Raspunderea solidara a asociatului unic in vederea realizarii in tot/in parte a creantelor fiscale asupra societatii fundamentata pe dispozitiile art. 25 alin. 2 lit. d) c. proc. fiscala.

 

Index tematic: Contencios administrativ fiscal, Anularea actului administrativ fiscal

 

Legislatie relevanta: art. 25 alin. 2 lit. d) c. proc. fiscala

 

Rezumatul problemei de drept:

Simpla imprejurare ca intimata era asociat unic in perioada când s-au acumulat debitele societatii nu este suficienta, raportat la faptul ca societatea aflata in insolvabilitate avea desemnat administrator cu drepturi depline, iar in cauza nu s-au identificat elemente care sa conduca la concluzia ca administrarea in fapt a societatii s-ar fi realizat de catre altcineva, cu concursul asociatului unic sau chiar de catre acesta din urma.

Obligatiile legale ce revin administratorului statutar privind declararea si plata obligatiilor fiscale ale societatii nu pot fi transferate asupra asociatului unic decât in masura in care se releva o anumita conduita a acestuia coroborata cu imprejurari ce conduc la concluzia ca administratorul statutar nu exercita in fapt atributiile legale ce ii reveneau, desemnarea lui fiind pur formala.

Prevederile art. 20 alin. 1 c. proc. fiscala stabilesc in sarcina reprezentantilor legali ai persoanei juridice  indeplinirea obligatiilor ce revin persoanei juridice potrivit legislatiei fiscale.

Situatia de exceptie prevazuta la art. 20 alin. 2 c. proc. fiscala, text legal conform caruia, in cazul in care, din orice motiv, obligatiile fiscale ale asocierilor fara personalitate juridica nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociatii raspund solidar pentru indeplinirea acestora nu poate fi extinsa la asociatii persoanelor juridice. A interpreta altfel inseamna a adauga la textul de lege.

 

Identificare:

            
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia de contencios administrativ si fiscal

Decizia nr. 819 din data de 11 iunie 2019

 

Decizia nr. 77070/22.08.2017 de atragere a raspunderii solidare a intimatei reclamante in vederea realizarii in tot/in parte a creantelor fiscale asupra societatii XXX SRL, in limita sumei de 366429 lei a fost fundamentata pe dispozitiile art. 25 alin. 2 lit. d) c. proc. fiscala, conform carora raspund solidar pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.

In cuprinsul deciziei de atragere a raspunderii solidare nu sunt indicate elemente care sa conduca la rationamentul organului fiscal ce a dispus masura, singurele indicii fiind cele care reies din prezentarea societatii, al carei asociat unic este intimata reclamanta XX, iar administrator cu puteri depline este XXY, precum si mentiunea ca a fost angajata raspunderea solidara si fata de XXY.

De asemenea, in cuprinsul deciziei nr. 198/21.11.2017 de solutionare a contestatiei administrativ fiscale, organul de solutionare invoca faptul ca asociatul unic avea posibilitatea de a analiza situatia economico-financiara a societatii si, impreuna cu administratorul XXY, sa asigure gestiunea activitatii curente a societatii, fiind indicate in acest sens prevederile art. 196 indice 1alin. 1 din Legea nr. 31/1990 care confera posibilitatea in speta a asociatului unic de a exercita atributiile adunarii generale a asociatilor societatii, text legal ce nu este corelat cu o norma fiscala ce ar permite interpretarea potrivit careia asociatul unic ar avea obligatii personale derivate ori aflate in legatura cu raporturile juridice dintre societatea XXX SRL si organele fiscale.

Este adevarat ca, asa cum recurenta sustine, achitarea obligatiilor fiscale catre bugetul de stat reprezinta o obligatie continua si imperativa pentru toti contribuabilii, dar neindeplinirea acestei obligatii nu poate fi imputata in cadrul institutiei atragerii raspunderii solidare decât persoanelor anume aratate de prevederile legale carora le incumba indeplinirea unor obligatii aflate in strânsa legatura cu obligatiile fiscale de plata restante si a caror neindeplinire a antrenat neplata acestor obligatii ori persoanelor care au savârsit in cunostinta de cauza fapte ce au condus nemijlocit la devalizarea societatii.

In cauza dedusa judecatii se impunea ca organul fiscal sa indice acele actiuni ori omisiuni culpabile ale asociatului care au determinat efectul prejudiciabil constând in nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.

Simpla imprejurare ca intimata era asociat unic in perioada când s-au acumulat debitele societatii nu este suficienta, raportat la faptul ca societatea aflata in insolvabilitate avea desemnat administrator cu drepturi depline, iar in cauza nu s-au identificat elemente care sa conduca la concluzia ca administrarea in fapt a societatii s-ar fi realizat de catre altcineva, cu concursul asociatului unic sau chiar de catre acesta din urma.

Obligatiile legale ce revin administratorului statutar privind declararea si plata obligatiilor fiscale ale societatii nu pot fi transferate asupra asociatului unic decât in masura in care se releva o anumita conduita a acestuia coroborata cu imprejurari ce conduc la concluzia ca administratorul statutar nu exercita in fapt atributiile legale ce ii reveneau, desemnarea lui fiind pur formala.

Prevederile art. 20 alin. 1 c. proc. fiscala stabilesc in sarcina reprezentantilor legali ai persoanei juridice  indeplinirea obligatiilor ce revin persoanei juridice potrivit legislatiei fiscale.

Situatia de exceptie prevazuta la art. 20 alin. 2 c. proc. fiscala, text legal conform caruia, in cazul in care, din orice motiv, obligatiile fiscale ale asocierilor fara personalitate juridica nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociatii raspund solidar pentru indeplinirea acestora nu poate fi extinsa la asociatii persoanelor juridice. A interpreta altfel inseamna a adauga la textul de lege.

Prin urmare, nu poate fi identificata existenta unei obligatii legale ce revine asociatului unic aflata in strânsa legatura cu obligatiile ce revin societatii de declarare si de achitare la scadenta a obligatiilor fiscale, in maniera in care incalcarea obligatiei asociatului unic a cauzat neachitarea la scadenta a obligatiilor ce reveneau societatii XXX SRL.

Omisiunea asociatului unic de a fi efectuat un control mai strâns al activitatii administratorului statutar nu poate fi imputata acestuia in lipsa indicarii unor dispozitii legale care sa impuna asociatului o anumita conduita, a carei nerespectare sa atraga raspunderea acestuia pentru pagubele cauzate tertilor.

Curtea constata ca celelalte sustineri din recursul declarat in cauza privesc in principal pe administratorul societatii, desi intimata reclamanta nu a avut o asemenea calitate si nici nu a rezultat ca gestionarea resurselor societatii s-ar fi realizat in fapt de catre aceasta ori de altcineva decât administratorul statutar, cu concursul intimatei in maniera in care administratorul statutar era fictiv numit in aceasta calitate.

Fata de cele aratate, Curtea constata ca sunt nefondate sustinerile recurentei, prin raportare la  motivele de casare prevazute de  art.  488 alin. 1 cod procedura civila si in temeiul dispozitiilor art. 496 cod procedura civila si art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a respins recursul ca nefondat.

 

Autorul sintezei,

    Judecator Marius Ghincea