Anulare Motivare act administrativ, Autorizatia pentru detinere, port si folosire de arme letale cu destinatia vanatoare

• Legea nr. 295/2004
• Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: art. 41
• Constitutia Romaniei: art. 1 alin. (3), art. 31 alin. (2)

Motivarea unui act administrativ are doua laturi esentiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situatiei date, precum si, in al doilea rand, indicarea imprejurarilor de fapt pe baza carora s-a retinut aplicabilitatea acelor texte legale.

In privinta obligatiei autoritatilor administrative de a-si motiva deciziile, se constata ca potrivit art. 31 alin. (2) din Constitutia Romaniei, „autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.”

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei, „Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”.

Or, in conditiile in care autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, in conditiile in care deciziile acestor autoritati sunt supuse controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate sustine ca este permisa absenta motivarii explicite a actului administrativ atacat.

Motivarea reprezinta o obligatie generala, aplicabila oricarui act administrativ. Ea reprezinta o conditie de legalitate externa a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale. Obiectivul sau este prezentarea intr-un mod clar si neechivoc a rationamentului institutiei emitente a actului.

In lipsa motivarii explicite a actului administrativ, posibilitatea atacarii in justitie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativa sa ia o anumita masura.

Absenta motivarii actului administrativ atacat constituie o incalcare a principiului statului de drept, a dreptului la o buna administrare si a incalcare a obligatiei constitutionale a autoritatilor administrative de a asigura informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

(Sectia Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia civila nr. 2842 din 27 septembrie 2016, rezumata de judecator dr. Diana Duma-Patrascu)

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis, reclamantul A... a solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna: anularea actului prin care autoritatea parata Inspectoratul de Politie al Judetului Timis - Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase a respins cererea formulata de reclamant pentru autorizarea pentru detinere, port si folosire de arme letale cu destinatia vanatoare; obligarea autoritatii parate sa elibereze reclamantului A. autorizatia pentru detinere, port si folosire de arme letale cu destinatia vanatoare.

Prin sentinta nr. 758/2016, Tribunalul Timis a admis actiunea reclamantului si a dispus anularea actului administrativ, retinand ca refuzul institutiei parate de a acorda avizul pentru obtinerea autorizarii de detinere, port si folosire a armei de vanatoare este nejustificat, din probele administrate nerezultand ca acesta ar prezenta pericol pentru ordinea publica, siguranta nationala, viata si integritatea corporala a persoanelor.

Impotriva sentintei civile nr. 758/19.04.2016, pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. x/30/2015 a declarat recurs paratul recurent Inspectoratul de Politie al Judetului Timis - Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase solicitand admiterea recursului si respingerea actiunii reclamantului.

Prin decizia pronuntata de instanta de control judiciar a fost respins recursul paratului.

In considerente, Curtea a retinut ca la data de 7.09.2015 reclamantul a formulat o cerere catre Inspectoratul de Politie Judetean Timis - Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase, solicitand autorizarea pentru detinere, port si folosire de arme letale cu destinatia vanatoare.

Prin raspunsul nr. x/7.09.2015 comunicat la data de 14.09.2015 aceasta cerere i-a fost respinsa ”intrucat din verificarile efectuate s-a stabilit ca prezinta pericol pentru ordinea publica, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informatiilor existente la organele competente, in conformitate cu art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004”.

Reclamantul a sustinut ca refuzul autorizarii pentru detinere de arme, astfel cum a fost comunicat, contrar dispozitiilor legale nu cuprinde si motivele care au dus la concluzia ca prezinta pericol pentru ordinea publica.

Cu privire la regimul juridic al armelor si al munitiilor, Curtea retine ca este acesta reglementat prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004.

Legea nr. 295/2004 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 814 din 17 noiembrie 2011 fiind, ulterior republicarii, modificata prin Legea nr. 288/2011 pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011.

Totodata, in prezent Legea nr. 295/2004 a fost republicata a doua oara in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, in temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012 si rectificata in

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificarile ulterioare, dandu-se textelor o noua numerotare.

Curtea urmeaza sa aiba in vedere Legea nr. 295/2004 - astfel cum a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, aceasta fiind reglementarea in vigoare in luna septembrie 2015, cand a fost emis actul contestat de reclamant.

In acest sens, Curtea nu va avea in vedere modificarile aduse Legii nr. 295/2004 prin Legea nr. 319/2015, avand in vedere ca Legea nr. 319/2015 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015, intrand in vigoare ulterior datei la care au fost emise actele contestate de reclamant in prezenta cauza si nefiind aplicabile in speta, raportat la principiul neretroactivitatii legii - statuat de art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, conform caruia „legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.

Art. 14 din Legea 295/2004 (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014) reglementeaza conditiile de acordare a autorizatiei de procurare a armelor letale, prevazand la alineatul 1 ca „autorizatia de procurare a armelor letale se acorda persoanelor prevazute la art. 13 alin. (2) - (5), daca indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:

1. au implinit varsta de 18 ani;
2. detin calitatea impusa de lege, atestata prin prezentarea unor documente stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi, in functie de destinatia armelor;
3. nu au fost condamnate, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de un an, pentru infractiuni comise cu intentie ori pentru infractiuni prevazute de prezenta lege;
4. nu sunt inculpate in cauze penale pentru fapte savarsite cu intentie;
5. sunt apte din punct de vedere psihologic si medical pentru a detine si folosi arme si

munitii;

6. nu prezinta pericol pentru ordinea publica, siguranta nationala, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informatiilor existente la organele competente;
7. au absolvit un curs de instruire teoretica si practica, organizat de o persoana juridica autorizata pentru aceasta activitate, in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
8. nu le-a fost anulat in ultimii 2 ani dreptul de procurare, detinere sau, dupa caz, port si folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizarii, cu exceptia situatiilor in care masura anularii s-a dispus ca urmare a pierderii calitatii prevazute la art. 13 alin. (2) - (5);
9. nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase in ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizarii, din motive imputabile lor, procurate in conditiile prezentei legi”.

Art. 14 alin. (3) din Legea 295/2004, „daca autoritatea competenta cu solutionarea cererii constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), solicitantului i se refuza autorizarea de procurare a armei si i se comunica, in scris, in termenul prevazut la alin. (2), solutia adoptata, precum si motivele care au stat la baza acesteia”, iar potrivit art. 14 alin. 4 din aceeasi lege, „solutia prevazuta la alin. (3) este supusa controlului judecatoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si poate fi atacata in termen de 15 zile de la data la care a fost adusa la cunostinta solicitantului”.

Curtea observa ca refuzul emiterii permisului de arma a fost justificat de autoritatea parata prin dispozitiile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004, conform carora „autorizatia de procurare a armelor letale se acorda persoanelor prevazute la art. 13 alin. (2) - (5), daca indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:

f) nu prezinta pericol pentru ordinea publica, siguranta nationala, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informatiilor existente la organele competente;”.

Intrucat nu exista alte reglementari speciale privind refuzul autorizarii detinerii, portului si folosirii de arme letale cu destinatia vanatoare si avand in vedere ca insasi autoritatea parata a invocat dispozitiile art. 14 din Legea nr. 295/2004 - care se refera la autorizarea de procurare a armelor letale - Curtea retine incidenta in speta a acestei reglementari.

Examinand hotararea recurata, Curtea constata ca instanta de fond a omis sa analizeze critica reclamantului referitoare la lipsa motivelor de fapt care au stat la baza acestuia, desi in cererea de chemare in judecata, acesta a sustinut ca masura de refuzului de autorizare a dreptului de port arma trebuie expres motivata si dovedita faptic.

Intrucat reclamantul a reiterat acest motiv de nulitate a actului contestat, Curtea a fost investita cu examinarea a motivului de nulitate referitor la absenta motivarii in fapt a actului contestat.

Cu privire la absenta motivarii actului contestat, Curtea subliniaza ca motivarea unui act administrativ are doua laturi esentiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situatiei date, precum si, in al doilea rand, indicarea imprejurarilor de fapt pe baza carora s-a retinut aplicabilitatea acelor texte legale.

In privinta obligatiei autoritatilor administrative de a-si motiva deciziile, instanta observa ca, potrivit art. 31 alin. (2) din Constitutia Romaniei, „autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.”

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei, „Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”

Or, in conditiile in care autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, in conditiile in care deciziile acestor autoritati sunt supuse controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate sustine ca este permisa absenta motivarii explicite a actului administrativ atacat.

Motivarea reprezinta o obligatie generala, aplicabila oricarui act administrativ. Ea reprezinta o conditie de legalitate externa a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale. Obiectivul sau este prezentarea intr- un mod clar si neechivoc a rationamentului institutiei emitente a actului.

In lipsa motivarii explicite a actului administrativ, posibilitatea atacarii in justitie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativa sa ia o anumita masura. Absenta acestei motivari favorizeaza emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivarii lipseste de orice eficienta controlul judecatoresc al actelor administrative.

Instanta subliniaza ca art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacra „dreptul la buna administrare”. Conform alineatelor 1 si 2 din acest articol, (1) „orice persoana are dreptul de a beneficia, in ce priveste problemele sale, de un tratament impartial, echitabil si intr-un termen rezonabil din partea institutiilor, organelor, oficiilor si agentiilor Uniunii.

2. Acest drept include in principal:

1. dreptul oricarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa ii aduca atingere;
2. dreptul oricarei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidentialitate si de secretul profesional si comercial;
3. obligatia administratiei de a-si motiva deciziile.”

Date fiind aceste obligatii, instanta apreciaza ca absenta motivarii actului administrativ atacat constituie o incalcare a principiului statului de drept, a dreptului la o buna administrare si a incalcare a obligatiei constitutionale a autoritatilor administrative de a asigura informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

Pe de alta parte, subliniind importanta motivarii actului administrativ fiscal, Curtea retine si ca jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie este in sensul posibilitatii suplinirii absentei motivarii actului administrativ prin inserarea acestei motivari in actul care a stat la baza primului si la care reclamantul a avut acces.

In acest sens, Curtea mentioneaza Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal nr. 1470 din 11 martie 2011, in care s-a retinut ca „este indeplinita cerinta motivarii actului administrativ si atunci cand in continutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt si de drept care au fost retinute intr-un alt inscris pe care actul administrativ s-a fundamentat si pe care il inglobeaza”.

De asemenea, prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal nr. 4331 din 5 decembrie 2006, s-a retinut ca „in conformitate cu principiul transparentei administratiei publice, consacrat in art. 31 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei dreptul la informatie trebuie respectat in raporturile juridice care se stabilesc intre autoritatile publice si cei carora li se adreseaza actele emise de catre acestea, in sensul motivarii oricarui act administrativ, fie el normativ sau individual.

Suplineste conditia motivarii actului administrativ existenta unei corespondente anterioare intre autoritatea emitenta si reclamanta, in care acesteia din urma, i-au fost prezentate consecintele unei eventuale neconformari la cerintele legale”.

In raport cu aceste consideratii teoretice, Curtea constata insa ca Adresa nr. 150470/7.09.2015 nu indeplineste cerintele unei motivari complete, in conditiile in care nu se face referire in cuprinsul acesteia la motivele concrete pentru care a fost emisa - nefiind indicate decat dispozitiile legale in temeiul carora s-a dispus masura anularii dreptului de port- arma, respectiv dispozitiile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea 295/2004.

Astfel, Curtea retine ca din actul contestat nu rezulta care sunt acele imprejurari concrete pe baza carora autoritatea parata a retinut ca reclamantul prezinta „pericol pentru ordinea publica, siguranta nationala, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informatiilor existente la organele competente”.

Este adevarat ca la baza dispozitiei contestate sta propunerea de anulare a permisului de port-arma din Raportul nr. 150470/4.09.2015, precum si un raport intocmit de un agent principal de politie de la Postul de Politie B (judet Timis), - acte care cuprind motivele concrete pe care s-a intemeiat concluzia ca reclamantul prezinta pericol pentru ordinea publica, siguranta nationala, viata si integritatea corporala a persoanelor, dar Curtea subliniaza ca nu s-a facut dovada ca ar fi fost comunicate reclamantului aceste inscrisuri, iar dispozitia de anulare a permisului de arma nu a inserat motivele de fapt continute in respectiva adresa. Rezulta de aici ca reclamantul nu a avut acces la motivele de fapt care au determinat luarea masurii contestate. Or, Curtea reaminteste ca prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal nr. 4331 din 5 decembrie 2006 s-a retinut ca „suplineste conditia motivarii actului administrativ existenta unei corespondente anterioare intre autoritatea emitenta si reclamanta, in care acesteia din urma, i-au fost prezentate consecintele unei eventuale neconformari la cerintele legale”. Din aceasta decizie rezulta ca posibilitatea suplinirii absentei motivarii actului administrativ este admisa in cazul inserarii acestei motivari intr-un alt inscris, care a stat la baza actului contestat si la care reclamantul a avut acces, ceea ce nu este cazul in speta.

Nu se poate retine argumentul conform caruia nu se impune motivarea actului de anulare a permisului de port-arma pe considerentul ca Legea nr. 295/2004 nu mentioneaza expres aceasta cerinta. Cerinta motivarii actului administrativ este una de ordin general, mentionata in dispozitiile din Curtea Constitutionala si din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene citate anterior, admisa la nivelul intregii jurisprudentei a instantei supreme ca o cerinta aplicabila tuturor actelor administrative. Prin urmare, nu se poate retine posibilitatea unei derogari de la acest principiu, decat, eventual, in masura in care Legea 295/2004 ar fi precizat expres ca nu este necesara motivarea - caz in care s-ar fi pus problema neconstitutionalitatii unei astfel de reglementari.

Este de asemenea, adevarat ca reclamantul a facut referire, in cererea de chemare in judecata, la sanctionarea sa contraventionala, dar faptul ca reclamantul a intuit unele din motivele de fapt care au stat la baza actului contestat nu absolva autoritatile administrative de obligatia indicarii in mod concret a acestor motive, pentru a si le asuma si pentru a se evita emiterea unor acte administrativ abuzive.

Nici reclamantul si nici instanta de contencios administrativ nu au obligatia de a specula asupra motivelor de fapt care au determinat emiterea actului administrativ.

Raportat la aceste aspecte, Curtea constata absenta unor explicatii privind temeiurile concrete care au determinat anulare a permisului de port-arma al reclamantului incalca prevederile art. 1 alin. (3) si ale art. 31 alin. (3) din Constitutia Romaniei, precum si dispozitiile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Curtea admite necesitatea unei vigilente sporite a organelor competente in ceea ce priveste respectarea de catre particulari a regimului armelor si al munitiilor. Cu toate acestea, o astfel de vigilenta nu poate autoriza emiterea unor acte prin care se aduce atingere in mod arbitrar drepturilor reglementate de Legea nr. 295/2004.

Referirile la alte cazuri in care persoane autorizate sa detina arme le-au folosit in scopul uciderii sau vatamarii altor persoane nu pot fi luate in considerare, Curtea avand obligatia de a examina temeinicia actului contestat in raport cu dispozitiile legale si circumstantele speciale ale cauzei de fata.

Raportat la aceasta concluzie, Curtea retine nelegalitatea dispozitiei contestate.

Avand in vedere aceste constatari, Curtea considera ca actul contestat de reclamant - intocmit cu nerespectarea dispozitiilor legale mentionate mai sus - este lovit de nulitate, impunandu-se desfiintarea acesteia.

Retinand temeinicia exceptiei nulitatii actului administrativ pentru lipsa motivarii acestuia, Curtea constata inutilitatea si imposibilitatea examinarii fondului cauzei, actiunea in anularea acestui act fiind intemeiata in raport cu concluzia retinuta anterior.