Raspunderea solidara a fostului administrator al debitorului declarat insolvabil

Cuprins pe materii
:
Contencios administrativ

Legislatie relevanta
:
art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, art. 25 alin. 2 lit. e), art. 28 alin. 1 pct. 2 din OG nr. 92/2003, art. 137 din Legea nr. 64/1995

Rezumat
:

Angajarea raspunderii administratorului unei societati comerciale insolvabile nu intervine automat, fata de dovedirea calitatii de asociat unic al acestuia, nefiind vorba de o raspundere civila obiectiva.

Astfel cum in mod constant a statuat instanta noastra suprema, responsabila de unificarea practicii judiciare, raspunderea solidara disciplinata de O.G. nr. 92/2003 are natura juridica a unei raspunderi civile delictuale, insa, spre deosebire de aceasta, legiuitorul a inteles sa prevada si conditii speciale, expres enumerate la art. 27 din O.G. nr. 92/2003, reaua-credinta fiind una dintre aceste conditii speciale.

In cadrul procedurii de faliment exista posibilitatea formularii unei cereri in atragerea raspunderii patrimoniale a fostului administrator, in cazul in care in raportul privind  cauzele si imprejurari care au condus la aparitia starii de insolventa s-a stabilit ca  astfel de cauze si imprejurari ii sunt imputabile. In conditiile in care parata (inscrisa la masa credala in procedura de insolventa) nu a formulat o atare cerere, nu poate fi retinuta reaua-credinta a reclamantei.

 

  Decizia nr. 347/28.02.2017 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Braila sub nr. 9/113/201, reclamanta L.A. a solicitat in contradictoriu cu parata A.N.A.F. Directia Generala a Finantelor Publice G., anularea Deciziei nr. 1xx/16.02.2016 si a Deciziei de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006 si exonerarea de la plata sumei de 18098 lei.

In motivarea actiunii, reclamanta a invederat instantei, in esenta, urmatoarele:

Decizia de impunere a fost emisa in mod abuziv, intrucat nu existau elemente pentru atragerea raspunderii solidare pentru  pasivul  S.C. T. S.R.L. B. Aceasta societate a fost radiata din Registrul Comertului, ca urmare a inchiderii procedurii de insolventa in dosarul nr. 1xxx/2005. In acest dosar de insolventa nu s-a dispus atragerea raspunderii solidare  impotriva administratorului sau asociatului, pentru ca nu existau elemente care sa justifice atragerea raspunderii patrimoniale. In procedura de faliment parata nu a cerut atragerea raspunderii patrimoniale. La data emiterii deciziei nr. 1xxxxx din 30.08.2006, procedura de faliment  era inchisa inca din data de 12.04.2006.

Parata nu explica prin decizia de atragerea raspunderii patrimoniale care  au fost incalcarile si comportamentul ilicit al reclamantei care sa justifice  aplicarea acestei proceduri. Procesul-verbal de constatare a starii de insolvabilitate a societatii mentionat in decizia de respingere a contestatiei nu a fost comunicat anterior, ci doar in anul 2015 odata cu intampinarea in dosarul 3xx113/201x al Tribunalului B. Acest proces-verbal de constatare a starii de insolvabilitate s-a redactat si emis la aproape un an dupa depunerea cererii de insolventa, data de 19.07.2006, data la care societatea evident era in stare de insolventa.

Din coroborarea art. 25 din Codul de procedura fiscala si Legea nr. 64/1995, nu se poate constata o stare de insolvabilitate din moment ce Tribunalul a emis deja o decizie de deschidere a procedurii de faliment.

Parata a formulat in cauza intampinare prin care a invocat urmatoarele:

Atragerea raspunderii solidare a persoanei fizice L.A. pentru pasivul societatii T. SRL (la care detinea calitatea de administrator si asociat unic) nu a fost determinata  de incidenta dispozitiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995. O astfel de raspundere ar fi putut fi dispusa  de catre judecatorul-sindic numai in anumite conditii expres si limitativ prevazute de textul de lege precizat  si s-ar fi materializat printr-o hotarare judecatoreasca, astfel ca nu ar mai fi fost  necesara emiterea  de catre parata a deciziei de impunere ce face obiectul prezentei judecati.

Dizolvarea persoanei juridice T. SRL B a fost dispusa de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul B. prin Incheierea nr. 6xxx/29.03.2005 pronuntata in temeiul prevederilor  Legii nr. 359/2004, impotriva careia contestatoarea nu a facut  opozitie. Raspunderea solidara a persoanei fizice L.A. pentru pasivul societatii T. SRL, are caracter patrimonial si a fost  declansata de implinirea conditiei prevazuta de dispozitiile art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 coroborate cu art. 25 alin. 2 lit. e) din O.G.  nr.92/2003.

Patrimoniul unei persoane fizice sau juridice este reprezentat atat de activul, cat si de pasivul acesteia si, fata de dispozitiile legale incidente  rezulta ca in mod  corect organul fiscal  a aplicat procedura de atragere a raspunderii  patrimoniale a  contestatoarei dupa ce, in urma aplicarii masurilor de executare  silita dispuse pentru recuperarea creantelor  bugetare datorate  de societatea T. SRL, s-a constatat ca aceasta din urma este insolvabila (Procesul –  nr. 7xxxx/19.07.2006), neexistand bunuri mobile sau imobile care sa poate fi  valorificate. Drept consecinta a starii de fapt si de drept descrisa anterior, in mod temeinic si legal, A.F.P. a Municipiului B. a emis „Decizia de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006 pentru stabilirea de obligatii fiscale in sarcina persoanei fizice L. (L.) A., asociat  unic la SC T. SRL, dizolvata.”

Prin sentinta nr. 4xx/201x din data de 26.09.2016, pronuntata in cauza Tribunalul B. a admis cererea reclamantei, dispunand pe cale de consecinta anularea Deciziei nr. 1xx/16.02.2016, emisa de A.N.A.F. – D.G.R.F.P. G. si a Deciziei de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006 emisa de A.N.A.F. – D.G.F.P. B. – A.F.P. B. si exonerarea reclamantei de plata sumei 18098 lei.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Prin Decizia de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006, emisa de A.N.A.F. – D.G.F.P. B. A.F.P. B., s-au stabilit in sarcina reclamantei obligatii de plata in cuantum de 18098 lei constand in debit, majorari si penalitati.

Prin Decizia nr. 1xx/16.02.2016, emisa de parata, s-a respins contestatia reclamantei formulata impotriva Deciziei de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006.

Se retine ca actele atacate au fost emise in considerarea  Procesului verbal de constatare a insolvabilitatii nr. 7xxxx/19.09.2016, emis dupa radierea societatii debitoare.

Nu se va retine incidenta dispozitiilor art. 236 al. 1 din Legea nr. 31/1990 si ale art. 25 alin. 2 lit. e din OG 92/2003 invocate de parata.

Se constata ca prin sentinta nr. 1xx/S/12.04.200x, pronuntata in dosarul nr. 1xxx/200x al Tribunalului B. s-a dispus inchiderea procedurii de faliment a debitoarei SC T. SRL B., initiata la solicitarea A.F.P. B., si radierea acesteia.

In cadrul procedurii de faliment exista posibilitatea formularii unei cereri in atragerea raspunderii patrimoniale ale fostului administrator, in cazul in care in raportul privind cauzele si imprejurari care au condus la aparitia starii de insolventa erau identificate persoane carora aceste cauze si imprejurari le-ar fi fost imputabile.

Aceasta actiune nu a fost promovata in cadrul procedurii de faliment.

In aceasta situatie, derularea procedurilor aferente dispozitiilor art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 si ale art. 25 alin. 2 lit. e din O.G. 92/2003, invocate de parata dupa ce debitoarea a fost radiata ca urmare a inchiderii procedurii de faliment, in care exista posibilitate transarii tuturor chestiunilor, inclusiv cele legate de raspunderea patrimoniala a fostului administrator nu se justifica.

Impotriva susmentionatei hotarari, in termen legal, a declarat recurs parata, criticand-o pe motive de nelegalitate, in esenta, sub urmatoarele aspecte:

In conditiile in care prin incheierea nr. 6xxx/29.03.2005 pronuntata de judecatorul delegat la Tribunalul B. de pe langa O.R.C. B. s-a dispus dizolvarea fara ca reclamanta sa formuleze opozitie, este legala Decizia de impunere nr. 1xxxxx din 30.08.2006.

In aceste conditii, sustinerile contestatoarei privitoare la neincidenta dispozitiilor art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, coroborate cu ale art. 25 alin. 2 lit. e) din OG nr. 92/2003, in vigoare la acea data, referitoare la atragerea raspunderii solidare a asociatului unic pentru datoriile unei societati comerciale dizolvate si radiate, la care instanta de fond a achiesat, sunt nefondate.

Patrimoniul unei persoane fizice sau juridice este reprezentat atat de activul, cat si de pasivul acesteia si, fata de dispozitiile legale susmentionate, rezulta ca in mod corect si legal organul fiscal a aplicat procedura de atragere a raspunderii solidare patrimoniale a contestatoarei, dupa ce in prealabil in urma aplicarii masurilor de executare silita dispuse pentru recuperarea creantelor bugetare datorate de catre SC T. SRL s-a constatat ca aceasta este insolvabila, in contextul in acer aceasta este dizolvata inca de la data de 29.03.2005 si se parcursese si procedura de reorganizare si faliment prevazuta de Legea nr. 64/1995 (in cadrul dosarului nr. 1xxx/2005 al Tribunalului B.), procedura care a fost finalizata prin sentinta civila nr. 1xx/12.04.2006, prin care s-a dispus inchiderea procedurii de faliment si radierea debitoarei din registrul comertului.

Solutia criticata este vadit nelegala in conditiile in care motivarea hotararii in discutie sustine practic ca dreptul organului fiscal de a pretinde in mod legal plata unor datorii bugetare de la persoanele care raspund de drept, in temeiul legislatiei in vigoare, in solidar cu debitorul obligatiei fiscale, este oportuna si/sau justificata doar daca sunt indeplinite si alte conditii pe care legiuitorul nu le-a prevazut.

Este evident ca instanta de fond s-a aflat intr-o eroare totala cu privire la tipul de raspundere civila in baza careia s-a emis actul administrativ a carui legalitate a fost contestata, facand confuzie intre raspunderea civila patrimoniala reglementata de dispozitiile art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, coroborate au ale art. 25 alin. 2 lit. e) din O.G. nr. 92/2003, care intervine de drept, fiind conditionata numai de calitatea persoanei vizate (in speta, aceea de asociat unic) si raspunderea prevazuta de dispozitiile Legii nr. 64/1995 care are caracter civil delictual si care poate fi invocata numai in anumite conditii expres si limitativ prevazute de legea amintita, daca fostele organe de conducere ale debitorului falit se constata ca au savarsit anumite fapte sanctionate de lege.

Oricum, eventuala raspundere civila delictuala a fostelor organe de conducere ale debitorului falit, constatata in cadrul dosarului de faliment al SC T. SRL, nu ar fi inlaturat celalalt tip de raspundere civila patrimoniala a asociatului unic, decat in masura in care ar fi fost acoperite creantele bugetare datorate de catre debitoare, ceea ce nu este cazul in speta.

Contestatoarea nu are temei legal sa pretinda si nici instanta de fond nu putea inlatura raspunderea solidara invocata de parata motivate de pretinsa pasivitate a acesteia din urma in raport de prevederile legale prevazute de legea falimentului, in conditiile in care temeiurile legale indicate la emiterea actului administrativ atacat nu prevad astfel de conditionari sau derogari, iar cele doua tipuri de raspundere civila nu se exclud una pe cealalta.

Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta-parata a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei recurate si, in rejudecare, respingerea contestatiei ca nefondata.

Recurenta nu si-a intemeiat in drept recursul, limitandu-se la  invocarea generica a disp.art. 483-490 C.pr. civ.

Intimata-reclamanta nu a formulat intampinare, insa a fost prezenta in instanta la termenul dezbaterilor cand, prin reprezentant conventional, a pus concluzii de respingere a recursului, depunand la dosar sentinta civila de inchidere a procedurii de insolventa si raportul lichidatorului.

Recursul de fata este nefondat pentru cele ce se vor arata in continuare:

Prin Decizia nr. 1xx/16.02.2016 emisa de parata s-a respins contestatia reclamantei formulata impotriva Deciziei de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006.

Actele susmentionate au fost emise in considerarea Procesului verbal de constatare a insolvabilitatii nr 7xxxx/19 09 2016 emis dupa radierea societatii debitoare.

Potrivit disp.art. 236 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 (in vigoare la data emiterii deciziei de impunere), dizolvarea unei societati cu raspundere limitata cu asociat unic atrage transmiterea universala a patrimoniului societatii catre asociatul unic, fara lichidare.

Potrivit disp. art. 25 alin. 2 lit. e) din OG nr. 92/2003 (in vigoare la data emiterii deciziei de impunere), in cazul in care obligatia de plata nu a fost indeplinita de debitor, devine debitor, in conditiile legii, persoana juridica, pentru obligatiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;

Decizia de angajare a raspunderii in solidar trebuie sa cuprinda, potrivit disp. art. 28 alin. 1 pct. 2 din OG nr. 92/2003 motivele de fapt si de drept pentru care este angajata raspunderea persoanei in cauza.

Analizand sentinta atacata din perspectiva acestor dispozitii legale, cat si a probatoriului administrat in cauza, instanta de control judiciar constata ca in mod corect s-a retinut de catre judecatorul fondului neindeplinirea conditiilor legale pentru angajarea raspunderi solidare a intimatei-reclamante, avand in vedere calitatea acesteia de asociat unic la SC T. SRL.

Decizia de impunere a fost emisa in mod abuziv, intrucat nu existau elemente pentru atragerea raspunderii solidare pentru  pasivul  S.C. T. S.R.L. B. Aceasta  societate a fost radiata din Registrul Comertului ca urmare a inchiderii procedurii de insolventa in dosarul nr. 1xxx/2005. In acest dosar  de insolventa nu s-a dispus atragerea raspunderii solidare impotriva administratorului sau asociatului, pentru ca nu existau  elemente care sa justifice atragerea raspunderii patrimoniale. In procedura de faliment parata nu a cerut atragerea raspunderii patrimoniale. La data emiterii  deciziei nr. 1xxxxx din 30.08.2006 procedura de faliment  era inchisa inca din data de 12.04.2006.

Parata nu explica prin  decizia de atragerea raspunderii patrimoniale care au fost incalcarile  si comportamentul ilicit al reclamantei care sa justifice  aplicarea acestei proceduri. Procesul- verbal de constatare a starii de insolvabilitate a societatii mentionat in decizia de respingere a contestatiei  nu a fost comunicat anterior, ci doar in anul 2015 odata cu intampinarea  in dosarul 3xx/113/2015 al Tribunalului B. Acest proces-verbal  de constatare a starii  de insolvabilitate s-a redactat si emis la aproape un an dupa depunerea cererii de insolventa, data de 19.07.2006, data la care societatea evident era in stare de insolventa.

Curtea, avand in vedere aceasta situatie de fapt, constata ca actele administrativ fiscale contestate, respectiv Decizia nr. 1xx/16 02 2016 si Decizia de impunere nr. 1xxxxx/30.08.2006 pentru plata obligatiilor datorate si neachitate de catre S.C. T. S.R.L. B. si a accesoriilor la acestea a persoanei fizice L.A., in calitate de administrator, sunt nelegale, in cauza nefiind indeplinite cerintele prevazute la art. 28 alin. 1 pct. 2 OG nr. 92/2003.

Contrar celor alegate de recurenta-parata, angajarea raspunderii reclamantei nu intervine automat, fata de dovedirea calitatii reclamantei de asociat unic al debitoarei S.C. T. S.R.L. B., nefiind vorba de o raspundere civila obiectiva.

Astfel, cum  in mod constant a statuat instanta noastra suprema, responsabila de unificarea practicii judiciare, raspunderea solidara disciplinata de OG nr. 92/2003 are natura juridica a unei raspunderi civile delictuale, insa spre deosebire de aceasta, legiuitorul a inteles sa prevada si conditii speciale, expres enumerate la art. 27 din OG nr. 92/2003, reaua-credinta fiind una dintre aceste conditii speciale.

In cadrul procedurii de faliment initiata de parata  exista posibilitatea formularii unei cereri in atragerea raspunderii patrimoniale a fostului administrator, in cazul in care in raportul privind cauzele si imprejurari care au condus la aparitia starii de insolventa s-ar fi identificat persoanele carora aceste cauze si imprejurari le-ar fi fost imputabile. Cum parata nu a formulat o atare cerere, nu poate fi retinuta reaua-credinta a reclamantei.

Pentru motivele mai sus expuse, in temeiul disp. art. 496 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondate criticile recurentei, mentinand astfel sentinta recurata.