CAUZA CARABULEA IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 45661/99)


Hotararea din 13 iulie 2010

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.


^[129]

In cauza Carabulea impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte
,
Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power,
judecatori
,
si Santiago Quesada,

grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 22 iunie 2010,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 45661/99 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Viorel Carabulea („reclamantul”), a sesizat Curtea la 2 septembrie 1998, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara, a fost reprezentat de European Roma Rights Centre (Centrul European pentru Drepturile Romilor), o asociatie cu sediul in Budapesta, si, ulterior, de M. Macovei, A. Dagalita si N. Popescu, avocati in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) a fost reprezentat de catre agentul guvernamental, R. Rizoiu, si, ulterior, de catre R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine ca fratele sau fusese victima unor rele tratamente aplicate de agentii de politie cand se afla in arestul politiei, din cauza carora a decedat, ca politia nu i-a asigurat un tratament adecvat fratelui sau, ca autoritatile nu au efectuat o ancheta efectiva, ca nu a beneficiat de o cale de atac efectiva si ca fratele sau a fost discriminat din cauza apartenentei sale la etnia roma.

Acesta a facut referire la art. 2, art. 3, art. 6, art. 13 si art. 14 din conventie.

4. Cauza a fost repartizata Sectiei a doua (art. 52 § 1 din Regulamentul Curtii). Prin hotararea din 21 septembrie 2004, Curtea a declarat cererea admisibila. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componenta sectiilor sale (art. 25 §1). Cauza a fost repartizata Sectiei a treia, nou constituita (art. 52 § 1).
5. Atat reclamantul, cat si Guvernul, au prezentat observatii scrise (art. 59 § 1).

In fapt

I.
Circumstantele cauzei

6. Reclamantul, Viorel Carabulea, este cetatean roman, nascut in 1963. Acesta locuieste in Bucuresti.
7. La 3 mai 1996, fratele sau, Gabiel Carabulea, de 27 de ani, a decedat in arestul politiei din Bucuresti, in urma arestarii sale sub suspiciunea de talharie. Cercetarile ulterioare desfasurate de organele de urmarire penala au condus la concluzia ca Gabriel Carabulea a decedat din cauze naturale, avand in vedere antecedentele sale medicale.
8. Reclamantul contesta aceasta concluzie. in declaratia scrisa prezentata avocatului sau la 27 septembrie 1998, acesta preciza ca, inainte de arestarea fratelui sau, locuise cu acesta si cu familia lui - sotia fratelui sau Nela si fiica lor. Fratele sau era sanatos. Sotia sa Nela suferea de tuberculoza, ceea ce l-a facut pe Gabriel sa isi faca o radiografie, al carei rezultat confirma faptul ca era sanatos.

1. Arestarea lui Gabriel Carabulea si decesul sau ulterior

9. La 21 martie 1996, Sectia de Politie nr. 9 din Bucuresti a emis un ordin catre toate sectiile de politie din Bucuresti pentru arestarea lui Gabrel Carabulea, cunoscut de politie, descriindu-l ca „autor al mai multor talharii”. Ordinul includea porecla domnului Carabulea, adresa sa de domiciliu si toate datele sale, inclusiv numele parintilor. La momentul respectiv, nu exista nicio acuzatie oficiala la adresa sa.
10. La 13 aprilie 1996, domnul Carabulea a fost prins de trei agenti de politie din cadrul Sectiei de Politie nr. 14 din Bucuresti. Acestia au pretins ca, in timp ce patrulau in masina de politie, l-au vazut pe domnul Carabulea la volanul unei masini si l-au urmarit. Dupa cateva minute, acestia sustin ca au fost martorii unui accident minor intre masina acestuia si o alta masina. Sustin ca domnul Carabulea a sarit din masina si a fugit catre un imobil cu apartamente din apropiere si ca ei l-au urmarit si arestat. L-au dus la Sectia de Politie nr. 14, unde a demarat ancheta pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat. Conform raportului politiei cu privire la incident si declaratiilor celuilalt sofer in calitate de martor, nimeni nu a fost ranit si nu au fost inregistrate pagube in urma accidentului.
    
    
    ^[130]
    
    

12. Conform raportului politiei din 13 aprilie 1996, domnul Carabulea a fost dus la Sectia de Politie nr. 9 pentru a fi interogat in legatura cu o pretinsa talharie pe care ar fi comis-o la 20 martie 1996. Acolo, a fost informat ca era „vinovat de complicitate la savarsirea infractiunii de talharie si de detinere de moneda falsa” si ca urma sa fie „retinut pentru urmatoarele 24 de ore”. Raportul a fost semnat de un agent de politie si de avocatul numit din oficiu, A.M., dar nu de domnul Carabulea.
13. In aceeasi zi, la 13 aprilie 1996, domnul Carabulea a fost acuzat oficial de infractiunea de talharie sus-mentionata. In declaratia scrisa facuta in fata procurorului, se pretinde ca acesta ar fi recunoscut infractiunea atunci cand a fost interogat cu privire la acuzatie. Guvernul a prezentat aceasta declaratie.
14. Un mandat de arestare valabil pentru 24 de ore a fost emis de I.P., agentul de politie insarcinat cu arestarea. Mandatul nu mentiona ora la care a intrat in vigoare mandatul de 24 de ore, contrar cerintelor legale.
15. La momentul arestarii la Sectia de Politie nr. 9, domnul Carabulea a fost perchezitionat. Nu a fost examinat de un medic. Argumentul Guvernului este ca domnul Carabulea era sanatos la momentul arestarii sale.
16. La 14 aprilie 1996, acesta a fost adus inaintea procurorului V.L., care a emis un mandat de arestare pentru cinci zile.
17. Conform reclamantului, la 15 aprilie 1996, sotia domnului Carabulea a mers la Sectia de Politie nr. 9 pentru a ii duce mancare. Aceasta sustine ca l-a mituit pe capitanul U. cu cateva tigari pentru a-i permite sa ii duca mancarea sotului ei si pentru a discuta cu acesta pentru cateva minute in prezenta capitanului U. Aceasta a observat ca Gabriel era ajutat de doi agenti de politie sa ajunga in biroul capitanului U., abia mergand. Dupa aceasta scurta vizita, Nela i-a spus reclamantului ca Gabriel „arata rau”, dar ca nu indraznise sa isi intrebe sotul ce se intamplase, din cauza prezentei capitanului U.
18. Pozitia Guvernului, care se baza pe doua declaratii, una din partea colegilor de celula ai domnului Carabulea si cealalta apartinandu-i agentului de politie I.P., era ca, in dimineata zilei de 16 aprilie 1996, in timp ce isi facea dus, domnului Carabulea i s-a facut rau. Acesta a fost dus la bucatarie sa ia aer si i s-a facut masaj. Dupa o jumatate de ora, domnul Carabulea s-a plans din nou ca nu se simtea bine si a fost dus la dispensarul sectiei de politie, unde o asistenta a consemnat „o stare generala proasta, cu dureri in timpul respiratiei si stare de slabiciune”.
19. La o data neprecizata, domnul Carabulea a fost dus la spitalul Ministerului de Interne, unde un medic a constatat ca acesta avea tensiunea arteriala de 5 mmHG si un puls de 100 bpm. I s-a pus diagnosticul de „infectie respiratorie virala cu alterarea starii generale de sanatate” si, o pretinsa „imagine toracica normala”. S-a dispus internarea in penitenciarul-spital Jilava.
20. Domnul Carabulea a fost dus inapoi in arestul politiei, unde a ramas pana la 1.20 dupa-amiaza. Apoi, acesta a fost dus in fata procurorului si s-a emis un mou mandat de arestare pentru 25 de zile.
21. La ora 5 dupa-amiaza, domnul Carabulea a fost admis la penitenciarul-spital Jilava, unde, confom fisei medicale, i s-a pus diagnosticul „stare generala proasta, cu dureri ascutie in torace, dureri epigastrice si dispnee la efort minim”. Avand in vedere ca a fost diagnosticat si cu tahicardie paroxistica (accelerarea brusca a frecventei batailor inimii), s-a decis transferul sau la Spitalul clinic de urgenta „Sf. Ion”.
22. In jurul orei 8 seara, acesta a fost transferat la Spitalul clinic de urgenta „Sf. Ioan”, unde i s-a pus diagnosticul de hemoragie digestiva superioara masiva. Conform fisei medicale, domnul Carabulea era in „soc”, cu tensiunea 5 si pulsul 100. Reclamantul a fost internat la Unitatea Primire Urgente a Sectiei de Cardiologie in soc, cu extremitati cianotice si reci, episoade repetate de voma cu picaturi de sange (de tipul „zat de cafea”) si dureri puternice in zona epigastrica. A fost nevoie de consultatie chirurgicala. Medicii au descris evolutia bolii dupa cum urmeaza. „In urma
    anamnezei
    pacientului, reiese ca acesta a suferit socul in cursul diminetii, fara a se preciza vreo cauza probabila - ingerarea de substante toxice, droguri, corpuri straine sau traumatism”. Examinarile ulterioare bazate pe „informatiile clinice si paraclinice oferite de examenul cardiologic” au infirmat diagnosticul initial de hemoragie digestiva superioara masiva, si s-a constatat ca pacientul suferea de tromboembolie pulmonara. Prin urmare, acesta a fost transferat la Spitalul Fundeni, specializat in cardiologie, la o ora nespecificata in cursul noptii de 16 spre 17 aprilie.
23. A doua zi dimineata devreme (17 aprilie), la Spitalul Fundeni, diagnosticul initial a fost „sincopa de cauza nedeterminata, tromboembolie pulmonara si tahicardie paroxistica” (insuficienta a jumatatii drepte a inimii) si „un hematom sub capsula lui Glisson”. S-a consemnat faptul ca acesta era in soc si, tinand seama de gravitatea starii sale, s-a recomandat supraveghere medicala constanta.
24. Domnul Carabulea a ramas in spital, sub supravegherea constanta a politiei, intr-un salon in care era singur. Toate examenele medicale au avut loc in prezenta unui agent de politie.
25. Reclamantul afirma ca, la 16 aprilie, in jurul orei 10 dimineata, impreuna cu verisorul sau, Constantin Gheorghe, si cu Nela, au fost sa il vada pe Gabriel la sectia de politie, dar li s-a spus ca nu mai era acolo, fiind transferat la penitenciarul-spital Jilava. Acestia au mers la respectivul spital, unde li s-a spus ca Gabriel nu era nici acolo. Apoi, acestia s-au intors la Sectia de Politie nr. 9, dar ofiterul de serviciu nu le-a dat nicio informatie, astfel incat au plecat acasa. In acea seara, vecinii lor, Tudor si Mariana, le-au spus ca o verisoara de-a lor, Mara, care lucra ca femeie de serviciu la Spitalul Fundeni, le-a telefonat pentru ca il vazuse pe Gabriel, care fusese adus la spital si internat la terapie intensiva. Reclamantul, Constantin Gheorghe si Nela au mers la Fundeni. La receptia spitalului li s-a spus ca Gabriel era acolo, dar ca nu il puteau vedea, fiind sub supravegherea politiei.
26. Intr-o fisa de observatie nesemnata din dosarul medical, presupus redactat la 16 sau 17 aprilie 1996, era notat faptul ca domnul Carabulea „a explicat intr-un moment de luciditate” ca, pe 13 aprilie 1996, fusese implicat intr-un accident de masina. De

asemenea, fisa consemneaza „traumatism cranian, toracic pe care l-a neglijat” si ca „incepand cu 14 aprilie a avut dureri usoare in zona superioara a abdomenului, tuse seaca si dispnee”.

O tomografie computerizata efectuata in aceeasi zi a evidentiat o hemoragie sub capsula lui Glisson.

27. La 17 aprilie 1996, in timp ce era la terapie intersiva, domnul Carabulea a fost interogat de procurorul M.P. Conform documentelor prezentate de Guvern, domnul Carabulea si-a retras declaratia anterioara, data la 13 aprilie 1996, in care acesta pretindea ca recunoscuse savarsirea infractiunii.
28. Domnul Carabulea a ramas la Spitalul Fundeni.
29. Reclamantul pretinde ca, dupa internarea lui Gabriel la Spitalul Fundeni, sotia acestuia, reclamantul, verisorul sau, Constantin Gheorghe si prietenul sau, Dumitru Dinu, au incercat sa il viziteze in fiecare zi. De fiecare data, autoritatile le-au refuzat accesul, pe motiv ca domnul Carabulea era in arest. Cu toate acestea, ei au reusit sa il vada rapid, uneori, si au reusit sa obtina anumite informatii de la el.
30. De exemplu, la 17 aprilie 1996, au incercat sa il vada pe Gabriel, dar agentul de politie din salon nu i-a lasat sa intre, pacientul fiind in arest, si i-a prevenit ca, pentru binele lui, ar fi bine sa nu mai vina. Niciun medic nu le-a oferit informatii cu privire la starea lui Gabriel, dar unele asistente medicale le-au spus ca era „grav”. Abia in ziua urmatoare, dupa lungi negocieri cu agentul de politie de serviciu, Nelei i s-a permis, in cele din urma, sa isi vada sotul pentru cateva minute. Dupa vizita, Nela a iesit plangand din salon si i-a spus reclamantului, lui Constantin Gheorghe si lui Dumitru Dinu, ca starea lui Gabriel nu parea deloc buna, dar ca nu reusise sa obtina nicio informatie de la acesta din cauza ca agentul de politie era prezent. Dupa cateva zile, Nela si Dumitru Dinu au reusit sa intre in salonul lui Gabriel pentru cateva minute. Cand au iesit, le- au spus reclamantului si lui Constantin Gheorghe ca Gabriel le-a spus ca agentii de politie il suspendasera de un dulap folosind catuse si ca il felicitasera pentru depasirea recordului mondial la rezistat agatat. De asemenea, acestia il invelisera intr-un covor ud si il batusera. Cu alta ocazie, Dumitru Dinu a reusit sa il vada pe Gabriel prin usa salonului, fiind intredeschisa. Reclamantul si Constantin Gheorghe, care erau la cativa metri, l-au auzit pe Gabriel strigandu-i lui Dumitru Dinu: „M-au omorat, m-au nenorocit!” Reclamantul, Nela, Constantin Gheorghe si Dumitru Dinu au mers zilnic la spital pentru a il vedea pe Gabriel. Pe parcursul intregii perioade, personalul medical a refuzat sa vorbeasca cu ei. O singura data, intrebat cu privire la diagnostic, un medic le-a spus ca medicii nu stiau ce diagnostic sa puna.
31. Domnul Carabulea a decedat in spital, in dimineata zilei de 3 mai 1996.
32. Spitalul a notificat parchetul cu privire la decesul acestuia, raportand ca decesul a survenit in urma „tromboembolismului pulmonar recurent (pe 17 aprilie, 24 aprilie si 3 mai), hipertensiunii pulmonare grave, traumatismelor toracice si abdominale cauzate de accidentul de masina din 13 aprilie 1996, insuficientei cardiace in partea dreapta, tromboflebitei la piciorul stang si unui stop cardio-respirator ireversibil”.
33. Reclamantul sustinea ca familia domnului Carabulea nu a fost notificata oficial de decesul acestuia, afland vestea pe 3 mai 1996, cand au mers la spital sa il viziteze. Li s-a spus la receptie ca domnul Carabulea murise si au fost trimisi la morga spitalului.

Acolo, au vazut corpul lui Gabriel si au observat ca prezenta numeroase vanatai in diverse zone, inclusiv la coaste si stomac, pe o coapsa si in zona genitala. Acestia au vrut sa ia corpul acasa, dar li s-a spus ca era imposibil si sa revina luni, 5 mai.

34. Conform unui raport la fata locului al lui I.C., procuror militar, din 3 mai 1996, decesul domnului Carabulea a fost rezultatul unui accident de masina survenit pe 13 aprilie 1996. Raportul preciza ca cadavrul nu prezenta semne externe de leziuni si nici simptomele unor leziuni interne si ca, pe durata spitalizarii, pacientul nu a facut referire la niciun pretins abuz din partea agentilor de politie in timpul arestului. Raportul mentiona faptul ca o serie de medici fusesera intervievati, ca nicio ruda a victimei nu era prezenta la momentul respectiv si ca alte informatii nu erau disponibile. In ciuda cerintelor legale, niciunul dintre medicii pretins intervievati nu a semnat raportul.
35. Pe certificatul de deces emis in aceeasi zi se mentioneaza „insuficienta cardio- respiratorie acuta” ca o cauza principala a decesului si „bronhopneumonie” ca o cauza secundara.
36. Autopsia dispusa de procuror la momentul decesului a fost efectuata la 4 mai 1996 de dr. P.P. de la Institutul de Medicina Legala din Bucuresti. Familia victimei nu a fost informata cu privire la autopsie.
37. Luni, 5 mai 1996, familia domnului Carabulea a revenit la Spitalul Fundeni, dar li s-a spus ca cadavrul fusese transferat la morga Institutului de Medicina Legala, unde fusese deja efectuata o autopsie. Familiei i s-a permis sa ridice corpul spre inhumare. Inainte de inmormantare, acestia au fotografiat partea dreapta inferioara a corpului.
38. Doua copii ale pozelor au fost prezentate instantei pentru a arata vanataile si hematomul de pe mana dreapta a victimei, coapsa dreapta, soldul drept si partea dreapta a zonei genitale.
39. La 7 mai 1996, Institutul de Pneumoftiziologie din Bucuresti a eliberat un certificat medical conform caruia domnul Carabulea fusese examinat la acest institut cu un an inainte, in mai 1995, si ca nu existase nici un semn al vreunei patologii asociate cu afectiunea sa pulmonara.
40. Raportul provizoriu al autopsiei din 10 mai 1996, semnat de dr. P.P., preciza ca decesul domnului Carabulea nu fusese „violent si era rezultatul unei insuficiente cardio- respiratorii acute, cauzate de tromboembolism pulmonar, cu zone extinse afectate de infarct pulmonar pe fondul unor afectiuni cronice preexistente, scleroza miocardica si hepatita cronica agresiva cu inceput de ciroza. Vanataia observata dateaza de 3-4 zile si putea fi produsa de impactul cu un obiect dur, dar nu a cauzat decesul.”

Nicio radiografie a toracelui nu fusese realizata in cursul autopsiei.

41. Raportul final al autopsiei a fost intocmit de dr. P.P. la 30 iulie 1996.

Continutul acestuia, bazat pe o examinare a cadavrului, mentiona o echimoza „ca rezultat al unei lovituri la soldul drept”, care nu avea vreo legatura cauzala cu decesul, trei coaste fracturate „R3-R5 de-a lungul liniei claviculare medii, 100 ml de lichid seros sanguin in cavitatea pleurala” si „sange negru” in plamani. Raportul nu mentiona nimic in legatura cu sursa sangerarii. Organele genitale si venele erau mentionate ca „normale”.

Concluzia sa era redactata in aceiasi termeni ca si cei folositi in raportul provizoriu din 10 mai 1996.

2. Cercetarea penala a mortii domnului Carabulea

42. La 8 mai 1996, sotia domnului Carabulea a depus o plangere la Parchetul Militar Bucuresti, sustinand ca sotul ei, care era perfect sanatos la momentul arestarii sale, a decedat in urma batailor primite de la agentii de politie U. si B. (Sectia de Politie nr. 9). Aceasta a solicitat deschiderea unei anchete cu privire la deces si a atasat cererii sale un certificat medical emis in mai 1995, care atesta faptul ca sotul sau era sanatos din punct de vedere pulmonar si pleural.
43. In aceeasi zi, capitanul U. a unit doua rapoarte separate privind circumstantele arestarii si detentiei domnului Carabulea. Acesta a afirmat ca, atunci cand domnul Carabulea a fost dezbracat pentru procedura perchezitiei corporale la momentul arestarii sale, nu existau urme de lovituri pe corpul sau. Acesta a negat ca s-ar fi recurs la violenta fizica in timpul interogatoriului domnului Carabulea. De asemenea, acesta a mentionat ca, la 16 aprilie 1996, Nela Carabulea a sosit la sectia de politie cu un pachet pentru sotul sau si a solicitat sa il vada, dar a fost refuzata.
44. Tot in aceeasi zi, agentul de politie AM.M. din cadrul Sectiei de Politie nr. 9 a depus un raport in care preciza ca fusese de serviciu in ziua in care domnul Carabulea fusese adus la sectie si ca nu auzise zgomote sau tipete din celula in care era detinut domnul Carabulea.
45. La 8 mai 1996, ofiterul de serviciu, I.P., a prezentat un raport scris superiorilor sai, in care preciza faptul ca, pe 13 aprilie 1996, domnul Carabulea fusese adus in arestul sectiei de politie si ca, in momentul perchezitiei corporale dinaintea arestarii, nu existau urme de lovituri pe corp. Conform acestuia, la 16 aprilie 1996, domnul Carabulea si alti doi suspecti au fost examinati de o asistenta medicala, care a recomandat efectuarea unei radiografii domnului Carabulea. Acesta a afirmat ca radiografia a fost efectuata la spitalul Ministerului de Interne si ca medicul de acolo a dispus ca domnul Carabulea sa fie tratat ca pacient detinut la penitenciarul-spital Jilava.
46. La 9 mai 1996, S.S., un avocat angajat de familia domnului Carabulea, a depus o noua plangere la Parchetul Militar, prin care solicita anchetarea capitanului U. pentru loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. Plangerea sustinea faptul ca tratamentul inuman la care a fost supusa victima i-a fost aplicat in vederea obtinerii unei marturisiri a infractiunii de care fusese acuzat si ca, pe durata spitalizarii victimei, atat familia sa, cat si avocatul, au fost impiedicati sa ia legatura cu el. De asemenea, avocatul s-a plans de faptul ca toate documentele medicale care il vizau pe domnul Carabulea fusesera sigilate si trimise Institutului de Medicina Legala, fara ca familia sa aiba acces la ele.
47. Procurorul militar S.C. a fost numit sa se ocupe de ancheta.
48. La 9 mai 1996, agentul de politie G.B., care era subalternul capitanului U., le-a luat declaratii lui N.B. si lui E.B., care fusesera plasati in aceeasi celula a politiei ca domnul Carabulea. Acestia erau arestati la momentul luarii declaratiilor. Ei au declarat in termeni aproape identici ca nu l-au auzit pe domnul Carabulea plangandu-se de rele tratamente din partea politiei.
49.  La 17 mai 1996, procurorul militar le-a luat declaratii lui F.F. si lui M.T., doi agenti de politie care lucrau la penitenciarul-spital Jilava si care asigurasera paza in timpul transferului domnului Carabulea la Spitalul clinic de urgenta „Sf Ioan” si apoi la Spitalul Fundeni. Acestia au declarat in termeni identici ca, in cursul transferului, victima, care avusese dureri de stomac, s-a intins, dar nu le-a vorbit. Acestia fusesera prezenti la toate examenele medicale ale domnului Carabulea si nu l-au auzit plangandu-se medicilor ca ar fi fost lovit in arestul politiei.
50. La 14 august 1996, agentii de politie U., I.P. si G.B. au dat declaratii procurorului cu privire la detentia si decesul domnului Carabulea.

Declaratia capitanului U. corespundea in mare parte rapoartelor sale din 8 mai 1996 (supra, pct. 43).

1. P. a declarat ca a participat la perchezitia corporala a domnului Carabulea si ca nu observase urme de violenta pe corpul acestuia. De asemenea, acesta a explicat ca, avand in vedere ca in dimineata zilei de 16 aprilie 1996 domnul Carabulea s-a simtit rau, l-a dus la asistenta medicala din cadrul sectiei de politie si apoi la spitalul Ministerului de Interne, unde a fost examinat si trimis la penitenciarul-spital Jilava. Inainte de a-l duce la penitenciarul-spital Jilava, I.P. a mers la Parchetul Sectorului 2, unde a fost emis un mandat de arestare pentru treizeci de zile.

G.B. a declarat ca, in perioada 13-15 aprilie 1996, fusese in concediu.

51. La 20 august 1996, procurorul militar a decis neinceperea urmaririi penale in ceea ce ii privea pe agentii de politie I.P. si G.B. Acesta a stabilit ca decesul domnului Carabulea nu fusese violent si ca fusese cauzat de afectiuni care se dezvoltasera progresiv si care au dus la o deteriorare a starii sale generale de sanatate in urma accidentului din 13 aprilie 1996, cand acesta suferise contuzii toracice, abdominale si craniene.
52. La 21 ianuarie 1997, Comitetul Helsinki Roman a trimis o scrisoare Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, solicitand o noua ancheta. Acesta a evidentiat, in special, faptul ca domnul Carabulea nu s-a plans niciodata de nicio durere inainte de a fi arestat, ca vanataile din zona genitala nu puteau fi produse de un accident de masina si ca M.I., presupusul complice al domnului Carabulea la savarsirea infractiunii de talharie, si soferul masinii cu care se pretindea ca ar fi fost implicat in accidentul din 13 aprilie nu au fost niciodata interogati.
53. La 12 februarie 1997, procurorul sef D.V., din cadrul Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, a anulat rezolutia din 20 august 1996, ca insuficient motivata. Acesta a retrimis dosarul procurorului insarcinat cu ancheta preliminara in ceea ce priveste pretinsa agresiune din partea agentilor de politie, cu urmatoarele instructiuni: o declaratie trebuia sa ii fie luata sotiei victimei; raportul referitor la pretinsul accident de masina din 13 aprilie 1996 trebuia examinat; toti agentii de politie care participasera la arestarea victimei la 13 aprilie 1996 si toti cei prezenti la interogatoriu, inclusiv procurorul V.L. si avocatul numit din oficiu, A.M., trebuiau interogati; diversele informatii referitoare la interogatoriul domnului Carabulea, dar si al complicelui sau, trebuiau examinate si evaluate; procurorul M.P. si avocatul numit din oficiu, P.P. trebuiau interogati pentru a explica de ce, la 17 aprilie 1996, domnul Carabulea si-a retras declaratiile facute anterior si daca acesta a fost supus unor presiuni in cursul primului interogatoriu. De asemenea, acesta a cerut ca un raport suplimentar de expertiza medicala legala sa fie intocmit pentru a se stabili daca coastele fracturate si vanataile din zona genitala erau rezultatul vreunei agresiuni.
54. La 19 februarie 1997, cazul a fost inregistrat la Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General si un nou procuror, I.I., a fost numit.

In raportul din 3 martie 1997, I.I. a precizat ca, in urma unui articol publicat in
Cotidianul
la 24 februarie 1997, acesta i-a solicitat doamnei Nela Carabulea, sotia victimei, sa vina la parchet. In cursul sedintei, s-a convenit ca aceasta sa se intoarca la o data ulterioara, cu avocatul ei, pentru a consulta dosarul referitor la decesul sotului sau pentru a putea depune obiectii cu privire la modul de efectuare a anchetei.

55. Guvernul sustine ca, dupa acea audienta, doamna Carabulea a refuzat sa mearga la parchet. Acesta a prezentat doua citatii, din 6 mai 1997 si 30 iunie 1997, prin care doamna Carabulea era informata ca, prin neprezentarea sa in fata parchetului, avea sa incetaze urmarirea penala, si la care se pretindea ca doamna Carabulea nu a raspuns. De asemenea, acesta a prezentat patru pretinse confirmari de primire a diferitelor citatii trimise doamnei Carabulea, niciuna prezentand semnatura sa.
56. In replica, reclamantul a sustinut ca doamna Carabulea nu a primit nicio citatie. Acesta a declarat ca doamna Carabulea a comparut in fata procurorului la 3 martie 1997, dar ca nu i se pusesera intrebari.
57. La 25 august 1997, procurorul sef D.V. a solicitat printr-o adresa catre Politia Municipiului Bucuresti o copie a dosarului referitor la pretinsul accident de masina din 13 aprilie 1996 si informatii referitoare la raportul medical intocmit la momentul arestarii domnului Carabulea.
58. La 5 septembrie 1997, Politia Bucuresti a raspuns ca dosarul referitor la accidentul de masina se afla la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4. De asemenea, acesta preciza faptul ca, in conformitate cu Instructiunile Ministerului de Interne nr. 410/1974, orice urma de violenta fizica observata in momentul perchezitiei corporale trebuia notificata medicului responsabil din arest, care trebuia sa se pronunte daca detinutul trebuia primit in arest si sa faca pregatiri pentru un examen medical amanuntit si ca, in orice caz, toti detinutii trebuie examinati medical in termen de 24 de ore de la arestare.
59. La 12 septembrie 1997, procurorul militar a solicitat din nou raportul medical intocmit la momentul arestarii domnului Carabulea.

La 13 noiembrie 1997, Sectia de Politie nr. 9 a precizat ca dosarul medical fusese trimis la penitenciarul-spital Jilava. Din acest dosar medical reiesea ca primele observatii fusesera facute la 16 aprilie 1996, cu putin timp inainte de transferul domnului Carabulea la penitenciarul-spital Jilava. Dosarul nu includea nicio referire la vreo radiografie efectuata.

60. Spre sfarsitul anului 1997, procurorul militar a primit dosarul de ancheta referitor la accidentul auto din 13 aprilie 1996. Din dosar reiesea ca, la data respectiva, domnul Carabulea fusese acuzat doar de conducerea unui autovehicul neinmatriculat. Dosarul nu mentiona nicio coliziune sau avarierea vreunui alt autovehicul sau ranirea vreunei persoane.
61. La 7 ianuarie 1998, procurorul militar I.I. a dispus intocmirea unui raport de expertiza medico legala dupa examinarea corpului persoanei decedate de catre experti din cadrul Institutului de Medicina Legala din Bucuresti. De asemenea, expertilor li s-a cerut sa isi exprime opiniile cu privire la cauza decesului si daca, in opinia lor, masurile luate de personalul medical care l-a ingrijit pe Gabriel Carabulea au fost corecte si adecvate avand in vedere starea acestuia. In plus, li s-a cerut sa se pronunte daca existau urme evidente de leziuni in zona genitala a decedatului si, in caz afirmativ, care era natura acestora si timpul necesar vindecarii lor. O fotografie color, care arata vanataile din zona genitala a victimei, care fusese prezentata de familie, a fost atasata ordinului.
62. La 17 februarie 1998, ca raspuns la cererea procurorului, dr. P.P., care efectuase autopsia din 4 mai 1996 (supra, pct. 36), a prezentat al doilea raport de expertiza medico- legala, in care reitera constatarile anterioare. In plus, acesta a declarat ca coastele rupte „nu erau de natura vitala” si ca fractura liniei claviculare medii „puteau fi produse post mortem”, in cursul resuscitarii cardiace efectuate, se pare, la Spitalul Fundeni. In plus, in opinia sa, vanataile din zona genitala, evidentiate in fotografie, fusesera produse tot post mortem, acestea fiind foarte comune din experienta sa.
63. La 4 martie 1998, in urma raportului de expertiza medico-legala suplimentar, procurorul militar a decis neinceperea urmaririi penale in ceea ce priveste acuzatiile de loviri cauzatoare de moarte si de ancheta necorespunzatoare la adresa capitanului U. si lui G.B. Rezolutia sa, care a fost mult mai putin motivata decat rezolutia din 20 august 1996 (supra, pct. 51), a stabilit ca decesul domnului Carabulea s-a datorat „unei cardiopatii cu patologie viscerala preexistenta” si ca nu a fost vorba de o crima.

3. 
   Opiniile medicilor cu privire la decesul domnului Carabulea, prezentate de parti
   

1. Rapoartele de expertiza prezentate de Guvern

64. Guvernul a prezentat doua opinii ale expertilor, emise de experti legisti, primul fiind prof. dr. Dan Dermengiu, din cadrul Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” din Bucuresti, din 20 iunie 2001, si al doilea fiind prof. dr. Derrick Pounder, un expert britanic in medicina legala, din 19 noiembrie 2004.
65. In raportul sau, prof. Dermengiu explica faptul ca tromboembolismul pulmonar era un eveniment biologic care aparea brusc fara alte simptome. Acesta a retinut ca domnul Carabulea avusese un copil care murise la varsta de un an si 8 luni din cauza unei tromboze a venei cave inferioare, ca urmare a unei malformatii congenitale a sistemului venos, si a concluzionat ca, prin urmare, era logic sa presupuna ca domnul Carabulea prezenta malformatii similare ale sistemului venos, care il predispuneau la tromboza. Raportul sublinia faptul ca presupusul accident de masina nu cauzase leziuni externe sau interne si ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre pretinsul accident rutier si aparitia tromboembolismului pulmonar si a tromboflebitei la piciorul stang, primele manifestari aparand pe 3 mai 1996.
66. Raportul profesorului Pounder descria istoria tratamentului domnului Carabulea si decesul sau ulterior, astfel cum s-a notat in fisa medicala care ii fusese prezentata, pe care o descria ca „precar pastrata”. Acesta a luat act de faptul ca, la momentul sosirii domnului Carabulea la policlinica Ministerului de Interne, acesta se simtea foarte rau si vomase sange si ca, pana la momentul transferului sau la Spitalul „Sf. Ioan”, in jurul orei 8 seara, starea lui generala de sanatate se inrautatise si ii punea in pericol viata, necesitand internare la sectia de terapie intensiva in vederea salvarii imediate a vietii sale. Dupa ce au fost luate masuri de salvare a vietii acestuia, domnul Carabulea a fost apoi transferat la Spitalul Fundeni, la 17 aprilie, cu diagnosticul de tromboembolism pulmonar. O tomografie computerizata efectuata acolo a evidentiat o leziune la nivelul ficatului, in timp ce o ecografie a evidentiat emboli in micile artere periferice ale plamanului. In urma acestor descoperiri, medicii se confruntau cu urmatoarea dilema: daca tratamentul medical necesar pentru limitarea mecanismului normal de coagulare a sangelui (emboli) trebuia administrat, aceasta ar fi dus la intensificarea hemoragiei la ficat care, in consecinta, i-ar fi putut pune viata in pericol. Prin urmare, medicii i-au administrat anticoagulantul cu precautie pentru a preveni o hemoragie si mai mare in jurul ficatului. La 24 aprilie, domnul Carabulea a suferit un al doilea episod grav de tromboembolism pulmonar pentru care a necesitat tratament de urgenta si a fost resuscitat cu succes. Recuperarea sa a fost lenta, iar medicii programasera o flebografie, insa, inainte de efectuarea acesteia, domnul Carabulea a suferit un al treilea episod de tromboembolism pulmonar si a decedat pe 3 mai, la ora 7.25 dimineata.
67. Dr. Pounder a considerat drept cauza fara echivoc a decesului tromboembolismul pulmonar, consecinta a unei lovituri puternice. Considerand ca domnul Carabulea fusese implicat in pretinsul accident rutier pe 13 aprilie, dr. Pounder a stabilit ca era improbabil ca leziunea la nivelul ficatului suferita cu acea ocazie sa fi dus la deces. De asemenea, dr. Pounder a considerat ca domnul Carabulea prezenta risc mare de deces din cauza tromboembolismului pulmonar, chiar si cu cel mai bun tratament medical, „avand in vedere aducerea lui in soc si repetatele episoade ulterioare de tromboembolism pulmonar”.
68. Dr. Pounder a declarat ca vanataia galbena de pe soldul drept, mentionata in raportul autopsiei, putea fi cauzata de o serie de factori, inclusiv de purtarea centurii de siguranta in momentul unui accident de masina. Avand in vedere fisa medicala care mentiona incercarea de resuscitare, dr. Pounder a considerat ca cele trei coaste fracturate identificate la autopsie au fost cu siguranta fracturate in cursul incercarilor de resuscitare de la momentul decesului.
69. In ceea ce priveste raportul autopsiei per ansamblu, dr. Pounder a recunoscut ca au existat grave omisiuni si inadvertente in autopsia post mortem, identificate si de dr. Szentmariay in raportul sau (infra, pct. 70-74). In opinia dr. Pounder, raportul autopsiei era problematic in mai multe aspecte, atat generale, cat si specifice. Acesta nu corespundea „standardelor general acceptate in Europa”; fusese intocmit la un institut de stat; ar fi trebuit sa fie realizat cu promptitudine; nu era amanuntit si era prea scurt; includea o serie de omisiuni grave, precum lipsa unei analize a starii venelor la nivelul membrelor inferioare, prezenta sau absenta trombelor la nivelul lor si neprecizarea greutatii unor organe. Raportul autopsiei preciza cauza decesului ca fiind naturala, in ciuda posibilitatii ca traumatismul la nivelul ficatului sa fi provocat tromboembolismul pulmonar. De asemenea, dr. Pounder a deplans faptul ca opiniile suplimentare obtinute din partea Institutului de Medicina Legala „nu au profitat pentru a recunoaste si corecta erorile” incluse in raportul anterior al autopsiei.

2. Rapoartele de expertiza prezentate de reclamant

70. Reclamantul a prezentat doua opinii ale expertilor, unul din 29 august 2001, emis de dr. I. Szentmariay, un expert in medicina legala din cadrul Institutului de Medicina Legala din cadrul Universitatii Semmelweis din Budapesta (Ungaria), si celalalt din 10 martie 2005, emis de prof. Sidsel Rogde, din cadrul Institutului de medicina Legala din Oslo (Norvegia). Opiniile lor se bazau pe dosarul autoritatilor romane despre domnul Carabulea, inclusiv toate documentele medicale, raportul autopsiei si cateva decizii ale procurorilor.
71. Conform dr. Szentmariay, din dosarul medical prezentat lipseau informatii specifice si adecvate, precum informatii de laborator, de rutina medicala, inclusiv circumstantele decesului domnului Carabulea, medicamentele administrate pe perioada spitalizarii, dozele si aplicarea lor. Tinand seama de probabilitatea scazuta (1 la 50 000) ca un pacient de varsta domnului Carabulea sa dezvolte un tromboembolism pulmonar fatal, chiar si dupa o operatie chirurgicala necomplicata, aparitia unui astfel de embolism necesita o analiza clinica foarte amanuntita a multor teste de laborator si altor informatii. Totusi, informatii cruciale lipseau din dosarul medical, impiedicand astfel o evaluare reala a cazului.
72. De asemenea, domnul Szentmariay a comentat inconsecventele identificate in documentele medicale de la dosar. In primul rand, acesta a luat act de modificarea diagnosticului din infectie respiratorie (pulmonara) virala, stabilit la spitalul Jilava, in „hemoragie digestiva superioara”, stabilit la Spitalul „Sf. Ion”, si ulterior in tromboembolism pulmonar, desi nu au fost oferite explicatii pentru aceste modificari. In plus, diagnosticul de tromboembolie pulmonara stabilit la Spitalul „Sf. Ion”, la Spitalul Fundeni si mentionat ulterior in raportul autopsiei nu prevedea nicio explicatie care sa justifice stabilirea diagnosticului, avand in vedere ca nu s-a mentionat gasirea de cheaguri de sange (emboli). De asemenea, el a luat act de faptul ca, pana pe 23 aprilie, nu i-a fost administrata heparina, „tratamentul de urgenta al tromboembolismului pulmonar”, in ciuda stabilirii diagnosticului de tromboembolism pulmonar cu o saptamana inainte. In ceea ce priveste „tromboflebita membrelor inferioare”, mentionata ca una dintre cauzele decesului in Comunicatul emis de Spitalul Fundeni la 3 mai 1996, dr. Szentmariay a afirmat ca „tromboflebita membrelor inferioare” nu era o afectiune fatala si nu ar fi dus la o predispozitie a pacientului la tromboembolism. Acesta nu a gasit cifre care sa cuantifice gravitatea hipertensiunii pulmonare mentionate in respectivul comunicat si, in opinia sa, „traumatismul toracic si abdominal cauzat de accidentul de masina” nu reprezenta o explicatie suficienta a cauzei decesului, avand in vedere ca nu s-a stabilit un anumit diagnostic si ca nu se precizau eventuale organe afectate sau alte leziuni suferite in pretinsul accident.

De asemenea, acesta a luat act de faptul ca, la Spitalul Fundeni, s-a stabilit diagnosticul de hemoragie in jurul ficatului. Avand in vedere faptul ca un astfel de diagnostic „indica adesea posibilitatea unui traumatism abdominal puternic foarte recent”, dr. Szentmariay a fost uimit de faptul ca nu s-au facut alte trimiteri sau observatii cu privire la diagnostic. In opinia sa, un astfel de diagnostic este, in mod normal, monitorizat indeaproape „din cauza unei posibile sangerari bruste, rupturi hepatice si multor altor complicatii care pot pune in pericol viata”. Acesta a indicat faptul ca leziunea la nivelul scrotului, care putea fi vazuta in fotografia facuta de familie, nu a fost descrisa in raportul autopsiei, desi aceasta ar fi trebuit sa faca parte din descrierea externa a corpului. De asemenea, acesta a considerat descrierea fracturii la nivelul coastelor, din raportul autopsiei, ca fiind lacunara, deoarece nu oferea informatii cu privire la vechimea fracturii sau daca aceasta era situata pe partea dreapta sau stanga, ambele elemente fiind importante pentru stabilirea mecanismului cauzal al fracturii la nivelul coastelor (procedura de resuscitare sau altele).

73. In ceea ce priveste afirmatia dr. Dermengiu, conform caruia domnul Carabulea putea avea malformatii ale sistemului venos, dr. Szentmariay a subliniat faptul ca autopsia preciza ca sistemul venos al victimei era normal. De asemenea, acesta a subliniat faptul ca anomalia izolata a dezvoltarii venei cave care a dus la decesul copilului domnului Carabulea era o afectiune foarte rara si rata ereditatii era de aproximativ 1-2%; in plus, niciunul dintre documentele medicale, inclusiv raportul autopsiei, nu au indicat vreodata faptul ca victima avea tromboflebita.
74. De asemenea, dr. Szentmariay a afirmat ca, „din punct de vedere profesional, era de neinteles de ce a durat peste 100 de zile pentru a finaliza raportul autopsiei”, avand in vedere ca intervalul general acceptat era de 3-4 saptamani.

Pe scurt, acesta a descris raportul autopsiei ca „inutil, in esenta, din punct de vedere profesional, plin de descrieri superficiale si incomplete si cu concluzii eronate din punct de vedere medical”. In consecinta, acesta s-a declarat „incapabil sa excluda in mod rezonabil posibilitatea unui traumatism care sa conduca la decesul sau”.

In sfarsit, acesta a evidentiat ca, in cazuri similare, ar fi sugerat efectuarea unei noi autopsii a persoanei decedate, „dar in acest caz, este putin probabil ca o astfel de actiune sa ofere informatii utile, in functie de tehnica de conservare a corpului”.

75. Cel de-al doilea expert prezentat de reclamant, prof. Rogde, a luat act de faptul ca reexaminarea cadavrului nu ar fi trebuit efectuata de acelasi legist care a emis primul raport. De asemenea, acesta a considerat descrierile din rapoartele autopsiei ca rare si lacunare in multe privinte. Acesta a deplans faptul ca nu au fost facute fotografii
    post mortem,
    care ar fi fost foarte utile pentru a stabili daca existau vanatai pe cadavru sau doar lividitate
    post mortem,
    si a afirmat ca afectiunile preexistente ale victimei, descrise in rapoartele autopsiei, nu au prezentat importanta in ceea ce priveste decesul. De asemenea, acesta a confirmat ca cauza decesului a fost, cel mai probabil, tromboembolismul pulmonar, care ar fi putut fi provocat de un traumatism grav. Totusi, luand act de faptul ca sursa embolismului nu a fost identificata „si ca probabil nu [a fost] cautata”, acesta a concluzionat ca, avand in vedere proasta calitate a rapoartelor autopsiei si faptul ca acestea erau scurte, nu era posibila stabilirea cauzelor trombozei.

3. Materialele prezentate de reclamant in sprijinul afirmatiilor sale

76. La 27 septembrie 1998, Dumitru Dinu, un prieten al victimei, si Constantin Gheorghe, verisorul victimei, au prezentat declaratii scrise avocatului reclamantului privind circumstantele decesului domnului Carabulea.

(a) Declaratia lui Dumitru Dinu

77. Dumitru Dinu a afirmat ca, odata, a reusit sa il convinga pe agentul de politie sa ii permita sa intre in salon impreuna cu sotia victimei pentru a il ajuta pe Gabriel sa isi schimbe hainele. In soapta, Gabriel s-a plans de faptul ca a fost lovit cu brutalitate de agentii de politie, care l-au suspendat de un dulap, cu mainile legate la spate, si l-au batut in pozitia in care era. Cand a refuzat sa recunoasca savarsirea infractiunii de talharie, a fost invelit intr-un covor, in timp ce agentii calcau pe el si il bateau cu bete. Gabriel l-a identificat pe capitanul U. ca principalul agent de politie care l-a abuzat. Agentul de politie de serviciu a pus capat intalnirii in momentul in care a realizat ca discutau despre detentia lui Gabriel. In timp ce Dumitru Dinu si sotia lui Gabriel paraseau salonul, o asistenta medicala le-a spus ca un medic dorea sa le vorbeasca. Acestia au mers sa vorbeasca cu medicul, care i-a informat ca Gabriel avea sanse minime de supravietuire si ca supravietuia cu perfuzii. Aceasta le-a spus ca Gabriel avea sange in plamani si ficat, o inima marita si rinichii blocati. Dinu Dumitru a afirmat ca s-a intors la spital pentru a il vedea pe Gabriel pentru a doua oara. Pentru ca agentul de politie nu i-a permis sa intre in salon, acesta a fortat usa si l-a intrebat pe Gabriel daca era bine. Acesta l-a auzit tipand „M-au omorat! Nu ma lasa aici, scoate-ma de aici sau o sa mor!” Reclamantul,

Nela Carabulea si Constantin Gheorghe erau si ei de fata si au auzit strigatele. inainte de inmormantare, Dumitru Dinu, care venise cu un fotograf care a facut singurele fotografii ale corpului lui Gabriel, a vazut diferite leziuni pe corpul lui, inclusiv vanatai in zona stomacului si pe fata, picioarele si organele genitale ale decedatului.

(b) Declaratia lui Constantin Gheorghe

78. In declaratia sa, Constantin Gheorghe a confirmat faptul ca Gabriel fusese tinut intr-un salon sub supravegherea constanta a politiei. Desi nu l-a vazut pe Gabriel pe parcursul spitalizarii sale, acesta i-a insotit pe Nela Carabulea si pe Dumitru Dan si l-a auzit pe Gabriel strigand „M-au omorat!” Acesta i-a vazut pe Nela Carabulea si pe Dumitru Dinu iesind din salonul lui Gabriel, care i-au spus ca Gabriel se plansese ca fusese torturat de politie, la ordinele capitanului U. I-a vazut corpul lui Gabriel dupa ce acesta a decedat. Existau vanatai pe picioare si pe fata, sub barbie si in zona genitala.

II. Dreptul si documentele internationale relevante

A. Recomandarea 1159 (1991) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind armonizarea regulilor in cazul autopsiilor

„1. Adunarea considera ca practica necesara efectuarea de autopsii in toate statele membre ale Consiliului Europei pentru stabilirea cauzelor mortii din motive medico-legale sau de alta natura sau pentru stabilirea identitatii persoanei decedate.

2. Odata cu cresterea mobilitatii populatiilor in Europa si la nivel global, adoptarea unor linii directoare uniforme cu privire la modalitatea de efectuare a autopsiilor si la modul de intocmire a rapoartelor autopsiilor devine imperativa.
3. Aceasta este valabila in special in cazul dezastrelor de proportii, naturale sau de alta natura, cand pot exista sute de victime de diferite nationalitati.
4. in plus, se considera ca trebuie efectuate autopsii in toate cazurile de moarte suspecta sau cand exista dubii cu privire la cauza mortii si ca, daca acestea sunt efectuate sistematic, ele pot evidentia cu usurinta executii ilegale si omoruri savarsite de regimurile autoritare.
5. La nivel international, reguli recunoscute si aplicate cu privire la autopsii pot contribui astfel la lupta pentru apararea drepturilor omului, in special a acelor drepturi precum interzicerea torturii si a relelor tratamente, si dreptul la viata. Aici, Adunarea saluta faptul ca a fost ratificata Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante de catre douazeci din cele douazeci si cinci de state membre ale Consiliului Europei.
6. Astfel, Adunarea recomanda Comitetului de Ministri:

1. sa promoveze adoptarea unor reguli armonizate si recunoscute la nivel international cu privire la modalitatea de efectuare a autopsiilor si adoptarea unui model standardizat de protocol de autopsii;
2. sa sustina propunerea conform careia statele din intreaga lume sa accepte formal si sa implementeze obligatia de efectuare de autopsii in toate cazurile de moarte suspecta;
3. sa ceara statelor membre sa aplice liniile directoare ale Interpolului cu privire la identificarea victimelor dezastrelor;
4. sa ceara acelor state membre ale Consiliului Europei care nu au facut inca acest lucru, sa ratifice Acordul Consiliului Europei privind Transportul Cadavrelor;
5. sa ceara celor cinci state membre ale Consiliului Europei care nu au facut inca acest lucru, sa ratifice Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
6. sa stabileasca reguli internationale pentru simplificarea formalitatilor prevazute la alin. 6 pct. i, ii, iii, iv si v din punct de vedere administrativ (transport, trecerea frontierei, politie etc.) sau legal.”

2. Protocolul Natiunilor Unite privind modelul de autopsie

79. „Manualul privind prevenirea si investigarea eficienta a executiilor extrajudiciare, arbitrare si sumare”, adoptat de Natiunile Unite in 1991, include un protool privind modelul de autopsie al carui scop era de a oferi linii directoare oficiale pentru efectuarea autopsiilor de catre procurori si personalul medical. In introducere, acesta prevedea ca o examinare fugitiva sau un raport scurt nu sunt niciodata adecvate cazurilor care pot genera controverse si ca, atat o examinare, cat si un raport sistematice si exhaustive sunt necesare pentru a preveni omisiunea sau pierderea unor detalii importante: „Este vital ca efectuarea unei autopsii dupa o moarte suspecta sa aiba o sfera de aplicare completa. Documentatia si rapoartele privind informatiile identificate trebuie, la randul lor, sa fie complete, astfel incat sa permita o folosire semnificativa a rezultatelor autopsiei.”
80. La alin. 2 lit. c), se afirma ca fotografii corespunzatoare sunt vitale pentru o documentare completa a rezultatelor autopsiei. Fotografiile trebuie sa aiba o sfera de aplicare exhaustiva si trebuie sa confirme prezenta oricaror semne demonstrabile de leziuni sau afectiuni mentionate in raportul autopsiei.

III. Rapoartele internationale relevante referitoare la Romania

1. Raportul lui Sir Nigel Rodley, raportor special pe probleme de tortura, prezentat in urma Rezolutiei Comisiei Natiunilor Unite privind Drepturile Omului nr. 1999/32

81. In urma vizitei sale in Romania, in raportul sau din 23 noiembrie 1999, raportorul special a constatat ca existau cazuri repetate de abuz din partea politiei in vederea obtinerii unor marturii din partea suspectilor si ca existau probe care sa sustina acuzatiile conform carora membrii etniei rome erau cu precadere victime ale abuzurilor politiei. De asemenea, acesta a criticat ca ineficient sistemul de ancheta in care procurorii militari aveau autoritatea exclusiva de a efectua anchete, ceea ce a dus la perceptia ca procurorii militari nu erau independenti si impartiali. De asemenea, acesta a luat act de faptul ca a primit numeroase rapoarte conform carora se emiteau adesea certificate medicale false care sa ascunda relele tratamente din partea politiei si a subliniat ca, in majoritatea cazurilor, anchetele au dus la rezolutii de neincepere a urmaririi penale.

In ciuda unei cereri adresate autoritatilor romane, raportorul special nu a primit nicio statistica cu privire la numarul de plangeri depuse si condamnari facute in temeiul art. 266 (Arestarea nelegala si cercetarea abuziva), art. 267 (Supunerea la rele tratamente) si art. 267

¹

(Tortura) C. pen.

Referindu-se la cazul lui Gabriel Carabulea, raportorul special a precizat ca a fost informat de procurorul militar ca nu existau motive pentru redeschiderea dosarului, dar ca procurorul militar era dispus sa reanalizeze din nou faptele. Luand act de faptul ca avocatii victimei au depus o plangere in fata instantei, raportorul special a stabilit ca nu era in pozitia de a ajunge la o concluzie cu privire la fondul cauzei. Cu toate acestea, a considerat ca aceasta cauza ridica ingrijorari serioase cu privire la eficienta anchetarii cazurilor de tortura din partea reprezentantilor politiei si era conforma cu celelalte rapoarte primite.

B. Raportul din 19 februarie 1998 al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) referitor la Romania

82. In raportul sau, CPT a precizat ca un numar mare de detinuti, intervievati in arestul politiei sau in penitenciarele vizitate de delegatia sa, pretindeau ca au fost victimele unor rele tratamente fizice din partea politiei. Urmatoarele tipuri de rele tratamente erau constant invocate: palme, lovituri cu pumnii, picioarele, cu bete (victima fiind uneori infasurata intr-un covor sau ceva similar). O parte dintre persoanele intervievate s-au plans de lovituri la talpi, aplicate, se pare, in timp ce victima statea in genunchi pe un scaun, sau prinsa de o bara, in pozitia denumita „la rotisor”. Aceste acuzatii vizau momentul in care suspectul era prins si etapele ulterioare ale interogatoriului politiei. Delegatia CPT a luat act de faptul ca atunci cand un procuror a fost intrebat cum ar actiona in prezenta unui suspect care se plangea de rele tratamente din partea politiei, acesta a raspuns: „Agentii de politie sunt colegii mei. As considera acuzatia o minciuna din partea unui recidivist...”

In drept

I. Exceptia preliminara a Guvernului

83. In etapa admisibilitatii, Guvernul a obiectat ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne in ceea ce priveste acuzatia sa conform careia i-ar fi fost refuzat accesul efectiv la o instanta, prevazut de art. 35 din conventie. In special, acesta a sustinut ca, in ciuda deciziei procurorului de a nu ii pune sub acuzare pe agentii de politie, pretinsi autori ai relelor tratamente, reclamantul putea introduce o actiune la instanta civila.

In decizia privind admisibilitatea din 21 septembrie 2004, instanta a considerat ca aceasta era stans legata de fondul capatului de cerere conform art. 6 din conventie si, pentru a evita prejudicierea fondului, a decis ca cele doua vor fi examinate impreuna. Astfel, instanta va examina exceptia preliminara a Guvernului impreuna cu fondul capatului de cerere conform art. 6 din conventie.

II. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 2 DIN CONVENTIE

84. Reclamantul s-a plans de faptul ca fratele sau decedase ca urmare a unor rele tratamente aplicate intentionat de politie, ca nefurnizarea unei asistente medicale adecvate victimei in urma arestarii acesteia a dus la decesul fratelui sau si ca autoritatile nu au efectuat o ancheta oficiala prompta, impartiala si efectiva pentru stabilirea cauzelor mortii acestuia.

Acesta a facut referire la art. 2 din conventie, care prevede:

„1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal cand infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.

2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

1. pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
2. pentru a efectua o arestare legala sau a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
3. pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.”

1. Argumentele partilor

1. Guvernul

85. Guvernul a sustinut ca fratele reclamantului nu era perfect sanatos atunci cand a fost arestat de politie, la 13 aprilie 1996, dupa cum reiesea din comunicatul spitalului catre parchet, la 3 mai 1996. Cauza decesului nu a fost violenta si avea legatura cu afectiunile preexistente de care suferea fratele reclamantului.

De asemenea, acesta a sustinut ca nu existau probe medicale care sa sustina o legatura intre tromboembolismul pulmonar si orice traumatism posibil cauzat de accidentul de masina sau de orice violenta aplicata de politie. In plus, tromboembolismul putea sa apara fara o cauza externa sau vreun simptom aparent, si uneori un deces brusc poate sa aiba loc fara semne anterioare.

86. De asemenea, acesta a subliniat faptul ca nu existau probe ale unor rele tratamente din partea politiei suficient de grave incat sa provoace tromboza care a cauzat decesul domnului Carabulea si ca, in orice caz, acuzatia conform careia decesul sau a fost provocat de brutalitatea politiei nu a fost dovedita dincolo „de orice dubiu”.
87. Guvernul a retinut ca singurele probe care sustineau argumentul unui abuz din partea politiei erau marturiile extrajudiciare a trei persoane, dintre care, sotia victimei, Nela Carabulea, a refuzat constant sa ofere informatii procurorului militar.
88. Guvernul a sustinut faptul ca fractura la nivelul liniei claviculare medii nu a fost cauzata de incercarile de resuscitare, ca vanataia de pe soldul drept a fost, cel mai probabil, cauzata de un traumatism care a survenit in perioada spitalizarii si ca leziunile de la nivelul scrotului au fost cauzate, dupa cum explica cel de-al doilea raport al autopsiei, de procesul normal de uscare
    post mortem.
    In ceea ce priveste faptul ca atat raportul provioriu al autopsiei, cat si cel final, au fost intocmite de acelasi medic, Guvernul a evidentiat ca o astfel de procedura a fost solicitata de Institutul de Medicina Legala. Guvernul a recunoscut faptul ca diagnosticul de bronhopneumonie, precizat in certificatul de deces emis la 4 mai 1996, si mentiunea referitoare la accidentul de masina din 13 aprilie 1996 puteau genera indoieli justificate cu privire la cauza reala a decesului. Desi considera regretabile inconsecventele dintre diversele documente medicale, acesta a considerat ca referintele din certificatul de deces emis la 4 mai 1996 nu trebuiau considerate ca o dovada certa a cauzei decesului, doar raportul autopsiei determinand cauza reala a decesului.
89. De asemenea, Guvernul a negat faptul ca autoritatile nu i-au asigurat fratelui reclamantului asistenta medicala adecvata. In arestul politiei, sanatatea victimei s-a deteriorat treptat, ducand la situatia din 16 aprilie, cand a fost dus la mai multe spitale unde a primit tratamentul medical adecvat, inclusiv o tomografie si un cateterism cardiac, dupa cum a confirmat raportul de expertiza medico-legala suplimentar din 17 februarie 1998.
90. Guvernul a considerat ca faptul ca fratele reclamantului nu a fost examinat de un medic in primele 24 de ore de detentie nu era relevant, avand in vedere ca cauza decesului, tromboembolismul, s-a produs la 16 aprilie 1996.
91. Guvernul a sustinut ca a fost efectuata o ancheta prompta, impartiala si efectiva a decesului victimei. Ancheta a durat doar trei luni si a fost finalizata la 20 august 1996, cand procurorul a emis rezolutia de netrimitere in judecata. Procurorul a decis sa redeschida ancheta doar in urma acuzatiilor reclamantului si ale unui ONG. Noua ancheta s-a finalizat la 4 martie 1998, prin rezolutia procurorului de netrimitere in judecata.
92. De asemenea, Guvernul a sustinut ca ancheta a fost efectiva si impartiala. Procurorul s-a bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiza medico-legala. Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a prezentat probe clare care sa sustina ideea ca expertul avea un interes in incalcarea legii si ascunderea adevarului, faptul ca acesta s-a bazat pe concluziile expertului in medicina legala nu trebuie sa ridice dubii cu privire la eficienta intregii anchete. Este adevarat ca rudele victimei nu au fost interogate, dar procurorul nu a realizat faptul ca acestea o vazusera pe victima in spital si ca, prin urmare, detineau informatii relevante. In plus, procurorul i-a cerut in repetate randuri sotiei victimei, Nela Carabulea, sa se prezinte la biroul sau, dar aceasta a refuzat.

2. Reclamantul

93. In replica, reclamantul a sustinut faptul ca fratele sau nu prezenta urme de violenta fizica la momentul arestarii sale si ca era sanatos. In special, acesta nu avusese probleme cu plamanii, dupa cum confirmase Institutul de Pneumoftiziologie, care il examinase in 1995. Afectiunea in urma careia decedase copilul fratelui sau la varsta de 20 de luni nu avea nicio legatura cu starea fratelui sau sau cu leziunile care au dus la decesul sau, avand in vedere faptul ca autopsia a aratat ca venele sale erau normale. De asemenea, reclamantul a subliniat faptul ca, in opinia expertului, prezentata de Guvern, seful Institutului de Medicina Legala din Bucuresti a confirmat faptul ca accidentul rutier nu a cauzat leziuni externe sau interne.
94. Reclamantul a sustinut ca fratele sau a fost ranit in arestul politiei, in perioada 13-15 aprilie 1996, dupa cum reiesea in mod clar din constatarile obiective ale medicilor care il examinasera la acel moment. Aceste constatari includeau o hemoragie digestica superioara, dureri epigastrice, episoade de voma de tip „zat de cafea”, o profunda stare de soc, un „traumatism foarte recent”, hematom perihepatic, afectiune post-traumatica a partii drepte a inimii, sange in cavitatea pleurala etc. Desi unele diagnostice au fost ulterior modificate in tromboembolism pulmonar, anumite constatari tot au ramas fara explicatie, precum episoade de voma „zat de cafea” sau hematom perihepatic, care indica o probabilitate ridicata de traumatism. Unele dintre modificarile de diagnostic au fost generate de „informatiile paraclinice”, dar nu au fost oferite explicatii cu privire la ce insemna aceasta sintagma. Avand in vedere ca singurele persoane prezente la examenul medical, in afara de medici, au fost agentii de politie care l-au pazit in mod constant pe fratele sau pe parcursul spitalizarii, rezulta ca acestia au fost singurii martori care puteau oferi astfel de informatii „paraclinice”; prin urmare, aceasta informatie putea sa nu fie considerata de incredere.
95. De asemenea, reclamantul sustinea ca cele trei coaste fracturate mentionate in raportul autopsiei aveau legatura cu durerea toracica mentionata de documentele medicale. Totusi, raportul autopsiei nu oferea nicio explicatie sau descriere a zonelor din jur. Explicatiile oferite ulterior erau diverse si contradictorii, cu privire la accidentul de masina si la procesul de resuscitare, desi fisa de observatie de la Spitalul Fundeni mentiona ca stopul cardiac a fost neresuscitabil, ceea ce insemna ca procedura de resuscitare nu a avut loc. Si traumatismul de pe soldul drept a ramas fara explicatie, desi, conform raportului autopsiei din 10 mai 1996 (a se vedea pct. 40), acesta avea 3-4 zile si putea fi cauzat de impactul cu un obiect contondent. Pentru vanataile din zona scrotului s-a oferit o explicatie tardiva si nesatisfacatoare, si anume faptul ca au survenit
    post mortem,
    in ciuda constatarilor expertului legist, conform caruia cadavrul nu prezenta „semne externe de putrefactie”.
96. Reclamantul a subliniat faptul ca fisa medicala a fratelui sau nu includea nicio precizare referitoare la tromboembolism, avand in vedere ca nici medicii care l-au examinat pe fratele sau, nici expertii legisti nu au gasit vreodata vreun cheag de sange care sa produca o astfel de afectiune.
97. Reclamantul a considerat ca autopsia a fost defectuoasa, in esenta, si ca expertul in medicina legala a ignorat cateva cerinte de baza ale profesiei, astfel cum este ea definita la nivel international (Manualul Natiunilor Unite privind prevenirea si investigarea eficienta a executiilor extrajudiciare, arbitrare si sumare) si national. Principalele organe ale cadavrului (cu exceptia ficatului) nu au fost cantarite, nu a fost facuta o descriere completa a sistemului scheletic, nici a echimozelor si fracturilor identificate, diagnosticul pus nu a primit explicatii, si nicio analiza toxicologica nu a fost efectuata. In plus, nu s-au facut fotografii, desi acest lucru era esential pentru o documentare amanuntita a constatarilor autopsiei.
98. Reclamantul a stabilit ca Guvernul nu a oferit nicio explicatie plauzibila sau satisfacatoare pentru decesul fratelui sau, un tanar sanatos de 27 de ani, in arestul politiei. In aceasta privinta, reclamantul a facut trimitere la jurisprudenta Curtii
    [Tanli impotriva Turciei,
    nr. 26129/95, CEDO 2001-III, si
    Salman impotriva Turciei
    (MC), nr. 21986/93, CEDO 2000-VII].
99. In continuare, reclamantul a sustinut ca toate leziunile identificate pe corpul fratelui sau corespundeau acuzatiilor acestuia - facute membrilor familiei sale in spital - de tortura si alte violente fizice suferite in arestul politiei. Acesta a sustinut ca tehnicile de bataie, descrise de fratele sau, precum si frecventa ridicata de rele tratamente in arestul politiei, au fost confirmate de descoperirile Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) in raportul referitor la Romania, publicat la 19 februarie 1998, in urma vizitei din 1995 (supra, „Rapoarte internationale relevante”).
100. De asemenea, reclamantul a sustinut ca autoritatile nu i-au oferit fratelui sau asistenta medicala adecvata in urma arestarii si ca aceasta a dus la moartea sa, incalcandu-se astfel art. 2. Acesta a evidentiat faptul ca primul examen medical a fost realizat la 72 de ore de la arestarea sa, incalcand legislatia romaneasca, care impunea ca toti detinutii sa fie supusi unui examen medical in primele 24 de ore de detentie, indiferent de starea sanatatii lor sau de simptome. Pana la momentul examinarii fratelui sau, acesta era in stare de soc, cu tensiunea arteriala 5 si pulsul 100 bpm. In ciuda deteriorarii starii sale de sanatate, acesta a fost mutat la cinci spitale intr-o singura zi. In plus, inaintea administrarii oricarui tratament medical, la ora 5 dupa-amiaza la penitenciarul-spital Jilava, acesta a fost adus in fata procurorului, amanandu-se, in mod nelegal, tratamentul medical necesar timp de peste trei ore. Reclamantul a afirmat ca, diferit de afirmatiile Guvernului, nu ar fi fost nevoie ca fratele sau sa fie dus la parchet imediat dupa examenul medical la spitalul Ministerului de Interne la Jilava, avand in vedere ca nu exista o ordonata de retinere si nu era necesara pentru internarea fratelui sau. In ciuda starii sale de sanatate, la 16 aprilie 1996, fratele sau a fost transferat de la o locatie la alta intr-o masina a politiei fara asistenta medicala sub forma de personal calificat sau echipament medical.
101. Reclamantul a sustinut ca diferentele de diagnostic stabilit la fiecare unitate medicala indicau imposibilitatea - intentionata sau nu - de a identifica in mod adecvat si complet afectiunea fratelui sau si de a ii asigura tratament urgent si adecvat. Prezenta agentilor de politie pe parcursul examenelor medicale si al consultarilor dintre domnul Carabulea si medicii sai curanti l-a impiedicat pe acesta sa marturiseasca cauzele simptomelor sale si au impiedicat astfel stabilirea unei anamneze complete. In schimb, aceasta a contribuit in mod clar la stabilirea de diagnostice incorecte si/sau incomplete.
102. De asemenea, reclamantul s-a plans de faptul ca atat agentii de politie, cat si personalul medical l-au tinut pe fratele sau departe de familia sa si ca personalul medical a evitat sa discute si a refuzat sa informeze familia cu privire la starea de sanatate a fratelui sau.
103. Reclamantul a sustinut ca autoritatile interne nu au efectuat o ancheta efectiva, prompta si impartiala. Procurorul avea datoria de a ancheta decesul fratelui sau din proprie initiativa, independent de plangerea penala depusa de familie.
104. Reclamantul a afirmat ca procurorul nu a verificat toate discrepantele din documentele medicale, nu a examinat de ce i s-a facut rau fratelui reclamantului in arestul politiei, nu a interogat personalul medical din institutiile unde acesta a fost dus, nu a identificat motivele pentru care fratele sau a fost dus la cinci spitale si - lucru cu atat mai agravant avand in vedere starea sa de sanatate - in arestul politiei si la biroul procurorului inainte de a primi tratamentul medical necesar. In raportul sau la fata locului din 3 mai 1996, procurorul a inregistrat informatii medicale false cu privire la absenta leziunilor externe. Acesta nu a informat familia cu privire la decesul fratelui sau. In plus, acesta nu a interogat martori relevanti, inclusiv toti agentii de politie care l-au pazit pe fratele sau in spital, membrii familiei, persoanele cu care acesta discutase inaintea decesului, soferul vehiculului cu care se pretinde ca fratele sau s-a ciocnit pe 13 aprilie 1996 si toate persoanele cu care fratele sau a venit in contact dupa arestare, inclusiv agenti de politie, procurori si avocati.

Reclamantul a sustinut ca ancheta nu a fost prompta, avand in vedere ca a fost initiata in 1996 si s-a finalizat abia in martie 1998.

105. In plus, acesta a sustinut ca ancheta nu a fost impartiala. Expertii legisti, pe ale caror rapoarte s-a bazat ancheta, aveau stranse legaturi cu politia, procurorii si autoritatile in general. Conform Decretului nr. 446/1996, in vigoare la momentul evenimentelor in cauza, consiliile locale erau obligate sa suporte cheltuielile si costurile legate de transportul medicilor legisti si toate instructiunile emise de Ministerul Sanatatii cu privire la activitatile si serviciile medico-legale trebuiau sa primeasca aprobarea anterioara de la Ministerul de Interne, Ministerul de Justitie si Parchetul General. Politia, procurorii si expertii legisti s-au considerat agenti ai statului si colegi. In general, anchetatorii si instantele puteau apela doar la serviciile unor experti legisti care lucrau pentru institutiile de medicina legala ale statului.
106. In baza hotararii
     Hugh Jordan impotriva Regatului Unit
     (nr. 24746/94, CEDO 2001-III, anexa la hotararea McKerr), reclamantul a sustinut si lipsa de independenta a procurorilor.

In speta, nu numai ca procurorul militar nu era independent de agentii de politie din cauza asocierii sale institutionale si a legaturii cu acestia, dar, in practica, nu a reusit sa isi demonstreze nici independenta. Reclamantul a sustinut ca, in temeiul Legii nr. 54/1993 pentru organizarea instantelor si parchetelor militare, procurorii militari aveau grade militare si se bucurau de toate privilegiile ofiterilor de armata. Promovarea lor era conforma sistemului militar. Procurorii militari erau trasi la raspundere pentru incalcarile regulamentului disciplinei militare. Salariile acestora erau platite de Ministerul Apararii si erau mai mari decat cele platite procurorilor civili. In calitate de ofiteri activi, acestia puteau fi promovati sau retrogradati de Ministerul Apararii care, in plus, putea pune capat carierei judiciare a unui procuror militar.

La momentul evenimentelor in cauza, politia avea si un corp de armata si, ca membri ai familiei militare, procurorii militari dadeau adesea dovada de solidaritate fata de colegii lor. In plus, politia asista procurorii militari in anchete referitoare la acestia. Reclamantul a sustinut ca un astfel de sistem de ancheta ridica dubii cu privire la independenta si impartialitatea procurorilor si, in aceasta privinta, facea trimitere la raportul lui Sir Nigel Rodley, raportor special al Comisiei Natiunilor Unite privind Drepturile Omului referitor la tortura (supra, pct. 81).

2. Motivarea Curtii

1. Decesul lui Gabriel Carabulea

(a) Principii generale

107. Art. 2 din conventie, care protejeaza dreptul la viata, este considerat una dintre dispozitiile fundamentale ale conventiei. Impreuna cu art. 3, acesta consacra una dintre valorile de baza ale societatilor democratice care alcatuiesc Consiliul Europei. Obiectul si scopul conventiei ca instrument pentru protectia persoanelor impune si ca art. 2 sa fie interpretat si aplicat astfel incat apararea acestuia sa fie practica si efectiva [a se vedea,
     McCann si altii impotriva Regatului Unit,
     27 septembrie 1995, pct. 146-47, seria A nr. 324;
     Salman impotriva Turciei
     (MC), citata anterior, pct. 97, si
     Velikova impotriva Bulgariei,
     nr. 41488/98, CEDO 2000-VI].
108. In lumina importantei protectiei oferite de art. 2, instanta trebuie sa supuna plangerile referitoare la pierderea vietii unei examinari cat mai atente, luand in considerare toate circumstantele relevante.

Persoanele retinute sunt intr-o situatie deosebit de vulnerabila, iar autoritatile sunt obligate sa raspunda pentru tratamentul aplicat. In consecinta, cand o persoana este sanatoasa la momentul arestarii, dar moare ulterior, statul trebuie sa ofere o explicatie plauzibila pentru evenimentele care au dus la decesul acesteia [a se vedea,
mutatis mutandis, Selmouni impotriva Frantei
(MC), nr. 25803/94, pct. 87, CEDO 1999-V, si
Salman si Velikova
, citata anterior].

109. In evaluarea probelor, instanta adopta standardul probei „dincolo de orice indoiala” (a se vedea
     Irlanda impotriva Regatului Unit,
     18 ianuarie 1978, pct. 161, seria A nr. 25). Totusi, astfel de probe pot rezulta din coexistenta unor inferente suficient de puternice, clare si concordante sau a unor prezumtii similare de fapt irefutabile. In cazul in care evenimentele in cauza sunt cunoscute integral, sau intr-o mare masura, exclusiv de autoritati, precum in cazul persoanelor aflate in custodia lor, vor exista prezumtii de fapt puternice privind leziunile sau decesul survenit in cursul detentiei. Intr-adevar, sarcina probei poate fi considerata ca depinzand de autoritati pentru a oferi o explicatie satisfacatoare si suficienta (a se vedea, printre multe alte autoritati,
     Anguelova impotriva Bulgariei,
     nr. 38361/97, pct. 109-11, CEDO 2002-IV).

(b) Aplicarea acestor principii in prezenta speta

110. Curtea observa ca Gabriel Carabulea a decedat la varsta de 27 de ani, dupa ce a fost arestat la 13 aprilie 1996, si ca nu existau indicatii cum ca ar fi fost ranit sau ar fi avut probleme de sanatate la momentul respectiv (supra, pct. 10, 11 si 15).
111. Curtea constata ca examinarea medicala a domnului Carabulea inainte de retinerea sa a fost corespunzatoare. Aceasta era cu atat mai necesara avand in vedere faptul ca unii dintre procurorii militari implicati in ancheta privind decesul sau au pretins ca acesta fusese ranit cu putin timp inainte de arestarea sa intr-un pretins accident rutier, la 13 aprilie (supra, pct. 34 si 51). Intr-adevar, aceasta a fost considerata drept cauza a decesului in raportul emis de spital la 3 mai 1996 (supra, pct. 32). Un astfel de examen medical ar fi oferit lamuriri privind posibilitatea ca un tert sa fi contribuit la starea reclamantului. In aceste circumstante, instanta considera inacceptabil faptul ca domnul Carabulea nu a fost supus unui examen medical inainte de a fi arestat.
112. In plus, in astfel de cazuri, examinarea medicala a unei persoane arestate inainte de intrarea sa in arest este importanta si din alte motive. Nu numai ca garanteaza ca persoana poate fi interogata in arestul politiei, dar ii permite Guvernului parat sa scape de obligatia de a oferi o explicatie plauzibila pentru orice leziuni constatate. In aceasta privinta, instanta afirma ca un examen medical, impreuna cu dreptul la un avocat si dreptul de a informa tertii cu privire la faptele detentiei, reprezinta elemente fundamentale de aparare impotriva relelor tratamente aplicate detinutilor, care se aplica din primul moment al privarii de libertate, indiferent de modalitatea de descriere in respectiva ordine juridica [retinere, arestare etc. - a se vedea Cel de-al doilea Raport General al Comitetului pentru Prevenirea Torturii, CPT/Inf/E (2002) 1 - Rev. 2006, pct. 36].

Instanta observa faptul ca, la momentul evenimentelor in cauza, legislatia romaneasca era in conformitate cu standardele CPT; prin urmare, neefectuarea unui examen medical in ceea ce il privea pe domnul Carabulea la inceputul detentiei sale era contrara legii.

113. Prin urmare, avand in vedere neefectuarea de catre statul parat a unei astfel de examinari inainte de arestarea reclamamtului, Guvernul nu se poate baza pe aceeasi neregula in apararea sa si sustine ca leziunile in cauza erau anterioare intrarii reclamantului in arestul politiei.
114. In orice caz, unul dintre rapoartele expertilor prezentate de Guvern stabilea ca pretinsul accident rutier nu a provocat leziuni externe sau interne si ca nu exista o legatura de cauzalitate intre accidentul rutier si aparitia tromboflebitei pulmonare (supra, pct. 65). Celalalt raport, care presupunea ca accidentul rutier avusese loc, il considera doar o cauza contributiva posibila (supra, pct. 67). In lumina acestor rapoarte, instanta nu considera ca au existat probe conform carora moartea domnului Carabulea avea legatura cu pretinsul accident rutier si, intr-adevar, Guvernul nu sustine aceasta in observatiile sale.
115. In aceste circumstante, Guvernul trebuie sa ofere o explicatie plauzibila pentru decesul domnului Carabulea.
116. Explicatia Guvernului este ca decesul domnului Carabulea a survenit in urma unui embolism, provocat de o afectiune cronica preexistenta.
117. Totusi, instanta observa ca probele de la dosar nu sustin afirmatia conform careia domnul Carabulea suferea de o afectiune cronica sau ca exista o malformatie a sistemului venos la momentul intrarii sale in arest.
118. Ambele rapoarte ale expertilor, prezentate de Guvern, au stabilit ca decesul domnului Carabulea a fost cauzat de embolism. Raportul din 2001 a considerat ca embolismul a fost provocat de o malformatie a sistemului venos. Totusi, raportul din 2004 sustinea in mod clar faptul ca embolismul a fost provocat de o lovitura puternica. Cu privire la presupunerea ca domnul Carabulea a fost implicat intr-un accident rutier inaintea arestarii sale, raportul din 2004 preciza ca leziunea la nivelul ficatului, suferita cu aceasta ocazie, a dus la decesul sau. Instanta reaminteste la acest moment faptul ca dosarul anchetei referitoare la pretinsul accident rutier precizeaza doar acuzatia de conducere fara placute de inmatriculare valabule si nu face nicio referire la vreo coliziune sau la vreun prejudiciu sau vatamare suferita de vreo persoana (supra, pct. 60).
119. Toate rapoartele de autopsie si toate rapoartele expertilor au identificat o echimoza „cauzata de un act de violenta” la soldul drept si toate au confirmat trei coaste fracturate. Rapoartele expertilor, prezentate de Guvern, au identificat si un hematom pe ficat, cauzat de „o lovitura puternica”. Fisa medicala confirma faptul ca starea de sanatate a domnului Carabulea la momentul sosirii la spital, pe 16 aprilie, era critica, ca era in soc, ca avea dureri puternice si vomita sange (supra, pct. 22). Fotografiile facute de familie au aratat vanatai in zona genitala si pe piciorul drept.
120. Nu au fost oferite explicatii convingatoare pentru starea critica in care domnul Carabulea a fost adus la spital la 16 aprilie 1996 sau pentru leziunile de pe corpul sau. Nu exista documente care sa sustina acuzatiile conform carora vanataile din jurul organelor genitale au fost provocate post mortem. Guvernul nu a oferit nicio explicatie nici pentru vanatarile de pe picior, nici pentru leziunea la nivelul ficatului care, conform propriului raport al expertilor, ar fi fost putin probabila sa duca la decesul sau.
121. Avand in vedere cele de mai sus, instanta constata ca nu s-a stabilit faptul ca Gabriel Carabulea a decedat in urma unui embolism provocat de afectiuni preexistente. Din contra, Guvernul accepta faptul ca decesul sau a fost rezultatul unei lovituri puternice aplicate dupa arestarea sa.
122. In plus, instanta observa, din documentele de la dosar, ca domnul Carabulea a inceput sa se simta rau cel tarziu pe 16 aprilie, daca nu chiar mai devreme (supra, pct. 18 si 26). Acesta nu numai ca nu a fost examinat de un medic la momentul arestarii sale, la 13 aprilie, dar a fost dus la un medic abia in dimineata zilei de 16 aprilie 1996. La acel moment, „starea sanatatii sale era alterata” si acesta era in „soc”, dupa cum au constatat atat asistenta medicala de la dispensarul politiei, cat si medicul de la spitalul Ministrului de Interne.
123. In dimineata zilei de 16 aprilie, medicul de la spitalul Ministerului de Interne a dispus internarea domnului Carabulea pentru tratament imediat la penitenciarul-spital Jilava. In ciuda acestui sfat si a starii grave in care se afla domnul Carabulea, acesta a fost dus de agentii de politie la spitalul mentionat abia la ora 5 dupa-amiaza. In schimb, acesta a fost dus inapoi in arestul politiei si, apoi, din arestul politiei la parchet.

Abia la primele ore ale zilei de 17 aprilie, domnul Carabulea a fost internat la Spitalul Fundeni, unde a fost dus la terapie intensiva. In ciuda starii sale critice, i s-a permis unui procuror sa il interogheze in acea zi. Guvernul nu a oferit nicio explicatie cu privire la necesitatea interogarii sale in acele circumstante si in timp ce se afla la terapie intensiva.

124. Instanta considera ca importanta opinia de expert a dr. Pounder, prezentata de Guvern, conform caruia starea de soc in care se afla domnul Carabulea la momentul sosirii sale la Spitalul Fundeni i-a provocat decesul.
125. De asemenea, instanta ia act cu ingrijorare profunda si considera complet inacceptabil faptul ca, in ciuda starii sale critice, toate examenele medicale si consultatiile domnului Carabulea au fost efectuate in prezenta politiei. Aceasta retine, tot cu ingrijorare, ca, in ciuda starii foarte evidente si foarte grave a domnului Carabulea, nu i-a fost permis deloc un contact semnificativ cu membrii familiei sale, iar membrii familiei sale nu au fost sfatuiti si nici nu li s-a permis sa discute cu medicii curanti.
126. In lumina tuturor circumstantelor relevante, instanta constata ca autoritatile nu numai ca nu i-au oferit o asistenta medicala adecvata domnului Carabulea, dar nu au oferit nicio explicatie plauzibila sau satisfacatoare pentru decesul sau, decesul unui tanar sanatos de 27 de ani, la vreme respectiva, in arestul politiei.

Prin urmare, aceasta constata ca a fost incalcat art. 2 din conventie pe fond.

2. Pretinsul caracter inadecvat al anchetei

(a) Principii generale

127. Curtea reitereaza faptul ca obligatia de a proteja dreptul la viata, conform art. 2 din conventie, coroborat cu obligatia generala a statului, conform art. 1 din conventie, prin care se „recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia [lor] drepturile si libertatile definite in [Titlul I] al prezentei conventii”, impune, prin implicare, efectuarea unui tip de ancheta oficiala efectiva in cazul persoanelor ucise prin acte de violenta. Printre altele, ancheta trebuie sa fie amanuntita, impartiala si minutioasa [a se vedea,
     McCann si altii,
     citata anterior, pct. 161-63,
     Kaya impotriva Turciei,
     19 februarie 1998, pct. 105,
     Culegere de hotarari si decizii
     1998-I, si
     Qakici impotriva Turciei
     (MC), nr. 23657/94, pct. 86, CEDO 1999-IV].
128. Principalul scop al unei astfel de anchete este de a asigura implementarea eficienta a legislatiei interne care protejeaza dreptul la viata, in acele cazuri care implica agentii sau organismele statului, pentru a asigura anjagarea raspunderii lor pentru decesele care intra sub jurisdictia lor [a se vedea, de exemplu,
     mutatis mutandis, llhan impotriva Turciei
     (MC), nr. 22277/93, pct. 63, CEDO 2000-VII].
129. Pentru ca anchetarea unor crime pretins savarsite de agenti ai statului sa fie efectiva, se considera necesar, in general, ca persoanele responsabile si insarcinate cu efectuarea anchetei sa fie independente de cele implicate in evenimente [a se vedea, de exemplu,
     Gulet impotriva Turciei,
     pct. 81-82,
     Culegere
     1998-IV, si
     Ogur impotriva Turciei
     (MC), nr. 21594/93, pct. 91-92, CEDO 1999-III]. Aceasta presupune nu doar lipsa oricarei legaturi ierarhice sau institutionale, ci si o independenta practica (a se vedea, de exemplu,
     Ergi impotriva Turciei,
     28 iulie 1998, pct. 83-84,
     Culegere de hotarari si decizii
     1998-IV, in care procurorul care ancheta decesul unei fete survenit in timpul unei pretinse altercatii nu a dat dovada de independenta, bazandu-se in special pe informatiile oferite de jandarmii implicati in incident).
130. De asemenea, ancheta trebuie sa fie efectiva in sensul ca poate duce la identificarea si pedepsirea responsabililor. Aceasta nu este un rezultat, ci un mijloc. Autoritatile trebuie sa urmeze toti pasii rezonabili pentru a obtine toate probele disponibile privind incidentul, inclusiv,
     intrer alia
     , declaratiile martorilor oculari, probe legale si, dupa caz, un raport de autopsie, care ofera o prezentare completa si exacta a leziunilor si o analiza obiectiva a constatarilor clinice, inclusiv cauza decesului [a se vedea, de exemplu, in ceea ce priveste autopsiile,
     Salman,
     citata anterior, pct. 106, in ceea ce priveste martorii,
     Tanrikulu impotriva Turciei
     (MC), nr. 23763/94, pct. 109, CEDO 1999-IV, in ceea ce priveste probele legale,
     Gulimpotriva Turciei,
     nr. 22676/93, pct. 89, 14 decembrie 2000].

Orice nereguli ale anchetei care afecteaza posibilitatea stabilirii cauzei decesului sau a persoanei responsabile risca sa contravina acestui standard.

131. Trebuie sa existe suficiente elemente de control public in ceea ce priveste ancheta sau rezultatele acesteia pentru a garanta asumarea raspunderii in practica, dar si in teorie, mentinerea increderii publicului in respectarea, de catre autoritati, a ordinii de drept si prevenirea oricarui acord sau a tolerarii actelor care contravin legii. Nivelul de control public impus poate varia de la caz la caz. Totusi, in toate cazurile, rudele cele mai apropiate ale victimei trebuie implicate in procedura in masura in care este necesara protejarea intereselor legitime ale acesteia (a se vedea,
     Gulet,
     citata anterior, pct. 82, in care tatal victimei nu a fost informat cu privire la rezolutia de neincepere a urmaririi penale,
     Ogur,
     citata anterior, pct. 92, in care familia victimei nu a avut acces la ancheta si la documentele instantei, si
     Gul
     , citata anterior, pct. 93, pentru un rezumat complet al jurisprudentei relevante, a se vedea
     McKerr impotriva Regatului Unit,
     nr. 28883/95, pct. 111-15, CEDO 2001-III).

(b) Aplicarea acestor principii prezentei spete

132. Referindu-se la circumstantele prezentei spete, in lumina principiilor de mai sus, instanta constata ca art. 2 din conventie prevede obligatia procedurala de anchetare a circumstantelor decesului fratelui reclamantului (a se vedea,
     Slimani impotriva Frantei,
     citata anterior, pct. 29-34). Aceasta considera ca ancheta penala privind decesul domnului Carabulea a evidentiat grave inconsecvente si nereguli.
133. Procurorul militar I.C., care a intocmit raportul la fata locului la 3 mai, a considerat ca decesul domnului Carabulea a fost cauzat de accidentul de masina si a dispus efectuarea unei autopsii, fara a informa familia victimei care se afla, de fapt, la morga spitalului in acea zi.
134. In ciuda acuzatiilor formulate de familie la 8 mai 1996, conform carora domnul Carabulea decedase din cauza loviturilor aplicate de agentii de politie, nici raportul provizoriu al autopsiei, din 10 mai, nici raportul final, din 30 iulie, nu au incercat sa adreseze, sa ia in considerare sau sa raspunda la vreuna dintre aceste acuzatii.
135. Instanta observa faptul ca autopsia avea o importanta cruciala in stabilirea faptelor referitoare la decesul domnului Carabulea. Dificultatile in stabilirea faptelor rezulta in mare parte din neregulile inregistrate la examenul medical
     post mortem,
     nereguli subliniate de rapaortele expertilor prezentate de ambele parti. Astfel de nereguli includ absenta fotografiilor corpului pe cursul autopsiei si o radiografie
     post mortem
     a toracelui, un raport prea scurt si numeroase erori si omisiuni in acesta. Descrierile incomplete ale diferitelor constatari, inclusiv a embolismului, precum si lipsa unui examen histopatologic al leziunilor si semnelor de pe corp, au impiedicat o analiza precisa a datarii si originii acelor semne.
136. Desi un nou procuror militar, S.C., a fost insarcinat cu ancheta la 8 mai, acesta nu a luat nicio masura pentru a obtine raspunsuri de la expertul legist prin raspunsuri la acuzatiile de rele tratamente care fusesera facute. Acesta s-a rezumat la a lua declaratii scrise, care erau formulate in termeni similari, diversilor agenti de politie implicati in interogarea domnului Carabulea si in transferul sau la spital. Acesta nu a luat declaratii sotiei victimei, care a depus plangerea impotriva agentilor de politie, si celorlalte rude si prieteni ai persoanei decedate, care au auzit plangerile de rele tratamente din partea domnului Carabulea. In plus, acesta nu a profitat de ocazie pentru a recunoaste si corecta erorile din autopsie sau pentru a recomanda o a doua autopsie. De asemenea, acesta nu a verificat veridicitatea acuzatiilor conform carora domnul Carabulea a fost implicat intr-un accident de masina la 13 aprilie si a fost ranit in urma acestuia.
137. Instanta retine ca toate neregulile de mai sus au fost recunoscute de procurorul sef D.V., care a anulat rezolutia lui S.C. de neincepere a urmarii penale si a retrimis cauza pentru cercetari preliminare suplimentare, cu numeroase instructiuni clare referitoare la ce probe trebuie obtinute si la ce circumstante trebuie stabilite (supra, pct. 53).

Cu toate acestea, noul procuror, I.I., caruia i-a fost incredintat cazul la 19 februarie 1997, nu numai ca nu s-a ocupat de chestiunile evidentiate de superiorul sau, D.V., astfel cum reiese din ordonanta din 4 martie 1998, dar a si intarziat in mod necorespunzator ancheta si nu a dispus efectuarea unei noi autopsii pana la 7 ianuarie 1998, deci dupa un an. Acesta nu a incercat sa intervieveze noi martori sau pe agentii de politie care au dat declaratii scrise aproape identice procurorului militar S.C.

Pe scurt, concluzia deciziei din 4 martie 1998, conform careia domnul Carabulea a decedat din cauza unei „boli de inima” provocate de „patologia viscerala preexistenta”, era uimitor de concisa si se limita doar la constatarile noului raport de autopsie din 17 februarie 1998.

138. In lumina acestor elemente, instanta a concluzionat ca autoritatile nu au anchetat in mod eficient circumstantele decesului domnului Carabulea.

Prin urmare, aceasta constata ca art. 2 din conventie a fost incalcat si sub acest aspect.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 din conventie

139. Reclamantul se plange, in temeiul art. 3 din conventie, ca fratele sau a fost supus torturii si unor tratamente inumane si degradante in arestul politiei, de la momentul arestarii sale la 13 aprilie 1996 pana la internarea sa la 16 aprilie 1996. De asemenea, acesta s-a plans de faptul ca fratele sau fusese supus unor tratamente inumane si degradante pe perioada spitalizarii, intre 16 aprilie si 3 mai 1996, cand, avand dureri puternice si avand nevoie de grija si sustinere, a fost impiedicat sa intre in contact cu familia sa, agenti de politie fiind postati in permanenta in salonul sau. Avand in vedere ca decesul sau a fost cauzat de leziuni extrem de grave, tratamentul la care a fost supus echivala cu tortura. De asemenea, reclamantul a sustinut ca fratele sau a fost torturat pentru a marturisi savarsirea unor infractiuni.

In plus, acesta sustinea ca autoritatile romane nu si-au indeplinit obligatia de a efectua o ancheta prompta, impartiala si efectiva privind acuzatiile conform carora victima fusese supusa torturii si altor forme de rele tratamente cand se afla in arestul politiei.

Art. 3 are urmatorul text:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

1. Argumentele partilor

140. Guvernul a afirmat ca ancheta pentru stabilirea cauzei decesului a eliminat posibilitatea unor lovituri din partea politiei. In ceea ce priveste acuzatia privind lipsa unei anchete eficiente, acesta a sustinut ca rationamentul prezentat supra, conform art. 2, era adevarat si pentru art. 3.
141. Guvernul a negat orice intentie de izolare a victimei de familia sa pe parcursul spitalizarii sale si a subliniat ca, avand in vedere ca victima era arestata, vizitele trebuiau aprobate de autoritatile de ancheta si consemnate in dosarul penitenciarului. In cazul domnului Carabulea nu a fost consemnata nicio cerere de vizita. Prin urmare, autoritatile au refuzat in mod legal sa le permita membrilor familiei sale sa il viziteze.
142. Reclamantul a sustinut ca leziunile traumatice constatate pe corpul victimei si mentionate supra, in temeiul art. 2, precum si faptul ca Guvernul nu a oferit o explicatie credibila pentru decesul victimei dovedeau ca fratele sau a fost supus unor violente fizice in arestul politiei si ca relele tratamente la care a fost supus echivalau cu tortura.
143. De asemenea, reclamantul a sustinut ca prezenta permanenta a agentilor de politie in salonul de spital al victimei, in ciuda durerilor puternice ale acestuia, si lipsa unui contact neingradit cu familia sa intr-un moment in care avea nevoie de grija si sustinerea lor echivalau cu tratamente inumane si degradante. Reclamantul a contestat argumentul Guvernului conform caruia nu au fost facute cereri oficiale de vizita. Acesta a sustinut ca cererile orale ale membrilor familiei si ale prietenilor care au mers la Spitalul Fundeni pentru a o vizita pe victima trebuiau considerate cereri oficiale.

2. Motivarea Curtii

144. Curtea reitereaza faptul ca relele tratamente trebuie sa atinga un minim de gravitate pentru a intra sub incidenta art. 3. Evaluarea acestui nivel depinde de toate circumstantele cauzei, precum durata tratamentului, efectele fizice si/sau psihice ale acestuia si, in anumite cazuri, sexul, varsta si starea de sanatate a victimei (a se vedea,
     Irlanda impotriva Regatului Unit,
     hotararea din 18 ianuarie 1978, pct. 162, seria A nr. 25).
145. In cazul in care o persoana este ranita pe parcursul detentiei sau altfel in arestul politiei, orice astfel de leziune poate duce la prezumtia ca persoana a fost supusa unor rele tratamente (a se vedea,
     Bursuc impotriva Romaniei,
     nr. 42066/98, pct. 80, 12 octombrie 2004). De asemenea, instanta subliniaza faptul ca, in cazul in care o persoana este sanatoasa in momentul intrarii sale in arestul politiei, dar se constata ca la momentul eliberarii prezinta leziuni, statul trebuie sa ofere o explicatie plauzibila cu privire la modul in care au aparut acele leziuni, in caz contrar chestiunea intrand sub incidenta art. 3 din conventie [a se vedea,
     Tomasi impotriva Frantei,
     hotararea din 27 august 1992, pct. 108-11, seria A nr. 241-A, si
     Selmouni impotriva Frantei
     (MC), citata anterior, pct. 87].
146. Referindu-se la circumstantele prezentei spete, instanta a stabilit deja ca Guvernul nu a oferit o explicatie plauzibila pentru leziunile constatate pe corpul domnului Carabulea (supra, pct. 110-121 si 126).
147. In plus, instanta trebuie sa stabileasca tipul de rele tratamente la care a fost supus reclamantul. In acest caz, instanta trebuie sa tina seama de distinctia, prezentata la art. 3, intre notiunea de tortura si cea de tratament inuman sau degradant. Reiese ca intentia conventiei a fost sa ataseze, prin intermediul unei diferentieri, un stigmat deosebit tratamentelor inumane deliberate care provoaca suferinte foarte grave si crude. Instanta s-a mai confruntat cu cauze in care s-a constatat aplicarea unor tratamente care puteau fi descrise ca tortura [a se vedea
     Aksoy impotriva Turciei,
     hotararea din 18 decembrie 1996, pct. 64, Culegere 1996-VI,
     Aydin impotriva Turciei,
     hotararea din 25 septembrie 1997, pct. 83-84 si 86,
     Culegere
     1997-VI,
     Selmouni impotriva Frantei
     (MC), citata anterior,
     Dikme impotriva Turciei,
     nr. 20869/92, pct. 94-96, CEDO 2000-VIII, si, printre cauzele recente,
     Batisi altii impotriva Turciei,
     nr. 33097/96 si 57834/00, pct. 116, CEDO 2004-VI (fragmente)]. Actele reclamate i-au trezit reclamantului sentimentul de teama, angoasa si inferioritate, il puteau umili si dezechilibra si chiar sa ii distruga rezistenta fizica si morala. Pe langa gravitatea tratamentului aplicat, exista un element deliberat, astfel cum se recunoaste in Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, care a intrat in vigoare la 26 iunie 1987, si care, la art. 1, defineste tortura ca provocarea in mod intentionat a unei dureri sau suferinte puternice cu scopul,
     inter alia,
     de a obtine informatii, aplica pedepse sau intimida (a se vedea,
     Salman,
     citata anterior, pct. 114, si
     Dikme,
     citata anterior, pct. 94-95).
148. In speta, nu exista dubii ca relele tratamente la care a fost supus domnul Carabulea au fost extrem de crude si grave avand in vedere ca au dus la decesul acestuia. In continuare, instanta observa faptul ca durerea si suferinta suportate par sa ii fi fost provocate in mod intentionat pentru a recunoaste savarsirea infractiunii de care era suspectat (supra, pct. 10, 12, 13 si 27).

In plus, instanta considera ca refuzul autoritatilor de a le permite membrilor familiei de a il vizita pe domnul Carabulea inainte de decesul acestuia in spital, impreuna cu refuzul lor de a le oferi informatii referitoare la starea sa de sanatate au fost flagrant de nedrepte si excesiv de crude in toate circumstantele predominante.

149. In aceste circumstante, instanta a concluzionat ca, in ansamblu, tratamentul la care a fost supus domnul Carabulea echivala cu tortura in sensul art. 3 din conventie.
150. Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din conventie.
151. In ceea ce priveste pretinsul caracter inadecvat al anchetei, instanta se refera la constatarile sale de la pct. 132 - 137, supra, si la concluzia prevazuta la pct. 138. Aceasta constata, pe aceleasi temeiuri, ca art. 3 a fost incalcat si in aceasta privinta.

IV. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 6 § 1 SI 13 DIN CONVENTIE

152. Reclamantul a sustinut ca ancheta efectuata de autoritati a fost insuficienta pentru a se conforma standardelor conventiei. In aceasta privinta, reclamantul a invocat art. 6 § 1 din conventie, redactat dupa cum urmeaza in partile sale relevante:

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

Acesta a facut referire si la art. 13 din conventie, care prevede:

„Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si daca incalcarea ar fi fost comisa de persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

153. Guvernul a sustinut ca decesul domnului Carabulea a fost investigat in mod adecvat si ca, prin urmare, ordinea juridica romaneasca i-a oferit reclamantului o cale de atac eficienta.

1. Art. 6 § 1 din conventie

154. Curtea observa ca acest capat de cerere al reclamantului, in temeiul art. 6 § 1 din conventie, este strans legat de capatul de cerere mai general referitor la modul in care autoritatile de ancheta s-au ocupat de plangerea sa conform careia fratele sau fusese supus unor rele tratamente de agentii de politie si repercusiunile pe care acestea le-au avut asupra accesului sau la cai de atac eficiente. Prin urmare, aceasta considera adecvat sa examineze acest capat de cerere in raport cu obligatia mai generala a statelor, conform art. 13, de a oferi o cale de atac eficienta in ceea ce priveste incalcarile conventiei (a se vedea, printre multe altele,
     Kaya impotriva Turciei,
     citata anterior, pct. 105).
155. Prin urmare, instanta nu considera necesar sa stabileasca daca art. 6 § 1 a fost sau nu incalcat.

2. Art. 13 din conventie

1. Argumentele partilor

156. Guvernul a afirmat ca procurorul a efectuat o ancheta efectiva in ceea ce priveste circumstantele decesului domnului Carabulea si a sustinut ca rudele victimei au avut posibilitatea initierii unor pretentii de despagubire in fata unei instante civile.

In ciuda rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale impotriva agentilor de politie acuzati de rele tratamente la adresa fratelui sau, reclamantul putea initia o actiune civila in temeiul art. 999 si art. 1000 C. civ. impotriva lor in cazul in care se dovedea ca au provocat prejudicii pentru care puteau fi trasi la raspundere. De asemenea, Guvernul a sustinut ca art. 22 C. proc. pen. nu era un obstacol care il impiedica pe reclamant sa introduca o astfel de actiune civila.

157. Guvernul a subliniat faptul ca legislatia romaneasca face diferenta intre raspunderea penala si cea civila si a evidentiat ca daca neatentia sau neglijenta puteau angaja raspunderea civila, raspunderea penala viza doar formele mai grave de incalcari. Spre deosebire de aceasta situatie, raspunderea civila putea fi angajata chiar si in cazul unor greseli mai putin grave. Guvernul a prezentat cateva exemple din jurisprudenta interna in care, in ciuda achitarii de catre o instanta penala, instantele civile au analizat raspunderea civila in raport cu prejudiciul suferit, raspunderea persoanei care l-a cauzat si legatura de cauzalitate intre aceste elemente.
158. Invocand hotararea
     Salman impotriva Turciei
     citata anterior, reclamantul a sustinut ca autoritatile romane nu au efectuat o ancheta amanuntita si efectiva care sa conduca la identificarea si pedepsirea persoanelor raspunzatoare pentru decesul fratelui sau si astfel, i s-a refuzat accesul la orice alte cai de atac disponibile, inclusiv la pretentiile de despagubire.
159. Reclamantul a sustinut ca, in conformitate cu legislatia romaneasca, o victima putea avea acces doar in circumstante limitate la pretentii civile de despagubire intr-un proces separat de procesul penal si ca, in cazul acestuia, in lipsa unei decizii prin care se dispunea initierea unei anchete penale sau rechizitoriul persoanelor acuzate, acesta nu isi putea prezenta pretentiile civile in fata unei instante.
160. Acesta a afirmat ca introducerea unei actiuni civile in conformitate cu art. 998999 si art. 1000 alin. (3) C. civ. nu era o cale de atac accesibila si efectiva. Rezolutia de neincepere a urmaririi penale impotriva agentilor de politie s-a bazat pe art. 10 lit. a) (fapta nu exista) si b) (fapta nu este prevazuta de legea penala) C. proc. pen. si prevedea in mod explicit ca decesul victimei s-a datorat unor cauze naturale si nonviolente, pentru care nimeni nu putea fi tras la raspundere. Avand in vedere faptul ca agentii de politie au fost gasiti nevinovati pe temeiul legal ca faptele „nu exista”, nu au existat fapte care sa justifice pretentiile civile.
161. Reclamantul a sustinut ca jurisprudenta interna invocata de Guvern era irelevanta. Spre deosebire de prezenta speta in care procurorul a considerat ca „faptele nu exista”, cauzele prezentate de Guvern erau cauze in care „faptele” suficiente au fost confirmate in rezolutiile de neincepere a urmaririi penale impotriva agentilor de politie, iar persoanele impotriva carora puteau fi introduse pretentii au fost identificate.
162. Reclamantul a subliniat faptul ca Guvernul a admis in observatiile sale din cauza
     Notar impotriva Romaniei
     (nr. 42860/98, decizia din 13 noiembrie 2003) ca chestiunea raspunderii civile putea fi invocata doar daca faptele existau. El a precizat ca aceasta era si opinia diversilor specialisti in procedura penala si a facut trimitere la „Tratatul de procedura penala” de N. Volonciu, profesor la Universitatea de Drept Bucuresti.
163. In sfarsit, reclamantul a sustinut ca, in cauzele
     Hamer impotriva Frantei
     (7 august 1996,
     Culegere
     1996-III) si
     Assenov si altii impotriva Bulgariei
     (MC) (28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII), constatarile Curtii nu se aplicau prezentei spete. Dreptul roman era diferit de dreptul francez si, in speta, reclamantul nu a avut posibilitatea de a solicita reparatii in cursul procesului, avand in vedere faptul ca rezolutia de neincepere a urmarii penale impotriva agentilor de politie a exclus orice proces. Spre deosebire de ordinea juridica a Bulgariei, in care legea privind raspunderea statului in materie de prejudicii prevede dreptul de a da in judecata politia in fata instantelor civile din cauza unor pretinse rele tratamente, ordinea juridica romaneasca nu includea o astfel de dispozitie legislativa.

2. Motivarea Curtii

164. Curtea reitereaza faptul ca art. 13 din conventie garanteaza disponibilitatea, la nivel national, a unei cai legale de atac pentru punerea in aplicare in forma substantiala a drepturilor si libertatilor prevazute de conventie, indiferent sub ce forma sunt protejate in ordinea juridica interna. Efectul art. 13 este acela ca impune prevederea unei cai legale de atac care sa vizeze substanta unei „plangeri admisibile” in conformitate cu conventia si sa ofere solutionarea adecvata, desi, in conformitate cu aceasta dispozitie, statelor contractante li se permite o anumita discretie in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor conventiei.
165. Totusi, sfera de aplicare a obligatiei statului in conformitate cu art. 13 difera in functie de natura plangerii reclamantului si, in anumite situatii, conventia presupune ca o anumita cale de atac sa fie prevazuta. Astfel, in cazul unei morti suspecte sau al unor rele tratamente, avand in vedere importanta fundamentala a drepturilor protejate de art. 2 si art. 3, art. 13 impune, pe langa plata despagubirii, dupa caz, o ancheta amanuntita si efectiva, care sa poata duce la identificarea si pedepsirea persoanelor raspunzatoare de relele tratamente (a se vedea,
     Anguelova impotriva Bulgariei,
     nr. 38361/97, pct. 161-162, CEDO 2002-IV,
     Assenov si altii impotriva Bulgariei,
     citata anterior, pct. 114 si urmatoarele, si
     Suheyla Aydin impotriva Turciei,
     nr. 25660/94, pct. 208, 24 mai 2005).

In plus, instanta reitereaza faptul ca cerintele art. 13 sunt mai vaste decat obligatia statelor contractante in conformitate cu art. 2 de a desfasura o investigatie efectiva (a se vedea
Orhan impotriva Turciei,
nr. 25656/94, pct. 384, 18 iunie 2002, si
Khashiyev si Akayeva impotriva Rusiei,
nr. 57942/00 si 57945/00, pct. 183, 24 februarie 2005).

166. Pe baza probelor administrate in speta, instanta a stabilit ca autoritatile statului erau raspunzatoare de decesul domnului Carabulea in timp ce se afla in arestul politiei. Plangerile reclamantului la autoritatile interne in aceasta privinta se bazau pe aceleasi probe si, prin urmare erau „admisibile” in sensul art. 13 (a se vedea,
     Boyle si Rice impotriva Regatului Unit,
     27 aprilie 1988, pct. 52, seria A nr. 131). Astfel, autoritatile aveau obligatia de a efectua o ancheta efectiva in ceea ce priveste acuzatiile aduse agentilor de politie.

Din motivele prezentate anterior (supra, pct. 132-138), nicio ancheta penala nu poate fi considerata ca fiind efectuata in conformitate cu art. 13 (a se vedea,
mutatis mutandis, Buldan impotriva Turciei,
nr. 28298/95, pct. 105, 20 aprilie 2004,
Tanrikulu impotriva Turciei,
citata anterior, pct. 119, si
Tekdag,
nr. 27699/95, pct. 98, 15 ianuarie 2004).

In plus, instanta a stabilit deja in cauze similare ca orice alta cale de atac, inclusiv cererile de despagubire, sunt teoretice si iluzorii si nu ofera o reparatie reclamantului
[Cobzaru impotriva Romaniei,
nr. 48254/99, pct. 83, 26 iulie 2007, si
Rupa impotriva Romaniei
(nr. 1), nr. 58478/00, pct. 189-91, 16 decembrie 2008].

Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument suplimentar care sa poata conduce la o alta concluzie in speta.

167. Curtea constata ca reclamantului i s-a refuzat o cale de atac efectiva in ceea ce priveste decesul fratelui sau si, prin urmare, i s-a refuzat accesul la orice alte cai de atac disponibile, inclusiv o cerere de despagubire.

In consecinta, acesta a respins exceptia preliminara a Guvernului si a concluzionat ca a fost incalcat art. 13 din conventie.

V. Cu privire LA pretinsa incalcare A ART. 14, coroborat cu ART. 2, ART. 3 si ART. 13 din conventie

168. Reclamantul a denuntat faptul ca decesul fratelui sau in arestul politiei, relele tratamente la care a fost supus si refuzul parchetului militar de a initia o ancheta in ceea ce ii privea pe agentii de politie raspunzatori se datora, partial, apartenentei sale la etnia roma si, prin urmare, era contrar cerintei de nediscriminare prevazute la art. 14, coroborat cu art. 2, art. 3 si art. 13 din conventie.

Totusi, avand in vedere constatarile anterioare (supra, pct. 126, 138, 149-150 si 167), instanta considera ca nu este necesara examinarea separata a acestui capat de cerere.

VI. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

169. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. Prejudiciu material

170. Reclamantul a solicitat suma de 3 030 EUR in numele sau si al fiicei minore a fratelui sau, Mihaela-Denisa Carabulea, cu titlu de cheltuieli efectuate cu inmormantarea fratelui sau si de sprijin material pentru fiica minora a fratelui sau. Reclamantul a sustinut ca, la momentul decesului, Gabriel Carabulea avea o fiica de trei luni, care este acum crescuta in casa reclamantului. De asemenea, reclamantul ii ofera sprijin material vaduvei fratelui sau in cresterea copilului.
171. Guvernul a considerat aceste pretentii ca nefondate. Acesta a subliniat faptul ca reclamantul nu era singurul care avea grija de fiica decedatului, avand in vedere ca mama acesteia (vaduva decedatului) locuia si ea in acelasi apartament. In consecinta, reclamantul nu avea alte drepturi decat cele ale mamei.
172. Curtea reitereaza faptul ca trebuie sa fie o legatura de cauzalitate clara intre prejudiciul pretins de reclamant si incalcarea conventiei, iar aceasta poate, intr-o situatie adecvata, include compensatii in ceea ce priveste beneficiile nerealizate. In ceea ce priveste concluziile sale de mai sus, aceasta constata ca exista o legatura de cauzalitate directa intre incalcarea art. 2 in masura in care reclamantul se plange de decesul fratelui sau si pierderea de catre fiica fratelui sau a sprijinului financiar pe care acesta i-l oferea [a se vedea, printre alte cauze,
     Qakiai impotria Turciei
     (MC), citata anterior, si
     Imakayeva impotriva Rusiei,
     nr. 7615/02, pct. 213, CEDO 2006-XIII (fragmente)].
173. Avand in vedere cererile reclamantului si principiile prezentate pe scurt mai sus, instanta ii acorda reclamantului suma solicitata.

2. Prejudiciu moral

174. Reclamantul a solicitat 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral in numele sau si al fiicei minore a fratelui sau, Mihaela-Denisa Carabulea.
175. Guvernul a solicitat Curtii sa respinga cererea reclamantului ca excesiva.
176. Instanta constata ca reclamantul a suferit in mod cert un prejudiciu din cauza incalcarilor constatate de Curte si ca poate fi considerat ca „parte vatamata” in sensul art. 41. Tinand seama de circumstantele deosebit de grave ale spetei si de natura numeroaselor incalcari constatate, aceasta ii acorda 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. In ceea ce priveste prejudiciul moral suferit de fiica minora a fratelui sau, Curtea ii acorda minorei 35 000 EUR, suma care urma sa ii fie administrata de un tutore pana la atingerea majoratului, in conformitate cu dispozitiile legislatiei interne [a se vedea,
     mutatis mutandis, Qelikbilek impotriva Turciei,
     nr. 27693/95, pct. 118-19, 31 mai 2005,
     Qakici impotriva Turciei
     (MC), citata anterior, pct. 127].

3. Cheltuieli de judecata

177. Reclamantul a solicitat alti 16 362 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate pe parcursul procedurii in fata Curtii si a mentionat reprezentarea sa de catre doamna M. Macovei pana in martie 2005, si a prezentat o lista detaliata a acestor cheltuieli.
178. Guvernul nu a contestat detaliile calculelor prezentate de reclamant, tinand seama de complexitatea cauzei, dar a sustinut faptul ca sumele solicitate erau excesive.
179. Curtea reitereaza faptul ca, pentru rambursarea cheltuielilor de judecata, in temeiul art. 41, trebuie sa se stabileasca caracterul real, necesar si rezonabil al acestora (a se vedea, de exemplu,
     Nilsen si Johnsen impotriva Norvegiei
     (MC), nr. 23118/93, pct. 62, CEDO 1999-VIII, si
     Boicenco impotriva Moldovei,
     nr. 41088/05, pct. 176, 11 iulie 2006]. In conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul Curtii, cererile trebuie insotite de documentele justificative pertinente, in caz contrar Curtea poate respinge intregal sau partial pretentiile sale.
180. In sfarsit, Curtea retine ca, in conformitate cu practica sa curenta, sumele aferente cheltuielilor de judecata vor fi varsate direct in conturile reprezentantilor reclamantului [a se vedea, de exemplu,
     Togcu impotriva Turciei,
     nr. 27601/95, pct. 162, 31 mai 2005,
     Nachova si altii impotriva Bulgariei
     (MC), nr. 43577/98 si 43579/98, pct. 175, CEDO 2005-VII, si
     Imakayeva,
     citata anterior).
181. In speta, avand in vedere criteriile mentionate mai sus, lista detaliata prezentata de reclamant si numarul si complexitatea elementelor de fapt si de drept analizate si informatiile substantiale ale avocatului, instanta ii acorda reclamantului 15 000 EUR, din care se scad 660 EUR primiti sub forma de asistenta judiciara din partea Consiliului Europei, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, care urmeaza a fi virati in contul bancar al avocatului, astfel cum a specificat acesta.

4. 
   Dobanzi moratorii
   

182. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Respinge exceptia preliminara a Guvernului;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 2 din conventie, atat pe fond, cat si sub aspect procedural;
   
   
   ^[131]
   
   

4. Hotaraste ca nu este necesar sa se stabileasca daca a fost incalcat art. 6 din conventie;
5. Hotaraste ca a fost incalcat art. 13 din conventie din cauza lipsei de cai de atac interne efective cu privire la decesul fratelui reclamantului in arestul politiei;
6. Hotaraste, cu patru voturi la trei, ca nu este necesar sa se stabileasca daca a fost incalcat art. 14 din conventie, coroborat cu art. 2, art. 3 si art. 13 din conventie;
7. Hotaraste in unanimitate:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in lei romanesti (RON) la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. cu titlu de prejudiciu material: 3 030 EUR (trei mii treizeci euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, reclamantului;
2. cu titlu de prejudiciu moral:

10 000 EUR (zece mii euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, reclamantului;

35 000 EUR (treizeci si cinci mii euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, fiicei minore a fratelui reclamantului, suma care va fi administrata de un tutore pana la atingerea majoratului, in conformitate cu dispozitiile legislatiei interne;

3. cu titlu de cheltuieli de judecata: 15 000 EUR (cincisprezece mii euro), din care se scad 660 EUR (sase sute saizeci euro) primiti sub forma de asistenta judiciara, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, care urmeaza a fi virati in contul bancar al avocatului, astfel cum a specificat aceasta;

2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

8. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 13 iulie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte

In conformitate cu art. 45 § 2 din conventie si cu art. 74 § 2 din Regulamentul Curtii, urmatoarele opinii separate sunt anexate la prezenta hotarare.

1. opinia comuna partial separata a judecatorilor Gyulumyan si Power;
2. opinia partial separata a judecatorului Ziemele.

J.C.M. S.Q

Opinia comuna partial separata a judecatorilor Alvina Gyulumyan si Ann

Power

1. Suntem de acord cu constatarile majoritatii, conform carora art. 2, art. 3 si art. 13 au fost incalcate in speta. Totusi, nu suntem de acord cu faptul ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 14, coroborat cu art. 2 si art. 3 din conventie. Fratele reclamantului era un tanar de etnie roma in varsta de 27 de ani, care a intrat in arestul politiei perfect sanatos, care a suferit ingrozitor din cauza brutalitatii agentilor de politie si care a decedat sub supravegherea politiei, fara alinarea sau prezenta rudelor sale. Reclamantul sustine ca etnia roma a fratelui sau a dus la relele tratamente si deces, iar neinitierea unei anchete in ceea ce ii privea pe agentii de politie raspunzatori pentru decesul acestuia incalca cerinta de nediscriminare prevazuta de art. 14, coroborat cu art. 2 si art. 3.
2. Consideram ca, tinand seama de circumstantele deosebite ale spetei, autoritatile aveau obligatia pozitiva de a verifica daca au existat motive rasiale in spatele relelelor tratamente la care a fost supus Gabriel Carabulea si al decesului lui. Neefectuarea unei astfel de anchete ne duce la concluzia ca art. 14 a fost incalcat sub aspect procedural, coroborat cu art. 2 si art. 3 din conventie.
   
   
   ^[132]
   
   

Recunoasterea la nivel international a discriminarii la adresa etniei rome din Romania

4. Nu exista dubii ca statul parat este constient de ingrijorarea exprimata in mod repetat la nivel international cu privire la discriminarea etniei rome in Romania. Exista numeroase rapoarte internationale bine documentate, emise de o serie de organisme, in care se exprima ingrijorarea cu privire la incapacitatea autoritatilor romane de a solutiona problema cazurilor de violenta impotriva etniei rome si de a oferi reparatii pentru discriminare.
   
   
   ^[133]
   
   
5. De exemplu, rapoartele si observatiile Comitetului pentru eliminarea discriminarii rasiale care monitorizeaza implementarea Conventiei Natiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala si-a exprimat extrema ingrijorare cu privire la situatia romilor din Romania. In plus, Comisia europeana impotriva rasismului si intolerantei (ECRI) din cadrul Consiliului Europei a emis primul raport referitor la Romania in 1999 si a constatat ca acte de violenta erau comise public impotriva membrilor diferitelor grupuri minoritare, in special impotriva romilor/tiganilor. Comisia a facut apel la o intensificare a instruirii in ceea ce priveste stabilirea tintelor administrarii justitiei, in special, a profesorilor in academiile militare si de politie. In rapoartele sale ulterioare din 2001 si 2005, ECRI a luat act de faptul ca existau in continuare probleme grave la nivel national in ceea ce privea atitudinea si comportamentul agentilor de politie fata de membrii etniei rome. Mai exact, aceasta deplangea faptul ca cazurile de violenta din partea politiei la adresa comunitatii rome existau in continuare si ca, uneori, acestea au dus la leziuni fatale si pleda pentru un mecanism independent de ancheta care sa examineze abuzurile politiei. Desi, oficial, raportul sau din 2005 lua act de o reducere a incidentei violentei impotriva membrilor comunitatii rome, acesta sublinia faptul ca etnia roma era in continuare discriminata la nivel general.
6. In afara de ingrijorarea exprimata la nivel international, instanta a luat act de constientizarea problemei discriminarii romilor la nivel intern. In Cobzaru impotriva Romaniei (nr. 48254/99, pct. 97, 26 iulie 2007), de exemplu, Curtea a observat faptul ca numeroase incidente care ii vizau pe romi si care implicau adesea agenti ai statului, dupa caderea regimului comunist in 1990, erau cunoscute opiniei publice, fiind in mod regulat musamalizate de presa. De asemenea, aceasta a observat faptul ca alte probe documentate ale incapacitatii repetate a autoritatilor de a solutiona problema unor astfel de cazuri de violenta erau cunoscute la nivel intern.
7. In plus, hotararile acestei Curti includ trimiteri repetate, iar guvernul parat a recunoscut, intr-adevar, faptul ca oameni ai legii au ranit romi, au participat la actiuni care presupuneau violenta si distrugere pe motive rasiale, au folosit un limbaj rasist si nu au efectuat anchete semnificative in ceea ce priveste aceste incidente [a se vedea, printre altele,
   Stoica impotriva Romaniei,
   nr. 42722/02, pct. 80, 81 si 132, 4 martie 2008,
   Gergely impotriva Romaniei,
   nr. 57885/00, pct. 16 si 25, 26 aprilie 2007,
   Cobzaru,
   citata anterior, pct. 101, si
   Moldovan si altii
   (nr. 2), nr. 1138/98 si 4320/01, pct. 140, 2 iulie 2005].
8. Avand in vedere informatiile incluse in rapoartele internationale, constientizarea problemei la nivel intern si constatarile anterioare ale Curtii in jurisprudenta sa, consideram ca, in circumstantele spetei, autoritatile trebuiau sa stabileasca daca discriminarea bazata pe apartenenta la etnia roma a jucat sau nu un rol in evenimentele care au dus la decesul fratelui reclamantului. Intr-adevar, retinem ca, in cauza
   Cobzaru
   (citata anterior, pct. 98), faptul ca procurorii nu au verificat daca agentii de politie care au savarsit actele de violenta au fost implicati in incidente similare sau daca au mai fost acuzati ca au dat dovada de resentimente fata de etnia roma, impreuna cu incapacitatea statului de a prezenta o justificare a acestei omisiuni, a reprezentat un element important la care Curtea s-a raport in determinarea incalcarii art. 14. Este dificil de inteles de ce in acest caz nu s-a folosit aceeasi abordare, iar impotrivirea majoritatii de a face acest lucru este regretabila.

Sarcina oscilanta a probei si discriminarea etniei rome

9. Discriminarea pe baza apartenentei unei persoane la o etnie este o forma de discriminare rasiala, deosebit de jignitoare care, avand in vedere consecintele sale periculoase, impune o vigilenta deosebita si o reactie puternica din partea autoritatilor. Din acest motiv, autoritatile trebuie sa foloseasca toate modalitatile de combatere a rasismului si a violentei rasiale disponibile [a se vedea,
   Nachova si altii impotriva Bulgariei
   (MC), nr. 43577/98 si 43579/98, pct. 145, CEDO 2005-VII, si
   Timishev impotriva Rusiei,
   nr. 55762/00 si 55974/00, pct. 56, CEDO 2005-XII]. Faptul ca membrii etniei rome reprezinta o minoritate deosebit de vulnerabila a fost deja retinut de instanta, care a considerat ca trebuie sa se acorde o atentie deosebita nevoilor acestora, atat in ceea ce priveste cadrul de reglementare relevant si in pronuntarea de decizii in cauze deosebite [a se vedea,
   Chapman impotriva Regatului Unit
   (MC), nr. 27238/95, pct. 96, CEDO 2001-I, si
   Connors impotriva Regatului Unit,
   nr. 66746/01, pct. 84, 27 mai 2004].
   
   
   <sup>[134]
   
   
   
   
   
   
   
   [135]
   
   
   
   
   
   
   
   [136]</sup>
   
   
   astfel de transfer este adecvat in circumstantele spetei tocmai din cauza ca autoritatile, si nu reclamantul, sunt cele care pot avea acces la informatiile relevante care pot confirma sau infirma acuzatiile reclamantului conform carora discriminarea bazata pe apartenenta fratelui sau la etnia roma a jucat un rol in tratamentul la care a fost supus cand se afla in arestul politiei. Informatiile referitoare la plangeri de rele tratamente si/sau deces al persoanelor aflate in arestul politiei si, in special, al romilor aflati in arestul politiei, sunt cunoscute si controlate integral sau in mare parte de autoritatile romane.

11. La 4 septembrie 2009, Curtea i-a solicitat statului parat sa ofere informatii cu privire la numarul de acuzatii de violenta din partea politiei in ceea ce priveste persoanele aflate in arestul politiei si la numarul de decese care au survenit in arestul politiei din 1990 pana la acel moment. De asemenea, i s-a cerut acestuia sa precizeze ce procent, in cazul in care exista, din datele relevante reprezentau in mod expres membrii comunitatii rome. La 30 octombrie 2009, Guvernul a informat Curtea ca autoritatile romane nu detineau date statistice nici cu privire la numarul de acuzatii de violenta din partea politiei in ceea ce privea persoanele aflate in arestul politiei si nici la numarul de decese care au survenit in arestul politiei in perioada mentionata. Prin urmare, statul parat a afirmat ca nu existau date statistice disponibile cu privire la numarul unor astfel de plangeri care sa vizeze, in mod expres, membrii comunitatii rome.
12. In jurisprudenta anterioara, Curtea a sustinut ca statisticile ca atare nu puteau indica o practica ce putea fi considerata discriminatorie [a se vedea,
    Hugh Jordan impotriva Regatului Unit,
    nr. 24746/94, pct. 154, CEDO 2001-III (fragmente)]. Totusi, in cauze mai recente privind problema discriminarii, instanta s-a bazat intens pe statisticile prezentate de parti pentru a stabili diferenta de tratament intre doua grupuri (barbati si femei) in situatii similare [a se vedea,
    Hoogendijk impotriva Tarilor de Jos
    (dec.), nr. 58461/00, 6 ianuarie 2005 si
    Zarb Adami impotriva Maltei,
    nr. 17209/02, pct. 77-78, CEDO 2006-VHI]. De exemplu, in
    Opuz impotriva Turciei
    (nr. 33401/02, pt. 198, CEDO 2009-...), Curtea a constatat ca, bazandu-se pe date statistice necontestate, reclamantul a putut demonstra existenta unui indiciu
    prima facie
    a unui tipar discriminatoriu in ceea ce privea violenta domestica, in masura in care afecta in special femei. Prin urmare, in opinia noastra, desi statisticile generale singure nu pot face Curtea sa stabileasca incalcarea pe fond a art. 14 intr-o anumita cauza, acestea pot indica un tipar discriminatoriu suficient incat sa genereze obligatia de a ancheta acuzatiile de discriminare.
    
    
    ^[137]
    
    

14. Consideram ca un astfel de raspuns reprezinta o incalcare a art. 14. In primul rand, este complet inadecvat in lumina ingrijorarii exprimate la nivel international privind discriminarea romilor in Romania si, in special, in lumina apelurilor la crearea unui mecanism independent de ancheta care sa examineze abuzurile politiei.
    
    
    ^[138]
    
    
    In plus, este contrar efortului autoritatilor romane de a oferi mijloace adecvate de protectie legala in cazul discriminarilor directe sau indirecte si de a permite constatarea acestei discriminari folosind orice mijloace, inclusiv prin probe statistice.
    
    
    <sup>[139]
    
    
    
    
    
    
    
    [140]</sup>
    
    
    In aceasta privinta, suntem atenti la ceea ce Comisia europeana privind situatia romilor a descris ca „o mare idee falsa in randul cercetatorilor, dar si a decidentilor politici si a membrilor Guvernului, conform careia colectarea de date despre romi si alte minoritati etnice incalca legislatia referitoare la protectia datelor si, prin urmare, nu este legala.” De asemenea, aceasta retine ca, in legislatia sa referitoare la protectia datelor, UE a afirmat in mod constant ca astfel de reguli se aplica doar datelor cu caracter personal si nu tuturor datelor referitoare la diverse grupuri sau datelor desconsiderate pe motive de etnie sau alte criterii.
    
    ¹¹
    
15. In masura in care corelarea unor astfel de informatii impune o sarcina disproportionata statului parat, suntem de parere ca dreptul fundamental la libertate independent de etnie, precum si celelalte drepturi prevazute de conventie, nu sunt nici teoretice, nici iluzorii. Pentru ca acest drept sa fie real si eficient, victima care sustine discriminarea rasiala, coroborat cu art. 2 si 3, trebuie sa fie in pozitia de a-si dovedi acuzatia facand trimitere la date obiective si impersonale
    
    
    ^[141]
    
    
    , precum genul de informatii solicitate Guvernului in speta. In opinia noastra, este important faptul ca Centrul European pentru Drepturile Romilor a fost printre cei mai activi sustinatori ai colectarii de date etnice in scopul combaterii rasismului si discriminarii si a intocmirii de programe viabile de promovare a egalitatii.
    
    
    ^[142]
    
    
16. Incapacitatea autoritatilor romane de a corela si furniza date cu privire la numarul de romi care s-au plans de rele tratamente sau care au decedat in arestul politiei sugereaza incapacitatea de respecta, cu atat mai putin de a raspunde ingrijorarilor la nivel international. In opinia noastra, o astfel de incapacitate constituie o incalcare a art. 14, coroborat cu art. 2 si art. 3 din conventie. Mai precis, incapacitatea statului de a initia o ancheta impotriva agentilor de politie raspunzatori de decesul lui Gabriel Carabulea, pe fondul unei largi constientizari a problemei discriminarii romilor in Romania (supra, pct. 5-8) era contrara cerintei de nediscriminare stipulate la art. 14, coroborat cu art. 2 si art. 3.

Opinia partial separata a judecatorului Ineta Ziemele

1. Am votat impotriva constatarilor majoritatii conform carora nu este necesar sa se stabileasca daca a fost incalcat art. 14 din conventie, coroborat cu art. 2, art. 3 si art. 13.
2. Trebuie reamintit ca, in cauza
   Nachova si altii impotriva Bulgariei
   (nr. 43577/98 si 43579/98, 26 februarie 2004), Camera a stabilit un principiu fundamental, care a fost ulterior confirmat de Marea Camera in cea ce priveste obligatia de a ancheta posibile motive rasiale la baza actelor de violenta din partea agentilor statului. Astfel, principiul prevede:

„[...] [I]n cazul unei anchete a unor incidente violente si, in special, a deceselor din cauza agentilor statului, autoritatile statului au obligatia suplimentara de a urma toti pasii rezonabili pentru a demasca motive rasiste si a determina daca ura etnica sau prejudecatile etnice au avut un rol in evenimente. In caz contrar si examinand violenta si brutalitatea pe motive de rasa de pe pozitii egale cu cauze care nu au accente rasiste ar insemna ignorarea naturii specifice a unor acte deosebit de distructive pentru drepturile fundamentale. A nu face diferenta intre modul in care situatii fundamental diferite sunt abordate poate reprezenta un tratament nejustificat care contravine art. 14 din conventie. Oficial, demonstrarea unei motivatii rasiale este adesea extrem de dificila in practica. Obligatia statului parat de a examina posibilele accente rasiale ale unui act de violenta este obligatia de a folosi cele mai bune metode, dar nu metodele absolute.”

[a se vedea,
Nachova si altii impotriva Bulgariei
(MC), nr. 43577/98 si 43579/98, pct. 160, CEDO 2005-VII].

3. Reclamantul in speta a sustinut ca brutalitatea extrema cu care a fost tratata victima se datora partial originii sale rome. Intr-adevar, Camera a constatat o incalcare a art. 2 (atat pe fond, cat si sub aspect procedural) si a art. 3. In ceea ce priveste art. 3, instanta a concluzionat ca victima a fost supusa torturii. Circumstantele in care tanarul sanatos de 27 de ani a decedat din cauza autoritatilor statului, astfel cum a stabilit Curtea (a se vedea pct. 111-125), sunt extrem de grave. In circumstantele cauzei
   Nachova,
   Marea Camera a retinut cel putin doua motive pentru ca obligatia de a ancheta posibile motive rasiste sa apara: presupusul limbaj rasist si complet disproportionata folosire a fortei. Este adevarat ca, in speta, nu exista informatii cu privire la folosirea unui limbaj rasist de catre agentii de politie. Cu toate acestea, este foarte evident faptul ca forta folosita si lipsa unei anchete privind un deces evident suspicios erau complet disproportionate in raport cu circumstantele cauzei in care era implicat un tanar rom suspectat de talharie.
   
   
   ^[143]
   
   

Romaniei la intrebarile specifice ale Curtii cu privire la datele statistice in sensul ca Guvernul nu a putut oferi niciun fel de date privind anchetele in cazuri de violenta din partea unor agenti de politie asupra unor persoane de etnie roma. Guvernul a sustinut ca prin colectarea unor astfel de informatii ar incalca legislatia privind protectia datelor. Retinand faptul ca violenta pe motive de rasa este o problema la nivel national, in mod evident la momentul evenimentelor din prezenta speta, raspunsul Guvernului in sine incalca obligatiile sale de a combate rasismul, atat in conformitate cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cat si cu standardele Natiunilor Unite.

Consider ca instanta s-a exprimat foarte clar cu privire la datoria speciala de demascare a motivelor rasiste care au stat la baza actiunilor agentilor statului. In cauza Nachova, aceasta a explicat foarte clar faptul ca era vorba de o datorie aparte, iar neindeplinirea acesteia sau examinarea violentei pe motive de rasa de pe pozitii egale cu alte cauze ar insemna ignorarea naturii deosebit de distructive a formelor de rasism. De asemenea, instanta a afirmat ca aceasta obligatie facea parte din art. 2, dar si din art. 14. Prin urmare, regret decizia majoritatii, in ciuda plangerilor reclamantului referitoare la posibile motive rasiste la baza evenimentelor care au dus la decesul lui Gabriel Carabulea, de a nu examina aceste acuzatii sau indeplinirea de catre Romania a datoriei sale de anchetare a unor astfel de motive in circumstantele spetei. Consider ca aceasta decizie incalca propria jurisprudenta a Curtii.