Dreptul muncii pretentii

 

Legislatie relevanta
:
Legea nr.78/2018, art. 256 Codul Muncii

Rezumat
:
Conditia justificarii unui interes in exercitarea cailor de atac presupune ca partea interesata a cazut in tot sau in parte in pretentii, urmare a judecatii sale in fata primei instante. Exceptia lipsei de obiect a apelului pe motiv ca in cursul procesului a fost adoptata Legea nr. 78/ 2018, privind exonerarea personalului platit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentand venituri de natura salariala, nu este intemeiata, intrucat aceasta nu echivaleaza cu ramanerea fara obiect a caii de atac a apelului, in conditiile in care prin motivele invederate sunt antamate aspecte vizand legalitatea si temeinicia hotararii judecatoresti criticate.

               Obiectul judecatii de fata il constituie apelul declarat si exercitat de parat impotriva incheierii de sedinta si a sentintei civile pronuntate de prima instanta astfel incat nu se poate considera un atare demers procedural ca fiind unul lipsit de obiect.

                Obiectul judecatii il constituie pretentiile reclamantei fata de parat, respectiv restituirea sumei de 4019 lei, cu titlu de plata nedatorata, cuantumul drepturilor salariale incasate fara temei legal, in baza dispozitiilor art. 256 aliniat 1 din Codul Muncii, potrivit carora salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. Prevederile legale referitoare la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice au forta juridica superioara, iar angajatorul nu poate sa isi asume obligatia platii unor sume de bani care exced unei prevederi legale, iar angajatii nu pot dobandi alte drepturi salariale decat cele stabilite in legile de salarizare.

Sumele primite de parat au avut ca temei legal clauzele cuprinse in contractul colectiv de munca incheiat  la nivelul societatii, aflat in contradictie cu legile care reglementeaza salarizarea personalului bugetar pentru anii 2014 – 2015, avand o forta juridica superioara si care nu puteau  prevedea acordarea unor astfel de drepturi.

In sarcina salariatului nu poate fi retinut in nici un fel de raspundere bazata pe culpa, dar textul de lege art. 138 alineat 5 din Legea nr. 62/2011 nu exclude posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 256 din Codul muncii, intr-un  in litigiu initiat de angajatorul care tinde sa isi indeplineasca obligatia izvorata din raportul juridic de drept fiscal ce antreneaza raspunderea sa fata de stat, de a recupera suma platita si care se intemeiaza in raport cu salariatul pe o institutie juridica distincta de cea a raspunderii patrimoniale care nu presupune culpa, ci doar o imbogatire fara justa cauza a patrimoniului acestuia. Nu se poate retine ca salariatul nu ar mai trebui sa restituie sumele incasate necuvenit, intrucat le-a incasat cu buna credinta.

In cauza de fata obligatia de restituire a fost stinsa prin aparitia Legii nr. 78/2018, privind  exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala pe care personalul prevazut la articolul 1 nu trebuie sa le restituie, drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control a unor prejudicii. Ca urmare a intervenirii unei situatii juridice noi care exonereaza  pe salariat  de la restituirea prejudiciului, Curtea a apreciat ca fiind nefondata actiunea formulata de angajator impotriva salariatului sau.

     

   
Decizia civila nr.410/14.06.2018 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea inregistrata la data de 29.09.2017 pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 2965/91/2017, reclamanta ... a chemat in judecata pe paratul ..., solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 4019 lei, reprezentand plata nedatorata (indemnizatie de pensionare) pe care acesta a incasat-o de la angajatorul ... in luna februarie 2015.

In motivare reclamanta a aratat ca potrivit art. 28 alin. 8 raportat la art. 23 lit. q din HG nr. 1176/2005, salarizarea personalului preluat de ... se face in conformitate cu reglementarile legale aplicabile institutiilor finantate integral din venituri proprii, Consiliul de conducere al ... stabilind unitatilor din subordinea sa competente cu privire la politica de personal.

Reclamanta a mentionat ca intre aceasta si parat a fost incheiat contractul individual de munca nr. 107 din 06.01.2006, paratul fiind angajat in functia de agent hidrotehnic la Formatia de lucru ,,...”, iar prin Decizia Directorului ... nr. 13 din 16.02.2015 s-a constatat incetarea de drept a contractului individual de munca al angajatului ..., urmare a indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare de la data de 16.02.2015, conform art. 56 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.

Reclamanta a aratat ca atat in anul 2012, cat si in anul 2015, Curtea de Conturi a Romaniei a desfasurat activitate de audit la sediul ... si al unitatilor din subordine, fiind verificat modul de respectare a dispozitiilor legale privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, iar urmare a auditului din anul 2012 Curtea de Conturi a Romaniei a emis Decizia nr. 11/2012 prin care a constatat majorarea fara temei a salariilor de baza prin acordarea unor drepturi de natura salariala fara temei legal, cum ar fi: premiul anual, prima de vacanta, tichete de masa, spor de vechime peste nivelul maxim prevazut de lege, spor de fidelitate, indemnizatii la iesirea la pensie, in caz de imbolnaviri, nastere, deces, trasand masuri de intrare in legalitate.

Impotriva Deciziei nr. 11/2012 reclamanta a formulat contestatie, aceasta fiind respinsa irevocabil de Inalta Curte de casatie si Justitie in cadrul dosarului nr. 8206/2/2012* prin Decizia nr. 653 din 09.03.2016, in considerentele careia s-a retinut ca legiuitorul este cel care stabileste principiile salarizarii, inclusiv pentru personalul din institutii publice, iar contractele colective de munca trebuie incheiate cu respectarea legii pentru a constitui legea partilor, prin ele        neputandu-se inlatura de la aplicare dispozitiile legale imperative, prin urmare, dispozitiile legale care privesc drepturile salariale ale angajatilor din institutiile publice nu pot fi anulate sau modificate prin conventii sau contracte colective, valabilitatea contractelor colective de munca numai in limitele prevederilor legale rezultand si din art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.

Fata de considerentele deciziei pronuntate de instanta suprema, reclamanta a apreciat ca nelegalitatea acordarii drepturilor de natura salariala retinute de auditorii Curtii de Conturi, cu incalcarea normelor de ordine publica privind salarizarea a fost constatata irevocabil, beneficiind de prezumtia puterii de lucru judecat.

In urma auditului efectuat in anul 2015 Curtea de Conturi a Romaniei a constatat o serie de deficiente, precum majorarea fara temei a salariilor de baza prin acordarea unor drepturi de natura salariala fara temei legal, cum ar fi: premiul anual, prima de vacanta, tichete de masa, spor de vechime peste nivelul maxim prevazut de lege, spor de fidelitate, indemnizatii la iesirea la pensie, in caz de imbolnaviri, nastere, deces, pentru a caror inlaturare a fost emisa Decizia nr. 11 din 28.05.2015, pe care reclamanta a contestat-o, contestatia fiind respinsa in prima instanta de Curtea de Apel Bucuresti.

In acord cu masurile executorii stabilite de Curtea de Conturi a Romaniei si dupa consultarea federatiilor sindicale, au fost emise Decizia nr. 816/2015 a Directorului General al ..., precum si Nota nr.24484/14.12.2015, in vederea aplicarii prevederilor legale generale, precum si a celor anuale, privind salarizarea unitara a personalului din institutiile publice, prin aplicarea succesiva a prevederilor legale mentionate in aceste acte.

Reclamanta a aratat ca paratul a incasat de la ... un venit net in valoare de 4019 lei, reprezentand indemnizatie de pensionare, iar potrivit Deciziilor nr. 11/2012, respectiv nr. 11/2015 ale Curtii de Conturi, aceasta indemnizatie a fost acordata nejustificat, astfel ca trebuie restituita.

Reclamanta a invederat ca in cauza sunt indeplinite conditiile pentru forma speciala de raspundere reglementata de dispozitiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, respectiv existenta unei plati catre salariat, precum si caracterul nedatorat al acestei plati, nefiind relevanta vinovatia sau nevinovatia salariatului in incasarea sumei datorate.

In drept, reclamanta a indicat dispozitiile art. 256 alin. 1, art. 266 si art. 269 alin. 1, 2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, coroborat cu dispozitiile art. 1341, art. 1470 si art. 1635 din Codul civil, precum si art. 192, 194 CPC.

In dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Paratul a formulat intampinare prin care a invocat pe cale de exceptie ca ... nu justifica prezenta in cadrul procesual sub aspectul calitatii procesuale active, acesta fiind o entitate fara personalitate juridica, calitate procesuala activa justificand doar ..., iar actiunea nu a fost insusita nici de  ..., nici de ..., aceasta fiind semnata doar de catre directorul ..., institutie lipsita de personalitate juridica.

Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2014-decembrie 2015 reprezinta o plata datorata de catre angajator ca efect al contractului colectiv de munca ce isi producea efectele la momentul exigibilitatii acestora, respectiv contractul colectiv de munca pe anii 2011-2014, mentinut in anul 2015, contract ce nu a fost nici anulat, nici scos in afara legii, acesta producand efecte intre partile semnatare  cu privire la salarizare, conditii de munca, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca si constituind legea partilor conform art. 229 din Codul muncii.

Paratul a invederat ca plata drepturilor salariale nu este consecinta unei erori de calcul, nu excede cuantumul prevazut prin contractul de munca si nici nu este facuta de catre angajator pentru o perioada in care relatiile de munca sa fi fost suspendate sau intr-un eventual raport extracontractual, ipoteze ce ar fi impus aplicarea institutiei si sunt caracteristice acesteia, paratul concluzionand ca platile au fost datorate ca efect al dispozitiilor conjuncte prevazute de art. 160, art. 162 si art. 229  din Codul muncii.

In ceea ce priveste decizia Curtii de Conturi paratul a aratat ca institutia de control nu a indicat in acest act nici intinderea prejudiciului si nici vinovatia unui angajat al institutiei reclamante relativ la producerea prejudiciului, iar retinerea raspunderii vreunui angajat ar fi fost profund neintemeiata, atata vreme cat niciun angajat nu a fost subiect al controlului si o eventuala vinovatie a angajatului poate fi verificata doar in ipoteza descrisa de art. 254 din Codul muncii. Astfel, folosirea deciziilor Curtii de Conturi este, ca argument, incompatibila cu institutia reglementata de art. 256  din Codul muncii, intrucat aceste dispozitii reglementeaza un cadru procedural ce nu presupune verificarea vinovatiei salariatului, pe cand aplicarea dispozitiilor trasate de catre Curtea de Conturi presupune identificarea prejudiciului si in mod implicit al persoanelor vinovate de producerea acestuia.

Paratul a mai facut referire la Dispozitia nr. 816 din 14.12.2015 prin care reclamanta a dispus suspendarea drepturilor salariale semnificand cota de 1/12 din premiul anual si prima de vacanta si contravaloarea tichetelor de masa si s-au dispus masuri cu privire la cuantumul salarial pentru viitor, fiind stabilit ca si termen de debut al modificarilor  luna decembrie a anului 2015 si a mentionat ca din analiza acesteia nu se identifica sub nicio forma izvorul unei creante certe, conducerea ... dispunand doar pentru viitor, cu debut decembrie 2015, asupra drepturilor salariale, fara a prevedea in continutul actului si masuri cu privire la modificarea retroactiva a acestora.

Prin sentinta civila nr.859/28.12.2017  Tribunalul Vrancea a  admis actiunea civila formulata de reclamanta ... prin ..., in contradictoriu cu paratul ...

A obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 4019 lei.

A respins ca neintemeiata cererea paratului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin prezenta actiune reclamanta ... a chemat in judecata pe paratul ..., in calitate de fost angajat al reclamantei, solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 4019 lei, reprezentand plata nedatorata – indemnizatie de pensionare, pe care aceasta a incasat-o de la angajator in luna februarie 2015, temeiul de drept al actiunii fiind art. 256 alin. 1 din Codul muncii.

Potrivit sustinerilor reclamantei confirmate de pozitia procesuala a paratului si de inscrisurile depuse la dosar, paratul a fost angajat de reclamanta ca agent hidrotehnic, fiind incheiat intre parti contractul individual de munca inregistrat sub nr. nr. 106 din 06.01.2006 in registrul general de evidenta a salariatilor, contract care a incetat la data de 16.02.2015 conform art. 56 alin. 1 litera c din Codul muncii, iar in luna februarie 2015 paratul a primit suma de 4019 lei cu titlu de indemnizatie de pensionare. Aceasta suma a fost platita de reclamanta paratului in baza art. 59 alin. 1 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ... pentru anii 2011-2014, prelungit pana la 22.02.2016, care prevedea ca salariatii care se pensioneaza primesc o singura data o indemnizatie egala cu trei salarii brute de baza avute la data pensionarii.

Temeiul de drept al actiunii, indicat expres de catre reclamanta, este art. 256 alin. 1 Codul muncii,  care prevede ca  salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie, astfel ca pentru solutionarea capatului principal de cerere instanta trebuie sa analizeze daca paratul, in calitate de angajat al reclamantei, avea dreptul, potrivit legii, sa incaseze sumele a caror restituire se solicita prin prezenta actiune.

Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a din HG nr. 1176/2005 reclamanta este o unitate cu personalitate juridica din cadrul ... si, raportat la prevederile art. 28 alin. 8 din acelasi act normativ, salarizarea personalului sau se face in conformitate cu reglementarile legale aplicabile institutiilor publice finantate integral din venituri proprii, prin art. 28 alin. 9 din HG nr. 1176/2005 stabilindu-se ca drepturile si obligatiile personalului sunt stabilite prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern si prin contractul individual de munca, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

 Sumele de bani ce fac obiectul prezentei actiuni au fost platite paratului in baza contractului colectiv de munca incheiat la nivelul ... pentru anii 2011- 2014, prelungit pana la 22.02.2016, prin care s-a stabilit in favoarea personalului dreptul la o indemnizatie de pensionare in cuantum de trei salarii brute de baza. Pe de alta parte, insa, aceste drepturi nu sunt prevazute in legile de salarizare pentru personalul platit din fonduri publice si exista dispozitii exprese prin care se interzice stabilirea prin contracte colective de munca a unor drepturi care excedeaza celor prevazute in legile mentionate.   

Astfel, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice (aplicabila in cauza, raportat la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c din actul normativ mentionat), prevede ca „Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. (1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege”. Prin art. 37 alin. 1) din Legea nr. 284/2010  s-a stabilit ca „Prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi”.

Indemnizatia de pensionare stabilita prin contractul colectiv de munca nu face parte din componentele constitutive ale salariului, stabilite prin art. 160 din Codul muncii, avand natura juridica a unui beneficiu, a unei compensatii acordate de platitorul de salariu la incetarea raportului de munca al persoanei salariate, dar natura juridica a acestui drept nu inlatura incidenta art. 37 din Legea nr. 284/2010.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, iar prin art. 9 alin. 2 din acelasi act normativ se stabileste ca sistemul de salarizare cuprinde salariile de baza, soldele/salariile de functie si indemnizatiile lunare de incadrare, sporurile, premiile, stimulentele si alte drepturi in bani si in natura, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar.

Asadar, Legea nr. 284/2010 nu reglementeaza doar drepturile salariale ale personalului bugetar, respectiv componentele salariilor, prevazute de art. 160 din Codul muncii, ci si stimulentele si alte drepturi in bani si in natura primite de acest personal ca urmare a desfasurarii raporturilor de munca, astfel ca prevederile art. 37 din Legea nr. 284/2010 sunt aplicabile in cauza.

Instanta a constatat ca in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ... pentru anii 2011-2014 (avand in vedere art. 3 alin. 1 din contract acesta a intrat in vigoare la data de 23.02.2011, data inregistrarii), prelungit pana la 22.02.2016, s-a stabilit dreptul angajatilor de a primi indemnizatie de pensionare, desi un astfel de drept nu era prevazut de Legea nr. 284/2010 (care era in vigoare in acel moment) pentru categoria de personal din care face parte paratul, iar in Legea nr. 285/2010 (art. 13 alin. 1) exista prevedere expresa ca in anul 2011 nu se acordau indemnizatii la iesirea la pensie, astfel de prevederi regasindu-se in toate legile care au reglementat salarizarea din anul 2011 pana in anul 2018.    

In ceea ce priveste salarizarea personalului bugetar din anul 2015, cand s-a platit paratului indemnizatia de pensionare, s-a emis OUG 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, acest act normativ completand Legea cadru nr. 284/2010. In art. 9 alin. 1 din  OUG 83/2014 s-a prevazut expres ca in anul 2015 nu se acorda indemnizatii la iesirea la pensie.

In acest context, stipularea in contractul colectiv de munca incheiat pentru anii 2011 -2014, prelungit pana la 22.02.2016, a unei clauze care stabileste indemnizatie de pensionare in favoarea angajatilor, desi un astfel de drept nu era recunoscut prin legile de salarizare, reprezinta, in mod clar, o incalcare a dispozitiilor legale mentionate anterior, angajatorul (reclamanta) asumandu-si obligatia de a plati sume de bani ce exced drepturilor stabilite prin legile de salarizare.

Este adevarat ca partile, la incheierea  contractelor, pot deroga de la normele de ordine privata, insa nu au aceasta libertate contractuala si in ceea ce priveste normele de ordine publica, iar in cazul de fata nu puteau deroga de la prevederile legilor de salarizare, intrucat acestea reprezinta norme de ordine publica, interesul ocrotit prin acestea fiind unul general, iar nu particular.

Natura juridica a normelor incalcate a fost analizata si de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in Decizia nr. 17/2016, instanta suprema retinand ca legea care reglementeaza bugetul de stat ocroteste un interes public, astfel incat sanctiunea edictata in cazul nerespectarii interdictiei de a negocia drepturi neprevazute de aceasta lege, se impune a fi calificata ca o nulitate absoluta. S-a mentionat ca o astfel de interpretare se justifica si prin faptul ca legiuitorul a inserat expres referirea la sanctiunea nulitatii absolute chiar in continutul art. 138 (care priveste incheierea contractelor colective de munca in sectorul bugetar) si nu s-a limitat la mentiunea din art. 142 care reglementeaza, cu caracter de principiu, nulitatea clauzelor negociate cu incalcarea art. 132.

In aceeasi decizie ICCJ a aratat ca orice clauza ce nu ocroteste un interes particular si incalca un interes public poate fi analizata, din oficiu, in privinta legalitatii, atunci cand o instanta este investita cu cereri ce pun in discutie efectele produse de aceasta clauza. Astfel, controlul legalitatii unei astfel de clauze este posibil atat in litigiile in care se solicita pe cale principala aplicarea sanctiunii nulitatii absolute (prin actiunea sau cererea reconventionala a angajatorului), dar si pe cale de exceptie, in litigiile in care se solicita valorificarea clauzei sau, dimpotriva, se contesta efectele juridice ale acesteia. S-a precizat ca sintagma "a constata nulitatea pe cale de exceptie" presupune ca instanta, pe cale incidentala, sa nu recunoasca efectele juridice produse de o clauza nelegala, exceptia la care textul de lege face referire nefiind o exceptie de drept procesual, ci un mijloc de aparare a intereselor generale care permite analiza conformitatii cu legea a clauzei respective.

De asemenea, in considerentele deciziei mentionate s-a retinut: ,,Acest rationament nu contravine dispozitiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, intrucat instanta are posibilitatea de a invoca nulitatea pe cale de exceptie intr-un litigiu in care se analizeaza eficacitatea juridica a respectivei clauze din contractul colectiv de munca pe toata durata sa de existenta, in conditiile in care efectele acesteia se produc si dupa expirarea termenului convenit de parti pentru punerea in executare a contractului. Existenta unei clauze ce instituie o situatie juridica de care beneficiarul se poate prevala nu se limiteaza la termenul pentru care a fost incheiat contractul, ci reprezinta perioada in care partile pot invoca efectele juridice generate de executarea sau neexecutarea clauzei. O interpretare restrictiva a acestor dispozitii ar permite valorificarea unei clauze contractuale, fara posibilitatea de cenzurare a legalitatii sale.

    Ca atare, intr-un dosar in care se solicita restituirea platilor efectuate in temeiul acestei clauze, instanta poate pune in discutie si analiza, printr-un act de judecata propriu, legalitatea clauzei, fara a fi tinuta de constatarile Curtii de Conturi, institutie care, astfel cum s-a precizat anterior, se afla intr-un raport juridic de drept fiscal cu angajatorul, raport in baza caruia acesta a fost obligat a actiona in vederea recuperarii pagubei. Decizia Curtii de Conturi, ce instituie o prezumtie relativa privind situatia juridica constatata, poate constitui un mijloc de proba in procesul de stabilire a legalitatii acelei clauze.

In cazul in care considera ca respectiva clauza incalca dispozitiile imperative ale legilor de salarizare in vigoare la incheierea contractului colectiv de munca [in aplicarea dispozitiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 138 alin. (1) - (4) din acelasi act normativ] instanta va lipsi clauza de efecte juridice, exonerand pe angajator de obligatia de a executa o astfel de clauza nelegala.”

Asadar, dupa cum reiese si din considerentele Deciziei ICCJ nr. 17/2016, prezenta instanta poate analiza legalitatea clauzei contractului colectiv de munca incheiat intre parti, valabil in perioada 2011-2014, prelungit pana la data de 22.02.2016, in baza careia s-au acordat paratului sumele a caror restituire se cere, intrucat este investita cu o cerere ce pune in discutie efectele produse de aceasta clauza, reclamantul solicitand restituirea acestor sume intrucat reprezinta drepturi in bani neprevazute de lege.

In argumentarea caracterului nedatorat al platii, reclamanta a facut referire la considerentele Deciziei ICCJ nr. 653 din 09.03.2016, pronuntata in cadrul Dosarului nr. 8206/2/2012*, apreciind ca nelegalitatea acordarii drepturilor de natura salariala retinute de auditorii Curtii de Conturi, cu incalcarea normelor de ordine publica privind salarizarea, a fost constatata irevocabil, beneficiind de prezumtia puterii de lucru judecat.

Chiar daca prin decizia mentionata instanta suprema a analizat o decizie a Curtii de Conturi din anul 2012 emisa ca urmare a unui control cu privire la o perioada anterioara (anul 2011) celei in care s-a platit suma a carei restituire se cere, instanta a constatat ca in cadrul acestei hotarari Inalta Curte a analizat si acea constatare a Curtii de Conturi privind faptul ca in anul 2011 s-au achitat, contrar prevederilor legale, drepturi de natura salariala, precum indemnizatii la iesirea la pensie, acordate in baza Contractului colectiv de munca 2011-2014, precum si a contractului colectiv de munca anterior si a aratat ca in mod temeinic si legal  instanta de fond a mentinut actele administrative contestate. In considerente s-a retinut ca dispozitiile legale care privesc drepturile salariale ale angajatilor din institutiile publice nu pot fi anulate sau modificate prin conventii si contracte colective, contracte care sunt valabile numai in limitele prevederilor legale, conform art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, instanta suprema constatand, totodata, ca in acea perioada existau dispozitii legale exprese care interziceau indemnizatiile cuvenite la pensionare.

Raportat la acestea, ceea ce invoca, in fapt, reclamanta este ca, intrucat ... a fost parte in dosarul nr. 8206/2/2012*, ceea ce a stabilit ICCJ prin Decizia nr. 653 din 09.03.2016 se impune cu putere de lucru judecat pentru aceasta, considerentele hotararii fiind preluate ca argumente in sustinerea prezentei actiuni in sensul ca plata indemnizatiei de pensionare fata de parat era una nedatorata, intrucat clauza privind acordarea indemnizatiei de pensionare din Contractul Colectiv de Munca 2011-2014 este neconforma cu dispozitiile imperative ale legii in materia salarizarii. Asadar, din analiza motivelor de fapt expuse de reclamanta rezulta ca aceasta invoca nulitatea clauzei prevazute de art. 59 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca 2011-2014, prelungit pana la 22.02.2016, intrucat este nelegala, instanta fiind investita sa constate, pe cale de exceptie (in sensul celor retinute de ICCJ prin Decizia nr. 17/2016), nulitatea clauzei in baza careia s-a platit paratului indemnizatia de pensionare.

Astfel cum s-a aratat anterior, clauza prevazuta in art. 59 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca 2011-2014, prelungit pana la 22.02.2016, prin care s-a prevazut dreptul salariatilor reclamantei de a primi indemnizatie de pensionare este nelegala si, in consecinta, nula, intrucat legile care reglementeaza salarizarea personalului platit din fonduri publice pe anii 2011- 2015 nu prevad astfel de drepturi. Prin urmare, avand in vedere ca reclamanta nu putea sa-si asume obligatia de a plati sume de bani care exced prevederilor legale si, corelativ, angajatii nu puteau dobandi alte drepturi salariale decat cele stabilite in legile de salarizare, instanta constata ca suma platita de reclamant si solicitata prin actiunea de fata reprezinta suma nedatorata, pe care paratul nu avea dreptul, potrivit legii, sa o incaseze, astfel ca, in conditiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, reclamantul este indreptatit la restituirea acesteia.

Dupa cum a retinut ICCJ in considerentele Deciziei nr. 17/2016, faptul ca art. 138 alin. (5) din Legea nr. 62/2011 prevede ca raspunderea pentru incheierea, cu nerespectarea prevederilor alin. 1 -3, a contractului colectiv de munca revine angajatorului, nu este de natura  a-l scuti pe salariat de obligatia de a restitui o suma incasata necuvenit, in baza unei clauze nelegale, o astfel de actiune nereprezentand o actiune in raspundere patrimoniala bazata pe culpa salariatului, ci o actiune derivand din imbogatirea fara justa cauza a patrimoniului acestuia.

Instanta nu a analizat acele aparari ale paratului care fac referire la Deciziile Curtii de Conturi emise fata de reclamanta, intrucat, prezenta cauza nu a fost solutionata in baza acestor decizii, constatarea nelegalitatii clauzei contractului colectiv de munca in baza careia  s-au platit sumele de bani a caror restituire se cere, precum si a caracterului de suma nedatorata         realizandu-se prin propria analiza a instantei.

Fata de solutia data in cauza si dispozitiile art. 453 Cod procedura civila, instanta a respins ca neintemeiata cererea paratului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva sentintei civile si a incheierii de sedinta din data de 12.12.2017 a declarat apel paratul ..., criticandu-le pentru urmatoarele motive:

... nu justifica prezenta in cadrul procesual, sub aspectul calitatii sale procesuale active.

Reclamanta este o entitate fara personalitate juridica prin efectul dispozitiilor art. 1 alin. 4 ind. 1 Anexa nr. 2, lit. C, pct. 9 din OUG 107/2002, calitate procesuala activa justificand doar ..., iar cererea de chemare in judecata nu a fost insusita de catre ... si nici de ...

Chiar daca exista un mandat din partea unei entitati cu personalitate juridica, apare imposibila executarea lui de catre o entitate fara personalitate juridica.

Organele de administrare ale ... sunt directiile de ape, cum este cazul ..., ce justifica prin lege personalitatea juridica si detine potrivit contractului individual de munca calitatea de angajator.

A solicitat respingerea cererii ca fiind formulata de o persoana ce nu justifica calitatea procesuala activa.

In mod gresit a retinut prima instanta ca drepturile salariale solicitate se impun a fi restituite in conditiile art. 256 alin. 1 Codul muncii.

Plata drepturilor salariale ca face obiectul actiunii a fost datorata de angajator ca efect al obligatiei avand ca izvor contractul colectiv de munca, care isi producea efectele la momentul exigibilitatii acestora si nu a fost anulat.

A invocat Decizia nr. 17/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dispozitiile art. 256 alin. 1 Codul muncii au fost gresit interpretate de instanta de fond, care avea obligatia sa analizeze cauza cu privire la notiunea de plata nedatorata in oglinda dispozitiilor legislatiei civile si a prevederilor art. 278 alin. 1 Codul muncii.

Plata facuta si incasata a avut un izvor contractual si nu poate fi restituita atata vreme cat contractul nu a fost desfiintat si nu reprezinta rezultatul unei erori.

In mod gresit instanta nu a analizat dispozitiile art. 254 din Codul muncii si raspunderea angajatilor, nelegalitatea contractului colectiv de munca nefiind imputabila salariatilor, ci cosemnatarilor acestuia.

A solicitat admiterea apelului, admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a ..., schimbarea in tot a hotararii cu consecinta respingerii pretentiilor formulate prin cererea de chemare in judecata si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, si-a intemeiat apelul pe dispozitiile art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedura civila.

Intimata ... prin ... a formulat intampinare solicitand pe cale de exceptie respingerea apelului ca ramas fara obiect, iar pe fond respingerea ca nefondat.

A invocat faptul publicarii la data de 28 martie 2018 a Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului platit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentand venituri de natura salariala, in conformitate cu art. 2 apelantul-parat fiind exonerat de la plata acestor sume.

Sentinta civila apelata este legala si temeinica, instanta de judecata apreciind in mod just asupra cauzei dedusa judecatii.

Examinand sentinta civila apelata potrivit motivelor invocate si dispozitiilor legale incidente in materie,  in conformitate cu prevederile art. 479 alin. 1 din noul Cod de  procedura civila curtea retine urmatoarele:

Prevederile art. 245 alin. 1 din noul Cod de procedura civila definesc exceptia procesuala ca fiind mijlocul prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta invoca, fara sa puna in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta instantei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

In ceea ce priveste obiectul unei actiuni civile, acesta consta in pretentiile concrete deduse judecatii, si presupune existenta unui drept subiectiv sau a unui interes legitim pentru a carui realizare calea justitiei este obligatorie.

In speta, obiectul judecatii de fata il constituie apelul declarat si exercitat de parat impotriva incheierii de sedinta si a sentintei civile mentionate, astfel incat nu se poate considera un atare demers procedural ca fiind unul lipsit de obiect.

Faptul adoptarii in cursul judecatii a Legii nr.78/28.03.2018 privind exonerarea personalului platit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentand venituri de natura salariala nu echivaleaza cu ramanerea fara obiect a caii de atac a apelului, in conditiile in care prin motivele invederate sunt antamate aspecte vizand legalitatea si temeinicia hotararilor judecatoresti criticate.

Prevederile art. 458 din noul Cod de procedura civila instituie conditia justificarii unui interes in exercitarea cailor de atac, fapt ce presupune ca partea interesata a cazut in tot sau in parte in pretentii urmare a judecatii cauzei sale in fata unei prime instante.

In consecinta, exceptia lipsei de obiect a apelului invocata de intimata-reclamanta nu poate fi retinuta.

In ceea ce priveste apelul declarat de parat impotriva incheierii de sedinta din data de 12.12.2017, curtea constata ca prin aceasta hotarare instanta de fond a lamurit cadrul procesual din perspectiva denumirii partii reclamante, ca fiind ... iar nu ...

  Prevederile art. 36 din noul Cod de procedura civila definesc calitatea procesuala ca rezultand din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Asadar, calitatea procesuala reprezinta indreptatirea unei persoane de a figura ca parte in proces, si presupune existenta unei identitati intre titularii raportului juridic dedus judecatii din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuala activa), precum si a obligatiei corelative (calitate procesuala pasiva). Calitatea procesuala se stabileste in functie de dreptul ce face obiectul judecatii, a carui existenta sau inexistenta urmeaza a se constata prin hotararea judecatoreasca.

In speta, cererea de chemare in judecata a fost formulata de reclamanta ... prin ..., fiind legal semnata de directorul acestei structuri prin delegarea atributiilor in baza deciziei nr. 102/31.05.2017 si a imputernicirii nr.17913/EA/18.09.2017 emise de ...

In consecinta, criticile referitoare la lipsa calitatii procesuale active a reclamantei ... prin ... nu sunt gasite intemeiate, apelul declarat sub acest aspect impotriva incheierii din 12.12.2017 a Tribunalului Vrancea urmand a fi respins ca nefondat.

Privind fondul cauzei, obiectul judecatii il constituie pretentiile reclamantei vizand obligarea paratului la restituirea unei sume de 4019 lei cu titlul de plata nedatorata, reprezentand cuantumul unor drepturi salariale incasate fara temei legal in luna februarie 2015, temeiul de drept principal al actiunii fiind reprezentat de prevederile art. 256 alin. 1 Codul muncii potrivit carora salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

Prin deciziile nr. 11/2012 pct. II.1 si 11/2015 pct. II.4 ale Curtii de Conturi a Romaniei s-a dispus conducerii institutiei evaluarea exacta a prejudiciului produs la nivelul ... inclusiv la administratiile bazinale de apa subordonate, ca urmare a nerespectarii prevederilor legale referitoare la efectuarea cheltuielilor de personal si luarea masurilor legale pentru recuperarea prejudiciului suferit si virarea sumelor cuvenite la bugetul statului.

Cu ocazia controlului judecatoresc exercitat impotriva deciziilor mai sus mentionate, instantele de judecata au statuat asupra prerogativei legiuitorului de a stabili salarizarea personalului din institutiile publice, prin contractele colective de munca neputandu-se inlatura de la aplicare dispozitiile legale imperative.

Asa cum a retinut si prima instanta, prevederile legale referitoare la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice au o forta juridica superioara, angajatorul neputandu-si asuma obligatia platii unor sume de bani care exced unor prevederi legale, iar angajatii nu pot dobandi alte drepturi salariale decat cele stabilite in legile de salarizare.

Este adevarat ca prin Decizia nr. 17/2016 pronuntata  de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila, s-a stabilit in interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 si art. 26 lit. h raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. 5, art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr. 62/2011 si a prevederilor art. 229 alin. 4, art. 254 si art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii, republicat, ca o decizie a Curtii de Conturi, emisa in exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea in institutiile publice, nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constatata de catre instantele judecatoresti, in conditiile legii.

In interpretarea prevederilor art. 138 alin. 3-5 si art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca negociate cu nerespectarea art. 138 alin. 1-3 din Legea nr. 62/2011 poate fi ceruta de catre partile interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, respectiv poate fi invocata de catre instanta, din oficiu, pe durata existentei contractului colectiv de munca.

Se retine insa in motivare ca este posibil controlul legalitatii unei astfel de clauze atat in litigiile in care se solicita pe cale principala aplicarea unei astfel de sanctiuni (prin actiunea sau cererea reconventionala a angajatorului), dar si pe cale de exceptie, in litigiile in care se solicita valorificarea clauzei sau, dimpotriva, se contesta efectele juridice ale acesteia.

Sintagma „a constata nulitatea pe cale de exceptie” presupune ca instanta, pe cale incidentala, sa nu recunoasca efectele juridice produse de o clauza nelegala, exceptia la care textul de lege face referire nefiind o exceptie de drept procesual, ci un mijloc de aparare a intereselor generale care permite analiza conformitatii cu legea a clauzei respective.

     Acest rationament nu contravine dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii, republicat, intrucat instanta are posibilitatea de a invoca nulitatea pe cale de exceptie intr-un litigiu in care se analizeaza eficacitatea juridica a respectivei clauze din contractul colectiv de munca pe toata durata sa de existenta, in conditiile in care efectele acesteia se produc si dupa expirarea termenului convenit de parti pentru punerea in executare a contractului.

Existenta unei clauze ce instituie o situatie juridica de care beneficiarul se poate prevala nu se limiteaza la termenul pentru care a fost incheiat contractul, ci reprezinta perioada in care partile pot invoca efectele juridice generate de executarea sau neexecutarea clauzei. O interpretare restrictiva a acestor dispozitii ar permite valorificarea unei clauze contractuale, fara posibilitatea de cenzurare a legalitatii sale.

Ca atare, intr-un dosar in care se solicita restituirea platilor efectuate in temeiul acestei clauze, instanta poate pune in discutie si analiza, printr-un act de judecata propriu, legalitatea clauzei, fara a fi tinuta de constatarile Curtii de Conturi, institutie care se afla intr-un raport juridic de drept fiscal cu angajatorul, raport in baza caruia acesta a fost obligat a actiona in vederea recuperarii pagubei. Decizia Curtii de Conturi, ce instituie o prezumtie relativa privind situatia juridica constatata, poate constitui un mijloc de proba in procesul de stabilire a legalitatii acelei clauze.

     Este adevarat ca, potrivit dispozitiilor art. 229 alin. 1 Codul muncii contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca, iar potrivit alin. 4 contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor.

Insa, potrivit art. 132 alin. 1 din Legea 62/2011 clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege, iar art. 138 din aceeasi lege stabileste ca:

    (1) Prin contractele/acordurile colective de munca incheiate in sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi in bani si in natura, altele decat cele prevazute de legislatia in vigoare pentru categoria respectiva de personal.

   (2) Prin exceptie de la prevederile art. 129 alin. 3 contractele colective de munca in sectorul bugetar se negociaza, in conditiile legii, dupa aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale ordonatorilor de credite, in limitele si in conditiile stabilite prin acestea.

    (3) Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege in limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin contracte colective de munca. In cazul in care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale intre limite minime si maxime, drepturile salariale concrete se determina prin negocieri colective, dar numai intre limitele legale.

   (4) Clauzele cuprinse in contractele colective de munca incheiate cu incalcarea prevederilor alin. 1 - 3 sunt lovite de nulitate.

Ca urmare, sumele primite au avut ca temei clauzele cuprinse in Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ... aflate insa in contradictie cu legile care reglementeaza salarizarea pentru anii 2014 si 2015, avand o forta juridica superioara si care nu prevedeau acordarea unor astfel de drepturi.

Faptul ca art. 138 alin. 5 din Legea nr. 62/2011 prevede ca raspunderea pentru incheierea, in aceste conditii, a contractului colectiv de munca revine angajatorului, instituirea unei astfel de raspunderi nu este de natura a-l scuti pe salariat de obligatia de a restitui o suma incasata necuvenit.  

  Chiar daca, conform art. 138 alin. 5 din Legea nr. 62/2011, in sarcina salariatului nu poate fi retinuta niciun fel de raspundere bazata pe culpa, textul de lege mentionat nu exclude posibilitatea de aplicare a dispozitiilor art. 256 din Codul muncii, intr-un litigiu initiat de angajatorul care tinde sa isi indeplineasca obligatia izvorata din raportul juridic de drept fiscal ce antreneaza raspunderea sa fata de stat, de a recupera suma platita nedatorat si care se intemeiaza, in raportul cu salariatul, pe o institutie juridica distincta de cea a raspunderii patrimoniale, care nu presupune culpa, ci doar o imbogatire fara justa cauza a patrimoniului acestuia.

     Desi este reglementata in Codul muncii la cap. III - Raspunderea patrimoniala, din titlul XI - Raspunderea juridica, institutia restituirii sumelor nedatorate achitate salariatilor nu se confunda cu raspunderea patrimoniala, aceasta interpretare data textului de lege fiind confirmata prin Decizia nr. 274/2011 a Curtii Constitutionale in considerentele careia se retine ca „textul de lege criticat (s.n. art. 256 din Codul muncii actual) nu da o definitie exacta a notiunii de «suma nedatorata» si nici nu detaliaza conditiile in care se naste obligatia de restituire. El vine sa acopere insa, prin excluderea tuturor celorlalte situatii prevazute de lege care antreneaza raspunderea patrimoniala a salariatului, cazurile cand, fara a fi retinuta vinovatia acestuia, este obligat la restituirea unor sume incasate de la angajator, intrucat acestea nu i se cuveneau, neexistand o justa cauza.”

Ca urmare, nu se poate retine ca salariatul nu ar mai trebui sa restituie sumele incasate necuvenit, intrucat le-a incasat cu buna-credinta. Prezenta actiune nu reprezinta o actiune in raspundere patrimoniala bazata pe culpa salariatului, ci o actiune derivand din imbogatirea fara justa cauza a patrimoniului acestuia.

Pe de alta parte, la data de 28.03.2018 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului platit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentand venituri de natura salariala.

Potrivit prevederilor art. 1 prezenta lege se aplica personalului ale carui venituri de natura salariala au fost stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului platit din fonduri publice aplicabile anterior intrarii in vigoare a prezentei legi.

Conform art. 2 se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala incasate in temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de munca in vigoare la data platii acestor drepturi, sume considerate a fi incasate nelegal si pe care personalul prevazut la art. 1 trebuie sa le restituie drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte structuri/institutii cu atributii de control a unor prejudicii.

Sumele recuperate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevazute la alin. 1, nu se restituie.

Se exonereaza de la plata si impozitul pe venit, contributiile sociale si obligatiile fiscale accesorii drepturilor de natura salariala prevazute la alin. 1, consecinta a constatarii Curtii de Conturi sau a altor structuri/institutii cu atributii de control a unor prejudicii, atat pentru salariati, cat si pentru angajatorii acestora.

Drept urmare, in speta de fata obligatia de restituire a fost stinsa prin aparitia Legii nr. 78/2018 prin care s-a aprobat exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala pe care personalul prevazut la art. 1 trebuie sa le restituie drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control a unor prejudicii.

Imprejurarile de fapt si de drept incidente unei cauze trebuiesc analizate prin raportare la obiectul actiunii si la circumstantele sale, rolul instantelor judecatoresti fiind acela de a realiza justitia, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective, iar instanta de judecata nu are competenta sa refuze incidenta unui act normativ adoptat cu putere de lege avand efect exonerator de la plata.

In consecinta, ca urmare a intervenirii unei situatii juridice noi care il exonereaza pe apelantul-parat de la restituirea prejudiciului, curtea va respinge ca nefondata actiunea reclamantei ... prin ...

In conformitate cu dispozitiile art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedura civila va fi admis apelul declarat de parat, schimbata in parte sentinta civila apelata si, in rejudecare:

Va fi respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamanta ... prin ...