Lichidatorul judiciar - Insolvență

 

Art. 63

(1)
În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator judiciar, aplicându-se, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 57, art. 59-62 şi art. 140 alin. (6).

(2)
Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului judiciar de către judecătorul-sindic.

(3)
Poate fi desemnat lichidator judiciar şi administratorul judiciar desemnat anterior.

 

Comentariu

 

Deschiderea procedurii de faliment determină aplicarea dispozițiilor privind desemnarea provizorie a lichidatorului judiciar, definitivarea mandatului său prin efectul hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar, îndeplinirea actelor și a măsurilor procedurale aferente îndeplinirii atribuțiilor, textele normative care reglementează funcția administratorului judiciar fiind aplicabile în mod corespunzător. De multe ori, pentru asigurarea continuității procedurii, și pentru îndeplinirea cu celeritate a etapelor pe care le traversează o procedură de insolvență, desemnarea în funcția de lichidator judiciar a fostului administrator judiciar, este întâlnită în practică.

O situaţie aparte este aceea în care se deschide procedura insolvenţei în formă simplificată consecutiv dizolvării societăţii în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Se pune problema dacă în cazul deschiderii procedurii simplificate, în ipoteza în care a fost numit un lichidator, se impune numirea unui nou lichidator judiciar prin hotărârea de deschidere a procedurii sau poate fi menținut cel deja numit. Nimic nu se opune validării celei din urmă soluții, mai ales având în vedere realizarea, pe această cale, a unei continuități a mandatului acestuia.

Jurisprudență

 

Este în afară de orice discuție că eficiența procedurii insolvenței poate fi influențată de reglementări concurente, cum este cazul unor acte normative speciale. Astfel, se apreciză că Legea nr. 359/2004 este o astfel de reglementare specială și că aceasta este compatibilă cu Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește numirea lichidatorului judiciar provizoriu. Niciun text din legea insolvenței nu prevede imposibilitatea ca în ipoteza în care a fost numit un lichidator judiciar să se numească un altul în condițiile unei astfel de reglementări. [...] A aprecia că s-ar impune numirea unui nou lichidator pentru procedura de insolvență deschisă în formă simplificată în ce privește o societate comercială prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. e) din lege înseamnă a lipsi de eficiență declanșarea procedurii și a încălca principiul celerității acesteia, care este impus de necesitatea obiectivă a rapidității operațiunilor comerciale.  (
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1653/25.09.2007


^[80]


)

 

 

 

Art. 64

Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt:

a)
examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile prevederilor art. 169-173, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar;

b)
conducerea activităţii debitorului;

c)
introducerea de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor cauze de preferinţă, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

d)
aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

e)
denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

f)
verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi întocmirea tabelelor de creanţe;

g)
urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;

h)
primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;

i)
vânzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;

j)
sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;

k)
sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

l)
orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.