Vătămare corporală din culpă. Vinovăţie. Culpă exclusivă. Introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente

 

Cuprins pe materii: Drept penal, partea specială - vătămare corporală din culpă, drept procesual penal - introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente Indice alfabetic: tipicitate, vinovăţie, culpă exclusivă.

Temei de drept: art.196 Cod penal, Decizia Nr. 257 din 26 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.20 alin.(1) şi art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 472 din 22.06.2017

Partea civilă a fost citată în procedura de cameră preliminară, a participat la această procedură si şi-a desemnat un avocat ales, iar această procedură a fost finalizată în decembrie 2017, fără ca partea civilă să solicite, deşi a putut să o facă, introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L. Conform legii de procedură, introducerea în procesul penal a părţii responsabile civile se face numai la cererea persoanei interesate şi, după decizia Curţii Constituţionale din 26.04.2017, numai în aşa fel încât această parte să poată participa pe deplin la procedura de cameră preliminară.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.

796/15.11.2018

Prin sentinţa penală nr.

1555 din 25.05.2018 pronunţată de Judecătoria
s-a dispus:

„Condamnă pe inculpatul AD la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2(doi) ani, calculat conform art. 92 Cod penal, dispoziţie faţă de care pedeapsa accesorie stabilită prin prezenta sentinţă penală, anterior indicată, urmează a deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi a executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, stabileşte că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
2. - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3. - să anunţe, în prealabil,schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
4. - să comunice schimbarea locului de muncă;
5. - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei Tomeşti, judeţul Iaşi, fie în cadrul fie în cadrul fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse prin prezenta sentinţă penală sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr.76/2008, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza disp.art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008 informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza disp.art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 19- art.21 Cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, în cadrul procesului penal. Obligă partea responsabilă civilmente SC. A SA
(în prezent aflată în procedură de faliment - lichidator judiciar)
să plătească acestei părţi civile suma de 33.813,86 lei, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la achitarea integrală a prejudiciului.

În baza disp.art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 19 Cod procedură penală raportat la disp.art.14 din Legea nr.132/2017 şi Ordinul nr.23/2014 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CE, Obligă partea responsabilă civilmente SC. A SA, să plătească acestei părţi civile suma de 120.000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge ca fiind neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă CE,

În baza disp.art. 398 şi art. 274 alin. alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Ia act că partea civilă CE, nu a formulat pretenţii privind cheltuielile judiciare efectuate în cadrul procesului penal.”

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

„Prin rechizitoriul emis la data de 14.07.2017 în dosarul penal nr.9891/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului AD, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art. 196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul autobuzului Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din Staţia „Liceul de Construcţii” din municipiul Iaşi, fără a se asigura că au coborât sau au urcat toţi călătorii şi fără a închide în prealabil uşile, provocând dezechilibrarea şi căderea persoanei vătămate CE care încerca să urce de pe platforma de urcare a autobuzului şi, pe cale de consecinţă, vătămarea corporală a persoanei vătămate care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150-160 de zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă.

Prezent în faţa instanţei de judecată la data de 27.02.2018, după aducerea la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 83 Cod procedură penală, art. 108 alin.1,alin.2 şi art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost de acord să dea declaraţie în faza cercetării judecătoreşti. În esenţă, inculpatul a susţinut că se consideră parţial vinovat de producerea accidentului, la producerea rezultatului contribuind atât culpa sa, cât şi culpa persoanei vătămate - cu privire la care a apreciat că a urcat în autobuzul pe care îl conducea în timp ce uşile acestuia se închideau lent - şi starea autobuzului pe care îl conducea în acea zi, întrucât acesta era un mijloc de transport în comun second - hand şi nu avea sistem de blocare a roţilor, dotare pe care o avea autobuzul pe care în conducea în mod obişnuit şi care se defectase în acea zi.

Iniţial, persoana vătămată CE a formulat pretenţii civile în cadrul procesului penal conform precizărilor scrise menţionate la dosarul Judecătoriei Iaşi şi a indicat suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 450.000 lei cu titlu de daune morale. Ulterior, în declaraţia dată în faza de judecată a procesului penal, partea civilă CE a majorat cuantumul daunelor morale indicate iniţial, indicând suma de 1.000.000 lei cu acest titlu.

Persoana vătămată CE a precizat că înţelege să menţină plângerea formulată împotriva inculpatului.

Cu adresa nr.35905/01.08.2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, sa constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 33.813,86 lei şi dobânda de referinţă a BNR până la achitarea integrală a prejudiciului, reprezentând cheltuielile de cazare şi contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate CE în perioada 23.07.2014 - 21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014.

În cauză, la solicitarea părţii civile CE s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A SA, având în vedere că, la data producerii accidentului, pentru autovehiculul condus de către inculpat era încheiată cu această societate poliţa RCA seria RO/02/X1/SP nr.010217700 valabilă pentru perioada 28.03.2014 - 27.03.

La termenul de judecată din data de 27.02.2018, instanţa a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului şi a părţii civile CE în sensul că nu contestă declaraţiile martorilor din lucrări, aspect faţă de care dispune neaudierea acestora în faza judecăţii.

La acelaşi termen de judecată, anterior menţionat, pentru motivele indicate în respectiva încheiere de şedinţă, instanţa a respins cererea formulată de partea civilă CE prin apărătorul său, privind introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a societăţii S.C. U S.R.L., a admis probele solicitate de partea civilă CE, prin apărătorul său ales - respectiv proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorei GT - şi a admis proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat, prin apărătorul său, precum şi cererea apărătorului inculpatului privind emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judetean de Urgente Sf. Spiridon, cu solicitarea de a comunica care era costul unei zile de spitalizare în perioada în care acesta a fost internată în această unitate medicală, prin raportare la adresa nr. 35095/01.08.2016 prin care a adus la cunoştinţă că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de suma de 33.813.86 lei.

Totodată, instanţa a respins proba solicitată de inculpat, prin apărătorul său, privind efectuarea unei anchete sociale la domiciliul persoanei vătămate CE, apreciind-o ca fiind nerelevantă pentru dovedirea daunelor morale solicitate de aceasta în cadrul procesului penal (teză probatorie indicată în susţinerea respectivei solicitări).

Cu adresa nr. 19104/19.04.2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi a precizat că din suma indicată cu titlu de despăgubiri civile, suma de 27.175 lei reprezintă cheltuielile de cazare aferente numărului de 56 zile de spitalizare, în condiţiile în care costul unei zile de cazare era în cuantum de 493 în perioada 23.07.2014 - 21.09.2014.

Inculpatul şi partea civilă CE au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, aceasta din urmă ataşând la dosar şi o serie de planşe fotografice apreciate ca fiind relevante pentru soluţionarea cauzei.

Partea responsabilă civilmente SC A SA a solicitat proba cu înscrisuri şi efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor civile. Pentru argumentele expuse în încheierea de şedinţă din data de 27.03.2018, instanţa a admis proba cu înscrisuri şi a respins solicitarea privind efectuarea anchetelor sociale indicate.

Analizând în mod coroborat actele şi lucrările cauzei, ansamblul probelor administrate în faza urmăririi penale şi în faza de judecată a procesului penal, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În fapt:

La data de 23.07.2014, la orele 14:50, inculpatul AD, aflat la volanul autobuzului Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din Staţia „Liceul de construcţii”, fără a se asigura că au coborât sau urcat toţi călătorii şi fără a închide în prealabil uşile, provocând dezechilibrarea şi căderea persoanei vătămate CE de pe platforma de urcare a autobuzului şi, pe cale de consecinţă, vătămarea corporală a acesteia. Persoana vătămată a suferit leziuni multiple la nivelul membrelor inferioare, leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 150-160 de zile de îngrijiri medicale şi au necesitat o amputaţie care îi conferă persoanei vătămate o infirmitate fizică permanentă.

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultă că în data de 23.07.2014, în jurul orei 14:50, dispeceratul Biroului Rutier Iaşi a fost sesizat de către Serviciul pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că pe str. Bucium din mun. Iaşi s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, a constatat că evenimentul rutier s-a produs pe str. Bucium, pe sensul de mers dinspre intersecţia Baza 3 către bd. Socola, în staţia pentru mijloacele de transport în comun „Liceul de Construcţii”. În zona producerii accidentului, au fost identificate indicatoarele rutiere „Oprire interzisă” şi „Staţie de autobuz”.

La faţa locului, în staţia de autobuz „Liceul de Construcţii”, organele de poliţie au găsit autovehiculul implicat în accident, tip autobuz, marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare IS-06-ZAB, proprietatea S.C. U S.R.L., cu privire la care s-a stabilit că a fost mutat din locul în care s-a produs accidentul.

Lângă autobuzul implicat în accident, a fost identificat conducătorul auto, legitimat în persoana inculpatului AD, care a fost testat alcoolscopic, la ora 1506, stabilindu-se că nu se afla sub influenţa alcoolului. Inculpatul a fost condus de organele de poliţie la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, unde la orele 15 , i-a fost prelevată o mostră biologică de sânge, rezultatul analizei toxicologice fiind, de asemenea, negativ.

Lângă roata dreaptă spate a autobuzului, pe bordură, a fost identificată persoana vătămată CE care prezenta leziuni la membrul inferior stâng şi care a fost transportă cu o autospecială

SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, pentru investigaţii, aici fiind şi testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În locul în care a fost găsită persoana vătămată, pe carosabil, a fost descoperită o pată de culoare brun-roşcat, ce părea fi sânge, dispusă pe o suprafaţă de 0,50 m X 1,00 m, precum şi o sandală de culoare neagră din piele ce aparţinea victimei.

În urma impactului cu autoturismul condus de inculpat, persoana vătămată a suferit leziuni multiple la nivelul membrului inferior stâng leziuni produse, conform expertizelor medico-legale efectuate, prin comprimare între două planuri dure, în cadrul unui accident rutier (posibil călcare cu roata). Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr. 6112 din 05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, persoana vătămată CE a prezentat mai multe leziuni estimate a necesita un număr de 110 - 120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Raportul de primă expertiză medico-legală specifica faptul că la momentul examinării medico- legale, persoana vătămată prezenta amputaţie AIFP DI-DII care îi conferă o infirmitate fizică permanentă şi că leziunile prezentate nu au fost de natură să îi pună viaţa în pericol.

Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală nr. 8166 din 29.04.2016, numărul de zile de îngrijiri medicale necesitat de persoana vătămată CE, pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului rutier a fost stabilit la 150 - 160 zile îngrijiri medicale. Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, avizat de Comisia Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iaşi, persoanei vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viaţa, însă amputaţia posttraumatică DII- DIII picior stâng constituie o infirmitate fizică permanentă.

Mijloacelor de probă administrate în cauză, în special informaţiile oferite de datele relevate cu ocazia cercetării la faţa locului, planşele fotografice aferente, declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile martorilor A.B., B.C., D.E., F.G. şi imaginile video care surprind parţial producerea accidentului confirmă împrejurările de fapt în care a avut loc accidentul. Astfel, autobuzul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO era condus în data de 23.07.2014, pe ruta 29, de către inculpatul AD, iar activitatea de taxare era realizată de BG, în calitate de taxator. Din examinarea fotografilor efectuate la faţa locului rezultă că autobuzul avea două uşi, ambele pe partea laterală dreapta, una situată în faţă, în dreptul şoferului şi una la mijlocul autobuzului, iar accesul în autobuz se făcea pe o platformă, neexistând trepte.

În faza de urmărire penală, persoana vătămată CE a arătat că în ziua de 23.07.2014, în jurul orelor 14:30 -15:00, se afla în staţia de autobuz „Liceul de Construcţii” din municipiul Iaşi, cu intenţia de a se deplasa cu un autobuz până în zona Pieţii Nicolina. La un moment dat, în staţie a oprit un autobuz cu nr. de traseu 29, s-a poziţionat în dreptul uşii de acces de la mijloc şi a aşteptat să coboare călătorii pe aceeaşi uşă, pentru a putea urca. Persoana vătămată a mai relatat că, pentru a urca, a pus mai întâi piciorul drept pe platforma autobuzului, iar cu mâna stângă s-a sprijinit de o bara fixată pe uşa din stânga a autobuzului, moment în care, autobuzul s-a pus brusc în mişcare către înainte, cu uşile deschise, iar ea s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul pe trotuar, piciorul stâng i-a fost prins sub roata din dreapta spate a autobuzului, cel drept fiind depărtat. Imediat, din autobuz au coborât mai multe persoane, printre care şi o femeie ce se afla pe scaunul de lângă uşă, care au încercat să o ajute până la sosirea echipajelor de intervenţie. Persoana vătămată a afirmat că taxatorul autobuzului (B.G), pe care l-a recunoscut după ecusonul din piept, a strigat la şofer şi a coborât, după ce au coborât călătorii, şi le-a dat acestora o sticlă cu apă, însă nu s-a apropiat de ea, nici nu i-a acordat primul ajutor. Persoana vătămată a precizat că nu îşi aminteşte unde era poziţionat taxatorul în momentul în care a încercat să urce în autobuz, respectiv nu îşi aminteşte să îl fi văzut pe taxator lângă uşa din mijloc, unde reţine că pe scaun se afla o femeie.

În faza de urmărire penală, persoana de sex feminin pe care persoana vătămată a observat-o stând pe scaun în autobuz în zona din mijloc a fost identificată în persoana martorului EDE care a declarat că a surprins în mod direct producerea accidentului. Martorul EDE a arătat că în ziua de 23.07.2014, se deplasa pe str. Bucium din mun. Iaşi, din direcţia intersecţie Baza 3 către bd. Socola, cu un autobuz pe traseul 29 (Tomeşti-Iaşi), ocupând un loc situat în zona de mijloc. Autobuzul a oprit în staţia „Liceul de Construcţii”, unde se afla o femeie cu vârstă între 50-60 de ani. Acesta a încercat să urce în autobuz, pe uşa din mijloc, iar când a pus un picior pe treapta de urcare, autobuzul s-a pus în mişcare cu uşile deschise, femeia cazând pe stradă lângă autobuz. Martorul EDE a afirmat că cel care a strigat la şofer să oprească a fost taxatorul care apoi a scos capul pe uşa ce se afla în continuare deschisă. Martorul l-a auzit pe taxator (BE) când i-a spus şoferului (inculpatul AD) că i-a strivit piciorul femeii, după care s-a deplasat cu reţinere către victimă. Martorul a mai declarat că a coborât din autobuz şi a văzut o baltă de sânge lângă femeia rănită.

Producerea accidentului a fost surprinsă şi de martorul CM aflat, de asemenea, în autobuz, unde ocupa primul loc de după uşa din mijloc, pe partea dreaptă. Martorul CM a declarat că înainte ca autobuzul să oprească în staţia din dreptul Secţiei 5 Poliţie Iaşi, a văzut că în staţie aştepta o femeie cu vârsta de circa 60 de ani, de statură mică, grăsuţă. În staţie, pe uşa din mijloc au coborât din autobuz câţiva călători, după care a văzut cum femeia s-a îndreptat spre uşă, iar în acelaşi timp taxatorul s-a îndreptat spre uşa din mijloc pentru a o taxa pe femeie. Imediat, autobuzul s-a pus în mişcare brusc, moment în care martorul l-a auzit pe taxator strigând la şofer „Opreşte maşina! Vai, Doamne, ce ai făcut!”. Imediat, martorul a întors capul şi a văzut că femeia pe care o văzuse anterior pregătindu-se să urce în autobuz, era căzută pe partea carosabilă, cu piciorul stâng prins sub roata autobuzului. Martorul a văzut că victima prezenta o fractură deschisă şi i-a solicitat şoferului, inculpatul A, să cheme o ambulanţă pentru a o duce la spital.

Audiat fiind în calitate de martor, BE, taxator în autobuzul implicat în accident, a declarat că nu a văzut momentul în care persoana vătămată a căzut de pe platforma autobuzului şi că, auzind strigătele călătorilor, a coborât pe uşa din mijloc şi a văzut-o pe persoana vătămată căzută pe carosabil, după roata din spate a autobuzului. Martorul a mai declarat că era ocupat cu taxarea călătorilor care urcaseră în staţia respectivă în autobuz, respectiv patru persoane, că nu a văzut ca o altă persoană să încerce să urce în autobuz şi că, oricum nu ar fi putut urca altă persoană, întrucât uşile s-au închis după ce au urcat cele patru persoane. Martorul B.E a declarat că autobuzul s-a pus în mişcare imediat ce s-a apucat de taxat călătorii care urcaseră şi că, în 6-7 secunde, alţi călători au început să strige că este o femeie căzută lângă autobuz, autobuzul a oprit, şoferul a deschis uşile din mijloc şi el a coborât, văzând-o pe persoana vătămată căzută cu faţa în jos şi piciorul stând plin de sânge. Martorul a mai susţinut că nu a văzut ca persoana vătămată să urce în autobuz în timp ce acesta se afla în staţie şi cât timp uşile au fost deschise.

Faţă de contradicţiile dintre declaraţiile date de martorul EDE şi martorul BE, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea unei confruntări, în vederea lămuririi cauzei. Cu ocazia confruntării, martorul EDE şi-a menţinut declaraţia, precizând că a văzut cum persoana vătămată a pus piciorul pe scara autobuzului şi s-a prins cu o mână de o bară situată în interiorul autobuzului, la mijlocul distanţei dintre uşi, după care, în momentul imediat următor, autobuzul s-a pus în mişcare, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut în afara autobuzului. Martorul a subliniat faptul că autobuzul a plecat din staţie cu uşile deschise şi că toate persoanele din autobuz s-au alarmat şi au strigat la şofer să oprească, iar acesta a oprit imediat. Martorul B. şi-a nuanţat declaraţiile cu ocazia confruntării, arătând că nu reţine dacă autobuzul a plecat din staţie cu uşile închise sau deschise şi că nu îşi aduce aminte să fi sesizat vreun zgomot care să îi inducă ideea că uşile s-au închis. Martorul a precizat însă că, din câte ştie, de când lucrează la U, întâi se închid uşile şi apoi autobuzul se pune în mişcare. Această explicaţie dată de martor justifică, alături de spiritul de solidaritate cu colegul de serviciu, şoferul vinovat de producerea accidentului, declaraţiile date de martor anterior care, deşi nu a realizat dacă uşile erau închise sau deschise la momentul plecării din staţie a autobuzului, a declarat că uşile erau închise. Martorul a susţinut în continuare că nu a văzut momentul căderii de pe scara (platforma) autobuzului a persoanei vătămate întrucât atenţia îi era concentrată pe taxarea călătorilor.

În momentul producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate, pe banda a doua a str. Bucium, în aceeaşi direcţie Baza 3 - Granit, se deplasa şi autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. IS-...., condus de martorul TM, care avea montată la bord o cameră video. Martorul a declarat că, în timp ce conducea în zona Secţiei 5 Poliţie, a observat pe sensul său de mers, pe banda 1, un autobuz, care s-a pus în mişcare către înainte, circa 1-2 metri, şi că de pe platforma de urcare, situată pe partea dreaptă a autobuzului o femeie s-a dezechilibrat şi a căzut, unul din picioare fiindu-i prins sub roata din partea dreapta spate a autobuzului. Martorul a oprit autoturismul în faţa autobuzului şi concomitent a apelat telefonic Serviciul 112, după care s-a apropiat de victimă, lângă care se mai aflau doi bărbaţi, observând că era o femeie cu vârsta de circa 60 de ani care era poziţionată cu capul pe bordura, cu faţa în sus, restul corpului fiind sub autobuz. Martorul îşi aminteşte că i-a cerut unuia dintre cei doi bărbaţi să aducă apă, timp în care discuta cu victima pe care încerca să o liniştească, aceasta fiind in stare de şoc (încerca să se ridice şi să se uite spre picioare). Martorul a mai declarat că, după ce au intervenit mai mulţi cetăţeni, s-a retras către partea din faţă a autobuzului de unde a privit către cei care acordau ajutor victimei timp în care a mai efectuat un apel la poliţie. Martorul TM a rămas la faţa locului până la sosirea organelor de poliţie cărora le-a oferit date cu privire la accident, spunându-le şi că deţine o înregistrare video surprinsă de camera de bord a maşinii sale. În aceeaşi zi, martorul s-a prezentat la sediul Biroului Rutier şi a pus la dispoziţia organelor de poliţie, pe un suport de memorie tip stick, înregistrarea video a accidentului (care a fost transferată ulterior pe un CD), specificând că formatul specific al imaginii este unul de tip de tip lat (wide), sub un unghi de circa 160

⁰

, ceea ce duce la o distorsionare a distanţelor.

Prin examinarea înregistrării video pusă la dispoziţie de martorul TM, se observă că autobuzul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO se afla în data de 23 .07.2017, la orele 14:48 în staţia de autobuz, roţile faţă fiind orientate paralel cu bordura, iar în partea lateral dreapta spate se vede silueta unei persoane căzute. Pe banda 1, în faţa autobuzului, nu se observă nici un alt autoturism.

Martorul CP a ajuns la locul accidentului după producerea acestuia şi a observat autobuzul care aştepta sosirea poliţiei, cu uşile închise, poziţionat paralel cu bordura, precum şi o baltă de sânge în spatele autobuzului, la cca un metru şi, aflând de la inculpatul AD că „a prins cu roata din spate o femeie”, a înţeles că sângele provenea de la femeia accidentată.

În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul AD a recunoscut parţial comiterea faptei, arătând că în data de 23.07.2014, era de serviciu, fiind repartizat să conducă autobuzul marca Mercedes Benz cu nr. IS-06-ZAB, pentru a efectua transport de persoane pe traseul cu nr. 29, Podu Roş (Iaşi) - com. Tomeşti. În jurul orei 14:50, se deplasa pe str. Bucium din mun. Iaşi din direcţia Baza 3 către intersecţia Granit şi a oprit în staţia de autobuze situată vizavi de sediul Poliţiei Locale. Inculpatul a declarat că în staţie aştepta un singur călător, o femeie, care se afla la o distanţă de circa 3-4 metri de bordură. Inculpatul a susţinut că după ce din autobuz au coborât câţiva călători, s-a asigurat în oglinda retrovizoare că niciun călător nu intenţiona să urce, după care a închis uşile şi a pus în mişcare autobuzul, cu intenţia de a reintra în trafic, deplasându-se aproximativ 1 metru, timp în care a virat foarte puţin la stânga, pentru a ocoli autovehiculele parcate pe banda sa de circulaţie. Imediat, a auzit călătorii din autobuz strigând, a oprit, a deschis uşile din faţă şi din spate (situată la mijlocul autobuzului), iar când s-a uitat în oglinda retrovizoare dreapta, a văzut o femeie căzută pe o parte lângă autobuz. A coborât, prilej cu care a observat că aceasta avea unul din membrele inferioare prins sub roata din spate, a urcat înapoi la volan şi a deplasat autobuzul în faţă circa 1-2 metri pentru a elibera victima, după care a coborât din nou şi a aşteptat sosirea poliţiei şi a ambulanţei.

Referitor la modul de funcţionare al uşilor autobuzului, inculpatul AD a precizat faptul că acestea se închideau lent fiind prevăzute cu senzori care nu permiteau deschiderea uşilor când cineva din interior se afla în dreptul lor, iar dacă cineva stătea între uşi, când acestea sunt în curs de închidere, ele se deschid din nou. Autobuzul era dotat cu butoane pentru deschiderea uşilor de către călători, dar nu funcţionau, închiderea şi deschiderea uşilor putând fi acţionată prin butoane separate numai de conducătorul autobuzului.

In faza de judecată a procesului penal inculpatul a declarat că se consideră parţial vinovat de producerea accidentului, la producerea rezultatului contribuind atât culpa sa, cât şi culpa persoanei vătămate - cu privire la care a apreciat că a urcat în autobuzul pe care îl conducea în timp ce uşile acestuia se închideau lent - şi starea autobuzului pe care îl conducea în acea zi, întrucât acesta era un mijloc de transport în comun second hand şi nu avea sistem de blocare a roţilor, dotare pe care o avea autobuzul pe care în conducea în mod obişnuit şi care se defectase în acea zi.

Constată instanţa că, în mod corect s-a concluzionat de către procurorul de caz că afirmaţiile inculpatului, în sensul anterior menţionat, sunt parţial infirmate de declaraţiile martorilor EDE, CM, CP şi TM, precum şi de înregistrarea video efectuată de camera de pe bordul autoturismului martorului TM, care indică faptul că autobuzul a plecat cu uşile deschise şi că acesta a rulat înainte, fără a braca roţile din faţă pentru a vira stânga, manevră care oricum nu era necesară, banda 1 de circulaţie fiind liberă.

Susţinerile inculpatului cu privire la modul de închidere a uşilor nu au mai putut fi verificate întrucât autobuzul implicat în accident a fost casat, însă, chiar dacă acesta era modul de funcţionare a uşilor, cât timp inculpatul cunoştea acest fapt, el avea obligaţia de a verifica, înainte de a pleca din staţie, dacă uşile s-au închis sau nu, respectiv dacă nu se află o persoană în zona de senzori care să împiedice închiderea uşilor ; autobuzul era dotat cu o oglindă laterală care îi permitea inculpatului să vadă până în spatele autobuzului şi la o distanţă laterală de până la un metru de autobuz. Cât timp inculpatul avea posibilitatea tehnică de a o observa pe persoana vătămată atât pe timpul cât se afla lângă autobuz, cât şi pe timpul cât aceasta se afla cu piciorul drept pe platforma autobuzului şi cu piciorul stâng pe carosabil (acest picior fiind prins ulterior sub roata autobuzului), precum şi obligaţia legală de a se asigura înainte de a pleca din staţie că uşile s-au închis, neexistând călători antrenaţi în urcare sau coborâre, culpa inculpatului în ceea ce priveşte producerea accidentului îi aparţine în exclusivitate.

Constată instanţa că mijloacele de probă administrate confirmă că, la data de 23.07.2014, orele 14:48, autobuzul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare IS 00 OOO condus de inculpatul AD a oprit în staţia destinată mijloacelor transport în comun „Liceul de construcţii”din municipiul Iaşi, staţie în care aştepta autobuzul un singur călător, respectiv persoana vătămată CE. După ce din autobuz au coborât câţiva călători, pe uşa de la mijlocul autobuzului, persoana vătămată a încercat să urce în autobuz, pe aceeaşi uşă, punând piciorul drept pe platforma autobuzului şi sprijinindu-se cu mâna stângă de bara fixată pe uşa din stânga a autobuzului, moment în care, inculpatul AD, fără a verifica dacă mai există călători antrenaţi în urcare sau coborâre, şi fără a se asigura că uşile sunt închise, a pus în mişcare autobuzul, provocând în acest fel dezechilibrarea persoanei vătămate şi căderea sa în afara autobuzului, piciorul stâng pe care persoana vătămată nu a reuşit să îl aşeze pe platformă, fiind tras sub autobuz şi călcat cu roata dreapta spate.

Faţă de situaţia de fapt reţinută şi mai sus expusă, instanţa reţine existenţa unei culpe exclusive a inculpatului AD în producerea accidentului şi a consecinţelor sale, respectiv vătămarea corporală a persoanei vătămate CE, în sarcina inculpatului reţinându-se încălcarea următoarelor prevederi legale în materia circulaţiei rutiere:

• art. 35 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, potrivit căruia „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”.
• art. 148 al. 1 pct. 7 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia „se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (...) să pornească de pe loc cu uşile deschise”. Nerespectarea interdicţiei conducătorului de autovehicul sau tramvai de a porni de pe loc cu uşile deschise este sancţionată de art. 101 al. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
• art. 151 al. 1 lit. d) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia „Conducătorul autovehiculului sau tramvaiului care efectuează transport public de persoane este obligat (...) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a semnalizat intenţia şi s-a asigurat că poate efectua, în siguranţă, aceasta manevră”. Neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri este sancţionată de art. 102 al. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.

Constată instanţa că ansamblul probator administrat în cauză nu conduce la reţinerea în sarcina persoanei vătămate CE a unei conduite culpabile care să fi concurat la producerea accidentului în care a fost implicată la data de 23.07.2014, afirmaţiile inculpatului - în sensul că aceasta a urcat în autobuzul pe care îl conducea în timp ce uşile acestuia se închideau lent - în lipsa unor date care să confirme aspectele invocate, fiind lipsite de forţa probantă necesară pentru conturarea unei situaţii de fapt contrară celei reţinute şi mai sus expusă.

Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută cu următoarele mijloace de probă:

• procesul - verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 06.12.2016;
• procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente;
• procesul verbal de vizionare a înregistrării video a accidentului, planşele foto cu cadre relevante extrase din fişierul video şi suportul optic cuprinzând înregistrarea video a accidentului;
• procesul verbal de constatare tehnică a autobuzului ;
• declaraţiile persoanei vătămate CE, date în ambele faze procesuale;
• raportul de primă expertiză medico-legală nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi;
• raportul de nouă expertiză medico-legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi;
• avizul nr. 8676/08.05.2015 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutul de Medicină Legală Iaşi;
• declaraţia martorilor EDE, CM, CP şi TM în faza de urmărire penală, declaraţii necontestate de părţi în faza cercetării judecătoreşti;
• procesul verbal de confruntare dintre martorul EDE şi martorul BE;
• declaraţiile date în faza de urmărire penală de numitul BE în calitate de suspect şi inculpat (calităţi procesuale pe care acesta le-a dobândit în cadrul cercetărilor efectuate pentru infracţiunea de „mărturie mincinoasă” prev. şi ped. de art. 283 alin.1 Cod penal, infracţiune cu privire la care procurorul de caz a dispus clasarea prin rechizitoriul emis la data de 14.07.2017 în dosarul penal nr.9891/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi), precum şi în calitate de martor;
• declaraţiile inculpatului AD, date în faţa organelor judiciare în ambele faze procesuale, faţă de toate acestea instanţa constatând că prezumţia relativă de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile art.4 Cod procedură penală în favoarea sa a fost răsturnată, fiind dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia acestuia.

În drept:

Fapta inculpatului AD
care,
la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul autobuzului Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din Staţia „Liceul de Construcţii” din municipiul Iaşi, fără a se asigura că au coborât sau au urcat toţi călătorii şi fără a închide în prealabil uşile, provocând dezechilibrarea şi căderea persoanei vătămate CE care încerca să urce de pe platforma de urcare a autobuzului şi, pe cale de consecinţă, vătămarea corporală a persoanei vătămate care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150-160 de zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa va dispune condamnarea inculpatului AD pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi stabilită inculpatului se va ţine seama, conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 74 Cod penal, atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, de starea de pericol creată (sub acest aspect, instanţa va avea în vedere că atitudinea culpabilă a inculpatului a creat o stare de pericol deosebită, în condiţiile în care s-a produs un accident în urma căruia a fost lezată integritatea corporală a persoanei vătămate CE, aceasta din urmă suferind leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale, respectiv 150-160 astfel de zile, precum şi o infirmitate fizică permanentă), de motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, de antecedenţa penală a inculpatului (sub acest aspect, instanţa va avea în vedere împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale), de conduita acestuia după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpatul s-a prezentat în faţa organelor judiciare în ambele faze ale procesului penal şi a manifestat interes faţă de modul de soluţionare a cauzei), de nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială (aşa cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse de către inculpat la dosarul cauzei).

Faţă de considerentele sus expuse, instanţa va aplica inculpatului AD pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal, apreciind că reţinerea circumstanţelor atenuante nu se impune în prezenta cauză penală.

În baza art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal instanţa va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, apreciind că interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 66 Cod penal nu se impune raportat la natura infracţiunii săvârşite şi împrejurările comiterii acesteia.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit.a,b Cod penal va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, instanţa reţine dispoziţiile art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 Cod penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 1 an închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce va fi stabilită inculpatului prin prezenta sentinţă penală şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
2. - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3. - să anunţe, în prealabil,schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
4. - să comunice schimbarea locului de muncă;
5. - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal va impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, va dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei Tomeşti, judeţul Iaşi, fie în cadrul fie în cadrul fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, instanţa va atenţiona inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de lege sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Ca urmare a modalităţii de executare a pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală - respectiv suspendarea executării sub supraveghere - pedeapsa accesorie stabilită acestuia şi mai sus menţionată va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi a executării pedepsei principale a închisorii, în regim de detenţie.

În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr.76/2008, prin raportare la gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul va fi condamnat prin prezenta sentinţă penală, instanţa va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, la momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În baza disp.art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008 instanţa va informa inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine următoarele:

Iniţial, persoana vătămată CE a formulat pretenţii civile în cadrul procesului penal conform precizărilor scrise menţionate la dosarul Judecătoriei Iaşi şi a indicat suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 450.000 lei cu titlu de daune morale. Ulterior, în declaraţia dată în faza de judecată a procesului penal, partea civilă CE a majorat cuantumul daunelor morale indicate iniţial, indicând suma de 1.000.000 lei cu acest titlu.

Cu adresa nr.35905/01.08.2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi sa constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 33.813,86 lei şi dobânda de referinţă a BNR până la achitarea integrală a prejudiciului, reprezentând cheltuielile de cazare şi contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate CE în perioada 23.07.2014 - 21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014.

În cauză, la solicitarea părţii civile CE s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A SA, având în vedere că, la data producerii accidentului, pentru autovehiculul condus de către inculpat era încheiată cu această societate poliţa RCA seria RO/02/X1/SP nr.010217700 valabilă pentru perioada 28.03.2014 - 27.03.2015.

Cu adresa nr. 19104/19.04.2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi a precizat că din suma indicată cu titlu de despăgubiri civile, suma de 27.175 lei reprezintă cheltuielile de cazare aferente numărului de 56 zile de spitalizare, în condiţiile în care costul unei zile de cazare era în cuantum de 493 în perioada 23.07.2014 - 21.09.2014.

Inculpatul şi partea civilă CE au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, aceasta din urmă ataşând la dosar şi o serie de planşe fotografice apreciate ca fiind relevante pentru soluţionarea cauzei (filele 130 şi urm. dosar instanţă).

Potrivit art. 19 alin. 1 din Codul de procedură penală acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Reţine instanţa că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Potrivit art. 14 din Legea nr.132/2017 asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, fata de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se acorda indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionării.

La data producerii accidentului, respectiv 03.10.2015, erau în vigoare normele ordinului CSA nr. 23/2014 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care, în art. 26, prevede că asigurătorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească, printre altele, pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Instanţa constată îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât s-a stabilit existenţa faptei ilicite, reţinută din punctul de vedere al legii penale sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prejudiciul nu a fost recuperat, există legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu suferit, respectiv cauzarea unor suferinţe fizice şi psihice părţii vătămate şi s-a stabilit vinovăţia inculpatului .

Având în vedere că la data producerii accidentului, autovehiculul condus de către inculpat era asigurat la SC. A SA, - conform poliţei RCA seria RO/02/X1/SP nr.010217700 valabilă pentru perioada 28.03.2014 - 27.03.2015 - răspunderea asigurătorului fiind izvorâtă din efectul legii, urmează ca plata daunelor solicitate de persoana vătămată să fie suportate de către asigurător, în condiţiile în care manifestarea de voinţă a părţii civile a fost exprimată în acest sens.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului moral cauzat numitei CE, instanţa apreciază că prin fapta inculpatului ce a provocat vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate, aceasta din urmă a suferit un prejudiciu moral afectiv, constând în suferinţele psihice. Faptul că persoana vătămată a primit îngrijiri medicale, că a suferit leziuni fizice grave - menţionate în raportul de primă expertiză medico-legală nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi şi în raportul de nouă expertiză medico-legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi - ce au necesitat 150-160 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, precum şi o infirmitate fizică permanentă - leziuni ce au determinat o schimbare radicală a modului de viaţă al părţii civile, aspect confirmat de înscrisurile medicale şi planşele fotografice depuse de partea civilă la dosarul cauzei - formează instanţei convingerea că aceasta a suferit ca urmare a accidentului în care a fost implicată, suferinţă care persistă şi în prezent, aşa cum rezultă şi din raportul de psihodiagnostic nr.89/21.03.2018 întocmit de psiholog I.M.

De asemenea, declaraţia martorei GT, audiată în dovedirea pretenţiilor civile solicitate relevă că persoana vătămată a necesitat o perioadă lungă de recuperare, că aceasta acuză dureri la nivelul piciorului afectat, că cicatricile posttraumatice au schimbat modalitatea în care aceasta relaţionează cu celelalte persoane, aspecte care, implicit, au influenţat în mod negativ viaţa sa socială şi care dovedesc că aceasta a suferit un prejudiciu moral.

Apreciază instanţa ca fiind necesar a se menţiona că, deşi partea civilă CE, anterior accidentului din data de 23.07.2014, figura în evidenţa medicului de familie cu mai multe afecţiuni severe (respectiv HTA gr.3, diabet zaharat, astm bronşic, obezitate grad 3), este o certitudine că aceste afecţiuni s-au agravat ulterior accidentului, scăzând în mod efectiv şi semnificativ calitatea vieţii părţii civile, în condiţiile în care aceasta este în prezent dependentă de aparatul de oxigen, aşa cum rezultă din adeverinţele medicale aflate la dosar.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate cu titlu de daune morale în prezenta cauză, instanţa va ţine cont şi de împrejurarea că sumele de bani acordate cu acest titlu trebuie să aibă efecte compensatorii, astfel încât să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor. Având în vedere acest principiu care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru repararea unui prejudiciu moral, instanţa apreciază că acordarea sumei de 120.000 lei lei cu titlu de daune morale este rezonabilă în raport cu suferinţa cauzată părţii civile CE şi de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabilă inculpatului.

Cât priveşte daunele materiale solicitate, faţă de probele administrate în cauză, instanţa constată că partea civilă CE nu a făcut dovada sumei de 500 lei solicitată cu acest titlu, în lipsa unor elemente de ordin probator cu care să poată fi coroborate cu susţinerile părţii civile referitoare la achitarea din propriul patrimoniu a unor sume de bani pentru vindecarea leziunilor fizice suferite, cuantumul unor asemenea cheltuieli neputând fi stabilit.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, ţinând cont de aceleaşi principii mai sus enunţate, constată instanţa ca fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât s-a stabilit existenţa faptei ilicite, reţinută din punctul de vedere al legii penale sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prejudiciul nu a fost recuperat, există legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul suferit de unitatea medicală anterior menţionată, respectiv cheltuielile de cazare şi cheltuielile aferente îngrijirilor medicale acordate numitei CE în perioada 23.07.2014 - 21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014 şi s-a stabilit vinovăţia inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal partea civilă CE şi de partea responsabilă civilmente Societatea A SA au promovat calea ordinară de atac a apelului.

Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar, partea civilă CE a susţinut următoarele:

În mod greşit, instanţa de fond a respins, la primul termen de judecata, cererea de introducere in cauza a SC U SRL, în calitate de parte responsabil civilmente, în temeiul art. 86 NCPP si art. 21 al 1 NCPP.

Solicitarea noastră a fost întemeiata pe Decizia nr. 257 din 26.04.2017 a ICCJ, conform căreia, la punctul 16, stabileşte faptul ca potrivit legii procesual penale in vigoare. începerea cercetării judecătoreşti nu mai este determinata de citirea actului de sesizare. in prezent începerea cercetării judecătoreşti fiind legata de momentul administrării efective a probelor in fata instanţei pe fond.

Aşadar, introducerea in procesul penal a pârtii responsabil civilmente poate avea loc in condiţiile art. 21 NCPP „la cererea pârtii îndreptăţite potrivit legii civile”, in termenul prevăzut la art. 20 al. 1 NCPP, pe cale de consecinţa, pana la începerea cercetării judecătoreşti.

Or, în speţă, administrarea efectiva a probelor a început la primul termen de judecata, in niciun caz in cadrul procedurii de camera preliminară, in mod greşit respingând prima instanţa solicitarea noastră de angajare a răspunderii civile, in mod solidar, si a SC U SRL.

2. Apoi, in privinţa cuantumului daunelor morale, va rugam sa constataţi ca, tot in mod greşit, instanţa de fond acorda suma de 120.000 lei cu titlu de daune morale, desi in considerentele hotărârii sale (mai exact, la pagina 12) retine ca fapta inculpatului ce a provocat vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate, a avut consecinţe deosebit de grave, cu impact asupra întregii vieţi a numitei CE, alegându-se si cu o infirmitate fizica permanenta, suferinţa acesteia persistând si in prezent, apreciind ca o suma mai mare ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză.

Având in vedere faptul ca, in anul 2014, limitele de despăgubire prevăzute pe poliţa de asigurare pentru vătămări corporale si decese puteau fi îndreptate pana la suma de 5.000.000 de euro, in speţa, prin raportare la numărul mare de zile de îngrijiri medicale, infirmitatea fizica permanenta produsa prin amputarea a doua degete de la piciorul stâng, agravarea afecţiunilor de care suferea persoana vătămata anterior producerii accidentului (diabet zaharat, astm bronşic, etc.), imposibilitatea de a mai purta fuste/rochii ca orice femeie normala având in vedere aspectul groaznic al picioarelor (evidenţiat de planşele foto depuse la dosar de către parte), suferinţa fizica de nedescris prin care trece zilnic numita CE si care se manifesta in mod chinuitor noaptea, nelăsând-o sa se odihnească măcar, deşi au trecut 4 ani de la nefericitul eveniment, trauma in planul psihic al persoanei vătămate, dar si a familiei acesteia care este marcata si afectata la rândul sau, toate acestea, cu siguranţa, nu justifica suma de 120.000 de lei pe care a acordat-o instanţa de fond care, deşi conştientizează toate aceste aspecte, acorda o suma derizorie pe care nu o motivează.

Si daca, prima instanţa s-ar fi raportat la Ghidul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, care are un rol orientativ in stabilirea sumelor ce se acorda cu titlu de daune morale în caz de accidente rutiere, cu siguranţa suma ar fi fost una cu mult mai mare. Ghidul FPVS oferă nişte repere de calcul matematic pe zi de îngrijire medicala, la care instanţa de judecata, in funcţie de specificul fiecărei spete ui majorează. Or, in cazul de faţă, instanţa de judecata nu a indicat niciun criteriu pe baza căruia a stabilit suma de 120.000 de lei, parând a se contrazice chiar in motivarea hotărârii sale, in sensul ca, deşi admite gravitatea consecinţelor accidentului rutier, totuşi considera ca o suma prea mare ar fi aducătoare de venituri nejustificate pentru o persoana care a făcut cheltuieli enorme, prin raportare la veniturile sale, numai pana la acest moment, ignorând faptul ca aceasta persoana este "condamnata" pe viaţă la a sta la pat, a merge constant la spital pentru recuperare, a fi dependenta de tratamente si un psiholog care sa o ajute sa meargă mai departe.

Chinul prin care a trecut o femeie nevinovata care, pana la acel moment, se comporta ca un om normal, se bucura de soare, se ocupa de propria gospodărie, avea viaţă socială, ieşea cu prietenii in timpul liber (fapt confirmat si de martora GT), era vesela, optimista, ridica moralul celor din jurul ei, si prin care încă mai trece, si vorbim aici in primul rând de suferinţa fizica efectiva a acesteia care aproape urla de durerea picioarelor, nu poate fi înlăturat si nici compensat de orice suma de bani, însă i se poate da şansa acestei persoane de a putea urma tratamentele necesare si recuperarea necesara care implica sume mari de bani, fără a duce aceasta grija, toate tratamentele pe care nu si le poate permite la acest moment putându-i diminua durerile groaznice prin care trece momentan.

Mai mult decât atât, la stabilirea acestor daune morale, trebuie avute in vedere si Concluziile Raportului de Psihodiagnostic nr. 89/21.03.2018, care evidenţiază faptul ca, si la acest moment, respectiv 4 ani de la producerea accidentului, persoana vătămata prezintă un nivel foarte ridicat al anxietăţii, manifestându-se printr-o permanenta frica "de a nu i se întâmpla ceva rău", agitaţie, nervozitate, tremurul mâinilor si al picioarelor, frica de moarte, senzaţii de leşin.

De asemenea, prin acelaşi Raport psihologul a constat ca partea civila prezintă o stare severa de depresie, vizualizând in mod constant si accidentul si retraindu-1, considerând totodată ca nu mai valorează nimic, ca a devenit dizgraţioasa, simţind un sentiment de ruşine fata de familie care a văzut-o in cele mai neplăcute situaţii, familie care, la rândul sau a avut perioade serioase de depresie, urmare a acestui eveniment nefericit.

Nu in ultimul rând, evoca psihologul o stare de interiorizare profunda a persoanei vătămate care s-a izolat complet de lume si acre retrăieşte in trecut, suferind mai mult la gândul ca nu mai poate fi niciodată cum a fost înainte de accident, ca nu mai poate fi stăpâna pe propria persoana, nu se mai poate îngriji de casa si nici de ea măcar, si nici desfăşura niciun fel de activitate.

Astfel ca, in momentul in care se va analiza cererea de apel, solicită ca la stabilirea cuantumului daunelor morale să se ţină seama de speţa in sine cu toate caracteristicile prezentate mai sus si care reies din întreg probatoriul administrat in cauza, de practica existenta in cazuri similare si in care sumele acordate cu titlu de daune morale sunt cu mult mai mari, de plafonul maxim prevăzut pentru vătămări corporale (5.000.000 de euro!), având in vedere ca suma solicitata de reclamanta, 1.000.000 de lei, este una decenta, conforma situaţiei sale, neurmărind in vreun fel depăşirea compensării prejudiciului psihic si fizic la care a fost supus apelanta.

A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond, si admiterea cererii de majorare a pretenţiilor civile întocmai cum a fost formulată.

Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar, partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare A SA a susţinut următoarele:

Cu privire la latura penală a cauzei, referitor la culpa în producerea accidentului, una din condiţiile legala necesare a fi îndeplinite In vederea angajării răspunderii asigurătorului, este aceea de a se stabili răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a asiguratului - aceasta fiind o răspundere personala, pentru a putea fi, ulterior, angajata răspunderea contractuala a asigurătorului.

Reiese fără echivoc faptul ca acordarea despăgubirii in baza unei poliţe de asigurare RCA este condiţionata de existenta răspunderii civile delictuale a asiguratului, deci, Implicit de stabilirea cu exactitate a culpei pentru producerea accidentului-aceasta fiind una din condiţiile existentei răspunderii civile delictuale.

Faptul că în acest caz, despăgubirile, materiale/morale urmează sa fie preluate de asigurătorul RCA In baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru ca "are cine si de unde sa plătească". O astfel de abordare, fără justificare in prevederi legale, creează grave inechităţi si discrepante intre diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, desi nu se poate considera ca durerea/suferinţa pricinuita prin vătămare/pierderea fiinţei dragi este mal mica in cazul infracţiunilor (mai ales ca sunt săvârşite cu intenţie) pentru care nu exista un asigurător care sa preia alata despăgubirilor morale. Se întreabă, dacă partea civila mai solicita aceste despăgubiri în cazul in care nu ar fi existat a asigurare de răspundere civila obligatorie şi numai persoana vinovata ar fi trebuit sa achite, aceste despăgubiri.

Referitor la latura civilă a cauzei, se arată că în privinţa daunelor morale acordata pârtii vătămate, rugam respectuos onorata instanţa de judecata ca, la calculul sumelor ca vor fi acordate cu titlu de daune morale, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate, pentru victimele daunelor.

In absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecinţele suferite de părţile civile, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze pentru partea civila ceea ce li lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat.

Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar si de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze Intr-un fel vătămarea produsa, pentru a nu cădea, In caz contrar, sub imperiul unei alte instituţii de drept civil. Astfel, indemnizaţia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia in sensul unei .compensaţii sau satisfacţii compensatorii fiind necesara asigurarea unei juste corelări între latura penala si latura civila a reparării prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcuta intr-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce, sunt relevate de getele normative sus- amintite, deşi este adevărat, intr-un mod destul de imprecis.

Nu se contestă suferinţa provocata pârtii vătămate, dar nivelul daunelor morale trebuie sa pe in limite rezonabile, in concordanta cu jurisprudenţa in materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de dezvoltare economica a României.

Se apreciază ca sumele acordate sunt mari şi daca ar fi menţinute de către instanţa de apel in aceste condiţii ar depăşi graniţele unor daune morale rezonabile si funcţia pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru partea civila care a fost supusa unor suferinţe fizice si psihice.

Într-o alta decizie, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat ca daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrităţii corporale si sănătăţi, cinstei, demnităţii st onoare!, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei ci trebuie dovedite daunele morale suferite. (Decizia nr. 2356/20.04.2011)

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere ca urmare a aplicării de către Instanţa de judecata a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele decesului, măsura în care le-a fost afectata situaţia familială, profesională şi sociala. Însă toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echilibrată corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanţa de judecata trebuie să albă în vedere acordarea daunelor morale si unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile precum şi la nivelul general şi venitul mediu la nivel naţional etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor sa alba o susţinere obiectiva care sa constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului

În nici un caz instanţa nu trebuie sa se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, fără a aplica o măsura respectivelor pretenţii, validându-le necondiţionat.

Solicită să se reţină faptul că reparaţia adecuata pârtilor civile pentru prejudiciul moral suferit se realizează nu numai prin acordarea unei sume cu titlu de despăgubire morala, dar şi prin pedeapsa aplicata persoanei vinovate.

Recurentul nu minimalizează impactul pe care l-a avut vătămarea părţii civile din prezenta cauza, dar considera ca acordarea unor sume exagerate cu titlu de daune morale ar aduce atingere principiului echităţii, raportat la jurisprudenţa, si nu ar avea niciun efect faţă de persoana vinovata. Considera ca mercantilizarea excesiva a acestui eveniment este la fel de periculoasa ca minimalizarea gratuita a efectelor nefericitului eveniment.

In luarea deciziei, solicită a se proceda la analizarea daunelor morale care au fost acordate in cazul Infracţiunilor săvârşite cu intenţie, versus infracţiunilor săvârşite din culpa.

Se va observa ca in cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie, sumele solicitate cu titlu de daune morale atât împotriva inculpaţilor persoane fizice cat si împotriva Statului Roman, deşi au avut un cuantum mult mai mare au fost reduse substanţial (deşi s-a avut in vedere solvabilitatea Statului Romani).

Curtea Suprema de Justiţie a României, Secţia Civila, prin Decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001 a reţinut cu valoare de principiu ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective si pot forma obiectul controlului Instanţei de recurs. Curtea a împărtăşit criteriul general evocat de instanţa europeana, potrivit căruia despăgubirile trebuie sa prezinte un raport, rezonabil de proporţionalitate având in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acesteia (instanţa suprema a avut în vedere. Cauza Tolstoy Miloslovsky vs Redatul Unit).

La stabilirea cuantumului daunelor este necesar sa se alba in vedere şi împrejurările concrete in care s-a produs faptul prejudiciabil, diagnosticul vătămării şi urmările acestuia, practica constanta a Curţii de Apel Iaşi.

Pentru aceste considerente, se solicită cenzurarea pretenţiilor părţii vătămate cu privire la despăgubirile morale ce pot fi acordate.

În ceea ce privesc cheltuielile de spitalizare, se solicită excluderea asigurătorului de la plata acestora motivat de următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art.49 al. 1 din Legea nr. 136/1995, modificată, "asigurătorul acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, in baza legii, faţă de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule'', iar la art. 50 alin. l din aceeaşi lege se prevede că „despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare si cheltuieli de judecata, persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri". Astfel, rugam instanţa sa constate faptul ca unitatea spitaliceasca nu se încadrează în categoria persoanelor menţionate in aceste dispoziţii. nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Pe de alta parte art. 313 al. l din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, prevede următoarele: "persoanele care prin faptele lor aduc,daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii si au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperată de către furnizorii de servicii medicale". Astfel, rugam instanţa sa constate făptui ca asigurătorul de răspundere civila obligatorie nu face parte din categoria vizata de dispoziţiile art. 313.

Prin contractul de asigurare de răspundere civila auto, asigurătorul preia riscurile accidentelor de autovehicule, constând in prejudicii directe cauzate terţilor prin fapta asiguratului. Prin "prejudiciu asigurat" se înţeleg toate consecinţele vătămătoare produse asupra victimelor accidentate.

Cheltuielile de spitalizare nu reprezintă, însă, un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulaţie, Intre fapta inculpatului si acest prejudiciu neexistând o relaţie cauzala directa. Prejudiciile unităţilor spitaliceşti, pentru care s-au constituit părţi civile in cauza, sunt consecinţa acordării asistentei si îngrijirii medicale către partea vătămata. In baza contractului de asigurare încheiat de acesta, şi nu urmarea directa a accidentului rutier. Unitatea spitalicească este,_un furnizor de servicii medicale care, potrivit leali, are dreptul de a-şi recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabila de producerea accidentului, respectiv de la inculpat.

Practica Instanţelor este constanta in acest sens: sent. civ. Nr. 508/2015 - Jud .Curtea de Argeş - dosar nr. 3546/216/2014, sent. pen. nr. 810/2011 - Jud. Iasi; dosar penal nr. 1846/245/2010, sent. pen. nr. 977/2011 - Jud. Iaşi; dosar nr. 24472/245/2010, dec. pen. nr. 81/2012 - C.A. Timişoara în dosar 1222/250/2009.

3. Jurisprudenţa

Din lecturarea considerentelor diferitelor hotărâri Judecătoreşti care soluţionează cererile privind acordarea de daune morale pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial care au drept cauza accidente rutiere sl nu numai, se poate retine cu valoare de principiu ca aprecierea Judecătorului privind evaluarea daunelor morale este una subiectiva, dar criteriile care stau ta baza. cuantumului despăgubirilor trebuie sa fie obiective. In acest context, apreciem ca fiind justa raportarea instanţei la soluţiile altor Instanţe de judecata cu scopul garantării principiului Instituit de Constituţie la art.124 alln.2 : „Justiţia este unica, imparţiala si egala pentru toţi. Acesta transmite practic ideea de unitate a practicii si de predictibilitate a actului de justiţie. In lipsa acestor trăsături esenţiale ale actului de justiţie, se ajunge la o încălcare indirecta, dar periculoasa, a principiului convenţional şi constituţional al dreptului la un proces echitabil: o soluţie de speţa nu poate fi contrazisa de o alta daca spetele sunt identice sau similare. Astfel, se poate extrage concluzia ca Jurisprudenţa are un caracter de Izvor de drept in ceea ce priveşte acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere, iar actul de Justiţie devine predictibil si nu este supus liberului arbitru.

4. In ceea ce priveşte apelul formulat de partea vătămata, solicitam respingerea acestuia având in vedere motivele invocate.

Rugam onorata Instanţa de apel sa retina faptul ca In mod temeinic Instanţa de fond a respins acordarea despăgubirilor materiale către persoana vătămata întrucât aceasta nu a depus nici o dovada in acest sens.

Referitor la daunele materiale acordate, subliniem ca-pentru justa stabilire a despăgubirilor materiale de către instanţa - nu este suficienta simpla enumerare a cheltuielilor efectuate (aproximate global) fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscală (facturi chitanţe, bonuri etc.) o prejudiciului suferit. Prin urmare, se solicită respingerea ca neîntemeiate acele pretenţii ale părţii civile care nu pot fi probate cu documente justificative.

Pe cale de consecinţă, partea civilă trebuie sa dovedească cu înscrisuri toate daunele materiale ce vor fi acordate de instanţa de judecata pentru ca despăgubirea plătită de asigurător să fie una legală. In cazul In care nu se face aceasta dovada, asigurătorul nu poate fi obligat să le suporte.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi exhaustivă a probatoriilor administrate în cauză şi a concluzionat corect că fapta pentru care inculpatul AD a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat, vinovăţia acestuia fiind stabilită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Reţine instanţa de control judiciar faptul că, potrivit jurisprudenţei CEDO, prin motivarea hotărârii trebuie evidenţiat că observaţiile părţilor au fost în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, căci ”art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (
Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei
)”; aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea
Van de Hurk
);
amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. ”Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare”
(
Helle îmotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României
).

Or, instanţa de fond a făcut o analiză coroborată a probatoriilor cauzei, constatând că situaţia de fapt reţinută este conformă actului de trimitere în judecată. Prima instanţă a efectuat o cercetare judecătorească completă, procedând la audierea nemijlocită a martorilor pe ale căror declaraţii acuzarea şi-a fondat trimiterea în judecată, soluţionând legal şi temeinic toate cererile părţilor.

Instanţa de apel, analizând din oficiu sentinţa apelată, nu a identificat aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a acesteia prin raportare la fapta reţinută în sarcina inculpatului apelante, Curtea însuşindu-şi pe deplin motivarea judecătorului fondului referitor la situaţia de fapt a cauzei şi încadrarea ei în drept.

Prima instanţă a observat dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală care stabilesc cu caracter obligatoriu că probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existentei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă

Urmând această regulă fundamentală de interpretare a probatoriului, stabilită de legiuitor, prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, sub aspectul laturii penale şi civile.

Instanţa de fond a făcut o analiză pertinentă şi exhaustivă a probatoriilor cauzei şi a concluzionat corect că fapta în raport de care s-au formulat acuzaţii faţă de inculpatul AD există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat, vinovăţia acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă în cauză, culpa acestuia fiind corect stabilită de instanţa de fond ca fiind exclusivă .

De altfel, în faţa instanţei de fond inculpatul AD a recunoscut parţial comiterea infracţiunii în raport de care instanţa de fond a fost sesizată, considerând însă, în mod nefondat că persoanei vătămate CE îi revine o culpă în producerea accidentului.

Curtea, făcând propria analiză a materialului probatoriu amplu administrat în această cauză, constată că prima instanţă a analizat într-o materie obiectivă şi completă toate probele administrate, astfel încât, în urma unui raţionament armonios, a înlăturat apărările inculpatului, pe care şi Curtea le consideră nefondate. La data accidentului, AD, conducător auto profesionist, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar grija pentru siguranţa călătorilor şi a pietonilor, precum şi respectarea dispoziţiilor legislaţiei privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice ar fi trebuit să fie pentru el în afara oricăror abateri .

Prima instanţă a făcut o analiză de mare acurateţe a declaraţiilor martorilor EDE şi BE, precum şi a declaraţiilor martorilor martorul CM şi TM, pe care le-a coroborat cu celelalte probe (proces-verbal de cercetare la faţa locului, înregistrare video preluată de pe camera de supraveghere montată la bordul autoturismului martorului T., declaraţia inculpatului şi declaraţia persoanei vătămate ) şi a concluzionat în mod corect că inculpatul a încălcat o multitudine de norme legale, iar persoanei vătămate nu-i poate fi imputată vreo culpă. Curtea reţine că prima instanţă a analizat fiecare probă în parte în mod judicios şi reţine, în plus, doar faptul că inculpatul AD nu a putut explica de ce ar fi urcat târziu CE, dacă persoana vătămată se afla în staţia de autobuz atunci când el a oprit regulamentar (aşa cum declară), iar staţia nu era aglomerată, din autobuz coborând doar câteva persoane. Pe de altă parte, şoferul autobuzului, inculpatul AD, este cel care trebuia să ofere timpul minim necesar pentru urcarea călătorilor, nu trebuia să pornească de pe lângă înainte de închiderea completă a uşilor, indiferent de mecanismul acestora . În realitate, însă, astfel după cum rezultă din ansamblul probelor administrate, inculpatul AD nu s-a asigurat la plecarea de pe loc că s-a finalizat în siguranţă coborârea şi urcarea pasagerilor, că uşile s-au închis şi că poate circula în siguranţă.

Fapta inculpatului AD
care
,
la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul autobuzului Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din Staţia „Liceul de Construcţii” din municipiul Iaşi, fără a se asigura că au coborât sau au urcat toţi călătorii şi fără a închide în prealabil uşile, provocând dezechilibrarea şi căderea persoanei vătămate CE care încerca să urce de pe platforma de urcare a autobuzului şi, pe cale de consecinţă, vătămarea corporală a persoanei vătămate care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150-160 de zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.

În acord cu prima instanţă, raportat la criticile formulate în apel, Curtea reţine existenţa unei culpe exclusive a inculpatului AD în producerea accidentului şi a consecinţelor sale, respectiv vătămarea corporală a persoanei vătămate CE, în sarcina inculpatului reţinându-se încălcarea următoarelor prevederi legale în materia circulaţiei rutiere:

• art. 35 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, potrivit căruia „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”.
• art. 148 al. 1 pct. 7 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia „se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (...) să pornească de pe loc cu uşile deschise”. Nerespectarea interdicţiei conducătorului de autovehicul sau tramvai de a porni de pe loc cu uşile deschise este sancţionată de art. 101 al. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
• art. 151 al. 1 lit. d) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia „Conducătorul autovehiculului sau tramvaiului care efectuează transport public de persoane este obligat (...) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a semnalizat intenţia şi s-a asigurat că poate efectua, în siguranţă, aceasta manevră”. Neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri este sancţionată de art. 102 al. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului, prima instanţă a dat legală şi temeinică eficienţă criteriilor prev. de art. 74 Cod penal, iar în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, nu există erori în motivarea sentinţei penale apelate, întrucât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este motivată legal şi în concordanţă cu materialul probator al cauzei.

Prima instanţă a argumentat corect că nu se impune executarea în regim de detenţie a pedepsei închisorii aplicate întrucât s-ar produce "un efect punitiv disproporţionat", prin raportare la faptele comise, urmările acestora, precum şi la persoana şi conduita inculpatului.

Sub acest aspect, Curtea, din oficiu, constată că pedeapsa aplicată inculpatului este legală şi răspunde scopului prevăzut de legiuitor, fiind aptă, prin cuantum şi modalitate de executare, să formeze inculpatului o conduită corectă, dar şi să servească scopului prevenţiei generale.

În ceea ce priveşte motivele de apel ce vizează latura civilă a cauzei, Curtea de apel reţine că în mod legal şi temeinic a fost respinsă cererea de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L., în calitate de comitent, cerere motivată de partea civilă pe baza raportului de prepuşenie existent, valabil şi necontestat de către AD, aflat la data şi momentul accidentului rutier, al cărei victimă a fost partea civilă CE, în exercitarea funcţiilor încredinţate de către angajatorul său, menţionat anterior.

Curtea reţine că partea civilă CE a fost citată în procedura de cameră preliminară, că a participat la această procedură şi şi-a desemnat un avocat ales, iar această procedură a fost finalizată în decembrie 2017, fără ca partea civilă să solicite, deşi a putut să o facă, introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L. conform legii de procedură, introducerea în procesul penal a părţii responsabile civile se face numai la cererea persoanei interesate şi, după decizia Curţii Constituţionale din 26.04.2017, numai în aşa fel încât această parte să poată participa pe deplin la procedura de cameră preliminară. Deşi citează această decizie, partea civilă, prin apărătorul său ales, pare să o deturneze de la înţelesul său.

Prin Decizia Nr .257 din 26 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.20 alin.(1) şi art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr.472 din 22.06.2017, înainte de sesizarea judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Iaşi, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art.20 alin.(1)” din cuprinsul art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. În motivare, Curtea Constituţională constată că,
în condiţiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătoreşti ” - introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, ca şi posibilitatea părţii responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declaraţia de constituire de parte civilă în priveşte acţiunea civilă în procesul penal, este reglementat prin norme imperative, însă de ordine privată, regulile care dau conţinut principiului disponibilităţii în această materie asigurând, în principal, protejarea intereselor private ale persoanei vătămate. In aceste condiţii, Curtea constată că este necesar ca, prin normele procesual penale în materie, să se asigure dreptul părţii responsabile civilmente de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în procedura camerei preliminare, tocmai în vederea realizării unui echilibru între drepturi fundamentale relative aflate în concurs, şi anume, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare ale persoanei vătămate ce se constituie parte civilă, pe de o parte, si dreptul de acces liber la justiţie si dreptul la apărare ale părţii responsabile civilmente, pe de altă parte. In mod similar, cele constatate anterior de Curte sunt aplicabile mutatis mutandis si în ipoteza în care procurorul exercită acţiunea civilă, în condiţiile art.20 alin.(1) si (2) din Codul de procedură penală, si este obligat, potrivit art.21 alin.(2) din Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin.(1) al aceluiaşi articol. In final, Curtea observă că, prin Decizia nr.84 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.371 din 13 mai 2016, a mai examinat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.21 din Codul de procedură penală respingând-o ca neîntemeiată. Curtea reţine însă că soluţia legislativă criticată, respectiv a dispoziţiilor art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală ar fi fost justificată în vechea reglementare procesual penală, în condiţiile în care, în procesul penal, nu era reglementată faza camerei preliminare, iar verificarea competenţei si a legalităţi sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor si a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se realizau în faza a doua a procesului penal - faza judecăţii. Or, Curtea constată că
soluţia legislativă criticată în prezenta cauză nu are nicio fundamentare în cadrul normativ _procesual _penal în vigoare, în care a fost introdusă _procedura camerei _preliminare, s
i, având în vedere, în mod special, modul în care această nouă fază a procesului penal a fost configurată prin deciziile Curţii Constituţionale nr.641 din 11 noiembrie 2014 si nr.631 din 8 octombrie 2015, în care a fost subliniată importanţa acestei noi faze în procesul penal si
faptul că părţii responsabile civilmente trebuie să i se ofere aceleasi drepturi ca si inculpatului, din perspectiva faptului că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, în acelasi timp acestei părţi nefiindu-i străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului penal de care depinde si soluţionarea laturii civile a acestuia
."

Instanţa de control judiciar, examinând punctual criticile formulate de partea civilă CE şi de partea responsabilă civilmente SC. A SA (în
prezent aflată în procedură de faliment - lichidator judiciar),

sub aspectul laturii civile a cauzei, prin motivele de apel, reţine, pe baza înscrisurilor medicale ataşate la dosar de partea civilă CE, a raportului de nouă expertiză medico- legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi; avizului nr. 8676/08.05.2015 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutul de Medicină Legală Iaşi; raportului de primă expertiză medico-legală nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi; declaraţiei martorei GT, că în urma accidentului rutier a cărui victimă a fost la data de 23 iulie 2014, CE, în vârstă de 60 de ani, a suferit o dramatică schimbare a vieţii sale sufleteşti, din cauza traumatismului, fiind internată în spital, suferind intervenţii chirurgicale cu amputarea a două degete. Probele administrate confirmă susţinerile părţii civile CE potrivit cărora ea şi-a pierdut parţial mobilitatea devenind dintr-o persoană activă una care necesita sprijin, neputându-se deplasa o lungă perioadă de timp. Din aceleaşi probe rezultă că partea civilă CE, în afara de durere fizică şi inconvenientele internării în spital, a purtat şi poartă pe corp urmele loviturii suferite în urma accidentului rutier provocat de inculpat, nu a putut să meargă o lungă perioadă de timp, şi poartă în continuare cicatrici. Cursul paşnic şi liniştit al vieţii sufleteşti a părţii civile, ca şi viaţa sa socială şi de familie au avut un parcurs evident sinuos ca urmare a faptei ilicite a inculpatului. Toate acestea se subsumează unui prejudiciu, pagubă sau daună care scapă evaluării pe criterii matematice, dar care, potrivit legii, dă dreptul la o integrală reparaţie . Neputând fi vorba de înlăturarea acestor consecinţe, instanţa evaluează o sumă pe care, folosind-o, partea civilă să complinească bucuriile fireşti de care a fost lipsită şi care să poată fi considerată o satisfacţie echitabilă . Faţă de cele
expuse, având în vedere şi numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesitate de victima accidentului, precum şi toate transformările negative produse în viaţa părţii civile CE în urma faptei ilicite a inculpatului, Curtea apreciază că suma de 120.000 de lei (aproximativ 26086 de euro) acordată de Judecătorie cu titlul de daune morale este echitabilă şi nu se impune a fi diminuată, dar nici majorată .

Curtea reţine că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor şi nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor. Aşa cum se arată în literatura de specialitate "sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.

Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită.

Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale (cauza
Ernestina Zullo din noiembrie 2004
).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza
Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000
).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului.

Curtea reţine că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor şi nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor. Aşa cum se arată în literatura de specialitate „sumele de bani acordate cu titlu de daune morale, trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri".

În cauza de faţă, contrar criticilor formulate de partea civilă şi de partea responsabilă civilmente apelantă, Curtea reţine că suma de 120000 de lei stabilită cu titlul de daune morale este destinată exclusiv să compenseze suferinţa cauzată părţii civile şi nu reprezintă în nici un caz o îmbogăţire fără just temei a acesteia, sentinţa primei instanţe urmând a fi menţinută sub acest aspect .În cauza de faţă, restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială a victimei CE la care face trimitere art. 1391 Cod civil este reală şi gravă, astfel încât suma stabilită cu titlul de despăgubiri civile - daune morale nu se impune în nici un caz a fi redusă, dar nici majorată .

De altfel, Curtea remarcă argumentele strict teoretice ale apelantei SC. A SA
(
în prezent aflată în procedură de faliment - lichidator judiciar)
,
unele fără legătură cu cauza de faţă .

Contrar celor susţinute de apelanta parte responsabilă civilmente, nu există vreun temei legal care să excludă asigurătorul de la plata despăgubirilor către terţelor persoane unităţi spitaliceşti care şi-au diminuat patrimoniul cu sumele ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei accidentului .

Şi în prezent, ca şi la momentul 23 iulie 2014, răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită. Potrivit dispoziţiilor Ordinului Nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data faptei,

Art. 26 - (1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

1. vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
2. pagube materiale;
3. pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
4. cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru:

1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:

• a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului;
• nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
• nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv;

3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
4. prejudiciile produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului membrilor familiei asiguratului sau membrilor familiei conducătorului auto, cu excepţia despăgubirilor solicitate de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului;
5. prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul .

De asemenea, unităţile medicale care şi-au diminuat patrimoniul cu cheltuielile medicale ocazionate de îngrijirea sănătăţii persoanei vătămate nu sunt excluse de la obţinerea de despăgubiri, nici de dispoziţiile art. 27 din Ordin şi nici de dispoziţiile legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în vigoare la data producerii riscului asigurat.

Asiguratorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) si (6) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri in bani pentru:

1. vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;

(3) Indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri pana la limita de raspundere prevazuta in contractul RCA pentru:... b)
prejudiciul produs din

culpa conducatorului vehiculului asigurat;
e) prejudiciile provocate tertelor persoane, in

situatia conducerii vehiculului sub influenta bauturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

Analiza disp. art. 313 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii nu conduce la o altă concluzie . SC. A SA,
a fost introdusă în cauză
conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/HP/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 6 aprilie 2016. În
motivarea deciziei amintite, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a arătat că, cităm
: "Calitatea de parte responsabilă civilmente izvorând
din contract:
Potrivit dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza
contractului de asigurare
pentru prejudiciile de care
asiguraţii
răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule şi de tramvaie, ca şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, iar potrivit dispoziţiilor art. 55 din acelaşi act normativ, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. În plus, dispoziţiile art. 1.270 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil instituie principiul pacta sunt servanda şi prevăd
forţa obligatorie a contractului valabil încheiat între părţile contractante,
iar dispoziţiile art. 1.280 din acelaşi act normativ prevăd că un contract produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 instituie un caz de extindere a efectelor contractului de asigurare de răspundere în beneficiul
terţilor păgubiţi prin accidente.

Asiguratorul plăteşte şi cheltuielile efectuate de spital deoarece, potrivit art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, asiguratorul de răspundere civilă trebuie obligat la plata sumelor datorate de către asigurat către partea civilă, în limitele contractului de asigurare. Astfel, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale, furnizorii de servicii medicale au dreptul de a-şi recupera de la autorul accidentului, cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto şi nu există nicio dispoziţie legală care să excludă unităţile spitaliceşti din sfera persoanelor păgubite, îndreptăţite să primească de la asigurator despăgubirile cuvenite. Practica instanţelor judecătoreşti penale este unanimă în a considera că potrivit art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995( aplicabilă în cauză ), despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite, unitatea spitalicească făcând parte din această din urmă categorie.

În ceea ce priveşte limitele de despăgubire, contrar susţinerilor părţii civile, acestea nu sunt criterii orientative pentru acordarea de despăgubiri, ci limite maxime peste care asigurătorul nu poate fi obligat să răspundă, nici măcar în caz de catastrofă, indiferent de numărul victimelor.

Potrivit art. 12 din NORMA nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurarile auto din Romania emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara publicată în Monitorul Oficial nr. 986 din 8 decembrie 2016(în vigoare până la data emiterii unei noi norme şi care reiau normele din 2011 ), este în afara oricărei interpretări raţiunea limitei de despăgubire, pentru înţelegerea căreia este suficientă citirea textului actual, în vigoare, identic cu cel anterior :

1. Asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire, care nu pot fi mai mici decat limitele de despagubire stabilite de catre A.S.F. in conformitate cu reglementarile europene.
2. Limitele de despagubire stabilite de catre A.S.F. sunt:

1. pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, limita de despagubire se stabileste la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
2. pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, limita de despagubire se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
3. pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse incepand cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de 1.220.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
4. pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse incepand cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de 6.070.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a Romaniei.

3. In cazul in care in acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane si valoarea totala a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate in contractul RCA, despagubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului care revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident."

Analizând actele şi lucrările dosarul şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, Curtea constată că judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de procedura penală incidente în cauză, iar sentinţa penală pronunţata la finele acestei prime judecăţi, a fost data în deplină consonanţă cu materialul probator administrat în cauză şi în acord cu dispoziţiile de drept material şi procesual incidente în speţă, neexistând motive de modificare a acesteia

Pentru toate considerentele mai sus dezvoltate, reţinând că prezentele apeluri sunt nefondate, se vor respinge, ca nefondate, apelurile promovate de partea civilă CE, şi de partea responsabilă civilmente SC. A SA, împotriva sentinţei penale nr. 1555/2018 din 25.05.2018 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă care va fi menţinută.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată fiecare dintre apelantele partea civilă CE, şi partea responsabilă civilmente SC. A SA la plata sumei de 150 de lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.