Asociatia fara scop patrimonial, Calitatea asociatiei ca persoana profesionista
30 martie 2020Anularea rezolutiei pentru inopozabilitatea modului de evaluare a majorarii de capital social de catre institutia publica implicata
30 martie 2020
Actiune pentru angajarea raspunderii patrimoniale personale a administratorului societatii, Prezumtia relativa a culpei
Legea nr. 85/2014: art. 169 alin. (1) lit. d)
- Legea nr. 82/1991
Invocarea de catre creditoarea apelanta a dispozitiilor legii contabilitatii nr. 82/1991, poate fi retinuta insa numai in stricta legatura cu variantele de savarsire a faptei ilicite, prevazute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, si anume de tinere a contabilitatii fictive, a actiunii de disparitie a unor documente contabile, respectiv a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea. Faptul ca acelasi text de lege confera o prezumtie relativa (juris tantum) asupra culpei si legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, in cazul nepredarii documentelor contabile, catre administratorul judiciar, nu exclude obligatia titularului cererii in angajarea raspunderii patrimoniale de a demonstra premisele si celelalte conditii ale acestui tip de raspundere civila. Pe de alta parte, nu orice neregularitate privind evidenta contabila poate constitui un temei suficient si cuprinzator pentru angajarea raspunderii reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece insasi Legea contabilitatii reglementeaza propriile sanctiuni impotriva actelor de incalcare a normelor de evidenta contabila. Creditoarea apelanta nu a indicat nici aceste nereguli de tinere a contabilitatii, astfel incat instanta sa poata trage concluzii obiective si coerente asupra faptelor care se inscriu in continutul alternativelor de savarsirea a faptelor prevazute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra documentelor contabile neregulat tinute sau, dupa caz, care releva contabilitatea fictiva sau disparitia unor documente initial intocmite, dar nepredate.
Prin sentinta civila nr. 1836/19.11.2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 4514/30/2014/a1 s-a respins cererea de antrenare a raspunderii materiale a paratei C.C., fost administrator social al debitoarei SC A & C T.S. SRL, formulata de reclamantul lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa T.G .
Pentru a hotari astfel judecatorul sindic a retinut ca administratorul judiciar si-a indeplinit toate obligatiile ce-i revin in cadrul procedurii, notificand parata la adresa pe care acesta a indicat-o in evidentele registrului comertului si care corespunde cu cea la care a fost citata aceasta in actiunea de fata. In consecinta, parata a depus documentele solicitate la sediul cabinetului de insolventa desemnat sa administreze procedura prevazuta de Legea nr. 85/2014 fata de debitoarea a carei activitate a condus-o.
Raspunderea persoanelor cu functii de conducere - care au administrat societatea comerciala - are natura raspunderii civile delictuale dominata de principiile reglementate de art. 1357 C.civ: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitatea si culpa.
Astfel, trebuie sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea culpabila a uneia sau mai multora dintre faptele expres si limitativ prevazute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
In plus, ca particularitate a raspunderii delictuale reglementate de dispozitiile legale aratate, se impune ca faptele sa se fi savarsit in interes personal sau cu intentia de a obtine rezultatele prevazute de textul de lege ce le enumera.
In cauza de fata nu s-a dovedit prin nici un mijloc de proba indeplinirea cerintelor necesare atragerii raspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Reclamantul nu a relevat, prin rapoartele sale, si nu a probat in fata judecatorului sindic ca parata s-a folosit de bunurile societatii in interes propriu, ca a facut fapte de comert in interese personal sub acoperirea persoanei juridice, ca a deturnat sau ascuns o parte din activul societatii sau a marit in mod fictiv pasivul acesteia, nici ca a folosit mijloace ruinatoare pentru a procura societatii fonduri, in scopul intarzierii incetarii platilor sau ca a dispus sa se plateasca cu preferinta unii creditori in dauna celorlalti.
Dispozitiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu instituie prezumtia de culpa a persoanelor a caror raspundere patrimoniala se poate cere a fi atrasa, ci este necesara stabilirea existentei faptelor prevazute de textul de lege aratat si a masurii in care ele au contribuit la ajungerea in stare de insolventa a debitoarei, care nu poate avea la baza decat un probatoriu complet si pertinent.
Lichidatorul judiciar invoca drept temei al cererii sale faptul ca administratorul debitoarei nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, dar nu dovedeste in ce mod si daca aceasta omisiune a condus sau a contribuit la insolventa societatii pe care o administra. Asadar, intre fapta si starea de insolventa trebuie sa existe o relatie de la cauza la efect, actiunea administratorului trebuind sa fie o cauza directa a starii de insolventa a societatii supuse procedurii si nu doar o conditie favorabila.
Simpla existenta a debitului, a insolventei, a faptei ilicite sau a legaturii de cauzalitate sau slaba administrare a debitoarei nu justifica in mod automat atragerea raspunderii, trebuind sa fie probata si analizata si existenta vinovatiei paratului. Este deci necesara obtinerea in mod vinovat, cu intentie si in interes personal a pierderii inregistrata in activitatea societatii.
Fapta retinuta de catre lichidatorul judiciar in motivarea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostului administrator al societatii a fost aceea ca acesta nu a condus evidenta contabila a societatii, aspect insa doar prezumat din imprejurarea ca documentele depuse la dosar sunt incomplete.
Aceste sustineri nu au fost retinute intrucat simpla imprejurare ca administratorul societatii nu a depus toate actele contabile nu poate fi interpretata ca indicand neconducerea evidentei contabile, faptul ca parata a depus o serie de acte contabile intocmite in perioada in care societatea al carei administrator a fost avea activitate, conducand la rasturnarea prezumtiei invocate de reclamant.
Pentru aceste considerente judecatorul sindic a constat ca in cauza nu s-a dovedit intrunirea conditiilor cumulative obligatorii ale raspunderii civile delictuale speciale prevazute de legea insolventei, in ceea ce o priveste pe parata, astfel ca a respins ca neintemeiata cererea administratorului judiciar de aplicare fata de aceasta a disp. art. 169 lit. d din actul normativ indicat.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel creditoarea Administratia Finantelor Publice Timis solicitand - admiterea apelului formulat de AJFP Timis, modificarea sentintei civile nr. 1836/2015 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4514/30/2014/a1 in sensul admiterii actiunii formulate de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa T.G. si pe cale de consecinta atragerea raspunderii materiale a paratei C.C., fost administrator la SC A & C T.S. SRL.
In motivare se arata ca prin incalcarea normelor exprese ale Legii insolventei de a depune actele financiar-contabile considera nu numai ca exista prezumtia dar sa si dovedit reaua credinta a administratorului societatii. Potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata persoana raspunzatoare de conducerea evidentelor contabile este conducatorul societatii. Astfel nedepunerea actelor contabile duce la urmatoarea prezumtie: ori contabilitatea nu a fost tinuta conform legii, lucru sanctionat de art. 169, lit. d), ori, administratorul societatii a facut ca actele contabile sa dispara, lucru de asemenea sanctionat de aceiasi litera a art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Examinand apelul astfel formulat, prin prisma motivelor invocate in fapt si in drept, precum si potrivit art. 476 - 482 C.pr.civ., Curtea constata ca apelul este nefondat, urmand a fi respins , pentru motivele ce succed.
Astfel, asa cum se retine din cererea introductiva de prima instanta, lichidatorul judiciar al debitoarei SC A & C T.S. SRL a solicitat angajarea raspunderii patrimoniale, personale a administratorului debitoarei, parata C.C., invocand art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, in sensul ca parata nu ar fi predat actele contabile lichidatorului judiciar.
Prin sentinta atacata cu prezentul apel se retine in mod temeinic ca, pe de o parte, au fost depuse unele categorii de acte contabile, conform procesului verbal de predare primire, incheiat intre persoana imputernicita, de societatea debitoare, si lichidatorul judiciar, iar pe de alta parte ca prin actiune nu se demonstreaza netinerea contabilitatii, ci se prezuma faptul ca documentele depuse sunt incomplete. Prima instanta concluzioneaza ca in aceste conditii nu a fost dovedita netinerea contabilitatii sau neregularitati ale acestei evidente, astfel ca nu exista premisa angajarii raspunderii patrimoniale si nici legatura de cauzalitate cu ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Curtea in acelasi sens constata ca raspunderea fondata pe art. 169 din Legea nr. 85/2014, este o raspundere obiectiva si decurge din obligatia persoanelor prevazute la alin. (1) din acest text de lege, de a asigura o corecta evidenta contabila, in raport de fapta descrisa la lit. d) a aceluiasi articol. Raspunderea obiectiva impune celui care invoca angajarea raspunderii patrimoniale dovada atat a existentei premiselor privind angajarea acestui tip de raspundere delictuala, si anume, cauzarea starii de insolventa a debitoarei de catre anumiti subiecti care au lucrat in numele debitoarei, cat si a faptelor ilicite savarsite dintre cele limitativ prevazute de acest text de lege. Alaturat acestor conditii este imperios sa se demonstreze conditiile raspunderii civile delictuale, prevazute de dreptul comun, si anume, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si cauzarea starii de insolventa, precum si vinovatia cu care s-a savarsit fapta retinuta.
Nici una dintre aceste premise si conditii nu au fost demonstrate de catre creditoarea apelanta, nici in fata primei instante si nici in apel. Angajarea raspunderii patrimoniale sub regimul art. 169 din Legea nr. 85/2004 nu se prezuma, in sensul ca singurele demonstratii asupra premiselor si conditiilor acestei raspunderi sa se refere doar la prezumtiile trase de creditor, sau de titularul cererii de chemare in judecata.
Invocarea de catre creditoarea apelanta a dispozitiilor legii contabilitatii nr. 82/1991, poate fi retinuta insa numai in stricta legatura cu variantele de savarsire a faptei ilicite, prevazute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, si anume de tinere a contabilitatii fictive, a actiunii de disparitie a unor documente contabile, respectiv a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea. Faptul ca acelasi text de lege confera o prezumtie relativa (juris tantum) asupra culpei si legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, in cazul nepredarii documentelor contabile, catre administratorul judiciar, nu exclude obligatia titularului cererii in angajarea raspunderii patrimoniale de a demonstra premisele si celelalte conditii ale acestui tip de raspundere civila. Pe de alta parte, nu orice neregularitate privind evidenta contabila poate constitui un temei suficient si cuprinzator pentru angajarea raspunderii reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece insasi Legea contabilitatii reglementeaza propriile sanctiuni impotriva actelor de incalcare a normelor de evidenta contabila. Creditoarea apelanta nu a indicat nici aceste nereguli de tinere a contabilitatii, astfel incat instanta sa poata trage concluzii obiective si coerente asupra faptelor care se inscriu in continutul alternativelor de savarsirea a faptelor prevazute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra documentelor contabile neregulat tinute sau, dupa caz, care releva contabilitatea fictiva sau disparitia unor documente initial intocmite, dar nepredate.
Astfel fiind, se respinge apelul creditoarei ca nefondat.
