Actualizarea normei de hrana si a echivalentului valoric al dreptului la echipament

 

Potrivit art. 4 din OUG nr.19/2012, cuantumul drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza potrivit art. 1 alin. (1), fara a depasi nivelul in vigoare in luna iunie 2010. Or, cuantumul normei de hrana in luna iunie 2010 era de 24 lei/zi, neexistand nicio justificare de ordin legislativ care sa dea reclamantilor dreptul de a primi pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2015 si diferenta de 3 lei/zi.

Decizia nr. 911/10.10.2016

Prin sentinta nr. 320/ca/08.04.2016 pronuntata de Tribunalul Iasi - Sectia a Il-a Civila si de Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul nr. 8651/99/2015 a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor I.G.P.R. si Ministerul Afacerilor Interne si a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii salariati in contradictoriu cu acesti parati ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva si in contradictoriu cu paratul .P.J. Iasi ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantii au solicitat in contradictoriu cu paratii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Inspectoratul Judetean de Politie Iasi obligarea in solidar, la calcularea, alocarea si plata pentru perioada 01.02.2013-30.06.2015, pentru fiecare in parte, a diferentei de 3 lei/zi, reprezentand actualizarea normei de hrana nr. 6 de la 24 lei/zi la 27 lei/zi, obligarea la calcularea, alocarea si plata pentru anii 2012, 2013, 2014 si partial 2015 (pana la data de 30.06.2015) a sumelor datorate cu titlu de diferente in urma actualizarii echivalentului valoric al dreptului la echipament, obligarea solidar, la plata dobanzii legale pentru sumele cuvenite in urma admiterii primelor doua capete de cerere, precum si actualizarea acestora cu indicele de inflatie, defalcat pe fiecare luna, de la data scadentei fiecareia si pana la data platii efective.

Reclamantii au calitatea de functionari publici cu statut special in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, fata de mentiunile adresei nr. 119521/3.03.2016 depusa la termenul de judecata din data de 10.03.2016.

Prin urmare, instanta a constatat ca raporturile de serviciu ale reclamantilor sunt cu acest parat, motiv pentru care a fost respinsa actiunea formulata in contradictoriu cu paratii Ministerul Afacerilor Interne si Inspectoratul General al Politiei Romane ca fiind introdusa impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva, avand in vedere ca in litigiile de natura celui dedus judecatii calitatea procesuala revine autoritatii cu care functionarul public are stabilit raportul de serviciu.

Nu exista intre paratii chemati in judecata nici un raport de solidaritate, iar existenta calitatii de ordonator secundar/tertiar de credite al autoritatilor centrale este irelevanta , luand in considerare si prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind repartizarea creditelor catre bugetele institutiilor publice din subordine care vizeaza strict faza executionala a unei hotararii definitive susceptibila de executare.

Pe fondul cauzei, referitor la norma de hrana zilnica, instanta a constatat ca dreptul reclamantilor la alocatii pentru hrana este recunoscut de art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 360/2002.

De asemenea, in privinta stabilirii valorii alocatiei mentionate art.5 alin. 1 din OG nr.26/1994 prevede ca valoarea financiara a normelor de hrana aprobate prin hotarare a Guvernului se stabileste si se actualizeaza, in mod unitar, de catre Ministerul Apararii Nationale impreuna cu celelalte institutii publice, in functie de indicii preturilor de consum.

Incepand cu data de 1.01.2009 valoarea financiara a normelor de hrana a fost stabilita prin Ordinul Ministrului Apararii Nationale MS nr.117/2008 la 24 lei/zi, incepand cu data de 1.10.2019 prin Ordinul nr.131/2010 la 25 lei/zi, prin Ordinul nr.76/2013 la 27 lei/zi, reclamantii invocand prejudiciul suferit prin faptul ca acest din urma Ordin nu a fost niciodata pus in aplicare.

Instanta a constatat insa ca, intr-adevar, reclamantii nu au incasat diferenta de 3 lei/zi pentru perioada indicata in actiune , rezultand din actualizarea stabilita prin Ordinul nr.76/2013 de la 24 lei/zi la 27 lei/zi, dar aceasta situatie se datoreaza interventiei exprese a legiuitorului, care a limitat drepturile de natura celor invocate de reclamanti.

In acest sens, art.1 alin.1 din Legea nr. 118/2010 prevede ca se diminueaza cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 si ale OUG nr.1/2010 .

Potrivit art.2 alin.1 lit. d din Legea nr. 118/2010 se reduce cu 25% cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament.

Prin art. 4 din OUG nr.19/2012 s-a stabilit ca se majoreaza cuantumul drepturilor prevazute la art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 118/2010,
fara a depasi nivelul in vigoare in luna iunie 2010.

Acest nivel, potrivit Ordinului nr. 117/2008, era de 24 lei/zi, limitarea fiind mentinuta si ulterior prin art.1 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, art.13 alin.1 din OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, art.12 alin.1 din OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.

Aceste acte normative au forta juridica superioara si au fost corect aplicate de catre paratul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi, acesta neputand da efect Ordinului MS nr. 76/2013, in conditiile interventiei unei reglementari limitative din partea legiuitorului si fata de rangul actelor in baza carora a fost calculata valoarea financiara a normei de hrana.

Referitor la al doilea capat de cerere instanta a constatat ca art. 28 al. 1 lit. c din Legea nr. 360/2002 prevede dreptul reclamantilor la uniforma, echipament specific, alocatii pentru hrana, asistenta medicala si psihologica, proteze, precum si medicamente gratuite, in conditiile stabilite prin Hotarare a Guvernului.

Art. 3 al. 1 din H.G. nr. 1061/2002 prevede ca valoarea financiara a normelor de echipare se stabileste anual, in functie de preturile la care se achizitioneaza articolele cuprinse in norme, si se aproba de ministrul administratiei si internelor.

De asemenea, O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament si materiale de resortul echipamentului, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala si legea nr. 143/1994, prevad dreptul la uniforma si echipament specific.

Anexa 2 a Ordinului MAI nr. 236/30.09.2009 prevede la art. 6 ca drepturile anuale de echipament pentru politisti se stabilesc sub forma echivalentului valoric al cotei-parti anuale a articolelor prevazute gratuit in norme si se asigura corespunzator incadrarii la drepturi de echipament, iar la art. 7 ca echivalentul valoric al cotei-parti anuale va fi recalculat (reactualizat) anual, in perioada 1 iulie-30 septembrie, in functie de evolutia preturilor. Acesta se stabileste de catre Directia logistica, se vizeaza pentru control financiar preventiv de catre Directia generala financiara si se aproba de ministrul administratiei si internelor.

Si in cazul dreptului la echipament reclamantii au invocat o situatie identica cu cea privitoare la norma de hrana, actualizarea sumelor neavand loc.

Astfel cum au sustinut reclamantii in actiune, art. 13 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014 prevede ca acordarea alocatiei valorice pentru dreptul de echipament se efectueaza la nivelul anului 2013 , art. 12 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice mentinand nivelul de plata stabilit pentru anul 2014 .

Prin raportare la OUG nr. 84/2012 si OUG nr. 19/2012 legiuitorul a plafonat platile privind norma de hrana si dreptul de echipament la nivelul anului 2010.

Din documentatia depusa la dosar de paratul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi rezulta ca acesta s-a conformat actelor normative successive incidente, cu precizarea ca in baza prevederilor art. 1 al. 1 lit. a, b din OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale valoarea financiara a drepturilor de echipament pentru anul 2012 a fost majorata cu 8
%
si 7,4%, iar limitarea dreptului reclamantilor in sensul mentinerii valorii financiare la acelasi nivel din 2010, fara sa fie actualizate, a fost instituita de legiuitor ca o masura de protectie corespunzand imperativului ocrotirii interesului public.

Referitor la sustinerile reclamantilor intemeiate pe prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, instanta a retinut ca relevanta jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care in cauza Jahn si altii c. Germaniei a aratat ca, in situatii exceptionale, o privare de proprietate fara nici o despagubire poate fi admisa, context in care s-a subliniat ca statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situatii exceptionale, dar si pentru a identifica si propune masurile necesare a fi adoptate. Deopotriva, Curtea a aratat ca, statele dispun de o marja de apreciere considerabila, supusa insa cenzurii instantelor europene.

In relatie directa cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri exceptionale este si hotararea Vilho Eskelinen si altii c. Finlanda, in care Curtea aminteste ca „nu exista sub incidenta Conventiei dreptul unei persoane de a continua sa fie platita cu un salariu intr-un anumit cuantum”, revenind statului sa stabileasca de o maniera discretionara ce drepturi pot fi achitate salariatilor din sectorul public, acesta avand posibilitatea de a dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Ketchko c. Ucrainei).

Chiar daca reclamantii ar fi titulari ai unui bun susceptibil de a fi protejat de art.1 alin.1 din Primul Protocol la Conventia Europeana, in prezenta cauza instanta a retinut ca ingerinta in exercitarea dreptului invocat este prevazuta de lege, urmarind in mod evident un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, confruntat cu o situatie de criza economica.

Contradictia cu norma inserata in art. 38 din Legea nr. 53/2003 nu poate fi retinuta, pe de o parte avand in vedere ca limitarea valorica nu echivaleaza cu pierderea dreptului invocat, iar pe de alta parte inlaturarea normelor incidente nu poate fi realizata decat in procedura contenciosului constitutional.

Nefiind intemeiate capetele de cerere principale, instanta a dispus si respingerea capetelor de cerere accesorii.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen si motivat, reclamantii salariati..

In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, s-a aratat ca instanta de fond a admis in mod gresit exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MAI si IGPR, in contextul in care alocarea fondurilor se face de ordonatorii principali si secundari de credite.

Pe fondul cererii, recurentii au sustinut ca judecatorul fondului nu a avut in vedere faptul ca Ordinul nr. 76/2013, desi legal, emis si in vigoare inca de la 01.02.2013, nu a fost pus niciodata in aplicare, fapt care ii prejudiciaza grav.

Instanta de fond nu a motivat inlaturarea criticilor reclamantilor vizand incalcarea drepturilor lor constitutionale, de dreptul muncii si decurgand din CEDO printr-o plafonare la nivelul anului 2010, care a insemnat pierderea respectivelor drepturi. Or. art. 38 din Codul muncii prevede ca drepturile persoanelor incadrare in munca nu pot face obiectul niciunei tranzactii, limitari sau renuntari, iar Codul muncii cuprinde principii generale de drept aplicabile tuturor raporturilor de munca.

S-a mai aratat ca in mod gresit s-a apreciat ca nu ar fi reclamantii titulari ai unui bun susceptibil a fi protejat de art.1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, sumele de bani ce li s-ar fi cuvenit prin majorare fiind bunuri in sensul Protocolului aratat. Mai mult, CEDO are prioritate, potrivit art. 3 Cod procedura civila, motiv pentru care legislatia interna nu putea fi

aplicata si nici intr-un caz nu se putea retine ca aceasta primeaza pentru a apara interesul public privind protejarea echilibrului fiscal.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

In recurs nu s-au administrat probe noi.

Intimatul IPJ Iasi
a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, reiterand, pe scurt, sustinerile din fata primei instante.

Analizand recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate si in raport de actele si lucrarile dosarului si de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea retine urmatoarele:

Sentinta instantei de fond este legala, motivul de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila vizand aplicarea gresita a normelor de drept material fiind fondat.

Cat priveste motivul de recurs vizand solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a MAI si IGPR, Curtea constata ca in mod corect a fost admisa exceptia, in acord cu dispozitiile 36 Cod procedura civila si de obiectul cererii, obligarea celor 3 parati, in solidar, la calcularea, alocarea si plata sumelor solicitate prin actiune.

Pe fondul pretentiilor reclamantilor, functionari publici cu statut special in cadrul IPJ Iasi, Curtea retine ca, in conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, printre alte drepturi, politistilor li se recunoaste si dreptul la alocatii pentru hrana, precum si la uniforma, echipament specific.

Cu privire la norma de hrana, potrivit art.5 alin.1 din OG nr.26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, valoarea financiara a normelor de hrana aprobate prin hotarare a Guvernului se stabileste si se actualizeaza, in mod unitar, de catre M. Apararii Nationale impreuna cu celelalte institutii publice prevazute la art. 1, in functie de indicii preturilor de consum pentru actualizare la rata inflatiei a elementelor patrimoniale, capitolul "Marfuri alimentare", publicati de Institutul National de S. in Buletinul Statistic de Preturi.

Pentru perioada 2010-2015, valoarea financiara a normelor de hrana a fost stabilita prin Ordinul ministrului apararii nationale MS nr.117/2008, care a fost actualizata prin Ordinele nr.131/2010, nr.133/2012 si nr.76/19.07.2013.

Curtea retine insa - in acord cu judecatorul fondului, ca pretentiile reclamantilor de acordare a diferentei de 3 lei/zi pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2015, reprezentand diferenta dintre suma de 24 lei/zi, incasata cu acest titlu, si suma de 27 lei/zi, sunt neintemeiate, in conditiile in care legiuitorul a intervenit prin acte normative succesive prin care a limitat drepturile salariale si orice alte drepturi de natura salariala, cum este si norma de hrana, de care beneficiau angajatii platiti din fonduri publice.

Astfel, prin Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, legiuitorul a dispus la art.1 alin.1 ca se diminueaza cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale OUG nr.1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar.

Alocatia valorica pentru drepturile de hrana a fost de asemenea supusa acestor restrictii bugetare, sens in care la art.2 alin.1 lit. d) din Legea nr. 118/2010 s-a prevazut ca “se reduc cu 25% urmatoarele drepturi de natura salariala de care beneficiaza personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare al acestora: .... d)
cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament”
.

In ce priveste cadrul normativ privind salarizarea personalului platit din fonduri publice Curtea constata ca a fost supus mai multor modificari dupa Legea nr.118/2010, sens
in care legiuitorul a reglementat noi politici de salarizare, fiind astfel abrogata Legea-cadru nr. 330/2009 si adoptate alte legi, respectiv
Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice
si
Legea-cadru nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.

Fata de masurile de recuperare a reducerilor salariale intervenite, Curtea retine ca potrivit art. 4 din OUG nr.19/2012, cuantumul drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza potrivit art. 1 alin. (1),
fara a depasi nivelul in vigoare in luna iunie 2010
.

Or, cuantumul normei de hrana in luna iunie 2010 era de 24 lei/zi, neexistand nicio justificare de ordin legislativ care sa dea reclamantilor dreptul de a primi pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2015 si diferenta de 3 lei/zi.

De altfel, acest cuantum de 24 lei/zi, determinat prin aplicarea dispozitiilor art.4 din OUG nr.19/2012, a ramas valabil si pentru anii urmatori, dupa cum rezulta din actele normative adoptate de legiuitor in domeniului salarizarii personalului platit din fonduri publice, respectiv: art.1 din
OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare
; art.13 alin.1 din
OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice
; art.12 alin.1 din
O
UG nr.83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.

Este neintemeiata si sustinerea de catre reclamanti ca fata de actele normative mai sus mentionate ar avea prioritate de aplicare, Ordinul ministrului apararii nationale MS nr.76/19.07.2013, atata timp cat nivelul drepturilor de natura salariala pentru toti salariatii din sectorul bugetar a fost reglementat prin aceste acte normative, iar nu prin ordine interne emise pentru fiecare categorie de personal platit din fonduri publice.

De altfel, insasi expunerea de motive din preambulul OUG nr.26/2015 constituie o confirmare a concluziei ca valoarea alocatiei de hrana in perioada 01.02.2013 -2015 a fost cea stabilita la nivelul lunii iunie 2010, respectiv 24 lei/zi. Astfel, se arata ca unul dintre motivele adoptarii OUG nr.26/2015 il constituie faptul ca
incepand cu anul 2010 si pana in prezent, aceste drepturi au fost mentinute la aceeasi valoare, nefiind actualizate.

Totodata Curtea retine ca prin articolul unic al OUG nr.26/2015 a fost introdus alineatul 1

¹

la art.12 din OUG nr.83/2014, care prevede ca “
Prin exceptie de la prevederile alin. (1),
incepand cu data de 1 iulie 2015
, cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament se acorda la valoarea actualizata,
potrivit normelor legale in vigoare
, cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate prin buget."

Astfel, aceasta modificare legislativa a fost introdusa tocmai ca o exceptie de la alineatul 1 al art. 12 din OUG nr. 83/2004 care instituia obligatia respectarii cuantumului normei de hrana din luna iunie 2010. Este de subliniat de altfel ca aceasta interpretare este in deplina concordanta cu expunerea de motive din preambulul OUG nr.26/2015, unde se invoca ca motiv pentru adoptarea acestui act normativ si faptul ca aceste drepturi au fost mentinute la acelasi nivel din 2010, fara sa fie actualizate.

Fata de argumentele recurentilor ce fac trimitere la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia europeana, Curtea retine ca acestea sunt neintemeiate, atata timp cat chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca statul roman nu a incalcat art. 1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia europeana prin reducerea cu 25% a salariilor in baza Legii nr.118/2010 (Decizia de inadmisibilitate din 06.12.2011, pronuntata in
cauzele F. M. si A. G. S. contra Romaniei).

In aceasta maniera, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat interpretarile date in mod consecvent de Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor Legii nr.118/2010, masurile dispuse prin art.1 alin.1 din acest act normativ

nefiind incompatibile cu principiile fundamentale consacrate de Conventia europeana, cum ar fi preeminenta dreptului.

In considerentele deciziei de inadmisibilitate mai sus indicate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca dispozitiile Conventiei nu confera un drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum
(cauza
Vilho Eskelinen si altii c. Finlandei [M.C.], hotararea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, si mutatis mutandis,
cauza
Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Astfel, s-a retinut ca revine statului sa stabileasca de o maniera discretionara ce drepturi pot fi achitate salariatilor din sectorul public, acesta avand posibilitatea de a dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare
(cauza
Ketchko c. Ucrainei, hotararea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).

De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca pentru ipoteza in care s-ar admite ca reclamantii din cauza in care a fost pronuntata Decizia de inadmisibilitate din 06.12.2011 erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat de art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia europeana, ingerinta in exercitarea dreptului respectiv era prevazuta de lege si urmarea un interes public, si anume, protejarea echilibrului fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, confruntat cu o situatie de criza economica.

Mai mult, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca masurile criticate de reclamanti nu i-au determinat sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia europeana, considerand ca statul roman nu a depasit marja sa de apreciere si nu a rupt justul echilibru intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Asadar, fata de cele statuate, se constata ca nu se poate afirma ca exista neconcordanta intre reglementarile internationale si cele din legislatia interna, pentru a se acorda prioritate de aplicare normelor internationale, in baza art.20 din Constitutia Romaniei.

Prevederile Codului muncii, invocate de catre recurenti, pe de o parte, nu sunt aplicabile acestora, intrucat raporturile lor de serviciu nu sunt guvernate de acest act normativ cu caracter general, dispozitiile legale invocate in concret putand fi aplicate in orice litigiu vizand drepturi de natura salariala doar in ipoteza inexistentei unor prevederi speciale contrare, ceea ce este cazul in speta de fata.

Acelasi rationament juridic, sus-aratat, este valabil si aplicat intocmai de instanta de fond, cu privire la dreptul la echipament, drept reglementat de art. 28 alin 1 lit. c din Legea nr. 360/2002, de OG nr. 51/1994 si cuantificat de art. 6 din Anexa nr. 2 la Ordinului MAI nr. 236/2009, OUG nr. 19/2012, art. 13 din OUG nr. 103/2013, dar si art. 12 din OUG nr. 83/2014, plafonand platile privind dreptul la echipament la nivelul anului 2010.

Constatand asadar ca sentinta Tribunalului Iasi fiind una legala, aceasta aplicand in mod corect dispozitiile legale incidente, in baza art. 496 Cod procedura civila si art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea respinge recursul ca nefondat