Dovada sediului persoanei juridice.

Art. 229 din Codul civil

Art.155 alin. 1 Cod de procedura civila

 

Pe de alta parte, art.155 alin. 1 pct. 3 Noul Cod de procedura civila, arata ca persoanele juridice se citeaza fie la sediul principal fie, dupa caz, la sediul dezmembramantului lor, nefiind prevazute, ca alternative, situatia unei persoane juridice fara sediu, ori a unei persoane juridice care nu functioneaza la sediul declarat. Asadar, in cazul persoanelor juridice, legiuitorul opteaza pentru notiunea de sediu ca situatie juridica („sediul declarat”), spre deosebire de persoanele fizice, in cazul carora notiunea de domiciliu vizeaza o situatie de fapt. Astfel,  in cazul acestora din urma, legea prevede necesitatea citarii lor la „domiciliul” de fapt, astfel: in cazul in care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la resedinta cunoscuta ori la locul ales de ele; in lipsa acestora, citarea poate fi facuta la locul cunoscut unde isi desfasoara permanent activitatea curenta  (art. 155 al. 1 pct.6 C.proc.civ.)

De altfel, potrivit dispozitiilor art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, in ipoteza in care nu mai sunt indeplinite conditiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social ori transferului dreptului de folosinta sau proprietate asupra spatiului cu destinatie de sediu social, societatea se dizolva.

Prin urmare, de vreme ce societatea nu mai are sediul cunoscut potrivit mentiunilor din Registrul comertului, ea va fi supusa dizolvarii in procedura care se deruleaza in fata tribunalului, nefiind rational sa se considere ca societatea si-a schimbat sediul cu respectarea prevederilor legale in alta locatie, unde ar trebui citata, de vreme ce in Registrul comertului nu se regasesc mentiunile de publicitate.

Art. 229 din Codul civil arata ca in raporturile cu tertii, dovada sediului persoanei juridice se face cu mentiunile inscrise in registrele de publicitate sau de evidenta prevazute de lege pentru persoana juridica respectiva, iar in lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea sediului nu va putea fi opusa altor persoane.

Totodata, art.5 alin.1 din Legea nr.26/1990 prevede ca inmatricularea si mentiunile sunt opozabile tertilor de la data efectuarii lor in registrul comertului ori de la publicarea in Monitorul Oficial sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.

Printre mentiunile obligatorii care trebuie sa se regaseasca pe toate documentele, indiferent de forma, care emana de la persoana juridica art. 231 din Noul Cod civil enumera si sediul, astfel ca orice schimbare sau modificare nepublicata in Registrul comertului nu poate fi luata in seama.

 

(Decizia nr. 463/R-COM
/
10 Martie 2016)

 

Prin Incheierea din data de 21.10.2015, pronuntata de Tribunalul Valcea, Sectia a II-a civila, in baza art.242 alin.1 Cod procedura civila a dispus suspendarea cauzei pana la avansarea de catre reclamantul ONRC Valcea a remuneratiei provizorii curatorului special.

Impotriva incheierii de mai sus a formulat recurs reclamantul Oficiul National al Registrului Comertului, prin Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Valcea, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, sustinand ca actiunile formulate de acesta impotriva societatilor care nu-si indeplinesc obligatiile legale nu sunt supuse taxei de timbru si prin urmare, niciunei obligatii care ar rezulta din promovarea unor astfel de actiuni, ONRC nefacand altceva decat sa respecte dispozitiile legale.

Prin urmare, promovarea actiunilor de dizolvare de catre recurent impotriva societatilor care nu-si indeplinesc obligatiile legale, reprezinta respectarea unui interes public ce rezida expres din dispozitiile legale si nu un interes personal pentru a se retine in sarcina sa obligatia de achitare a onorariului curatorului desemnat.

Considera ca art. 58 C.proc.civ. stabileste limitativ cele doua ipoteze in care se impune desemnarea curatorului special pentru protejarea intereselor unei persoane juridice, ipoteze ce nu se regasesc in speta.

Modalitatea de remunerare a curatorului special numit de instanta in conditiile art.58 din Codul de procedura civila este reglementata in art.48 si art.49 din O.U.G. nr.80/2013, din care rezulta ca aceste sume reprezinta cheltuieli de judecata si trebuie puse in sarcina partii care pierde procesul.

Este invederata practica Curtii de Apel Bucuresti (dosar nr.1572/93/2013), Curtii de Apel Pitesti (dosarul nr.1905/90/2014) si a Curtii de Apel Craiova (dosar 12933/63/2013), in care instanta a inlaturat obligarea institutiei la plata onorariului curatorului special, retinand ca de vreme ce autoritatea este scutita de taxe judiciare de timbru nu se poate admite ca legiuitorul a urmarit ca aceasta sa efectueze alte cheltuieli.

Analizand incheierea atacata prin prisma criticilor invocate si in raport de dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Criticile recurentei vizeaza gresita aplicare de catre prima instanta a dispozitiilor din Noul Cod de procedura civila referitoare la citare, precum si modul de stabilire a onorariului curatorului in sarcina reclamantei.

Cererea de chemare in judecata a avut ca obiect dizolvarea societatii parate si, fata de faptul ca procedura de citare cu parata nu a putu fi indeplinita, tribunalul a procedat la aplicarea art. 167 Cod procedura civila, citand parata prin publicitate, dispunand masurile prevazute de textul indicat, referitoare la desemnarea din oficiu a unui curator dintre avocatii Baroului.

Ca o consecinta, s-a dispus ca remuneratia provizorie a curatorului sa fie avansata de catre reclamantul ORC de pe langa Tribunalul Valcea, potrivit dispozitiilor art.48 alin.2 din O.U.G nr.80/2013.

In acest context, Curtea retine dispozitiile art.168 din Noul Cod de procedura civila, potrivit carora  daca legea sau instanta dispune ca citarea partilor sau comunicarea anumitor acte de procedura sa se faca prin afisare, aceasta afisare se va face la instanta de catre grefier, iar in afara instantei, de agentii insarcinati cu comunicarea actelor de procedura, incheindu-se un proces-verbal, potrivit art. 164, ce se va depune la dosar.

Art. 167 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila se refera la citarea prin publicitate a paratului persoana fizica, deoarece mentioneaza expres domiciliul acestuia sau la alt loc unde sa fie citat.

Si art. 155 alin. 1 pct. 14 Noul Cod de procedura civila arata ca persoanele cu domiciliul sau resedinta necunoscuta se vor cita potrivit art. 167 Noul Cod de procedura civila, legea nefacand nicio referire la sediu pentru a se putea concluziona ca citarea prin publicitate vizeaza si persoanele juridice.

Pe de alta parte, art.155 alin. 1 pct. 3 Noul Cod de procedura civila, arata ca persoanele juridice se citeaza fie la sediul principal fie, dupa caz, la sediul dezmembramantului lor, nefiind prevazute, ca alternative, situatia unei persoane juridice fara sediu, ori a unei persoane juridice care nu functioneaza la sediul declarat. Asadar, in cazul persoanelor juridice, legiuitorul opteaza pentru notiunea de sediu ca situatie juridica („sediul declarat”), spre deosebire de persoanele fizice, in cazul carora notiunea de domiciliu vizeaza o situatie de fapt. Astfel,  in cazul acestora din urma, legea prevede necesitatea citarii lor la „domiciliul” de fapt, astfel: in cazul in care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la resedinta cunoscuta ori la locul ales de ele; in lipsa acestora, citarea poate fi facuta la locul cunoscut unde isi desfasoara permanent activitatea curenta  (art. 155 al. 1 pct.6 C.proc.civ.)

De altfel, potrivit dispozitiilor art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, in ipoteza in care nu mai sunt indeplinite conditiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social ori transferului dreptului de folosinta sau proprietate asupra spatiului cu destinatie de sediu social, societatea se dizolva.

Prin urmare, de vreme ce societatea nu mai are sediul cunoscut potrivit mentiunilor din Registrul comertului, ea va fi supusa dizolvarii in procedura care se deruleaza in fata tribunalului, nefiind rational sa se considere ca societatea si-a schimbat sediul cu respectarea prevederilor legale in alta locatie, unde ar trebui citata, de vreme ce in Registrul comertului nu se regasesc mentiunile de publicitate.

Art. 229 din Codul civil arata ca in raporturile cu tertii, dovada sediului persoanei juridice se face cu mentiunile inscrise in registrele de publicitate sau de evidenta prevazute de lege pentru persoana juridica respectiva, iar in lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea sediului nu va putea fi opusa altor persoane.

Totodata, art.5 alin.1 din Legea nr.26/1990 prevede ca inmatricularea si mentiunile sunt opozabile tertilor de la data efectuarii lor in registrul comertului ori de la publicarea in Monitorul Oficial sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.

Printre mentiunile obligatorii care trebuie sa se regaseasca pe toate documentele, indiferent de forma, care emana de la persoana juridica art. 231 din Noul Cod civil enumera si sediul, astfel ca orice schimbare sau modificare nepublicata in Registrul comertului nu poate fi luata in seama.

Raportand aceasta situatie la procedura care se deruleaza la instanta, fata de dispozitiile art. 155 alin. 1 pct. 3 si art. 167 alin. 1 din  Noul Cod de procedura civila, rezulta ca persoana juridica despre care se sustine ca nu mia functioneaza la sediul declarat, fara a se face o mentiune in acest sens in Registru, supusa procedurii dizolvarii, nu poate fi citata prin publicitate.

In consecinta, nu se poate aplica art.167 din Noul Cod de procedura civila, care a reprezentat temei pentru suspendarea judecatii.

In acest context, critica referitoare la aplicarea art.58 Noul Cod de procedura civila coroborat cu normele O.U.G. nr.80/2013, nu se mai impune a fi analizata, deoarece textul nu este aplicabil in prezenta cauza.

Fata de considerentele expuse, Curtea, in temeiul art.496 Noul Cod de procedura civila, a admis recursul, a casat incheierea si a trimis cauza pentru continuarea judecatii.