Cauza de nepedepsire, in conditiile achitarii integrale a prejudiciului evaziune fiscala

Legea nr. 290/2004 : art. 9 alin. (1) lit. b)

• Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (1) teza a III-a
• Codul de procedura penala : art. 16 alin. (1) lit. h)

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, in forma in vigoare la data savarsirii faptei, in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la

1. euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la

1. euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Cauza speciala de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, in forma in vigoare la data comiterii faptei, intervine numai daca inculpatul achita integral prejudiciul cauzat prin infractiune. Or, inculpatul a achitat doar partial prejudiciul, respectiv debitul principal, nu si obligatiile de plata accesorii aferente debitului principal.

Prin urmare, dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente in cauza, cum in mod gresit a retinut instanta de fond.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 344/A din 17 martie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 360 din data de 23.11.2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 7150/30/2015, in temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C.pr.pen. s-a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului C.P., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C.pen.

In temeiul art. 10 lit. i) din Codul de procedura penala de la 1968 si art. 91 alin. (1) pct. c) din Codul penal de la 1969 art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C.pen. a aplicat inculpatului o amenda administrativa in cuantum de 1000 lei.

S-a constatat ca valoarea prejudiciului stabilit de catre organele de urmarire penala in suma de 129 461 lei a fost achitata de catre inculpat in conditiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Tribunalul Timis a retinut urmatoarele:

A fost sesizat cu judecarea prezentei cauze la data de 22.09.2015.

Prin incheierea de camera preliminara din data de 10.11.2015, s-a constatat legalitatea actului de sesizare si s-a dispus inceperea judecatii intrucat nu au fost invocate exceptii in conformitate cu cerintele art. 344 si urm. C.pr.pen.

Inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul, prin aparator, a depus la dosar chitante din care reiese achitarea prejudiciului stabilit prin rechizitoriu. Aceste chitante sunt insotite de un memoriu, prin care solicita a se face aplicarea prevederilor mai favorabile din Legea nr. 241/2005 in forma ei care era in vigoare la momentul savarsirii faptelor.

S-a procedat la inceperea judecatii la data de 23.11.2015, prilej cu care inculpatul a aratat ca intelege sa solicite judecarea cauzei in baza procedurii simplificate reglementata de art. 375 C.pr.pen.

La aceeasi data, 23.11.2015 tribunalul a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei in baza procedurii simplificate, intrucat s-a stabilit ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 349 alin. (2) C.pr.pen., art. 374 alin. (4) C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen., respectiv inculpatul nu este acuzat de o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata, inculpatul a declarat personal, inainte de inceperea cercetarii judecatoresti ca recunoaste in totalitate faptele descrise in rechizitoriu, a solicitat personal ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, aceste probe au fost apreciate ca fiind legal administrate, si instanta a apreciat ca sunt suficiente pentru aflarea adevarului.

Tribunalul a retinut ca inculpatul este trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, in forma continuata, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 35 C.pen. constand in neinregistrarea in evidenta contabila a veniturilor obtinute prin comercializarea unui numar de 37 biciclete constatate lipsa in gestiune, fapta prin care s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu in cuantum de 129.461 lei, din care impozit pe profit in suma de 15.308 lei si T.V.A. aferenta in valoare de 114.153 lei.

Prejudiciul a fost stabilit prin expertiza judiciara intocmita in cursul urmaririi penale, vol. IV, fila 13 , vol. V, fila 43 si urm.

Tribunalul a retinut ca probele administrate in cursul urmaririi penale conduc la concluzia existentei infractiunii de evaziune fiscala si a vinovatiei inculpatului cu privire la savarsirea acesteia, fiind inlaturata prezumtia de nevinovatie care opereaza in favoarea inculpatului, si fiind apte, in ipoteza neintervenirii unei cauze de reducere a pedepsei sau de nepedepsire, sa conduca la condamnarea acestuia.

Inculpatul a invocat in favoarea sa intervenirea clauzei de nepedepsire, prev. de art. 10 alin. (1) teza III din Legea 241/2005, intrucat a achitat prejudiciul produs prin infractiune inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, invocand totodata in favoarea aplicarea art. 5 C.pen., care reglementeaza aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei.

S-a impus a se stabili care este legea aplicabila, avand in vedere ca de la momentul savarsirii infractiunii si pana la momentul judecarii cauzei au intervenit modificari atat in ce priveste unele dispozitii ale Legii nr. 241/2005, cat si in ce priveste codul penal, cu privire la institutia formei continuate a infractiunii aplicabila in speta.

In examinarea legii incidente cu privire la acuzatia formulata fata de inculpat, Tribunalul Timis a analizat:

• Influenta modificarilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infractiunii pentru care inculpatul este acuzat. In examinarea acestui criteriu, instanta a verificat daca fapta mai este incriminata de legea noua
• Consecintele produse de acuzatie cu privire la sanctiune la data savarsirii faptei si consecintele la data judecarii.

In examinarea acestui criteriu, tribunalul a avut in vedere caracterul unitar al dispozitiilor referitoare la pedeapsa si circumstantele de individualizare in raport de incadrarea juridica data faptei. Influenta modificarilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infractiunii pentru care inculpatul este trimis in judecata si asupra cauzei de reducere a pedepsei in acest caz.

Tribunalul a retinut ca, de la momentul savarsirii infractiunii reclamante, continutul infractiunii prev. de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu s-a modificat, nici cu privire la conditiile raspunderii penale, nici cu privire la cuantumul pedepsei.

Prin Legea nr. 255/2013 de punere in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, de la 1 februarie 2014 s-au modificat dispozitiile art.10 din Legea nr. 241/2005.

Reglementarea veche, cuprindea atat cauze de reducere a pedepsei cat si cauze de nepedepsire, in timp ce legea noua, reglementeaza doar ipoteza reducerii cuantumului pedepsei in achitarii prejudiciului.

In conditiile in care norma speciala care reglementeaza actul de conduita sanctionat de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este nemodificata, insa norma care reglementeaza regimul individualizarea a pedepsei sub aspectul aplicarii circumstantei atenuante legale a achitarii prejudiciului, respectiv conditiile de existenta si sanctionare a unei clauze de reducerea a pedepsei, s-au modificat, legea mai favorabila este stabilita raportat la aceasta institutie, astfel ca, se va retine ca este mai favorabila Legea nr. 241/2005 in varianta sa nemodificata.

Se observa ca Legea nr. 241/2005 nu face referire la dispozitiile privind aplicarea unei amenzi administrative si in cauza nu se poate aprecia ca devine aplicabila norma tranzitorie din cuprinsul art. 19 din Legea nr. 255/2013, care face trimitere la modul de aplicare a legii mai favorabile in cazul sanctiunii administrative. Astfel ca instanta a fost pusa in situatia de a analiza, in baza carui temei va aplica sanctiunea administrativa.

S-a observat ca inculpatul a solicitat sa se dispuna incetarea procesului penal, intrucat inainte de inceperea cercetarii judecatoresti a achitat intregul prejudiciu.

La dosarul cauzei, filele, 17 -18 exista chitante care demonstreaza achitarea sumei totale de 129.461 lei, reprezentand cuantumul prejudiciului stabilit prin rechizitoriu.

Fata de retinerea situatiei prev. de art. 16 alin. (1) lit. h) C.pr.pen., existenta clauzei de nepedepsire prev. de 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, in forma ei de la momentul savarsirii faptelor, respectiv achitarea prejudiciului, instanta este datoare a face aplicarea acestui text coroborat cu prevederile, art. 10 lit. i) din C.pr.pen. 1968 si art. 91 alin. (1) pct. c) din Codul penal de la 1969.

Impotriva acestei hotarari au declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si partea civila DGNFP Timisoara.

Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, apreciaza ca sentinta penala apelata este nelegala motivat de faptul ca instanta de fond a dispus incetarea procesului penal impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, constatand ca valoarea prejudiciului a fost achitata de inculpat in conditiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

In motivare arata ca solutia instantei de fond este nelegala sub aspectul aplicarii dispozitiilor art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, in conditiile in care la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti inculpatul achitase doar obligatiile fiscale principale datorate ( prejudiciul efectiv de 129.461 lei, reprezentand impozit pe profit de 15.308 lei si TVA aferent in valoare de 114.153 lei), nu si obligatiile fiscale accesorii. Dispozitiile art.19 C.pr.pen. stabilesc ca „Actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale.(...) Repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile”.

Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind investita de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu un recurs in interesul legii privitor la interpretarea art.19 C.pr.pen. a stabilit prin decizia nr.17/2015 ca in cauzele penale avand ca obiect infractiunile de evaziune fiscala prevazute in Legea nr. 241/2005, instanta, solutionand actiunea civila, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru savarsirea acestor infractiuni la plata sumelor reprezentand obligatia fiscala principala datorata si la plata sumelor reprezentand obligatiile fiscale accesorii datorate, in conditiile Codului de procedura fiscala.

Prin urmare, in cazul obligarii inculpatului condamnat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, la plata obligatiilor fiscale accesorii pana la achitarea efectiva a debitului, opereaza principiul repararii integrale a prejudiciului, principiu ce guverneaza materia raspunderii civile. In prezenta cauza, inculpatul a achitat doar obligatiile fiscale principale in suma de 129.461 lei, nu si obligatiile fiscale accesorii, asa cum se impunea in lumina prevederilor Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dezlegarea data acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, respectiv de la data de 23.11.2015.

Partea civila DGNFP Timisoara, a solicitat admiterea apelului, desfiintarea in parte a sentintei apelate in ceea ce priveste latura civila in sensul obligarii inculpatului C.P., la plata catre partea civila a diferentei de prejudiciu neachitat in suma de 82.695 lei (212.156 lei - 129.461 lei).

Inculpatul C.P., a depus la dosar, prin aparator ales Note scrise cu privire la apelurile declarate de partea civila AJFP Timisoara, si de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, solicitand, in temeiul art. 421 alin.(1) lit. b) C.pr.pen., respingerea apelurilor, ca fiind nefondate, iar pe cale de consecinta mentinerea sentintei penale nr. 360/PI/23.11.2015 pronuntata de Tribunalul Timis ca fiind temeinica si legala.

Examinand legalitatea si temeinicia sentintei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia in motivele de apel, precum si din oficiu, in limitele art. 417 si art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, Curtea constata ca apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si partea civila DGNFP Timisoara, sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse in continuare:

Fapta inculpatului C.P. de a nu evidentia in contabilitate veniturile realizate prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 129.461 lei, din care impozit pe profit in suma de 15.308 lei si TVA aferenta in valoare de 114.153 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. (1) lit.

2. din Legea nr. 241/2005.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, in cursul judecatii solicitand ca judecata sa se faca in procedura simplificata prev. de art. 375 C.pr.pen.

De asemenea, in cursul judecatii la prima instanta, la data de 26.10.2015, inainte de primul termen de judecata, inculpatul a achitat debitul principal in suma de 129.461 lei.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, in forma in vigoare la data savarsirii faptei, in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la

1. euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la

1. euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Prin decizia nr. 17/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a admis recursul in interesul legii si in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 19 C.pr.pen. s-a stabilit ca, in cauzele penale avand ca obiect infractiunile de evaziune fiscala prevazute in Legea nr. 241/2005, instanta, solutionand actiunea civila, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru savarsirea acestor infractiuni la plata sumelor reprezentand obligatia fiscala principala datorata si la plata sumelor reprezentand obligatiile fiscale accesorii datorate, in conditiile Codului de procedura fiscala.

Potrivit dispozitiilor art. 474 alin. (4) C.pr.pen., decizia este obligatorie pentru instante de la data publicarii in Monitorul Oficial.

In considerentele deciziei instanta suprema, a retinut in raport de dispozitiile art. 119 alin. (1) si art. 120 din Codul de procedura fiscala, ca obligatiile de plata accesorii au un caracter prestabilit, atat in privinta semnificatiei pe care acestea o au in contextul raportului juridic de drept fiscal, cat si in privinta modalitatii de calcul al sumelor in care se materializeaza.

Totodata, astfel cum rezulta din chiar denumirea data lor de legiuitor, obligatiile fiscale accesorii au aceeasi natura juridica cu aceea a obligatiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, neputand fi ignorate la momentul cuantificarii prejudiciului de catre instanta penala. Aceasta concluzie reprezinta o aplicatie a principiului
accesorium sequitur principale.

Ca atare, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata fiscale, se compune din obligatiile fiscale principale si obligatiile fiscale accesorii.

Avand in vedere aceste dispozitii, se retine ca in prezenta cauza, prejudicial cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului este de 129.461 lei, obligatii de plata principale, la care se adauga obligatiile de plata accesorii calculate potrivit codului de procedura fiscala.

Asa cum rezulta din chitantele depuse la dosar, la data de 26.10.2015, inainte de primul termen de judecata, inculpatul a achitat doar debitul principal in suma de 129.461 lei, nu si obligatiile de plata accesorii aferente debitului principal. In apel, la termenul de judecata din data de 8 martie 2016, la interpelarea instantei, inculpatul a aratat ca nu doreste sa achite si obligatiile de plata accesorii.

Cauza speciala de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, in forma in vigoare la data comiterii faptei, intervine numai daca inculpatul achita integral prejudiciu cauzat prin infractiune. Or, asa cum s-a aratat, inculpatul a achitat doar partial prejudiciu, respectiv debitul principal, nu si obligatiile de plata accesorii aferente debitului principal.

Prin urmare, dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente in cauza, cum in mod gresit a retinut instanta de fond.

In continuare, avand in vedere ca fapta a fost savarsita in 2009, in cauza se pune problema identificarii legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 5 C.pen., „In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila”.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul savarsirii faptei si cea din momentul judecarii faptei) in raport de normele si institutiile care guverneaza raspunderea penala in cauza concreta dedusa judecatii. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie sa conduca la gasirea acelei legi care ofera solutia cea mai favorabila pentru infractor.

Analizand modalitatea de savarsire a infractiunii, dispozitiile cuprinse in cele doua legi penale care incrimineaza fapta si in functie de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza pedeapsa, instanta identifica legea penala mai favorabila ca fiind Legea nr. 241/2005 in vigoare la data faptei si Codul penal din 1969.

Astfel, in raport de limitele de pedeapsa, se observa ca acestea nu au suferit modificari, infractiunea fiind pedepsita cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani. Insa, sub aspectul individualizarii pedepsei, Codul penal din 1969 cuprinde dispozitii mai favorabile, suspendarea conditionata a executarii pedepsei prev. de art. 81 din Codul penal de la 1969, fiind mai favorabila decat suspendarea sub supraveghe a executarii pedepsei, prev. de art. 91 C.pen.

Procedand la individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, Curtea va tine seama de criteriile generale prev. de art. 72 din Codul penal de la 1969 care arata ca la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala pentru aceasta infractiune, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului, si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala, prima instanta a aplicat o pedeapsa. Astfel, se are in vedere caracterul grav al faptei savarsite, valorile sociale carora li s-a adus atingere prin comiterea faptei, faptul ca debitul principal ce constituie o parte din prejudiciul cauzat a fost achitat, dar si persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, atitudinea procesuala a acestuia fiind sincera pe parcursul procesului penal, precum si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Raportat la aceste criterii instanta apreciaza ca o pedeapsa cu inchisoare orientata spre minimul special redus cu o treime potrivit art. 396 alin. (10) C.pr.pen., este in masura sa conduca la o reeducare a inculpatului si la prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre acesta.

In ce priveste modalitatea de individualizare a executarii pedepsei, Curtea constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 81 din Codul penal de la 1969, respectiv cele referitoare la pedeapsa aplicata si infractiunea savarsita (inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda) cele referitoare la inculpat (nu a mai fost anterior condamnat, s-a prezentat in fata organelor judiciare, a recunoscut fapta) Curtea apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia.

In consecinta, in baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea admite apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si partea civila DGNFP Timisoara, impotriva sentintei penale nr. 360 din 23 noiembrie 2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 7150/30/2015.

Desfiinteaza sentinta atacata si rejudecand:

In baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

2. din Codul penal de la 1969, art. 5 C.pen. si art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamna inculpatul C.P., la pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.

In baza art. 81 din Codul penal de la 1969 se suspenda conditionat executarea pedepsei inchisorii pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 8 luni, stabilit in conformitate cu prev. art. 82 din Codul penal de la 1969.

Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal de la 1969, referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In baza art. 71 alin. (5) din Codul penal de la 1969, se suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.

In ce priveste latura civila a cauzei, asa cum s-a aratat in considerentele prezentei decizii, prejudiciul cauzat de inculpat este de 129.461 lei la care se adauga obligatiile de plata accesorii calculate potrivit codului de procedura fiscala. Debitul principal de 129.461 lei a fost achitat de inculpat.

Prin urmare, instanta constata ca debitul principal in suma de 129.461 lei a fost achitat de inculpat la data de 26.10.2015.