Viciile de consimțământ - Update

Viciile de consimțământ

Consimțământul este viciat atunci când este dat din eroare, surprins prin dol au smuls prin violență. De asemenea, consimțământul este viciat în caz de leziune.

 

Eroarea.

Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.

Eroarea este esențială când poartă asupra naturii sau obiectului contractului, când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți, în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat; când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

Eroarea de drept este esențială atunci când priveşte o normă juridică determinată, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului.

Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepția cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

În caz de eroare nescuzabilă, contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra cărui a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile.

Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispozițiilor legale accesibile şi previzibile.

Nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

Simplă eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantității, a fost esențială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părți.

Dispozițiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci când eroarea poartă asupra declarației de voință ori când declarația a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanță.

Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigențelor bunei-credințe.

Dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută contractul aşa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înțeles această din urmă parte.

În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptățită să invoce anulabilitatea a înțeles contractul şi înainte ca aceasta să fi obținut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată sau de la data când a fost notificată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare.

Dacă declarația a fost făcută şi comunicată părții aflate în eroare în termenul de 3 luni sau contractul a fost executat, dreptul de a obține anularea este stins şi notificarea este considerată lipsită de efecte.

 

Dolul

 

Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială.

Contractul este anulabil şi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți.

Dolul nu se presupune, ci trebuie dovedit.

Partea care este victima dolului unui terț nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuie să cunoască dolul la încheierea contractului.

Independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.

 

Violența

 

Poate cere anularea contractului  partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț.

Există violență când temerea insuflată este de aşa natură încât partea amenințată putea să creadă după împrejurări că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent.

Violența poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soțul, soția, ascendenții ori descendenții părții al cărei consimțământ a fost viciat.

În toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.

Constituie violență şi temerea insuflată prin amenințarea cu exercițiul unui drept făcută cu scopul de a obține avantaje injuste.

Contractul  încheiat de o parte aflată în stare de necesitate nu poate fi anulat decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare.

Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violență, nu atrage anularea contractului.

Violența atrage nulitatea contractului şi atunci când este exercitată de un terț, însă numai dacă partea al cărei consimțământ nu a fost viciat cunoştea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violența săvârşită de către terț. Independent de anularea contractului, autorul violenței răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.

 

Leziunea

 

Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoştințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare consideabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.

Existența leziunii se apreciază şi în funcție de natură şi de scopul contractului.

Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor.

Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea să, anularea contractului sau reducerea obligațiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptățită.

Cu excepția cazului privind obligația excesivă, acțiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată. Disproporția trebuie să subziste până la data cererii de anulare.

În toate cazurile, instanța poate să mențină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanțe sau, după caz, o majorare a propriei obligații

Dreptul la acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune se prescrie în termen de 1 an de la data încheierii contractului. Anulabilitatea contractului nu poate fi opusă pe cale de excepție când dreptul la acțiune este prescris.

Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacția, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.

Viciile de consimtamant

Viciile de consimtamant

Eroarea – viciu de consimţământ.

Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act civil.

Textul de principiu în reglementarea erorii este art.953 C.civ., care dispune:

“Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare”

iar art.954 C.civ, reglementează acest viciu de consimţământ, dispunând:

“Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.

Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia”.

Clasificare:

A) În funcţie de gravitatea şi consecinţele pe care le produce eroarea poate fi eroarea obstacol, eroarea viciu de consimţământ, eroarea indiferentă.

a) Eroarea obstacol.

Este cea mai gravă formă de eroare, împiedicând formarea actului juridic.

În cazul acestei erori falsa reprezentare cade asupra naturii actului juridic ce se încheie – error in negotium) sau asupra identităţii fizice a obiectului – error in corpore.

Sancţiunea ce intervine în cazul erorii obstacol este nulitatea absolută a actului juridic civil.

b) Eroarea viciu de consimţământ

Numită şi eroare gravă, presupune că falsa reprezentare cade fie asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic – error in substantiam, fie asupra persoanei cocontractante sau beneficiare a actului juridic – error in personam.

Viciul de consimţământ atât ca error in substantiam cât şi error in personam – atrage sancţiunea nulităţii relative a actului juridic civil.

c) Eroarea indiferentă

Este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la încheierea actului juridic civil şi care nu afectează însăşi valabilitatea actului.

Eroarea indiferentă poate conduce la o eventuală acţiune în justiţie care să atragă o diminuare valorică a prestaţiei dar nu se anulează actul.

B) În funcţie de natura realităţii fals reprezentată eroarea este de doua feluri: eroare de fapt şi eroare de drept.

a) Eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei stări sau situaţii faptice la încheierea actului juridic civil. Ea priveşte fie obiectul actului juridic, fie valoarea acestuia, fie persoana cocontractantă sau beneficiară a actului juridic unilateral.

b) Eroarea de drept  este falsa reperzentare a existenţei ori conţinutului unui act normativ.

Structura erorii

Eroarea are un singur element, de natură psihologică – falsa reprezentare asupra realităţii – de unde rezultă dificultatea probării ei.

Cerinţele erorii

Condiţiile de admisibilitate a erorii ca viciu de consimţământ sunt deduse fie din lege, fie au fost precizate în jurisprudenţă şi doctrină.

Două sunt condiţiile ce se cer întrunite, cumulativ, pentru ca falsa reprezentare a realităţii la momentul încheierii unui act juridic civil să aibă valoare de viciu de consimţământ:

- elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor la încheierea actului juridic, astfel încât, cel în eroare nu ar fi făcut actul juridic, dacă ar fi cunoscut adevărata stare de lucruri;

- cealaltă parte (cocontractantul) – în cazul contractelor cu titlu oneros – să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este hotărâtor, pentru încheierea actului juridic de către partea aflată în eroare; în actele juridice unilaterale nu se pune această condiţie, întrucât, prin ipoteză, lipseşte cealaltă parte.

Nu se cere, în cazul actelor bilaterale, ca eroarea să fie comună, pentru a fi în prezenţa viciului de consimţământ, care să atragă anulabilitatea actului juridic civil. Dacă, totuşi, ambele părţi au fost în eroare, atunci fiecare are la îndemână o acţiune proprie în anulabilitatea actului juridic respectiv.

Viciile de consimtamant

Dolul (viclenia) – viciu de consimţământ.

Prin dol (viclenie) se înţelege inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic. Prin esenţa sa dolul este tot o eroare, însă provocată, iar nu spontană.

Potrivit art.953 C.civ. “consimţământul nu este valabil când este (…) surprins prin dol”, iar art.960 C.civ. “ Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi sunt astfel încât, este evident că , fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat”.

Dolul nu se presupune.

Clasificare

În funcţie de consecinţele pe care le are ori nu asupra valabilităţii actului , dolul se clasifică în : dolul principal şi dolul incident.

a) Dolul principal este acela care cade asupra unor elemente determinante la încheierea actului juridic, în sensul că, în lipsa erorii pe care o provoacă, actul juridic respectiv nu s-ar fi încheiat.

Acest dol atrage după sine anulabilitatea actului.

b) Dolul incident  numit şi incidental ori secundar, este acela care cade asupra unor elemente nedeterminante la încheierea actului juridic.

Acesta nu atrage anulabilitatea actului, ci dă naştere numai uneiacţiuni în despăgubire; ex: se poate cere reducerea prestaţiei.

Structura dolului

Dolul ca viciu d consimţământ, este alcătuit din două elemente:

- un element obiectiv, material, ce constă în utilizarea de mijloace viclene (maşinaţiuni, şiretenii, manopere dolozive) pentru a induce în eroare. Acesta poate consta într-o acţiune pozitivă – fapt comisiv – cât şi într-o acţiune negativă – fapt omisiv. Faptul comisiv constă, în materia liberalităţilor, în sugestie sau captaţie. Când elementul obiectiv al dolului constă într-un fapt omisiv, se utilizează expresia “dol prin reticenţă” şi constă în ascunderea sau necomunicarea celeilalte părţi a unei împrejurări ce I-ar fi trebuit făcută cunoscută.

- un element subiectiv, intenţional, ce constă în intenţia de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic civil. Provocarea unei erori din simplă neglijenţă, fără rea-credinţă nu constituie dol. Lipsa de discernământ şi dolul sub forma captaţiei se exclud, datorită incompatibilităţii lor. Nu există dol dacă împrejurarea pretins ascunsă era cunoscută de cealaltă parte.

Condiţiile dolului

Pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele două condiţii: 1) să fie determinant pentru încheierea actului juridic; 2) să provină de la cealaltă parte.

1) Să fie determinant pentru încheierea actului juridic

Această condiţie stă la baza distincţiei ce se face între dolul principal şi dolul incident, numai primului recunoscându-I-se valoarea de viciu de consimţământ şi atrage anularea actului juridic.

Caracterul determinant, hotărâtor, al dolului se rezolvă de la caz la caz – in concreto – instanţa trebuind să ţină seama de experienţa de viaţă, pregătirea şi alte date privitoare la cel ce se pretinde victimă a dolului.

2) Să provină de la cealaltă parte

Această condiţie reiese din prevederile art.960, alin.1 C.civ.

Dolul provine de la cealaltă parte şi în cazul în care provine de la un terţ, dar cocontractantul are cunoştinţă de această împrejurare precum şi atunci când dolul a fost săvârşit  de un reprezentant al celeilalte părţi.

În actele bilaterale nu se cere ca dolul să fie comun, adică reciproc, dacă ar exista totuşi reciprocitatea de dol, fiecare parte va fi îndrituită să ceară anularea actului pentru dolul căruia i-a căzut victimă.

 Sancţiunea în cazul dolului este anulabilitatea actului – în cazul dolului principal, şi dreptul la o acţiune în despăgubire – în cazul dolului incident.

Proba dolului

Potrivit art.960, alin.2 C.civ. “Dolul nu se presupune”, ceea ce înseamnă că partea care invocă dolul, ca viciu de consimţământ va trebui să-l dovedească.

Dolul, fiind un fapt juridic, poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori sau prezumţii simple.

Violenţa – viciu de consimţământ.

Prin violenţă – viciu de consimţământ – se înţelege ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-I insufle o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Reglementare

Pe lângă prevederea art.953 C.civ.: “consimţământul nu este valabil când este (…) smuls prin violenţă, codul civil consacră patru articole reglementării violenţei:

- art.955: “Violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia”;

- art.956: “Este violenţă întotdeauna când, spre a face o persoană a contracta, I s-a insuflat temerea raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, sex, şi de condiţia persoanelor”;

- art.957: “Violenţa este cauză de nulitate şi când s-a exercitat asupra soţului sau soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor”;

- art.958: “Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia”.

Clasificare:

A) După natura răului cu care se ameninţă violenţa este fizică şi morală.

a) Violenţa fizică, constă în faptul reducerii victimei la un rol de simplu instrument la încheierea actului. Există violenţă când ameninţarea cuun rău priveşte atât integritatea fizică dar şi bunurile persoanei.

b) Violenţa morală, constă în ameninţarea cu un rău moral, de natură să provoace o teamă care duce la încheierea unui act juridic care altfel nu s-ar fi încheiat. Există violenţă morală atunci când ameninţarea cu un rău se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

B) După caracterul ameninţării, violenţa este de două feluri: violenţa sau ameninţarea justă şi cea injustă.

a) Violenţa sau ameninţarea justă, este făcută în exercitarea unui drept şi nu conduce la anulabilitatea actului juridic astfel încheiat; ex: creditorul ameninţă pe debitor cu darea în judecată.

b) Violenţa sau ameninţarea injustă, este făcută fără drept şi conduce la anulabilitatea actului astfel încheiat sub imperiul unei temeri insuflată de o asemenea ameninţare.

Structura violenţei

Violenţa-viciu de consimţământ este alcătuită din două elemente:

- un element obiectiv (exterior), care constă în ameninţarea cu un rău,

- un element subiectiv (intern), ce constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate.

a) Elementul obiectiv (exterior)

Constă în ameninţarea cu un rău, ce poate fi un rău de natură patrimonială, de natură fizică sau de natură morală. Acesta poate să se refere atât la persoane cât şi la bunuri. Persoanele ameninţate pot fi şi soţia, ascendenţii şi descendenţii persoanei contractante, această enumerare nefiind limitativă.

b) Elementul subiectiv (interior)

Temerea insuflată victimei violenţei alterează consimţământul acesteia; răul poate fi prezent sau viitor dacă este de natură să nască în sufletul părţii o temere actuală.

Condiţiile violenţei

Două condiţii trebuie întrunite cumulativ pentru ca violenţa să constituie viciu de consimţământ: 1) să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil şi 2) ameninţarea să fie injustă (nelegitimă)

1) Să fie determinantă în încheierea actului juridic civil

În aprecierea caracterului determinant se va ţine seama de diverse date de ordin subiectiv despre persoana care se pretinde a fi victimă a violenţei.

2) Ameninţarea să fie injustă

Nu orice ameninţare, constituie violenţă, fiind necesar ca aceasta să reprezinte o încălcare a legii, adică să fie nelegitimă.

Ameninţarea poate proveni nu numai de la cocontractant ci şi de la un terţ.

Starea de necesitate în care se găseşte o persoană care o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat, trebuie asimilată violenţei – viciu de consimţământ.

Sancţiunea violenţei este anulabilitatea actului juridic încheiat sub imperiul acesteia.

Leziunea – viciu de consimţământ.

Prin leziune se înţelege prejudiciul material suferit de una din părţi din cauza disproporţiei vădite de valoare între contraprestaţii, ce există chiar în momentul încheierii convenţiei.

Codul civil consacră leziunii mai multe articole, anume art.951, art.1157-1160, art.1062-1065. Acestea trebuie raportate la prevederile înscrise în art.25, alin.1 şi 2 din Decretul 32/1954, conform cărora “aplicarea dispoziţiilor referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a căror valabilitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu este leziune”.

Structura leziunii

Structura leziunii diferă în funcţie de concepţia care stă la baza reglementării ei.

În concepţia subiectivă, leziunea presupune două elemente:

- un element obiectiv, care constă în disproporţia de valoare între contraprestaţii;

- un element subiectiv, care constă în profitarea de starea de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.

În concepţia obiectivă, leziunea presupune un singur element şi anume paguba egală cu disproporţia de valoare între contraprestaţii. Legislaţia noastră consacră concepţia obiectivă despre leziune, deci cel ce o invocă nu are de dovedit decât vădita disproporţie de valoare între contraprestaţii.

Condiţiile leziunii

Pentru anularea actului juridic civil în caz de lezuine este necesară întrunirea următoarelor condiţii:

- leziunea să fie o consecinţă directă şi nemijlocită a actului respectiv (întrucât art.1158 arată: ”când leziunea rezultă dintr-un eveniment cauzal şi neaşteptat, minorul nu are acţiune în reciziune”;

- leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic;

- disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie vădită.

Domeniul de aplicare

Leziunea are domeniu de aplicare restrâns.

Sub aspectul persoanelor care o pot invoca, leziunea priveşte numai pe minorii între 14 şi 18 ani cu două excepţii: 1) în cazul convenţiilor de salvare maritimă şi 2) în cazul în care , după ce a acceptat succesiunea expres sau tacit, succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament, necunoscut în momentul acceptării.

Sub aspectul actelor juridice susceptibile de anulare pentru leziune acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- să fie acte juridice civile de administrare;

- să fie încheiate de minorul între 14 şi 18 ani singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal;

- să fie lezionare pentru minor;

- să fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative.

Sancţiunea pentru leziune este anularea actului.

Afla mai multe despre activitatea noastra accesand pagina Avocat .