Codul Civil: Novația
19 aprilie 2019Codul Civil: Restituirea prestațiilor
19 aprilie 2019
Codul Civil: Stingerea obligațiilor
Dispoziții generale
Moduri de stingere a obligațiilor
Art. 1.615. -
Obligațiile se sting prin plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum și prin alte moduri expres prevăzute de lege.
Compensația
Noțiune
Art. 1.616. -
Recursuri în interesul legii - soluții de admitere.
Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.
Condiții
Art. 1.617. -
Recursuri în interesul legii - soluții de admitere.
(1) Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.
(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensația.
(3) Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație.
Cazuri în care compensația este exclusă
Art. 1.618. -
Compensația nu are loc atunci când:
a) creanța rezultă dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi;
b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
c) are ca obiect un bun insesizabil.
Termenul de grație
Art. 1.619. -
Termenul de grație acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensației.
Imputația
Art. 1.620. -
Atunci când mai multe obligații susceptibile de compensație sunt datorate de același debitor, regulile stabilite pentru imputația plății se aplică în mod corespunzător.
Fideiusiunea
Art. 1.621. -
(1) Fideiusorul poate opune în compensație creanța pe care debitorul principal o dobândește împotriva creditorului obligației garantate.
(2) Debitorul principal nu poate, pentru a se libera față de creditorul său, să opună compensația pentru ceea ce acesta din urmă datorează fideiusorului.
Efectele compensației față de terți
Art. 1.622. -
(1) Compensația nu are loc și nici nu se poate renunța la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terț.
(2) Astfel, debitorul care, fiind terț poprit, dobândește o creanță asupra creditorului popritor nu poate opune compensația împotriva acestuia din urmă.
(3) Debitorul care putea să opună compensația și care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terților, de privilegiile sau de ipotecile creanței sale.
Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanțe
Art. 1.623. -
(1) Debitorul care acceptă pur și simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanței consimțită de creditorul său unui terț nu mai poate opune acelui terț compensația pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului inițial înainte de acceptare.
(2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensația datoriilor creditorului inițial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.