Refuzul primarului de a angaja asistentul personal al persoanei cu handicap.Apararea primarului privind lipsa fondurilor.
18 martie 2020Acordarea grupei I de munca. Adeverinta emisa de angajator sub acest aspect.
18 martie 2020
Concediere din motive neimputabile. Desfiintarea efectiva a postului. Reorganizarea A.N.R.E. ca urmare a modificarii structurii organizatorice prin H.G.1428/2009.Comasare departamente.
Codul muncii, art. 65
Cod proc. civ., art. 304, art. 304
1
, art. 312
Modificarea structurii organizatorice a ANRE , ce a condus implicit si la desfiintarea postului ocupat de contestatoare, reprezinta atributul exclusiv al angajatorului de a hotari asupra modalitatii in care isi organizeaza activitatea.
Decizia contestata a fost emisa in aplicarea H.G.nr.1428/2008, iar prin comasarea celor doua departamente a operat o modificare efectiva a posturilor, fondata pe o cauza reala si serioasa, fiind fara echivoc faptul ca noua structura organizatorica a condus la reducerea unui numar de posturi, comparativ cu cea anterioara, avand loc si desfiintarea efectiva a locului de munca al contestatoarei, fara nicio legatura cu persoana care ocupa acest post.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale,
Decizia nr. 234 din 8 februarie 2011.
Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova contestatoarea T.M.C., in contradictoriu cu intimata A.N.R.E. a solicitat instantei sa constate netemeinicia si ilegalitatea deciziei nr.2901/2009 si sa dispuna anularea ei.
In motivare, contestatoarea a aratat ca prin decizia nr. 2901/22.12.2009 a fost desfiintat postul detinut de aceasta, desi H.G.nr. 1428/2009 si ROF ANRE anexat la H.G. nu prevad desfiintarea postului sau.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei, aratand ca A.N.R.E. este o autoritate publica, iar in cadrul politicii guvernamentale de reorganizare a sectorului bugetar, structura A.N.R.E. a fost modificata prin art. 12 alin. 1 al H.G. 1428/08.12.2009 prin aparitia unui nou departament si comasarea a doua departamente existente anterior emiterii hotararii, contestatoarea fiind director al unuia dintre departamentele comasate.
Tribunalul Prahova, prin sentinta civila nr. 1343 din 26.10.2010, a admis in parte contestatia, fiind respins si capatul contestatiei completate privind anularea deciziei nr.2901/22.12.2009 ca neintemeiat.
Impotriva sentintei a declarat recurs contestatoarea care
a sustinut ca sentinta este netemeinica si nelegala, instanta dand prioritate unei hotarari de guvern, care este un act administrativ, fata de prevederile explicite ale unei legi organice – Codul muncii.
Curtea a respins recursul declarat de contestatoare ca nefondat, retinand ca A.N.R.E. este o autoritate publica, iar art.12 alin.1 al H.G.nr.1428/8.12.2009 a reglementat o noua structura organizatorica a institutiei, descrisa in anexa nr.2 a hotararii.
Este real ca in noua structura organizatorica apare un nou departament, prin comasarea a doua departamente existente anterior, iar i intimata recunoaste faptul ca prin aparitia H.G.nr.1428/2009 si a comasarii celor doua departamente au fost desfiintate o serie de posturi, printre care si cel ocupat de contestatoare, aceasta fiind trecuta pe o functie de executie.
Solicitarea contestatoarei de a se anula Decizia nr.2901/2009 este in primul rand nefondata, deoarece aceasta decizie este de aplicabilitate generala, pentru punerea in aplicare a unei hotarari de guvern , care reproduce, la nivel de departamente, Anexa nr.2 a H.G.nr.1428/2008.
Modificarea structurii organizatorice a ANRE , ce a condus implicit si la desfiintarea postului de director al Directiei monitorizare piata ocupat de contestatoare, reprezinta atributul exclusiv al angajatorului de a hotari asupra modalitatii in care isi organizeaza activitatea.
Decizia contestata a fost emisa in aplicarea H.G.nr.1428/2008, iar prin comasarea celor doua departamente a operat o modificare efectiva a posturilor,
fondata pe o cauza reala si serioasa
, fiind fara echivoc faptul ca noua structura organizatorica a condus la reducerea unui numar de posturi, comparativ cu cea anterioara, avand loc si desfiintarea efectiva a locului de munca al contestatoarei, fara nicio legatura cu persoana care ocupa acest post.
Masurile de reorganizare, respectiv comasarea unor departamente , in intelesul prev.art.65 din Codul muncii, au fost realizate in functie de oportunitatile unitatii astfel ca nu pot fi cenzurate de catre instanta de judecata, fiind, asa cum s-a mai precizat, apanajul exclusiv al unitatii angajatoare.
(Judecator Mirela Grigore)