Nulitatea actelor de procedura comunicate contrar legii, Comunicarea actelor procedurale la domiciliul ales

•  Codul de procedura civila de la 1865: art. 93, art. 105 alin. (2) teza finala, art. 155
•  Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila rep.: art. 156, art. 157 alin. (1) lit. e) si alin. (3)

1. opinie majoritara

Pentru aplicarea dispozitiilor art. 105 alin. (2) C. pr. civ. (1865) cu referire la nulitatea actelor procedurale comunicate contrar legii - nu este suficienta invocarea neregularitatii comunicarii hotararii judecatoresti pentru a se constata ca nu a inceput sa curga termenul de apel, ci trebuie ca partea sa nu fi luat la cunostinta de hotarare.

2. opinie separata

Dispozitiile art. 93 C. pr. civ. (1865), potrivit cu care „in caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana,
iar in lipsa unei asemenea aratari
, la domiciliul partii ” au un caracter imperativ, reglementand o exceptie de la dispozitiile art. 90 C. pr. civ., astfel ca incalcarea lor atrage sanctiunea nulitatii, in sensul art. 105 alin. (2) C. pr. civ. (1865).

In cazul normelor imperative si de stricta interpretare judecatorului nu-i este permis sa uzeze de prezumtii, nulitatea actului neregulat comunicat neputand fi acoperita, ea fiind una expresa si absoluta.

Termenul de apel nu incepe sa curga in cazul incalcarii dispozitiilor art. 93 C. pr. civ., in ipoteza in care hotararea supusa apelului nu a fost comunicata la domiciliul partii, care si-a ales un domiciliu
fara
indicarea persoanei insarcinata cu primirea actelor de procedura.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 212 din 25 mai 2016, Prof. univ. dr. L.B.)

Prin decizia civila nr. 236/29.02.2016 Tribunalul Timis a admis exceptia tardivitatii invocata din oficiu, cu consecinta respingerii ca tardive a apelurilor declarate de apelantii M.M.D. domiciliat in Germania, cu domiciliul procedural ales in Timisoara, [...] - la Cabinet avocat D.L. si M.I.O. cu domiciliul in Timisoara [...], obligand primul apelant sa plateasca intimatilor in cauza cheltuieli de judecata in suma de 1.300 lei. Instanta a respins cererile accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecata, formulate de apelanti.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca termenul de apel impotriva sentintei civile nr. 9750/02.09.2015 a Judecatoriei Timisoara este de 15 zile de la comunicarea sentintei, termenul fiind un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia antrenand sanctiunea procedurala constand in decaderea din exercitiul dreptului la apel. In speta, s-a retinut ca sentinta apelata a fost comunicata la data de 16.09.2015, termenul de apel implinindu-se la data de 02.10.2015, in timp ce unul dintre apeluri a fost depus si inregistrat la data de 09.10.2015, iar celalalt la data de 15.10.2015, respectiv peste termenul prevazut de lege.

Instanta a retinut ca mentiunea gresita in dispozitivul sentintei apelate cu privire la durata termenului nu indreptateste partea sa exercite dreptul la apel peste termenul prevazut de lege, in conditiile in care apelantii nu au solicitat repunerea in termenul de apel, in conditiile art. 103 C. pr. civ., caci eroarea de drept procesual nu poate fi invocata ca motiv justificativ pentru neexercitarea dreptului la apel in termenul prevazut de lege.

Relativ la apelul paratului M.M.D., care a sustinut ca termenul de apel nu a inceput sa curga de la data comunicarii sentintei, intrucat comunicarea hotararii s-a facut contrar art. 93 C. pr. civ., respectiv la domiciliul ales, desi nu s-a indicat persoana insarcinata cu primirea actului, situatie in care hotararea ar fi trebuit sa-i fie comunicata la domiciliu, instanta a retinut ca scopul comunicarii hotararii este acela al luarii la cunostinta despre considerentele care au stat la baza pronuntarii sentintei in vederea exercitarii caii de atac si a curgerii termenului pentru declararea caii de atac, astfel ca invocarea unei neregularitati privind comunicarea hotararii nu poate produce consecinte juridice, in conditiile in care apelantul in cauza nu a sustinut ca nu a primit hotararea la domiciliul ales, adresa la care s-au efectuat toate comunicarile actelor procedurale in dosar.

In aceste conditii, instanta a retinut ca partea care a imputernicit un avocat sa o reprezinte, alegandu-si domiciliul la acesta nu se poate prevala de faptul ca hotararea nu i-a fost comunicata la domiciliul real, reprezentantul conventional fiind mandatat sa primeasca hotararea, caz in care termenul incepe sa curga de la data la care avocatul a luat cunostinta despre hotarare, prin comunicarea ce i-a fost facuta.

Impotriva acestei decizii, paratul M.M.D. a declarat recurs, solicitand casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timis, intrucat instanta a solutionat gresit exceptia tardivitatii apelului sau, in raport cu dispozitiile art. 93 C. pr. civ., intrucat desi si-a ales domiciliul la avocatul sau, prin cererea de alegere a domiciliului nu a indicat persoana avocatului, ca persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, caz in care comunicarea sentintei se supune exigentelor dispozitiilor art. 90 C. pr. civ., respectiv comunicarea sentintei trebuia efectuata la domiciliul sau real, in Germania, iar nu la domiciliul ales.

Mai mult, apelantul arata ca in cauza s-au incalcat si dispozitiile art.
6
din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat termenul de apel consemnat in dispozitivul sentintei este de 30 de zile, iar nu cel de 15 zile, eroarea instantei opunandu-se admiterii exceptiei tardivitatii apelului, context in care evoca hotararea Fanniel c/a Belgiei, comentata in doctrina de prof. Ion Deleanu.

Sub acest aspect se considera incidente dispozitiile art. 105 (2) C. pr. civ., cu referire la art. 304 pct. 5 C. pr. civ., intrucat normele care reglementeaza citarea partilor si comunicarea actelor procedurale sunt imperative, incalcarea lor atragand sanctiunea nulitatii hotararii. La acestea adauga si incalcarea dispozitiilor art. 266 alin. (3) C. pr. civ., apelantul sustinand si carente in motivarea hotararii, caci instanta nu a raspuns motivelor sale privind incalcarea dreptului la un proces echitabil, prevazut de art.
6
din Conventie, alegatiile sale fiind sprijinite si pe jurisprudenta, context in care face referire la decizia nr. 1585/23.09.2010, pronuntata de Curtea de Apel Suceava, prin care eroarea instantei de a indica un alt termen de apel decat cel prevazut de lege nu a fost imputabila apelantului, exceptia tardivitatii fiind respinsa, sens in care se face referire si la dispozitiile art. 457 alin. (3) din noul Cod de procedura civila, aratand ca s-a sprijinit pe aparenta de legalitate a sentintei in discutie, astfel ca a actionat conform celor inserate in dispozitivul sentintei.

In raport cu cele mentionate, starea de fapt care se reliefeaza instantei de recurs pune in evidenta urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 9750/02.09.2015, obiect al apelului solutionat de Tribunalul Timis, instanta de fond a inserat in dispozitivul sentintei termenul de 30 de zile de la comunicarea sentintei, ca termen inlauntrul caruia partile pot declara calea de atac al apelului, desi actiunea care a facut obiectul judecatii a fost inregistrata sub regimul vechiului Cod de procedura civila, context in care termenul legal de apel era de 15 zile de la comunicarea hotararii.

In raport cu termenul indicat in dispozitivul sentintei mentionate apelurile au fost introduse inlauntrul termenului de 30 de zile.

Speta pune in discutie dispozitiile procedurale reglementate in Cartea II, Titlul II, Capitolul II intitulat „Citatiile si comunicarea actelor de procedura”, al Codului de procedura civila vechi, cu referire speciala la dispozitiile art. 90, 93 din Cod, relative la comunicarea hotararilor judecatoresti.

In context, dispozitiile art. 93 C. pr. civ. prevad ca „in caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei asemenea aratari, la domiciliul partii”.

In opinia majoritara se arata ca in adevar, hotararea primei instante nu a fost comunicata la domiciliul apelantului, desi acesta in cererea de alegere de domiciliu nu a aratat persoana insarcinata cu primirea corespondentei, ci la domiciliul ales, insa instanta de recurs constata ca nu este suficienta invocarea neregularitatii comunicarii hotararii judecatoresti pentru a se constata ca nu a inceput sa curga termenul, ci trebuie ca partea sa nu fi luat la cunostinta de hotarare, fapt nedovedit in cauza.

Instanta retine ca toate actele de procedura, inclusiv sentinta au fost comunicate la adresa indicata de parat, la reprezentantul sau conventional.

Prin contractul de asistenta juridica incheiat cu avocatul care l-a reprezentat in fata instantei de fond, care are caracterul unui contract de mandat, paratul l-a mandatat pe avocat pentru toate actele judecatii, cu atat mai mult cu cat si-a ales domiciliul la sediul avocatului.

In privinta reprezentarii partilor in judecata, art.
68
alin. (3) C. pr. civ. prevede ca „mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare in aceasta privinta”.

De asemenea, in acelasi context, trebuie avute in vedere si dispozitiile cuprinse in Hotararea nr. 64/2011 a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania privind adoptarea Statutului profesiei de avocat.

Astfel, art. 122 alin. (1) lit. c) din Statut prevede ca obiectul contractului de asistenta juridica „poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitatile prevazute de art. 3 din lege ori poate avea caracter general, dand dreptul avocatului la acte de administrare si conservare a patrimoniului clientului”.

De asemenea, prin art. 126 alin. (2) din Statut se prevede ca „in lipsa unor prevederi contrare, avocatul este imputernicit sa efectueze orice act specific profesiei pe care il considera necesar pentru realizarea intereselor clientului”.

In consecinta, in speta, in conditiile in care paratul recurent l-a imputernicit pe avocat sa-l reprezinte si si-a ales domiciliul procedural la acesta, iar toate actele procedurale de la instanta de fond acestuia i-au fost comunicate, paratul nu se poate prevala de faptul ca sentinta nu i-a fost comunicata la domiciliul sau personal pentru a sustine ca termenul de apel nu a inceput sa curga.

In realitate, termenul de apel a inceput sa curga la 16.09.2015, data comunicarii sentintei la domiciliul procesual ales.

Prin urmare, in mod corect instanta de apel a facut aplicarea art. 103 C. pr. civ. si a respins apelul paratului M.M.D. ca tardiv, acesta nefacand dovada ca a fost impiedicat de o imprejurare mai presus de vointa sa sa-l declare in termenul legal.

De asemenea, in privinta duratei termenului de apel, in mod corect a retinut instanta de apel ca mentionarea gresita in dispozitivul sentintei a duratei termenului de apel nu poate modifica durata legala a acestui termen.

Exista principiul legalitatii cailor de atac, conform caruia caile de atac sunt doar cale prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de lege.

In aceste conditii, in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea, cu majoritate de voturi a respins recursul paratului.

In opinia separata se preconiza solutia admiterii recursului, casarea hotararii Tribunalului Timis cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Timis, intrucat observarea normelor cuprinse in Capitolul II intitulat „Citatiile si comunicarea actelor de procedura” (din Cartea II, Titlul II), cu referire speciala la dispozitiile art. 90, art. 93 C. pr. civ., relative la comunicarea hotararii judecatoresti permite concluzia, conform careia normele in discutie sunt norme imperative, de stricta interpretare, a caror incalcare atrage nulitatea absoluta si expresa, in sensul art. 105 alin. (2) teza finala C. pr. civ.

In context se retine ca ipoteza normei cuprinsa in art. 93 vizeaza comunicarea actelor de procedura in caz de alegere de domiciliu, precum in cazul de speta.

Solutia preconizata de norma in mod imperativ obliga ca in caz de alegere de domiciliu, actul procedural sa fie comunicat persoanei insarcinata cu primirea actelor de procedura, indicata in cererea de alegere de domiciliu, iar in cazul in care in cererea de alegere de domiciliu nu a fost indicata persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura comunicarea actului procedural se va face la domiciliul partii, respectiv potrivit dispozitiilor art. 90 (1) C. pr. civ., adica conform regulii generale. Norma cuprinsa in art. 93 C. pr. civ. nu prevede posibilitatea comunicarii actului procedural la domiciliul ales de catre parte, in ipoteza in care in cererea de alegere de domiciliu partea nu a indicat persoana insarcinata cu primirea corespondentei.

Fata de structura, continutul acestei norme, observam ca ea reglementeaza o exceptie de la dispozitiile art. 90 C.pr.civ., reglementand o ipoteza particulara - alegerea de domiciliu - vizand exclusiv comunicarea actelor procedurale, iar nu citarea partii care a operat o alegere de domiciliu.

In aceste conditii, regimul juridic urmat de norma cuprinsa in dispozitiile art. 93 C. pr. civ. reclama luarea in consideratie a caracterului ei imperativ si a faptului ca este de stricta interpretare - exceptio sunt strictisime interpretations - judecatorului nefiindu-i permis sa identifice pe cale de interpretare solutii neprevazute expres in prescriptia normei, care, in mod imperativ, impune ca in caz de alegere de domiciliu, comunicarea actelor de procedura sa se efectueze la persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, desemnata prin cerere de alegere de domiciliu, iar, in caz contrar, cand nu a fost indicata o astfel de persoana, la domiciliul partii, iar nu la domiciliul ales de catre parte.

In speta, se observa ca, prin intampinare si cererea reconventionala (fila 55 dosar de fond), paratul in cauza, Marconi Mircea Dumitru si-a ales domiciliul in Timisoara, str. Martir Miroslav Todorov nr.
8
, sc. A, ap. 14, respectiv la av. Stoica Adriana (fila 227 dosar de fond), fara a indica vreo persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, cu precizarea ca apelantul Marconi Mircea-Dumitru este cetatean german, avand domiciliul in Germania, Eschbach. St. Georg Str. 1, iar in fata Judecatoriei Timisoara acesta a fost reprezentat de av. Stoica Adriana, delegata, imputernicirea avocatiala fiind limitata la reprezentarea in fata instantei de fond (fila 53 dosar de fond).

In aceste conditii, comunicarea hotararii judecatoresti - sentinta instantei de fond - la adresa avocatului apelantului, astfel cum rezulta din inscrisul de la fila 545 dosar fond (comunicarea realizandu-se prin afisare pe usa principala a locuintei destinatarului) este contrara dispozitiilor art. 93 C. pr. civ., care obliga la comunicarea hotararii la domiciliul partii, atunci cand partea nu a indicat in cererea de alegere de domiciliu, persoana insarcinata cu primirea corespondentei, precum in cazul de speta.

Imprejurarea ca partea nu a reclamat modul de comunicare a altor acte procedurale savarsite in cadrul judecatii de fond nu prezinta relevanta juridica, din perspectiva problemei de drept pendinte, in conditiile in care prezumtia incunostintarii de catre avocat a clientului sau in legatura cu „mersul judecatii” si efectuarea unei aparari efective in proces, care presupune valorificarea tuturor actelor procedurale savarsite in cursul judecatii de fond prin avocatul, reprezentant al intereselor partii care l-a angajat inceteaza o data cu pronuntarea hotararii primei instante, delegatia de reprezentare incetandu-si efectele in momentul pronuntarii hotararii.

Mai mult, in apel, la data de 09.10.2015 apelantul in cauza isi precizeaza expres domiciliul din Germania, aratand ca isi alege domiciliul pentru comunicarea actelor de procedura la un alt avocat, context in care indica persoana avocatului ca persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, conform art. 93 C. pr. civ.

In acest context, admiterea exceptiei tardivitatii apelului, cu consecinta respingerii apelului ca tardiv, pentru considerentul ca, caile de atac, inclusiv termenele de exercitare a acestora decurg din lege, iar partea nu a solicitat repunerea in termenul de apel, este gresita, caci, in prezenta cauza termenul de apel nici nu a inceput sa curga, dispozitiile art. 93 C. pr.

civ. fiind incalcate, caci in cazul in care partea a operat o alegere de domiciliu, dar nu a indicat persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura termenul de apel curge de la data comunicarii hotararii la domiciliul partii, ori, in cauza, o astfel de comunicare nu a avut loc.

In aceste conditii, alegatiile instantei, relative la imprejurarea ca apelantul in cauza ar fi cunoscut continutul hotararii apelate se bazeaza pe prezumtia ca avocatul la care partea si-a ales domiciliul a adus la cunostinta clientului hotararea astfel pronuntata ori, in cazul normelor imperative si de stricta interpretare, precum cele care reglementeaza cazurile de exceptie de la normele comune de comunicare a actelor procedurale, judecatorului nu-i este permis sa uzeze de prezumtii, domeniul prezumtiilor judecatoresti fiind exclus in ipoteza normelor imperative prin care sunt reglementate cazurile particulare, respectiv exceptii de la regulile comune vizand comunicarea actelor procedurale.

Alegatiile instantei de apel relativ la legalitatea cailor de atac, inclusiv a termenelor procedurale prevazute de lege pentru exercitarea lor nu pot avea relevanta juridica decat in conditiile in care comunicarea actului s-a facut regulat, adica conform legii, ceea ce nu este cazul in prezenta speta.

In alte cuvinte, eroarea instantei de fond care a atribuit partilor un termen de exercitare a caii de atac de 30 de zile, in loc de termenul legal de 15 zile de la comunicarea actului procedural nici nu prezinta relevanta juridica in conditiile in care insasi comunicarea actului procedural atacat nu s-a savarsit in conditii legale. Jurisprudenta si doctrina, relevante in domeniu, conform carora calea de atac, inclusiv termenul de exercitare a acesteia sunt de domeniul legii neavand relevanta consemnarea in dispozitivul hotararii judecatoresti a unei cai de atac inexistente ori gresite sau indicarea unui termen de declarare al caii de atac gresit vizeaza exclusiv ipotezele in care comunicarea respectivei hotarari judecatoresti s-a efectuat conform legii. Ori, in conditiile in care termenul de declarare a unei cai de atac, prevazut de lege este conditionat de comunicarea hotararii, precum in cauza de speta, necomunicarea in conditii legale a hotararii blocheaza insasi curgerea termenului prevazut de lege pentru respectiva cale de atac, astfel ca „durata termenului de exercitare a caii de atac” nu mai intra in discutie, fiind irelevanta din punct de vedere juridic.

Prin urmare, ipotezele vizate de instanta de fond, sunt valide, fiind consacrate jurisprudential si doctrinar, insa numai in situatia in care comunicarea hotararii judecatoresti s-a facut in conditii legale. In alte cuvinte, asemenea ipoteze au in vedere o comunicare a hotararii valida in planul dreptului, problemele puse in discutie prin jurisprudenta si doctrina vizand exclusiv raspunsurile la intrebarile:

1. Calea de atac utilizata de parte impotriva hotararilor judecatoresti (valid comunicate partii) este prevazuta de lege?
2. Termenul de exercitare al caii de atac este cel prevazut de lege sau nu?

In ambele cazuri, evident ca nu conteaza din punct de vedere juridic cele consemnate de judecator in cuprinsul dispozitivului hotararii.

De aceea, consider ca hotararea Tribunalului Timis este gresita in raport cu modul de solutionare al exceptiei tardivitatii apelului, Mai mult, constatam ca si noul Cod de procedura civila a mentinut exigentele de interpretare a normelor din vechiul cod, relative la comunicarea actelor procedurale, fapt consemnat si in doctrina care a statuat ca, daca partea si-a indicat un domiciliu (ales), insa nu a precizat numele sau denumirea persoanei insarcinate

cu primirea corespondentei, incidente devin dispozitiile art. 155 si art. 156 N. C. pr. civ., care obliga la citarea, respectiv comunicarea actului la domiciliul partii, iar nu la domiciliul ales, in caz contrar sanctiunea fiind nulitatea expresa a actului procedural, prin raportare la art. 157 alin. (1) lit. e) si alin. (3) N.C.pr.civ., exceptia nulitatii putand fi invocata si de instanta din oficiu (Gabriel Boroi, Noul Cod de procedura civila. Comentarii pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, 2013, p. 391).