Revendicare imobiliara. Teren forestier inclus in amenajamentele silvice ce fac parte din fondul forestier national.

 

 Nerealizarea procedurii de restituire reglementata de Legea nr. 1/2000. Calitatea de proprietar a reclamantei – unitatea administrativ teritoriala.

 

Terenurile forestiere, din categoria carora face parte si cel revendicat in cauza, se afla, insa, sub incidenta unei legi speciale de reparatie, respectiv a Legii nr. 1/2000, astfel ca cel ce se pretinde proprietarul unui asemenea bun nu poate face dovada dreptului sau decat cu titlul de proprietate emis in procedura speciala la care face trimitere legea sub incidenta careia se afla, ca singur act care determina in mod concret imobilul si vecinatatile lui.

Legea nr. 1/2000 – care consacra principiul repararii integrale in natura sau, in subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat fostilor proprietari – reglementeaza imperativ modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra celor doua categorii de terenuri la care se refera, iar in ceea ce priveste terenurile forestiere care au apartinut in proprietate comunelor, oraselor si municipiilor, si care constituie si obiect al demersul judiciar al reclamantei, art. 29 alin. 4 din lege dispune ca proprietatea se redobandeste de catre fostii proprietari doar la cererea lor expresa si in limitele probate cu actele care atesta suprafetele solicitate in conditiile art. 9 alin. 4 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicata.

 

Cod civil, art. 480

Legea nr. 1/2000

H.G. nr. 1360/2001

 

Prin actiunea inregistrata la 05.02.2009, reclamanta Comuna I.C. Bratianu, judetul Tulcea a chemat in judecata pe parata Directia Silvica Tulcea pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligata sa ii lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 56 ha situat in tarlaua 2, parcela 24, cu categoria de folosinta pasune si sa ii restituie materialul lemnos exploatat fara drept de parata prin Ocolul Silvic Macin in zilele de 23-24 septembrie 2008 sau contravaloarea acestuia, in suma de aproximativ 20.000 lei.

S-a solicitat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare s-a aratat ca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu a fost inventariat in domeniul public al reclamantei conform dispozitiilor Legii nr. 213/1998, prin H.C.L. I.C. Bratianu nr. 19/2001, a fost atestat prin H.G. nr. 1360/2001 si intabulat in cartea funciara prin incheierea nr. 2865/13.02.2007.

Referitor la modalitatea de dobandire a imobilului s-a sustinut ca terenul a fost atribuit comunei I.C. Bratianu prin Ordinul nr. 1443/16.04.1938 al Administratiei Generale P.A.R.I.D. si Ordinul Administratiei Braila nr. 856/20.04.1938 si predat prin procesul verbal de predare primire din 28.04.1938. La momentul predarii era ocupat in parte cu lastari de salcie, care formeaza in prezent o liziera de arbori pe malul Dunarii, cu rol de protectie impotriva eroziunii plajei si a digului de aparare.

A mai precizat reclamanta ca terenul este cunoscut sub denumirea „Plaja Insula”, ca s-a aflat in administrarea sa din 1938 pana in prezent, ca nu a fost preluat niciodata in proprietatea statului si ca refuzul paratei de a-i recunoaste calitatea de proprietar al acestui imobil i-a fost adus la cunostinta cu ocazia unui litigiu anterior, ce a avut ca obiect o actiune in constatare, in cadrul caruia parata a pretins ca bunul este cuprins in amenajamentele silvice si ca se afla in proprietatea statului si in administrarea sa.

Referitor la cererea de restituire a materialului lemnos s-a aratat ca in zilele de 23-24 septembrie 2008 Directia Silvica Tulcea a defrisat zona de padure situata pe malul Dunarii cu motivarea ca trebuie sa livreze urgent masa lemnoasa, desi padurea respectiva era proprietatea comunei reclamante.

La primul termen de judecata reclamanta a solicitat instantei sa ia act ca renunta la judecata cererii de obligare a paratei la achitarea contravalorii materialului lemnos recoltat fara drept.

Prin sentinta civila nr. 797/21.12.2009 Judecatoria Macin a admis actiunea si a obligat parata sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 56 ha situat in tarlaua 2, parcela 24, intabulat in cartea funciara 192/N, cu numar cadastral 270, astfel cum a fost identificat in schita anexa a raspunsului la obiectiunile aduse expertizei tehnice efectuata de expert B.E.

Pentru a hotari in acest sens prima instanta a retinut ca din actele depuse de reclamanta rezulta in mod evident ca cel putin din 28.04.1938 terenul in suprafata de 56 ha, pe care se afla crescut un fel de mlajet mic, a trecut in proprietatea Comunei I.C. Bratianu, fiind inventariat si in 1944 in proprietatea acesteia. De asemenea, din chestionarul nr. 4 Plaja Cocuta intocmit de Ministerul Inventarului Avutiilor Publice rezulta ca terenul de 56 ha s-a dobandit „prin improprietarire din anul 1887 si recastigata in anul 1938 de la PARID, de catre care era acaparata”.

S-a constatat, pe de alta parte, ca la dosar nu exista documente din care sa rezulte ca reclamanta ar fi instrainat aceasta suprafata sau ca ar fi fost deposedata de ea in alta modalitate, din actele depuse de parata reiesind ca ar fi vorba de paduri ce au apartinut statului, nu si ca unitatea administrativ teritoriala a pierdut posesia terenului, situatie care ar fi impus necesitatea unei reconstituiri a dreptului de proprietate in favoarea reclamantei.

Apelul declarat impotriva acestei sentinte de parata Directia Silvica Tulcea a fost respins ca nefondat de Tribunalul Tulcea prin decizia civila nr.109/22.09.2010, in considerentele careia s-au retinut urmatoarele:

– expertiza tehnica efectuata in cauza  a identificat terenul in litigiu pe teritoriul comunei I.C. Bratianu, tarlaua 2, parcela 24; el este intabulat in cartea funciara in favoarea reclamantei si a fost inventariat in domeniul public al localitatii in baza H.G. nr.1360/2001, anexa 25, sub denumirea de Plaja Cocuta, dobandita in 1944.

– potrivit aceleiasi expertize, predarea terenului in litigiu catre reclamanta s-a facut din 28.04.1938, iar la 06.04.1940 s-a efectuat inventarierea si verificarea lui, in referire la suprafata care deservea plaja si izlazul comunal.

– parata nu a dovedit ca acest imobil a iesit din proprietatea comunei sau ca reclamanta l-a instrainat sau a fost deposedata in vreun fel, actele depuse vizand doar istoricul si modul lui de exploatare.

– trecerea terenului din domeniul public al unitatii administrativ teritoriale in cel al statului nu s-a realizat, din actele dosarului reiesind ca reclamanta exercita in continuare dreptul de proprietate asupra acestuia.

– nu este intemeiata sustinerea referitoare la inadmisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, ca urmare a neutilizarii procedurii speciale instituita de legea fondului funciar, pentru ca reclamanta nu a fost niciodata deposedata de aceasta suprafata de teren si, pe cale de consecinta, nu era necesar sa recurga la procedura reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata Regia Nationala a Padurilor „Romsilva” – Directia Silvica Tulcea si a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila sub urmatoarele aspecte:

– gresita stabilire a regimului juridic al terenului in litigiu, care a fost proprietate de stat atat anterior anului 1948, cat si ulterior, cand apartenenta la proprietatea publica a statului era intemeiata pe dispozitiile art. 6 alin. 1 din Constitutia Romaniei din 1948.

A sustinut recurenta ca potrivit art.6 alin.1 si 2 din Constitutia mentionata, intreaga suprafata a padurilor facea parte din proprietatea statului si cum bunul in litigiu nu se afla in proprietatea privata a unei persoane fizice sau juridice, nu a existat o lege speciala de preluare, trecerea lui din proprietatea reclamantei in cea a statului realizandu-se „ope legis”, astfel cum rezulta si din mentiunile primului amenajament silvic intocmit editia 1955/1956, unde la rubrica „relatiunile de proprietate din trecut a padurilor” se arata ca „ trupurile Plaja Galati … au fost si in trecut padurile statului”.

Prin urmare, chiar daca modalitatea de preluare a bunului in proprietatea statului prin legi anterioare nu este conforma dispozitiilor sau legilor actuale, dreptul de proprietate constituit in temeiul acestor reglementari in favoarea statului nu s-a stins ca efect al intrarii in vigoare a legii noi, indiferent de modificarile aduse regimului juridic al proprietatii. – detinerea de catre reclamanta intimata a unui titlu legal de proprietate a fost in mod gresit retinuta pentru ca H.C.L. nr. 19/2001 si H.G. nr. 1360/2001 nu au o astfel de semnificatie juridica.

A aratat recurenta ca simpla inscriere a unui bun intr-un inventar nu confera subiectului de drept beneficiar al acestei inscrieri dreptul de proprietate asupra bunului respectiv si ca exercitarea actiunii in revendicare, ca mijloc de aparare a dreptului de proprietate, era posibila numai dupa constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate in beneficiul unitatii administrativ teritoriale, care in cauza nu a fost dovedita.

– gresita solutionare a exceptiei de inadmisibilitate a actiunii in raport de obligativitatea recunoasterii dreptului de proprietate pretins de reclamanta in conditiile si procedura impuse de legile fondului funciar, astfel cum s-au succedat acestea in timp.

S-a sustinut, sub acest aspect, ca dreptul de proprietate nu se naste in mod automat in patrimoniul celor indreptatiti, ci este necesara parcurgerea etapelor impuse de lege in acest scop, respectiv formularea unei cereri de reconstituire de catre persoana indreptatita si probarea dreptului astfel pretins prin mijloacele prevazute de aceste acte normative, ori reclamanta nu a probat urmarea aceste proceduri in referire la terenul revendicat, pe care nu l-a mai posedat dupa intrarea lui in proprietatea publica a statului.

– gresita stabilire a regimului juridic pentru suprafata de 34,8 ha din totalul celor revendicate, care este inclusa in amenajamentul silvic si, potrivit art. 5 coroborat cu art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, se afla in proprietatea statului de la 01.01.1990. Cum acest teren nu a facut obiectul vreunei solicitari de reconstituire a dreptului de proprietate s-a sustinut ca este indeplinita si conditia impusa de pct. 4 din anexa I a Legii nr. 213/1998, de a fi parte a domeniului public al statului conform art. 3 alin. 2 din lege, care dispune ca sunt bunuri apartinand domeniului public de interes national „padurile (…) incluse in amenajamentele silvice care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate privata”.

S-a pretins, in sustinerea acestei critici, ca instantele nu au tinut seama de constatarile expertizei efectuata in cauza – in concluziile careia s-a aratat ca cele 34,8 ha sunt terenuri fond forestier cuprinse in amenajamente silvice si aflate in administrarea Regiei Nationale a Padurilor „R” – si nu au respectat prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, in conditiile in care reclamanta nu a prezentat vreo dovada referitoare la excluderea bunului din domeniul public al statului, iar pana la data introducerii actiunii in revendicare recurenta nu a fost deranjata in exercitarea dreptului de administrare a terenului.

– gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 146/1997 prin solutionarea pe fond a actiunii, desi obligatia de achitare a taxei judiciare de timbru corespunzatoare evaluarii facuta de intimata reclamanta nu a fost indeplinita.

A sustinut recurenta ca la instanta de fond intimata a invocat caracterul netimbrabil al actiunii – motivat de faptul ca are ca obiect material terenuri aflate in domeniul public; in apel, insa, instanta a impus obligatia timbrarii caii de atac conform evaluarii facuta de titulara actiunii in acest ciclu procesual, dar nu a dispus si asupra sanctiunii aplicabila cereii de chemare in judecata pentru nerespectarea obligatiei de timbrare, respectiv asupra anularii acesteia ca netimbrata.

Analizand legalitatea hotararii atacate in raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a dedus judecatii incalcarea dreptului sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 56 ha situat in tarlaua 2, parcela 24 si a pretins, in temeiul art.480 si 481 din Codul civil, recunoasterea acestui drept, pe care parata il contesta invocand calitatea sa de administrator al bunului si pe cea de proprietar a statului.

In sustinerea dreptului sau de proprietate, titulara actiunii a invocat Ordinul nr. 1443/16.04.1938 a Administratiei Generale P.A.R.I.D. si Ordinul nr. 856/20.04.1938 al Administratiei Braila, precum si H.C.L. I.C. Bratianu nr. 19/2001 si H.G. nr. 1360/2001, prin care terenul a fost inventariat in domeniul public al comunei conform Legii nr. 213/1998.

Terenurile forestiere, din categoria carora face parte si cel revendicat in cauza, se afla, insa, sub incidenta unei legi speciale de reparatie, respectiv a Legii nr. 1/2000, astfel ca cel ce se pretinde proprietarul unui asemenea bun nu poate face dovada dreptului sau decat cu titlul de proprietate emis in procedura speciala la care face trimitere legea sub incidenta careia se afla, ca singur act care determina in mod concret imobilul si vecinatatile lui.

Legea nr. 1/2000 – care consacra principiul repararii integrale in natura sau, in subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat fostilor proprietari – reglementeaza imperativ modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra celor doua categorii de terenuri la care se refera, iar in ceea ce priveste terenurile forestiere care au apartinut in proprietate comunelor, oraselor si municipiilor, si care constituie si obiect al demersul judiciar al reclamantei, art. 29 alin. 4 din lege dispune ca proprietatea se redobandeste de catre fostii proprietari doar la cererea lor expresa si in limitele probate cu actele care atesta suprafetele solicitate in conditiile art. 9 alin. 4 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicata.

Reclamanta nu a facut dovada ca a urmat procedura stabilita de lege  pentru redobandirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, iar in lipsa unei astfel de solicitari si, pe cale de consecinta, a insusi titlului de proprietate, in mod gresit au retinut instantele ca dreptul a carui incalcare a fost dedusa judecatii poate fi in mod valabil intemeiat pe actele depuse in sustinerea actiunii. Aceste inscrisuri, respectiv procesul verbal de predare primire din 28.04.1938, procesul verbal din 1939 al Comisiei preliminare de verificare si constatare a bunurilor care apartin Comunei I.C. Bratianu, recapitulatia din 1944 a terenurilor Comunei 23 August si chestionarul nr. 4 privitor la bunurile imobiliare ale comunei I.C. Bratianu, respectiv Plaja Cocuta, intocmit de Ministerul Inventarului Avutiilor Publice, puteau sustine probator doar cererea de redobandire a dreptului de proprietate formulata in conditiile legii speciale de reparatie pentru ca fac parte din categoria celor prevazute de art. 9 alin. 4 lit. b din Legea nr. 18/1991, respectiv sunt acte referitoare la existenta si intinderea dreptului a carui reconstituire se putea cere.

In mod gresit au apreciat instantele si ca excluderea bunului din patrimoniul reclamantei nu poate fi retinuta in absenta unei legi speciale de preluare a lui in proprietatea statului pentru ca, potrivit art. 6 alin. 1 din Constitutia din 1948, padurile apartineau statului, ca bunuri comune ale intregului popor, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi text, modalitatea de trecere in proprietatea statului se stabilea prin lege doar in privinta celor care la data intrarii in vigoare a acestei Constitutii „se aflau in maini particulare”, conditie care in cauza de fata nu este intrunita.

Calitatea reclamantei, de proprietar al bunului revendicat, nu poate fi intemeiata nici pe prevederile H.C.L. I.C. Bratianu nr. 19/2001 – pentru ca prin aceasta s-a realizat doar o inventariere a bunurilor ce se pretind a apartine domeniului public al unitatii administrativ teritoriale reclamante – sau pe cele ale H.G. nr. 1360/2001 – care doar atesta apartenenta bunurilor inventariate la nivelul unitatii administrativ teritoriale la domeniul public de interes local – pentru ca reglementarile in vigoare stabilesc in mod expres ca aceasta era obligata sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate dupa procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000, cu excluderea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, demers procesual care poate fi exercitat doar dupa eliberarea titlului de proprietate in conditiile alin. 5 al art. 29 din Legea nr. 1/2000.

In raport de considerentele expuse se constata ca nu se mai impune examinarea criticii referitoare la regimul juridic al terenului revendicat in raport de includerea sa in amenajamentele silvice care fac parte din fondul forestier national, cu atat mai mult cu cat, in masura respectarii procedurii speciale de reconstituire a dreptului de proprietate stabilita de legea speciala de reparatie, exista posibilitatea ca si suprafata de 34,8 ha, desi inclusa in amenajamentele silvice, sa apartina domeniului public al unitatii administrativ teritoriale, conform Anexei III pct. 9 a Legii nr. 213/1998.

Nu poate fi retinuta ca intemeiata critica referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 146/1997 deoarece dispozitiile art. 20 alin. 5 din actul normativ mentionat nu permit instantei de control judiciar anularea ca netimbrata a actiunii pentru care obligatia de plata a taxei judiciare de timbru nu a fost legal indeplinita, deci nu-i confera posibilitatea cenzurarii modului de stabilire a taxei judiciare de timbru si a constatarilor referitoare la indeplinirea acestei obligatii de plata in calea de atac.     

Pentru motivele aratate si conform art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, instanta va admite recursul si va modifica in tot decizia atacata in sensul ca va admite apelul, cu consecinta schimbarii hotararii de fond si a respingerii actiunii reclamantei ca nefondata.

Decizia civila nr. 557/C/13.12.2010

Dosar nr. 92/253/2009

Judecator redactor Irina Bondoc