Aviz de bransare/racordare emis de operatorul serviciului de alimentare cu apa si canalizare

Drept administrativ.

Art. 2 lit. g), h), i), l), m), n), s,), t), t) si x), lit. 7 lit. h), art. 28 alin. (4), art. 29, art. 30 alin.

1. , art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006; art. 36 alin. (1), art. 42 alin. (1) lit. a) si alin.
2. din Legea nr. 51/2006; anexa 1 la Ordinul nr. 88/2007 emis de ANRSPGC; pct. III.4 din anexa la Legea nr. 213/1998.

Asadar, in exercitarea competentelor stabilite prin lege, D actioneaza in calitate de subiect de drept investit cu prerogative de putere publica, ipoteza in care se asimilarea sa cu o autoritate publica a fost facuta, in mod corect, de catre tribunal. Contrar sustinerilor recurentei D., efectele avizului de bransare sunt cele preconizate de art. 3 lit. m) si art. 28 alin. (4) din Legea nr. 241/2006, executarea bransamentului fiind de neconceput (din punct de vedere legal) in lipsa acestui aviz, ca si incheierea ulterioara a contractului de furnizare; practic, insusi accesul utilizatorilor la serviciul de alimentare cu apa este conditionat de emiterea avizului de bransare.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal

Decizia civila nr. 273 din 04 aprilie 2019

Asupra recursurilor in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele:

Hotararea pronuntata de tribunal in prima instanta

Prin sentinta civila nr. 640/C din 11 iunie 2018, Tribunalul Neamt a admis, in parte, actiunea formulata de reclamantii A, B si C in contradictoriu cu paratii Compania Judeteana D Piatra Neamt, E si F, hotarand dupa cum urmeaza:

• a anulat avizul nr. 17135 din 10 iunie 2016 si avizul nr. 17136 din 10 iunie 2016 emise de paratul Compania Judeteana D;
• a obligat parata Compania Judeteana D sa avizeze lucrarile de bransare/racordare a paratilor E si F doar in conditiile refacerii extinderii de la reteaua principala cu o noua conducta otel zincat de cel putin 1 si 1/4' sau 40 mm PEHD sau realizarea unei extinderi separate pentru bransarea paratilor;
• a obligat paratii sa desfiinteze bransamentul actual, efectuat in baza avizelor nr. 17135 din 10 iunie 2016 si nr. l 17136 din 10 iunie 2016, de la extinderea existenta realizata conform autorizatiei 219 din 21.09.1972;
• a respins, ca ramasa, fara obiect cererea privind sistarea lucrarilor de racordare;
• a obligat parata Compania Judeteana sa achite reclamantilor suma de 2210 lei, cheltuieli de judecata.

Cu solutionarea cererii de chemare in judecata a fost investita, mai intai, Judecatoria

Piatra Neamt care, prin sentinta civila nr. 3761 din 19 septembrie 2017 - apreciind ca nu sunt incidente prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) din Codul de procedura civila in conditiile in care cererea principala, avand ca obiect anularea autorizatiilor si avizelor emise de catre Compania Judeteana D in favoarea paratilor E si F pentru realizarea racordului de apa este neevaluabila in bani - si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalul Neamt - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Astfel investit, Tribunalul Neamt a considerat ca este competent sa solutioneze cauza, insa nu pentru motivele indicate de judecatorie, ci pentru ratiunile ce decurg din textul art. 1 coroborat art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunta, pe fondul cauzei, hotararea, tribunalul a retinut urmatoarele:

In anul 1972, in baza autorizatiei numarul 219 din 21 septembrie 1972, autorul reclamantilor, G, a bransat imobilul situat in Piatra Neamt, strada Cetatea Neamtului nr. 23 la conducta de apa potabila, efectuarea bransamentului fiind realizata cu o conducta cu diametrul de 3/4 zoll. Initial, la aceasta adresa exista un singur imobil-constructie insa, pana in prezent a mai fost edificat un imobil, tot cu destinatia de locuinta, in cele doua imobile locuind reclamatii.

In vecinatatea imobilelor detinute de reclamanti se afla imobilele numarul 21 si 21 A, strada Cetatea Neamtului, proprietatea paratilor E si F. Acestia au solicitat la data de 02 iunie 2016 un aviz pentru bransare la reteaua de apa potabila a imobilelor mentionate la cele doua adrese; prin urmare, la data de 10 iunie 2016 au fost admise avizele definitive numarul 17135 si 17136 pentru cele doua locuri de consum strada Cetatea Neamtului nr 21 respectiv 21A.

La data de 7 iulie 2016, reclamantii au sesizat parata D in vederea sistarii lucrarilor de bransare, sesizare care a fost respinsa de parat prin adresa numarul 35410 din 22 noiembrie 2016. Acest demers al reclamantilor este asimilabil cu procedura prealabila prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004 impotriva emiterii avizului definitiv, aviz cu valoare de act administrativ, in conditiile in care compania parata presteaza un serviciu public, in regim de putere publica si in consecinta actele unilaterale emisie la solicitarea cetatenilor au valoare de act administrativ.

In privinta legalitatii acestui act instanta nu a identificat cauze de nelegalitate sau alte motive care ar putea lipsi de eficienta actul administrativ.

In ceea ce priveste analizarea avizului in raport de motivele invocate de reclamantii prin actiune - si anume faptul ca aprobarea racordarii celor doi parati la reteaua de apa potabila prin bransarea la extinderea de retea deja efectuata in anul 1972 le lezeaza interesele - paratii justifica o pretinsa incalcare a drepturilor lor, incalcare care nu intra in campul de manifestare al oportunitatii actului administrativ caracter exclus a fi analizat de instanta de judecata.

Pentru a clarifica sustinerea reclamantilor potrivit careia efectuarea bransamentului paratilor la extinderea de retea efectuata in anul 1972 determina insuficienta debitului de apa, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea instalatii pentru constructii. Din concluziile raportului de expertiza a rezultat ca racordul actual nu este apt sa satisfaca necesarul de volum, debit si presiune a cinci imobile cu destinatia de locuinta iar pentru a fi satisfacuta aceasta cerinta este necesar ca extinderea actuala sa fie efectuata cu o teava avand diametrul de 40 mm respectiv 1+ 1/4 zoll. Ori in prezent conducta are diametrul de doar 3/ 4 zoll respectiv 25mm.

Prin aceste concluzii se opineaza in sensul ca avizele definitive de bransament emise de parata A. S. afecteaza drepturile contractuale ale reclamantilor carora li se garantat furnizarea apei potabile avand un debit si o presiune adecvata.

Nu poate fi retinut argumentul paratei D in sensul ca situatia ar fi fost cauzata de reclamanti care au procedat la bransarea la aceeasi retea a altui imobil construit ulterior fara a avea aviz si ca furnizorul la emiterea avizului paratilor a avut in vedere existenta unei singure gospodarii bransata in prealabil. In realitate, asa cum rezulta din considerentele expertizei, chiar daca la extinderea existenta ar fi fost bransata o singura gospodarie, diametrul existent de 25 de mm, tot nu ar fi fost apt sa asigure un debit adecvat tuturor, dupa bransarea paratilor.

Sunt intrunite dispozitiile art. din Legea nr. 554/ 2004, asa incat se impune anularea avizelor definitive de bransare. Solicitarea de sistare a lucrarilor de racordare aceasta a ramas fara obiect in conditiile in care pana la momentul intrarii cauzei pe rol aceste lucrari au fost deja efectuate.

Cererile de recurs

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au formulat recurs atat parata Compania Judeteana D, cat si paratii E si F.

I. Recursul formulat de parata Compania Judeteana D (in continuare, D) se sprijina pe motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila. In dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a sustinut urmatoarele:

In cauza nu sunt aplicabile dispozitiile Legi nr. 554/2004 retinute de tribunal intrucat avizul de bransare nu este act administrativ. Conform prevederilor Legii nr. 241/2006, ci este actul emis de operator prin care se stabilesc conditiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea si executia bransamentelor de apa, precum si punctul de delimitare dintre retelele publice si instalatiile de utilare interioare. Acelasi cadru legal defineste si bransamentul de apa.

Practic, aceste avize nu sunt generatoare de drepturi si obligatii intrucat, in conformitate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, furnizarea serviciului de alimentare cu apa se realizeaza numai pe baza unui contract de furnizare. Prin urmare, raporturile juridice dintre operator si utilizator, drepturile si obligatiile sunt detaliate de contractul de furnizare, dar si Regulamentul serviciului de alimentare cu apa si canalizare.

Daca nu sunt indeplinite toate conditiile tehnice solicitate de operator, avizate de acesta printr-un proces-verbal de constatare, nu se incheie contractul de furnizare, avizul in sine nefiind un raport juridice care da nastere la drepturi si obligatii sinalagmatice.

Prin hotararea recurata sunt incalcate drepturi si principii prevazute in Legea nr. 241/2006 - de retinut fiind dispozitiile art. 7 - si se aduce o atingere drepturilor celorlalti utilizatori motivat de faptul ca utilizatorii parati nu ar mai beneficia de serviciul public de alimentare cu apa.

In legatura cu lipsa de relevanta a faptului bransarii, de catre reclamanti, si a unui alt imobil in caminul de bransament - retinuta de tribunal - sunt de facut urmatoarele precizari: conform avizului nr. 10475 din 1 august 2013 eliberat reclamantului B:

• conditiile tehnice de presiune sunt garantate de companie respectand solicitarile utilizatorului, la pct. 8 fiind mentionate un numar de 2 persoane pentru gradul 2 de confort, gradul de confort fiind apreciat in functie de cateva criterii; practic, pentru asigurarea gradului de confort 2 utilizatorul are in folosinta 2 lavoare, 1 WC, 1 spalator si un dus. Prin urmare, compania a garantat parametrii doar conform solicitarii utilizatorului, cerinta care a fost indeplinita;
• insa, la adresa reclamantilor s-au construit ulterior si alte anexe unde locuiesc mai multe persoane decat cele declarate in solicitarea de bransare, conform adresei nr. 20611 din 6 iulie 2016 in care A a mentionat un numar de 7 persoane;
• conform art. 8.13 din contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare 1360126302399 din 6 august 2013, utilizatorul are obligatia de a nu modifica instalatiile interioare fara acordul operatorului, fapt aratat si in raportul de expertiza;
• in legatura cu sustinerea ca faptul ca extinderea ar apartine celui care detine autorizatia de construire nr. 219/1972 sunt de retinut dispozitiile art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006.

Cu privire la starea de fapt sunt de mentionat urmatoarele:

In urma cererilor depuse de parati pentru emiterea avizelor de bransare, au fost intocmite doua proiecte de catre S.C. F.E. S.R.L. prin care s-a prevazut solutia tehnica de bransare. Fiind indeplinite toate cerintele au fost emise cele doua avize, astfel ca au fost

demarate lucrarile pentru construirea celor doua bransamente.

Ca urmare a solicitarii nr. 20611 din 6 iulie 2016 a reclamantei A, compania, prin adresele nr. 20691 si nr. 20692 din 6 iulie 2016, a sistat lucrarile de realizare a bransamentelor.

In urma audientei din 7 iulie 2016 s-a dispus realizarea conditiilor tehnice stabilite prin avizele nr. 17235 si nr. 17136 din 10 iunie 2016 intrucat reclamanta nu este proprietara bransamentului conform Legii nr. 241/2006, iar proiectele tehnice aferente celor doua bransamente noi sunt conforme.

Proiectul a fost verificat de departamentul tehnic in perioada 10 iunie - 20 noiembrie 2011, iar utilizatorul B a fost instiintat, in conformitate cu avizul nr. 20475 din 1 august 2013, ca la punctul de consum sunt declarate de le insusi un numar de 2 persoane si gradul de confort 2.

Prin adresele nr. 25409 si 35408, paratii au fost instiintati ca pot face demersurile pentru construirea bransamentelor in conformitate cu solutia tehnica identificata initial, lucrarile fiind finalizate la data de 29 decembrie 2016, sens in care au fost incheiate procesele- verbale de predare catre parati, acestia semnand contractele de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.

II. Prin recursul formulat, paratii E si F au solicitat, in principal, casarea hotararii si trimiterea cauei spre rejudecare, iar in subsidiar, rejudecarea in fond a litigiului si respingerea in tot a actiunii.

In motivarea recursului, recurentii au sustinut urmatoarele:

In mod gresit Judecatoria Piatra Neamt si-a declinat competenta pentru tot dosarul; ar fi trebuit sa disjunga capete de cerere, sa analizeze si sa puna in discutia partilor, pentru fiecare in parte, competenta materiala.

In mod nelegal, tribunalul a recalificat temeiul juridic al actiunii, cantonandu-l in prevederile Legii nr. 554/2004, fara a pune in discutia partilor acest aspect, incalcandu-li-se astfel dreptul la aparare si la un proces echitabil.

In conditiile in care se apreciaza ca actiunea se intemeiaza, in intregul sau, pe dispozitiile Legii nr. 554/2004, aceasta trebuie respinsa ca inadmisibila pentru neindeplinirea procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 intrucat nu pot fi acord cu asimilarea fortata de catre tribunal a sesizarii reclamantilor din 7 iulie 2016 adresata companiei parate ca fiind dovada acestei proceduri. De altfel, aceasta sesizare a fost facuta doar de catre unul dintre reclamanti.

Lucrarile de bransare a imobilelor 21 si 21A au fost executate in baza unor proiecte si a unor documentatii tehnice intocmite de specialisti, iar pentru obtinerea avizelor au abtinut toate aprobarile si acordurile necesare.

In anul 1972 cand s-a realizat bransarea imobilelor de la numerele 23 (proprietatea autorului reclamantilor) si 21 (proprietatea autorului paratilor), autorii partilor au achitat in mod egal cheltuielile aferente lucrari, dar autorizatia a fost emisa pe numele lui G deoarece era proprietarul imobilului pe care s-a realizat caminul. Dupa decesul autorilor lor, partilor au avut numeroase conflicte si litigii legate de hotare, gard etc.

Expertiza tehnica, proba de referinta pentru instanta de fond, este incorecta intrucat, pe de o parte, expertul nu a consemnat toate puncte de consum de apa existente in locuinta reclamantilor, ci a adaugat mai multe puncte de consum, incert montate pe viitor, daca pe proprietatea reclamantilor se vor construi imobile, consemnandu-se, de altfel, „4 gospodarii existente, respectiv cele 5 viitoare”. Pe de alta parte, expertul a oferit o solutie teoretica si nu practica, adica conform normativelor tehnice, nu bazata pe constatarea situatiei de fapt.

Fata de dreptul lor legal de a beneficia de un serviciu public, hotararea tribunalului este abuziva. In cazul in care reclamantii ar suferi, intr-adevar, un prejudiciu, demersul legal ar fi fost altul decat cel din prezentul dosar.

Tribunalul a dispus, ca o alternativa la „refacerea extinderi la reteaua principala cu o noua conducta otel zincat”, realizarea unei extinderi separate pentru bransarea lor, a paratilor.

Or, o astfel de solutie nici macar nu a fost pusa in discutie cu ocazia efectuarii expertizei. Este discutabila posibilitatea de a se pune in executare o hotarare cu o astfel de solutie, data de o instanta care nu cunoaste daca este posibila din punct de vedere tehnic si practic realizarea unei noi lucrari, fara a se cunoaste daca solul sau reteaua de conducte permit realizarea efectiva a lucrarii propuse de instanta.

intampinarea la cererea de recurs

Prin intampinare, intimatii-reclamanti au solicitat respingerea celor doua recursuri pentru urmatoarele considerente:

In mod corect, Tribunalul Neamt a apreciat ca este competent material sa solutioneze cauza. La prima zi de infatisare dupa declinarea cauzei, tribunalul a pus in discutie competenta, iar paratii nu au invocat necompetenta materiala. Pe de alta part, niciunul dintre parati nu a recurat incheierea prin care tribunalul s-a considerat competent.

In mod corect, tribunalul a considerat ca cererea sa de revocare a actelor emise de companie are caracterul unei proceduri prealabile in sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Compania parata incearca sa creeze confuzie intre actele pe care le-au contestat si contractul de furnizare, omitand ca avizele si autorizatiile a caror anulare au solicitat-o sunt acte administrative asimilate, fiindu-le aplicabila Legea nr. 554/2004.

In privinta dezlegarii date pricinii, solutia se intemeiaza in totalitate pe probatoriul administrat in cauza. Sustinerile privind prejudiciul adus ca urmare a permisiunii de racordare a paratilor persoane fizice la conducta de apa, ceea ce a diminuat considerabil debitul de apa, au fost confirmate de expertiza tehnica. Coroborand constatarile expertului cu continutul contractului de furnizare si cu cele rezultate din documentatia depusa de paratul E, rezulta ca parata companie nu si-a indeplinit obligatiile contractuale de a furniza apa ca un anumit debit si presiune si ca, in viitor, aceasta obligatie nu poate fi indeplinita pana nu este pusa in practica solutia propusa de expert. Este confirmata si culpa celorlalti parati care au cunoscut ca anterior formularii cererilor de bransare conducta nu este dimensionata pentru a face fata necesitatilor a 4 sau 5 familii.

Analiza motivelor de casare

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila.

Avand in vedere ca, potrivit art. 497 din Codul de procedura civila - aplicabil in temeiul art. 498 alin. (2) teza finala din Codul de procedura civila coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -, in cazul casarii pentru lipsa de competenta, cauza se trimite instantei competente, se impune a fi mai intai examinat motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila evocat prin recursul paratilor F si E.

Cu solutionarea cererii lor de chemare in judecata, reclamantii au investit Judecatoria Piatra Neamt, instanta care, considerandu-se necompetenta, si-a declinat, prin sentinta civila nr. 3761 din 19 septembrie 2017, competenta in favoarea Tribunalul Neamt - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, dar nu ca instanta care judeca litigiile in materia contenciosului administrativ si fiscal, ci in considerarea plenitudinii de jurisdictie a tribunalului consacrata de art. 95 pct. 1 din Codul de procedura civila si a faptului ca obiectul cererii nu se regaseste printre cele limitativ enumerate de art. 94 din Codul de procedura civila.

Contrar sustinerilor intimatilor-reclamanti (din intampinarea la cererea de recurs) si celor retinute de Tribunalul Neamt in incheierea din 27 noiembrie 2017 (al doilea termen de judecata), la primul termen de judecata la Tribunalul Neamt, 13 noiembrie 2017 - termen la care partile au fost legat citate, iar prezenti au fost reclamanta C, paratul E, precum si avocatul care-l reprezenta pe acesta din urma si pe parata F -, aceasta instanta nici nu a pus in discutie si nici nu s-a pronuntat, in conformitate cu art. 131 din Codul de procedura civila, asupra competentei sale generale, materiale ori teritoriale potrivit dispozitiilor mentionate, ci a pus in discutie si s-a pronuntat asupra probelor; necesitatea efectuarii expertizei a fost pusa in discutie de catre tribunal, aceasta proba fiind admisa, iar proba testimoniala propusa de reclamanti a fost respinsa ca inadmisibila.

In incheierea din 27 noiembrie 2017 s-a consemnat ca instanta „[...] la termenul anterior, s-a declarat competenta teritorial nu pentru motivele avute in vedere de Judecatoria Piatra Neamt, ci pentru faptul ca s-a contestat un aviz emis de o companie cu statut de utilitate publica, asimilat autoritatii.”

Pe de o parte, pentru a putea fi primit motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila este necesar ca necompetenta instantei sa fi fost invocata in conditiile legii; potrivit textului, casarea se poate cere „cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, in conditiile legii”. Potrivit art. 130 alin. (2) din Codul de procedura civila (in forma in vigoare la data introducerii actiunii), „Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica trebuie invocata de parti ori de judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante.” Or, in cauza, niciuna dintre parti nu a invocat necompetenta materiala a tribunalului, nici la primul termen de judecata si nici la cel de-al doilea termen de judecata cand tribunalul a aratat motivul, diferit de cel care a stat la baza hotararii de declinare, pentru care se considera competent material. Pe de alta parte, astfel cum au sustinut si intimatii-reclamanti prin intampinarea la cererea de recurs, impotriva acestei incheieri nu s-a formulat recurs.

Prin urmare, motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedura civila este nefondat.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila.

Acest motiv de casare nu a fost identificat expres de catre recurentii-parati F si E, insa incalcarea dreptului la aparare si la un proces echitabil, precum si inadmisibilitatea actiunii pentru neindeplinirea procedurii prealabile sunt critici care pot fi subsumate acestui motiv de casare.

Critica privind incalcarea dreptului la aparare si la un proces echitabil pleaca de la premisa, gresita, ca tribunalul „in mod surprinzator [...] abia in motivarea hotararii [..] a recalificat temeiul juridic al actiunii, cantonandu-l in prevederile Legii nr. 554/2004”. Asa cum deja s-a retinut, considerentele pentru care tribunalul s-a considerat competent ca instanta de contencios administrativ au fost mentionate in incheierea din 27 noiembrie 2018 si apoi, reformulate in hotararea recurata, dar cu pastrarea esentei argumentarii. Paratii F si E au fost reprezentati prin avocat, avocat care a fost prezent la dezbaterile care au avut loc la termenul din 27 noiembrie alaturi de una dintre partile pe care o reprezenta, E; prin urmare, chiar daca tribunalul nu pus in discutie, in mod expres, competenta sa, nimic nu i-a impiedicat pe parati sa prezinte propriile observatii cu privire la competenta.

Nulitatea nu poate fi retinuta nici in privinta procedurii prealabile avand in vedere sanctiunea decaderii prevazuta de art. 193 alin. (2) din Codul de procedura civila; potrivit textului, „Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat, prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.” Chiar admitand ca, chemati fiind in judecata in fata instantei civile, paratilor nu li se putea pretinde ca, prin intampinarea la cererea de chemare in judecata, sa fi invocat exceptia lipsei procedurii prealabile reglementata de Legea nr. 554/2004, dupa ce tribunalul s-a considerat competent „[...] pentru faptul ca s-a contestat un aviz emis de o companie cu statut de utilitate publica, asimilat autoritatii”, paratii trebuiau sa invoce exceptia inadmisibilitatii. Pe de alta parte, aceasta instanta considera ca sesizarea formulata de intimata-reclamanta A si inregistrata la D sub nr. 20611 din 6 iulie 2016 a fost valorizata de catre tribunal, in mod corect, ca fiind procedura prealabila; intr-o prima etapa de analiza, aceasta sesizare a fost urmata de dispunerea de catre parata D a sistarii lucrarilor de realizare de catre paratii F si E a bransamentelor la reteaua publica de apa potabila; ulterior, ca urmare a reanalizarii conditiilor tehnice de realizare a bransamentelor, D a comunicat ca isi mentine punctele de vedere formulate prin cele doua avize definitive.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila.

Acest motiv de casare a fost invocat prin ambele cereri de recurs, analiza lui urmand a fi facuta, in functie de criticile concrete aduse hotararii recurate, fie in mod distinct, fie cumulat.

> Prin prisma acestui motiv de casare se impune a fi analizata, mai intai, natura avizelor definitive pentru bransarea/racordarea la retelele publice de alimentare cu apa si canalizare avand in vedere critica formulata de recurenta-parata D in aceasta privinta.

Sustinerea recurentei-parate D ca acest aviz nu este un act administrativ se intemeiaza pe dispozitiile art. 3 lit. m) si art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006 (doar dispozitiile art. 31 fiind expres indicate).

Art. 3 lit. m) din Legea nr. 241/2006 defineste avizul de bransare/racordare ca fiind „documentul scris, emis de operatorul serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, prin care se stabilesc conditiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea si executia bransamentelor de apa, respectiv a racordurilor de canalizare si prin care se stabileste punctul de delimitare dintre retelele publice si instalatiile de utilizare”. Aceeasi definitie a fost preluata si in art. 2 pct. 2.9. din Regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, aprobat prin Ordinul nr. 88/2007 emis de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala, regulament care constituie anexa 1 la acest ordin (in continuare Ordinul nr. 88/2007). Se constata ca definitia legala nu prevede care este natura juridica a avizului definitiv; textul prevede cine este emitentul acestui act si faptul ca prin intermediul lui se stabilesc atat conditii tehnice, dar si punctul de delimitare dintre retelele publice si instalatiile de utilizare (la randul sau, „punctul de delimitare” este definit la art. 3 lit. t) din Legea nr. 241/2006 si art. 2 pct. 2.29. din Ordinul nr. 88/2007, relevanta sa dovedindu-se, in cauza, in momentul in care se disputa apartenenta instalatiilor, drepturile si obligatiile utilizatorilor si ale operatorului asupra acestor instalatii).

Insa, avizul de bransare nu este un simplu aviz premergator contractului de furnizare, executarea insasi a bransamentului fiind trasata de continutul avizului, iar realizarea de bransamente in lipsa acestui aviz atrage raspunderea utilizatorului si a executantului lucrarii; in acest sens sunt dispozitiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 care prevede ca „Bransamentele proprii de apa se executa de catre utilizatorii individuali in conditiile legii si ale avizului de bransare emis de operator. Realizarea de bransamente proprii de apa in imobilele de tip condominiu fara avizul operatorului atrage raspunderea contraventionala, administrativa sau penala, dupa caz, atat pentru utilizator, cat si pentru executantul lucrarii.”

Daca avizul de bransare se emite in faza precontractuala, celelalte dispozitii invocate de Apa Serv depasesc aceasta etapa, intrand in domeniul contractual. Dupa ce, mai intai, art. 30 alin. (1) prevede ca „Raporturile juridice dintre operator si utilizatori, drepturile si obligatiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliaza in regulamentul serviciului si in contractul de furnizare/prestare a serviciului.”, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006 (invocat de recurenta) prevede ca „Furnizarea/Prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se realizeaza numai pe baza de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.” In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 42 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din Legea nr. 51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilitati publice; potrivit art. 42 alin. (1) lit. a), furnizarea/prestarea unui serviciu de utilitati publice se realizeaza in baza unui contract de furnizare sau de prestari de servicii incheiat intre operator si utilizatorul direct, iar potrivit alin. 29 al art. 42, „Contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementeaza raporturile dintre operator si utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea si plata unui serviciu de utilitati publice.”

In cauza, aceste dispozitii sunt pe deplin relevante doar in ceea priveste raporturile dintre intimatii-reclamanti si recurenta-parata D, cu precadere in privinta furnizarii serviciilor de alimentare cu apa, mai exact, a parametrilor cantitativi ai serviciului de alimentare cu apa. Insa, din perspectiva avizului de bransare, emis (asa cum deja s-a retinut) in faza precontractuala si conditionand, practic, incheierea contractului de furnizare, dispozitiile invocate nu sunt relevante nici macar pentru a sustine teza recurentei potrivit careia avizul nu este un act administrativ.

Chiar daca, asa cum se prevedea in art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 (in vigoare la data formularii cererii de chemare in judecata, ulterior abrogat prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea si completarea Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 942 din 23 noiembrie 2016), raporturile juridice dintre operatorii si utilizatorii serviciilor de utilitati publice sunt raporturi juridice de natura contractuala, sunt supuse normelor de drept privat, natura acestor raporturi nu se rasfrange, retroactiv, asupra naturii avizului de bransare care precede contractul. Asa cum a retinut si tribunalul, natura de act administrativ a avizului de bransare decurge din faptul D l-a emis, nu in calitatea sa de societate pe actiuni care are ca obiect de activitate alimentarea cu apa, ci din calitatea sa de operator al serviciului de alimentare cu apa si canalizare, astfel cum este definit termenul de „operator” de art. 2 lit. g) din Legea nr. 51/2006 la care se face trimitere prin art. 3 lit. x) din Legea nr. 241/2006, respectiv aceea de „persoana juridica de drept public sau de drept privat inregistrata in Romania, intr-un stat membru al Uniunii Europene ori in alt stat, care are competenta si capacitatea, recunoscute prin licenta emisa de autoritatea nationala de reglementare competenta din Romania, de a furniza/presta, in conditiile reglementarilor in vigoare, un serviciu sau o activitate din sfera serviciilor de utilitati publice si care asigura nemijlocit gestiunea serviciului/activitatii, precum si administrarea, functionarea si exploatarea sistemului de utilitati publice aferent acestuia/acesteia”. Asadar, in exercitarea competentelor stabilite prin lege, D actioneaza in calitate de subiect de drept investit cu prerogative de putere publica, ipoteza in care se asimilarea sa cu o autoritate publica a fost facuta, in mod corect, de catre tribunal. Contrar sustinerilor recurentei D, efectele avizului de bransare sunt cele preconizate de art. 3 lit. m) si art. 28 alin. (4) din Legea nr. 241/2006, executarea bransamentului fiind de neconceput (din punct de vedere legal) in lipsa acestui aviz, ca si incheierea ulterioara a contractului de furnizare; practic, insusi accesul utilizatorilor la serviciul de alimentare cu apa este conditionat de emiterea avizului de bransare. Totodata, art. 108 alin. (1) din Ordinul nr. 88/2007 prevede ca „(1) Bransarea tuturor utilizatorilor de apa, persoane fizice sau juridice, la retelele de alimentare cu apa se poate face doar in baza avizului definitiv, eliberat de operator la cererea utilizatorului, pe baza proiectului de executie.”

In vedere trebuie avute si dispozitiile art. 221 alin. (1) din Ordinul nr. 88/2007 care conditioneaza calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nu numai de incheierea unui contract de furnizare/prestare, ci si de dreptul de proprietate sau de folosinta asupra unui imobil avand bransament propriu de apa potabila si/sau racord propriu de canalizare (alin. 2 al textului prevede, cu titlu de exceptie, posibilitatea de utilizare a serviciului in lipsa unui bransament propriu de apa potabila, respectiv racord propriu de canalizare, „daca exista conditii tehnice pentru delimitarea/separarea instalatiilor, pentru individualizarea consumurilor si pentru incheierea, in nume propriu, a contractului de furnizare/prestare a serviciului.”). Dispozitiile ordinului sunt in acord cu cele ale art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006 care definesc bransamentul.

Asadar, criticile privind natura avizului de bransare nu sunt fondate. Cu toate acestea, sustinerea recurentei D, din finalului acestei prime critici (notata de recurenta cu lit. A) se impune a fi avuta in vedere in analiza celorlalte critici din ambele recursuri care vizeaza legalitatea emiterii celor doua avize de bransare.

> Astfel, D a sustinut ca prin hotararea recurata sunt incalcate drepturi si principii prevazute in Legea nr. 241/2006 - mentionat fiind principiul accesibilitatii egale a utilizatorilor, prevazut de art. 7 - si se aduce o atingere drepturilor celorlalti utilizatori motivat de faptul ca utilizatorii parati nu ar mai beneficia de serviciul public de alimentare cu apa. La randul lor, recurentii F si E au sustinut ca hotararea instantei de fond este abuziva fata de dreptul lor legal de a beneficia de un serviciu public.

Intr-adevar, unul dintre principiile infiintarii, organizarii si functionarii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare este accesibilitatea egala a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale, prevazut la art. 7 lit. h) din Legea nr. 241/2006 si cuprins in art. 3 din Ordinul nr. 88/2007. In plus, art. 29 din Legea nr. 241/2006 prevede ca „Dreptul de acces nediscriminatoriu si de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, in conditii contractuale si cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului si a programelor de reabilitare, extindere si modernizare a sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare.”; in acelasi sens sunt si dispozitiile art. 105 alin. (2) din Ordinul nr. 88/2007, iar art. 107 alin. (1) din acest ordin prevede ca „Toti utilizatorii care au instalatii de utilizare a apei vor avea acces de bransare la retelele sistemului de alimentare cu apa in conditiile legii si ale prezentului regulament.”

Prin urmare, dispozitiile mentionate garanteaza recurentilor F si E accesul la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare, iar pentru ca acest drept legal sa nu ramana doar la nivel de principiu (in jurisprudenta conventionala, Curtea Europeana a Drepturilor Omului utilizand sintagma de „drepturi teoretice si iluzorii”), adica pentru a da efectivitate si cont inut concret dreptului lor recunoscut de lege, acesti recurenti au intreprins demersurile legale prevazute de lege, urmand prescriptiile legale, astfel cum sunt detaliate in sectiunea a VI-a a capitolului IV „Serviciul de alimentare cu apa” (pentru canalizare, reglementarea fiind in capitolul V) din Ordinul nr. 88/2007. Astfel, cei doi recurenti au obtinut avizul de principiu prevazut de art. 108 alin. (2) lit. a) de baza caruia s-a eliberat autorizatia de construire nr. 226 din 27 iunie 2016 eliberat de Primarul municipiului Piatra Neamt - act administrativ de autoritate necontestat de intimatii-reclamanti, precedat de certificatul de urbanism nr. 332 din 16 iunie 2015 - prin care a fost autorizata executarea bransamentului comun apa conducta PEHD 32, pn 6, L=19,0m care se racordeaza la conducta de distributie existenta ce subtraverseaza DN15, fara a afecta carosabilul si trotuarul, precum si pentru racord comun canalizare menajera. Conform celor prescrise in certificatul de urbanism, recurentii au incheiat cu Municipiul Piatra Neamt contractul nr. 69/1 din 21 august 2015 pentru inchirierea suprafetelor de teren pe care se vor executa lucrari de sapatura, au obtinut avizul nr. 86 din 22 iulie 2015 al P. S.A. pentru proiectul de aducere la starea initiala a terenului proprietatea municipalitatii si avizul favorabil al E.on din 7 iulie 2015, avizul conditionat la Telecom, clasarea notificarii (nr. 4103 din 30 iunie 2015) din partea Agentiei pentru Protectia Mediului Neamt (intrucat sa constatat ca proiectul propus nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului de evaluare adecvata). Pentru executarea bransamentului de apa si a racordului de canalizare, la cererea recurentilor, executantul S.C. Full Execution S.R.L. Piatra Neamt a intocmit proiectul nr. 01/2015 care a propus solutia tehnica, solutie agreata apoi, conform art. 108 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 88/2007, prin avizul definitiv, de recurenta D si contestata de intimati.

Asadar, legalitatea emiterii, la data de 10 iunie 2016, a celor doua avize definitive, rezulta din respectarea de catre toti recurentii a dispozitiilor legale care le reglementeaza emiterea. Intimatii au declansat prezentul litigiu intrucat au considerat ca dreptul recurentilor F si E de acces la utilizarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare s-a facut pe seama si in detrimentul propriului lor drept de acces la acelasi serviciu. Justificarea acestei sustineri consta in diminuarea presiunii si a debitului de apa in conditiile in care (asa cum s-a constatat prin expertiza tehnica efectuata la instanta de fond) se deschid simultan mai multe robinete de la cele 5 locuinte carora alimentarea cu apa le este asigurata din aceeasi conducta.

Abordarea intimatilor nu este cea corecta intrucat, pe de o parte, asigurarea parametrilor calitativi si cantitativi ai serviciului de alimentare cu apa la bransamentul intimatilor este una dintre obligatiile recurentei D in raporturile cu intimatii, litigiul dintre acestia fiind unul contractual, supus dreptului comun si al carui obiect s-ar limita la examinarea modului in care operatorul isi respecta obligatiile asumate prin contractul de furnizare. Daca aceste obligatii sunt respectate in raport cu acordul de furnizare - document scris, emis de operator, care, potrivit art. 3 lit. n) din Legea nr. 241/2006, „stabileste conditiile de furnizare pentru utilizator si defineste parametrii cantitativi si calitativi ai serviciului la bransamentul utilizatorului si prin care operatorul se angajeaza sa furnizeze serviciul de alimentare cu apa” - si in raport cu dispozitiile contractuale, respectiv daca sunt respectate gradul de asigurare in furnizare si presiunea de serviciu, astfel cum sunt definite in art. 2 pct. 2.18. si 2.128 din Ordinul nr. 88/2007, sunt chestiuni care nu fac obiectul prezentului litigiu; potrivit art. 236 alin. (1) din Ordinul nr. 88/2007, „Conditiile privind calitatea serviciilor asigurate de operator privind continuitatea, presiunea de utilizare si debitul furnizat, respectiv conditiile de preluare si calitatea apelor uzate acceptate la deversarea in retelele de canalizare, vor fi inscrise in contractul de furnizare/prestare si utilizare a serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare.” Cu toate acestea, pentru a evidentia ca nu legalitatea avizelor contestate este cauza declansarii actiunii, este de retinut ca sustinerile intimatilor si ale D, precum si constatarile expertului conduc spre concluzia ca indeplinirea obligatiilor furnizorului de apa este influentata de numarul de puncte de consum de la fiecare locuinta care se alimenteaza din aceeasi conducta de apa, inclusiv de numarul mai mare (decat cel solicitat si autorizat) de puncte de consum de la locuinta intimatilor.

Sustinerile reclamantilor mai au o premisa gresita, respectiv aceea ca sunt proprietarii bransamentului propriu de apa. Insa, acest bransament nu este proprietatea lor, dupa cum nu este proprietatea lor nici conducta de legatura care subtraverseaza DN15 si din care s-a racordat conducta care intra in caminul de apa al recurentilor paratii F si E, cu mentiunea (facuta de expert) ca racordul s-a facut pe domeniul public. Atat bransamentele, cat si conducta de bransament existenta sunt proprietatea Municipiului Piatra Neamt. Retelele de alimentare cu apa si canalizare fac parte din domeniul public al Municipiului Piatra Neamt, potrivit pct. III.4 din Lista cuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale, lista anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica. Din acelasi domeniu fac parte si bransamentele de apa si racordurile de canalizare care, potrivit art. 3 lit. i) si l) din Legea nr. 241/2006, reprezinta „partea din reteaua publica de alimentare cu apa care asigura legatura dintre reteaua publica de distributie si reteaua interioara a unei incinte sau a unei cladiri. [...]”, respectiv „partea din reteaua publica de canalizare care asigura legatura dintre instalatiile interioare de canalizare ale utilizatorului si reteaua publica de canalizare, inclusiv caminul de racord[...]”. Tot in art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006 se prevede ca „Bransamentul, pana la contor, inclusiv caminul de bransament si contorul, apartin retelei publice de distributie, indiferent de modul de finantare a executiei.” Reteaua de conducte si canalele colectoare fac parte, potrivit art. 3 lit. g) si h) din Legea nr. 241/2006 din reteaua publica de distributie a apei, respectiv din reteaua publica de canalizare. In proprietatea intimatilor sunt doar instalatiile interioare de apa si de canalizare, astfel cum sunt definite de art. 3 lit. s) si t) din Legea nr. 241/2006, adica instalatiile amplasate dupa punctul de delimitare dintre reteaua publica si instalatia interioara de utilizare a apei, respectiv cele care asigura preluarea si transportul apei uzate de la instalatiile de utilizare a apei pana la caminul de racord din reteaua publica.

Pe de alta parte, intr-o actiune in contencios administrativ singura chestiune care poate fi supusa examinarii instantei este legalitatea, iar nu oportunitatea actelor administrative. In conditiile in care o anumita solutie tehnica de realizare a bransamentelor pentru apa si a racordurilor pentru canalizare a fost propusa de o societate specializata, fiind insusita de operatorul serviciului, instanta de contencios administrativ nu poate decat - cel mult si doar daca se constata o actiune abuziva din partea paratilor, cu excluderea oricarei culpe a reclamantilor in scaderea presiunii de utilizare si a debitului furnizat - sa constate sa solutia tehnica propusa este excesiva, iar nu sa dispuna refacerea lucrarilor potrivit unui alte solutii tehnice precis determinate. Instanta de contencios administrativ poate sa oblige autoritatea publica sa emita un anumit act administrativ, insa nu o poate obliga sa emita un act cu un anumit continut intrucat si-ar depasi atributiile proprii puterii judecatoresti. Este adevarat ca prin cererea de chemare in judecata reclamantii nu au cerut decat ca parata A. S. S.A. sa fie obligata la gasirea unei alte solutii tehnice pentru realizarea racordului de apa al paratilor F si E; insa, desi tribunalul a depasit acest cadru, un recurs in aceasta privinta nu a fost exercitat nici pe cale principala si nici pe cale incidenta.

In plus, asa cum au sustinut prin recursul lor paratii F si E, alternativa „realizarii unei extinderi separate pentru bransarea paratilor” apartine doar instantei de judecata, nefiind solicitata nici de reclamanti si nici propusa de expertul tehnic desemnat de instanta, fara ca aceasta solutie tehnica sa fi fost pusa in discutia partilor si fara ca judecatorul sa cunoasca daca este posibila din punct de vedere tehnic si al consistentei solului. Propunand o asemenea alternativa, instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti, motiv de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila.

Fata de cele ce preced, pentru motivele prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 4 si 8 din Codul de procedura civila, in limitele in care s-a exercitat calea de atac a recursului de catre parati, hotararea recurata se impune a fi casata in parte, cu consecinta respingerii tuturor capetelor de cerere, exceptand capatul de cerere privind sistarea lucrarilor in privinta caruia nu s-a exercitat recurs. Respingerea actiunii va determina, in temeiul art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata avansate de paratii F si E la instanta de fond; in acelasi temei, intimatii-reclamanti sunt tinuti si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de paratii F si E in recurs.