CAUZA PARASCINETI IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 32060/05)


Hotararea din 13 martie 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Parascineti impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce au deliberat in camera de consiliu la 14 februarie 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 32060/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Mihai Parascineti („reclamantul”), a sesizat Curtea la 16.08.2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, in special, ca a fost internat timp de o saptamana la sectia de psihiatrie a spitalului municipal din Sighetu Marmatiei in conditii inumane si degradante.
4. La 16 septembrie 2010 cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan (art. 28 din regulament), judecator ales sa reprezinte Romania, presedintele camerei l-a desemnat pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator
   adhoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).

In fapt

1. C
   ircumstantele cauzei

6. Reclamantul s-a nascut in 1960 si are domiciliul in Remeti.
7. Potrivit unui certificat din 12 februarie 2003 al comisiei de expertiza medicala de pe langa Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap Maramures, reclamantul suferea de deficienta functionala grava permanenta.

A. Internarea intr-o unitate psihiatrica a reclamantului

8. La 5 iulie 2005, reclamantul a fost spitalizat in cadrul sectiei de endocrinologie a Spitalului Judetean Baia Mare („spitalul judetean”). Acesta suferea de cefalee, de dureri osoase si de tulburari de vedere, precum si de luxatie congenitala de sold, avand proteza. Potrivit biletului de iesire din spital din data de 6 iulie 2005, bolnavul manifesta o psihoza acuta in cursul zilei de 5 iulie 2005 si se transfera la psihiatrie.
9. Potrivit biletului de iesire din sectia de psihiatrie din 13 iulie 2005, acesta fusese internat de urgenta in stare de agitatie psihomotorie pe fondul consumului moderat de alcool si al unei personalitati instabile emotional.

1. Expunerea reclamantului

10. In timp ce era internat in cadrul sectiei de endocrinologie, reclamantul a refuzat o infirmiera sa ii faca o injectie pe motiv ca aceasta a refuzat sa ii spuna de ce natura este injectia. Reclamantul s-a refugiat in toaleta de unde a fost scos de personalul medical cu ajutorul a doi agenti de politie, chemati de medicul de garda, care l-au dus cu forta la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei („spitalul municipal”), unde a fost internat la sectia rezervata bolnavilor mintali cronici. In aceasta privinta, un medic a pus diagnosticul de „psihopatie acuta” si „dipsomanie”, desi reclamantul sustinea ca nu consumase alcool. Acesta nu a fost supus vreunui test de alcoolemie.
11. Potrivit reclamantului, conditiile din aceasta sectie a spitalului municipal erau proaste, zeci de bolnavi erau tinuti intr-o camera si a fost nevoit chiar sa imparta patul cu inca alte doua persoane. Mai multi bolnavi aveau scabie si erau purici peste tot; in plus, toaletele erau amplasate in capatul camerei si degajau un miros insuportabil; in camera persista un miros de urina si de transpiratie. Ca si in cazul celorlalti bolnavi, reclamantul nu avea dreptul sa iasa pentru a lua aer sau pentru a se plimba. Accesul la baie era de asemenea limitat, acesta nefiind permis de personal decat intr-un singur interval pentru cele 70 pana la 100 de persoane internate, care trebuiau sa imparta cele doua dusuri existente.
12. La 13 iulie 2005, reclamantul a iesit din spitalul municipal. Potrivit persoanei in cauza, acesta contractase scabie in spital si avea purici.

2. Informatiile prezentate de Guvern

13. Reclamantul a fost internat in Spitalul Judetean Baia Mare la data de 29 iunie 2005 cu diagnosticul de adenom hipofizar secretant. Potrivit personalului medical, in timpul spitalizarii, acesta a parasit de mai multe ori sectia, fara a preciza unde merge. La 5 iulie 2005, reclamantul a parasit sectia la orele 18 si s-a intors la orele 22. Reclamantul era agitat si avea un comportament agresiv fata de asistenta si de infirmiera. Observand starea acestuia, in special simptomatologia unei psihoze acute, medicul de garda a considerat ca este necesar sa il interneze de urgenta in sectia de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei si a solicitat interventia ambulantei si a politiei.
14. Medicul psihiatru al spitalului din Sighetu Marmatiei a constatat ca reclamantul se afla intr-o stare de agitatie psihomotorie pe fondul consumului de alcool, si, in temeiul art. 44 si art. 45 din Legea nr. 487 din 11 iulie 2002, a dispus internarea nevoluntara a acestuia in sectia de psihiatrie a spitalului.
15. Reclamantul a fost internat in acest spital din 5 iulie pana la 13 iulie 2005.
16. Din informatiile primite de la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei reiese ca institutia nu dispune de documente cu privire la situatia reclamantului in spitalul mentionat.
17. Cu toate acestea, conducerea spitalului recunoaste, in raspunsul sau la solicitarea de informatii a agentului guvernamental, ca in acea vreme, conditiile de internare in serviciile de psihiatrie din spital nu erau adecvate. Existau saloane cu 20 pana la 30 de paturi si uneori doi pacienti imparteau un pat. Conditiile de igiena erau deficitare, personalul specializat era insuficient si exista posibilitatea de a contracta paraziti care puteau provoca boli precum pediculoza sau scabia.

intrucat nu a fost prezentata nicio precizare cu privire la situatia concreta a reclamantului in timpul spitalizarii sale in spitalul municipal, nu se poate determina, in opinia Guvernului, daca acesta a contractat scabia, o alta boala sau paraziti in cursul spitalizarii. Astfel, conducerea spitalului nu a putut furniza informatii cu privire la aerisirea, iluminarea, intretinerea, igiena, numarul de persoane internate in camera cu reclamantul sau daca acesta avea un pat individual sau il impartea cu o alta persoana.

18. Din dosar nu reiese ca reclamantul ar fi formulat o plangere in timpul internarii sale cu privire la conditiile suportate in spitalul din Sighetu Marmatiei.

B. Proceduri initiate de reclamant cu privire la internarea sa intr-o unitate psihiatrica

19. In august 2005, reclamantul a protestat prin greva foamei in fata Ministerului Sanatatii. Acesta dorea sa fie examinat pentru handicapul de care suferea (proteza la sold in urma unei luxatii coxo-femurale si probleme de vedere) si sa reclame caracterul abuziv si conditiile materiale ale internarii sale din iulie 2005. Aceste pretentii au facut de asemenea obiectul unei scrisori trimise de persoana in cauza la 20 februarie 2006 catre Directia de Sanatate Publica Maramures („DSP”) pentru ca aceasta „sa ia masurile necesare” si sa ii ofere un raspuns cu privire la cererea sa catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reclamantul a prezentat pe scurt conditiile citate mai sus, adaugand ca la spitalul municipal existau doar toalete „turcesti”, patru dusuri pentru 70 de persoane si o jumatate de ora de apa calda pe zi.
20. Printr-o scrisoare din 8 martie 2006, DSP i-a amintit ca acesta a fost supus unor analize medicale cerute de starea sa de sanatate si i-a trimis documentul furnizat ca raspuns de catre spitalul municipal. Era vorba de biletul de iesire din spital al reclamantului, din 13 iulie 2005, care rezuma fisa de observatii nr. 9204/2005, analizele efectuate precum si medicamentele administrate, si preciza diagnosticul de „tulburari organice de personalitate” asociate unei „dipsomanii”. Potrivit acestei fise, reclamantul fusese adus „de urgenta” la spitalul municipal intr-o stare de agitatie psihomotorie pe fondul consumului moderat de alcool si al unei personalitati instabile organic din punct de vedere emotional. Evolutia reclamantului in perioada internarii a fost favorabila si acesta a plecat din spital intr-o stare „ameliorata”.
21. Intre timp, la 22 februarie 2006, reclamantul a sesizat Tribunalul Maramures cu o plangere la contencios administrativ in temeiul Legii privind liberul acces la informatiile de interes public, pentru a cere ca diferite autoritati (spitalul municipal, DSP, politia etc.) sa raspunda scrisorilor si cererilor cu privire la conditiile internarii sale la psihiatrie in iulie 2005. Prin hotararea din 31 mai 2006, tribunalul a respins plangerea ca nefondata pe motiv ca cererile reclamantului nu sunt reglementate de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, ci trebuie sa respecte regimul juridic stabilit pentru petitiile adresate autoritatilor (adica Ordonanta Guvernului nr. 27/2002). In orice caz, instanta a constatat ca autoritatile in cauza raspunsesera cererilor reclamantului. Acea hotarare a ramas definitiva printr-o hotarare din 21 septembrie 2006 a Curtii de Apel Cluj.
22. La o data neprecizata din 2005, precum si in aprilie 2006, reclamantul a sesizat Politia Maramures si Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures cu plangeri penale impotriva agentilor de politie care il adusesera cu forta la spitalul municipal si impotriva personalului acelui spital, pentru conditiile si tratamentele suportate. In special, acesta sustinea faptul ca autoritatile nu ii inapoiasera lucrurile personale in urma transferului la spitalul municipal.
23. Prin rezolutia din 29 mai 2006, dupa ce a examinat probele si a audiat un martor, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale privind faptele invocate. Parchetul considera ca, in seara zilei de 5 iulie 2005, persoana in cauza a parasit fara permisiune spitalul judetean si a consumat alcool, avand un comportament agresiv la reintoarcerea in spital. In urma refuzului acestuia de a i se administra un sedativ, medicul de garda a decis sa il transfere, cu ajutorul politiei, la sectia de psihiatrie a spitalului din Baia Mare, unde a fost examinat de un medic care a decis internarea acestuia de urgenta la spitalul municipal. Transportat cu ambulanta si insotit de un agent de politie, reclamantul a fost internat in acel spital. Parchetul a precizat ca din dosarul spitalului reiesea ca lucrurile personale ii fusesera inapoiate reclamantului la iesirea acestuia din spital, la 13 iulie 2005.
24. Din dosar nu reiese ca reclamantul ar fi contestat aceasta rezolutie a parchetului, conform dispozitiilor relevante din Codul de procedura penala.

2. D
   reptul si practica interne relevante

25. Internarea psihiatrica este reglementata de dispozitiile din Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice
    
    
    ^[561]
    
    
    care face diferenta intre internarea „voluntara” si cea „nevoluntara”. Aceasta lege prevede, la art. 44-53, conditiile in care internarea nevoluntara este autorizata, in urma unei examinari psihiatrice, precum si procedura punerii in aplicare a acesteia (cerere motivata din partea familiei, a politiei sau a medicului curant, printre altele, notificarea pacientului asupra hotararii luate de medic, a reprezentantului sau si a familiei sale, precum si a parchetului si a unei comisii medicale, pentru confirmare). Decizia privind internarea nevoluntara poate fi contestata printr-o cerere la „instanta judecatoreasca competenta, potrivit legii”, formulata de catre pacient sau de reprezentantul sau (art. 54). Autoritatile, in special Ministerul Sanatatii si Familiei, trebuia sa ia masurile necesare pentru aplicarea legii (art. 63), ceea ce a facut ministrul in cauza prin Normele de aplicare din 10 aprilie 2006, care, printre altele, prevedeau desemnarea in termen de 30 de zile a unitatilor autorizate sa efectueze aceste internari nevoluntare (art. 27), precum si obligatia medicului de a informa pacientul, familia si reprezentantul acestuia asupra dreptului de a contesta decizia de internare si procedura aplicabila (art. 28), si furnizau formularele-tip pentru notificarea deciziei, dupa cum prevede Legea nr. 487/2002. Cu toate acestea, un raport din octombrie 2009 (a se vedea supra, pct. 30) nota ca autoritatile nu au desemnat intotdeauna unitatile autorizate sa efectueze internari nevoluntare, ceea ce - coroborat cu cunoasterea precara de catre personalul medical a procedurilor mai sus mentionate - facea ca aplicarea Legii nr. 487/2002 sa fie dificila si divergenta.
26. Art. 4 din Legea nr. 270/2003 („Legea spitalelor”) in vigoare in acea perioada prevedea ca spitalul asigura conditiile de investigare medicala, de tratament, de cazare, de igiena, de alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale. Spitalul era responsabil, in conditiile legii, de calitatea actului medical, de respectarea conditiilor de cazare, de igiena, de alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si de repararea prejudiciilor cauzate pacientilor. Aceste dispozitii legale au fost reiterate la art. 168 din legea ulterioara, Legea nr. 95/2006. Potrivit dispozitiilor art. 168 din aceasta lege, unitatile sanitare publice sau private sunt responsabile, potrivit dreptului comun, de prejudiciile cauzate in activitatea de prevenire, diagnostic sau tratament, atunci cand acestea se datoreaza infectiilor nozocomiale. De asemenea, se stipuleaza ca unitatile sanitare publice sau private raspund civil pentru prejudiciile cauzate direct sau indirect pacientilor, ca urmare a nerespectarii regulilor interne ale unitatii sanitare (art. 646 din lege).
27. Ca raspuns la un memorandum al Amnesty International, publicat la 4 mai 2004, privind incalcarea standardelor internationale referitoare la plasarea bolnavilor si conditiile de internare in unitati psihiatrice din Romania, Guvernul roman a contestat, printr-un comunicat de presa difuzat in aceeasi zi, ideea ca Legea nr. 487/2002 nu ar fi aplicabila inaintea adoptarii normelor de aplicare. In opinia Guvernului, mai multe proceduri in care persoanele in cauza contestau o masura de internare nevoluntara ar fi fost de altfel pendinte in fata instantelor interne.
28. Dispozitiile art. 278 si art. 278
    
    ¹
    
    C. proc. pen. cu privire la plangerea contra actelor procurorului, inclusiv a unei rezolutii de neincepere a urmaririi penale, in fata procurorilor ierarhic superiori si in fata instantelor sunt citate in cauza
    Lupascu impotriva Romaniei
    (nr. 14526/03, pct. 22-23, 4 noiembrie 2008).
29. Prin hotararea definitiva din 5 decembrie 2005, inalta Curte de Casatie si Justitie, sesizata in temeiul art. 278
    
    ¹
    
    C. proc. pen. a confirmat rezolutia de neincepere a urmaririi penale pronuntata de parchet asupra plangerii penale pe care o depusese o persoana particulara cu privire la internarea sa intr-o unitate psihiatrica, care s-a facut, conform spuselor acestuia, impotriva vointei sale, la cererea unui ofiter de politie. Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca reclamantul isi exprimase acordul pentru a fi supus unei examinari psihiatrice si ca era vorba de o internare voluntara, intrucat acesta nu a demonstrat contrariul.

3. R
   apoarte privind conditiile de cazare ale persoanelor internate

30. In octombrie 2009, in urma unui protocol semnat cu Ministerul Sanatatii si in urma mai multor vizite facute in 2009 in 16 spitale psihiatrice (printre care si Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei), o organizatie nonguvernamentala, Centrul de resurse juridice (CRJ), a publicat un raport amanuntit asupra respectarii drepturilor persoanelor aflate in institutii medico-sociale pentru persoane cu dizabilitati mintale. Cu privire la spitalul municipal, raportul mentiona ca pacientii nu puteau sa iasa din camera lor fara acordul personalului medical si ca se plimbau rar in aer liber din cauza lipsei de personal. Pe de alta parte, conditiile de igiena din sectia destinata barbatilor erau descrise ca fiind „inacceptabile” si echivalente cu un „tratament inuman si degradant”, fiind necesara luarea de masuri imediate:

„In momentul in care am intrat (monitorii) in salon ne-a izbit un miros cumplit de urina si fecale, desi toate geamurile erau deschise si aparent se spalase pe jos recent (cimentul avea inca urme si era miros de clor). Majoritatea pacientilor erau dezbracati, in special de la brau in jos, [...] Unul dintre pacienti [...] descult, pe ciment. [...] Atmosfera din salon este infricosatoare. [...] miros urat, cearceafuri si paturi foarte uzate. Baia este si mai degradata. Spatiul este foarte stramt, nu exista vas de WC, ci o improvizatie din lemn, murdaria este extrema: urina si fecale pe jos, mirosul insuportabil. Intrarea la WC se face direct din salon, iar in proximitatea usii WC-ului sunt paturile pacientilor.”

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 3
din conventie

31. Reclamantul sustine ca in Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei unde a fost internat la sectia psihiatrica din 5 pana in 13 iulie 2005 a fost tinut in conditii care i-au incalcat dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane ori degradante, asa cum este prevazut la art. 3 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

32. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac, considerand ca reclamantul ar fi putut sa ceara transferul la un alt spital sau ca ar fi putut sa conteste masura de internare, solicitand supravegherea medicala la domiciliu. Acesta sustine, de asemenea, ca, in timpul internarii, reclamantul nu s-a plans niciodata de conditiile din spital.
33. Guvernul adauga ca reclamantul ar fi putut sa introduca o plangere impotriva personalului din spital, precum si o actiune in raspundere civila delictuala, in temeiul art. 998-999 C. civ. pentru prejudiciul pe care l-ar fi suferit, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 270/2003 („Legea spitalelor”).
34. In temeiul practicii juridice interne relevante, Guvernul depune sapte scrisori datand din 2010, eliberate de sapte instante din Romania, si anume Tribunalul Maramures, Judecatoriile Bacau, Campina, Calafat, Targoviste, Oradea si Bucuresti. Toate aceste scrisori mentioneaza ca in perioada 2002-2010 nu a fost inregistrata nicio actiune avand drept obiect despagubiri pentru conditii precare de spitalizare.
35. Referindu-se la esecul actiunilor sale descrise supra la pct. 19-24, reclamantul sustine ca acele cai de atac indicate de Guvern nu erau efective. In aceasta privinta, reclamantul sustine ca spitalul din Sighetu Marmatiei nu a putut furniza documentele cu privire la internarea sa intre 5 iulie - 13 iulie 2005, precum foaia de observatie sau foaia de internare, ceea ce, spune el, il pune in imposibilitatea de a sustine o actiune in justitie pentru a angaja raspunderea spitalului.
36. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, art. 35 § 1 din conventie le impune reclamantilor epuizarea cailor de atac disponibile in mod normal si suficiente in ordinea juridica interna pentru a le permite obtinerea unei reparatii pentru incalcarile pretinse. In aceasta privinta, trebuie stabilit daca mijloacele de care dispun justitiabilii in dreptul intern sunt „efective” in sensul ca pot impiedica aparitia sau continuarea unei incalcari pretinse
    (Marcu impotriva Romaniei,
    nr. 43079/02, pct. 70, 26 octombrie 2010). Totodata, Curtea trebuie sa aplice respectiva regula tinand seama in mod corespunzator de context, cu o anumita flexibilitate si fara un formalism excesiv. Acest lucru demonstreaza faptul ca, in general, Curtea trebuie sa analizeze in mod realist nu doar actiunile prevazute in teorie in sistemul juridic al partii contractante implicate, ci si situatia personala a reclamantilor [
    Selmouni impotriva Frantei
    (MC), nr. 25803/94, pct. 77, CEDO 1999-V,
    mutatis mutandis, Storck impotriva Germaniei,
    (dec.) nr. 61603/00, 26 octombrie 2004, si
    Rupa impotriva Romaniei (nr.2),
    nr. 37971/02, pct. 36, 19 iulie 2011].
37. Curtea observa ca sunt vizate in capatul de cerere al reclamantului conditiile materiale de sedere in cadrul sectiei de psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmatiei. In aceasta privinta, Curtea aminteste ca in ceea ce priveste conditiile de detentie din inchisorile din Romania, aceasta a respins exceptiile preliminare asemanatoare ridicate, considerand ca Guvernul nu dovedise ca exista o cale de atac efectiva de epuizat atunci cand este vorba de un asemenea capat de cerere (a se vedea, printre altele,
    Ogica impotriva Romaniei,
    nr. 24708/03, pct. 33-35, 27 mai 2010,
    Coman impotriva Romaniei,
    nr. 34619/04, pct. 49, 26 octombrie 2010,
    Porumb impotriva

Romaniei,
nr. 19832/04, pct. 65, 7 decembrie 2010, si
Colesnicov impotriva Romaniei,
nr. 36479/03, pct. 72, 21 decembrie 2010).

38. In ceea ce priveste actiunea civila indicata de Guvern, Curtea observa ca acesta nu prezinta nicio decizie juridica care sa ii permita sa verifice caracterul efectiv. Dimpotriva, Guvernul a furnizat scrisori eliberate de sapte instante din Romania, indicand ca in perioada 2002-2010 nu a fost introdusa nicio actiune civila avand obiect repararea unui prejudiciu suferit din cauza conditiilor precare de internare. Mai mult, o actiune exclusiv in despagubiri nu ar putea fi considerata ca suficienta, fiind vorba de plangeri cu privire la conditiile de internare sau de detentie pretins contrare art. 3, in conditiile in care aceasta nu este in masura sa impiedice mai ales continuarea pretinsei incalcari (
    Marcu
    , citata anterior, pct. 70).
39. In aceste conditii, sesizarea autoritatilor spitalului de catre reclamant pentru a obtine o imbunatatire a conditiilor de internare nu ar putea fi considerata un demers care sa ofere perspective suficiente de reusita (a se vedea,
    mutatis mutandis Stawomir Musiat impotriva Poloniei,
    nr. 28300/06, pct.75, 20 ianuarie 2009). De asemenea, omisiunea din partea Guvernului de a prezenta foaia de observatie a reclamantului din perioada internarii sale nu permite verificarea informatiilor pe care reclamantul le-a transmis medicilor si personalului auxiliar care l-au ingrijit.
40. Prin urmare, Curtea considera ca este necesar sa se respinga exceptia de neepuizare invocata de Guvern. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie si, pe de alta parte, evidentiaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

41. Reclamantul sustine ca a fost victima conditiilor inumane de internare, pe care le considera a fi mai proaste decat cele dintr-o inchisoare. In aceasta privinta, reclamantul sustine ca proastele conditii de igiena, in special faptul ca a contractat scabie si purici, i-au lasat sechele care au persistat timp de trei luni. Reclamantul subliniaza de asemenea, ca inclusiv dupa externarea sa, inca mai resimtea mirosurile de transpiratie si de urina pe care a trebuit sa le inhaleze timp de o saptamana.
42. In sfarsit, acesta face referire la sentimentele de umilinta si injosire sub conditia umana, resimtite in urma faptului ca a trebuit sa doarma in acelasi pat cu alti bolnavi internati in aceeasi sectie, fara nicio consideratie fata de riscurile de transmitere de boli contagioase.
43. Guvernul admite ca persoanele internate la sectia de psihiatrie a spitalului din Sighetu Marmatiei riscau sa fie supuse unor conditii inumane sau degradante. Totusi, Guvernul solicita Curtii sa ia in considerare aceste conditii doar in ceea ce priveste aspectele relevate de spital, adica numarul deficitar de paturi dintr-un salon, conditiile precare de igiena sau posibilitatea existentei parazitilor. Orice alta generalizare sau

comparatie cu alte institutii psihiatrice ar fi nefondate, in opinia Guvernului.

Acesta precizeaza ca memorandumul din 4 mai 2004 al Amnesty International se refera numai la anumite institutii, in care conditiile erau cele mai proaste. De asemenea, memorandumul fusese redactat cu mai mult de un an inainte de evenimentele mentionate in prezenta cauza. Ulterior, o scrisoare a ministrului sanatatii a facut trimitere la preocuparea de a reabilita sistemul de sanatate psihica prin realizarea evaluarii personalului medical, prin majorarea alocatiei de hrana pentru pacienti si prin reabilitarea infrastructurii spitalelor psihiatrice.

44. In ceea ce priveste acuzatiile reclamantului, Guvernul sustine ca acesta nu a prezentat niciun mijloc de proba pentru a-si sustine afirmatiile.

Acesta spune ca este la curent cu informatiile prezentate de Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei cu privire la igiena precara, la suprapopulare si la eventualele boli nozocomiale. Totusi, acesta observa ca spitalul nu a mentionat ca reclamantul ar fi contractat in timpul internarii sale o alta boala sau paraziti. In plus, Guvernul considera ca reclamantul iesise din spital vindecat din punct de vedere psihic.

45. Acesta sustine, de asemenea, ca autoritatile nu au avut intentia de a-l umili sau de a-l injosi pe reclamant, scopul lor fiind doar acela de a-i oferi ingrijiri medicale adecvate.
46. In orice caz, Guvernul subliniaza ca tratamentul pretins degradant de care se plange reclamantul a fost pe o perioada relativ scurta, adica o saptamana, perioada in care el a beneficiat de tratament psihiatric adecvat afectiunii sale. Astfel, potrivit Guvernului, situatia concreta a reclamantului nu a atins minimul de gravitate pentru a fi considerata drept tratament contrar dispozitiilor art. 3 din conventie. In aceasta privinta, Guvernul invoca hotararea
    Andrei Gheorghiev impotriva Bulgariei
    (nr. 61507/00, pct. 57-62, 26 iulie 2007) in care Curtea a constatat lipsa incalcarii art. 3 privind privarea de libertate a reclamantului de 27 de ani, in stare de sanatate buna, timp de 23 de zile intr- un loc de detentie situat sub nivelul strazii si care nu avea lumina naturala si instalatii sanitare, in care a trebuit sa imparta patul pe care avea o patura infestata cu purici.

2. Motivarea Curtii

47. Curtea va examina prezentul capat de cerere in lumina principiilor consacrate in materia interzicerii relelor tratamente despre care autoritatile au avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta (a se vedea, printre altele,
    Muskadzieva si altii impotriva Belgiei,
    nr. 41442/07, pct. 55, 19 ianuarie 2010).
48. Aceasta reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, un tratament trebuie sa atinga un minim de gravitate pentru a intra in sfera art. 3. Aprecierea acestui minim este relativa in esenta; ea depinde de ansamblul de date ale cauzei, in special de durata tratamentului, a efectelor sale fizice sau mentale precum si, uneori, de sexul, varsta si starea de sanatate a victimei
    [Kudla impotriva Poloniei
    (MC), nr. 30210/96, pct. 91, CEDO 2000-XI, si
    Peers impotriva Greciei,
    nr. 28524/95, pct. 67, CEDO 2001-III]. Cu toate ca scopul tratamentului este un element care trebuie luat in considerare, in ceea ce priveste stabilirea acestuia, daca ar viza umilirea sau injosirea victimei, absenta unui asemenea scop nu ar exclude in mod definitiv o constatare a incalcarii art. 3 (
    Peers
    , citata anterior, pct. 74).
49. Statul trebuie sa se asigure ca orice persoana privata de libertate - inclusiv persoanele internate nevoluntar din ratiuni de sanatate psihica - este tinuta in conditii care sunt compatibile cu respectarea demnitatii umane, ca modalitatile de executare a respectivei masuri nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care sa depaseasca nivelul inevitabil de suferinta inerent privarii de libertate si ca, avand in vedere cerintele practice ale internarii, sanatatea si confortul bolnavului sunt asigurate in mod corespunzator
    (mutatis mutandis, Stawomir Musiat,
    citata anterior, pct. 86).
50. In mod special, pentru a aprecia compatibilitatea conditiilor oferite unei persoane private de libertate cu exigentele art. 3, trebuie ca, in cazul bolnavilor mintali, sa se tina seama de vulnerabilitatea, precum si de incapacitatea acestora, in anumite cazuri, de a se plange in mod coerent sau doar de a se plange de efectele acestor conditii asupra persoanei lor (a se vedea, de exemplu,
    Herczegfalvy impotriva Austriei,
    24 septembrie 1992, pct. 82, seria A nr. 244, si
    Aerts impotriva Belgiei,
    30 iulie 1998, pct. 66,
    Culegere
    1998-V).
51. Persoanele afectate de tulburari mintale risca in mod incontestabil sa se simta des in situatie de inferioritate sau de neputinta. Din acest motiv, este necesara o vigilenta deosebita in verificarea respectarii conventiei. Chiar daca autoritatile medicale trebuie sa decida - pe baza regulilor recunoscute de stiinta lor - asupra mijloacelor terapeutice care trebuie utilizate pentru a proteja sanatatea fizica si mentala a bolnavilor incapabili de autodeterminare si de care acestea sunt responsabile, acesti bolnavi nu sunt mai putin protejati de art. 3
    (Stawomir Musiat,
    citata anterior, pct. 96).
52. In speta, Curtea observa ca reclamantul se plange mai ales de suprapopulare si de conditiile proaste de igiena cu care s-a confruntat pe durata internarii de o saptamana la sectia de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei.

In aceasta privinta, Curtea considera ca observatiile prezentate de Guvern cu privire la situatia din sectia de psihiatrie al spitalului din Sighetu Marmatiei din perioada in care reclamantul a fost internat, care sunt similare cu constatarile facute de CRJ in 2009, reprezinta o baza suficienta pentru a sustine capatul de cerere. De asemenea, Guvernul nu a fost in masura sa prezinte documente precum foaia de internare sau foaia de observatie clinica (a se vedea supra, pct. 35), care ar fi putut furniza indicatii cu privire la conditiile de internare ale reclamantului, in special la eventualele afectiuni pe care le-ar fi putut acuza in timpul internarii sale.

In sfarsit, reclamantul a prezentat o descriere detaliata si coerenta a bolilor de care a suferit pe perioada internarii sale (a se vedea,
a contrario Aerts,
citata anterior, pct. 66).

53. Curtea apreciaza ca, inadecvate pentru orice persoana privata de libertate (a se vedea
    Colesnicov,
    citata anterior, pct. 46 si 83), acele conditii erau cu atat mai nepotrivite pentru o persoana ca reclamantul, caruia i se stabilise un diagnostic de tulburari mintale, si care, in consecinta, avea nevoie nu doar de un tratament specializat, ci si de asigurarea unor conditii de igiena minime. Curtea recunoaste ca insasi natura starii de sanatate a reclamantului il facea mai vulnerabil si ca internarea sa in conditiile mentionate anterior a putut sa agraveze intr-o oarecare masura starea sa de suferinta si de neliniste, in ciuda duratei limitate a internarii sale. Curtea a mai constatat incalcari cu privire la conditiile proaste de detentie, chiar inadecvate, in ciuda duratei scurte a detentiei, in cauzele
    Koktish impotriva Ucrainei,
    nr. 43707/07, pct. 93-95, 10 decembrie 2009, si
    Gavrilovici impotriva Moldovei,
    nr. 25464/05, pct. 30 si 43, 15 decembrie 2009 (a
    contrario, Gorea impotriva Moldovei,
    nr. 21984/05, pct. 48-51, 17 iulie 2007, si
    Sakkopoulos impotriva Greciei,
    nr. 61828/00, pct. 42, 15 ianuarie 2004).
54. Cu privire la lipsa unui pat individual, Curtea observa ca reclamantul suferea de o deficienta functionala grava in forma permanenta, ca era suspectat si de alte boli pentru care a fost spitalizat la sectia de endocrinologie a Spitalului Judetean Baia Mare la momentul internarii sale. Prin urmare, conditiile proaste de igiena denuntate au fost si mai greu de suportat. La aceasta se adauga sentimentele de umilinta si de injosire, resimtite de reclamant in urma faptului ca a fost nevoit sa doarma in acelasi pat cu alti bolnavi internati la sectia de psihiatrie, fara nicio consideratie fata de riscurile implicate, inclusiv cele de transmitere de boli contagioase, a caror prezenta a fost recunoscuta chiar de spital.
55. Tinand seama de cele de mai sus, Curtea considera ca in speta a fost incalcat art. 3 din conventie.

II. C
u privire la alte pretinse Incalcari

56. Reclamantul se plange, in esenta, de internarea fortata la sectia de psihiatrie, in absenta motivelor pertinente in aceasta privinta. Curtea considera ca este necesar ca acest capat de cerere sa fie analizat din perspectiva art.5 § 1 lit. e) din conventie, care prevede:

„1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

[...]

5. daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala

contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; [...]”

57. Curtea reaminteste ca scopul regulii privind epuizarea cailor de atac interne este de a permite autoritatilor nationale (in special autoritatilor judiciare) sa analizeze capatul de cerere privind incalcarea unui drept protejat de conventie si, dupa caz, sa repare incalcarea inaintea sesizarii Curtii cu privire la acea incalcare
    [Kudla impotriva Poloniei
    (MC), nr. 30210/96, pct. 152, CEDO 2000-XI]. Din moment ce exista la nivel national o actiune care sa permita instantelor interne sa analizeze cel putin in esenta argumentul referitor la incalcarea unui drept protejat de conventie, acea actiune trebuie exercitata mai intai
    [Azinas impotriva Ciprului
    (MC), nr. 56679/00, pct. 38, CEDO 2004- III]. Actiunea amintita trebuie sa existe cu un grad suficient de certitudine, in practica si in teorie, fara de care ii lipsesc eficacitatea si accesibilitatea dorite. De altfel, Curtea subliniaza, de asemenea, ca dubiile privind eficienta unei actiuni nu sunt suficiente pentru a justifica neexercitarea sa. Din contra, exista interesul de a sesiza instanta competenta, intr-un asemenea caz, pentru a-i permite sa dezvolte drepturile existente, folosind puterea sa de interpretare [a se vedea,
    mutatis mutandis, lambor impotriva Romaniei (nr. 1),
    nr. 64536/01, pct. 221, 24 iunie 2008].
58. inainte de a analiza daca internarea reclamantului s-a facut conform prevederilor art. 5 § 1 lit. e) citat anterior, Curtea considera ca trebuie sa analizeze in speta daca persoana in cauza a respectat regula de epuizare a cailor de atac interne inainte de a sesiza Curtea.
59. Curtea observa inca de la inceput ca la momentul faptelor, internarea psihiatrica era reglementata de Legea nr. 487/2002. Aceasta lege prevedea o procedura specifica internarilor nevoluntare si luarea unei decizii - in urma unei examinari psihiatrice - susceptibile de o actiune in instanta. Bineinteles, Curtea observa ca, la momentul faptelor, nu fusesera adoptate normele de aplicare a legii citate anterior, fapt ce a dus la nasterea unei dezbateri privind aplicabilitatea in practica a acestei legi, insa aceasta observa ca Guvernul a confirmat in mod formal, in mai 2004, caracterul efectiv al Legii nr. 487/2002, inclusiv calea de atac judiciara prevazuta la art. 54 din aceasta lege (supra, pct. 14
    in fine
    si 15). Curtea nu este asadar convinsa ca absenta in speta a deciziei la care face referire art. 54 ar fi suficienta pentru a justifica faptul ca acest capat de cerere intemeiat pe caracterul ilegal al internarii sale psihiatrice nu a fost invocat in prealabil in fata instantelor interne.
60. in orice caz, Curtea observa, de asemenea, ca reclamantul a sesizat parchetul cu o plangere penala impotriva agentilor de politie care il adusesera cu forta la spitalul municipal si impotriva personalului acelui spital pentru conditiile internarii sale si pentru tratamentul suferit, insa parchetul a decis neinceperea urmaririi penale in acest caz. Or, de vreme ce exista exemple in jurisprudenta care arata examinarea pe fond, in cazul unei plangeri penale, a capetelor de cerere asemanatoare celui invocat in speta, (supra, pct. 13), Curtea subliniaza ca reclamantul nu a contestat, conform art. 278
    
    ¹
    
    C. proc. pen., neinceperea urmaririi penale, mentionate anterior, in fata instantelor interne, pentru a le da ocazia de a examina capatul de cerere inainte de a sesiza Curtea [a se vedea,
    mutatis mutandis, Neata impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 17857/03, pct. 40-41, 18 noiembrie 2008, si
    Coscodar impotriva Romaniei
    (dec.), nr. 36020/06, 9 martie 2010]
61. Reiese ca acest capat de cerere trebuie respins ca inadmisibil pentru neepuizarea cailor de atac interne, in temeiul art. 35 § 1 si art. 35 § 4 din conventie.

III. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

62. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. 
   Prejudiciu
   

63. Reclamantul solicita cu titlu de prejudiciu material suma de 2 000 EUR, adica valoarea bunurilor personale adaugata sumei pe care o avea asupra sa la momentul internarii sale, la care a fost nevoit sa renunte fara a o mai recupera, potrivit acestuia, la care se adauga cheltuielile de deplasare la spital pentru ingrijirea sechelelor in urma internarii sale.
64. Conform Guvernului, nu exista nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul invocat si obiectul cererii.
65. Reclamantul solicita de asemenea suma de 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit din cauza conditiilor de internare suportate, referindu-se la efectele asupra persoanei sale, greu de suportat si cu atat mai greu de cuantificat. In acest sens, el declara ca, inclusiv dupa externarea sa, inca mai resimtea mirosurile de transpiratie si de urina pe care a trebuit sa le inhaleze timp de o saptamana.
66. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul considera ca este excesiva, avand in vedere ca reclamantul a fost internat doar sapte zile.
67. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 3 din conventie, ca urmare a conditiilor precare indurate de reclamant in spital in timpul internarii sale fortate. Prin urmare, nu observa nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere. In schimb, aceasta considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral, din cauza incalcarii in cauza, care trebuie reparat. In aceste imprejurari, tinand seama de circumstantele cauzei si pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41 din conventie, Curtea considera ca trebuie sa ii acorde reclamantului 6 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

68. Reclamantul solicita de asemenea suma de 300 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii, prezentand 15 facturi si chitante sau bonuri de casa justificative pentru cheltuieli postale si de traducere.
69. Guvernul considera ca reclamantul nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al valorii lor. Guvernul nu prezinta observatii cu privire la suma solicitata de reclamant si nu contesta realitatea acestor cheltuieli.
70. In speta, tinand seama de documentele aflate in posesia sa si de jurisprudenta acesteia, Curtea considera rezonabila suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata pentru procedura in fata Curtii si o acorda reclamantului.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

71. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 3 din conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 3 din conventie;
3. Hotaraste

1. ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 6 000 EUR (sase mii euro), plus orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
2. 300 EUR (trei sute de euro), plus orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli de judecata.

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4. Respinge
   cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 13 martie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si art. 77 § 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte