Serviciu militar sau serviciu alternativ cu caracter civil
-
Art. 4 § 3 lit. b) exclude din sfera de aplicare a notiunii de „munca fortata sau obligatorie", interzisa de art. 4 § 2, „orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza sa satisfaca serviciul militar din motive de con stiinta, in tarile in care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu in locul serviciului militar obligatoriu" [Bayatyan impotriva Armeniei (MC), pct. 100; Johansen impotriva
Norvegiei,
decizia Comisiei]. - In decizia Comisiei in cauza W., X., Y. siZ. impotriva Regatului Unit, in care reclamantii erau minori atunci cand au fost inrolati in fortele armate ale Regatului Unit, Comisia a considerat ca serviciul efectuat de reclamanti facea obiectul limitarilor prevazute la art. 4 § 3 si, prin urmare, orice capat de cerere, conform caruia un astfel de serviciu constituie „munca fortata sau obligatorie", trebuia sa fie respins ca fiind in mod vadit nefondat, avand in vedere dispozitia expresa de la art. 4 § 2 lit. b) din Conventie.
- Totu si, Comisia a considerat ca art. 4 face distinctie intre notiunea de „aservire" si cea de „munca fortata sau obligatorie" si ca, de si, in fapt, este probabil ca acestea sa se suprapuna adesea, ele nu pot fi considerate echivalente si ca acea clauza care exclude in mod expres serviciul militar din sfera de aplicare a expresiei „munca fortata sau obligatorie" nu exclude in mod necesar un astfel de serviciu, in orice situatie, de la examinarea in vederea stabilirii daca intra sau nu sub incidenta interdictiei referitoare la „sclavie" sau „aservire" (W., X., Y. siZ. impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei). Comisia a considerat ca, in general, datoria unui soldat care se inroleaza dupa atingerea varstei majoratului, de a respecta termenii angajamentului sau, si restrangerea aferenta a libertatii sale si a drepturilor personale nu constituie o atingere adusa drepturilor acestuia, care ar putea sa intre sub incidenta notiunii de „sclavie" sau de „aservire" (ibid.). Aceasta a constatat ca varsta frageda a reclamantilor, care se inrolasera cu consimtamantul parintilor lor, nu poate conferi caracterul de „aservire" conditiei normale a unui soldat (ibid.).
- Cu toate acestea, recent, in cauza Chitos impotriva Greciei, care a avut ca obiect obligatia impusa unui ofiter din armata de a plati statului o suma considerabila de bani pentru a-i permite sa paraseasca armata inainte de incheierea perioadei serviciului contractat, Curtea s-a abatut de la interpretarea de mai sus a Comisiei si a considerat ca limitarea in temeiul art. 4 § 3 vizeaza doar serviciul militar obligatoriu si nu se aplica militarilor de cariera. A considerat ca litera b) a paragrafului al treilea de la art. 4 trebuie considerata in ansamblul sau. O interpretare a contextului intregii litere sugereaza, din doua motive, ca aceasta se aplica in cazul serviciului militar obligatoriu, in statele in care este instituit un astfel de sistem: in primul rand, prin referirea la obiectorii de con stiinta, ace stia fiind, in mod evident, recruti si nu militari de profesie si, in al doilea rand, prin trimiterea explicita la serviciul militar obligatoriu, de la sfar situl literei. De asemenea, pentru a sustine aceasta interpretare, Curtea a invocat Conventia nr. 29 a OIM, precum si pozitia adoptata atat de Comitetul European pentru Drepturi Sociale, cat si de Comitetul de Mini stri (pct. 83-89).
-
In cauza mentionata anterior, Chitos impotriva Greciei , Curtea a constatat ca, de si era legitim ca statele sa prevada perioade obligatorii de serviciu pentru ofiterii din armata, dupa incheierea studiilor acestora, precum si plata unor despagubiri in cazul demisiei anticipate, cu scopul de a recupera cheltuielile asociate educatiei lor, era necesar sa existe un echilibru intre diferitele interese implicate. In circumstantele speciale ale acestei cauze, Curtea a constatat o incalcare a art. 4 § 2, pe motiv ca autoritatile au impus reclamantului o sarcina disproportionata [pct. 109; se vedea,
a contrario
,
Lazaridis impotriva Greciei (
dec.)].