Solicitare plata servicii agenturare care nu s-au realizat pe teritoriul Romaniei

Litigiul in cauza se poarta intre doua persoane juridice de drept privat, nici una de nationalitate romana sau cu sediu secundar stabilit pe teritoriul Romaniei.

De asemenea, reclamanta pretinde de la parata contravaloarea unor prestatii care nu s-au realizat pe teritoriul Romaniei.

Singurul element care rezulta din cauza a realiza legatura cu teritoriul Statului Roman este prezenta in luna octombrie 2014 a navei [...] in Portul Constanta, nava cu privire la care reclamanta a solicitat si obtinut retinerea navei in Portul Constanta pe calea procedurii ordonantei presedintiale, iar ulterior a formulat o cerere de instituire a sechestrului asigurator.

Potrivit art. 7 din Conventia internationala din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, pentru ca o instanta sa fie competenta a se pronunta asupra fondului nu este suficient ca aceasta sa apartina statului in care sechestrarea a fost operata, ci este necesar ca aceasta instanta sa fie competenta prin aplicarea criteriilor enuntate in tezele I si a II-a.

Desi atat Codul de procedura civila, cat si Conventia, vorbesc despre ridicarea sechestrului urmare a constituirii garantiei sau cautiunii, ceea ce presupune ca intai sa se instituie sechestrul si apoi sa se constituie garantia, in cauza de fata parata a constituit garantia inca dinainte ca sechestrul sa fi fost instituit si a provocat astfel respingerea cererii de instituire a sechestrului „ ca nefondata ”.

Art. 7 din Conventia internationala din 10 mai 1952 CARTEA a VII-a din Codul de procedura civila

Prin cererea inregistrata la data de 05.01.2016, reclamanta [...] a chemat in judecata pe parata [...] solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 17.519,18 USD reprezentand contravaloare servicii agenturare, precum si a dobanzii legale tunisiene aferenta, incepand cu data de 08.07.2013 si pana la stingerea debitului principal.

In motivarea cererii, reclamanta a invederat ca, in perioada 25.06-07.07.2013, a prestat navei [...] servicii de agenturare cat timp s-a aflat in Portul Bizerta-Tunisia, valoarea totala a acestora fiind de 40.519,18 USD din care parata a achitat suma de 23.000 USD, ramanand la plata suma de 17.519,18 USD.

Reclamanta sustine ca parata a acceptat debitul in suma de 40.519,18 USD in mod expres, astfel cum rezulta din corespondenta purtata, iar pentru a pleca din Portul Bizerta a pretins ca i-ar fi achitat suma de 38.000 USD prin transfer bancar, plata pe care nu a primit-o in realitate deoarece contul bancar indicat de parata a fost gresit.

Apreciind ca detine o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitoarei, reclamanta mentioneaza ca a depus cerere de instituire a sechestrului asigurator asupra navei [...] (dosar nr..../118/2014), iar pana la solutionarea acesteia a obtinut retinerea navei in Portul Constanta pe calea procedurii ordonantei presedintiale (sentinta civila nr. 2885/24.10.2014 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. ./118/2014).

Reclamanta a mai aratat ca, in scopul evitarii instituirii sechestrului asigurator asupra navei [...], parata a consemnat pe seama si la dispozitia Tribunalului Constanta suma de 27.550 USD si desi a retinut culpa procesuala a paratei, tribunalul, prin incheierea nr. 1248/30.10.2014, a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator in considerarea garantiei depusa.

Avand in vedere ca este in drept sa valorifice garantia in suma de 27.550 USD cu conditia obtinerii unei hotarari judecatoresti susceptibila de a fi pusa in executare pe teritoriul Romaniei, reclamanta a apreciat ca are un interes in promovarea prezentei actiuni la Tribunalul Constanta.

Pe fondul cauzei a invederat ca legea care guverneaza fondul raportului juridic dintre parti este legea tunisiana, potrivit art.62 din Codul de drept international privat tunisian, avand relevanta in cauza prevederile art.242, art.262, art.277-278 alin.2 din Codul obligatiilor tunisian.

Ulterior, la data de 27.01.2016, au fost inregistrate notele depuse de reclamanta privind cuantumul dobanzii legale pretinse si modul de calcul al acesteia.

Parata [...] a invocat exceptia necompetentei generale a Tribunalului Constanta in solutionarea cauzei in raport de clauza compromisorie inserata la pct.23 din acordul dintre [...] si beneficiarii transportului, [...], reclamanta avand calitatea de agent al beneficiarului si de aceea, este tinuta sa respecte toate conditiile contractuale din parata si beneficiar.

Parata a invocat si exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Constanta avand in vedere ca reclamanta solicita plata serviciilor de intermediere executate in Portul Bizerta-Tunisia. De altfel, reclamanta a sesizat Tribunalul Constanta cu o actiune intemeiata pe dispozitiile Codului obligatiilor si contractelor tunisian, invocand insa art.7 coroborat cu art.3 alin.3 din Conventia pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, Bruxelles, 1952, insa in opinia sa aceste prevederi nu sunt incidente in speta deoarece creanta invocata de reclamanta nu este una maritima.

Prin urmare, parata a solicitat, in principal, admiterea exceptiei de necompetenta generala si, in consecinta, respingerea cererii ca inadmisibila, iar in subsidiar, admiterea exceptiei de necompetenta teritoriala a Tribunalului Constanta si respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romane.

Pe fondul cauzei, parata a invederat ca reclamanta nu detine o creanta certa, lichida si exigibila, deoarece sumele pretinse nu au fost acceptate la plata, si nici nu detine un titlu executoriu impotriva sa, motive pentru care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamanta [...] a invocat exceptia de decadere a paratei din dreptul de a depune intampinare, apreciind ca cererea de chemare in judecata si inscrisurile atasate au fost comunicate paratei prin posta rapida, respectiv prin DHL Express.

Prin sentinta civila nr. 1377 din 17.06.2016 Tribunalul Constanta a admis exceptia de decadere a paratei [...] din dreptul de a depune intampinare, cu consecinta decaderii paratei din dreptul de a mai invoca exceptii cu exceptia celor de ordine publica.

A admis exceptia necompetentei generale a instantelor romane in solutionarea litigiului dedus judecatii si a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta [...] in contradictoriu cu parata [...], ca nefiind de competenta instantelor romane.

Pentru a pronunta astfel prima instanta a avut in vedere urmatoarele:

Cu privire la exceptia de decadere a paratei [...] din dreptul de a depune intampinare, a retinut ca cererea de chemare in judecata insotita de inscrisuri a fost comunicata de reclamanta, din dispozitia instantei, prin intermediul serviciului de posta rapida DHL Express, astfel cum rezulta din informatiile detaliate ale traseului expeditiei.

Mai mult, in legatura cu aceeasi pretentie a reclamantei [...], pe rolul instantei au existat si alte dosare (.../118/2014, .../118/2014) in care parata [...] a fost reprezentata de domnul avocat [...], iar la data promovarii prezentei actiuni, parata [...] formulase o cerere de restituire a unei cautiuni consemnata in dosarul nr..../118/2014 avand ca obiect sechestru nava si era reprezentata de acelasi avocat, motiv pentru care comunicarea cererii de chemare in judecata s-a realizat si catre avocatul amintit, care, in mod cert, a comunicat copia cererii de chemare in judecata reprezentantilor legali ai partii pe care au asistat-o in dosarul de restituire cautiune (.../118/2016), de vreme ce aparatorii ulteriori au cunoscut existenta prezentei cauze si au solicitat fotocopierea dosarului de fata.

Prin urmare, in raport de ambele forme de comunicare a actiunii catre parata [...], realizate cu respectarea prevederilor art.155 alin.1 pct.13 si art.163 alin.1 Cod procedura civila, termenul de depunere a intampinarii reglementat de art. 201 alin.1 Cod procedura civila se implinise inainte de primul termen de judecat fixat pentru data de 14.06.2016, motiv pentru care intervine sanctiunea decaderii prevazuta de art. 208 alin. 2 Cod procedura civila, conform caruia “nedepunerea

intampinarii in termenul prevazut de lege atrage decaderea paratului din dreptul de a mai propune si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel”.

Pentru considerentele expuse, instanta a admis exceptia de decadere a paratei [...] din dreptul de a depune intampinare, insa va proceda la examinarea exceptiei de necompetenta generala invocata pe calea intampinarii, dat fiind caracterul de ordine publica a acesteia, consacrat de art. 129 alin. 2 pct. 1 Cod procedura civila si caracterul prioritar in raport de celelalte exceptii.

Asadar, analizand exceptia de necompetenta generala a instantelor romane, instanta a retinut ca izvorul obligatiei paratei [...] de plata a sumei de 17.519,18 USD il reprezinta un contractul de prestari servicii de agenturare nava, conventie ce a fost incheiata si executata in Portul Bizerta din Tunisia.

Fiind in prezenta unui litigiu cu elemente de extraneitate, competenta instantelor romane ar fi fost atrasa de existenta unuia din cazurile reglementate de art. 1080-1081 Cod procedura civila, ori in speta se observa ca nu se regaseste niciuna din situatiile prevazute in mod expres, posibilele cazuri fiind cele de la art.1080 alin.1 pct.2 si alin.2 pct.6 Cod procedura civila, insa, dupa cum s-a mai aratat, obligatia de plata a serviciilor de agenturare trebuia realizata in portul in care s-au prestat si care nu este in Romania, asa cum de altfel a precizat si reclamanta in cuprinsul cererii de chemare in judecata, iar partile nu au convenit in mod expres ca plata sa se realizeze in Romania.

Prin urmare, in cauza nu exista nici un criteriu legal care sa atraga competenta instantelor romane in solutionarea litigiului dedus judecatii.

Faptul ca pe rolul instantelor romane s-a aflat cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra navei [...] careia i s-au asigurat serviciile de agenturare al caror pret face obiectul actiunii de fata este lipsit de relevanta, deoarece nu este indeplinita ipoteza art. 7 par 1 din Conventia internationala pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, Bruxelles, 1952.

Astfel, norma legala mentionata prevede ca “tribunalele statului in care sechestrarea a fost operata vor fi competente pentru a statua asupra fondului procesului...”, ceea ce inseamna ca instantele romane ar fi avut competenta de a solutiona litigiul de fata daca Tribunalul Constanta ar fi incuviintat infiintarea masurii sechestrului asigurator asupra navei [...], ori instanta a respins o asemenea cerere prin incheierea nr. 1248/30.10.2014.

Mai mult, chiar daca ar fi fost respectata aceasta cerinta prealabila, se observa ca circumstantele spetei nu se incadreaza in nici unul din criteriile enumerate expres de art.7 alin 1 din Conventie pentru a atrage competenta instantelor romane, respectiv nu exista o norma interna in conformitate cu care instantele romane sa fie competente sa solutioneze actiunea de fata, iar criteriile vizand sediul reclamantului ori natura/izvorul creantei nu pot fi asociate creantei invocate de reclamanta (creanta reclamantei nu se caracterizeaza ca fiind maritima in acceptiunea art. 1 par. 1 din Conventie) sau persoanei acesteia (reclamanta nu are sediul in Romania).

Asadar, exceptia de necompetenta generala a instantelor romane este intemeiata, dar in raport de motivul prezentat de parata in justificarea exceptiei de necompetenta teritoriala si nu in considerarea clauzei compromisorii inserata in cuprinsul contractului de transport maritim incheiat de parata [...] cu [...], la care reclamanta nu este parte si de aceea clauza compromisorie nu ii este opozabila.

In consecinta, in temeiul art.132 alin. 4 Cod procedura civila, instanta a respins cererea de chemare in judecata ca nefiind de competenta instantelor romane.

Impotriva acestei hotararii reclamanta [...] a formulat apel, calificat prin incheierea de sedinta din data de 14.11.2016 - recurs, criticand-o in temeiul art.488 alin.1 pct. 5 NCPC, sub aspectele:

In mod gresit instanta de fond a apreciat ca prezentul litigiu nu ar caderea in competenta instantelor romane, o astfel de concluzie nesocotind normele de drept procesual civil aplicabile si producand recurentei o vatamare imposibil de inlaturat altfel decat prin promovarea recursului.

Sustine ca solutionarea prezentului litigiu cade in competenta aceleasi instante care a fost investita cu cererea de instituire a sechestrului asupra navei [...], in considerarea dispozitiilor art.7, in referire la art.3, alin.3 din Conventia pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime semnata la Bruxelles, la 10.05.1952.

Mai arata ca sechestrul maritim asupra navei civile nu a fost infiintat intrucat parata a depus o garantie pentru a il evita, iar nu pentru ca cererea recurentei nu ar fi fost admisibila.

Avand in vedere ca recurenta este in drept a valorifica garantia in suma de 27.550 USD, depusa de parata pe seama si la dispozitia Tribunalului Constanta pentru a evita instituirea sechestrului asupra [...], cu conditia obtinerii hotararii judecatoresti susceptibila a fi pusa in executare pe teritoriul Romaniei, manifesta un interes evident pentru formularea cererii in pretentii la Tribunalul Constanta, potrivit legii procesuale romane.

Gresit instanta de fond a retinut ca nu ar fi fost atrasa competenta Tribunalului Constanta in vederea solutionarii litigiului de fond dintre parti pe motiv ca sechestrul nu a fost instituit asupra navei [...], avand in vedere ca masura asiguratorie a fost totusi luata sub forma garantiei in suma de 27.550 USD puse pe seama si la dispozitia instantei de fond. O astfel de interpretare ar contraveni spiritului dispozitiilor art.7, in referire la art.3, alin.3 din Conventia pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime semnata la Bruxelles, la 10.05.1052.

Instanta de fond a creat un paradox: a retinut prin incheierea de respingere a sechestrului asigurator - data in dosarul nr..../118/2014 ca erau intrunite conditiile de admitere a cererii recurentei, a considerat ca suma de 27.550 USD consemnata de parata pe seama si la dispozitia Tribunalului Constanta reprezinta o garantie suficienta pentru satisfacerea debitului pe care parata trebuie sa-l achite si ca doar din acest motiv nu a mai fost necesar sa dispuna sechestrul asupra [...].

Ulterior, cand recurenta reclamanta s-a adresat instantei de fond cu cererea in pretentii, Tribunalul Constanta respins-o pe motiv ca solutionarea litigiului de fond, dintre parti nu ar fi in competenta instantelor romane, eliberand totodata cautiunea catre parata-intimata. Printr-o astfel de solutie a fost zadarnicita posibilitatea recurentei de a obtine o masura asiguratorie pe teritoriul Romaniei si de a isi satisface creanta prin valorificarea garantiei, desi legea procesuala romana ii da acest drept.

Prin respingerea cererii ce face obiectul prezentului dosar, simultan cu restituirea garantiei catre intimata parata, toate eforturile recurentei (inclusiv cheltuielile avansate) in scopul recuperarii creantei in suma de 17.519,18 USD au devenit absolut inutile, contrar dispozitiile legale la care a facut referire mai sus.

Prin intampinare intimata parata [...1 prin intampinare a solicitat respingerea cererii de recurs ca neintemeiat, si retinerea ca temeinica si legala a solutiei primei instante, apreciind ca in mod corect a retinut faptul ca cauza dedusa judecatii nu se circumscrie criteriile enumerate expres de art.7 din Conventie acestea fiind de stricta interpretare, respectiv fondul procesului trebuie sa fi rezultat dintr-o creanta maritima.

Arata ca sustinerea reclamantei ca ar detine o creanta certa, lichida si exigibila este neintemeiata.

Mai arata intimata parata ca exceptia de necompetenta generala si-a intemeiata si pe aspectele ce tin de clauza compromisorie existenta in acordul dintre [...] (prin proprietarii vasului compania [...]) si beneficiarii transportului [...], dar si pe aspectele ce tin de necompetenta teritoriala a instantelor romane, avand in vedere faptul ca reclamanta solicita obligarea intimatei la plata unei creante reprezentand servicii de intermediere in suma totala de 17.519,18 USD la care se adauga suma de 5.336,73 USD dobanda legala, locul executarii obligatiei fiind insa in afara Romaniei, in portul Bizerta din Tunisia.

La termenul de judecata din data de 09.01.2017, urmare a calificarii caii de atac ca fiind recurs, intimata a invocat exceptia tardivitatii declararii recursului.

Curtea, potrivit art. 248 alin.1 Cod procedura civila, se va pronunta mai intai asupra de exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a recursului formulat, si asupra exceptiei tardivitatii declararii recursului retine urmatoarele:

Potrivit Codului de procedura civila:

ART. 457

Legalitatea caii de atac

1. Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
2. Mentiunea inexacta din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac deschisa contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevazuta de lege.
3. Daca instanta respinge ca inadmisibila calea de atac neprevazuta de lege, exercitata de partea interesata in considerarea mentiunii inexacte din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac, hotararea pronuntata de instanta de control judiciar va fi comunicata, din oficiu, tuturor partilor care au luat parte la judecata in care s-a pronuntat hotararea atacata. De la data comunicarii incepe sa curga, daca este cazul, termenul pentru exercitarea caii de atac prevazute de lege.
4. Atunci cand instanta dispune recalificarea caii de atac, de la data pronuntarii incheierii, pentru partile prezente, sau de la data comunicarii incheierii, pentru partile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, dupa caz, motivarea caii de atac prevazute de lege.

In cauza in hotararea pronuntata de catre instanta de fond a fost indicata calea de atac a recursului.

Reclamanta a declarat apel impotriva sentintei civile nr.1377/17.06.2016 iar la termenul de judecata din data de 14.11.2016 calea de atac s-a calificat ca fiind recurs.

Intrucat nu suntem in ipoteza aratata de art.457 alin.3 cod procedura civila, a mentiunii inexacte din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac, nu se impunea respingerea ca inadmisibila a caii de atac declarate cu consecinta inceperii unui nou termen pentru exercitarea caii de atac prevazute de lege, fiind aplicabile dispozitiile alin.4 potrivit caruia de la data pronuntarii incheierii prin care s-a dispus recalificarea caii de atac , pentru partile prezente, sau de la data comunicarii incheierii, pentru partile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, dupa caz, motivarea caii de atac prevazute de lege.

Reclamanta a depus insa inca de la termenul din data de 14.11.2017, in scris, motivele cererii de recurs, identice cu cele ale caii de atac declarate, si a aratat ca acestea se incadreaza in motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila.

Chiar daca s-ar aprecia ca reclamantei nu ii sunt aplicabile nici dispozitiile art. 457 alin.4 Cod procedura civila se observa ca reclamanta a exercitat calea de atac in termen de 30 de zile de la comunicarea sentintei civile nr.1377/17.06 2016, cererea prin care a declarat calea de atac fiind depusa la posta la data de 01.08.2016, inauntrul termenului prevazut de lege, astfel ca exceptia invocata urmeaza a fi respinsa ca nefondata.

Asupra recursului formulat se retin urmatoarele:

Litigiul in cauza se poarta intre doua persoane juridice de drept privat, nici una de nationalitate romana sau cu sediu secundar stabilit pe teritoriul Romaniei.

De asemenea, reclamanta pretinde de la parata contravaloarea unor prestatii care nu s-au realizat pe teritoriul Romaniei.

Singurul element care rezulta din cauza a realiza legatura cu teritoriul Statului Roman este prezenta in luna octombrie 2014 a navei [...] in Portul Constanta, nava cu privire la care reclamanta

a solicitat si obtinut retinerea navei in Portul Constanta pe calea procedurii ordonantei presedintiale iar ulterior a formulat o cerere de instituire a sechestrului asigurator.

Potrivit Conventiei internationale din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, numita in continuare Conventia:

ART. 7

1. Tribunalele statului in care sechestrarea a fost operata vor fi competente pentru a statua asupra fondului procesului,

fie ca aceste tribunale sunt competente pe baza legii interne a statului in care sechestrul este aplicat, fie in cazurile urmatoare, anume definite:

1. daca reclamantul are resedinta sa obisnuita sau sediul sau principal in statul unde sechestrul a fost aplicat;
2. daca creanta maritima este ea insasi nascuta in statul contractant de care depinde locul sechestrarii;
3. daca creanta maritima s-a nascut in cursul unui voiaj in timpul caruia sechestrarea a fost facuta;
4. daca creanta provine dintr-un abordaj sau in circumstantele prevazute in art. 13 al Conventiei internationale pentru unificarea unor reguli in materie de abordaj, semnata la Bruxelles la 23 septembrie 1910;
5. daca creanta este nascuta dintr-o asistenta sau dintr-o salvare;
6. daca creanta este garantata prin ipoteca maritima sau o garantie asupra navei sechestrate.

2. Daca tribunalul in jurisdictia caruia nava a fost sechestrata nu are competenta pentru a statua asupra fondului, cautiunea sau garantia ceruta in conformitate cu art. 5 pentru obtinerea ridicarii sechestrului va trebui sa garanteze executarea oricaror condamnari care vor fi ulterior pronuntate de catre tribunalul competent pentru a statua asupra fondului si tribunalul sau orice alta autoritate judiciara a locului sechestrarii va stabili un termen in care reclamantul va trebui sa introduca o actiune in fata tribunalului competent.
3. Daca intelegerile partilor cuprind fie o clauza atributiva de competenta unei alte jurisdictii, fie o clauza arbitrala, tribunalul va putea sa stabileasca un termen in care reclamantul va trebui sa intenteze actiunea sa asupra fondului.
4. In cazurile prevazute la cele doua alineate precedente, daca actiunea nu se introduce in termenul acordat, paratul va putea sa ceara ridicarea sechestrului sau eliberarea cautiunii depuse.
5. Acest articol nu se va aplica cazurilor prevazute in dispozitiile Conventiei revizuite asupra navigatiei pe Rhin din 17 octombrie 1868.

Astfel, rezulta din textul citat ca pentru ca o instanta sa fie competenta a se pronunta asupra fondului nu este suficient ca aceasta sa apartina statului in care sechestrarea a fost operata, ci este necesar ca aceasta instanta sa fie competenta prin aplicarea criteriilor enuntate in tezele I si a II-a.

Aceasta concluzie rezulta cu mai mare claritate din lecturarea textului oficial in limba engleza, disponibil pe https://treaties.un.org/pages/showDetails.aspx?obnd=08000002801338ba:

ARTICLE 7:
(1) The Courts of the country in which the arrest was made shall have jurisdiction to determine the case upon its merits if the domestic law of the country in which the arrest is made gives jurisdiction to such Courts, or in any of the following cases namely:

1. if the claimant has his habitual residence or principal place of business in the country in which the arrest was made;
2. if the claim arose in the country in which the arrest was made;

(■■■).

Daca in cauza a operat sau nu sechestrarea navei reprezinta o chestiune disputata intre parti. Astfel, se observa ca desi prin incheierea nr 1248/30.10.2014 Tribunalul Constanta a respins cererea de instituire a sechestrului dar motivul care a determinat aceasta respingere a fost consemnarea unei garantii de catre parata. Tribunalul Constanta a constatat ca este incidenta Conventia internationala din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime si ca dreptul de creanta invocat permite instituire sechestrului. Desi atat codul de procedura civila cat si conventia vorbesc despre
ridicarea sechestrului
urmare a constituirii garantiei sau cautiunii, ceea ce presupune ca intai sa se instituie sechestrul si apoi sa se constituie garantia, in cauza de fata parata a constituit garantia inca dinainte ca sechestrul sa fi fost instituit si a provocat astfel respingerea cererii de instituire a sechestrului „ca nefondata”.

De asemenea, in Decizia nr. 3/MF/23.02.2015 a Curtii de Apel Constanta se retine ca masura asiguratorie a fost respinsa doar in considerarea depunerii unei garantii care sa asigure acoperirea creantei si a cheltuielilor litigiului si nu pe faptul ca nu s-ar impune instituirea sechestrului asupra navei.

Instituirea sau nu a sechestrului nu este insa o chestiune relevanta intrucat nu instituirea sechestrului atrage competenta solutionarii fondului litigiului dintre parti in favoarea instantei care a instituit respectivul sechestru ci, asa cum s-a aratat mai sus, competenta este atrasa prin indeplinirea uneia din conditiile enuntate in tezele I si a II-a ale art. 7 din Conventie.

Imprejurarea ca nu intotdeauna instanta care a instituit sechestrul este si cea competenta sa se pronunte asupra fondului litigiului rezulta de asemenea si din dispozitiile alin.2 al art.7:
Daca tribunalul in jurisdictia caruia nava a fost sechestrata nu are competenta pentru a statua asupra fondului, cautiunea sau garantia ceruta in conformitate cu art.5 pentru obtinerea ridicarii sechestrului va trebui sa garanteze executarea oricaror condamnari care
vor
fi ulterior pronuntate de catre tribunalul competent pentru a statua asupra fondului si tribunalul sau orice alta autoritate judiciara a locului sechestrarii va stabili un termen in care reclamantul va trebui sa introduca o actiune in fata tribunalului competent.
Or, daca instituirea sechestrului ar fi fost singura conditie pentru a fi atrasa competenta unei anumite instante in solutionarea fondului, aceste dispozitii nu si-ar gasi aplicarea intrucat nu s-ar putea realiza ipoteza ca tribunalul in jurisdictia caruia nava a fost sechestrata sa nu aiba competenta pentru a statua asupra fondului.

In mod cert, Tribunalul Constanta nu este competent a se pronunta asupra fondului cererii dedusa judecatii in conditiile art. 7 teza I - pe baza legii interne.

Competenta materiala si teritoriala a instantelor de judecata romane este determinata in functie de criterii care tin de obiectul cererii sau calitatea partilor. In ceea ce priveste procesul civil international, adica acel proces cu elemente de extraneitate,
CARTEA a VII-a
-
Procesul civil international
a Codului de procedura civila arata care sunt ipotezele in care instantele romane sunt competente, principalul criteriu fiind acela al domiciliului sau sediului paratului. Or, paratul nu are sediul, un sediu secundar sau fondul de comert pe teritoriul Romaniei si nici nu exista vreo conventie prin care partile sa fi convenit valabil competenta instantelor romane de a judeca litigiul.

Tribunalul Constanta nu este competent a se pronunta asupra fondului cererii dedusa judecatii nici in conditiile art. 7 teza a II - a intrucat: reclamantul nu are resedinta sa obisnuita sau sediul sau principal pe teritoriul Romaniei; creanta nu este nascuta in statul in care a fost solutionata cererea de instituire a sechestrului ci pe teritoriul Tunisiei, fiind inutil a se mai examina caracterul maritim sau nu al acesteia; creanta maritima nu s-a nascut in cursul voiajului in timpul caruia sechestrarea a fost facuta; creanta nu provine dintr-un abordaj sau in circumstantele prevazute in art.13 al Conventiei internationale pentru unificarea unor reguli in materie de abordaj, semnata la Bruxelles la 23 septembrie 1910; daca creanta nu este nascuta dintr-o asistenta sau dintr-o salvare; creanta nu este garantata prin ipoteca maritima sau o garantie asupra navei sechestrate, intrucat garantia constituita in dosarul nr.7507/30.10.2014 nu are semnificatia nasterii unei creante garantate

in sensul art. 7 teza a II- a lit.f din Conventie, aceasta fiind constituita in conditiile art.5 din Conventie.

Astfel, se constata ca instanta de fond nu a incalcat norme de drept material si, in raport de dispozitiile art.1071 Cod procedura civila, in mod legal a respins cererea ca nefiind de competenta jurisdictiei romane, urmand ca recursul formulat sa fie respins ca nefondat.

Decizia civila nr. 2/16.01.2017 Judecator redactor Bianca Andrus

5