Decizie de sanctionare disciplinara, Stabilirea si modificarea duratei concediului anual de odihna

- Codul muncii: art. 41 alin. (1) si alin. (3) lit. f), art. 252 alin. (2) lit. c), art. 80 alin. (1) si alin. (3), art. 81 alin. (1) si alin. (8)

Art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii impune ca decizia de sanctionare disciplinara sa contina mentiunea privitoare la motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3) din Codul muncii, nu a fost efectuata cercetarea, iar nu un alt act ce emana de la angajator, care nu se comunica salariatului sanctionat si este prezentat instantei de judecata doar cu ocazia solutionarii contestatiei formulata de catre acesta impotriva deciziei de sanctionare disciplinara. Absenta acestei mentiuni din cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a deciziei.

Hotararea adunarii generale a asociatilor societatii angajatoare de revocare din functia de administrator a angajatului sau, chiar semnata de catre acesta, nu echivaleaza cu o demisie.

In cazul in care decizia de concediere disciplinara este anulata de catre instanta de judecata, angajatorul va fi obligat la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de concedierii nelegale si pana la data inregistrarii cererii de demisie fara preaviz, formulata de catre angajat la o data ulterioara emiterii deciziei de sanctionare disciplinara.

Clauza din contractul individual de munca privitoare la durata concediului anual de odihna, ce nu a fost modificata printr-un act aditional ulterior, produce efecte juridice pana la incetarea contractului individual de munca al salariatului. Aplicarea sa nu poate fi inlaturata prin stipularea in regulamentul intern al societatii angajatoare a unei dispozitii prin care se reglementeaza o durata mai scurta a concediului anual de odihna pentru salariati. O astfel de prevedere nu modifica clauza din contractul individual de munca al unui salariat, dat fiind ca este un act unilateral al angajatorului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,

decizia civila nr. 665 din 14 iulie 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 316/13.02.2014, pronuntata in dosarul nr. 9338/30/2013, Tribunalul Timis a admis actiunea formulata de catre reclamantul B.A. in contradictoriu cu parata SC I. E.M. SRL Timisoara, a constatat nulitatea Deciziei nr. 304/19.08.2013 de desfacere a contractului individual de munca, emisa de parata, a obligat parata sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 19.08.2013 pana la data de 26.08.2013, precum si contravaloarea concediului de odihna de 25 zile pe anul 2012 si de 12 zile pe anul 2013. Totodata, a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta, a retinut, in esenta, ca reclamantul a fost angajatul paratei, in baza contractului individual de munca nr. 1755309/19.07.2005, ocupand functia de administrator al societatii, detinand si calitatea de asociat cu 50% parti sociale din capitalul social.

Prin contractul de cesiune a partilor sociale nr. 6/08.07.2013, reclamantul a cesionat cele 50% parti sociale, pe care le detinea, iar in baza Hotararii AGA nr. 7/08.07.2013, s-a hotarat revocarea din functia de administrator a d-lui B.A. si numirea in functia de administrator a d-lui I.M.

La data de 16.08.2013, reclamantului i s-a comunicat convocatorul nr. 278/09.082013, emis de parata, prin care era invitat in data de 15.08.2013, orele 10, la sediul din Str. A. D. nr. 1/5, pentru efectuarea cercetarii disciplinare.

Angajatorul nu a respectat dispozitiile art. 251 alin. (2) din Codul muncii, intrucat convocarea a fost efectuata pentru data de 15.08.2013, care era o zi de sarbatoare legala, conform art. 139 din Codul muncii. Totodata, scrisoarea cu convocatorul a ajuns la reclamant, conform datei postei, dupa data fixata pentru cercetare.

Parata a emis decizia de concediere nr. 304/19.08.2013, prin care a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului incepand cu data de 19.08.2013, in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, deoarece, din data de 01.07.2013, reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de munca in vederea clarificarii situatiei sale in cadrul societatii, fiind pontat ca absent nemotivat.

Pentru a preveni eventualele comportari abuzive ale angajatorilor, prin care sar leza drepturile si interesele legitime ale salariatilor, legiuitorul a inteles sa reglementeze, in mod expres, conditiile de fond si de forma in care angajatorul poate dispune cu privire la sanctionarea disciplinara.

Instituirea acestor obligatii de ordin formal in sarcina angajatorului reflecta expresia principiului statului social si al dreptatii, instituit prin art. 1 alin. (3) din

Constitutia Romaniei, principiu care se oglindeste si in dispozitiile art. 8 din Codul muncii.

Potrivit art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.

Dispozitiile cu caracter imperativ ale art. 252 alin. (2) din Codul muncii referitoare la necesitatea respectarii cerintelor obligatorii de continut, pe care trebuie sa le indeplineasca decizia de sanctionare, urmaresc punerea la adapost a angajatorului de eventualele actiuni abuzive sau nejustificate ale angajatului, precum si viceversa.

Necesitatea descrierii apararilor formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, precum si motivele pentru care aceste aparari au fost inlaturate, impusa de art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, are in vedere descrierea amanuntita si detaliata a ratiunii pentru care nu a fost efectuata cercetarea sau nu au fost luate in considerare apararile salariatului, pentru a se aprecia in concret, circumstantiat si riguros, asupra legalitatii masurii de sanctionare. O astfel de apreciere nu se poate realiza in absenta mentionarii amanuntite a elementelor care au condus la neefectuarea cercetarii disciplinare sau la inlaturarea apararilor salariatului sanctionat de catre organul de decizie.

Parata, in decizia contestata, nu a indicat motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea sau motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, incalcand astfel art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.

Faptul ca reclamantul a cesionat partile sociale ce le detinea si ca, prin hotararea AGA, a fost revocat din functia de administrator al societatii nu afecteaza necesitatea respectarii legalitatii si temeiniciei deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.

In concluzie, instanta de fond a retinut ca modalitatea in care angajatorul a inteles sa-l sanctioneze pe salariatul presupus ca ar fi comis o abatere disciplinara, s-a concretizat intr-un act abuziv, emis cu incalcarea dispozitiilor legale prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, context in care se impune constatarea nulitatii deciziei de sanctionare.

Avand in vedere cele expuse, in contextul in care incidenta motivelor de nulitate sus-constatate face de prisos analizarea celorlalte vicii de fond invocate in actiunea introductiva, tribunalul, a constatat ca decizia mentionata este emisa cu incalcarea prevederilor legale obligatorii in materie, a considerat intemeiata actiunea si a admis-o, iar in baza art. 80 alin. (1) din Codul muncii, a constatat nulitatea deciziei de concediere, emisa de parata.

In temeiul art. 80 alin. (1) si alin. (3) din Codul muncii, parata a fost obligata la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data desfacerii contractului de munca: 19.08.2013 si pana la data de 26.08.2013, data la care reclamantul si-a prezenta demisia, potrivit art. 81 alin. (8) din Codul muncii.

Conform art. 141 din Codul muncii, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca, daca, la momentul incetarii raporturilor de munca, salariatul nu a efectuat in intregime concediul la care avea dreptul.

Parata a aratat ca sumele ce i se cuveneau reclamantului pentru concediile neefectuate i-au fost achitate, iar zilele de concediu de odihna, conform contractului individual de munca al reclamantului si Regulamentului de ordine interioara, sunt in numar de 21/an si nu de 25/an.

In contractul individual de munca nr. 1755309/19.07.2005, la lit. I), se stipuleaza un numar de 25 de zile lucratoare pe an ca durata a concediului de odihna. Parata nu a facut dovada, asa cum a sustinut si cum o obliga art. 272 din Codul muncii, ca i-a achitat reclamantului contravaloarea concediilor de odihna neefectuate.

Astfel, in temeiul art. 141 alin. (4) din Codul muncii, parata a fost obligata la plata contravalorii concediului de odihna de 25 zile pentru anul 2012 si de 12 zile pentru anul 2013, reprezentand compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat si ce i se cuvenea reclamantului pe anii 2012 - 2013 .

In baza art. 453 din Codul de procedura civila, prima instanta a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial.

Impotriva acestei sentinte civile, a formulat apel parata SC I.E.M. SRL, solicitand, in principal, in baza art. 476 pct. 3 teza a Il-a, admiterea apelului, anularea hotararii de prima instanta si respingerea cererii de chemare in judecata ca

A

inadmisibila pentru neindeplinirea procedurii prevazute de art. 2 coroborat cu art. 60' pct. 1 lit. e) din Legea nr. 192/2006 privind medierea, iar in subsidiar, admiterea apelului si respingerea actiunii ca neintemeiata.

In motivarea cererii de apel, se arata, in esenta, ca parata a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, dat fiind ca reclamantul nu a facut dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii. La termenul de judecata din data de

2014. s-a aratat ca parata nu mai sustine aceasta exceptie, data fiind decizia Curtii Constitutionale prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a

•y

constatat ca prevederile art. 2 alin. (1) si alin. (1

²

) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.

Referitor la fondul cauzei se sustine ca in mod gresit prima instanta a admis actiunea formulata de catre reclamantul B.A. si a constatat nulitatea Deciziei nr. 304/19.08.2013 pentru motivul ca nu sunt respectate cerintele obligatorii prevazute de art. 252 alin. (2) din Codul muncii, desi ele sunt cuprinse atat in decizia atacata, cat si in nota de constatare nr. 303/19.08.2013, anexa la decizie.

Singurul motiv pentru care instanta ar fi putut anula decizia nr. 304/19.08.2013 de desfacere a contractului de munca ar fi fost acela ca inca de la data de

2013. urmare a hotararii adunarii generale a asociatilor nr. 7/08.07.2013 de revocare din functia de administrator a d-lui B.A., semnata chiar de catre reclamant, acesta nu mai avea calitatea de salariat al societatii, hotararea respectiva echivaland cu o demisie.

Prin prisma celor relatate mai sus, instanta de fond a gresit atunci cand a admis petitul referitor la drepturile salariale, acordandu-i reclamantului o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate pe perioada

2013. pana la data de 26.08.2013, luand in considerare faptul ca, printr-o adresa transmisa societatii, reclamantul isi anunta demisia incepand cu data de

26.08.2013.

La data de 08.07.2013, in cadrul societatii a intervenit o schimbare majora, in sensul ca, reclamantul si cel de al doilea asociat, d-na B.C., au cesionat cele 50% parti sociale, pe care le detineau, semnand in acest sens contractul de cesiune a partilor sociale nr. 5/08.07.2013 si nr. 6/08.07.2013. In baza Hotararii AGA nr. 7/08.07.2013, semnata de cei doi asociati cesionari, s-a hotarat retragerea din societate a acestora, revocarea din functia de administrator a d-lui B.A. si numirea in functia de administrator a d-lui I.M..

Aceasta hotarare AGA a urmat traseul legal, fiind inregistrata la ORC Timis si publicata in Monitorul Oficial partea a IV-a, nefiind atacata in termenul legal de 30 de zile de la data publicarii.

De la data de 08.07.2013, administrator al societatii este d-nul I.M. Avand in vedere ca, din data de 01.07.2013, fostul administrator nu s-a mai prezentat la locul de munca in vederea clarificarii situatiei sale in cadrul societatii, a fost pontat ca absent nemotivat.

In vederea clarificarii situatiei litigioase aparute, la data de 09.08.2013, s-a trimis la domiciliul acestuia, prin scrisoare recomandata, convocatorul nr. 278/09.08.2013, prin care parata il convoca pe reclamant la sediul secundar al societatii, din Timisoara, str. D. nr.15.

Sediul fara activitate al societatii era, la acea data, in Timisoara, str. Orion nr. 2. De aceea a fost trecut acest sediu pe decizia de desfacere a contractului de munca, insa parata nu putea sa-l convoace pe reclamant la aceasta adresa, intrucat acela este apartamentul proprietate personala a d-lui B.A. Drept pentru care parata la convocat la punctul de lucru, care actualmente este si sediul societatii, din Timisoara, str. A.D. nr. 15.

Convocarea a fost trimisa pentru data de 15.08.2013, ora 10:00, avand in vedere ca, fiind o zi libera, reclamantul ar fi putut sa se prezinte fara alte impedimente, iar cercetarea disciplinara s-ar fi desfasurat intr-un cadru discretionar, la sediul societatii nefiind alti angajati. Convocarea a fost facuta cu respectarea prevederilor art. 251 pct. 2 din Codul muncii, care nu instituie restrictii in ceea ce priveste data convocarii, in sensul ca aceasta trebuie facuta intr-o zi lucratoare.

La data de 19.08.2013, dat fiind ca reclamantul nu s-a prezentat la sediul societatii pentru a da lamuriri cu privire la absentele nemotivate, administratorul in functie al societatii a intocmit nota de constatare nr. 303/19.08.2013, urmare a careia a fost emisa decizia nr. 304/19.08.2013 de desfacere a contractului de munca.

Desi reclamantul arata ca, la data de 16.08.2013, a primit convocatorul, pe copia plicului anexat la contestatie, se poate observa data de 12.08.2013, cand acesta a fost avizat prima data. Data de 16.08.2013, este data reavizarii, pentru ca la prima avizare, reclamantul nu s-a prezentat la posta in vederea ridicarii plicului, acesta fiind in culpa pentru necunoasterea termenului la care a fost convocat.

Reclamantul nu poate invoca propria culpa in ceea ce priveste necunoasterea datei la care a fost convocat.

Pe data de 15.08.2013, a avut loc convocarea reclamantului si doar la data de

2013. s-a emis decizia de desfacere a contractului de munca, pentru a da ocazia acestuia de a justifica absenta sa de la convocare. Avand in vedere ca, pe data de 16.08.2013, reclamantul a ridicat de la posta plicul cu convocatorul, avea timp, pana la data de 19.08.2013, sa contacteze administratorul societatii, insa acest lucru nu s-a intamplat.

Documentul anexat la contestatie, conform caruia ar fi transmis un mail administratorului societatii, nu poate fi luat in considerare, intrucat adresa de mail la care a fost transmis acel mesaj, nu era adresa de mail a societatii care apare si in certificatul constatator emis de ORC.

La data de 28.08.2013, dupa ce i s-a adus la cunostinta verbal de catre administratorul societatii ca i s-a desfacut contractul de munca pentru absente nemotivate, prin intermediul executorului judecatoresc, s-a transmis societatii notificarea nr. 185/28.08.2013, prin care reclamantul instiinteaza conducerea societatii ca de la 01.08.2013 si pana la 23.08.2013 s-a aflat in concediu medical, fara a depune nici o dovada in acest sens.

In conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioara al societatii, precum si cu prevederilor art. 81 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, prin care s-au aprobat normele de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 158/2005, asiguratii au obligatia de a instiinta platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate privind aparitia starii de incapacitate temporara de munca si privind datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea in care functioneaza acesta, in termen de 24 ore de la data acordarii concediului medical. In situatia in care aparitia starii de incapacitate temporara de munca a intervenit in zilele declarate nelucratoare, asiguratii au obligatia de a instiinta platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate in prima zi lucratoare.

Reclamantul a adus la cunostinta societatii abia dupa 27 de zile faptul ca ar fi avut concediu medical. El este in culpa in aceasta privinta. Cata vreme nu a anuntat acest aspect, parata nu putea sa il ponteze decat nemotivat, iar perioada de concediu medical 01.08.2013-23.08.2013 nu acopera absentele nemotivate, care incep cu data de 01.07.2013.

Abia la data de 04.09.2013, prin intermediul notificarii nr. 188/04.09.2013 transmisa prin BEJ D.D. si S.V., reclamantul a comunicat societatii duplicate ale concediilor medicale, solicitand a-i fi desfacut contractul de munca cu data de

2013. ca urmare a demisiei sale.

Societatea parata nu a putut lua act de demisia acestuia pentru ca, pe de o parte, de la data de 08.07.2013, prin hotararea AGA, reclamantul a fost revocat din functia de administrator al societati, astfel ca la data de 28.08.2013 nu mai avea nici o calitate in societate, iar pe de alta parte, pentru ca a fost emisa decizia de desfacere a contractului de munca, transmisa si la Inspectoratul Teritorial de Munca Timis.

Certificatele medicale nu pot fi luate in calcul pentru ca nu au fost aduse la cunostinta conducerii in termenul de 24 de ore prevazut de ROI si de art. 81 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, prin care s-au aprobat normele de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 158/2005, conducerea societatii afland de existenta acestora abia la 9 zile dupa emiterea deciziei, adica la data de 28.08.2013, prin intermediul notificarii nr. 185, fara a le vedea, si la 27 de zile dupa ce a fost acordat primul concediu medical. Pe de alta parte, societatea nu ar mai fi putut tine cont de aceste concedii medicale, intrucat erau pe perioada 01.08.2013-23.08.2013, cand reclamantul nu mai detinea nici o functie in societate, intrucat personal a decis, prin hotarare AGA, sa nu mai indeplineasca functia de administrator.

Instanta de fond a gresit si cand a admis petitul referitor la obligarea societatii parate la plata contravalorii concediului de odihna de 25 de zile pe anul 2012 si a celui de 12 zile pe anul 2013.

Parata a depus, odata cu intampinarea, dovada achitarii contravalorii zilelor de concediu de odihna neefectuat. Conform regulamentului de ordine interioara al societatii, aprobat la o data ulterioara semnarii contractului individual de munca al reclamantului si elaborat de reclamant, care, la acea data, avea calitatea de administrator, zilele de concediu sunt in numar de 21 pentru toti salariatii pentru o norma intreaga de lucru.

In probatiune, au fost depuse: Regulamentul de ordine interioara si dovada luarii la cunostinta, Nota de constatare nr. 303/19.08.2013, anexa la decizia de desfacere a contractului de munca, Nota de lichidare nr. 321/11.09.2013 si dovada comunicarii acesteia, Dovada platii concediilor de odihna pe anii 2012 si 2013.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila.

Reclamantul-intimat a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea intampinarii, se arata, in esenta, ca parata a procedat, ilegal, la desfacerea contractului de munca al reclamantului in conditiile in care nu s-a efectuat cercetarea administrativa prealabila impusa de lege, iar pretinsele absente nemotivate, incepand cu data de 01.07.2013, nu sunt dovedibile/credibile in conditiile in care foile colective de prezenta depuse la dosar sunt incheiate pro-cauza, nepurtand nici macar semnatura de autenticitate a vreunei persoane.

Desi apelanta a beneficiat, inca din faza de regularizare a procedurii, de asistenta juridica, nu a inteles sa invoce chestiunea efectuarii sedintei de informare, situatie in care nu mai poate invoca aceasta eventuala lacuna.

Ca nu era necesara respectiva procedura rezulta si din dispozitiile instantei de fond, dar s-a stabilit, fara putinta de tagada, mai recent, de catre Curtea Constitutionala a Romaniei.

Din sustinerile paratei rezulta ca starea de fapt generatoare de sanctionare ar fi putut fi atat cea din data de 08.07.2013, cat si cea din 19.08.2013.

Nerespectarea dispozitiilor art. 252 din Codul muncii este atestata si de convocarea reclamantului, la sediul societatii, pentru explicatii intr-o zi de sarbatoare nationala.

In contractul individual de munca sunt prevazute 25 zile, iar nu 21 de zile de concediu de odihna. In raport de aceste 25 de zile, nu i s-a calculat reclamantului si achitat corespunzator contravaloarea baneasca pretinsa.

Alegatiile apelantei referitoare la neaducerea la cunostinta societatii, in timpul legal, a starii de boala a reclamantului nu pot fi primite pentru ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 158/2005, in art. 36 alin. (2), prevede ca certificatele medicale se prezinta pentru plata anterior datei de 5 a lunii urmatoare emiterii, fapt indeplinit de reclamant si recunoscut ca atare de apelanta.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor legale aplicabile in materie, Curtea constata ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Articolul 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator prevedea ca: „Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege”.

Din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 227 alin. (2) - alin. (4) din Codul

A

de procedura civila cu cele ale art. 2 alin. (1) si art. 60' lit. e) din Legea nr. 192/2006, modificata si completata, rezulta ca, dupa data de 1.08.2013, partile, atat persoane fizice, cat si persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii in cazul unui litigiu de munca izvorat din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca, fie anterior inregistrarii lui la instanta judecatoreasca competenta, fie ulterior sesizarii acesteia, medierea nefiind, insa, obligatorie pentru ele.

Conform art. 2 alin. (1

²

) din Legea nr. 192/2006, „Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul

A

dat de instanta in acest scop, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 60

¹

alin. (1) lit. a) - f)”.

Prin decizia nr. 266/7.05.2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 464/25.06.2014, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a

•y

constatat ca prevederile art. 2 alin. (1) si alin. (1

²

) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.

Avand in vedere aceasta decizie, parata-apelanta a invederat Curtii, la dezbaterile in fond asupra cererii de apel pendinte, ca nu mai sustine exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru nerealizarea, de catre reclamant, a procedurii informarii cu privire la avantajele medierii, exceptie care se impunea a fi respinsa prin raportare la decizia nr. 266/7.05.2014 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 464/25.06.2014, ca nefondata.

Conform art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, „sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: ... motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea”.

Decizia nr. 304/19.08.2013, emisa de catre parata, nu cuprinde motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata aceasta cercetare, asa cum corect a retinut prima instanta.

Imprejurarea ca, prin nota de constatare nr. 303/19.08.2013, intocmita de catre administratorul societatii parate, se arata ca reclamantul a fost invitat la sediul societatii, in data de 15.08.2013, orele 10,00, pentru lamurirea situatiei absentelor nemotivate incepand cu data de 1.07.2013, iar acesta, pana la data de 19.08.2013, nu s-a prezentat, nu are ca efect inlaturarea sanctiunii nulitatii absolute a deciziei de concediere disciplinara a reclamantului pentru intocmirea ei cu nerespectarea cerintei prevazuta de art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, deoarece textul legal citat impune ca decizia de sanctionare disciplinara sa contina aceasta mentiune, iar nu un alt act ce emana de la angajator, care nu se comunica salariatului sanctionat si este prezentat instantei de judecata doar cu ocazia solutionarii contestatiei formulata de catre acesta impotriva deciziei de sanctionare disciplinara.

Prin urmare, tribunalul a apreciat in mod legal ca Decizia nr. 304/19.08.2013, a fost emisa de catre parata cu incalcarea dispozitiilor art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, fiind lovita de nulitate absoluta.

In conditiile in care decizia de sanctionare nr. 304/19.08.2013, emisa de catre parata, este lovita de nulitate absoluta pentru nerespectarea prevederilor art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, nu se mai impune analizarea motivelor de apel privitoare la legalitatea ei prin raportare la dispozitiile art. 251 din Codul muncii sau la temeinica acesteia.

Avand in vedere cele expuse anterior, cererea de demisie fara preaviz, formulata de catre reclamant la data de 28.08.2013 si justificata pe neefectuarea concediului de odihna aferent anilor 2012-2013, precum si dispozitiile art. 80 alin. (1) si alin. (3) coroborate cu cele ale art. 81 alin. (8) din Codul muncii, Curtea a constatat ca instanta de fond a dispus corect obligarea paratei sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 19.08.2013 si pana la data depunerii cererii de demisie fara preaviz.

Apararea paratei referitoare la faptul ca reclamantul nu este indreptatit la despagubirile mentionate anterior dat fiind ca, de la data de 08.07.2013, urmare a hotararii adunarii generale a asociatilor nr. 7/08.07.2013 de revocare din functia de administrator a d-lui B.A., semnata chiar de catre reclamant, acesta nu mai avea calitatea de salariat al societatii, hotararea respectiva echivaland cu o demisie, nu poate fi retinuta prin raportare la dispozitiile art. 81 alin. (1) din Codul muncii, care prevad ca: „prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz”, precum si la cele ale art. 55 din

Codul muncii, care reglementeaza modalitatile de incetare a contractului individual de munca.

In contractul individual de munca, incheiat intre parti, la lit. I) alin. (1), se prevede ca durata concediului anual de odihna este de 25 de zile lucratoare. Aceasta clauza contractuala nu a fost modificata printr-un act aditional ulterior, astfel incat a continuat sa produca efecte juridice pana la incetarea contractului individual de munca al reclamantului, prin demisie.

Faptul ca regulamentul intern al societatii stipuleaza ca „fiecare salariat are dreptul, in fiecare an, la un concediu de odihna de minim de 21 de zile lucratoare” nu modifica clauza de la lit. I alin. 1 din contractul individual de munca, incheiat intre parti, dat fiind ca este un act unilateral al angajatorului, conform art. 241 din Codul muncii, astfel incat nu sunt intrunite cerintele art. 41 alin. (1) si alin. (3) lit. f) din Codul muncii pentru a opera o astfel de modificare.

Prin urmare, reclamantul era indreptatit la efectuarea unui concediu anual de odihna cu o durata de 25 de zile lucratoare, astfel incat parata, in temeiul art. 146 alin. (4) din Codul muncii, trebuia sa-i compenseze in bani 37 de zile de concediu de odihna neefectuat in anii 2012 si 2013, respectiv 25 de zile aferente anului 2012 si 12 zile aferente anului 2013.

Din statul de plata aferent lunii august 2013, depus doar la dosarul instantei de apel, rezulta ca reclamantul era indreptatit sa incaseze, pentru 32 de zile de concediu de odihna neefectuat, suma de 4276 lei. Din aceasta suma, i-a fost virata in cont doar suma de 3957 lei, asa cum rezulta din inscrisul aflat la fila 17 din dosarul de apel.

La dezbaterile in fond asupra cererii de apel pendinte, reprezentanta paratei a aratat ca diferenta neachitata reclamantului din suma de 4276 lei a fost retinuta conform notei de lichidare nr. 321/11.09.2013, iar reclamantul a invederat instantei de apel ca a incasat suma de 3957 lei, cu titlu de indemnizatie cuvenita pentru zilele de concediu de odihna neefectuate.

Avand in vedere cele expuse anterior si dispozitiile art. 169 alin. (1) si alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 146 alin. (4) din Codul muncii, Curtea a constatat ca parata are obligatia sa plateasca reclamantului indemnizatia cuvenita pentru 5 zile neefectuate din concediul de odihna aferent anului 2013, precum si suma de 319 lei, reprezentand diferenta de indemnizatie cuvenita pentru 32 zile neefectuate din concediul de odihna aferent anilor 2012 si 2013.

Pentru considerentele de fapt si de drept retinute mai sus, in temeiul art. 480 alin. (2) din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul paratei si a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantului indemnizatia cuvenita pentru 5 zile neefectuate din concediul de odihna aferent anului 2013, precum si la plata sumei de 319 lei, reprezentand diferenta de indemnizatie cuvenita pentru 32 zile neefectuate din concediul de odihna aferent anilor 2012 si 2013, mentinand in rest dispozitiile hotararii atacate, ca fiind legale si temeinice.

Dat fiind ca reclamantul-intimat a cazut in pretentii, iar parata-apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecata, vazand prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a acordat cheltuieli de judecata in apel.