Amenintat ca ma omoara
27 august 2017Copil conceput dupa divort
30 august 2017Cuantum cote in cazul unei succesiuni cu testament
buna ziua,
tatal meu a decedat, suntem 2 frati si sotia supravietuitoare
tata a lasat sotiei testament(legatar universal)
ce cuantum ne revine fiecaruia din masa succesorala in valoare de 70.000 eur ?
multumesc
Bună ziua,
Ce este prevăzut mai exact în testament?
În orice caz, moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri la o anumită parte din moștenire. Rezerva poate fi pretinsă numai de cei care vin efectiv la moştenire, respectiv îndeplinesc condiţiile necesare pentru aceasta (au capacitate succesorală, vocaţie concretă la moştenire, nu sunt nedemni) şi acceptă moştenirea.
Potrivit noului Cod civil, moştenitorii rezervatari sunt soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi (tatăl și mama) ai defunctului.
Art. 1088 din noul Cod civil arată că rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal. In cazul in care vin la mostenire în concurs cu soțul supravietuitor, descendentii vor culege 3/4 din mostenire, dupa atribuirea cotei cuvenite sotului supravietuitor. Aceasta cota se va imparti intre acestia conform regulilor stabilite, respectiv în mod egal.