Buna credinta. Consecintele juridice ale nedovedirii relei-credinte.

 

Art. 80 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006

 

Raportat la buna credinta a cocontractantului E SA, curtea a retinut ca aceasta nu poate fi inlaturata in cauza, reaua credinta nefiind dovedita, cu consecinte si asupra neaplicarii art.80 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006.

In ce priveste incidenta acestui din urma text, Curtea constata ca in apel se sustine neobservarea de catre judecatorul sindic a legaturii stranse intre partile tranzactiei si consecintele negative produse asupra intereselor creditorilor.

Practic, reclamanta invocand art.80 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006, sustine intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori, dovada intentiei susmentionate trebuind realizata efectiv prin date concrete care sa o sustina, un aspect ce poate contribui la aceasta situatie fiind avantajele dobanditorului, determinate de conditiile in care a fost incheiat actul.

Astfel, potrivit art.80 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.

(Decizia nr. 869A-C/11 decembrie 2017)

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Specializat Arges, la data de 18.09.2015, sub nr.337/1259/2014/a12, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, in calitate de creditor, a solicitat, in contradictoriu cu paratele, E S.A. si A S.A. reprezentata de administrator special BAC si administrator judiciar P I.P.U.R.L., anularea transferului de proprietate asupra bunurilor imobile mentionate in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1176/14.05.2013 la BNP GA, repunerea partilor in situatia anterioara, obligarea paratei ES.A sa restituie bunurile, respectiv suprafata de 59.745 mp curti constructii, situat in Pitesti, str.***, impreuna cu constructiile existente pe teren.

In motivarea actiunii, s-a aratat, in esenta, ca intre debitoarea A S.A., in calitate de vanzator si E S.A., in calitate de cumparator, a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr.1176/14.05.2013 la BNP GA, cu privire la bunurile mentionate, pretul stabilit fiind de 1.100.000 euro, suma fiind achitata de comparator in doua transe, prin virament bancar, pana la data de 25.09.2013, anterior datei stabilita de parti pentru plata pretului, respectiv 30.01.2015.

In cauza, s-a sustinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.79-80 din Legea insolventei.

Astfel, pe de o parte, debitorul a urmarit prin incheierea contractului, fraudarea intereselor creditorilor (acest fapt rezultand din imprejurarea ca exista persoane din conducerea societatii vanzatoare, care detin actiuni la societatea cumparatoare) iar, pe de alta parte, conventia a fost incheiata cu mai putin de trei ani inainte de deschiderea procedurii, scopul urmarit a fost cel al sustragerii bunului din patrimoniul societatii debitoare.

S-a sustinut ca pretul de vanzare convenit, este derizoriu, neserios, in raport cu valoarea de circulatia a imobilelor in zona respectiva, apreciindu-se ca tranzactia a avut drept efect ajungerea A S.A in stare de insolvabilitate, parata E S.A. fiind complice la prejudicierea creditorilor, profitand de beneficiile obtinute din incheierea contractului, in dauna paratei vanzatoare, si pe cale de consecinta, a creditorilor acesteia.

S-a solicitat anularea contractului in temeiul art.80 alin.1 lit.c) coroborat cu dispozitiile art.85 alin.3 din Legea nr.85/2006 si repunerea partilor in situatia anterioara, prin restituirea bunurilor in patrimoniul societatii debitoare.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.79 si 80 din Legea nr.85/2006, art.81 alin.2 raportat la art.85 alin.5 din aceeasi lege, art.453 Cod procedura civila.

S-a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul paratilor, orice alta proba a carei utilitate va rezulta din dezbateri.

Au fost anexate, in copie, procesul verbal din data de 27.08.2015, al Comitetului Creditorilor, prin care s-a aprobat introducerea actiunii avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1176/14.05.2013, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, in calitate de Presedinte al Comitetului creditorilor fiind imputernicit sa formuleze cererea, alte inscrisuri in legatura cu obiectul actiunii.

Cererea si inscrisurile au fost comunicate paratelor iar la data de 08.10.2015 au fost inregistrate la instanta intampinarile pe care acestea le-au formulat.

Prin intampinarea formulata de E S.A. s-a solicitat respingerea cererii, intrucat nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege in acest sens.

In motivare s-a aratat ca intentia partilor nu a fost sustragerea bunurilor din averea debitoarei, fraudarea intereselor vanzatorului si implicit a creditorilor acesteia.

Cu referire la motivele invocate in actiune, s-a aratat ca nimeni din conducerea A S.A nu detine actiuni la societatea cumparatoare, ES.A. ca intre cele doua entitati exista exclusiv relatii de afaceri, firesti.

In ceea ce priveste pretul neserios, s-a aratat ca incheierea contractului a fost precedata de efectuarea unui raport de expertiza, expertul evaluator autorizat stabilind o valoare totala a bunurilor, de 1.027.000 lei, in conditiile in care pretul convenit de parti este superior rezultatului evaluarii.

Achitarea pretului, anterior implinirii scadentei, nu constituie in opinia paratei decat o dovada a bunei credinte, si nicidecum a intentiei de fraudare a vanzatorului, cu atat mai putin a creditorilor, in conditiile in care la momentul tranzactiei parata E S.A. nu a prevazut ipoteza intrarii cocontractantului in procedura insolventei.

La randul sau, parata A S.A, prin administrator special, a depus intampinare prin care a solicitat in mod prioritar, respingerea actiunii, ca lipsita de interes, in subsidiar, ca neintemeiata.

In motivarea exceptiei, parata a sustinut ca Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, prin Serviciul Inspectie Fiscala, a analizat contractul respectiv precum si destinatia platilor efectuate ca urmare a emiterii facturii fiscale nr.914572/31.05.2013, iar potrivit procesului verbal de control, nr.4/25.09.2013, din suma incasata, de 4.752.000 lei, s-au facut plati catre bugetul consolidat al statului (47,9% din suma), catre bugetul local, plati catre furnizori transporturi, materii prime si materiale, plati salariale, plati CEZ energie electrica, iar diferenta a fost folosita pentru restituirea imprumuturilor contractate de la terti, in scopul achitarii la scadenta a ratelor aferente esalonarii si a platilor curente catre bugetul consolidat al statului.

A aratat parata ca din suma incasata ca pret al tranzactiei, cca 50% a fost platita creditorului DGRFP, astfel ca acesta nu are un interes in promovarea actiunii.

Cu privire la fondul litigiului, parata a sustinut netemeinicia actiunii, aratand ca, incepand cu anul 2008, urmare a crizei economice generalizate, societatea si-a redus activitatea atat pe plan intern cat si extern, a fost nevoita sa reduca numarul de salariati, prin concedieri colective, unele institutii de credit nu au mai fost de acord cu prelungirea liniilor de creditare, situatie in care, plata creditelor a impus angajarea de imprumuturi de la terte societati.

S-a mai aratat ca, esalonarea la plata datoriilor bugetare, de care debitorul beneficia, s-a pierdut, pe fondul problemelor financiare, si, urmare a acestui fapt, creditorul bugetar urma sa treaca la executarea silita a garantiilor.

In contextul aratat, Consiliul de Administratie al A. S.A, in scopul redresarii activitatii, a hotarat instrainarea unor bunuri din patrimoniul societatii.

In acest scop, s-a adoptat Hotararea Consiliului de Administratie, nr.1252/16.04.2013, prin care s-a aprobat vanzarea activelor la pretul de 1.100.000 lei, pe baza raportului de evaluare bunuri, intocmit de expert evaluator, RF.

S-a concluzionat ca nu exista rea-credinta in incheierea contractului, creditorii nu au suferit nici un prejudiciu, conform procesului verbal de control incheiat de creditorul bugetar, prin serviciu de inspectie fiscala, destinatia sumelor obtinute din transferul patrimonial, a fost in principal, acoperirea cheltuielilor bugetare, administratorul judiciar, in urma analizei documentelor debitorului a apreciat ca transferul respectiv nu intra sub incidenta dispozitiilor art.82 din Legea insolventei, concluziile din raportul de activitate publicat in BPI, nu au fost contestate de creditorul bugetar, astfel ca se solicita respingerea cererii .

Actiunea, avand ca obiect anularea transferuri patrimoniale a fost inscrisa in Cartea funciara, sub nr.6864/2016, potrivit art.85 din Legea insolventei, de catre reclamanta, dovada fiind depusa la dosar.

La termenul de judecata din data de 11.02.2016, instanta, in conditiile reglementate de art.284 C.proc.civ., a pus in discutia partilor exceptia lipsei de interes a reclamantei, exceptie care a fost respinsa, pentru urmatoarele considerente:

Prin incheierea din data de 5.06.2014, instanta a admis cererile conexe si a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa a debitoarei SC A SA .

La data de 10.09.2014 a avut loc sedinta adunarii creditorilor prin care a fost ales comitetul creditorilor format din DGRFP Ploiesti – presedinte, B SA si C SA membri.

Din continutul art.84 alin.1 din Legea insolventei rezulta ca „administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul ori valoarea bunului transferat de catre debitor, numai daca subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat”.

Potrivit procesului verbal din data de 27.08.2015, al Comitetului Creditorilor, s-a aprobat introducerea actiunii avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1176/14.05.2013, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, in calitate de Presedinte al Comitetului creditorilor fiind imputernicit sa formuleze cererea.

Administratorul judiciar desemnat/confirmat nu a formulat actiune avand ca obiect anularea transferului patrimonial respectiv, iar potrivit art.81 alin.2 din Legea nr.85/2006 „Comitetul creditorilor poate introduce la judecatorul sindic o astfel de actiune, daca administratorul/lichidatorul judiciar nu o face”.

Prin urmare, exceptia lipsei de interes a fost respinsa, interesul fiind unul general, al creditorilor, interesati ca bunurile debitorului sa fie readuse in patrimoniu, in scopul acoperirii tuturor creantelor inscrise in tabel.

La acelasi termen de judecata, reclamanta a fost decazuta din proba cu interogatoriul paratei persoana juridica, judecatorul sindic apreciind ca proba cu interogatoriul poate sa fie solicitata fie de catre una dintre partile implicate in cadrul procesului civil, fie din oficiu de catre instanta de judecata.

In ipoteza in care proba cu interogatoriul este solicitata de catre una dintre partile litigante, ea trebuie sa fie propusa prin cererea de chemare in judecata, ori prin intampinare sub sanctiunea decaderii din cadrul acestei probe. Daca se solicita proba cu interogatoriul unei persoane juridice, nu este suficient a se solicita prin cererea de chemare in judecata ori prin intampinare administrarea probei, ci trebuie sa fie si anexat la acestea bineinteles sub sanctiunea decaderii din administrarea probei (articolul 194 litera e) raportat la art.355 alin.1 Cod procedura civila).

La acelasi termen s-a luat act de faptul ca reclamanta nu contesta valabilitatea raportului de expertiza extrajudiciara, depus la dosar, avand ca obiect evaluarea bunurilor transferate, si a solicitat a i se permite „cautarea de alte expertize vizand aceeasi zona” urmand sa depuna inscrisuri la dosar, precum si de faptul ca nu se invoca folosirea sumelor obtinute, in alte scopuri decat interesul debitorului.

Depunerea unei alte expertize, extrajudiciare, de catre reclamanta, nu a fost considerata utila cauzei iar cu privire la expertiza judiciara de evaluare, s-a luat act ca reclamanta nu a fost de acord cu plata onorariului expertului evaluator.

Prin sentinta nr.193/F/18.02.2016, Tribunalul Specializat Arges a respins ca neintemeiata cererea, retinand ca prin incheierea din data de 5.06.2014, instanta a admis cererile conexe si a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa a debitoarei SC A SA.

S-a retinut ca potrivit procesului verbal din data de 27.08.2015, al Comitetului Creditorilor, s-a aprobat introducerea actiunii avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1176/14.05.2013, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, in calitate de Presedinte al Comitetului creditorilor fiind imputernicit sa formuleze cererea.

Tribunalul a retinut ca transferul a fost apreciat de reclamanta ca fiind fraudulos, deoarece prestatia debitoarei a fost vadit disproportionata fata de cea a E S.A., iar, pe de alta parte, a fost incheiat cu intentia tuturor partilor de a prejudicia creditorii societatii.

In acest sens, a constatat prima instanta ca au fost invocate dispozitiile art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, potrivit carora lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin acte incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.

Avand in vedere temeiul de fapt invocat de reclamanta, respectiv vanzarea imobilelor cu intentia tuturor partilor de a prejudicia creditorii societatii, obligarea subdobanditorului la restituirea bunurilor in proprietatea debitorului, judecatorul-sindic a analizat prioritar conditiile de admisibilitate impuse de art.84 din lege, retinand ca art.80-85 reglementeaza o procedura speciala care tinde la reintregirea averii debitorului, dar aceasta procedura speciala nu prevede expres o derogare in ce priveste conditiile de admisibilitate ale unei actiuni in anulare intemeiata pe art.79 si 80 din aceeasi lege (decat cu privire la calitatea procesual-activa), drept pentru care, se aplica normele de drept procesual civil in ce priveste analiza conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca dreptul litigios dedus judecatii.

S-a retinut ca art.149 din Legea nr.85/2006 prevede ca dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele din Codul de procedura civila, Codul comercial roman si ale Legii nr.637/2002. Scopul Legii nr.85/2006 este de a institui o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, caracterul colectiv al procedurii presupunand ca aceasta procedura este menita sa satisfaca interesele tuturor creditorilor fara discriminare intre ei.

In raport de motivul de anulare prevazut in art.84 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecatorul-sindic a constatat ca este necesara intrunirea urmatoarelor conditii: subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului transferat; acesta cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat. Art.84 alin.2 din lege prevede ca, daca sunt indeplinite conditiile art.79 si 80, se instituie o prezumtie relativa de frauda in dauna creditorilor. Prezumtia poate fi rasturnata de catre debitor. Ea nu se extinde la tertul dobanditor sau subdobanditor.

Din aceste dispozitii a retinut judecatorul-sindic ca pentru anularea transferului in temeiul art.80 lit.c), reclamanta trebuia sa faca dovada intentiei frauduloase a paratei, tert dobanditor al bunurilor; in sensul ca trebuia dovedit faptul ca, la incheierea contractului de vanzare-cumparare a existat dorinta, atat a societatii debitoare, cat si a dobanditorului, de a sustrage bunurile de la urmarirea creditorilor.

In cauza, s-a apreciat ca nu se poate retine ca mijloc de proba prezumtia relativa de cunoastere de catre tertul subdobanditor a faptului ca actul este susceptibil de a fi anulat, prezumtie prevazuta de art.84 alin.2 din Legea nr.85/2006, deoarece reclamanta nu a facut dovada pretinsei legaturi intre conducerile celor doua societati, iar sarcina probei incumba reclamantului potrivit dispozitiilor art.249 C.proc.civ..

Ca atare, s-a constatat ca reclamanta nu a facut dovada complicitatii la frauda a tertului subdobanditor, respectiv ca acesta a cunoscut caracterul fraudulos a transferului de proprietate, situatie de fapt care trebuie dovedita in fata instantei pentru a fi dovedit motivul de anulare prevazut in art.84 alin.1 din Legea nr.85/2006.

In ce priveste pretul, judecatorul sindic a retinut ca nicio proba administrata in cauza nu sustine ipoteza avansata de reclamanta, privind pretul derizoriu. Prin pret derizoriu se intelege, potrivit art.1665 alin.2 Cod civil, cu ale carei dispozitii se completeaza legea speciala a insolventei, situatia in care pretul este intr-atat de disproportionat fata de valoarea bunului, incat este evident ca partile nu au dorit sa consimta la o vanzare. Or, in cauza, Consiliul de administratie al debitorului A SA, in exercitarea atributiilor prevazute de art.142 din Legea nr.31/1990, pe baza raportului de evaluare intocmit de un expert autorizat, a decis, prin Hotararea nr.1252/16.04.2013, incheierea contractului de vanzare cumparare a carei nulitate se invoca.

A constatat instanta ca din suma obtinuta din transfer patrimonial (4.752.000 lei), conform procesului verbal de control nr.4/25.09.2013, intocmit de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, prin Serviciul Inspectie Fiscala - analizat fiind contractul respectiv precum si destinatia platilor efectuate ca urmare a emiterii facturii fiscale nr.914572/31.05.2013, s-au facut plati catre bugetul consolidat al statului (47,9% din suma), catre bugetul local, plati catre furnizori transporturi, materii prime si materiale, plati salariale, plati catre CEZ energie electrica, iar diferenta a fost folosita pentru restituirea imprumuturilor contractate de la terti, in scopul achitarii la scadenta a ratelor aferente esalonarii si a platilor curente catre bugetul consolidat al statului (filele 99-178 dosar).

S-a retinut astfel ca, scopul debitorului la incheierea contractului a fost de continuare a activitatii, iar achitarea pretului contractului inainte de termenul stabilit prin contract nu poate fi interpretat in sensul prejudicierii vanzatorului debitor sau a creditorilor acestuia.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti, prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, solicitand admiterea acestuia, modificarea hotararii si admiterea actiunii, asa cum a fost formulata.

In motivare, se arata ca in promovarea actiunii s-a avut in vedere faptul ca instrainarea a vizat un teren de 59.745 mp curti-constructii, apartinand debitoarei, vanzarea fiind efectuata in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, prin actul contestat debitorul urmarind fraudarea intereselor creditorilor.

Sunt invederate conditiile prevazute de art.79 si art.80 din Legea nr.85/2006, motivele invocate de institutia fiscala pentru anularea tranzactiei fiind dovedita in fata tribunalului.

Astfel, prin incheierea contractului din 14.05.2013 s-a urmarit instrainarea imobilelor descrise in act in mod fraudulos, cu scopul scoaterii acestora din patrimoniul debitoarei, in dauna creditorilor, intentia debitoarei fiind aceea de a afecta patrimonial pe creditorii sai.

Frauda paratilor la incheierea actului de vanzare-cumparare rezulta indubitabil din circumstantele incheierii actului fraudulos, respectiv prin legatura stransa existenta intre partile tranzactiei data de faptul ca exista persoane din conducerea societatii vanzatoare care detin actiuni si la societatea cumparatoare.

Pe de alta parte, vanzarea a fost facuta pentru un pret situat cu mult sub pretul de piata, respectiv pretul real al bunurilor. Tranzactia a fost incheiata pentru un pret de 18 euro/mp de teren curti-constructii aferente, care este derizoriu si neserios in raport cu valoarea de circulatie a imobilelor in zona respectiva, in conditiile in care numai pretul de circulatie al terenului in zona la data perfectarii conventiei era de 170-180 euro/mp.

Prin incheierea contractului sunt prejudiciati creditorii, SC E SA fiind complice si profitand de beneficiul obtinut in dauna paratei-vanzatoare.

In contractul autentificat la 14.05.2013, nu se face vorbire despre o evaluare a activului ce a format obiectul contractului, fiind stipulata numai valoarea totala, care este de 10 ori mai mica decat pretul de circulatie, diferenta dintre prestatiile partilor fiind vadit disproportionata.

Partile cunosteau ca valoarea imobilelor este mult mai mare decat pretul mentionat in act, rezultand astfel ca debitoarea a urmarit scoaterea din patrimoniul sau a unor bunuri teren si cladire aferenta, pentru fraudarea intereselor creditorilor, in sensul ca aceste bunuri sa nu mai poata fi urmarite.

Sunt invederate prevederile art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, raportat la art.85 alin.3 din acelasi act normativ, sustinandu-se ca in ipoteza indeplinirii conditiilor art.79 si art.80 se instituie o prezumtie relativa de frauda in dauna creditorilor.

Se solicita judecarea cauzei si in lipsa.

E SA a formulat intampinare

solicitand respingerea apelului ca nefondat.

Se sustine ca simpla indeplinire a conditiei ca actul sa fi fost incheiat in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, nu este suficienta pentru admiterea cererii, fiind necesar ca actul sa faca parte din categoria celor indicate de legiuitor printr-o enumerare limitativa.

Reclamanta face vorbire despre frauda paratilor, insa, nu demonstreaza legatura stransa existenta intre partile tranzactiei, dupa cum sustine, nicio persoana din conducerea paratei-debitoarei neavand actiuni emise de E SA, intre parti existand simple relatii comerciale de afaceri.

Nu numai ca nu exista vreo persoana care sa detina actiuni la intimata, insa nu se demonstreaza nici faptul ca exista o posibila influenta asupra conducerii paratei debitoare.

In ce priveste pretul, se arata ca acesta a fost determinat tinand seama de cele mentionate in evaluarea expertului, in perioada anterioara vanzarii preturile fiind la un prag scazut, or, vanzarea s-a facut pentru un pret net superior rezultatului evaluarii.

Intimata a achitat integral pretul, chiar anticipat scadentei convenite, astfel ca nu se poate retine indeplinirea conditiilor legale pentru anularea actului.

A SA a formulat intampinare

solicitand respingerea apelului ca nefondat.

Se sustine ca actul atacat a urmarit remedierea problemelor financiare ale societatii si continuarea activitatii curente fata de datoriile esalonate la plata la 9.02.2012.

Sunt redate aspecte din raportul de evaluare intocmit anterior vanzarii, sustinandu-se ca la termenul din 11.02.2016, reprezentantul apelantei nu a contestat valabilitatea raportului de expertiza extrajudiciara depus la dosar.

De asemenea, nu se poate retine vatamarea intereselor creditorilor, intrucat dupa incasarea pretului au fost efectuate plati la bugetul general consolidat, sumele fiind utilizate pentru desfasurarea normala a activitatii.

D.G.R.F.P. Ploiesti a formulat raspuns la intampinarile depuse, aratand ca-si mentine punctul de vedere, iar cu privire la probatoriul administrat in cauza se arata ca nu putea fi luat in considerare, raportul de evaluare intocmit de debitoare fiind subiectiv, disproportia dintre prestatii rezultand din contractul de vanzare-cumparare al unui teren situat in aceeasi zona in care pretul a fost de 170 euro/mp.

In cauza nu este vorba despre anularea vanzarii pentru un pret derizoriu, cerinta legii speciale vizand disproportia vadita intre prestatii, fata de art.80 alin.1 lit.b).

In apel a fost dispusa administrarea probei cu inscrisuri, solicitandu-se SC A SA sa depuna la dosar actul constitutiv al societatii, respectiv extrase ORC privind componenta actionarilor societatilor pentru anul 2013.

Totodata, in temeiul art.330 Cod procedura civila raportat la art.83 alin.1 din Legea nr.85/2006, s-a dispus administrare probei cu expertiza, prin incheierea din 20.10.2016 dispunandu-se ca expertul sa evalueze bunul la data transferului dreptului de proprietate, respectiv 14 mai 2013.

S-a dispus achitarea onorariului de catre apelanta-reclamanta, fiind emisa adresa in acest sens, D.G.R.F.P. Ploiesti prin A.J.F.P. Arges depunand dovada achitarii onorariului provizoriu stabilit.

La 11.04.2017, FU SRL a depus la dosar cerere de interventie accesorie in interesul apelantei, solicitand admiterea apelului si desfiintarea sentintei atacate, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata, asa cum a fost formulata.

S-a aratat ca in cauza sunt indeplinite conditiile cumulative prevazute de art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, instanta apreciind gresit ca nu exista probe care sa sustina disproportia pretului achitat in raport cu valoarea terenului.

Se arata ca in mod gresit prima instanta a considerat ca nu s-a dovedit concertul fraudulos al celor doua societati implicate in vanzare, pentru a fi incident art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, in conditiile in care ambele societati erau controlate de aceeasi persoana-CC, care detine direct actiuni si controleaza E SA, ale carei decizii le-a putut influenta, in timp ce la A SA, capitalul social era detinut de mai multe societati controlate de aceeasi persoana (V SA, A SA, AC SRL).

Ambele societati au avut reprezentarea efectelor contractului de vanzare, actionand deliberat pentru prejudicierea societatii si ascunderea imobilului intr-o societate care nu era urmarita de creditorii A.

Achizitia imobilului de catre E SA nu are nicio justificare economica, societatea neavand nevoie de acest imobil pentru realizarea obiectului de activitate (productia de aparate electrocasnice).

Luarea deciziei de cumparare nu a fost in interesul societatii, fiind explicata prin presiunea exercitata de actionarul majoritar asupra consiliului de administratie pentru scoaterea imobilului din patrimoniul A, cu consecinta punerii acestuia la adapost de creditorii societatii.

Se solicita totodata sa se constate reaua-credinta a tertului dobanditor in achizitia bunurilor ce a format obiectul contractului, in temeiul art.83 alin.2 teza a II-a din Legea nr.85/2006.

Cererea este intemeiata in drept pe art.61 alin.3 si art.63 Cod procedura civila.

In dovedire, se solicita proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica de specialitate.

Prin incheierea din 13.04.2017, a fost admisa in principiu cererea de interventie accesorie formulata de FU SRL, constatandu-se, in temeiul art.63 Cod procedura civila, justificarea unui interes al intervenientului in formularea cererii, in calitate de creditor in procedura.

Analizand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si a dispozitiilor legale incidente, vazand prevederile art.480 Cod procedura civila si probele administrate, Curtea constata urmatoarele:

Prealabil, raportat si la decizia nr. 28/2015, pronuntata de instanta suprema in procedura prevazuta de art. 519 C.proc.civ., Curtea retine ca se impune lamurirea cadrului procesual obiectiv din perspectiva obiectului cererii formulate si a calificarii juridice a acestuia, raportat la considerentele care le sustin.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca in absenta unei asemenea clarificari in prima instanta, ii revine instantei de apel obligatia ca, in conditiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedura civila, sa solicite si sa primeasca lamuririle partii in legatura cu cererile implicite pe care aceasta pretinde ca le-ar fi dedus judecatii prin actul de sesizare a instantei (paragraf 50 decizia nr. 28/2015). Precizarile care pot fi aduse pretentiilor in faza procesuala a apelului nu pot fi pretext pentru nesocotirea limitelor devolutiunii si deducerea in fata judecatii a unor cereri noi. In acelasi timp, asemenea precizari sau explicitari nu pot fi inlaturate sub motiv ca, in absenta pronuntarii primei instante asupra respectivelor pretentii, ele nu ar putea fi analizate pentru prima data in apel intrucat s-ar incalca principiul
tantum devolutum quantum iudicatum
.

Astfel, in cererea de chemare in judecata, creditoarea a solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1176/14.05.2013, sustinand ca sunt incidente dispozitiile art.79 si art.80 din Legea nr.85/2006, deoarece actul este fraudulos, prin acesta debitorul urmarind fraudarea intereselor creditorilor si este totodata incheiat in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Se sustine ca frauda paratilor rezulta din legatura stransa existenta intre partile tranzactiei, fiind persoane din conducerea societatii vanzatoare care detin actiuni si la cumparator. Totodata, creditoarea a aratat ca vanzarea a fost facuta la un pret situat cu mult sub pretul real al bunurilor, fiind disproportionat fata de acesta din urma.

Ca temei de drept se indica expres prevederile art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, potrivit cu care sunt supuse anularii actele incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice fel drepturile.

Prima instanta analizeaza intr-adevar exclusiv dispozitiile art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, fara referire la art. 80 alin. 1 lit. b) din lege, desi se sustine si se analizeaza in fapt disproportia prestatiilor partilor. Totodata, tribunalul interpreteaza primul text prin coroborare cu art.84 din acelasi act normativ, acesta din urma nefiind insa aplicabil in speta. Astfel, art. 84 din lege are in vedere situatia in care tertul achizitor al bunului de la debitoare, a transmis la randul sau bunul catre o alta persoana, fiind vorba despre un act subsecvent. Judecatorul sindic se raporteaza in analiza sa la prevederile art.84 din Legea nr.85/2006, care vizeaza recuperarea bunului ori a valorii bunului transferat de catre debitor de la subdobanditor, iar nu de la tertul dobanditor, ipoteza care nu este incidenta in cauza, contractul a carui anulare se cere nefiind urmat de un nou transfer de proprietate, pentru a fi in prezenta subdobanditorului. Cum, in cauza nu se invoca o atare ipoteza, partile litigiului fiind determinate de partile unui singur act de vanzare a carui anulare se solicita, art. 84 din L. nr. 85/2006 nu este incident.

Fata de aceasta situatie, Curtea constata ca, desi judecatorul sindic, in raport cu limitele investirii sale, analizand faptele deduse judecatii, verifica si disproportia prestatiilor, retine neincidenta pretului derizoriu, ca motiv pentru respingerea actiuni, desi acesta nu are relevanta pentru aplicarea art. 80 alin. 1 lit. b) sau c) din L.nr.85/2006. Astfel, din aceasta perspectiva, se constata ca nu se poate retine ipoteza pretului fictiv sau a pretului derizoriu prevazuta de art.1665 Cod civil, pretul stabilit fiind platit si neputandu-se constata o disproportie fata de valoarea bunului, de asa importanta incat sa fie evident ca partile nu au dorit sa consimta o vanzare, ci un act cu titlu gratuit. Ceea ce este relevant insa, este faptul ca, in materia insolventei, pentru aplicarea art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, nu este necesar sa se retina pretul derizoriu, fiind necesar sa rezulte disproportia prestatiilor partilor, in detrimentul debitorului.

Curtea retine ca pentru stabilirea acestei situatii judecatorul sindic nu a administrat probele necesare, realizand un amestec intre cele doua ipoteze de text (lit. b) si c) ale art. 80 alin. 1), fara un rationament coerent.

In acest context, in temeiul art.22 Cod procedura civila,  vazand continutul cererii de chemare in judecata, se constata ca tribunalul, desi a analizat atat disproportia prestatiilor cat si participarea la frauda a partilor actului atacat, nu a raportat situatia de fapt dedusa judecatii la textul aplicabil, anume art. 80 alin. 1 lit. b) din L. nr. 85/2006.

Desi nu se poate retine ca tribunalul nu a solutionat fondul cererii, in conditiile in care a fost investit practic cu doua dintre ipotezele art. 80 din lege (au fost invederate prevederile art.79-83 din L. nr. 85/2006), Curtea constata ca instanta nu a lamurit cadrul procesual obiectiv, realizand o mixtura intre textele invocate si retinand in final ca nu este intrunita ipoteza art. 80 alin. 1 lit. c) din L. nr. 85/2006.

Pe de alta parte, fata de art.480 alin.3 Cod procedura civila si de continutul cererii de apel si a intampinarilor, curtea retine ca si daca s-ar considera subsidiar ca nu a fost solutionat fondul cererii asa cum a fost formulat, nefiind solicitata trimiterea cauzei spre rejudecare, instanta de apel este investita cu fondul cererii.

Ca atare, Curtea retine ca, desi in cererea de chemare in judecata nu se indica expres art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006
,
care are in vedere operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, autoritatea fiscala reclamanta sustine constant disproportia vadita intre prestatiile partilor contractului de vanzare in discutie, iar fata de art. 22 alin. 4 C.proc.civ., calificarea faptelor si incadrarea lor in drept reprezinta atributul instantei de judecata.

Desi in lege disproportia prestatiilor este prevazuta ca o ipoteza distincta de art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, aceasta nu a fost analizata de catre instanta, care retine strict limita de drept a investirii. Tribunalul s-a raportat la art.80 alin.1 lit.c) din lege, constatand ca pretul s-a intemeiat pe un raport de evaluare, din care nu se releva intentia partilor de a frauda interesele creditorilor, cu atat mai mult cu cat din suma obtinuta s-a procedat la achitarea unor datorii de la bugetul consolidat al statului, catre bugetul local si catre creditorii curenti.

Curtea retine ca disproportia intre prestatia debitorului si cea primita in schimb a fost analizata de catre judecatorul sindic, exclusiv pentru a analiza dovada intentiei tuturor partilor implicate in act de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile, fara o calificare a faptelor si identificarea normei aplicabile, anume art. 80 alin. 1 lit. b) din L. nr. 85/2006.

Cu privire la acest aspect, se constata ca sustinerile paratei sunt in sensul ca operatiunea s-a realizat pentru achitarea datoriilor si salvarea debitoarei din situatia in care se afla. Insa, in raport de textul mentionat, nu are relevanta scopul operatiunii, legea cerand numai ca prestatia debitorului sa depaseasca vadit pe cea primita, iar actul sa fie efectuat in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Legea se refera la operatiunile comerciale ale debitorului, intelegand prin acestea atat operatiunile propriu zise legate de obiectul de activitate al debitoarei cat si operatiuni cu bunurile aflate in patrimoniul acesteia, cerinta fiind aceea ca debitorul sa primeasca o valoare disproportionat mai mica decat valoarea propriei sale prestatii.

Intrunirea celei de-a doua conditii a textului rezulta cu evidenta din chiar actul atacat, autentificat sub nr. 1176/14.05.2013 (filele 10-13 dosar fond), procedura fiind deschisa prin incheierea din 5.06.2014.

Intr-adevar, disproportia vadita intre prestatia debitorului si cea primita de acesta nu s-a relevat cu evidenta din probele administrate in fata primei instante, astfel ca in raport de aspectele retinute cu ocazia dezbaterilor derulate la 11.02.2016 (filele 233-234 dosar fond), in apel s-a dispus din oficiu administrarea probei cu expertiza.

Dispozitia primei instante s-a intemeiat pe faptul ca reclamanta a depus la dosar contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1367/30.12.2013, avand ca obiect un imobil de 4.447 mp, situat in intravilanul municipiului Pitesti, ***, in care pretul de vanzare este substantial mai mare. Fata de faptul ca actul este incheiat in acelasi an si ca vizeaza un teren situat in aceeasi zona cu cel care constituie obiectul vanzarii in prezenta cauza, sustinerile reclamantei referitoare la disproportia vadita intre prestatii se impunea a fi dovedita prin intocmirea unui raport de evaluare a terenului. Simpla depunere a actului din 30.12.2013 la dosar nu poate determina automat concluzia disproportiei vadite dintre prestatii, asa cum sustine apelanta inclusiv in faza apelului in raspunsul la intampinare (fila 33 dosar fond), deoarece cele doua contracte vizeaza suprafete diferite de teren, determinant pentru valoarea bunului, in ansamblu, fiind atat intinderea mare, cat si posibila afectare a terenului de utilitati sau constructii.

Tribunalul a pus in discutia partilor efectuarea unei expertize de evaluare a bunului, titularul cererii aratand ca nu contesta raportul de evaluare depus la dosar intocmit cu ocazia vanzarii, dar ca este necesara cautarea unei alte expertize pentru aceeasi zona.

Vazand prevederile art.22 alin.2 teza finala rap. la art.83 alin.1 din Legea nr.85/2006, fata de sustinerile partilor si de necesitatea aflarii adevarului in procesul civil, instanta nu putea respinge proba cu expertiza, retinand ca niciuna din parti nu este de acord cu plata contravalorii acestei, ci trebuia sa dispuna o asemenea proba, sa stabileasca, in conditiile art.331 raportat la art.262 alin.2 Cod procedura civila, obiectivele si onorariul expertului si numai in ipoteza in care ar fi rezultat neindeplinirea obligatiilor impuse sa constate nedovedirea cererii.

Pentru a complini aceste aspecte procedurale, Curtea a dispus efectuarea probei la 20.10.2016, stabilind obligatia de achitare a onorariului in sarcina apelantei-reclamante.

La 21.03.2017, a fost depus la dosar raportul de expertiza tehnica privind evaluarea dispusa de instanta, in care au fost prezentate trei variante de calcul tinand cont de valoarea de piata si pretul de cost.

Arata expertul ca fiind fond inchis, se impune estimarea unui procent din valoarea de piata absoluta a terenului si analizarea deprecierii economice a activului industrial in raport de aceasta situatie.

A fost determinata valoarea terenului la 1.525.300 euro pentru un pret de 25,53 euro/mp, insa nu a fost avuta in vedere valoarea la data contractului ci in prezent, astfel ca au fost admise obiectiunile formulate de parti, dispunandu-se expertului sa evalueze bunul la nivelul anului 2013, cand a fost incheiat contractul de vanzare cumparare.

Prin incheierea din 30.03.2017 s-a dispus expertului sa se prezinte in fata instantei pentru lamurirea obiectivului stabilit de instanta si pentru a pune in discutie chestiunile invocate de parti, respectiv caracterul de teren infundat, existenta sau inexistenta utilitatilor, gradul de ocupare al terenului cu suprafete constructii, respectiv suprafete betonate.

La 13.04.2017, s-a procedat la audierea expertului in fata instantei de judecata, acesta aratand ca lucrarea s-a raportat exclusiv la valoarea terenului, constructiile fiind evaluate numai pentru a ajuta la determinarea valorii terenului (fila 421 vol.III dosar apel).

Prin incheierea din 13.04.2017, s-a solicitat expertului sa prezinte valoarea imobilului instrainat la nivelul lunii mai 2013, tinand seama si de ofertele de preturi care se vor pune la dispozitia expertului.

La 14.04.2017, intervenientul accesoriu a depus la dosar raportul de evaluare privind doua suprafete de teren aflate in proprietatea Consiliului Local Pitesti, respectiv A SA, oferte de pret si contract de vanzare-cumparare din 30.12.2013.

Au fost aplicate amenzi expertului pentru nedepunerea raspunsului la obiectiuni prin incheierile din 15.06.2017 si 29.06.2017 prima amenda fiind ridicata prin incheierea din 14.09.2017.

La data de 7.09.2017, a fost depus la dosar raportul de expertiza in urma admiterii obiectiunilor, sustinandu-se ca valoarea terenului la data de 31.05.2013 era de 5.803.100 lei echivalentul a 1.254.000 euro.

In cuprinsul raportului de expertiza (anexa 2) determinand valoarea de piata a bunului, prin tehnica „pas cu pas”, in ipoteza 1, tinand seama de faptul ca acesta este fond inchis, expertul stabileste pentru teren o valoare de 8.079.400 lei, iar pentru constructie 15.076.000 lei, constructii speciale 573.700 lei in valoare totala de 23.729.100 lei, care la un curs valutar de 4,3794 lei/euro determina o valoare de 5.430.000 euro.

In ipoteza a II-a expertul estimand un procent de 60% din valoarea de piata, valoare absoluta a terenului fond inchis, determina o valoare a terenului de 6.925.200 lei, iar pentru constructii de 15.076.000 lei, constructii speciale fiind de 573.700 lei, care fata de gradul de recunoastere a costului in valoarea de piata, determina o valoare totala de 22.574.900 lei, care reprezinta 5.165.881 euro.

In ipoteza a III-a expertul estimand un procent de 50% din valoarea de piata, valoare absoluta a terenului fond inchis, determina o valoare a terenului de 5.771.000 lei, iar pentru constructii de 15.076.000 lei, constructii speciale fiind de 573.700 lei, care fata de gradul de recunoastere a costului in valoarea de piata, determina o valoare totala de 21.420.700 lei, care reprezinta 4.981.558 euro.

In ipoteza a IV-a expertul estimand un procent de 60% din valoarea de piata, valoare absoluta a terenului fond inchis, determina o valoare a terenului de 4.616.800 lei, iar pentru constructii de 15.076.000 lei, constructii speciale fiind de 573.700 lei, care fata de gradul de recunoastere a costului in valoarea de piata, determina o valoare totala de 20.266.500 lei, care reprezinta 4.713.139 euro.

La termenul din 28.09.2017, dupa respingerea obiectiunilor formulate de parti, s-a solicitat expertului sa precizeze valoarea bunului imobil, compus din teren si constructii, asa cum s-a mentionat in contractul de vanzare atacat, in sensul de a se arata daca valoarea precizata reprezinta numai terenul sau terenul afectat de constructii, respectiv terenul si constructiile instrainate.

Fata de lamuririle inaintate de expert, Curtea a dispus amanarea cauzei, iar la 8.11.2017 expertul a depus la dosar precizarile solicitate, evaluand imobilul la data vanzarii la 3.126.600 euro, respectiv 14.003.900 lei.

Obiectiunile formulate de catre intimate, referitoare la modul de determinare a valorii constructiilor, au fost respinse de catre instanta, care a retinut, pe de o parte ca, acestea au mai fost formulate si raportat la punctul de vedere anterior depus de expert, fiind respinse prin incheierea din 28.09.2017, iar pe de alta parte ca, modul in care intelege expertul sa prezinte si sa puna in valoare cunostintele sale de specialitate, nu pot constitui obiectiuni la raportul de expertiza. Criteriile in baza carora a fost calculata valoarea constructiilor, diferita pentru fiecare tip de constructie in parte (valoare per mp-filele 686-687 vol. IV), tin de cunostintele de specialitate, expertul aratand in cauza ca a aplicat deprecierea economica, aceeasi ca si pentru teren, valorilor de piata aferente cladirilor si constructiilor speciale, la nivelul lunii mai 2013.

In ce priveste aplicarea unui grad de depreciere functionala identic pentru toate constructiile, respectiv criticile referitoare la supraevaluarea unor constructii cu o vechime considerabila si aplicarea unor criterii de evaluare identice pentru constructii de tip inchis cladirilor de tip deschis, Curtea constata mai intai ca expertul indica valori diferite pentru fiecare metru patrat  de constructie, in functie de tipul acesteia, si, de altfel, chiar daca aceste obiectiuni ar fi fost admise, nu ar putea influenta valoarea determinata de expert intr-o maniera in care sa se constate inexistenta disproportiei vadite a prestatiilor partilor. Astfel, in obiectiunile A s-a sustinut prin exemplificare ca valorile reale ale corpurilor 77, 78, 79 si 94 ar depasi cu putin jumatate din valoarea determinata de expert ca valoare de piata, insa, si in ipoteza in care s-ar considera corecte sustinerile debitoarei, referitoare la aceste valori, se constata ca valoarea imobilului este dincolo de dublul sumei prevazuta in contractul de vanzare a carui nulitate se solicita.

In ce priveste sustinerile administratorului judiciar, referitoare la valoarea terenului de sub constructii, se constata ca expertul a indicat valori diferite ale terenului si ale constructiilor, insa si daca s-ar considera ca valoarea constructiilor este singura care trebuie determinata si luata in calcul cu excluderea valorii terenului de sub acestea, numai aceasta depaseste cu peste 50% valoarea din contract, iar daca se adauga valoarea terenului liber de 15.878 mp, aceasta valoare se dubleaza.

Cu privire la scopul urmarit prin contract, care ar influenta valoarea bunului, se constata ca sustinerile partilor parate sunt contradictorii, pe de o parte A raportandu-se la valoarea terenului ca si cum contractul ar fi vizat vanzarea acestuia pentru utilizare ca teren liber, constructiile fiind vechi si reprezentand mai degraba o sarcina a bunului, in timp ce E sustine ca avea nevoie de spatii de depozitare pentru produsele sale, destinate exportului, astfel ca, fata de lipsa unui scop declarat in contract sau dovedit in cauza, rezulta ca s-a urmarit instrainarea bunului pentru utilizarea sa, asa cum a fost mentionat in contract, teren si constructii, astfel ca valoarea determinata in expertiza nu poate fi cenzurata.

In acest context, se constata ca intre valoarea bunului avut in vedere in contractul de vanzare-cumparare atacat cu prezenta cerere (1.100.000 euro) si valoarea determinata de expert dupa aplicarea corectiilor date de deprecierea economica (3.126.600 euro), exista o disproportie vadita, valoarea fiind de aproximativ trei ori mai mare decat pretul stabilit de parti.

Sustinerile din cererea de interventie accesorie, referitoare la valoarea bunului instrainat, confirmate partial prin punctul de vedere exprimat de expertul cauzei si de expert GC , sprijina pozitia apelantei, creditor bugetar, astfel ca se va retine si din aceasta perspectiva disproportia dintre prestatiile partilor.

Prin urmare, este indeplinita ipoteza art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, care are in vedere operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel ca cererea formulata de creditor este intemeiata sub acest aspect.

Nu se poate constata aplicarea art.82 din Legea nr.85/2006, potrivit caruia nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de catre debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente, intrucat in cauza operatiunea nu este una obisnuita, debitoarea procedand la instrainarea unui bun important din patrimoniul sau.

Curtea constata, dincolo de faptul ca actul nu vizeaza indeplinirea obiectului de activitate, ca in apararile formulate societatea chiar a invocat ca actul a fost necesar pentru a se incerca remedierea problemelor financiare ale societatii (fila 90 dosar fond), astfel ca nu se poate constata caracterul curent al acestei operatiuni.

Ca atare, constatand aplicarea art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, se va dispune anularea actului de vanzare, cu consecinta prevazuta de art. 83 alin. 1 din lege, potrivit cu care tertul dobanditor in cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor, stabilita prin expertiza efectuata in conditiile legii.

Fata de cererea de repunere a partilor in situatia anterioara, curtea va constata ca bunul exista iar tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea impotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i impiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului. In caz contrar, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea in situatia anterioara, in favoarea averii debitorului. Reaua-credinta a tertului dobanditor trebuie dovedita.

Raportat la buna credinta a cocontractantului E SA, curtea retine ca aceasta nu poate fi inlaturata in cauza, reaua credinta nefiind dovedita, cu consecinte si asupra neaplicarii art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006.

In ce priveste incidenta acestui din urma text, Curtea constata ca in apel se sustine neobservarea de catre judecatorul sindic a legaturii stranse intre partile tranzactiei si consecintele negative produse asupra intereselor creditorilor.

Practic, reclamanta invocand art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, sustine intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori, dovada intentiei susmentionate trebuind realizata efectiv prin date concrete care sa o sustina, un aspect ce poate contribui la aceasta situatie fiind avantajele dobanditorului, determinate de conditiile in care a fost incheiat actul.

Astfel, potrivit art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.

Data incheierii actului a carui anulare se solicita (14.05.2013) se incadreaza in mod cert in perioada de 3 ani anteriori deschiderii procedurii, dispusa prin incheierea din 5.06.2014.

Pentru a opera sanctiunea nulitatii, este necesar ca actul sa fie intocmit cu intentia tuturor partilor de a sustrage bunuri de la urmarirea creditorilor ori de a le afecta in orice fel drepturile.

O asemenea situatie este incidenta atunci cand se dovedeste, in conditiile art.249 Cod procedura civila, ca intre partile contractului exista legaturi care denota interese comune sau chiar identitate de parti, eventual sub protectia unei persoane juridice, cu consecinta obtinerii unor avantaje efective si prejudicierea creditorilor.

Desi in cererea de chemare in judecata se arata ca exista persoane din conducerea societatii vanzatoare care detin actiuni si la societatea cumparatoare, atare aspect nu este detaliat in cerere prin indicarea unor nume sau persoane, care sa faca parte din ambele societati si sa fi influentat sau sa fi putut influenta decizia in privinta incheierii actului.

Curtea retine ca din inscrisurile depuse in sprijinul acestor alegatii (filele 22-34 dosar fond), reprezentand lista administratorilor si asociatilor celor doua societati, rezulta ca in general acestia sunt persoane diferite, cu exceptia lui PF, care indeplineste functia de administrator in cadrul A SA, intr-un for colectiv, si totodata presedinte al Consiliului de administratie la E SA.

Detinerea acestei calitati nu este prin ea insasi in masura sa determine concluzia intentiei frauduloase a tuturor partilor implicate in conventia atacata cu privire la scoaterea bunurilor de sub urmarirea creditorilor, insa, poate constitui un indiciu pentru construirea unui asemenea rationament.

In acest context, cum nu se poate retine automat ca pozitia unei persoane, de membru in consiliul de administratie, respectiv de presedinte al consiliului de administratie, in cele doua societati, releva intentia partilor de a scoate bunurile de la urmarirea creditorilor, rezulta ca pentru incidenta art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, trebuie dovedita intentia de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile, care trebuie sa apartina tuturor partilor implicate in act.

Curtea retine ca administratorul din forul colectiv nu se poate identifica integral cu vointa societatii, dupa cum nici presedintele CA al cumparatoarei nu reprezinta singur vointa sociala.

Intr-adevar, potrivit art.143

²

alin.1 din Legea nr.31/1990 Consiliul de administratie reprezinta societatea in raport cu tertii si in justitie, iar in lipsa unei stipulatii contrare in actul constitutiv, consiliul de administratie reprezinta societatea prin presedintele sau. Insa, in cazul de fata nu intereseaza reprezentarea societatii ci modul in care a fost constituita vointa acesteia cu privire la actul de instrainare.

Din hotararea Consiliului de administratie din 16.04.2013 (filele 99-101) rezulta ca s-a procedat la aprobarea instrainarii bunului in discutie in urma evaluarii efectuate, care a stabilit o valoare de 1.100.000 euro. Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca intr-adevar cu ocazia luarii deciziei incheierii contractului, partile au procedat la evaluarea bunului ce urma sa faca obiectul vanzarii, raportul de evaluare a imobilului determinand o valoare de aproximativ 1.027.000 euro. Valoarea a fost determinata prin decizia Consiliului de administratie la 1.100.000 euro, care a constituit si pretul mentionat in contractul de vanzare-cumparare.

Din procesul verbal al sedintei CA E, din 17.04.2013, rezulta ca PF s-a abtinut de la votul privind luarea hotararii de achizitionare a bunului imobil de la A.

Ca atare, asa cum s-a retinut mai sus, fara o dovada concreta in sensul sustinerii intentiei frauduloase a partilor pentru prejudicierea creditorilor nu se poate constatat aplicarea art. 80 alin. 1 lit. c) din L. nr. 85/2006.

Sustinerile din cererea de interventie accesorie, referitoare la controlul ambelor societati de catre aceeasi persoane nu se verifica prin probele administrate in cauza, inscrisurile depuse odata cu concluziile scrise neputand fi luate in seama fata de art. 394 alin. 3 C.proc.civ., astfel ca cererea nu poate fi primita sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, retinand numai incidenta art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, precum si faptul ca bunul exista, in temeiul art. 480 C.proc.civ. si art. 8 din L. nr. 85/2006, curtea a admis apelul, a schimba sentinta, in sensul ca a admis cererea si a anulat contractul de vanzare autentificat sub numarul 1176/14.05.2013 la BNP GA, dispunand repunerea partilor in situatia anterioara, cu obligarea paratei E SA sa restituie debitoarei bunul instrainat, compus din teren de 59.745 mp si constructiile mentionate in contractul de vanzare cumparare. A fost admisa cererea de interventie accesorie, in favoarea apelantei reclamante.