Art. 504 C.proc.pen. Inaplicabilitatea acestuia in alte cazuri decat cele enumerate in mod expres si limitativ. Conformitatea cu art. 52 al. 3 si art. 21 din Constitutie si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

 

Cod procedura civila, art. 504

Constitutia Romaniei, art. 52 alin.3 si art. 21

 

         Potrivit art. 52 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea acestuia este stabilita "in conditiile legii".

Dispozitiile art. 504 c.pr.civ. fac parte din cap. IV "Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal" al titlului IV "Proceduri speciale" din Codul de procedura penala si stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparatie, si anume persoana care a fost condamnata definitiv,  daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare, precum si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.

Curtea Constitutionala a apreciat ca reglementarea de catre legiuitor, in mod expres si limitativ,  doar a acestor situatii, nu are semnificatia unei incalcari a dreptatii ca valoare suprema in statul de drept si nici a unei limitari a accesului liber la justitie, garantat de art. 21 din Constitutie, sau a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat este la latitudinea legiuitorului sa stabileasca aceste conditii si limite.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 681 din 5 octombrie 2011.  

 

Prin decizia civila nr. 681 din data de 5 octombrie  2011,  Curtea de Apel Ploiesti a admis recursurile formulate de PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL DAMBOVITA si de paratul STATUL ROMAN-MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE- impotriva deciziei civile nr.  1065 pronuntata la   5 mai 2011 de Tribunalul Dambovita, dispunand casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare  la Tribunalul Dambovita.

Prin aceasta decizie civila, Tribunalul Dambovita  a admis  in parte actiunea reclamantului si a  obligat paratul la plata unor despagubiri civile si daune morale si dat fiind faptul ca acestuia dupa retinerea permisului de conducere auto pentru savarsirea unei contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice, cu suspendarea dreptului de a conduce, pe durata a 30 de zile i s-a refuzat, dupa expirarea acestora prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice motivat de faptul ca petitionarul este cercetat penal pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

A apreciat instanta ca, erau incidente prevederile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 146/2008, potrivit carora, la cererea titularului permisului de conducere retinut, procurorul  care efectueaza urmarirea penala sau exercita supravegherea cercetarii penale ori, in faza de judecata,  instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei, poate dispune prelungirea dreptului de circulatie, cate cel mult 30 de zile, pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala, ori incetarii urmaririi penale, sau, dupa caz, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

S-a mai aratat ca,  in conditiile in care in dosarul penal nr. 1105/P/2010 nu existau probe certe ale vinovatiei reclamantului, respingerea cererilor de prelungire a dreptului de circulatie pe drumurile publice a avut caracter formalist si nefundamentat.

In acest context, tribunalul a considerat ca incidentul respectiv echivaleaza cu eroarea judiciara in sensul dispozitiilor art. 504 Cod procedura penala, si, desi acest text reglementeaza expres doar doua ipoteze certificate de legiuitor ca fiind erori judiciare, asa cum s-a statuat prin decizia Curtii Constitutionale nr. 45/1998, dispozitiile art. 504 alin. (1) Cod procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza la ipotezele prevazute de text cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele si lucrarile dosarului, precum si la  textele legale incidente in cauza, Curtea de Apel a constatat ca recursurile declarate impotriva acestei sentinte sunt fondate dat fiind ca art. 504. C.pr.penala, invocate de reclamant ca temei de drept al actiunii, in reglementarea actuala, nu poate opera in cauza de fata, intrucat raspunderea materiala a statului  intervine  numai in situatiile  limitativ  si expres prevazute de lege, intre care  nu se incadreaza si cea a reclamantului.

Curtea Constitutionala, ulterior deciziei  nr. 45/1998, ce se referea la  o forma anterioara a art. 504 C.pr.penala,  a apreciat  ca dispozitiile sus-mentionate  sunt constitutionale  si nu contravin nici dreptului international, astfel cum rezulta din decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, referitoare la  aprecierea asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 504 alin. 1 si 2 si ale art. 505 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala.

Cu aceasta ocazie, Curtea Constitutionala a constatat ca, potrivit art. 52 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea acestuia este stabilita "in conditiile legii".

Dispozitiile legale criticate fac parte din cap. IV "Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal" al titlului IV "Proceduri speciale" din Codul de procedura penala si stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparatie,
si anume persoana care a fost condamnata definitiv
daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare, precum si
persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal
.

Prin urmare, s-a apreciat ca reglementarea de catre legiuitor, in mod expres si limitativ,  doar a acestor situatii, nu are semnificatia unei incalcari a dreptatii ca valoare suprema in statul de drept si nici a unei limitari a accesului liber la justitie, garantat de art. 21 din Constitutie, sau a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat este la latitudinea legiuitorului sa stabileasca aceste conditii si limite.

Cu  ocazia examinarii constitutionalitatii dispozitiilor art. 504 C.pr.penala, Curtea Constitutionala a pronuntat, de nenumarate ori, decizii prin care s-a apreciat ca acestea  sunt conforme Constitutiei in vigoare, cat  si tratatelor  internationale la care Romania este parte, cata vreme  acordarea de catre stat a despagubirilor,  in cazul unei arestari sau detentii ilegale,  se face,  potrivit art.52 alin. 3 din Constitutie, „in conditiile legii”, autoritatea legislativa fiind cea in masura sa dispuna asupra cazurilor si conditiilor  in care  se  poate beneficia de asemenea despagubiri.  

In speta de fata, legiuitorul a inteles  sa delimiteze in mod clar cazurile  in care pot fi acordate despagubirile pentru repararea erorilor judiciare, art. 504 C.pr.penala stabilind ca acestea se  pot  acorda  in cazul persoanelor condamnate definitiv doar daca, in urma rejudecarii cauzei, s-a  pronuntat  o hotarare definitiva de achitare, iar in cazul persoanelor private de libertate  sau a caror  libertate a fost restransa ilegal, doar daca nelegalitatea  masurii a fost stabilita printr-o ordonanta de revocare a  masurii de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a  urmaririi penale  sau a  hotararii instantei de revocare a  masurii, de achitare sau incetare a procesului penal in baza art. 10 alin. 1 lit. j C.pr.penala.

Cata vreme reclamantul nu se  incadreaza in niciuna din aceste situatii, in mod gresit Tribunalul a constatat ca ii sunt aplicabile  dispozitiile art. 504 si urm. C.pr.penala,  astfel ca hotararea a fost data cu incalcarea  si aplicarea gresita a legii, fiind aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civila.

In ceea ce  priveste  motivul de recurs  referitor la rezolvarea actiunii prin prisma dispozitiilor art. 998-999 Cod civil, dar si a art. 48 alin. 3  din Constitutia Romaniei, art. 5  si 6 din CEDO,

invocate de reclamant ca temei al actiunii sale,  Curtea de Apel a constatat ca nu poate aprecia in mod direct asupra temeiniciei lui, cata vreme instanta de fond  nu s-a  pronuntat, in niciun  mod, asupra fondului cauzei sub acest aspect.

Desi in cadrul actiunii sale reclamantul  a indicat, in mod expres, acest temei  de drept  si a  motivat  incidenta sa sub aspectul  existentei unei fapte  ilicite, a  unui prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre acestea si culpa  paratului,  instanta de fond s-a  limitat a constata doar aplicabilitatea art. 504 si urm. C.pr.penala, fara a analiza, in niciun mod, solicitarile reclamantului  si fara a-si verifica si competenta  materiala de solutionare, astfel cum a  invocat Ministerul Public.

Aceasta nelegalitate  nu poate fi indreptata
omisso medio
de catre  instanta de recurs, prin privarea partilor de un grad de  jurisdictie, astfel incat, se va face aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civila  si, pe cale de consecinta,  ca urmare a admiterii recursului declarat, va fi trimisa cauza, spre rejudecare,  primei instante.

 

(Judecator Mioara Grecu)