Ordonanta de plata, Competenta exclusiva a instantei de judecata
31 martie 2020Procedura insolventei - deschidere procedura simplificata, Desemnarea provizorie a lichidatorului
31 martie 2020
Pretentii intemeiate pe dispozitiile art. 1341, 1344, 1635 si urm. Cod civil.
Sentinta civila nr. 3/CA/28.01.2015
Instanta a retinut ca obiectul actiunii il reprezinta pretentii intemeiate pe dispozitiile art.1341, 1344, 1635 si urm. Cod civil (plata nedatorata, restituirea prestatiilor), obiect pur patrimonial, nefiind precedata de o actiune in contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea nesolutionarii in termenul legal ori a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al sau sau la un interes legitim.
Conditionarea admisibilitatii actiunii in pretentii de solutionarea unei actiuni anterioare de catre instanta de contencios administrativ rezulta din continutul art.18 alin.2 si art.19 alin.1 al Legii nr.554/2004, conform carora in cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru, iar cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
Esential pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta sa fie nascut din emiterea sau incheierea unui act administrativ, din tacerea administrativa ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, parat fiind in majoritatea cazurilor o autoritate publica propriu-zisa sau asimilata, conform legii. Singurele situatii in care parat poate fi o alta persoana decat o autoritate publica sunt acelea in care fie litigiul este nascut dintr-un contract administrativ, fie autoritatea publica emitenta solicita ea insasi anularea actului nelegal.
Art.2 alin.1 lit. f din Legea nr.554/2004 Art. 18 alin. 2 si art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004
Prin cererea formulata la data de 02.07.2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia I civila, reclamantii Judetul Constanta, Consiliul Judetean Constanta si Presedintele Consiliului Judetean Constanta au solicitat obligarea paratului [...] la restituirea sumei de 1.130.000 de lei, acordata de Consiliul Judetean Constanta prin Hotararile de Consiliu Judetean nr.24/06.02.2012 si nr.40/27.01.2011, achitata in cursul anului 2012 prin mai multe ordine de plata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin Decizia nr.70/06.08.2013, emisa de catre Camera de Conturi Constanta urmare a efectuarii auditului financiar al conturilor anuale de executie pentru anul 2012, s-a constatat ca in mod nelegal s-a alocat suma respectiva paratului, fiind incalcate dispozitiile legale, iar suma virata a devenit cheltuiala neeligibila ce trebuie restituita.
Astfel, auditorii publici externi au constatat ca entitatea auditata a efectuat plati nelegale la titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice din cadrul cap.67.02 alin 51.01.01 - Transferuri curente/Transferuri catre institutii publice reprezentand finantare actiuni sportive. In acest sens, din verificarile facute si potrivit documentelor puse la dispozitie de entitate s-a constatat ca finantarea actiunilor sportive s-a realizat fara respectarea normelor legale in vigoare, care stipuleaza in mod expres principiile si regulile in care se pot asigura finantari nerambursabile din fonduri publice.
Curtea de Conturi a dispus in sensul obligarii ordonatorului principal de credite, respectiv reclamantul din prezenta cauza, de a proceda la stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor de recuperare a acestuia ca urmare a platii nelegale reprezentand finantari nerambursabile pentru actiuni sportive, dispozitie a caror nerespectare conduce la tragerea la raspundere penala a persoanei care se face vinovata de nepromovarea demersurilor pentru recuperarea platilor nelegale.
In acest context, a apreciat reclamantul ca alocarea sumei de 1.130.000 lei catre parat si achitarea acesteia ulterior reprezinta o plata nedatorata, care trebuie supusa repetitiunii in vederea evitarii imbogatirii patrimoniului paratei in dauna patrimoniului reclamantei, astfel cum aceste sume au fost retinute si individualizate de catre Curtea de Conturi prin actele anterior mentionate.
S-a aratat ca platile efectuate in baza HCL nr.26/06.02.2012 si nr.252/20.10.2011 sunt plati nedatorate, in sensul ca nu exista un contract, un act juridic in temeiul caruia sa fie interpretat ca plata este datorata, nefiind in ipoteza prevazuta de dispozitiile Legii nr.350/2005 privind finantarile nerambursabile.
In drept, a invocat art. 1341 si urmatoarele, art. 1635 - 1640 Cod civil.
Sectia I civila a Tribunalului Constanta - prin Sentinta civila 2090/18.09.2014 (astfel cum a fost indreptata prin incheierea de sedinta din data de 19 septembrie 2014) - a admis exceptia necompetentei functionale a Sectiei I civile si a dispus inaintarea cauzei la Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal spre competenta solutionare.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca raportul juridic dedus judecatii este unul de drept administrativ si, prin urmare, actiunea in instanta in cadrul careia acest raport juridic poate fi analizat este o actiune de contencios administrativ, avand in vedere obiectul concret al cererii deduse judecatii si notiunea de contencios administrativ astfel cum aceasta se deduce din interpretarea art.52 din Constitutie si a dispozitiilor Legii nr.554/2004.
In speta, paratul isi desfasoara activitatea in temeiul Legii nr.69/2000 rep. privind educatia fizica si sportul, iar potrivit art.2 din acest act normativ „Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national sprijinite de stat.”
In raport de dispozitiile legii contenciosului administrativ (art.2 si 10), natura juridica a raportului dedus judecatii este evident una de drept administrativ, deoarece aplicarea prevederilor legale invocate prin actiune vizeaza organizarea si indeplinirea atributiilor organelor administratiei publice locale si raporturile dintre aceste organe - competentele consiliului local si ale consiliului judetean pe de o parte si finantarea DGASPC pe de alta parte, toate implicand organul de administratie locala.
Izvorul obligatiei la plata sumei de bani solicitate de catre reclamanti il constituie un act administrativ, iar imprejurarea ca partile raportului juridic dedus judecatii sunt doua institutii publice nu poate ramane fara relevanta in caracterizarea obiectului si a continutului raportului juridic dedus judecatii. Prin urmare, imprejurarea ca obiectul actiunii il reprezinta „pretentii” si, astfel, excede sferei contenciosului administrativ stabilite prin art.8 din Legea nr.544/2004, nu poate fi retinuta in caracterizarea actiunii, atata timp cat aceste pretentii nu izvorasc din raporturi juridice civile.
Pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal, dosarul a fost inregistrat la 23.09.2014 sub nr.5176/118/2014*.
In sedinta publica din 20.11.2014 partile au invocat exceptia necompetentei functionale a Sectiei de contencios administrativ si fiscal.
Prin Incheierea de sedinta pronuntata in data de 20 noiembrie 2014, Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal, constatand natura civila a cauzei, a admis exceptia necompetentei functionale a Sectiei contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Constanta si a trimis cauza spre competenta solutionare Sectiei I Civile a aceleiasi instante. Constatand intervenit conflictul negativ de competenta, a dispus inaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanta pentru pronuntarea regulatorului de competenta.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca obiectul actiunii il reprezinta pretentii intemeiate pe dispozitiile art.1341, 1344, 1635 si urm. Cod civil (plata nedatorata, restituirea prestatiilor), obiect pur patrimonial, nefiind precedata de o actiune in contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea nesolutionarii in termenul legal ori a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al sau sau la un interes legitim.
Conditionarea admisibilitatii actiunii in pretentii de solutionarea unei actiuni anterioare de catre instanta de contencios administrativ rezulta din continutul art.18 alin.2 si art.19 alin.1 al Legii nr.554/2004, conform carora in cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru, iar cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
Or, in cauza reclamantul nu este in ipoteza in care anterior sesizarii instantei de contencios administrativ sa se fi adresat instantei de contencios administrativ competente cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoasterea dreptului pretins ori a interesului legitim, iar cererea de chemare in judecata avand ca obiect pretentii nu este subsecventa anularii unui act administrativ, astfel cum impune art.19 din Legea nr.554/2004.
Este real ca, potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, tribunalele administrativ fiscale solutioneaza litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 1.000.000 de lei, dar numai in masura in care, potrivit art. 2 alin.1 lit.g din lege, litigiul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar pretentiile formulate ar reprezenta o reparare a prejudiciului produs printr-un act administrativ anulat de instanta de contencios administrativ.
Pe de alta parte, nici Legea nr.350/2005 si nici OG nr.51/1998, invocate de catre reclamant, nu contin reglementari care sa atribuie competenta de solutionare a litigiilor nascute din aplicarea acestora instantei de contencios administrativ.
Competenta instantei de contencios administrativ este una speciala, derogatorie de la dreptul comun si care intervine doar in cazurile si conditiile prevazute expres de legiuitor.
De asemenea, competenta instantei de contencios administrativ nu este una intuitu personae, calitatea de institutie/autoritate publica a uneia din parti nu atrage automat competenta tribunalului administrativ-fiscal, a admite concluzia contrara insemnand a transforma in mod artificial orice litigiu avand ca obiect obligatia de a plati o suma de bani intr-unul administrativ.
Avand in vedere lipsa dispozitiilor privind competenta speciala a instantei de contencios administrativ in Legea nr.350/2005 si OG nr.51/1998, rezulta ca pentru acest litigiu competenta apartine instantei de drept comun.
Analizand cauza sub aspectul competentei functionale de solutionare a cauzei, Curtea retine ca obiectul actiunii vizeaza recuperarea unor plati nelegale facute din fondurile publice, stabilite ca atare prin acte ale Curtii de Conturi, plati efectuate catre o persoana juridica de drept privat.
Legea finantelor publice nr.500/2002 nu stabileste o anumita modalitate de recuperare a acestor sume, prevazand la art.73/1 doar ca
„Recuperarea sumelor reprezentand prejudicii/plati nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobanzi si penalitati de intarziere sau majorari de intarziere, dupa caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de cand s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata si pana s-au recuperat sumele."
Prin urmare, legiuitorul a lasat ca, in functie de specificul fiecarui prejudiciu/plata nelegala suportata de bugetul finantelor publice, recuperarea acestora sa se faca prin modalitatile corespunzatoare aflate la dispozitia institutiei publice prejudiciate, respectiv: decizii de recuperare emise de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala prin agentiile teritoriale pentru prestatiile sociale, decizii de imputare sau angajamente de plata daca prejudiciul/plata nelegala se recupereaza de la functionarul public sau actiune civila pe temeiul dreptului muncii daca este vorba de personalul contractual, actiune intemeiata pe Legea nr.554/2004 in situatia in care recuperarea prejudiciului se face in cadrul raspunderii contractuale de drept administrativ, etc.
Curtea considera ca, atunci cand actiunea se intemeiaza pe raspunderea civila delictuala ori pe principiul imbogatirii fara justa cauza, iar legea nu prevede in mod expres o anumita forma de recuperare a prejudiciului/platii nelegale din fondurile publice, cauza nu poate fi decat una civila, de competenta instantei de drept comun.
O astfel de actiune nu poate fi calificata ca fiind de contencios administrativ intrucat nu se incadreaza in normele speciale, derogatorii si de stricta interpretare si aplicare ale Legii nr.554/2004.
Astfel, potrivit art.2 alin.1 lit. f din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „
activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul sa nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"
Prin urmare, esential pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta sa fie nascut din emiterea sau incheierea unui act administrativ, din tacerea administrativa ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, parat fiind in majoritatea cazurilor o autoritate publica propriu-zisa sau asimilata, conform legii. Singurele situatii in care parat poate fi o alta persoana decat o autoritate publica sunt acelea in care fie litigiul este nascut dintr-un contract administrativ, fie autoritatea publica emitenta solicita ea insasi anularea actului nelegal.
Se retine astfel ca cererile avand ca obiect despagubiri nu pot fi incluse in sfera contenciosului administrativ decat daca se circumscriu disp. art.19, respectiv art.8 alin.2 din Legea nr.554/2004 sau daca pretentiile decurg din refuzul de punere in executare a unui act administrativ prin care se stabilesc anumite drepturi banesti in favoarea partii.
Ori, se constata ca, in cauza, intre parti nu exista un contract administrativ care sa justifice actionarea in judecata a paratului in fata instantei de contencios administrativ, nici nu se ataca un act administrativ de autoritate sau nesolutionarea in termenul legal a unei cereri de catre o autoritate publica, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei operatiuni administrative necesare pentru executarea, respectiv protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului. De asemenea, actiunea nu se intemeiaza pe refuzul de executare a unui act administrativ ce are ca obiect acordarea unor sume de bani.
In atare situatie, actiunea de fata fiind o actiune in pretentii ce nu se incadreaza in niciuna dintre disp. art.1 alin.1, ale art.2 alin.1 lit.c, f, h si i, ale art.2 alin.2 si ale art.8 alin.1 si 2 din Legea nr.554/2004, in acord cu opinia exprimata de judecatorul de contencios administrativ, Curtea constata ca raportul juridic dedus judecatii are natura civila, nefiind relevanta imprejurarea ca reclamantii constituie autoritati publice.
Pentru considerentele expuse, urmeaza a stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea sectiei civile a Tribunalului Constanta.
Judecator redactor Elena Carina Gheorma