Anulare act fraudulos. Autorizaţie de funcţionare de farmacie
11 martie 2020LEGEA 85 din 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
11 martie 2020
Răspundere civilă delictuală. Condiţiile necesare pentru antrenarea răspunderii conducătorului auto. Culpa exclusivă a victimei care a traversat prin loc nepermis
Cuprins pe materii: Drept civil
Indice alfabetic: Răspundere civilă delictuală
Temei de drept: 1375 alin. (1) si (2) C.civ., 1358 C.civ., art. 72 din OUG nr. 195/2002
Victima în stare de ebrietate avansată, s-a angajat în traversarea unui drum, printr-un loc nepermis, fără a se asigura în prealabil, apărând în mod intempestiv, în trafic, a generat, astfel, producerea accidentului.
Deşi se poate reţine în sarcina intimatului-intervenient o faptă culpabilă, constând în nerespectarea regimului legal de viteză, din perspectiva art. 1358 C.civ., faţă de circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii, nu se poate concluziona că impactul cu pietonul s-a datorat faptei conducătorului auto de a nu respecta regimul de viteză, în condiţiile în care, chiar şi dacă acesta ar fi respectat acest regim de viteză, impactul tot ar fi avut loc.
Fapta ilicită a intervenientului de a conduce cu viteză peste limita legală a
pus în pericol siguranţa regimului de circulaţie rutieră, rezultatul produs, respectiv decesul victimei nu este consecinţa acestei stări de pericol, din moment ce accidentul s-ar fi produs în mod cert si în ipoteza efectuării unei conduite alternative perfect licite.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 318/2018
Curtea a constatat că apelul formulat de reclamanţi este nefondat, în condiţiile în care tribunalul a stabilit corect situaţia de fapt, care are pe deplin corespondent în probele administrate şi a aplicat judicios dispoziţiile legale relevante.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de tribunal fiind necontestată de părţi.
În esenţă, la data de 02.06.2012 intimatul-intervenient forţat AA, în timp ce conducea autoturismul (asigurat la intimata W SA), a surprins pe numitul X, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, din spatele unui atelaj şi, deşi a acţionat frâna, nu a putut evita pietonul, cu care a intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, care a fost transportat la spital, unde a suferit intervenţii chirurgicale, decedând ulterior, la data de 09.06.2012.
La stabilirea dinamicii producerii accidentului prima instanţă a avut în vedere atât concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în cadrul dosarului de cercetare penală unde se arată că victima a încălcat dispoziţiile art. 72 din OUG nr. 195/2002, culpa în producerea accidentului aparţinând în exclusivitate victimei X cât şi probatoriul administrat în dosarul pendinte.
În cuprinsul raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul penal se consemnează că, între producerea evenimentului şi viteza de deplasare a autoturismului, nu a existat o legătură de cauzalitate, întrucât viteza de evitare a accidentului era de maxim 40 km/h, fiind mai mică decât viteza de deplasare maxim admisă pe acel sector de drum, respectiv de 50 km/h. Această concluzie a fost însuşită şi de către judecătorul de camera preliminară care a judecat plângerea împotriva măsurii procurorului de clasare a cauzei penale, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. XXX22/245/2015 al Judecătoriei Iaşi.
Curtea a notat că, în mod judicios, a reţinut tribunalul că cele constatate în cuprinsul raportul de expertiza tehnică efectuat în dosarul penal se coroborează cu cele consemnate în raportul de expertiză tehnică judiciara efectuat în cauza pendinte, concluziile cu privire la producerea evenimentului rutier fiind neschimbate, cu mici variaţii ale vitezelor calculate, fără ca expertul desemnat de instanţă să constate intervenirea unor elemente noi. Astfel, viteza iniţiala de deplasare a autoturismului era de 60,1 km/h (62 km/h în expertiza criminalistica), iar intervenientul AA putea evita accidentul daca s-ar fi deplasat cu o viteza de cel mult 43 km/h ( 40 km/h în expertiza criminalistică).
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert F. I. la Tribunalul Iaşi rezultă că, starea de pericol iminent a fost generată de victima X care a traversat DJ 282, de la stânga la dreapta, având în vedere sensul de deplasare al autoutilitarei , prin loc nepermis şi fără a se asigura. Reţine expertul că intervenientul AA a sesizat pericolul de accident şi a acţionat energic asupra sistemului de frânare astfel încât, în momentul producerii impactului, autoutilitara rula în stare frânată ca efect al forţelor inerţiale, victima fiind preluată pe capota autovehiculului şi apoi pe parbriz, după care este proiectată, oblic, pe acostamentul din partea dreaptă a carosabilului, având în vedere sensul de deplasare al autoutilitarei.
Concluziile raportul de expertiza tehnica judiciara privitor la posibilităţile de evitare au fost că: victima X putea sa se asigure, aşa cum avea obligaţia, înaintea angajării în traversare drumului, şi atunci în mod categoric accidentul nu s-ar fi produs; conducătorul auto putea evita producerea evenimentului rutier prin executarea manevrei de frânare, daca în momentul apariţiei situaţiei periculoase, în condiţiile de la locul producerii accidentului acesta ar fi circulat cu o viteză inferioară valorii de 43,2 km/h.
Având în vedere această concluzie, respectiv că intimatul-intervenient AA ar fi putut evita producerea accidentului doar dacă s-ar fi deplasat cu o viteză inferioară valorii de 43,2 km/h, Curtea a constatat că încălcarea de către intervenient a dispoziţiilor legale, potrivit cărora conducătorul auto este obligat să nu circule cu o viteză care să depăşească 50 km pe oră în exteriorul localităţilor, nu are legătură de cauzalitate cu accidentarea victimei, în condiţiile în care, şi în cazul în care intervenientul circula cu viteza legală de 50 km/h, tot se producea accidentarea victimei.
În speţa de faţă, victima X s-a angajat în traversarea străzii prin spatele unui atelaj compus din cal şi căruţă, fără a se asigura în prealabil, deşi se afla într-o stare de ebrietate avansată (potrivit buletinului de analiză toxicologică depus la dosarul de urmărire penală, victima avea o alcoolemie de 1,15 %0 în momentul producerii accidentului), apărând, astfel, intempestiv pe carosabil, determinându-l pe intervenient să încerce o manevră de evitare a impactului, dar care nu a reuşit.
Angajarea victimei în traversarea unui drum, printr-un loc nepermis, acţiune care a fost total imprudentă, şi apariţia acesteia, în mod intempestiv, în trafic a constituit cauza producerii accidentului.
Aşa cum s-a precizat, este lipsit de relevanţă faptul că intimatul-intervenient circula cu o viteză de 60,1 km/h şi că nu a redus viteza într-o localitate unde limita de viteză era de 50 km/h, deoarece aceste împrejurări nu au fost în legătură cauzală cu producerea accidentului.
Curtea a avut în vedere că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, respectiv săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil.
În raport de cele anterior evidenţiate, deşi se poate reţine în sarcina intimatului- intervenient o faptă culpabilă, constând în nerespectarea regimului legal de viteză, din perspectiva art. 1358 C.civ., faţă de circumstanţele particulare ale cauzei dedusă judecăţii, nu se poate concluziona că impactul cu pietonul s-a datorat faptei conducătorului auto de a nu respecta regimul de viteză, în condiţiile în care, chiar şi dacă acesta ar fi respectat acest regim de viteză, impactul tot ar fi avut loc.
Aşadar, deşi fapta ilicită a intervenientului de a conduce cu viteză peste limita legală a pus în pericol siguranţa regimului de circulaţie rutiera, rezultatul produs, respectiv decesul victimei X, nu este consecinţa acestei stări de pericol din moment ce accidentul din data de 02.06.2012 s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza efectuării unei conduite alternative perfect licite.
Suplimentar, instanţa de apel mai reţine şi că intervenientul intimat este un bărbat tânăr, fără probleme de sănătate, că accidentul s-a produs pe timp de zi, la în jurul orei 12,00, când acesta era odihnit; în condiţii favorabile de trafic, care nu ar fi impus reducerea vitezei pentru evitarea unor pericole potenţiale.
Faţă de cele expuse, nu a putut fi primită susţinerea apelanţilor conform cu care, ambii participanţi la trafic au avut un grad de culpă în producerea accidentului, expunându-se în mod voluntar riscului de accident, în condiţiile în care victima s-a angajat în traversare prin loc nepermis, iar conducătorul auto a circulat cu o viteză superioară limitei legal admisă pe acel sector de drum.
În consecinţă, în mod corect s-a concluzionat că nu se poate reţine o vinovăţie civilă în sarcina conducătorului auto şi nicio legătură de cauzalitate între fapta acestuia de a nu respecta regimul de viteză şi paguba produsă ca urmare a accidentării victimei.
