Contestatie la executare. Cale de atac. Admisibilitate.
17 martie 2020Inadmisibilitatea apelului declarat impotriva incheierii pronuntate in temeiul disp. art. 341 alin.6 lit.) Cod procedura penala de judecatorul de camera preliminara
17 martie 2020
Admisibilitatea cererii de chemare in garantie in litigiile de munca
Index tematic: Drept procesual civil
Legislatie relevanta : Art. 72-74 din Codul de procedura civila
Rezumatul problemei de drept:
In materia litigiilor de munca, cererea de chemare in garantie nu este admisibila, angajatorul, nu poate chema in garantie alta persoana deoarece daca acea persoana ar urma sa raspunda material, unitatea isi poate recupera paguba intr-o alta modalitate.
Societatea apelanta a solicitat chemarea in garantie a fostilor directori pentru ca in situatia in care cererea introductiva formulata impotriva lui Z. G. si S. A. E., va fi respinsa, pentru vreunul dintre motivele invocate in intâmpinarea pârâtilor, sa fie obligati la repararea contravalorii prejudiciului adus.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia I Civila
Decizia nr.1695 din 26 septembrie 2017
Prin decizia nr 1695/26.09.2017 curtea, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta S.C. C.A. T .impotriva incheierii de sedinta pronuntata la data de 28.03.2017 de Tribunalul Dâmbovita, in contradictoriu cu pârâtii Z.G si S. A. E., chemati in garantie fiind S. C. D. D.
Prin incheierea civila pronuntata la data de 28.03.2017 pronuntata de Tribunalul D., in dosarul nr. X/120/2017/a1, a fost respinsa cererea de chemare in garantie, formulata de reclamanta, ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, judecatorul fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Prin cererea de chemare in garantie formulata de reclamanta S.C. C. A.T. impotriva numitilor S. C. .D D. si C. M., a solicitat ca in situatia in care cererea introductiva formulata impotriva lui Z. G. si S.A. E. -, va fi respinsa, pentru vreunul dintre motivele invocate in intâmpinarea pârâtilor, sa fie obligati la repararea contravalorii prejudiciului acestia având cote egale de contributie la crearea prejudiciului ce face obiectul cererii de chemare in judecata; ca motivul ce justifica cererea de chemare in garantie este acela ca cei chemati in garantie se fac vinovati de neluarea masurilor legale de facturare a consumului de apa al locuitorilor din F., consum ce a rezultat urmare a referatului nr. 2393 din 09.09.2013, inregistrat la societate sub nr. 28391 din 17.09.2013, precum si de neluare a masurii de recuperare de la persoanele vinovate a pagubei rezultate din nefacturarea acestui consum, pârâtii nesocotind astfel prevederile hotarârii Consiliului de Administratie nr. 94 din 09.12.2014 precum si dispozitiile Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si canalizare si ale Ordinului nr. 946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern/managerial si respectiv a Ordinului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice care abroga Ordinul nr. 946/2005.
Având in vedere ca in materia litigiilor de munca, cererea de chemare in garantie nu este admisibila, ca reclamantul, angajator, nu poate chema in garantie alta persoana deoarece daca acea persoana ar urma sa raspunda material, unitatea isi poate recupera paguba intr-o alta modalitate; ca in acest sens este opinia unanima conturata in doctrina (a se vedea pag. 114 din
Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat,
autori Gabriela Cristina Frentiu, Denisa Livia Baldean, Editura Hamangiu, 2013; pagina 133 din
Dreptul procesual civil
, autori Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Editura Hamangiu 2015, pagina 386 din
Dreptul procesual civil
, vol. I, autor Mihaela Tabârca, Editura Universul juridic, 2013), tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare in garantie
Impotriva incheierii de sedinta din data de 28.03.2017 a declarat apel reclamanta S.C. C .de A.T., in termenul legal reglementat de art. 468 alin 1 din Codul de procedura civila, criticând-o ca nelegala si netemeinica.
A solicitat reclamanta, pe calea apelului, ca instanta de control judiciar sa ia act de faptul ca solutia instantei de fond de a respinge in principiu cererea de chemare in garantie a fostilor directori ai societatii ca fiind inadmisibila este o solutie neintemeiata si nelegala luata in discordanta cu prevederile art. 72-74 din Codul de procedura civila.
Astfel, potrivit art. 72 din Codul de procedura civila, chemarea in garantie reprezinta cererea de interventie fortata prin care una dintre partile litigante solicita introducerea in proces a unui tert impotriva caruia ar putea formula actiune separata in garantie sau in despagubiri, pretinzând solutionarea acesteia in cadrul litigiului pendinte.
Textul art.72 alin(1) din Codul de Procedura civila, stipuleaza posibilitatea formularii unei „cerere in garantie sau in despagubiri", astfel ca, indiferent de motivul pe care prima instanta si-a intemeiat incheierea de respingere a cererii, rezulta ca cererea de chemare in garantie poate fi formulata nu numai atunci când exista o obligatie de garantie in sarcina tertului stabilita legal sau conventional cu acest titlu (cerere in garantie), ci si atunci când, desi nu exista o garantie legala sau conventionala, partea care a cazut in pretentii ar putea solicita despagubiri de la tert (cerere in despagubiri).
„Caderea in pretentii" a unei parti poate viza fie pierderea drepturilor deduse judecatii de catre aceasta, in ipoteza in care are calitatea de reclamant, iar cererea de chemare in judecata a fost respinsa.
In speta dedusa judecatii, societatea apelanta a solicitat chemarea in garantie a fostilor directori pentru ca in situatia in care cererea introductiva formulata impotriva lui Z. G. si S. A. E., va fi respinsa, pentru vreunul dintre motivele invocate in intâmpinarea pârâtilor, sa fie obligati la repararea contravalorii prejudiciului adus C. de A. T. D. SA, acestia având cote egale de contributie la crearea prejudiciului ce face obiectul cererii de chemare in judecata.
Astfel, in raport de exceptiile invocate de catre pârâti - exceptia prescriptiei dreptului material la actiune precum si in raport de apararea pe fond a pârâtului Z. G. in sensul respingerii cererii de chemare in judecata pentru motivul ca prejudiciul solicitat acestuia (imputat) prin cererea introductiva, constând in cantitatea de apa furnizata locuitorilor orasului F. si nefacturata acestora, trebuia facturat conform legii si nicidecum solicitat de la pârâti, C. de A.T. D. SA a formulat cererea de chemare in garantie impotriva reprezentantilor legali ai societatii respective, directorii generali, care se fac vinovati de neluarea in termen atât a masurii de recuperare a prejudiciului cât si a masurii de facturare a apei potabile catre locuitorii orasului P., cei care in fapt au beneficiat de aceste servicii. Sustinerea cererii de chemare in garantie cel putin cu privire la admisibilitatea acesteia in principiu este data si de faptul ca cei chemati in garantie se fac vinovati de neluarea masurilor legale de facturare a consumului de apa al locuitorilor din F., consum ce a rezultat urmare a referatului nr. 2393 din 09.09.2013, inregistrat la societate sub nr. 28391 din 17.09.2013, precum si de neluare a masurii de recuperare de la persoanele vinovate a pagubei rezultate din nefacturarea acestui consum, pârâtii nesocotind astfel prevederile hotarârii Consiliului de Administratie nr. 94 din 09.12.2014 precum si dispozitiile Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si canalizare si ale Ordinului nr.946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern/managerial si respectiv a Ordinului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice care abroga Ordinul nr. 946/2005.
Astfel, a reiterat apelanta faptul ca masura facturarii consumului de apa si implicit a serviciului de preluare la canalizare a apelor uzate era o masura in sarcina Directorului General al societatii ce trebuia luata odata cu emiterea facturii lunii septembrie 2013, când au fost citite apometrele de scara ale locuitorilor din F. si când au fost identificate consumurile rezultate din referatul nr. 2393 din 09.09.2013. Aceasta masura deriva implicit din prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare care la art.31 alin.15 obliga furnizorii sa emita facturile reprezentând contravaloarea consumului citit pâna la 15 ale lunii urmatoare efectuarii citirilor, precum si din prevederile art. 7 si 10 din Ordinul nr. 90/2007 al ANRSC care aproba contractul cadru de furnizare.
Aceste actiuni omisive sunt in contradictie cu obligatiile asumate prin contractul de mandat precum si cu obligatiile instituite de Legea nr. 31/1990 a societatilor si de Actul Constitutiv in atributia Directorului General, incalcându-se totodata prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare in ceea ce priveste facturarea serviciului precum si ale Ordinului nr.946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern/managerial si respectiv a Ordinului nr.400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice care abroga Ordinul nr.946/2005, in ceea ce priveste atributiile de implementare a standardelor de control intern managerial.
Astfel, a sustinut apelanta ca cererea de chemare in garantie este intemeiata si astfel, a solicitat sa se admita apelul, sa se modifice incheierea de sedinta din 28.03.2017, in sensul admiterii in principiu a cererii de chemare in garantie.
In drept, cererea de apel s-a intemeiat pe prevederile art. 74 alin. 2 din Codul de procedura civila, coroborate cu prevederile art. 64 alin. 4 din Codul de procedura civila, precum si pe prevederile Legii nr.31/1990 a societatilor , in principal art. 1441 coroborat cu art.152, art.1270 Cod Civil, art.1350 Cod Civil, precum si ale Ordinului nr. 946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern/managerial si respectiv a Ordinului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entitatilor publice care abroga Ordinul nr. 946/2005.
Examinând incheierea apelata prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, dar si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Se va respinge ca nefondata critica apelantei ca solutia instantei de fond de a respinge in principiu cererea de chemare in garantie a fostilor directori ai societatii ca fiind inadmisibila este o solutie neintemeiata si nelegala luata in discordanta cu prevederile art. 72-74 din Codul de procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
In litigiile privind raspunderea materiala, temeiul juridic al chemarii in judecata il gasim in art. 253-254 si urm. din codul muncii (raspunderea materiala având o reglementare speciala). In aceste situatii este vorba de raporturi de munca — deci despre un cadru strict limitat la cele doua parti din litigiu — cu o competenta materiala speciala. Astfel fiind, introducerea unei a treia parti in proces (chematul in garantie), strain de raporturile de munca, devine incompatibila si inadmisibila, datorita domeniului in cadrul carora ne gasim si care are o reglementare speciala.
Intr-adevar, prin chemarea in garantie, care isi are sediul in normele dreptului procesual civil (art. 72—74 c. pr. civ.) una dintre partile in litigiu urmareste ca, in cazul când ar pierde procesul, sa se indrepte impotriva acelui de al treilea pentru a se ajunge astfel la obligarea acestuia de a plati despagubirile la care ar fi obligat el.
Pentru a fi admisibila chemarea in garantie este necesar ca pretentiile formulate prin aceasta cerere sa izvorasca tot din raporturile de munca cu unitatea care angajeaza. Ori in cauza intre apelanta si chematii in garantie nu exista raporturi de munca, ci raporturi izvorâte din contractul de mandat.
Din aceasta cauza, cererea de chemare in garantie este admisibila numai atunci când ea este introdusa de catre unitate si anume atunci când unitatea pretinde ca in cazul când va cadea in pretentiile sale impotriva angajatului pârât, sa fie obligat la repararea prejudiciului un alt angajat al unitatii. In aceasta situatie si raportul dintre unitate si cel chemat in garantie este tot un litigiu de munca, pentru ca este un litigiu intre cel ce angajeaza si un angajat.
Chemarea in garantie de catre parti a celui de al treilea este posibila numai sub conditia ca cel chemat in garantie sa aiba calitatea de angajat al aceleiasi unitati, sa fie deci un participant la raporturile de munca.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarât ca, in conformitate cu dispozitiile art. 72 alin. (1) din noul C. proc. civ., partea interesata poate sa cheme in garantie o terta persoana, impotriva careia ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubiri.
Sub acest aspect, Inalta Curte a precizat ca prevederile mentionate prevad in mod expres ca poate fi chemata in garantie „o terta persoana”, straina de judecata, doctrina acceptând posibilitatea formularii unei cereri de chemare in garantie intre partile din proces doar in situatia coparticiparii procesuale pasive, prin chemarea in garantie a unui pârât de catre alt pârât, iar nu intre reclamant si pârât, primul putându-si valorifica pretentiile pe calea cererii de chemare in judecata, modificata potrivit dispozitiilor art. 204 C. proc. civ., pâna la primul termen la care a fost legal citat. Inalta Curte a mai aratat ca, daca in reglementarea anterioara era prevazuta notiunea de chemare in garantie a unei alte persoane, legiuitorul, prin noul Cod de procedura civila, a restrâns aceasta posibilitate. (
Decizia nr. 3908 din 21 octombrie 2014 pronuntata in recurs de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie)
Autorul sintezei,
Judecator Elena Staicu