Actiunea in anulare prevazuta in art. 117 alin. 2 si 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.
28 martie 2020Anularea dreptului de port si folosire a armelor letale
28 martie 2020
Anulare decizie de imputare Exonerarea de la plata indemnizatiei de somaj necuvenit a dobanzilor si a penalitatilor
Index tematic
:
Dreptul muncii
Legislatie relevanta
:
- art. 73 din Legea nr. 500/2013
Rezumatul problemei de drept:
Recuperarea sumelor incasate cu titlu de indemnizatie de somaj de la persoanele care au inregistrat un venit din transferul unor titluri de valoare.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia I Civila
Decizia nr. 1560 din 14 septembrie 2017
Prin cererea de chemare in judecata nr. .../105/2016, inregistrata la data de 19.01.2016, contestatoarea V.I., in contradictoriu cu intimata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca P. a solicitat instantei de judecata ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa se dispuna anularea deciziei de imputare nr. .din data de 22.12.2015, solicitand exonerarea de la plata indemnizatiei in cuantum de 5460 lei, precum si a dobanzilor in cuantum de 1368 lei si a penalitatilor calculate in cuantum de 864 lei.
S-a aratat ca, in perioada 01.09.2012 - 31.08.2013, a beneficiat de ajutor de somaj intrucat si-a pierdut locul de munca.
Totodata, pe parcursul anului 2013, mai exact la data de 25 ianuarie 2013, in timpul in care incasa ajutorul pentru somaj, a avut incasari si din transferul unor titluri de valoare, inregistrand un castig in suma de 20 007,59 lei.
Aceste titluri de valoare, in speta obligatiuni, le avea in proprietate din anul 2007, avand posibilitatea de a incasa sau pierde diferite sume de bani, intrucat acestea erau investite prin intermediul unei societati specializate, si anume S.E.A.M.
Conform deciziei emise de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca i se imputa sumele enumerate mai sus, intrucat nu a respectat prevederile art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2002, care arata ca trebuia „sa comunice in termen de 3 zile Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca la care sunt inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor”.
A precizat contestatoarea faptul ca s-a prezentat la Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca C. la care era inregistrata si a adus la cunostinta faptul ca a incasat venituri in luna ianuarie a anului 2013.
La momentul la care acesti bani i-au intrat in cont prin virament bancar, s-a prezentat la Serviciul Fiscal Orasenesc B., unde a completat Declaratia tip nr. 200 privind veniturile realizate, precum si la Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca C., unde i s-a explicat ca nu se completeaza nici un fel de cerere sau declaratie intrucat inregistrarea la ANAF este suficienta.
A mai precizat faptul ca, la acel moment, nu i s-a cerut nici un fel de document justificativ si, de asemenea, nu i s-a spus ca nu ar mai avea dreptul sa primeasca ajutorul pentru somaj, acest fapt fiind confirmat prin plata in urmatoarele luni a acestei indemnizatii.
A mentionat faptul ca, la sfarsitul lunii iulie a anului 2015, a primit o adresa din partea Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca C. prin care i se invedera sa se prezinte impreuna cu copii ale documentelor pe care le detine si i se preciza ca in caz de neprezentare se va proceda la imputarea sumelor incasate si constituirea dosarelor de debit. S-a prezentat in timpul stabilit impreuna cu extrasul de cont de la banca, declaratie de la ANAF privind impozitul pe venituri impreuna cu dovada achitarii impozitului, fisa de portofoliu pe anul 2013 si istoricul operatiunilor redactat de S.E.A.M.
De asemenea reclamanta a aratat ca are o situatia familiala foarte grea, sotul ei fiind foarte bolnav si are nevoie de medicamente si aparatura medicala pentru care cheltuieste multi bani.
In ceea ce priveste dobanda care se imputa conform art. 120 alin (1) din OG nr. 92/2003, cu modificarile si completarile ulterioare „dobanzile reprezinta echivalentul prejudiciului creat titularului creantei fiscale ca urmare a neachitarii de catre debitor a obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv".
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere art. 120
1
alin (1) din OG nr. 92/2003, cu modificarilor si completarile ulterioare „penalitatile de intarziere reprezinta sanctiunea pentru neindeplinirea obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv".
Se arata ca nu a primit vreo instiintare pentru un anumit termen pana la care sa achite toate indemnizatiile de somaj pe 12 luni, neexistand in acest caz nicio scadenta, motiv pentru care nu se pot calcula dobanzile si penalitatile.
De asemenea, art. 73
1
din Legea nr. 500/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, arata ca „recuperarea, sumelor reprezentand prejudicii/plati nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobanzi si penalitati de intarziere sau majorari de intarziere, calculate pentru perioada de cand s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata si pana s-au recuperat sumele".
In cazul de fata, suma i-a fost imputata de Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca P. si nu de catre un organ de control, acesta fiind un alt considerent pentru care apreciaza ca nu poate fi obligata la plata dobanzilor si a penalitatilor de intarziere.
In fapt, incepand cu data de 01.09.2012, d-na V.I. a fost concediata de la SC R.M. SRL in temeiul art. 65(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (restructurare activitate ).
D-na V.I. s-a adresat AJOFM C. din cadrul AJOFM P. cu o cerere de acordare a indemnizatiei de somaj, ca urmare a susnumitei concedieri, stabilindu-i-se dreptul la indemnizatie de somaj pentru o perioada de 12 luni, incepand cu data de 01.09.2012.
Cu prilejul efectuarii unei misiuni de audit in cadrul AJOFM C., Curtea de Conturi, Camera de Conturi P. a identificat someri care au realizat venituri mai mari decat ISR in perioada in care erau beneficiari de indemnizatie de somaj - in anul 2013.
Curtea de Conturi, Camera de Conturi P. a trasat AJOFM P. sarcina de a extinde verificarile, de a stabili intinderea prejudiciului si recuperarea acestuia, precum si a dobanzilor si penalitatilor de intarziere aferente, calculate conform prevederilor art. 73A1 din Legea nr. 500/2013.
In vederea ducerii la indeplinire a masurilor trasate de Curtea de Conturi, AJOFM P. a solicitat DGRFP P. informatii cu privire la veniturile obtinute din activitati independente de persoanele carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de somaj in anul 2013.
Dupa numeroase diligente depuse in acest sens de AJOFM P., DGRFP P. a raspuns solicitarii prin transmiterea electronica de adeverinte privind venitul realizat in anul 2013 de persoanele beneficiare de indemnizatie de somaj in anul 2013. Adeverintele respective au fost emise in luna martie 2015.
Printre aceste adeverinte emise de DGRFP P., se afla si adeverinta nr /12.03.2015 care
atesta faptul ca doamna V.I. a obtinut, in anul 2013, venituri din mai multe categorii, respectiv: venituri din expertize contabile/tehnice/judiciare (20.008 lei) (dovedite a fi din transfer valori mobiliare), venituri din dobanzi (675 lei + 13 lei = 688 lei), venituri din dividente (255 lei + 1.044 lei = 1.299 lei) si venituri din salarii (1.672 lei).
Excluzand salariile, aferent anului 2013, reclamanta a obtinut total venituri ce nu puteau fi cumulate cu ind. de somaj in suma de 21.995 lei.
Fata de constatarile si masurile dispuse de Curtea de Conturi P., fata de informatiile furnizate de Administratia Financiara P. privind veniturile aferente doar anului 2013, in conditiile in care reclamantei i se stabilise dreptul la indemnizatie de somaj din 01.09.2012, AJOFM P. a continuat verificarile ce se impuneau pentru a proceda corect fata de situatia de fapt si de drept a beneficiarei de indemnizatie de somaj - d-na V.I.
Astfel, aceasta a fost invitata la sediul institutiei pentru lamurirea situatiei sale prin adresa nr. .../20.07.2015 si s-au solicitat informatii de la DGRFP P. si cu privire la veniturile aferente anului 2012, prin adresa nr. .../22.10.2015.
Initial, reclamanta a sustinut verbal ca nu sunt banii domniei sale, ca sunt ai fratelui sau care ii trimite din Germania si ca se ocupa de construirea casei fratelui.
Reclamanta a prezentat apoi o fisa de portofoliu pe anul 2013, emisa de SC S.E.A.M. SA, in data de 03.01.2014, din care rezulta cert ca sumele au fost platite pe CNP-ul sau, aspect recunoscut de altfel chiar in actiune.
DGRFP P. - Serviciul Fiscal B. a raspuns, prin adresa nr. 39038/13.11.2015, ca d-na V.I. a obtinut in anul 2012, urmatoarele venituri; venit din transfer titluri de valoare (9.905 lei), venituri din dobanzi (855 lei), venituri din dividente ( 1.870 lei) si venituri din salarii (1.672 lei).
Excluzand salariile, aferent anului 2012, reclamanta a obtinut total venituri ce nu puteau fi cumulate cu indicele de somaj in suma de 12.630 lei.
Reclamanta, obtinand venituri ce nu puteau fi cumulate cu indemnizatia de somaj conform Legii nr. 76/2002 si Normelor de aplicare ale acesteia - HG nr. 174/2002 (astfel cum erau in vigoare la data stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj si in toata perioada in care a beneficiat de indemnizatie de somaj), fireste ca AJOFM P. a procedat in consecinta (conform prevederilor aplicabile invocate de altfel in decizia de imputare si recomandarilor Curtii de Conturi), respectiv a emis dispozitia de imputare nr. .../22.12.2015 comunicata in data de 24.12.2015.
Potrivit art. 5 pct. IV lit. c) si art. 34(1) lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, „somerul este persoana care nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate, potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta (...)".
Conform dispozitiilor art. 15(2) din HG nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, astfel cum era in vigoare la data stabilirii dreptului (10.09.2012) „Prin activitati autorizate potrivit legii, se intelege activitatile economice desfasurate de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si/sau intreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozitiilor legale speciale".
S-a aratat ca reclamanta a obtinut asadar venituri din transferul valorilor mobiliare si al instrumentelor financiare derivate detinute in portofoliu, venituri din dobanzi si venituri din dividende (21.995 lei (2013) + 12.630 lei (2012) = 34.625 lei). Deci, aceste tipuri de venituri nu erau din categoria veniturilor ce puteau fi cumulate cu indemnizatia de somaj pana la suma de 500 lei in conformitate cu prevederile art. 15 din HG nr. 174/2002, astfel cum era in vigoare la momentul stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj (10.09.2012); deci nu sunt venituri din activitati desfasurate de PFA, de II, IF sau profesii liberale.
Dispozitiile art. 15 ale HG nr. 174/2002 erau in vigoare la data stabilirii dreptului reclamantei la indemnizatie de somaj (23.02.2013), cat si dupa modificarea textului de lege prin HG nr. 119/2014 publicata in MO nr. 197/20.03.2014, deci mult dupa stabilirea si mult dupa expirarea perioadei in care beneficiase de indemnizatie de somaj.
La data stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj (cerere din 10.09.2012, stabilire drept cu 01.09.2012) si in intervalul in care reclamanta a beneficiat efectiv de indemnizatie de somaj, veniturile din transferul valorilor mobiliare si al instrumentelor financiare derivate detinute in portofoliu, veniturile din dobanzi si veniturile din dividende nu puteau fi cumulate cu indemnizatia de somaj.
Pe cale de consecinta, in acest caz, este aplicabila teza 1 a dispozitiilor 5 pct. IV lit, c) si art. 34(1) lit, b) din Legea nr. 76/2002 - „somerul este persoana care nu are loc de munca, nu realizeaza venituri (...)".
Referitor la dobanzi si penalitati:
Conform art. 73
1
din Legea nr. 500/2013, cu modificarile si completarile ulterioare "Recuperarea sumelor bugetare, calculate pentru perioada de cand s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata si pana s-au recuperat sumele"
Art. 120 din OG nr. 92/2003: „(1) Dobanzile reprezinta echivalentul prejudiciului creat titularului creantei fiscale ca urmare a neachitarii de catre debitor a obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv (...)”
Art. 120
1
din OG nr. 92/2003: „Penalitatile de intarziere reprezinta sanctiunea pentru neindeplinirea obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv”.
Deci, potrivit dispozitiilor art. 73
1
din Legea nr. 500/2002, dobanzile si penalitatile de intarziere se calculeaza de cand se efectueaza plata indemnizatiei de somaj.
Legea finantelor publice a fost completata cu art. 73
1
prin Legea nr. 270/2013 care a intrat in vigoare incepand cu data de 21.10.2013 (publicata in MO din 18.10.2013 + 3 z = 21.10.2013).
Reclamantei i s-a facut plata indemnizatiei de somaj anterior acestei date; cum insa, aceasta dispozitie legala a intrat in vigoare la data de 21.10.2013, fireste ca dobanzile si penalitatile au fost calculate incepand cu aceasta data (21.10.2013).
AJOFM P. in mod corect, a procedat la imputarea indemnizatiei de somaj incasata necuvenit si la calcularea dobanzilor si penalitatilor de la data intrarii in vigoare a dispozitiilor art. 73
1
din L 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, prin emiterea titlului executoriu - decizia de imputare nr. .../22.12.2015 comunicata in data de 24.12.2015.
Referitor la executarea silita:
Avand in vedere ca reclamanta nu a achitat debitul, total sau partial, AJOFM P. a demarat masurile de executare silita prin emiterea somatiei nr. .../11.02.2016 - dosar executare silita nr. ./2016 comunicata in data de 18.02.2016.
Cum dobanzile si penalitatile se calculeaza pana la data recuperarii sumelor/platii efective (art. 73
1
din L 500/2002 - Cod procedura fiscala), in mod corect si firesc, AJOFM P. a actualizat dobanzile si penalitatile (prin PV nr. 3/11.02.2016). Acest PV de actualizare a accesoriilor a fost anexat somatiei nr. ./11.02.2016.
Reclamanta a luat la cunostinta in mod legal, clar, concret si complet cu privire la situatia domniei sale ca debitoare la bugetul asigurarilor pentru somaj, deci cu privire la natura debitului, la perioada pentru care e datorat, la motivele de fapt si de drept ale constituirii debitului, la cuantumul acestuia (baza + accesorii).
Prin aceste referiri la executarea silita, dar si prin detalierea de mai sus, institutia a raspuns, prin urmare si sustinerilor/criticilor aduse de reclamanta in cererea de chemare in judecata, dar si in precizarea la actiune cu privire la asa-zisa inexistenta a titlului de creanta, a necomunicarii titlului, a asa-zisei inexistente a scadentei.
Reclamanta a mai sustinut ca suma i-a fost imputata de AJOFM P. si nu de un organ de control, considerent pentru care, in opinia sa, nu poate fi obligata la plata dobanzilor si penalitatilor.
Imputarea sumei necuvenite si a accesoriilor este indiscutabil pe segmentul de competenta al AJOFM P., pentru simplul motiv ca aceasta este institutia care a facut platile respective, iar recuperarea se face de catre aceasta la bugetul din care s-au facut plati - bugetul asigurarilor pentru somaj. Evident ca imputarea nu o poate face alta institutie, nu ar avea o astfel de calitate.
Organul de control care a identificat someri care au incasat indemnizatie de somaj necuvenita si a dispus verificari, stabilire si recuperarea prejudiciului si calcularea accesoriilor conform art. 73
1
din L 500/2002, este Curtea de Conturi P. Aceasta chestiune a fost indicata inclusiv in preambulul Deciziei de imputare - "Decizia Curtii de Conturi, Camera de Conturi P. nr. .../17.03.2014".
In actiune, reclamanta a facut referiri la situatia sa familiala, respectiv la problemele grave de sanatate ale sotului domniei sale.
Motivele de fapt si de drept care au condus la constituirea debitului dedus azi judecatii sunt insa clare, sunt in deplina conformitate cu prevederile legale aplicabile, dezvoltate mai sus, si, din pacate, sub nici o forma nu pot duce la stornarea debitului.
Referitor la cererea de suspendare a calculului dobanzilor si penalitatilor formulata in precizarea la actiune.
In orice caz, de la momentul 11.02.2016 (PV actualizare accesorii nr. 3) pana in prezent, dobanzile si penalitatile nu s-au mai actualizat, reclamanta fiind inregistrata la aceasta data in evidenta contabila a agentiei cu suma de 7829 lei: debit initial/baza/ind. somaj - 5460 lei, dobanzi - 1450 lei (1368 + 82), penalitati 919 (864 + 55).
Certificatul de grefa la care se refera reclamanta a fost eliberat de Tribunalul P. in data de 23.02.2016, inregistrat in cadrul AJOFM P. in data de 26.02.2016 (nr. 4253), deci dupa comunicarea actualizarii accesoriilor. El nu are nici o relevanta, insa, oricum pana in prezent acestea nu s-au mai actualizat.
Temeiuri de drept pentru incetare indemnizatie de somaj si imputare indemnizatie de somaj necuvenita erau: art. 5 pct. IV lit.c), art. 34 (1) lit. b), art. 41 lit. b), art. 47 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 15 din HG nr. 174/2002 astfel cum era in vigoare la data stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj
Temeiuri de drept pentru calcul dobanzi si penalitati de intarziere: art. 73A1 din Legea nr. 500/2013, cu modificarile si completarile ulterioare coroborate cu art. 120 si 120A1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
Situatia de fapt si de drept sesizata/constatata de Curtea de Conturi, Camera de Conturi P. - misiune de audit, informatii furnizate de DRGFP P. , AJOFM P.
Prin sentinta civila nr. 56 din data de 11 Ianuarie 2017, Tribunalul P. a respins contestatia precizata de contestatoarea V.I. ca neintemeiata, retinand ca, prin decizia nr.. din data de 22.12.2015 emisa de Directorul executiv al intimatei Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca P., s-a imputat contestatoarei suma de 7692 lei, datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj, reprezentand:
- 5460 lei, indemnizatie de somaj aferenta perioadei 01.09.2012-31.08.2013
- 1368 lei, dobanzi calculate pana la data prezentei.
864 lei, penalitati calculate pana la data prezentei.
Instanta a retinut si imprejurarea ca, din verificarile efectuate de intimata la organul fiscal teritorial, se afla si adeverinta nr. .../12.03.2015, care atesta ca a obtinut si a realizat venituri in anul 2013, respectiv venituri din expertize contabile /tehnice /judiciare, venituri din dobanzi, venituri din dividende si venituri din salarii.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea, considerand-o nelegala si netemeinica.
Examinand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, dar si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. ... din data de 22.12.2015 emisa de Directorul executiv al intimatei Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca P., s-a imputat contestatoarei suma de 7692 lei, datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj, reprezentand: 5460 lei, indemnizatie de somaj aferenta perioadei 01.09.2012-31.08.2013; 1368 lei, dobanzi calculate pana la data prezentei; 864 lei, penalitati calculate pana la data prezentei.
Prin adeverinta nr. .../12.03.2015, se atesta ca apelanta a obtinut si a realizat venituri in anul 2013, respectiv venituri din expertize contabile /tehnice /judiciare, venituri din dobanzi, venituri din dividende si venituri din salarii.
De asemenea, conform art. 34(1) lit. b) din Legea nr. 76/2002, somerii prevazuti la art. 17(1), beneficiaza de indemnizatie de somaj daca (...) nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate, potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta.
In mod corect, in aplicarea dispozitiilor art.47 alin.1 din Legea nr. 76/2002, intimata a emis decizia atacata, in conditiile in care contestatoarea V.I. a realizat, in mod indubitabil, venituri din transferul valorilor mobiliare si al instrumentelor financiare derivate detinute in portofoliu, venituri din dobanzi si venituri din dividende (21.995 lei (2013) + 12.630 lei (2012) = 34.625 lei).
Aceste tipuri de venituri nu erau din categoria veniturilor ce puteau fi cumulate cu indemnizatia de somaj pana la suma de 500 lei in conformitate cu prevederile art. 15 din HG nr. 174/2002, astfel cum era in vigoare la momentul si stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj (10.09.2012) si nu sunt venituri din activitati desfasurate de PFA, de II, IF sau profesii liberale.
Dispozitiile art. 15 ale HG nr. 174/2002 erau in vigoare la data stabilirii dreptului reclamantei la indemnizatie de somaj (23.02.2013), cat si dupa modificarea textului de lege prin HG nr. 119/2014 publicata in MO nr. 197/20.03.2014, deci mult dupa stabilirea si mult dupa expirarea perioadei in care beneficiase de indemnizatie de somaj.
La data stabilirii dreptului la indemnizatie de somaj (cerere din 10.09.2012, stabilire drept cu 01.09.2012) si in intervalul in care reclamanta a beneficiat efectiv de indemnizatie de somaj, veniturile din transferul valorilor mobiliare si al instrumentelor financiare derivate detinute in portofoliu, veniturile din dobanzi si veniturile din dividende nu puteau fi cumulate cu indemnizatia de somaj, aceasta urmand sa fie recuperata pe anul respectiv.
Intrucat dobanzile si penalitatile se calculeaza pana la data recuperarii sumelor/platii efective (art. 73
1
din L 500/2002 - Cod procedura fiscala), in mod corect si firesc, AJOFM P. a actualizat dobanzile si penalitatile (prin PV nr. 3/11.02.2016). Acest PV de actualizare a accesoriilor a fost anexat somatiei nr. .../11.02.2016. contestatoarei i-a fost respinsa cererea de suspendare a executarii, avand in vedere ca aceasta nu a facut dovada pierderii ireparabile a dreptului sau, supus intoarcerii executarii in cazul in care ar fi obtinut castig de cauza.
Prin urmare, in baza art. 480 Cod pr. civila, Curtea a respins ca nefondat apelul formulat.
Autorul sintezei, Judecator Cristina Pigui
48