Termenul de introducere a actiunilor pentru anularea actelor frauduloase incheiate
1 aprilie 2020Titularul dreptului la actiune directa, persoanele titulare ale dreptului la actiune
1 aprilie 2020
Titlul – expropriere, Neemiterea hotararii de compensare in bani a terenului expropriat
Celeritatea unei astfel de proceduri nu poate insa afecta dreptul persoanei expropriate prin intarzierea negocierii si achitarii despagubirilor datorate pentru terenul expropriat si a crea numai dreptul statului de a intra cu rapiditate in proprietatea terenului necesar investitiei de interes national, judetean si local.
Aceste termene au fost prevazute in favoarea tuturor partilor implicate in procesul de expropriere, altfel s-ar ajunge la o inegalitate a pozitiei partilor in cadrul procedurii de expropriere.
Dreptul de acces liber la justitie este un drept fundamental si trebuie aratat ca prin decizia nr.953/19 dec.2006, publicata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.53 din 23 ian.2007, Curtea Constitutionala a statuat ca existenta oricarui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectiva sau rationala si care ar putea pana la urma sa nege accesul liber la justitie, incalca in mod flagrant prev. art.21 alin.1-3 din Constitutie.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu sub nr , reclamantul G.I.O.,
in contradictoriu cu intimata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania-prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Craiova si intimatul Biroul Executorului Judecatoresc C.V.A.V. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea formelor de executare intocmite in dosarul de executare .... si stabilirea unei juste si prealabile despagubiri pentru terenul proprietatea sa, ce urmeaza sa fie expropriat, suspendarea executarii silite ce face obiectul dosarului de executare si cenzurarea cheltuielilor de executare stabilite prin incheiere de catre executor la suma de 2.843,00 lei.
Prin incheierea de sedinta din data de 22.02.2016 data in dosarul nr s-a dispus
disjungerea capatului de cerere avand ca obiect pretentii constand in despagubiri cu privire la terenul ce urmeaza sa fie expropriat si inregistrarea sub un nou numar de dosar, respectiv
nr cu termen la data de 07.03.2016, pentru cand s-a dispus citarea paratei Compania
Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Craiova - prin Sectia de Drumuri Nationale Targu-Jiu .
Prin intampinare, fata de dispozitiile art. 21 alin, 1 din Legea 33/1994, s-a solicitat sa se constatate necompetenta materiala a Judecatoriei Targu Jiu si sa se constate ca Tribunalul Gorj este competent sa solutioneze prezentul litigiu dedus judecatii si pe cale de consecinta sa se dispuna declinarea competentei catre Tribunalul Gorj.
In ceea ce priveste exceptia prematuritatii, s-a aratat ca actul normativ incident este Legea nr. 255/2010, lege speciala ce deroga de la legea generala in materia exproprierii - Legea 33/1994, iar potrivit dispozitiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 „Expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii prevazute la art. 19 se poate
:
adresa instantei judecatoresti competente in termenul general valabil de prescriptie, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii, sub sanctiunea decaderii, fara a putea contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriat asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotararii de stabilire a cuantumului despagubirii si transferului dreptului de proprietate".
Analizand continutul articolului mai sus evocat rezulta ca reclamantul se poate adresa instantei de judecata numai dupa data la care i-a fost comunicata Hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii, iar reclamantul nu a facut dovada comunicarii hotararii de stabilire a despagubirilor si nici nu a depus la dosarul cauzei hotararea de stabilire a despagubirilor si reclamantul nu poate sa faca o astfel de dovada fata de faptul ca comisia de aplicare a Legii 255/2010 nu a emis pana in prezent hotararile de stabilire a despagubirilor pentru persoanele expropriate.
In prezent, s-a aratat ca procedura de expropriere se afla in etapa de intocmire a documentatiilor cadastrale individuale de dezmembrare a imobilelor expropriate, reglementata prin art. 11 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local cu modificarile si completarile ulterioare, iar procedura de intocmire a documentatiilor este reglementata de art. 7 din normele de aplicare ale Legii nr.255/2010, finalizarea acestei proceduri fiind impiedicata de inexistenta planurilor parcelare pentru terenurile situate in localitatile Tg Jiu si Bumbesti-Jiu.
Potrivit art. 7 alin. 2 din HG 53/2011 in situatiile in care planurile parcelare nu au fost intocmite pana la demararea procedurii de expropriere, comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar sunt obligate sa intreprinda demersurile legale pentru intocmirea acestora cu celeritate, in prezent planurile parcelare sunt in curs de intocmire, procedura a fost demarata de comisiile apartinand UAT Tg Jiu si UAT Bumbesti-Jiu la inceputul anului 2015 si nu este finalizata, iar lipsa planurilor parcelare impiedica expropriatorul in identificarea tuturor persoanelor afectate de procedura exproprierii.
Ca atare, s-a sustinut ca atata vreme cat procedura administrativa, reglementata de Legea nr. 255/2010, de stabilire a cuantumului despagubirilor nu este finalizata si nu este emisa Hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii, actiunile in instanta intemeiate pe Legea nr. 255/2010 sunt premature si avand in vedere ca procedura de expropriere a imobilului proprietatea reclamantului reglementata de Legea 255/2010 este in plina desfasurare, instanta nu poate fi investita cu stabilirea cuantumului despagubirii pentru imobilul expropriat decat dupa finalizarea procedurii de stabilire a despagubirilor pe cale administrativa, instanta neputandu-se substitui expropriatorului in timpul procedurii pentru stabilirea despagubirilor, neputand exista in paralel doua proceduri de stabilire a despagubirilor, cea administrativa si cea judiciara, potrivit Legii 255/2010, procedura judiciara este ulterioara procedurii administrative de stabilire a despagubirilor.
In concluzie, a aratat ca dreptul expropriatului de a se adresa instantei se naste in momentul comunicarii hotararii de stabilire a cuantumului despagubirii, hotarare ce va fi comunicata potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010, iar intrucat la data introducerii actiunii hotararea in speta nu a fost emisa, dreptul expropriatului la contestarea cuantumului despagubirii nu este nascut, motiv pentru care a solicitat respingerea actiunii ca prematur introdusa.
In ceea ce priveste valoarea despagubirilor contestate de expropriat, s-a aratat ca aceasta valoare este corecta, sens in care a aratat ca la stabilirea acestei valori expropriatorul a urmat intocmai dispozitiile Legii nr. 255/2010 si ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 255/2010.
Prin sentinta civila nr.
...
pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Gorj Sectia I Civila,
instanta competenta sub aspect material sa solutioneze cauza in raport de dispozitiile art. 22 din Legea 255/2010 coroborat cu disp. art. 21 alin 1 din Legea 33/1994.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia I Civila sub nr
La termenul din 8.09.2016 reclamantul G.I.O. a depus o precizare la actiune, in sensul ca a solicitat obligarea paratei CNADR- prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Craiova sa emita decizie individuala prin care sa stabileasca despagubirea pentru exproprierea terenului proprietatea reclamantului in suprafata 188 mp situata in Tg-Jiu , tarlaua 64, parcela 15/3.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art. 18 si 19 din Legea 255/2010.
Prin sentinta nr...., pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia I Civila in dosarul nr. ..., sa respins exceptia prematuritatii formularii actiunii invocata de parat.
S-a admis actiunea precizata ulterior formulata de reclamantul G.I.O., cu domiciliul
procesual ales , in contradictoriu cu parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri
Nationale din Romania-prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Craiova - cu sediul in Craiova, str. Calea Severinului, nr. 17, jud. Dolj .
A fost obligat paratul sa emita hotarare de stabilite a cuantumului despagubirilor in conformitate cu disp. art. 20 din Legea 255/2010 pentru imobilul teren in suprafata de 188 mp situat in Tg-Jiu, T68, P15/3 proprietatea reclamantului, cuprins in decizia de expropriere nr.. de modificare a deciziei de expropriere nr. 1038/13.10.2014 emisa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA.
Tribunalul a retinut ca prin decizia de expropriere nr. ...14.07.2015 de modificare a deciziei de expropriere nr. .../13.10.2014 emisa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA in temeiul art.2 alin.3 si art.9 din Legea 255/2010 s-a dispus exproprierea imobilelor aflate pe coridorul de realizare a obiectului „Varianta de ocolire Tg-Jiu”, mentionandu-se ca aceasta decizie de expropriere constituie titlu executoriu fara vreo alta formalitate, chiar si in situatia proprietarilor care nu s-au prezentat in termenul prevazut de art.8 alin.2 din Legea 255/2010.
Dupa emiterea acestei decizii de expropriere persoanele mentionate in HG nr.689/19.08.2014 (printre care si autorul reclamantului din cauza de fata , Gaman Ion in anexa 2 pozitia 13) nu au mai primit nici o dispozitie prin care sa se stabileasca daca acel cuantum al despagubirilor stabilit prin HG nr.689/2014 reprezinta cuantumul solicitat si cuvenit reclamantilor in calitate de proprietari.
In aceasta situatie de fapt desprinsa din probatoriul administrat in cauza instanta a verificat, in mod prioritar, in conformitate cu dispozitiile art. 248 Cod procedura civila, incidenta exceptiei invocate de catre paratul chemat in judecata, si anume exceptia prematuritatii.
Actiunea civila de fata a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, iar potrivit dispozitiilor art.8 din aceasta lege notificarea intentiei de expropriere si lista imobilelor se transmit prin posta catre proprietari.
Potrivit art.9 din aceeasi lege s-a precizat ca in termen de 5 zile lucratoare la expirarea termenelor prevazute in art.8 expropriatorul are obligatia emiterii deciziei de expropriere si dupa emiterea acestei decizii are loc transferul dreptului de proprietate in patrimoniul emitentului deciziei de expropriere.
Art.18 din aceeasi lege stabileste ca in termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere expropriatorul numeste comisia de verificare a dreptului proprietate ori a altui drept real si constata, dupa caz, acceptarea sau neacceptarea cuantumului despagubirii de catre proprietar. Tot aceasta comisie urmeaza sa solutioneze cererea privind plata despagubirilor prin emiterea unei hotarari de stabilire a cuantumului despagubirii in conformitate cu dispozitiile art.20 din Legea 255/2010, impotriva acestei hotarari putandu-se formula contestatie la instantele judecatoresti in ceea ce priveste cuantumul despagubirii.
In speta de fata expropriatorul reprezentat de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA a emis doar decizia de expropriere prevazuta de art.9 din legea nr.255/2010 si a devenit titularul dreptului de proprietate pentru imobilele apartinand reclamantului si nu a continuat procedura mentionata anterior pentru a verifica daca este sau nu intemeiat cuantumul despagubirilor solicitat de catre reclamant si nu a emis hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii in conditiile art.19 si art.20 din Legea 255/2010, pentru ca reclamantul sa poata sa conteste in instanta cuantumul despagubirilor.
Or, in prezenta cauza, desi a trecut mai mult de un an de la data emiterii deciziei de expropriere, nu s-a facut dovada numirii comisiei de verificare a dreptului de proprietate in termenul de 5 zile prevazut de art. 18 alin. 1, iar hotararea de stabilire a despagubirilor nu a fost emisa nici in prezent.
Instanta a retinut ca, potrivit art. 7 alin. 1 din HG nr. 53/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, in vederea clarificarii situatiei juridice a zonelor afectate de expropriere, expropriatorul va intocmi documentatiile cadastrale individuale conform dispozitiilor legale aplicabile, pe baza planurilor parcelare intocmite pe sectoare cadastrale.
Insa, potrivit prevederilor alin. 2 teza II-a din acelasi text, in situatia in care planurile parcelare nu au fost intocmite pana la demararea procedurii de expropriere, comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar sunt obligate sa intreprinda demersurile legale pentru intocmirea acestora cu celeritate.
Prin urmare, din interpretarea prevederilor art. 7 alin. 2 din HG nr. 53/2011 rezulta ca planurile parcelare la care face referire paratul trebuiau intocmite pana la demararea procedurii de expropriere.
De asemenea, paratul nu a facut dovada demersurilor ulterioare efectuate la comisiile locale de fond funciar in vederea intocmirii cu celeritate a acestor planuri, pentru ca instanta sa poata aprecia in ce masura culpa pentru finalizarea formalitatilor eferente procedurii de expropriere apartine in exclusivitate altor institutii si este de natura sa o exonereze de culpa proprie pentru neindeplinirea in termen a obligatiilor ce ii reveneau in baza legii.
Expropriatorul a amanat asadar emiterea hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor pentru o perioada de timp nedeterminata, neputand preciza intervalul de timp necesar in vederea finalizarii etapei de intocmire a documentatiilor cadastrale individuale si de evaluare a imobilelor expropriate.
In conditiile in care
Legea nr. 255/2010
prevede termene scurte pentru realizarea fazelor premergatoare stabilirii administrative a despagubirilor in considerarea faptului ca transferul dreptului de proprietate s-a produs, este evidenta atitudinea culpabila a expropriatorului care, desi a emis decizia de expropriere si a inceput efectuarea lucrarilor, nu a emis pana in prezent hotararea de stabilire a despagubirilor.
Practic, prin neexecutarea unei obligatii legale, expropriatorul pune pe reclamant intr- o stare de incertitudine, fara nicio perspectiva de valorificare a drepturilor pe care le detine - atat cel de proprietate, cat si de acces la instanta, lipsit fiind insa de bunul sau si obligat astfel sa accepte o despagubire provizorie impusa prin decizia colectiva de expropriere, fara posibilitatea cenzurarii in vreun fel a acesteia.
Or, lipsirea reclamantului atat de dreptul sau de proprietate cat si de despagubirea justa si prealabila prevazuta de lege, nu poate fi acceptata pentru o perioada de timp nedeterminata, fiind afectate astfel si drepturile recunoscute si protejate de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si respectiv art. 6 paragraful 1 din Conventie.
Prin prisma acestor considerente, s-a constatat ca exceptia prematuritatii formularii actiuni nu este intemeiata iar cererea reclamantului privind obligarea paratului la emiterea hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor pentru imobilul compus din teren in suprafata de 188 mp situat in Tg. Jiu, tarlaua T68, parcela 15/3 este intemeiata, si a fost admisa ca atare.
Impotriva sentintei a declarat apel paratul STATUL ROMAN REPREZENTAT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PRIN COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE, REPREZENTATA DE SC RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE SRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, deoarece s-a respins exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata pe considerentul ca nu s-a facut dovada numirii comisiei de verificare a dreptului de proprietate in termenul de 5 zile prev de art.18 alin. 1 din Legea nr.255/2010 si hotararea de stabilire a despagubirilor nu a fost emisa nici in prezent, neobservandu-se ca Legea nr.255/2010 deroga de la Legea nr.33/1994, stabilind in mod obligatoriu etapele ce trebuie parcurse pentru expropriere; parata apelanta nu a amanat nejustificat emiterea hotararii de stabilire a despagubirilor raportat la art.9 si 11 din legea 255/2010 si art.7 din Normele metodologice nr.53/2011, deoarece a finalizat procedura de intabulare a coridorului de expropriere, in prezent aflandu-se in etapa de intocmire a documentatiilor cadastrale individuale de dezmembrare a imobilelor expropriate, finalizarea procedurii fiind impiedicata de inexistenta planurilor parcelare pentru terenurile situate in localitatile Tg.Jiu si Bumbesti, obligatie ce revenea comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, ceea ce reprezinta o situatie obiectiva.
Criticile formulate nu sunt intemeiate avand in vedere urmatoarele considerente:
Prin decizia de expropriere nr....din 13 oct.2014 pentru coridorul de expropriere „Varianta de ocolire Tg.Jiu” s-a dispus exproprierea unor suprafete de teren in vederea realizarii obiectivului, intre care a fost cuprinsa si suprafata de teren de 188 mp., situata in Tg.Jiu .., categoria de folosinta „livada”, proprietate privata a autorului G.I., decedat la data de .., care a revenit prin succesiune nepotului de fiu predecedat, potrivit certificatului de mostenitor nr. ./1 oct.2013 BNP D.R. - Tg.Jiu, respectiv G.I.O., reclamantul in cauza.
Ulterior aceasta decizie de expropriere a fost modificata prin decizia de expropriere nr....din 14 iulie 2015 numai in ceea ce priveste art.1 si art.3 respectiv sintagma „ Anexa” modificandu-se si inlocuindu-se cu sintagma „Anexa nr.2 la HG nr.689/2014”, celelalte dispozitii ramanand neschimbate.
In luna oct.2015 s-a formulat cerere de executare silita impotriva reclamantului pentru evacuarea imobilului care a facut obiectul exproprierii, ceea ce a declansat litigiul de fata, reclamantul fiind nemultumit de faptul ca nu s-a negociat contravaloarea terenului expropriat, valoarea estimata fiind foarte mica.
Avand in vedere dispozitiile legii aplicabile, respectiv Legea nr.255/2010, care a stat la baza exproprierii, s-a constatat ca expropriatorul nu a respectat termenele instituite obligatoriu de lege pentru efectuarea procedurii de expropriere si de acordare a despagubirilor cuvenite. Astfel conform art.9 din lege in termen de 5 zile lucratoare de la expirarea termenelor prevazute in art.8 expropriatorul are obligatia emiterii deciziei de expropriere, iar dupa emiterea acesteia are loc transferul dreptului de proprietate catre expropriator.
Prin art.18 din legea nr.255 /2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local se stabileste obligatia expropriatorului ca in termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere sa numeasca comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real si sa constate, dupa caz, acceptarea sau neacceptarea cuantumului despagubirii de catre proprietar. Aceeasi comisie va solutiona cererea privind plata despagubirilor prin emiterea unei hotararii de stabilire a cuantumului conform art.20 din Legea 255/2010, impotriva acestei hotararii expropriatul putand formula contestatie la instantele judecatoresti cu privire la cuantumul despagubirii (art.22).
Cu toate ca legea stabileste termene scurte pentru finalizarea procedurii de expropriere si calculului despagubirilor, in prezenta cauza nu au fost respectate, cum corect sa retinut, iar faptul ca nu s-au putut intocmi documentatiile cadastrale individuale pentru avizarea de catre OCPI, finalizarea acestei proceduri fiind impiedicata de inexistenta planurilor parcelare pentru terenurile expropriate in Tg.Jiu si Bumbesti, nu poate afecta dreptul reclamantului de acces la justitie.
Desi s-a sustinut in apel ca si in intampinarea depusa in dosarul de fond al cauzei ca procedura nu poate fi finalizata deoarece comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar nu au intreprins demersurile legale pentru intocmirea planurilor parcelare cu celeritate, nu s-a facut dovada in cauza ca au existat demersuri in acest sens si a imposibilitatii intocmirii acestor planuri.
Scopul Legii 255/2010 a fost acela ca in cazul exproprierii pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, procedura sa se finalizeze cu celeritate pentru a se putea efectua lucrarile respective, acesta fiind si motivul pentru care s-au prevazut termene scurte in cadrul etapelor procedurii respective.
Celeritatea unei astfel de proceduri nu poate insa afecta dreptul persoanei expropriate prin intarzierea negocierii si achitarii despagubirilor datorate pentru terenul expropriat si a crea numai dreptul statului de a intra cu rapiditate in proprietatea terenului necesar investitiei de interes national, judetean si local.
Aceste termene au fost prevazute in favoarea tuturor partilor implicate in procesul de expropriere, altfel s-ar ajunge la o inegalitate a pozitiei partilor in cadrul procedurii de expropriere.
Dreptul de acces liber la justitie este un drept fundamental si trebuie aratat ca prin decizia nr.953/19 dec.2006, publicata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.53 din 23 ian.2007, Curtea Constitutionala a statuat ca existenta oricarui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectiva sau rationala si care ar putea pana la urma sa nege accesul liber la justitie, incalca in mod flagrant prev. art.21 alin.1-3 din Constitutie.
Potrivit Legii 255/2010 (art.9 alin.2) si asa cum se consemneaza si in art.1 din decizia de expropriere nr.... din 13 oct.2014, decizia de expropriere constituie titlul executoriu, fara alte formalitati, pentru predarea bunurilor imobile, contestatia asupra deciziei de expropriere nesuspendand transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile in cauza, transferul dreptului de proprietate operand de drept la data emiterii deciziei de expropriere.
Fata de aceste dispozitii legale se constata ca prin emiterea deciziei transferul dreptului de proprietate in favoarea statului a operat de drept la data emiterii decizii, deci la acel moment s-a nascut si dreptul la despagubiri al persoanelor proprietare ale terenurilor expropriate.
Prin urmare, trecerea in proprietatea statului s-a facut la data emiterii deciziei de expropriere ,../13 oct.2014, insa in ceea ce priveste acordarea despagubirilor cuvenite persoanelor expropriate, procedura nu s-a finalizat , fiind in stare incipienta.
In atare situatie, in mod corect instanta a constatat ca dreptul de acces la justitie ar putea fi obstructionat sau amanat fara termen din motive imputabile organului administrativ , astfel incat se pune in discutie afectarea dreptului respectiv sau chiar lipsirea sa de substanta, acest drept fundamental trebuind sa fie concret si efectiv , nu teoretic sau iluzoriu.
Chiar din motivele apelului se poate retine ca nici in prezent, la momentul judecarii apelului, nu se cunoaste momentul in care se va realiza dreptul reclamantului, or in aceasta situatie amanarea fara limita de timp a realizarii acestui drept poate fi considerata ca o atingere a dreptului raportat la art.21 din Constitutie.
In concluzie, neparcurgerea procedurii de stabilire a cuantumului despagubirilor si necomunicarea acestora catre reclamant in termenele prevazute chiar de lege nu impiedica accesul la justitie a acestuia, deci actiunea nu este prematur formulata.
Urmeaza ca in baza art.480 alin.1 Cod pr.civila, sa se respinga ca nefondat apelul.
(Decizia civila nr. 106/17 ianuarie 2017, Sectia I Civila, rezumat judecator Nela Dragut).