Proportionalitatea onorariului avocatial in ansamblul general al cauzei , chestiune de temeinicie lasata la aprecierea instantei de judecata.
19 martie 2020Raporturi juridice de drept administrativ. Cerere de chemare in garantie.
19 martie 2020
Propunere de arestare preventiva.
Art. 215 pct. 2 lit. e) din Codul de procedura penala
Trecerea timpului reprezinta un factor important in raport cu care se evalueaza pericolul pentru ordinea publica pe care persoana inculpatilor il reprezinta.
Pe de o parte, masura arestarii preventive trebuie aplicata prompt si eficient, cat mai aproape de momentul in care autoritatea de cercetare penala constata ca are suficient de multe probe si indicii asupra savarsirii unei infractiuni, si nu dupa trecerea unui interval de timp lung.
Pe de alta parte, infractiunile de care sunt acuzati inculpatii fiind savarsite in exercitarea atributiilor de serviciu, este necesar ca in cauza sa se faca aplicarea art. 215 pct. 2 lit. e) din Codul de procedura penala.
(Incheierea nr.105/C-CC-DL/26 noiembrie 2015)
Prin incheierea penala nr. 121 din data de 18 noiembrie 2015 pronuntata de Tribunalul Arges, in temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedura penala, s-a respins propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul Arges privind arestarea preventiva a inculpatilor AI, ADI, ALG, LN, TI, MG, UV si DE si s-a dispus punerea lor in libertate.
In temeiul art. 227 alin. 2 Cod procedura penala, s-a luat impotriva inculpatilor masura preventiva a controlului judiciar prevazuta de art. 211 Cod procedura penala, pe o perioada de 30 de zile incepand cu data de 18.11.2015 si pana la 17.12.2015.
In baza art.215 alin.1 si 2 Cod procedura penala, pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatii au fost obligati sa respecte urmatoarele obligatii:
- sa se prezinte la organul de urmarire penala ori de cate ori sunt chemati ;
- sa informeze de indata organul judiciar in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
- sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere intocmit de organele de politie sau ori de cate ori sunt chemati;
- sa nu depaseasca teritoriul tarii;
- sa nu se apropie de ceilalti participanti la comiterea infractiunii, martori sau experti si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect, pe nicio cale.
S-a atras atentia inculpatilor ca, in caz de incalcare cu rea credinta a obligatiilor care le revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
In baza art. 275 alin 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Arges a constatat ca, la data de 18.11.2015, Parchetul de pe langa Tribunalul Arges a solicitat arestarea preventiva a inculpatilor AI, ADI, ALG, LN, TI, MG, UV si DE.
Examinand propunerea, pe baza intregului material probatoriu atasat, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 202 alin. 1 Cod procedura penala, masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune si daca sunt necesare in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni.
In aliniatul 3 al aceluiasi text de lege se arata ca orice masura trebuie sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fata de care este luata si necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea acesteia.
Din economia textelor citate rezulta fara dubiu ca pentru luarea oricarei masuri preventive este necesar sa existe probe sau indicii temeinice din care rezulta presupunerea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune.
Potrivit art. 223 alin. 2 Cod procedura penala, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit o infractiune de spalarea banilor si evaziune fiscala (….) si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care provine, a antecedentelor penale si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
Din economia textului de lege citat, judecatorul a retinut ca, pentru luarea acestei masuri preventive, cea mai severa privind libertatea persoanei, este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii: sa existe suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit una dintre infractiunile enumerate in textul de lege si, din examinarea unei serii de circumstante privind fapta si persoana inculpatului, sa rezulte necesitatea privarii de libertate pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
In ce priveste cea de-a doua conditie, s-a apreciat ca, pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica, prin privarea de libertate a inculpatilor, este absolut necesar ca respectiva stare de pericol sa existe.
Analizand cele doua conditii impuse de lege pentru luarea masurii arestarii preventive, Judecatorul de drepturi si libertati a constatat, pe baza materialului probator al cauzei, ca in speta exista suspiciuni rezonabile ca inculpatii au savarsit faptele pentru care sunt cercetati si ca unele dintre aceste fapte se regasesc in enumerarea pe care o face textul de lege.
De asemenea, s-a subliniat ca faptele aflate in curs de cercetare sunt unele grave, data fiind amploarea fenomenului de exploatare ilegala de material lemnos care aduce grave prejudicii fondului forestier national.
Prin urmare, a apreciat judecatorul, conditia privind suspiciunea rezonabila de comitere a faptelor, precum si cea referitoare la limitele de pedeapsa sunt indeplinite.
In legatura cu conditia privind necesitatea inlaturarii unei stari de pericol pentru ordinea publica prin arestarea inculpatilor, judecatorul de la prima instanta a constatat ca faptele aflate in curs de cercetare se presupune a fi fost comise in perioada 2008-2012, la data de 12.11.2012 dispunandu-se inceperea urmaririi penale fata de inculpati si efectuandu-se perchezitii domiciliare ample la domiciliile acestora si la sediul si punctele de lucru ale societatii comerciale.
Prin urmare, activitatea infractionala a inculpatilor a fost cunoscuta organelor de ancheta la data de 12.11.2012, poate nu si amploarea ei sustinuta acum prin referatul cu propunerea de arestare preventiva, insa apropiata de ceea ce se sustine acum, data fiind incadrarea juridica a faptelor pentru care s-a inceput atunci urmarirea penala. De la acea data, in decembrie 2014 s-a dispus efectuarea in cauza a unor expertize (contabila si silvica) foarte laborioase, la 11.11.2015 a fost schimbata incadrarea juridica a faptelor si s-a dispus extinderea urmaririi penale pentru alte fapte, iar la 16.11.2015 a fost pusa in miscare actiunea penala.
In acest context, instanta a considerat ca se impune a se analiza daca in momentul de fata exista o stare de pericol pentru ordinea publica ce trebuie inlaturata prin arestarea inculpatilor, raportat la perioada scursa de la momentul savarsirii faptelor.
Desi in referat procurorul sustine ca starea de pericol exista si nu s-a diminuat odata cu trecerea unui anumit timp de la momentul interventiei organelor de politie prin efectuarea unor perchezitii domiciliare la sediul societatilor comerciale administrate de catre inculpati (in anul 2012), s-a apreciat ca timpul scurs de la data comiterii faptelor nu poate sa fie ignorat atunci cand se pune problema diminuarii unei stari de pericol anterioare, ci chiar a existentei in acest moment a unei stari de pericol ce este necesar a fi inlaturata prin privarea de libertate a inculpatilor.
S-a mai retinut ca procurorul a sustinut ca dimensiunile acestui pericol nu trebuie raportate exclusiv la trecerea timpului si la o eventuala diminuare a acestora (cauzata, in deosebi, de complexitatea expertizelor tehnice), ignorand astfel gravitatea deosebita a faptelor, gravitate reliefata de pedepsele prevazute de lege pentru aceste infractiuni, de modalitatile si imprejurarile in care au fost comise, amploarea activitatilor infractionale in sine, care s-a intins pe o perioada indelungata, numarul mare de persoane implicate, impactul social al unor asemenea fenomene infractionale.
Judecatorul de drepturi si libertati a apreciat ca este indubitabil ca la momentul savarsirii faptelor si imediat dupa aceea pericolul despre care vorbeste procurorul si pe care il cere legea drept conditie pentru arestarea preventiva exista si era dovedit de natura infractiunilor si de necesitatea unei reactii prompte si eficiente a organelor judiciare.
In legatura cu acest aspect, s-a constatat ca si CEDO a statuat (in cauza Letellier c. Frantei) ca in circumstante exceptionale, prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot suscita o tulburare la nivel social de natura sa justifice detentia inainte de proces. Or, in opinia judecatorului, in momentul de fata, la trei ani dupa comiterea faptelor, in speta nu se mai poate vorbi despre o tulburare sociala determinata de reactia publicului sau de circumstante exceptionale.
Si, in aceeasi speta, s-a mai aratat ca gravitatea unei fapte antisociale nu ar putea fi apreciata ca motiv pertinent si suficient pentru detentia preventiva, decat daca liberarea celui in cauza, ar constitui in mod real o tulburare a ordinii publice. Si tot CEDO concluzioneaza ca, detentia nu este legitima decat daca ordinea publica ramane realmente amenintata.
Sintetizand, in acord cu jurisprudenta CEDO, starea de pericol care trebuie inlaturata prin privarea de libertate a unei persoane trebuie sa fie actuala, sa produca o tulburare reala a ordinii publice, iar lasarea in libertate a infractorului sa reprezinte o amenintare la adresa ordinii publice.
Or, s-a apreciat de catre judecatorul de la prima instanta ca, in momentul de fata, nu exista nicio proba ca ordinea publica ar fi realmente amenintata prin lasarea in libertate a inculpatilor. A motiva existenta starii de pericol pentru ordinea publica a lasarii in libertate a inculpatilor prin natura infractiunilor si prin gravitatea faptelor este pertinent in momentul savarsirii faptelor si o perioada rezonabila dupa.
S-a apreciat insa, in acord cu jurisprudenta CEDO, ca dupa acest moment o atare motivare nu mai este nici suficienta, nici convingatoare, dat fiind ca nu este vorba despre fapte comise in perioada 2008-2012 si descoperite acum, ci despre fapte descoperite in chiar momentul epuizarii lor. In acest context, s-a pus intrebarea de ce in 2012 si imediat dupa nu a existat o stare de pericol ce trebuia inlaturata prin arestarea inculpatilor, iar acum exista, desi efectul trecerii timpului este unul invers, de diminuare.
Judecatorul a stabilit deci, ca in momentul de fata, a deduce si a motiva existenta starii de pericol pentru ordinea publica prin natura si gravitatea faptelor, la trei ani dupa comiterea lor, nu este suficient, iar alte probe ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta un pericol real si actual pentru ordinea publica nu au fost indicate de catre procuror, astfel incat s-a apreciat ca la acest moment detentia poate fi evitata.
In sfarsit, CEDO, in cauza Witold Litwa c. Poloniei, a mai statuat ca autoritatile nationale trebuie sa analizeze posibilitatea de a lua alte masuri mai putin intruzive, iar in cazul in care se opteaza pentru masuri privative de libertate, motivele privarii de libertate sa poata fi considerate, in circumstantele cauzei, ca fiind convingatoare si pertinente.
Or, in circumstantele cauzei, referitor la scopul instituit de art. 223 alin. 2 din noul Cod procedura penala, respectiv acela ca privarea de libertate sa fie necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica, judecatorul de drepturi si libertati a apreciat ca aceasta necesitate nu exista. Jurisprudenta CEDO, in aplicarea art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, stabileste ca necesitatea este un criteriu ce trebuie avut in vedere la luarea masurilor privative de libertate, in sensul aprecierii daca acestea sunt oportune, rezonabile si strict cerute de imprejurarile situatiei.
In legatura cu persoana inculpatilor, s-a constatat ca acestia au, majoritatea, studii superioare, provin din medii sociale sanatoase, avand familii si copii, iar pana in prezent nu au avut de-a face cu legea penala.
De aceea, judecatorul de la prima instanta a considerat ca masura solicitata de procuror nu este nici rezonabila, nici ceruta de imprejurarile situatiei, dat fiind ca in momentul de fata, la trei ani dupa comiterea faptelor, nu exista o stare de pericol pentru ordinea publica ce trebuie inlaturata prin privarea de libertate a inculpatilor.
Un alt criteriu la care jurisprudenta CEDO face referire in legatura cu aplicarea art. 5 din Conventie este proportionalitatea masurii preventive luate, criteriu preluat si noua legislatie penala romana in art. 202 alin. 3 Cod procedura penala. Asa cum s-a aratat mai sus, acest text de lege cere ca orice masura preventiva sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse si necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea ei. In opinia judecatorului, in speta masura solicitata nu este necesara scopului pentru care se ia o astfel de masura, anume inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica, stare care in momentul de fata nu exista.
Tot in ce priveste scopul, s-a observat ca procurorul invoca si buna desfasurare a procesului penal, desi isi intemeiaza propunerea exclusiv pe dispozitiile art. 223 alin. 2 Cod procedura penala, in care nu se regaseste scopul pomenit. De asemenea, s-a notat ca procurorul isi motiveaza optiunea pentru arestarea preventiva pe buna desfasurare a procesului penal, sustinand ca inculpatii ar putea influenta parti din proces, martori, experti, etc.
Judecatorul a considerat ca, daca ar fi existat probe cu privire la astfel de manopere din partea inculpatilor, s-ar fi solicitat arestarea in temeiul art. 223 alin. 1 Cod procedura penala, care prevede cazuri speciale de arestare in ipoteza ingreunarii anchetei penale. S-a mai precizat ca sintagma „buna desfasurare a procesului penal” folosita de art. 202 alin. 1 Cod procedura penala nu are in vedere nicidecum privarea de libertate a unei persoane in vederea administrarii probelor, cu atat mai mult cu cat, fiind o cauza complexa, acest proces se poate intinde pe o perioada indelungata.
Fata de toate acestea, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta a apreciat ca propunerea de arestare nu este intemeiata pe motive convingatoare in circumstantele date, mai convingatoare si mai pertinenta, in raport cu scopul general al masurilor preventive si cu timpul scurs de la comiterea faptelor fiind masura controlului judiciar, prev. de art. 211 Cod procedura penala, deoarece singurul scop pentru care se impune luarea unei masuri preventive este cel prevazut de art. 202 alin 1 Cod procedura penala, iar controlul judiciar este o masura suficienta pentru realizarea acestui scop, date fiind obligatiile ce vor fi impuse inculpatilor.
Impotriva acestei incheieri au formulat contestatii Parchetul de pe langa Tribunalul Arges si inculpatii AI, ADI, ALG, LN, TI, MG, UV si DE.
Motivele contestatiei sunt pe larg expuse in practicaua acestei hotarari judecatoresti.
Examinand hotararea primei instante, din punct de vedere al motivelor invocate, in conformitate cu dispozitiile art. 417 Cod procedura penala, Curtea constata urmatoarele:
Situatia de fapt a fost corecta retinuta de catre prima instanta, care in mod corespunzator a interpretat si aplicat dispozitiile legale in materie, in raport cu ansamblul probelor administrate pana in prezent.
In ceea ce priveste contestatia formulata de catre parchet, Curtea retine urmatoarele:
In ipoteza in care sunt indeplinite cerintele cerute de legea penala pentru a se putea dispune o masura de preventie impotriva inculpatilor, la alegerea acestei masuri de preventie instanta trebuie sa aiba in vedere elementele concrete ale cauzei, rezultate din probele administrate, situatia fiecarui inculpat, necesitatea masurii de preventie in raport cu scopul acesteia si situatia de fapt existenta in cauza, garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale inculpatilor, in asa fel incat masura de preventie dispusa sa nu aiba un caracter excesiv si, nu in ultimul rand, respectarea cerintelor principiului proportionalitatii, sub toate aspectele sale, principiu care impune o corecta adecvare a masurii de preventie aleasa la situatia de fapt, dar si la scopul concret vizat prin restrangerea libertatii individuale ca urmare a aplicarii unei astfel de masuri procesuale.
Curtea constata ca prima instanta a avut in vedere toate aceste aspecte, inclusiv cerinta ca masura de preventie dispusa sa fie adecvata unuia dintre scopurile la care se refera art. 202 Cod procedura penala.
Acuzatiile formulate impotriva inculpatilor sunt grave, insa la fel de important este si faptul ca in aceasta cauza cercetarea penala a inceput cu mai multi ani in urma, cand existau indicii si probe concrete asupra savarsirii unor infractiuni de natura acelora pentru care sunt acuzati inculpatii, fara insa a se solicita instantei, la vremea respectiva, de catre procuror aplicarea masurii arestarii preventive. Este evident ca trecerea timpului reprezinta un factor important in raport de care pericolul pentru ordinea publica pe care persoana inculpatilor il reprezinta, in sensul legii penale, s-a diminuat. Masura arestarii preventive trebuie aplicata prompt si eficient, cat mai aproape de momentul in care autoritatea de cercetare penala constata ca are suficient de multe probe si indicii asupra savarsiri unei infractiuni, si nu dupa trecerea unui interval de timp mai lung, justificat de necesitatea administrarii unei noi probe. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu dispozitiile procesual penale, anterior era suficient sa existe simple indicii pentru a se putea dispune aplicarea masurii de preventie a arestarii preventive, iar in raport cu noile dispozitii procesual penale este necesar a se demonstra existenta unei suspiciuni rezonabile pentru savarsirea unei fapte penale si, evident, indeplinirea si a celorlalte conditii cu scopul de a se aplica inculpatilor o masura de preventie grava, cum este aceea a arestului preventiv.
Un alt aspect pe care il retine Curtea se refera la apararile formulate de catre inculpati si care vizeaza modul de administrare a probatoriului in aceasta faza a procesului penal, in special in ceea ce priveste cererile si exceptiile formulate de acestia. Imprejurarea ca urmeaza sa se raspunda la aceste cereri si exceptii de catre organul de cercetare penala este, in opinia instantei, un argument important pentru a considera ca in acest moment nu se justifica aplicarea unei masuri de preventie aspre, cum ar fi aceea a arestarii preventive.
Un al treilea aspect se refera la elemente de circumstantiere personala ale inculpatilor, acestia avand anterior formularii acuzatiilor o conduita sociala buna si, mai ales, nu au antecedente penale. Toate aceste aspecte de circumstantiere, invocate de catre inculpati in sustinerile lor, reprezinta un argument important pentru a considera ca nu se impune aplicarea masurii arestului preventiv.
Prin urmare, Curtea constata ca in mod corect prima instanta a argumentat si a stabilit ca masura preventiva a controlului judiciar este necesara si suficienta, in raport cu toate criteriile prevazute de lege, pentru a garanta realizarea scopurilor procesului penal in aceasta cauza, potrivit dispozitiilor art. 202 Cod procedura penala.
In consecinta, aplicarea masurii arestarii preventive, pe care o solicita parchetul, are, in acest moment procesual, pentru fiecare dintre inculpatii din aceasta cauza, un caracter excesiv, deoarece, in esenta, nu sunt respectate cerintele principiului proportionalitatii sub toate aspectele privind legitimitatea unei astfel de masuri de preventie. Restrangerea exercitiului libertatii individuale a inculpatilor, prin constrangerile severe pe care le impune masura arestarii preventive, nu are o justificare temeinica nici in ceea ce priveste evolutia cercetarilor penale in aceasta cauza, in raport cu data savarsirii infractiunilor, cu elementele de circumstantiere personala favorabile fiecaruia dintre inculpati si cu scopurile procesului penal, asa cum sunt mentionate de catre legiuitor. Numai referirea la gravitatea acuzatiilor aduse inculpatilor, pe care o sustine parchetul, nu este suficienta pentru a justifica o astfel de masura de preventie severa.
Curtea reaminteste in acest sens si dispozitiile art. 53 din Constitutia Romaniei, care conditioneaza restrangerea exercitiului unor drepturi de mai multe aspecte, fiecare dintre conditiile respective trebuind sa fie analizate si interpretate in concret, in raport de particularitatile inculpatilor si a cauzei. Trebuie sa se aiba in vedere, de asemenea, ca art. 23 din Constitutie garanteaza libertatea individuala, iar restrangerile aduse acesteia trebuie sa fie subsumate normelor constitutionale mai sus amintite, dar si dispozitiilor art. 53 din Legea fundamentala, in interpretarea si analiza concreta pe care o implica fiecare cauza penala.
Curtea constata ca sustinerile formulate de catre inculpati nu sunt intemeiate. Elementele obiective ale situatiei de fapt, dar si elementele subiective privind circumstantierea fiecaruia dintre inculpati, la care se adauga stadiul procesul al cauzei, justifica pe deplin aplicarea masurii controlului judiciar, asa cum a dispus prima instanta.
Eventualele dificultati in a indeplini obligatiile si interdictiile specifice acestei masuri, pe care unii dintre inculpatii-contestatori le-au invocat, nu reprezinta un argument juridic eficient, in sensul legii penale, pentru a modifica interdictiile dispuse sau chiar pentru a revoca masura de preventie.
Curtea reaminteste ca orice masura de preventie aplicata presupune restrangeri ale libertatii individuale si conditionari privind conduita cotidiana a fiecarui inculpat, la care acestia sunt obligati sa le respecte si, in consecinta, sa aiba un mod de viata adecvat acestora.
Contestatia parchetului este fondata, deoarece prima instanta nu a avut in vedere si faptul ca infractiunile pentru care sunt acuzati inculpatii au fost savarsite in exercitarea, dupa caz, a atributiilor de serviciu sau a unei activitati profesionale. Pentru a se garanta ca in viitor, pe durata procesului penal, inculpatii sa nu mai savarseasca astfel de fapte si, totodata, a se garanta buna desfasurare a relatiilor de serviciu si a atributiilor stabilite de lege din cadrul unitatilor sau din sfera activitatilor profesionale in care inculpatii au actionat, este necesar ca in cauza sa se faca aplicarea dispozitiilor art. 215 pct. 2 lit. e ) din Codul procedura penala, in sensul interdictiei ca, pe durata masurii de preventie aplicate, sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia au savarsit fapta.
Pentru considerentele mai sus expuse, a fost admisa contestatia formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Arges si se va desfiinta in parte incheierea.
In baza disp.art.215 pct.2 lit. e) Cod procedura penala, s-a impus inculpatilor
ca pe timpul controlului judiciar sa nu exercite profesia, meseria sau, dupa caz, sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia au savarsit fapta.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale incheierii contestate.
Au fost respinse ca nefondate contestatiile formulate de inculpatii AI, ADI, ALG, LN, TI, MG, UV si DE impotriva aceleiasi hotarari judecatoresti.