ART. 10, 17 C. MUNCII. CONTRACT SPORTIV. DIFERENTA DINTRE UN CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA SI O CONVENTIE CIVILA DE PRESTARI SERVICII.                                           

 

                     

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila

Sentinta nr. 1840 din 29 septembrie  2016.

 

Daca sunt prezente elementele esentiale ale unui contract de munca, respectiv prestarea muncii de catre salariat si subordonarea salariatului fata de angajator, având in vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ si cu
executare
succesiva, precum si obligatiile asumate de parti ce au caracterul obligatiilor specifice raporturilor de munca, contractul sportiv este guvernat de legislatia muncii si nu reprezinta o conventie civila.

Pentru a verifica daca partile au incheiat un contract de natura unui contract de munca, trebuie a se verifica daca el cuprinde elementele generale ale unui contract de munca, prevazute de art. 17 C. muncii.  Daca, unele din aceste elemente se regasesc si in contractele civile, ceea ce diferentiaza clar un contract individual de munca de o conventie civila de prestari serviciu este raportul de subordonare a salariatului fata de angajator.

Indicii suplimentare in sensul caracterizarii ca dependente a activitatii sportivului reies din prevederile Codului fiscal ce reglementeaza pentru autoritatea fiscala insasi prerogativa retratarii fiscale.

Astfel, potrivit art. 7 din Codul Fiscal, astfel cum a fost adoptat prin adoptat prin Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, in intelesul codului fiscal, prin
activitate dependenta
 se intelege orice activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare si orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre urmatoarele
criterii
:
 a) beneficiarul de venit se afla intr-o
relatie de subordonare
fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si
respecta conditiile de munca impuse
de acesta, cum ar fi:
atributiile
ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;  b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit
foloseste exclusiv baza materiala
a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare,
echipament special
de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si
contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;
c) platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii
cheltuielile de deplasare
ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura; d)
platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna
si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.

 

Prin Decizia nr. 1840 din data de 29 septembrie 2016 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S. A,

impotriva incheierii de sedinta din data de 16.03.2016 si a sentintei civile nr. 591 pronuntata la 13 aprilie 2016 de Tribunalul Dâmbovita.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta a retinut urmatoarele:

Referitor la criticile privind stabilirea competentei materiale de solutionare a cauzei, respectiv de calificare a conventiei pe care reclamanta isi intemeiaza pretentiile, adica a contractului sportiv incheiat intre reclamanta si Clubul Sportiv pentru perioada 15.08.2012-15.04.2013, Curtea de Apel a constatat ca Tribunalul Dâmbovita a stabilit in mod corect ca acesta instituie in sarcina partilor drepturi si obligatii corelative specifice raporturilor juridice de munca.

Chiar daca apelantul invoca in sustinerea argumentelor sale in sensul ca acest contract sportiv este o conventie civila de prestari servicii, straina raporturilor de munca, considerentele Deciziei ICCJ nr. 1604/2015, Curtea de Apel constata ca aceasta reprezinta o decizie de speta, fara a avea caracterul obligatoriu prevazut de codul de procedura civila in cazul hotarârilor privind recursurile in interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Mai mult, in sens contrar s-a pronuntat tot Inalta Curte de Casatie si Justitie  prin  Decizia nr. 1075/2013, in dosarul nr. 3946/89/2012, cu ocazia solutionarii unui conflict de competenta.

S-a stabilit cu acea ocazie ca elementul esential pentru determinarea instantei competente sa solutioneze actiunea dedusa judecatii, similara cu cea din prezenta cauza, este stabilirea naturii contractului incheiat intre parti, pe care reclamanta isi intemeiaza pretentiile.

In acest sens, ICCJ a constatat ca potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului, sportivul profesionist are posibilitatea sa incheie cu structura sportiva, in forma scrisa, un contract individual de munca sau o conventie civila in conditiile legii.

Daca sunt prezente elementele esentiale ale unui contract de munca, respectiv prestarea muncii de catre salariat si subordonarea salariatului fata de angajator, având in vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ si cu
executare
succesiva, precum si obligatiile asumate de parti ce au caracterul obligatiilor specifice raporturilor de munca, ICCJ a considerat ca acest contract sportiv este guvernat de legislatia muncii si nu reprezinta o conventie civila.

Pentru a verifica daca partile au incheiat un contract de natura unui contract de munca, trebuie a se verifica daca el cuprinde elementele generale ale unui contract de munca, prevazute de art. 17 C. muncii.

Ceea ce diferentiaza clar un contract individual de munca de o conventie civila de prestari serviciu este raportul de subordonare a salariatului fata de angajator; contractul individual de munca trebuie sa fie privit ca acea conventie in temeiul careia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze o anumita activitate pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, care la rândul ei se obliga sa plateasca remuneratia, denumita salariu si sa asigure conditii adecvate desfasurarii activitatii, mentinerii securitatii si sanatatii in munca.

Potrivit art. 10 Codul Muncii „contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Din acest text de lege reies trasaturile esentiale ce definesc, contractul individual de munca respectiv: faptul ca este un contract
intuitu personae
pentru ambele parti, adica angajatorul incheie contractul in considerarea calitatilor personale ale salariatului, iar acesta din urma incheie contractul având in vedere conditiile de munca oferite de angajator, este un act juridic care consfinteste vointa liber exprimata a celor doua parti; este un act juridic bilateral; este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros si comutativ; este un contract consensual; este un contract cu executare succesiva si care implica obligatia de a face.

Daca, unele din aceste elemente se regasesc si in contractele civile, ceea ce diferentiaza clar un contract individual de munca de o conventie civila de prestari serviciu este raportul de subordonare a salariatului fata de angajator.

De asemenea, in cadrul raportului juridic de munca, angajatorului ii revine obligatia de a achita contributiile la fondurile de protectie sociala.

Indicii suplimentare in sensul caracterizarii ca dependente a activitatii sportivului reies din prevederile Codului fiscal ce reglementeza pentru autoritatea fiscala insasi prerogativa retratarii fiscale.

Astfel, potrivit art. 7 din Codul Fiscal, astfel cum a fost adoptat prin adoptat prin Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, in intelesul codului fiscal, prin
activitate dependenta
 se intelege orice activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare si orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre urmatoarele
criterii
:  a) beneficiarul de venit se afla intr-o
relatie de subordonare
fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si
respecta conditiile de munca impuse
de acesta, cum ar fi:
atributiile
ce ii revin si modul de indeplinire a acestora,
locul
desfasurarii activitatii, programul de lucru;  b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit
foloseste exclusiv baza materiala
a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare,
echipament special
de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si
contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu
; c) platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii
cheltuielile de deplasare
ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura; d)
platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna
si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.

Analizând daca intre reclamanta si pârât s-a incheiat un contract de munca sau o conventie civila, pentru a stabili care este intentia comuna a partilor contractante, Tribunalul a administrat toate probele considerate pertinente si utile cauzei si le-a interpretat in masura concludentei acestora.

Statea in sarcina apelantei sa probeze contrariul celor sustinute de reclamanta depunând inscrisurile de care intelegea sa se prevaleze, inclusiv registrul general al salariatilor al Clubului Sportiv U. sau adresa de la Federatia Româna de Baschet din care sa rezulte daca reclamanta avea, la data de 15.08.2012, calitatea de sportiv profesionist de baschet.

Potrivit art. 22 din Noul Cod de procedura civila, in exercitarea rolului activ de aflare a adevarului, judecatorul poate propune  administrarea unor probe pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege.

Cu toate acestea, dispozitiile codului de procedura civila subliniaza responsabilitatea primordiala a partilor privind propunerea si administrarea probelor, precum si faptul ca
rolul activ al instantei in materie probatorie are un caracter facultativ si subsidiar
.

Apare, astfel, cu evidenta obligatia ce revenea in speta pârâtului de a proba apararile sale, iar simpla formulare a unei cereri de efectuare a unor adrese pentru atasarea unor inscrisuri, unele fiind emise chiar de pârâta, in lipsa depunerii acelor probe susceptibile de a indreptati pretentiile formulate, ar fi
o sarcina excesiva
a impune judecatorului sa aiba un rol activ mai accentuat in administrarea probatoriului decât insasi partea care doreste realizarea unui drept sau apararea lui.

Desi sarcina probei ii incumba, potrivit dispozitiilor art. 10 c.pr.civ., conform carora partile au obligatia sa-si probeze pretentiile deduse judecatii, pârâtul nu si-a indeplinit aceasta obligatie legala, nesolicitând nici cu ocazia evocarii fondului de catre Curtea de Apel, incuviintarea probatoriilor enuntate mai sus, nici oral, in fata instantei de judecata si nici in baza unei cereri scrise.

Faptul ca judecatorii  nu se  pot erija  in avocati ai partilor litigante  si nu pot suplini  lipsa de  interes a acestora  in desfasurarea procesului este statuat si in jurisprudenta Curtii de la Strasbourg , respectiv Hotarârea din 28 martie 2000 in
Cauza Janquie et Ledun c. France,
prin care s-a stabilit ca, pentru indeplinirea misiunii lor „naturale” de a transa un litigiu, tribunalele au nevoie sa obtina cooperarea partilor, care sunt tinute sa-si expuna pretentiile in mod clar, neambiguu si rezonabil structurate si sa si le probeze.

Ca atare, Curtea de Apel, urmeaza a stabili, in baza probelor aflate la dosarul cauzei, daca acest contract incheiat intre Clubul Sportiv si reclamanta este un contract civil de prestari servicii sau un contract individual de munca.

 In speta de fata, in contractul sportiv incheiat intre parti s-a prevazut: obligatia reclamantei de a se pregati si a juca baschet in cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii), urmând sa fie la dispozitia clubului timp de 8 ore pe zi pentru diferite activitati , 6 zile pe saptamâna-
art. 3.1 lit. j din contract- fila 17 dosar fond
, in raport de obligatia pârâtei de a-i achita o indemnizatie lunara in valoare de 2000 de lei, care se achita in cursul lunii pentru luna expirata-
art. 3.3 din contract- fila 20 dosar fond
, precum si de a-i acorda alte drepturi specifice activitatii sportive ( asistenta medicala gratuita, echipament, transport, masa, cazare in ipoteza sustinerii de partide cu echipa, indemnizatie de efort lunara sub forma de masa calda- masa de prânz si cina) si unele clauze speciale conform art. 20 din C. muncii, respectiv confidentialitatea si obligatia de fidelitate.

De asemenea, contractul incheiat intre parti cuprinde si clauzele esentiale prevazute de art. 17 alin. (3) C. muncii, stabilindu-se printre altele durata contractului - 1 an,
la art. 2.1. din contract
si durata concediului de odihna (
25 de zile lucratoare- art. 2.2 lit. I din contract
).

Nu sunt reale sustinerile apelantului in sensul ca din analiza clauzelor contractuale nu rezulta decât intr-o mica masura similaritati cu cele ale unui contract de munca, ci, din contra, in speta sunt intrunite conditiile art. 10 c. muncii, potrivit caruia de esenta raportului juridic de munca este prestarea muncii, plata periodica a salariului si existenta unei relatii de subordonare fata de angajator, munca fiind prestata sub autoritatea acestuia.

De asemenea dintre  principalele clauze dintr-un contract de munca, enumerate cu caracter exemplificativ in art. 17 c. muncii, sunt prezente cele referitoare la locul muncii, functia/ocupatia, criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului, durata contractului si a concediului de odihna la care salariatul are dreptul; salariul net; alte elemente constitutive ale veniturilor salariale precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul; durata normala a muncii exprimata in ore/zi si ore/saptamâna.

Astfel, obligatiile jucatoarei reclamante sunt cele mentionate in mod expres la pct.3.1 din contract si se refera, in principal, la obligatia de a participa la jocurile, cantonamentele si antrenamentele clubului, fiind stabilite deci in concret atributiile acesteia, de asemenea ea este la dispozitia clubului timp de 8 ore pe zi, 6 zile pe saptamâna, deci  se stabileste un program de lucru similar celui unui contract de munca.

Obligatiile clubului sunt cele expres prevazute la pct.3.3 din contract "Clubul se obliga" si constau in garantarea participarii sportivei la aceste activitati si obligatia de a-i plati in primul rând o indemnizatie in cuantum de 2000 lei lunar net, pe lânga indemnizatia de efort lunara sub forma de hrana calda pentru fiecare zi de pregatire si prime de joc stabilite de conducerea clubului prin Regulamentul de Ordine Interioara in functie de competitie, obiectiv, locul desfasurarii si valoarea adversarului.

Faptul ca la pct.9.3 din contract partile au convenit ca: "
Plata drepturilor banesti se face exclusiv din sponsorizari sau direct de catre sponsorii echipei. Sportivul a luat cunostinta de faptul ca plata drepturilor banesti cade exclusiv in sarcina sponsorilor echipei si este de acord sa nu se indrepte impotriva clubului pentru plata sau recuperarea acestor drepturi banesti. Clubul va depune toate diligentele si staruintele pentru ca sportivul sa primeasca drepturile banesti convenite in cuantumul si la termenele stabilite
" reprezinta o modalitate de a detalia sursa veniturilor clubului din care va fi platita indemnizatia lunara a reclamantei.

Aceasta mentiune nu poate anula clauza de la art. 3.3 din Capitolul III , intitulat Drepturi si Obligatii, potrivit caruia, pentru obligatiile asumate
, jucatorul va primi o indemnizatie (drepturi banesti) neta lunara in valoare de 2000 lei care se achita in cursul lunii, pentru luna expirata
, care nu este afectata de conditii sau termene suspensive sau rezolutorii.

Ca atare, nu pot fi primite sustinerile apelantei in sensul ca, in ceea ce priveste indemnizatia in cuantum de 2000 lei lunar, clubul si-a asumat doar o obligatie de diligenta in raportul dintre jucatoare si sponsorii acesteia, câta vreme, potrivit tezei ultime a art. 9.3 clubul si-a luat obligatia ca va depune toate diligentele si staruintele pentru ca sportivul sa primeasca drepturile banesti in cuantumul si la termenele stabilite, potrivit conventiei care a fost incheiata intre club  si reclamanta si nu intre sponsori si reclamanta.

Plata indemnizatiei prevazute la art. 3.3 din contract este asumata in mod clar de catre pârâtul Clubul Sportiv si nu de catre sponsorii acestuia
, asa cum in mod eronat se sustine in cererea de apel, astfel incât nu se poate aprecia ca reclamanta trebuia sa solicite obligarea clubului la plata unor despagubiri pentru nerespectarea unei obligatii  de diligenta, nefiind incidente dispozitiile art. 1481 al. 1 NCC.

Faptul ca din conventie nu ar rezulta asumarea de catre club a obligatiei de a vira si alte contributii specifice pentru un angajator, distinct de impozit si contributia pentru sanatate, respectiv catre fondurile sociale (respectiv pentru pensie, somaj, risc si accidente, garantarea platii creantelor salariale s.a.), nu exclude calificarea acesteia ca fiind specifica unui contract de munca, câta vreme, asa cum s-a aratat anterior,
obligatiile de plata ale contributiilor sociale pot fi retinute de fisc in sarcina angajatorului, prin mecanismul de retratare fiscala
, o prerogativa suverana a fiscului.

Nu se confirma nici sustinerile apelantului in sensul ca nu sunt cuprinse prevederi specifice contractului de munca referitoare la suspendare, modificare sau incetare  câta vreme la punctul 5.3 litera d  s-a stipulat ca o cauza de incetare a contractului -
o
concediere
fara preaviz a jucatorului datorita unei abateri grave.

De asemenea
clauza referitoare la transferarea jucatorului
 nu este incompatibila cu un contract de munca, câta vreme si in aceste cazuri sunt reguli de delegare, detasare sau transfer, iar
cea de incetare a contractului ca urmare a incapacitatii jucatorului
de a practica jocul de baschet datorita unor cauze care nu tin de activitatea sportiva poate fi asimilata cauzelor de  incetare de drept a contractului de munca prevazute de art. 56 codul muncii.

Toate clauzele enumerate anterior, precum si cea prin care
sportiva se obliga sa respecte prevederile Regulamentului de Ordine Interioara al Clubului, instituie o relatie de subordonare de dreptul muncii
, astfel incât natura juridica a contractului sportiv, este similara dispozitiilor legale care guverneaza incheierea, modificarea si incetarea contractului individual de munca.

De asemenea, sunt respectate  dispozitiile art.12 coroborat cu art.83 lit. c codul muncii potrivit caruia contractul individual de munca poate fi incheiat pentru o
durata determinata
pentru  
desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier
,  câta vreme la punctul 2.1 din contract se specifica durata de
1 an competitiv
adica incepând de la data de 15.08.2012 pâna la data de 15.04.2013, respectiv 8 luni, perioada/sezon din anul calendaristic in care se desfasoara activitatile sportive.

In ceea ce priveste respectarea art.14 al.1. C.M. potrivit caruia  "In sensul prezentului cod, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca", se constata ca pârâtul este un club sportiv studentesc ce functioneaza in subordinea Ministerului Educatiei Nationale, fiind o persoana juridica de drept public finantata in principal de la bugetul de stat si, in subsidiar, din venituri proprii, potrivit dispozitiilor Legii nr.69/2000 a educatiei fizice si a sportului si a H.G. nr.81/2010 (H.G. nr.81/2010 - anexa 4, pozitia 4, Legea nr.69/2000 - art.22 alin.2 si art.26 alin.2 lit. b).

Ca atare, ca orice persoana juridica, pârâtul are posibilitatea de a avea
calitatea de angajator
, iar faptul ca nu a respectat  dispozitiile invocate din H.G. nr.1447/2007, art. 30 al. 1 codul muncii, dispozitiile privind Registrul general de evidenta al salariatilor sau statul de functii al institutiei, nu poate lipsi de valabilitate conventia incheiata cu reclamanta.

Fiind apta sa joace baschet, este improbabil a se constata ca reclamanta nu a fost supusa unui
control medical
anterior incheierii contractului sportiv in contra dispozitiilor art.27 al. 1 Codul Muncii, aceasta sustinere nefiind de altfel probata de apelant.

In cererea de apel pârâtul sustine ca reclamanta nu se subordoneaza doar Clubului Sportiv … ci si Federatiei Române de Baschet, Federatiei Europene de Baschet si Federatiei Internationale de Baschet, asa cum rezulta din al.1 din pag.2 al contractului, recunoscând implicit
relatia de subordonare
dintre reclamanta si pârât, fara a avea relevanta faptul ca aceasta relatie de subordonare coexista si in ceea ce priveste alte institutii superioare clubului.

Fiind intrunite conditiile mai sus expuse pentru a se considera ca activitatea reclamantei in cadrul pârâtei reprezinta o activitate dependenta in intelesul legii fiscale si elementele esentiale ale contractului incheiat, respectiv prestarea muncii de catre salariat si subordonarea salariatului fata de angajator, având in vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ si cu
executare
succesiva, precum si obligatiile asumate de parti cu caracterul obligatiilor specifice raporturilor de munca, Curtea constata ca prezentul litigiu are natura unui conflict de munca.

Prin definitie, potrivit art. 266 codul muncii,
jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit
codului muncii iar potrivit art. 269 alin. 1 codul muncii,
judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor judecatoresti, stabilite potrivit legii
.

De asemenea, potrivit art. 269 alin. (2) din codul muncii,
cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul
.

Ca atare, Tribunalul Prahova, in contra a ceea ce sustine apelantul , a dat o calificare corecta conventiei incheiata intre parti ca izvor al litigiului de fata si ca atare, având in vedere art. 269 C. muncii, a constatat ca este competent material si teritorial sa solutioneze cauza.

In ceea ce priveste
modul de solutionare al clauzei compromisorii
, inainte de a stabili daca este competenta material sa solutioneze cauza, adica inainte de a solutiona exceptia necompetentei sale materiale, se constata ca tribunalul s-a supus dispozitiilor art. 501 c.pr.civ., potrivit carora, in caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanta care judeca fondul.

Astfel, prin
decizia civila nr. 760/14.12.2015, pronuntata intr-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Ploiesti
a admis recursul, a casat sentinta recurata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmbovita.

Pentru a pronunta aceasta decizie, curtea a retinut ca tribunalul trebuia sa analizeze mai intâi valabilitatea acestei clauze compromisorii, intrucât art.554 alin.2 lit.c NCPC stipuleaza ca
instanta va retine spre solutionare procesul in cazul in care conventia arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta
.

Ca atare, fata de aceste reglementari legale, Curtea de Apel a statuat ca
se impunea ca tribunalul sa analizeze valabilitatea clauzei compromisorii (care este o varietate a conventiei arbitrale) si abia dupa aceea sa analizeze cui revine competenta de solutionare a cauzei
, situatie in care s-a apreciat ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta.

Modalitatea de solutionare a nulitatii clauzei mentionata cu numarul 8.1 din contractul incheiat de parti
prin incheierea de sedinta din data de 16 martie 2016, de catre Tribunalul Dâmbovita
,
este corecta câta vreme apelantul pârât nu a facut dovada, cu toate ca potrivit prevederilor art. 272 C.muncii sarcina probei ii incuba, ca in cadrul Federatiei Române de Baschet nu exista un organ arbitral care sa aiba competente de a decide in legatura cu obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse.

Ca atare, in mod corect a apreciat tribunalul ca,  fiind lipsita de eficienta clauza prevazuta la punctul 8.1 din contract, prin care partile au prevazut solutionarea conflictului pe cale arbitrajului, clauza ce mentioneaza: „partile se obliga sa nu defere nici un litigiu instantelor judecatoresti decât dupa epuizarea tuturor mijloacelor instantelor de jurisdictie sportiva din ramura.”, se impune a fi respinsa ca neintemeiata exceptia de necompetenta generala invocata de catre pârâta.

Raportat la calificarea naturii litigiului ca fiind litigiu de munca, referitor la exceptia de necompetenta teritoriala, la art. 269 alin. 2 C. muncii potrivit caruia competenta de solutionare a cererilor având ca obiect executarea contractelor de munca apartine instantei de la domiciliul reclamantului si intrucât reclamanta are domiciliu in raza  de competenta a Tribunalului Dâmbovita, in mod just exceptia de necompetenta teritoriala a fost considerata neintemeiata si a fost respinsa.

In ceea ce priveste criticile aduse  sentintei civile nr. 591  din 13.04.2016 referitoare la solutionarea pricinii, potrivit considerentelor anterior mentionate se remarca faptul ca, in raport de invoiala partilor mai sus mentionata, s-a retinut ca intre acestea s-au nascut raporturi specifice de dreptul muncii in care pârâta are calitate de angajator, careia ii incuba dreptul de a achita indemnizatia stabilita, iar faptul ca in contract se prevede ca sumele necesare platii acestei indemnizatii se achita din sponsorizari nu o poate exonera pe pârâta de aceasta obligatie.

Ca atare , in mod corect a apreciat tribunalul ca o clauza prin care se prevede ca sportivul a luat cunostinta de faptul ca plata drepturilor banesti se face din sponsorizari si sportivul se obliga sa nu se indrepte impotriva clubului pentru plata drepturilor respective nu poate fi considerata valabila deoarece aceasta ar echivala cu o renuntare implicita la plata drepturilor salariale, ceea ce este inadmisibil in dreptul muncii, in raport de prevederile art. 170 C.muncii.

Raportat la cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor banesti in cuantum de 11.100 lei reprezentând indemnizatia lunara pentru activitatea sportiva desfasurata, indemnizatie pe care pârâta nu a platit-o decât in parte, lucru recunoscut de pârâta care a invocat nu s-a obligat la plata indemnizatiei pretinse de catre reclamanta, ca prestatia  acesteia ca sportiva a fost una slaba, Curtea constata ca este intemeiata.

Câta vreme potrivit conventiei,  pârâta s-a obligat sa achite suma de 2000 lei lunar, fara ca aceasta clauza sa fie afectata de termene sau conditii suspensive sau rezolutorii si nici nu era conditionata de prestatia jucatoarei, in mod legal instanta de fond a facut aplicarea dispozitiilor art. 40 C. muncii in raport de care angajatorul are ca principala obligatie acea de a achita angajatilor drepturile ce decurg din lege, contracte individual si colective de munca si a apreciat ca fiind intemeiate pretentiile reclamantei.

In raport de toate aceste argumente instanta apreciaza ca  sunt nefondate criticile formulate de apelant, hotarârea pronuntata de prima instanta fiind legala si temeinica, motiv pentru care, in baza art.480 alin.1 Cod pr. civila a respins ca nefondat apelul declarat.

(Judecator

Mioara Iolanda Grecu)