiune este atestata de certificate medicale. In al doilea rand, nu poate fi contestat faptul ca cianura de sodiu este o substanta toxica care poate, in anumite conditii, sa puna in pericol sanatatea umana (a se vedea supra, pct. 66). In al treilea rand, astfel cum Curtea a constatat (a se vedea supra, pct. 95), este incontestabil ca a fost inregistrat un nivel ridicat de poluare in vecinatatea locuintei reclamantilor, ca urmare a producerii accidentului ecologic din ianuarie 2000.
103. Curtea a examinat studiile stiintifice depuse la dosarul cauzei de catre reclamanti. In ceea ce priveste studiul realizat de OMS in 2004 (a se vedea supra, pct. 67), retine ca este dificil, pentru specialisti, sa stabileasca o legatura cauza-efect in caz de ingerare a cianurii de sodiu. Cel de-al doilea studiu, realizat de Agentia pentru Substante Toxice in 2006 (a se vedea supra, pct. 68), adopta pozitia potrivit careia contactul cu cianura de sodiu poate avea efecte iritante pentru caile respiratorii, precizand ca nu exista informatii disponibile referitoare la doza de cianura pornind de la care se poate vorbi de o incidenta asupra afectiunilor respiratorii (pagina 4 din raport). In cele din urma, al treilea studiu nu face decat sa confirme concluziile primelor doua: nu se cunoaste inca doza de cianura de sodiu pornind de la care afectiunile cailor respiratorii, precum astmul, se pot agrava (a se vedea supra, pct. 68,
     in fine).
104. In absenta elementelor de proba in aceasta privinta, Curtea se poate eventual baza pe un rationament probabilist, avand in vedere ca patologiile moderne se caracterizeaza prin pluralitatea cauzelor. Acest lucru este posibil in cazul unei incertitudini stiintifice insotite de elemente statistice suficiente si convingatoare.
105. Cu toate acestea, Curtea considera ca, in speta, incertitudinea stiintifica nu este insotita de asemenea elemente statistice. Documentul intocmit de catre un spital din Baia Mare si care atesta o anumita crestere a numarului de afectiuni ale cailor respiratorii nu este suficient, de unul singur, sa creeze o probabilitate cauzala. Prin urmare, Curtea constata ca reclamantii nu au reusit sa dovedeasca existenta unei legaturi de cauzalitate suficient de clare intre expunerea la anumite doze de cianura de sodiu si agravarea astmului.
106. Cu toate acestea, considera ca, desi nu exista o probabilitate cauzala in speta, existenta unui risc grav si considerabil pentru sanatatea si pentru confortul reclamantilor impunea statului obligatia pozitiva de a lua masuri rezonabile si adecvate care sa protejeze drepturile persoanelor in cauza la respectarea vietii lor private si a domiciliului lor, precum si, in termeni mai generali, dreptul de a se bucura de un mediu sanatos si protejat. In speta, aceasta obligatie le revenea autoritatilor, atat inainte de punerea in functiune a uzinei Sasar, cat si dupa accidentul din ianuarie 2000. In aceasta privinta, Curtea constata ca, in 1992, statul roman a solicitat Institutului de Cercetare din cadrul Ministerului Mediului sa realizeze un studiu de impact asupra mediului. Sapte ani mai tarziu, statul parat, actionar al societatii
     Aurul,
     a decis autorizarea punerii in functiune a acesteia, bazandu-se in principal pe concluziile acestui studiu realizat in 1993.
107. Curtea considera ca nu are competenta de a substitui propriul punct de vedere celui al autoritatilor locale in ceea ce priveste cea mai buna politica care trebuie adoptata in materie de mediu si industrie: aceasta face referire la ampla marja de apreciere pe care jurisprudenta sa le-o recunoaste statelor in domeniile sociale si tehnice dificile, astfel cum este cel din cauza (
     Hatton
     , citata anterior, pct. 100-101). Analizand concluziile studiului mentionat anterior, Curtea evidentiaza ca orasul Baia Mare era deja o localitate foarte poluata, ca urmare a unei activitati industriale intense, in special in domeniul minier (a se vedea supra, pct. 9 si 10). In plus, Curtea observa ca este vorba de o tehnologie noua, care nu a fost niciodata folosita in Romania, si ale carei consecinte asupra mediului nu erau cunoscute. De asemenea, studiul realizat in 1993 amintea proximitatea activitatii fata de zonele locuite din orasul Baia Mare pentru a sublinia riscurile potentiale de poluare fonica si atmosferica. In speta, masurile preventive impuse erau cele care intrau sub incidenta atributiilor conferite autoritatilor si care puteau fi considerate, in mod rezonabil, ca putand atenua riscurile aduse la cunostinta acestora.
108. Curtea reaminteste ca, in dreptul romanesc, dreptul la un mediu sanatos este un principiu care are valoare constitutionala. Acest principiu a fost preluat de Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, care era in vigoare la momentul faptelor [a se vedea supra, cap. IN FAPT II A lit. a) si b)]. In afara de aceasta, principiul precautiei le recomanda statelor sa adopte cat mai repede masuri efective si proportionate pentru prevenirea riscului de prejudicii grave si ireversibile aduse mediului in absenta unei certitudini stiintifice sau tehnice [a se vedea supra, cap. IN FAPT II B lit. h)].
109. Curtea constata ca niciun element din dosar nu evidentiaza faptul ca autoritatile romane au dezbatut riscurile pe care, conform studiului citat anterior, activitatea industriala in cauza le reprezenta pentru mediu si pentru sanatatea populatiei. In ceea ce priveste cele opt studii realizate de CAST SA, Curtea nu le poate lua in considerare din cauza incertitudinii privind data realizarii lor (a se vedea supra, pct. 62).
110. In afara de aceasta, Curtea observa ca, spre deosebire de cauza
     Hatton,
     citata anterior, unde mai multe studii au condus la concluzia unei incidente minime a activitatii in litigiu asupra aspectelor vietii private a reclamantilor, in speta, pericolul pentru mediu si pentru bunastarea populatiei era previzibil. In plus, accidentul ecologic din ianuarie 2000 a confirmat argumentul unei contaminari cu metale grele in cazul prabusirii digurilor iazurilor, contaminare deja evocata de autorii studiului realizat in 1993 (a se vedea supra, pct. 16). Alte doua tari (Ungaria si Serbia si Muntenegru) au fost, de asemenea, afectate de acest accident. In ceea ce priveste acest ultim aspect, Curtea reaminteste, in spiritul principiului 21 din Declaratia de la Stockholm si al principiului nr. 14 din Declaratia de la Rio, ca obligatia generala a autoritatilor este de a descuraja si de a preveni transferurile in alte state de substante care provoaca o grava deteriorare a mediului [a se vedea supra, cap. IN FAPT II B lit. b)].
111. De asemenea, Curtea observa ca, dincolo de cadrul legislativ national instituit de Legea privind protectia mediului, exista norme internationale specifice, care ar fi putut fi aplicate de catre autoritatile romane (a se vedea supra, pct. 12). Contrar cauzei
     Asselbourg
     invocata de guvernul parat, conditiile de exploatare stabilite in speta de catre autoritatile romane s-au dovedit insuficiente pentru a preveni o situatie cu consecinte grave asupra mediului si asupra confortului populatiei (cf.
     Budayeva,
     citata anterior, pct. 149). Curtea concluzioneaza ca autoritatile romane nu si-au indeplinit obligatia de a evalua in prealabil si in mod satisfacator riscurile eventuale ale activitatii in cauza si de a lua masurile corespunzatoare care sa protejeze dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor private si a domiciliului lor, precum si, in termeni mai generali, dreptul de a se bucura de un mediu sanatos si protejat.
112. In cadrul obligatiilor pozitive care decurg din art. 8 din conventie, Curtea tine sa sublinieze importanta dreptului publicului la informare, astfel cum a fost consacrat de jurisprudenta sa (a se vedea,
     mutatis mutandis, Taskin,
     citata anterior, pct. 119, si
     Giacomelli,
     citata anterior, pct. 83). Se reaminteste ca nu exista indoieli cu privire la importanta accesului publicului la concluziile studiilor de mediu preliminare, precum si la informatiile care permit evaluarea pericolului la care acesta este expus (a se vedea,
     mutatis mutandis, Guerra,
     citata anterior, p. 223, pct. 60, si
     McGinley si Egan,
     citata anterior,
     pct.
     97).
113. In aceasta privinta, astfel cum subliniaza guvernul parat, Curtea constata ca, la 24 noiembrie si 3 decembrie 1999, a avut loc o dezbatere publica. In afara de chestiunea autenticitatii copiilor celor doua procese-verbale anexate de Guvern la observatiile sale suplimentare, Curtea evidentiaza ca nu le-a fost prezentat niciun studiu de impact asupra mediului participantilor la aceste doua dezbateri. In plus, rezulta din continutul procesului- verbal intocmit la 24 noiembrie 1999 ca participantii care au solicitat precizari cu privire la pericolul pe care il putea reprezenta functionarea tehnologiei in cauza nu au obtinut niciun raspuns (a se vedea supra, pct. 23). De asemenea, nu s-a raspuns nici intrebarilor adresate de participantii la dezbaterea organizata la 3 noiembrie 1999 (a se vedea supra, pct. 24).
114. Curtea observa ca, in conformitate cu procedura de reglementare a activitatilor economice si sociale care au un impact asupra mediului, elaborata in conformitate cu Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, in vigoare la momentul faptelor, autoritatile nationale aveau obligatia ca, in cadrul unei dezbateri publice, sa informeze persoanele interesate cu privire la impactul pe care activitatea industriala il poate avea asupra mediului [a se vedea supra, cap. IN FAPT II A lit. c) par. 3]. In plus, raportul privind impactul asupra mediului trebuia facut public cu ocazia acestei dezbateri [a se vedea supra, cap. IN FAPT II A lit. c) par. 3]. Curtea subliniaza, in special, ca autoritatile nationale nu au facut publice concluziile studiului preliminar, realizat in 1993, care a stat la baza autorizatiei de mediu a societatii
     Aurul
     (a se vedea,
     mutatis mutandis, Guerra,
     citata anterior, pct. 60).
115. Contrar cauzelor
     Hatton si altii,
     citata anterior (pct. 120), si
     Taskin si altii,
     citata anterior (pct. 120), participantii la dezbaterea mentionata nu au avut acces la concluziile studiului care a stat la baza acordarii autorizatiei de mediu a societatii si nicio alta informatie oficiala privind acest subiect nu le-a fost prezentata. Din documentele depuse la dosar de catre Guvern, rezulta ca nu au fost respectate in speta dispozitiile interne in materie de dezbateri publice. O situatie similara a fost sanctionata in cauza
     Guerra,
     citata anterior (pct. 60). Tinand seama de aceasta constatare, argumentul Guvernului privind neparticiparea reclamantilor nu poate fi admis (a se vedea,
     a contrario, McGinley si Egan,
     citata anterior, pct. 102).
116. In ceea ce priveste Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Curtea constata ca acest text a intrat in vigoare la 22 octombrie 2001 si ca dispozitiile sale de aplicare au fost publicate la 8 martie 2002, in timp ce demersurile initiate de catre primul reclamant au inceput in 2000, ca urmare a producerii accidentului. In aceasta privinta, Curtea reaminteste, astfel cum a facut deja in decizia sa privind admisibilitatea din 5 iulie 2007, ca unui reclamant care a folosit o cale de atac, in aparenta efectiva si suficienta, nu i se poate reprosa faptul ca nu a incercat sa foloseasca alte cai de atac care erau disponibile, dar care nu prezentau mai multe sanse de succes (a se vedea,
     mutatis mutandis,
     hotararile
     A. impotriva Frantei
     din 23 noiembrie 1993, seria A nr. 277-B, p. 48, pct. 32, si
     DeMoor impotriva Belgiei
     din 23 iunie 1994, seria A nr. 292-A, p. 16-17, pct. 50).
117. La nivel international, Curtea reaminteste ca accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu sunt consacrate de Conventia de la Aarhus din 25 iunie 1998, ratificata de Romania la 22 mai 2000 [a se vedea supra, cap. IN FAPT II B lit. c)]. In acelasi sens, Rezolutia nr. 1430/2005 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind riscurile industriale consolideaza, printre altele, obligatia statelor de a imbunatati difuzarea informatiilor in acest domeniu [a se vedea supra, cap. IN FAPT II B lit. e)].
118. In ceea ce priveste posibilitatea pentru reclamanti de a contesta in fata instantelor rezultatele studiilor efectuate in speta si de a avea acces la documentele relevante, Curtea considera ca aceasta chestiune este strans legata de concluziile precedente, privind participarea populatiei care locuieste in vecinatatea exploatarii uzinei Sasar la luarea deciziei (a se vedea supra, pct. 115).
119. In ceea ce priveste urmarile accidentului din ianuarie 2000, Curtea constata ca din elementele dosarului reiese ca activitatea industriala in cauza nu a fost oprita de catre autoritati, care au continuat sa foloseasca aceeasi tehnologie (a se vedea supra, pct. 8,
     in fine).
     In acest sens, Curtea reaminteste importanta principiului precautiei (consacrat pentru prima data de Declaratia de la Rio), principiu care „se aplica in vederea asigurarii unui nivel ridicat de protectie a sanatatii, a securitatii consumatorilor si a mediului, in cadrul activitatilor Comunitatii”.
120. Curtea observa ca obligatiile pozitive inerente de a respecta efectiv viata privata sau de familie impuse autoritatilor nationale se aplicau, de asemenea si chiar
     a fiortiori,
     perioadei ulterioare accidentului din ianuarie 2000.
121. Avand in vedere consecintele accidentului ecologic asupra sanatatii si asupra mediului, astfel cum au fost constatate de studiile si rapoartele internationale, Curtea considera ca populatia orasului Baia Mare, din care fac parte si reclamantii, a trebuit sa traiasca intr-o stare de angoasa si de incertitudine accentuate de pasivitatea autoritatilor nationale, care aveau obligatia sa ofere informatii suficiente si detaliate cu privire la consecintele trecute, prezente si viitoare ale accidentului ecologic asupra sanatatii lor si asupra mediului si cu privire la masurile de prevenire si recomandarile adresate populatiilor care ar putea fi afectate in viitor de evenimente similare. La acestea se adauga si teama generata de continuarea desfasurarii activitatii si de posibilitatea repetarii, in viitor, a aceluiasi accident.
122. Curtea constata ca primul reclamant a efectuat, fara succes, numeroase demersuri de natura administrativa si penala pentru a cunoaste riscurile potentiale ca urmare a accidentului ecologic din ianuarie 2000, la care erau expusi el si familia sa, si pentru ca cei raspunzatori de acest incident sa fie sanctionati (a se vedea supra, pct. 35-53).
123. In acelasi context ulterior accidentului din ianuarie 2000, dupa analizarea elementelor aflate la dosar, Curtea are convingerea ca autoritatile nationale nu si-au indeplinit obligatia de a informa populatia orasului Baia Mare, si in special pe reclamanti. Acestia din urma se afla in imposibilitatea de a cunoaste eventualele masuri de prevenire a unui accident similar sau masurile care se impun in cazul repetarii unui asemenea accident. Acest argument este sustinut si de Comunicarea Comisiei Europene privind securitatea activitatilor miniere [a se vedea supra, cap. IN FAPT II B lit. g)].
124. Prin urmare, Curtea constata ca statul parat nu si-a indeplinit obligatia de a garanta dreptul reclamantilor la respectarea vietii lor private si de familie, in sensul art. 8 din conventie.

II. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART.
41
DIN CONVENTIE

125. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

127. Cel de-al doilea reclamant solicita suma de 146 789 euro („EUR”) pentru prejudiciul material suferit ca urmare a deteriorarii starii sale de sanatate rezultate din activitatea societatii
     Aurul.
     In sprijinul acestei cereri, el prezinta o evidenta detaliata a cheltuielilor generate de tratamentul pentru astm. In stabilirea prejudiciului suferit de el, acesta solicita Curtii sa tina seama de necesitatea continuarii acestui tratament si pe viitor, cauza a unui prejudiciu viitor, din punctul sau de vedere. Invoca, in aceasta privinta, cauza
     Mikheyev impotriva Rusiei
     (nr. 77617/01, pct. 159-161, 26 ianuarie 2006).
128. De asemenea, reclamantii solicita 50 000 EUR pentru prejudiciul moral datorat punerii in functiune, in vecinatatea domiciliului lor, a unei exploatari industriale periculoase pentru viata oamenilor. Acestia considera ca autorizatia de punere in functiune a acestei exploatari constituie o neindeplinire a obligatiei autoritatilor nationale de a lua masurile corespunzatoare pentru protejarea dreptului acestora la respectarea vietii private. De asemenea, acestia invoca nerespectarea garantiilor procesuale in ceea ce priveste procesul decizional care a dus la acordarea autorizatiei mentionate anterior (lipsa unor studii de impact corespunzatoare care le-ar fi putut permite sa evalueze pericolul eventual reprezentat de activitatea in cauza, lipsa accesului publicului la informatiile oficiale cu privire la acest aspect, lipsa unor actiuni efective impotriva deciziilor privind desfasurarea activitatii). Ei afirma ca aceste carente le-au cauzat suferinte psihice, angoasa si un sentiment de nedreptate. In acest sens, invoca hotararile
     Lopez Ostra
     si
     Guerra,
     citate anterior.
129. In ceea ce priveste cererea celui de-al doilea reclamant referitoare la prejudiciul material, Guvernul solicita Curtii sa respinga aceasta pretentie. In primul rand, acesta considera ca prezenta speta difera de cauza
     Mikheyev,
     citata anterior, in masura in care aceasta din urma se refera la o incalcare a art. 3 din conventie, in urma careia reclamantul si-a pierdut capacitatea de munca. In speta, cel de-al doilea reclamant nu a reusit sa dovedeasca pierderea capacitatii sale de munca. In plus, nu exista nicio legatura de cauzalitate intre agravarea starii sale de sanatate si incalcarea pretinsa.
130. In ceea ce priveste cererea unei despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, Guvernul considera ca pretentia reclamantilor este excesiva si insista asupra lipsei unei legaturi de cauzalitate intre pretinsele incalcari si prejudiciul moral pretins de catre persoanele in cauza. In ceea ce priveste suma solicitata cu acest titlu, Guvernul invoca o serie de cauze similare, in care Curtea a decis acordarea unor sume net inferioare celor solicitate de catre reclamanti [3 000 EUR in cauza
     Lemke impotriva Turciei
     (nr. 17381/02, pct. 62, 5 iunie 2007), 12 000 EUR in cauza
     Giacomelli,
     citata anterior (pct. 104), 3 000 EUR in cauza
     Ockan impotriva Turciei
     (nr. 46771/99, pct. 62, 28 martie 2006) si 3 000 EUR in cauza
     Taskin,
     citata anterior]. In cele din urma, Guvernul considera ca simpla constatare a unei incalcari poate constitui in sine o reparatie echitabila in temeiul art. 41 din conventie.
131. In ceea ce priveste prejudiciul material pretins de cel de-al doilea reclamant, Curtea este de aceeasi opinie ca si Guvernul, conform caruia nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea conventiei si prejudiciul pretins (a se vedea supra, pct. 106).
132. In schimb, in ceea ce priveste prejudiciul moral pretins de reclamanti, Curtea reaminteste ca a stabilit incalcarea art. 8. Cu toate acestea, avand in vedere circumstantele cauzei, aceasta hotaraste sa nu acorde nimic cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de procedura
   

133. Reclamantii solicita rambursarea unei sume de 7 916 EUR, repartizata dupa cum urmeaza: 7 616 EUR pentru onorariul avocatului acestora (suma care trebuie platita direct acestuia) si 300 EUR pentru cheltuieli diverse (posta, telefon, corespondenta electronica, papetarie). In sprijinul cererii lor, acestia prezinta o copie a unei facturi detaliate pentru onorariu, precum si un contract de asistenta juridica. In schimb, acestia nu solicita rambursarea onorariilor de reprezentare si asistenta pentru avocatii societatii
     Latham & Watkins,
     cu exceptia celor cauzate de sedinta din 23 octombrie 2007, care sunt incluse in suma totala de 7 616 EUR. In ceea ce priveste suma de 300 EUR solicitata pentru cheltuieli diverse, reclamantii nu prezinta niciun document justificativ. Acestia invoca jurisprudenta rezultata din cauzele
     losub Caras impotriva Romaniei
     (nr. 7198/04, pct. 65, 27 iulie 2006) si
     Buzescu impotriva Romaniei
     (nr. 61302/00, pct. 116, 25 mai 2005), conform careia cheltuielile nejustificate pot fi totusi rambursate in cazul in care corespund unei necesitati si in cazul in care valoarea acestora este rezonabila.
134. Guvernul considera ca solicitarea reclamantilor privind rambursarea cheltuielilor de procedura nu poate fi considerata „rezonabila” in sensul jurisprudentei Curtii. Acesta constata faptul ca avocatul reclamantilor a intervenit doar dupa comunicarea cererii, precum in cauza
     Karov impotriva Bulgariei
     (nr. 45964/99, pct. 104, 16 noiembrie 2006). Guvernul considera, de asemenea, ca suma solicitata cu acest titlu este excesiva, avand in vedere sumele acordate de Curte in cauze similare: 4 500 EUR in cauza
     Moreno Gomez impotriva Spaniei
     (nr. 4143/02, pct. 70, 16 noiembrie 2004), 3 598 EUR in cauza
     Giacomelli,
     citata anterior (pct. 108), 5 000 EUR (pentru reprezentarea a 311 reclamanti) in cauza
     Ockan,
     citata anterior (pct. 65), si 6 500 EUR (pentru cei trei avocati rusi) si 5 540 lire sterline (pentru cei doi avocati englezi) in cauza
     Fadeyeva,
     citata anterior (pct. 150).
135. In conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, cheltuielile de procedura efectuate de reclamant pot fi rambursate doar in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor (a se vedea, printre multe altele,
     Belziuk impotriva Poloniei,
     hotararea din 25 martie 1998,
     Recueil
     1998-II, p. 573, pct. 49, si
     Sardinas Albo impotriva Italiei,
     nr. 56271/00, pct. 110, 17 februarie 2005).
136. In speta, Curtea observa volumul considerabil al documentelor depuse la dosarul cauzei (peste 2000 de pagini) si considera ca, chiar daca avocatul reclamantilor a intervenit doar dupa comunicarea cererii, activitatea acestuia a fost importanta. Ca si in cauza

Buzescu,
citata anterior, Curtea constata ca Guvernul nu a reusit sa demonstreze lipsa necesitatii cheltuielilor efectuate si caracterul derezonabil al facturii detaliate pentru onorariu, prezentate de reclamanti. Luand in considerare toate elementele aflate in posesia sa si complexitatea cauzei, Curtea, pronuntandu-se in echitate, considera rezonabila suma de 7 916 EUR, din care este necesar sa se deduca suma de 1 650 EUR acordata de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara. In consecinta, aceasta le acorda reclamantilor suma de 6 266 EUR, care trebuie platita, in conformitate cu autorizatiile prezentate de reclamanti, in contul bancar al consilierului acestora, Diana Olivia Hatneanu.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

137. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea

1. Hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 8 din conventie;
2. Hotaraste, in unanimitate,

1. ca statul parat trebuie sa plateasca impreuna reclamantilor, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 6 266 EUR (sase mii doua sute saizeci si sase euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre acestia, pentru cheltuieli, care trebuie convertita in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

3. Respinge, cu cinci voturi la doua, cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 27 ianuarie 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Stanley Naismith Bostjan M. Zupancic

Grefier Presedinte

In conformitate cu art. 45 § 2 din conventie si cu art. 74 § 2 din regulament, se anexeaza la prezenta hotarare un rezumat al opiniei partial separate a judecatorului Zupancic, la care s-a raliat judecatorul Gyulumyan.

Opinia partial separata a judecatorului Zupancic la care s-a raliat JUDECATORUL GyULUMYAN

Sunt de acord cu majoritatea, care sustine ca a existat o incalcare de procedura a art. 8 din conventie. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu constatarea de la pct. 106 din hotarare, conform caruia cel de-al doilea reclamant nu a reusit sa demonstreze „
legatura de cauzalitate
dintre expunerea la anumite doze de cianura de sodiu si agravarea afectiunii sale.

In primul rand, este necesar sa se constate ca demersul probabilist adoptat de Curte la pct. 105 din hotarare [„(...)
specific in contextul afectiunilor moderne care au
(precum afectiunea celui de-al doilea reclamant)
o
pluralitate de cauze]
este inlocuit, fara nicio explicatie, de demersul cauzal clasic (care nu stapaneste notiunea de incertitudine).

Anumiti sociologi au subliniat ca „mania legaturii cauzale” este „o caracteristica puternica a mentalitatii primitive mistice si prelogice”, deosebit de activa in vrajitorie (descrisa ca o teorie a cauzelor) si care se opune mentalitatii „civilizate”, mult mai calma pentru a analiza cauzalitatea intr-un cadru probabilist
(P. Peretti-Watel, Sociologie du risque, Paris, A. Colin, 2000).

In ceea ce priveste efectele probabilitatii, studiile stiintifice existente au contestat abordarea conferita de sens, atunci cand la originea unui prejudiciu se afla mai multi factori: in timp ce abordarea „de bun sens” propune o „repartizare” intre fiecare factor, stiinta stabileste ca acesti factori nu se adauga, ci se multiplica. Se poate vorbi despre o potentializare a efectelor.

Avand in vedere ca nu exista o dovada clara a unui agent cauzal, abordarea in functie de individ se dovedeste invechita, necorespunzatoare, in cazul patologilor de tipul celor evocate mai sus; nu se poate demonstra cu certitudine ca o persoana sufera de o anumita afectiune pentru ca a fost expusa la o sursa toxica, dar se poate stabili ca o populatie expusa unei asemenea surse toxice va prezenta, in raport cu o alta populatie care nu a fost expusa, o crestere statistica semnificativa a unei asemenea afectiuni sau o agravare a afectiunii preexistente.

Un exemplu elocvent in acest sens este cel al cancerului de plamani: nu se poate afirma niciodata cu certitudine motivul pentru care un anumit individ sufera de cancer de plamani, dar s-a demonstrat stiintific ca 92% din persoanele care sufera de aceasta forma de cancer sunt fumatori si/sau fosti fumatori.

Spre deosebire de prejudiciul rezultat de un accident rutier (ale carui consecinte pot sa apara imediat sau la scurt timp dupa faptul cauzator de prejudicii si care pot fi imputate fara discutie coliziunii), efectele toxice pot sa nu fie imediate si, mai ales, sa nu fie vizibile o perioada indelungata. Acest tip de efect poate fi imputat unei serii de factori si nu neaparat unei cauze unice. Este bine cunoscut faptul ca specificitatea patologiilor moderne consta in absenta unei „semnaturi” a agentului cauzal.

Platind cu pretul vietii sau al sanatatii lor, victimele au trebuit sa suporte mult timp prezumtia de responsabilitate. In Franta, aceasta este directia indicata de Chambre sociale a Cour de cassation la 28 februarie 2002 in hotararile „azbest”, inlocuita in prezent de jurisprudenta celei de-a doua Chambre civile, premisa a unui drept la reparatie integrala pentru victimele accidentelor de munca si bolilor profesionale pe care Cour Supreme l-a identificat chiar in cadrul contractului de munca.

Instantele franceze au admis deja existenta unei legaturi, dupa ce a stabilit existenta unei legaturi statistice si a unui prejudiciu. In hotararea din 30 aprilie 2004, Cour d’appel de Versailles a admis responsabilitatea unui laborator intr-un caz in care victima fusese expusa
in utero
la distilbene si suferea de o tumoare canceroasa a vaginului (CA Versailles, 30 aprilie 2004, D. 2004, IR p. 1502). Aceasta a considerat ca, desi era dificil sa se recunoasca in
distilbene
caracterul unei conditii
sine qua non
in cazul de fata, administrarea acestui medicament reprezenta in mod indiscutabil un factor major al afectiunii, identificat, de altfel, de catre experti.

In ceea ce priveste necesitatea de a adauga nesigurantei elementelor statistice, este necesar sa se constate ca cea mai dificila sarcina ii revine judecatorului, care trebuie sa aprecieze - dupa consultarea concluziilor epidemiologilor - daca o crestere de 7% sau de 30% a frecventei unei afectiuni sugereaza o corelatie.

In general (si din nefericire), in cazul „noilor riscuri” (sanatate publica/mediu), repetarea evenimentelor trecute lipseste astfel incat este imposibila definirea unei frecvente statistice inaintea unei perioade destul de indelungate.

In speta, astfel cum a constatat Curtea „nu
exista suficiente informatii pentru a stabili un raport cauza-efect in cazurile de intoxicare cronica cu cianura de sodiu
’ (pct. 67). Riscul pentru sanatatea umana exista; conform studiilor stiintifice „
expunerea la cianuri provoaca, printre altele, dificultati respiratorii
’ (pct. 68). In plus, aceleasi studii stiintifice citate de Curte evidentiaza incertitudinea cu privire la
„raportul cauza-efect in cazurile de intoxicare cronica cu cianura de sodiu
” (pct. 67 si 68
infine).
Astfel, ca si in alte cauze (azbest, expunere la riscul nuclear), ne confruntam cu o categorie deosebita de efecte pe care le putem clasifica drept „toxice”. Industria moderna a utilizat adesea substante fara a tine seama sau fara a putea tine seama de efectele acestora asupra sanatatii (dioxina, azbest, cadmiu, eteri de glicol, plumb si alte substante cancerigene sau mutagene). Cianura de sodiu este o substanta toxica care poate fi absorbita de organism prin inhalare, prin piele si ochi, precum si prin ingerare (pct. 66).

In speta, studiul de impact asupra mediului din 2001, depus la dosar de catre guvernul parat, atesta o crestere a numarului de afectiuni ale aparatului respirator la copiii din vecinatatea exploatarii (a se vedea pct. 58), in special in 1999, anul in care societatea
Aurul
a inceput sa foloseasca tehnologia in cauza.

Desigur, expunerea la un anumit produs nu reprezinta o conditie suficienta pentru un prejudiciu. Dar o cauza absolut suficienta este aproape de negasit in realitatea concreta: pentru a-si produce efectele, majoritatea cauzelor presupun prezenta altor factori care nu se refera intotdeauna la raspunderea civila. Prezenta unei circumstante favorabile combinata cu absenta unei cauze care poate fi identificata face, in opinia judecatorului, cauzalitatea suficient de probabila pentru a putea fi acceptata. Solutia contrara prezinta un dublu inconvenient: primul este ca se afirma, printr-o hotarare judecatoreasca, o lipsa de cauzalitate, in timp ce, din punct de vedere stiintific, exista o probabilitate, in sensul ca o concluzie negativa inseamna ca un judecator sa renunte la folosirea tehnicii, clasice de altfel, a prezumtiei; cel de-al doilea este ca se priveaza de orice despagubire victima, care este, in cazul de fata, aproape intotdeauna partea cea mai slaba.

Faptul ca, in speta, un raport oficial indica o crestere a numarului de afectiuni ale aparatului respirator in vecinatatea exploatarii (pct. 58) nu este suficient pentru a ne sugera o corelatie?

Dovada lipsei caracterului nociv trebuia adusa, in principiu, de stat, fara sa li se impuna reclamantilor o sarcina imposibila
(probatio diabolica),
mai ales in lipsa unor informatii privind efectele nocive ale cianurii de sodiu asupra organismului uman. In plus, Curtea denunta, in speta, lipsa informatiilor din partea autoritatilor statului. Nu este oare excesiv sa se solicite reclamantilor sa dovedeasca o cauza absolut suficienta, in special intr-un context in care lipsesc informatiile oficiale? Nu este aceasta situatie in masura sa genereze o inegalitate a armelor?

Este necesar sa se realizeze faptul ca, in prezenta acestor riscuri invizibile, conceptia clasica a legaturii de cauzalitate reprezinta un arhaism; pentru a ne convinge de acest lucru, este suficient sa o aplicam in plan medical (comparatie deosebit de adecvata pentru acest gen de riscuri): sa pretinzi o certitudine cauzala absoluta pentru a lua masuri de prevenire inseamna sa elimini orice forma de medicina preventiva, in special in cazul bolilor cardiovasculare, deoarece toate actiunile de prevenire se bazeaza pe o abordare statistica.

In cele din urma, as vrea sa fac referire la originea tratamentului formalist al cauzalitatii. In cadrul sistemului acuzator, trebuie in mod absolut ca vinovatia sa ii apartina uneia dintre parti. Intr-un sens foarte real, fetisizarea legaturii de cauzalitate este produsul secundar al nevoii de repartizare a vinovatiei, in mod discret, conform modelului alternativei.

Procedura judiciara, in cadrul careia cautarea adevarului este doar un mijloc de solutionare a conflictului, si nu un scop in sine, tinde sa deformeze perceptia realitatii. Altfel spus, abordarea stiintifica obiectiva nu necesita identificarea partii responsabile; astfel, aceasta isi poate permite sa ramana mai nuantata. Limbajele stiintei si dreptului sunt adesea discordante. Acest lucru este mai evident atunci cand expertii care iau parte la procedura judiciara, in special in cauzele penale, sfideaza interpretarile „alb si negru” pe care juristii si instantele le asteapta de la ei.

Respectarea vietii private este o valoare primordiala, a carei aparare, de catre instanta europeana, nu poate fi limitata de lipsa unei certitudini absolute, in special in contextul bolilor moderne.

In ceea ce priveste art. 41 din conventie, consider ca este revoltator ca nu s-a acordat reclamantilor nicio reparatie cu titlu de prejudiciu moral, cu atat mai mult cu cat Guvernul insusi era de acord sa le acorde reclamantilor o anumita suma cu acest titlu (pct. 130). Considerata impreuna cu eforturile (de natura procedurala) depuse de reclamanti, starea de incertitudine in care au fost lasate persoanele in cauza de-a lungul anilor reprezinta o suferinta morala care merita o reparatie in temeiul art. 41 din conventie. De altfel, aceasta este singura cauza de acest tip in care Curtea a decis sa nu acorde nicio reparatie cu titlu de prejudiciu moral.