Raporturile cu statele terţe - insolvenţa transfrontalieră

 

Art. 274

(1)
Prezentul capitol se aplică în următoarele situaţii:

a)
în cazul în care este solicitată asistenţă în România de către o instanţă străină sau de către un reprezentant străin în legătură cu o procedură străină de insolvenţă;

b)
în cazul în care este solicitată asistenţă într-un stat străin în legătură cu o procedură română de insolvenţă;

c)
în cazul desfăşurării concomitente a unei proceduri române de insolvenţă şi a unei proceduri străine de insolvenţă referitoare la oricare dintre membrii unui grup de societăţi, în înţelesul art. 5 pct. 35;

d)
în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat străin sunt interesate să solicite deschiderea în România a unei proceduri prevăzute de prezenta lege sau să participe în cadrul unei proceduri deschise.

(2)
Prezentul capitol nu se aplică în cazul unei proceduri de insolvenţă pentru care există dispoziţii speciale derogatorii de la norma de drept comun şi care are ca obiect:

a)
bănci, cooperative sau alte instituţii de credit;

b)
societăţi şi agenţi de asigurare/reasigurare;

c)
societăţi de servicii de investiţii financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăţi de administrare a investiţiilor;

d)
societăţi de bursă, membri ai burselor de mărfuri, case de compensaţie, membri compensatori ai burselor de mărfuri, societăţi de brokeraj, traderi.

(3)
Prevederile prezentului capitol nu sunt aplicabile nici raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei care cad sub incidenţa Regulamentului Consiliului (CE) nr.
1.346/2000
.

 

Comentariu

Dispozițiile acestui articol stabilesc situațiile în care se aplică normele incidente privind recunoașterea procedurilor străine de insolvență și cele privind cooperarea cu instanțele străine.

Un element de noutate față de prevederile echivalente ale Legii nr. 637/2002 îl constituie dispozițiile lit. c) care extind sfera de aplicare a acestor situații și la reglementările nou introduse în privința grupului de societăți.

De asemenea, sunt excluse de la aplicabilitatea regimului reglementat de capitolul analizat și situațiile în care există dispoziții speciale care stabilesc un cadru normativ derogator, cum este situația băncilor, a cooperativelor sau a altor instituţii de credit, a societăţilor şi agenţilor de asigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, a societăţilor de administrare a investiţiilor, a societăţilor de bursă, a membrilor burselor de mărfuri, a caselor de compensaţie, a membrilor compensatori ai burselor de mărfuri, a societăţilor de brokeraj, a traderilor.

 

Art. 275

În măsura în care există neconcordanţă între dispoziţiile prezentului titlu şi obligaţiile României izvor&acacirc;nd din tratate, convenţii sau orice altă formă de acord internaţional, bi- sau multilateral, la care România este parte, prevederile tratatului, ale convenţiei sau ale acordului internaţional se vor aplica cu prioritate.

 

Comentariu

Dispozițiile acestui articol implementează una dintre regulile fundamentale ale dreptului internațional privat, și anume prevalența, în caz de neconcordanță, a tratatului, convenției sau a formei de acord internațional, bi- sau multilateral, la care România este parte, în raport de norma de reglementare.

În doctrină

^[286]

s-a arătat că acest articol este o preluare a dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, stabilindu-se totodată regula preemțiunii

^[287]

dispozițiilor cuprinse în tratate, convenții sau orice altă formă de acord internațional, bi- sau multilateral, la care România este parte, în același sens cu art. 2.557 alin. (3) C.Civ. și art. 1.064 C.pr.civ.

 

Art. 276

Atribuţiile stabilite de prezentul capitol din acest titlu referitoare la recunoaşterea procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine sunt de competenţa tribunalului, prin judecătorul-sindic, precum şi a reprezentantului român, după cum urmează:

A.
tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul debitorului. În sensul prezentei legi, se consideră că persoana juridică străină are sediul în România şi în cazul în care are pe teritoriul ţării o sucursală, agenţie, reprezentanţă sau orice altă entitate fără personalitate juridică. În cazul în care debitorul are mai multe sedii în România, competenţa revine oricăruia dintre tribunalele în circumscripţia cărora se află sediile respective;

B.
În cazul în care debitorul nu are niciun sediu în România, competent este:

a)
tribunalul sau oricare dintre tribunalele în circumscripţia cărora se află bunuri imobile aparţinând debitorului, atunci când în obiectul cererii se regăsesc bunuri imobile în mod exclusiv sau alături de alte bunuri;

b)
tribunalul în circumscripţia căruia se păstrează registrul în care este înscrisă nava sau aeronava care face obiectul cererii;

c)
tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul societăţii române la care debitorul deţine valorile mobiliare care fac obiectul cererii;

d)
Tribunalul Bucureşti, în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de proprietate intelectuală protejate în România, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligaţiuni de stat şi municipale aparţinând debitorului;

e)
în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de creanţă ale debitorului asupra unei persoane sau autorităţi publice, tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul sau reşedinţa, respectiv sediul persoanei sau al autorităţii publice respective.

 

Comentariu

Aceste dispoziții stabilesc regulile de competență în privința soluționării cererilor de recunoaștere a procedurilor străine și a cooperării cu instanțele străine.

Astfel, competența în această materie este determinată de următoarele reguli:

1. sediul debitorului, considerându-se că persoana juridică străină are sediul în România și în ipoteza în care deține o sucursală, reprezentanță sau orice altă entitate fără personalitate juridică. În cazul existenței mai multor sedii, competența este alternativă, în favoarea oricăruia dintre tribunalele în circumscripția cărora se află sediile respective;
2. în ipoteza inexistenței unui sediu pe teritoriul României, competența este determinată de localizarea unor imobile, a registrului unde este înscrisă nava/aeronava, a sediului societății care deține valori mobiliare. De asemenea, este competent Tribunalul București în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de proprietate intelectuală protejate în România, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligaţiuni de stat şi municipale aparţinând debitorului. În cazul unor drepturi de creanță asupra unei persoane sau autorități publice, competența este determinată de sediul acesteia.

 

Art. 277

Reprezentantul român este abilitat să acţioneze într-un stat străin, ca reprezentant al procedurii deschise în România, în condiţiile stabilite de legea străină aplicabilă.

 

Comentariu

Această dispoziție legală stabilește abilitarea reprezentantului român de a acționa într-un stat străinCondițiile în care reprezentantul român poate acționa sunt cele determinate de legea străină aplicabilă.

 

 

Art. 278

(1)
Instanţele româneşti vor putea refuza recunoaşterea unei proceduri străine, executarea unei hotărâri judecătoreşti străine adoptate în cadrul unei asemenea proceduri, a hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care prezintă o strânsă legătură cu aceasta ori încuviinţarea oricărei altei măsuri prevăzute de prezentul capitol, doar în situaţia în care:

a)
hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;

b)
hotărârea încalcă dispoziţiile de ordine publică de drept internaţional privat român.

(2)
Constituie un temei de refuz al recunoaşterii, în sensul alin. (1), încălcarea dispoziţiilor legale.

 

Comentariu

În doctrină

^[288]

s-a arătat că ”refuzarea recunoașterii unei proceduri străine, executării unei hotărâri judecătorești străine adoptate în cadrul unei asemenea proceduri, hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvență și care prezintă o strânsă legătură cu aceasta ori a încuviințării oricărei măsuri prevăzute de prezentul Capitol, pot avea loc doar în caz de fraudă sau de încălcare a ordinii publice de drept internațional privat.”

Regula executării hotărârilor judecătorești străine nu se aplică doar în privința hotărârilor pronunțate în cadrul unor proceduri străine de insolvență, ci și al hotărârilor care decurg în mod direct şi care prezintă o strânsă legătură cu aceasta. O astfel de extindere a regulii are în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Deko Marty (C-339/07), care a stabilit faptul că acțiunile născute din sau având legături strânse cu procedura de insolvență, se soluționează de către instanța care a deschis procedura. De asemenea, a fost statuat în sensul că ”centralizarea tuturor acţiunilor relaţionate procedurii de insolvenţă în faţa unei Curţi a unui stat membru este în concordanţă cu obiectivele îmbunătăţirii şi eficientizării procedurilor transfrontaliere”. Preluarea acestei jurisprudențe se regăsește și în Considerentul (35) al Regulamentului (UE) 2015/848, care prevede că: ”Printre aceste acțiuni ar trebui să se numere acțiunile revocatorii introduse împotriva pârâților din alte state membre și acțiunile referitoare la obligațiile ce decurg în cursul procedurii de insolvență, precum avansurile de plată pentru cheltuielile de procedură. În schimb, acțiunile care vizează îndeplinirea obligațiilor în temeiul unui contract încheiat de debitor înaintea deschiderii procedurii nu decurg direct din procedură.” Rațiunea aplicării acestui regim juridic se regăsește și în alin. (3) al art. 6 din acest Regulament, care prevede că: ”sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării lor în mod separat.”

În al doilea rând, doctrina dreptului internațional

^[289]

privat a definit fraudarea legii în sensul următor: ”operațiunea prin intermediul căreia părțile unui raport juridic întrebuințează unele mijloace legale pentru a înlătura în acest fel aplicarea unor dispoziții care s-ar fi aplicat dacă nu ar fi intervenit fraudarea legii”.

De asemenea, în ceea ce privește invocarea ordinii publice în dreptul internațional privat, s-a stabilit că aceasta ”împiedică aplicarea legii străine, care este normal competentă a se aplica potrivit normelor conflictuale”

^[290]

. În cadrul jurisprudenței

^[291]

analizate în Legea Model UNCITRAL, în cazul Gold&Honey  este descrisă o situație concretă în care instanța din Statele Unite ale Americii a refuzat să recunoască o procedura deschisă pe teritoriul statului Israel, după ce o procedură de insolvență fusese anterior deschisă în SUA. Pe lângă argumentele care derivă din lipsa dovezilor privind caracterul colectiv al procedurii deschise în Israel sau al unei supervizării a unei instanțe raportat la această procedură, motivația judecătorului din SUA s-a bazat pe faptul că o astfel de recunoaștere ”ar permite și legitima o încălcarea a principiului automatic stay, precum și a unuia dintre scopurile fundamentale ale acestui principiu, și anume împiedicarea unor creditori de a obține avantaje nejustificate în raport de alți creditori”.

Art. 279

Prevederile prezentului titlu se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu prevederile cărţii a VII-a a Codului civil privind dispoziţiile de drept internaţional privat.

 

Comentariu

Aceste dispoziții conțin o normă de trimitere la Cartea a VII-a a Codului civil, privind dispozițiile de drept internațional privat, care au înlocuit în această materie prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (cu excepția Cap. XII - Norme de procedură în materie de drept internaţional privat și XIII – Dispoziții finale).

 

Art. 280

În interpretarea prezentului titlu se va ţine seama de originea internaţională a normei, precum şi de necesitatea promovării uniformităţii în aplicarea sa şi a respectării bunei-credinţe.

 

Comentariu

Acest articol instituie câteva reguli de interpretare, și anume: originea internațională a normei, necesitatea uniformității în aplicare și respectarea bunei credințe, principii care vin în completarea dispozițiilor prevăzute în Codul Civil, Cartea a VII-a - Dispoziții de drept internațional privat.

Astfel, cu privire la necesitatea uniformității în aplicare, acest principiu trebuie privit și din perspectiva  dispozițiilor art. 2.563 C.civ.,  potrivit căruia „Legea străină se interpretează şi se aplică potrivit regulilor de interpretare şi aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparţine”, precum și a dispozițiilor art. 2.558 alin. (2) C.civ., potrivit cărora „În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea română.”

În acest sens, pentru interpretarea unei norme juridice este necesar să fie urmărite și regulile generale de interpretare, potrivit cărora normele juridice se analizează în contextul sistemului de drept din care fac parte, în măsura în care chiar normele de drept internațional privat fac trimitere la această regulă de interpretare.

Cu privire la necesitatea verificării bunei-credințe, aceasta este prevăzută și de dispozițiile care înlătură aplicarea legii străine în următoarele situații: dacă se încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român sau dacă legea străină respectivă a devenit incidentă prin fraudarea legii române; cele care prevăd nerecunoașterea drepturilor câștigate într-o țară străină în situația în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internațional privat român, precum și situațiile de nerecunoaștere a hotărârilor judecătorești străine în măsura în care acestea sunt contrare ordinii publice de drept internațional privat.

 

 

 

 

Art. 281

Reprezentantul străin are dreptul de a se adresa direct instanţelor româneşti sau reprezentantului român.

 

Comentariu

Se instituie astfel dreptul reprezentantului străin de acces direct la instanța română sau reprezentantul român. Cu alte cuvinte, din sfera drepturilor de acces conferite de legea română, acest drept de adresare directă reprezintă un prim atribut care conturează regimul juridic al drepturilor recunoscute reprezentantului străin.

Raportat la prevederile Legii nr. 637/2002 (în prezent abrogată) preluate în mare parte în acest capitol, reprezentantul străin a dobândit dreptul de adresare directă și față de reprezentantul român, prevedere inspirată din principiul C15 („International Considerations”) al Recomandărilor WB.

Art. 282

Reprezentantul străin are calitate procesuală activă pentru a introduce o cerere de deschidere a procedurii, potrivit prezentei legi, în măsura în care toate celelalte condiţii necesare deschiderii unei asemenea proceduri sunt îndeplinite potrivit legii române.

 

Comentariu

Aceste dispoziții introduc cel de-al doilea atribut al drepturilor recunoscute reprezentantului străin, și anume dreptul la acțiunea introductivă, adică la formularea și înregistrarea cererii privind deschiderea unei proceduri de insolvență Doctrina

^[292]

a stabilit că determinarea expresă a calității procesuale active a reprezentatului străin ”este menită să clarifice prevederile art. 65 din Lege referitoare la persoanele sau autoritățile care pot introduce o cerere de deschidere a procedurii”. Exercitarea acestui drept se face cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse legea română pentru conformitatea unei astfel de exercitări.

Art. 283

Reprezentantul străin are calitate procesuală de a participa în cadrul unei proceduri deja deschise împotriva debitorului, potrivit prezentei legi, numai din momentul recunoaşterii procedurii străine pe care o reprezintă.

 

Comentariu

Cel de-al treilea atribut al dreptului de acces recunoscut reprezentantului străin este acela de a participa în cadrul procedurii de insolvență deschise pe teritoriul României. Acest drept de participare se naște ulterior și subsecvent recunoașterii procedurii străine față de care reprezentantul străin dobândește vocația participării în procedura de insolvență română.

 

Art. 284

Acţiunea formulată de reprezentantul străin în faţa instanţelor româneşti, potrivit prezentului capitol, nu va conduce la extinderea competenţei instanţelor româneşti asupra acestui reprezentant, a bunurilor şi a activităţii externe ale debitorului decât pentru soluţionarea capetelor acţiunii formulate, fără a viza alte scopuri.

 

Comentariu

În doctrină

^[293]

a fost stabilit că aceste dispoziții legale introduc o limitare a efectelor acțiunii formulate de reprezentantul străin în fața instanțelor române. Astfel, competența instanței române nu se va extinde la capacitatea, bunurile sau a activităților externe ale reprezentantului străin, care rămân a fi guvernate de legea străină.

Art. 285

(1)
Creditorii străini se bucură de aceleaşi drepturi privind deschiderea şi participarea în cadrul procedurii deschise, potrivit prezentei legi, ca şi creditorii români.

(2)
Prevederile alin. (1) nu modifică ordinea de plată a creanţelor în procedura prevăzută de prezenta lege, în cazul falimentului. În privinţa creanţelor creditorilor străini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior categoriei creanţelor chirografare, cu excepţia acelor creanţe care se încadrează în categoria creanţelor subordonate creanţelor chirografare.

(3)
Creanţelor nescadente şi celor sub condiţie li se vor aplica, în mod corespunzător, prevederile prezentei legi.

(4)
Creanţelor care beneficiază de o cauză de preferinţă, în tot sau în parte, care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere a acestora, li se vor aplica în mod corespunzător prevederile prezentei legi.

 

Comentariu

Alineatul întâi al articolului analizat instituie regula egalității de tratament al creditorilor străini în raport de creditorii români. Astfel, creditorii străini beneficiază de aceleași drepturi privind deschiderea și participarea la procedura insolvenței, de care beneficiază și creditorii români.

Următoarele alineate reglementează conținutul acestor drepturi, raportat la procedura română de insolvență, și anume ordinea de distribuție, regimul juridic al termenului (”creanțele nescadente”) și al condiției (”creanțele sub condiție”), ca modalități care pot afecta executarea unei obligații, precum și regimul juridic al cauzelor de preferință.

Astfel, egalitatea de tratament în privința recunoașterii drepturilor creditorilor străini nu afectează și nu derogă de la ordinea de distribuție prevăzută de legea română.

În doctrină

^[294]

s-a arătat că ”drepturile egale asigurate creditorilor străini cu cei români nu se referă la ordinea de plată a creanțelor, ci la asigurarea aceluiași tratament în cadrul aceleiași clase.”

Art. 286

(1)
Citarea creditorilor străini cunoscuţi, precum şi comunicarea şi notificarea oricărui act de procedură către aceştia se vor realiza în condiţiile prezentei legi. Instanţele vor dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru îndeplinirea actelor respective de procedură şi faţă de creditorii străini cu adresă necunoscută.

(2)
Îndeplinirea actelor de procedură prevăzute la alin. (1) se va face în mod individual, cu excepţia cazului în care instanţa consideră că, potrivit circumstanţelor de fapt, folosirea unei alte modalităţi ar fi mai potrivită. Instanţele nu sunt ţinute să apeleze, în mod obligatoriu, la comisii rogatorii sau la alte proceduri similare.

(3)
Notificările transmise creditorilor străini prin care se comunică deschiderea procedurii vor indica elementele prevăzute de dispoziţiile prezentei legi, inclusiv conţinutul minim obligatoriu al cererii de admitere a creanţei asupra averii debitorului.

 

Comentariu

Aceste dispoziții legale reglementează dreptul la informare al creditorilor străini, stabilind regulile de citare și de comunicare ale actelor procedurale față de aceștia.

Regula aplicabilă este aceea a citării și comunicării individuale, exceptând situația în care instanța ar considera că, potrivit circumstanțelor de fapt, folosirea unei alte modalități ar fi mai potrivită.

Ultimul alienat reprezintă o justă materializare a principiului egalității de tratament, comparativ cu creditorii români. Astfel, conținutul minimal al unei astfel de notificări este dat de conținutul pe care trebuie să îl îndeplinească o cerere de admitere a creanței, pentru a fi considerată valabilă.

 

Art. 287

(1)
Reprezentantul străin are calitate procesuală activă pentru a formula în faţa instanţei româneşti competente o cerere de recunoaştere a procedurii străine în care acesta a fost desemnat. Instanţa astfel sesizată examinează ex officio dacă este competentă, potrivit prevederilor art. 276.

(2)
Cererea de recunoaştere va fi însoţită de unul dintre următoarele documente:

a)
o copie certificată a hotărârii de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin;

b)
o adeverinţă emisă de instanţa străină prin care se certifică existenţa unei proceduri străine şi desemnarea reprezentantului străin;

c)
în lipsa mijloacelor de probă prevăzute la lit. a) şi b), orice altă dovadă de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin, admisibilă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, ori de alte tratate, convenţii sau orice altă formă de acord internaţional, bi- sau multilateral, la care România este parte.

(3)
Cererea de recunoaştere va fi însoţită de o declaraţie prin care se vor preciza toate procedurile străine cu privire la debitor despre care reprezentantul străin are cunoştinţă.

(4)
Dacă consideră necesar, instanţa va putea solicita traducerea în limba română a documentelor furnizate în scopul susţinerii cererii de recunoaştere.

 

Comentariu

Prin aceste dispoziții se stabilește calitatea procesuală activă a reprezentantului străin în formularea și susținerea unei cereri de recunoaștere a procedurii străine în care a fost desemnat.

Verificarea competenței instanței, din oficiu, în soluționarea unei astfel de cereri de recunoaștere, se regăsește ulterior și în unul dintre amendamentele privind COMI (”Center of Main Interests”) în Regulamentul (UE) 2015/848, și anume Considerentul (27) – ”Înainte de a deschide o procedură de insolvență, instanța competentă ar trebui să examineze din oficiu dacă centrul intereselor principale ale debitorului sau sediul său sunt efectiv situate în jurisdicția sa.” și art. 4 alin. (1) - ”O instanță sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri de insolvență examinează din oficiu dacă are competență în temeiul articolului 3.”

În continuare sunt prevăzute, alternativ, documentele procedurale necesare pentru obținerea unei astfel de recunoașteri a procedurii străine de către instanța română:

• copie certificată a hotărârii de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin;
• adeverinţă emisă de instanţa străină, prin care se certifică existenţa unei proceduri străine şi desemnarea reprezentantului străin;
• în lipsa mijloacelor de probă menţionate mai sus, orice altă dovadă de deschidere a procedurii străine şi de desemnare a reprezentantului străin, conform legii.

De asemenea, pentru utilitatea și eficiența derulării procedurii în fața instanței române, reprezentantul străin trebuie să menționeze toate procedurile străine cu privire la debitor, despre care acesta are cunoștință. Rațiunea textului are în vedere necesitatea unei coordonări a tuturor datelor și informațiilor disponibile, pentru asigurarea coerenței soluțiilor.

 

Art. 288

(1)
Instanţa va putea considera că procedura străină care face obiectul cererii de recunoaştere este o procedură în sensul celei prevăzute la art. 5 pct. 49 şi că reprezentantul străin este acea persoană sau autoritate prevăzută la art. 5 pct. 56, dacă hotărârea sau adeverinţa prevăzută la art. 287 alin. (2) lit. a) şi b) indică aceasta.

(2)
Instanţa va putea considera că documentele furnizate în scopul sprijinirii cererii de recunoaştere sunt veridice, chiar dacă nu sunt legalizate.

 

Comentariu

Aceste dispoziții legale stabilesc premisele legale cumulative, necesare pentru ca instanța română să admită cererea de recunoaștere, și anume: (i) atestarea faptului că procedura străină care se dorește a fi recunoscută este o procedură străină, astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 5 pct. 49 din Codul insolvenței și (ii) atestarea faptului că reprezentantul străin este persoana sau autoritatea definită prin dispozițiile art. 5 pct. 56.

 

Art. 289

(1)
Sub rezerva dispoziţiilor art. 278, procedura străină va fi recunoscută în măsura în care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a)
procedura străină reprezintă acea procedură prevăzută la art. 5 pct. 49;

b)
reprezentantul străin care solicită recunoaşterea este acea persoană sau autoritate prevăzută la art. 5 pct. 56;

c)
cererea de recunoaştere îndeplineşte condiţiile stabilite la art. 287 alin. (2);

d)
cererea de recunoaştere a fost formulată în faţa instanţei competente prevăzute la art. 276;

e)
există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

(2)
Procedura străină va fi recunoscută ca:

a)
procedură străină principală, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit centrul principalelor sale interese;

b)
procedură străină secundară, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit un sediu, în înţelesul prevăzut de art. 5 pct. 57.

(3)
Cererea de recunoaştere a procedurii străine va fi soluţionată cu precădere şi celeritate. Când procedura de citare este legal îndeplinită, judecata poate continua în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţa părţilor.

(4)
Instanţa se pronunţă asupra cererii de recunoaştere, după citarea părţilor, prin pronunţarea unei hotărâri care poate fi atacată cu apel.

(5)
Hotărârea de recunoaştere a procedurii străine se bucură de autoritate relativă a lucrului judecat; instanţa o va putea anula sau, după caz, schimba în tot, în măsura în care se dovedeşte, ulterior pronunţării sale, că temeiurile şi condiţiile recunoaşterii lipseau, în tot sau în parte, ori că au încetat să existe.

 

Comentariu

Condițiile cumulative pentru recunoașterea unei proceduri străine sunt determinate de următoarele elemente certe: încadrarea procedurii străine a cărei recunoaștere se solicită, precum și a reprezentantului străin care formulează cererea de recunoaștere, în definițiile legale, existența documentelor procedurale în forma stipulată de lege, existența reciprocității efectelor hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Procedura străină va putea fi recunoscută ca:

1. procedură principală, dacă debitorul are localizat centrul principalelor sale interese pe teritoriul statului unde procedura străină a fost deschisă;
2. procedură secundară, dacă debitorul are localizat doar un sediu pe teritoriul statului unde procedura străină a fost deschisă.

Procedura de recunoaștere se desfășoară cu celeritate, fiind o procedură urgentă. Tocmai de aceea s-a prevăzut posibilitatea continuării ședinței de judecată, dacă este necesar, chiar a doua zi, sau la termene scurte, date în cunoștința părților.

Aceste prevederi legale transpun Principiul C15 (”International Consideration”) din Principiile Băncii Mondiale

^[295]

, care recomandă existența unui sistem legislativ clar și rapid pentru obținerea recunoașterii procedurii străine de insolvență.

În doctrină

^[296]

s-a arătat că autoritatea relativă a lucrului judecat de care se bucură hotărârea de recunoaștere a procedurii străine înseamnă că ”instanța o va putea anula sau, după caz, schimba în tot, în măsura în care se dovedește, ulterior pronunțării sale, că temeiurile și condițiile recunoașterii lipseau, în tot sau în parte, ori că au încetat să existe.”

 

Art. 290

Ulterior sesizării instanţei române cu cererea de recunoaştere, reprezentantul străin va aduce de îndată la cunoştinţa acesteia următoarele informaţii:

a)
orice modificare importantă survenită în derularea procedurii străine supuse recunoaşterii ori recunoscută sau în statutul său de reprezentant al acelei proceduri;

b)
deschiderea oricăror altor proceduri străine referitoare la acelaşi debitor, de care reprezentantul a luat cunoştinţă.

 

 

 

Comentariu

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina reprezentantului străin obligația comunicării anumitor informații sau date în continuare, adică ulterioare pronunțării de recunoaștere, dar considerate esențiale din perspectiva eficienței derulării procedurii.

 

Art. 291

(1)
La solicitarea reprezentantului străin instanţa va putea încuviinţa, la data formulării cererii de recunoaştere a procedurii străine sau în cursul soluţionării acesteia, următoarele măsuri cu executare vremelnică, în măsura în care acestea sunt de extremă necesitate pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor:

a)
suspendarea actelor, a operaţiunilor şi a oricăror altor măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului;

b)
însărcinarea reprezentantului străin sau a altei persoane desemnate de instanţă cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului situate în România, care, prin natura acestora sau din alte cauze, sunt perisabile, supuse deteriorării sau devalorizării ori periclitate în orice alt mod;

c)
orice altă măsură dintre cele prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. c), d) şi g).

(2)
Judecarea cererii prevăzute la alin. (1) se face cu citarea părţilor interesate.

(3)
Măsurile încuviinţate în condiţiile alin. (1) încetează la momentul pronunţării de către instanţă a hotărârii asupra cererii de recunoaştere a procedurii străine, cu excepţia cazului în care durata acestor măsuri este prelungită potrivit prevederilor art. 293 alin. (1) lit. f).

(4)
Instanţa va putea refuza încuviinţarea măsurilor prevăzute la alin. (1) în măsura în care aceasta ar împiedica desfăşurarea în bune condiţii a unei proceduri străine principale.

 

Comentariu

Dispozițiile acestui articol reglementează posibilitatea instituirii, de către instanța română, a unor măsuri cu executare vremelnică, de natură a conduce la o protecție corespunzătoare a averii debitorului sau, după caz, a intereselor creditorilor.

Nu doar simpla protecție a unor interese patrimoniale poate justifica astfel de măsuri, ci existența unei nevoi stringente, deosebite și imposibil de remediat altfel. Identificarea unei astfel de necesități este la dispoziția suverană a judecătorului – sindic. Între cazurile analizate în Legea Model UNCITRAL, cazul Williams v. Simpson

^[297]

a stabilit o situație în care acordarea unor măsuri provizorii nu a fost justificată de o astfel de necesitate, argumentându-se că ”atâta timp cât activele a căror proprietate este revendicată sunt oricum supuse unui sechestru, iar stabilirea finală a titularului dreptului urmează a se face ulterior pronunțării soluției în privința recunoașterii, acordarea unei măsuri provizorii în privința acestor active în favoarea reprezentantului străin nu se mai justifică”.

Având în vedere caracterul provizoriu al acestor măsuri, durata instituirii este până la pronunțarea unei soluții în privința cererii de recunoaștere sau până la momentul stabilit de instanță în acest sens.

Dispozițiile alin. (5) al acestui articol realizează o analiză comparativă între principiul protecției averii debitorului sau, după caz, al creditorilor, și principiul salvgardării procedurii principale de insolvență. Se pune în balanță interesul punctual, teritorial, al unor active sau valori, cu cel universal, al procedurii principale. Dacă desfășurarea acesteia în bune condiții ar putea fi împiedicată, astfel de măsuri nu vor fi încuviințate. Ghidul legislativ UNCITRAL

^[298]

arată ca ar putea exista justificarea instituirii unor măsuri urgente, chiar dacă într-o formă restrictivă, pentru protejarea activelor debitorului sau în interesul creditorilor. Pe de altă parte,  se recomandă ca astfel de măsuri provizorii să se refere doar la măsuri urgente, tocmai pentru argumentul că nu a fost încă încuviințată recunoașterea.

 

Art. 292

(1)
De la data recunoaşterii procedurii străine principale este împiedicată pornirea următoarelor cereri şi acţiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspendă de drept:

a)
cererile sau acţiunile cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului;

b)
actele, operaţiunile şi orice alte măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului.

(2)
La solicitarea unui creditor titular al unei creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă, în condiţiile prezentei legi, instanţa va putea ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condiţiile prevăzute de legea română.

(3)
Începând cu data prevăzută la alin. (1), exerciţiul dreptului de a înstrăina, de a greva sau de a dispune în orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat. Actele efectuate cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

(4)
Face excepţie de la prevederile alin. (3) exercitarea dreptului debitorului de a efectua acte, operaţiuni şi plăţi care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, pentru care instanţa va putea decide suspendarea în condiţiile prevăzute la art. 293.

(5)
Recunoaşterea procedurii străine principale împiedică începerea curgerii termenului de prescripţie a cererilor şi acţiunilor prevăzute la alin. (1), iar dacă acestea sunt deja pornite, recunoaşterea procedurii străine principale reprezintă cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a cererilor şi a acţiunilor respective.

(6)
Prevederile alin. (1) nu împiedică formularea unei acţiuni de deschidere a procedurii prevăzute de prezenta lege ori înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în cadrul acestei proceduri.

 

Comentariu

Recunoașterea procedurii de insolvență naște principalul efect cu caracter patrimonial în această materie, și anume stoparea acțiunilor în realizarea creanțelor, inclusiv a măsurilor de executare silită, raportat la bunurile debitorului. Astfel, dacă acordarea suspendării în cadrul art. 291 alin. (1) este una facultativă și excepțională, cea prevăzută în cadrul acestui articol este automată, ope legis, și derivă din însăși obținerea hotărârii de recunoaștere a procedurii străine principale. Aceste dispoziții legale transpun, la nivelul raportului juridic cu element de extraneitate, unul dintre principiile fundamentale ale insolvenței, și anume ”automatic stay” sau ”automatic relief”

^[299]

. Acest principiu este considerat esențial pentru o echitabilă și corectă coordonare a procedurilor de insolvență transfrontalieră

^[300]

.

Observăm faptul că, odată cu recunoașterea procedurii străine principale, suspendarea automată a realizării creanțelor și a executărilor silite devine, dintr-o măsură provizorie, o măsură definitivă, aplicabilă în mod uniform și nediferențiat în privința tuturor bunurilor care compun averea debitorului.

Principiul universal al ”automatic stay” dobândește, în cadrul acestui articol, mai multe materializări individuale, în funcție de specificul situației în care se află bunurile debitorului sau, după caz, necesitatea de protecție corespunzătoare a intereselor creditorilor. Legea Model UNCITRAL recomandă introducerea unor astfel de excepții în privința regulii suspendării, în funcție de necesitățile și specificul legii naționale, motivate în mod corespunzător.

Astfel, alin. (2) stabilește posibilitatea ridicării suspendării în favoarea creditorului care beneficiază de o cauză de preferință, în condițiile prevăzute de legea română în această materie, adică cu aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul insolvenței.

Dispozițiile alin. (3) au introdus și sancțiunea aplicabilă în cazul încălcării interdicției de înstrăinare, grevare sau dispoziție asupra bunurilor debitorului, și anume nulitatea absolută (”nule de drept”). Excepția aferentă principiului suspendării de plin drept o constituie efectuarea operațiunilor curente în privința acestor bunuri (”acte, operațiuni și plăți care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente”).

Se permite acordarea suspendării chiar și în privința acestor acte și operațiuni curente, în condițiile în care astfel de măsuri ar afecta desfășurarea în bune condiții a procedurii străine principale.

Este, de asemenea, de menționat faptul că aceste prevederi legale integrează în mod coerent și recomandările Băncii Mondiale (Principiul C15 –ii), și anume acordarea suspendării ulterior recunoașterii unei proceduri străine de insolvență

^[301]

.

Corelativ și subsecvent suspendării, este reglementată și instituția prescripției dreptului material la acțiune sau, după caz, a executării silite. Dispozițiile alin. (5) instituie o cauză legală de întrerupere a curgerii termenului de prescripție în privința hotărârii judecătorești de recunoaștere a procedurii străine.

Recunoașterea procedurii străine principale și efectele suspendării automate nu împiedică formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului sau înregistrarea unor cereri de admitere a creanțelor. În această ipoteză, devin incidente dispozițiile art. 303, care reglementează situația deschiderii unei proceduri teritoriale (locale) de insolvență.

 

Art. 293

(1)
La solicitarea reprezentantului străin instanţa poate încuviinţa, ulterior recunoaşterii procedurii străine principale sau secundare, orice măsură cu executare vremelnică necesară pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor acestuia, precum:

a)
suspendarea acţiunilor ori a cererilor cu caracter individual referitoare la bunurile, drepturile şi obligaţiile debitorului, în măsura în care acestea nu au fost oprite sau suspendate în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a);

b)
suspendarea măsurilor de executare purtând asupra bunurilor debitorului, în măsura în care oprirea sau suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicării art. 291 alin. (1) lit. b);

c)
suspendarea exerciţiului dreptului de a înstrăina, de a greva sau de a dispune în orice alt mod de bunurile debitorului, în măsura în care suspendarea nu a intervenit în condiţiile prevăzute la art. 292 alin. (3);

d)
administrarea de probe referitoare la bunurile, actele juridice, drepturile sau obligaţiile debitorului, precum şi asigurarea dovezilor şi constatarea unei stări de fapt prin executor judecătoresc;

e)
însărcinarea reprezentantului străin sau a altei persoane desemnate de instanţă cu administrarea sau valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România;

f)
prelungirea duratei măsurilor încuviinţate în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (1);

g)
aprobarea oricărei altei măsuri care poate fi îndeplinită de reprezentantul român, în condiţiile stabilite de prezenta lege.

(2)
La solicitarea reprezentantului străin instanţa va putea împuternici, ulterior recunoaşterii procedurii străine principale sau secundare, pe reprezentantul străin sau pe o altă persoană desemnată de instanţă cu administrarea şi valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România, în măsura în care instanţa va considera că interesele creditorilor români sunt protejate în mod corespunzător.

(3)
În vederea încuviinţării măsurilor prevăzute în prezentul articol în favoarea reprezentantului unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că, potrivit legii române, aceste măsuri poartă numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informaţii necesare în acea procedură.

 

Comentariu

Ulterior obținerii recunoașterii unei proceduri străine principale sau secundare, la solicitarea reprezentantului străin, instanța română poate încuviința anumite măsuri cu executare vremelnică, prin care să se urmărească protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor. Încuviințarea acestor măsuri se acordă potrivit aprecierii suverane a instanței, prin analiza circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte. Tipurile de măsuri care pot fi solicitate instanței de către reprezentantul străin nu sunt limitative, enumerarea prevăzută la alin. (1) lit. a) – f) fiind urmată de menționarea, în cadrul lit. g) a ”oricăror alte măsuri care poate fi îndeplinită de reprezentantul român.”

În cadrul Legii Model UNCITRAL

^[302]

, se subliniază faptul că în procesul de analiză aferent încuviințării unor astfel de măsuri ar trebui avut în vedere dacă acestea se referă la o procedură străină principală sau secundară de insolvență. Astfel, interesul reprezentantului unei proceduri secundare de insolvență va fi mai unul redus decât cel al unei proceduri principale de insolvență.

Dispozițiile alin. (3) ale acestui articol stabilesc faptul că exercitarea atribuțiilor și derularea acțiunilor permise în favoarea reprezentantului unei proceduri secundare de insolvență se referă doar la bunurile administrate într-o astfel de procedură și la informațiile necesare în acea procedură. Ghidul legislativ UNCITRAL justifică o astfel de regulă în temeiul faptului că încuviințarea unor astfel de măsuri în favoarea reprezentantului unei proceduri secundare de insolvență nu trebuie să interfereze cu administrarea altor proceduri de insolvență, în special a procedurii principale

^[303]

.

 

Art. 294

(1)
În vederea aprobării sau a respingerii cererilor de încuviinţare a măsurilor prevăzute la art. 291 sau 293 ori a modificării sau încetării măsurilor prevăzute la alin. (3), instanţa se va asigura că interesele creditorilor, ale debitorului şi ale altor persoane interesate sunt protejate în mod corespunzător.

(2)
Instanţa poate condiţiona încuviinţarea oricărei măsuri, în temeiul art. 291 sau 293, de îndeplinirea oricăror cerinţe pe care le consideră necesare.

(3)
La solicitarea reprezentantului străin sau a altei persoane interesate ori din oficiu, instanţa va putea dispune modificarea sau încetarea măsurii încuviinţate în condiţiile art. 291 sau 293.

 

 

Comentariu

Aceste dispoziții legale condițonează acordarea măsurilor cu executare vremelnică menționate în cadrul art. 291 (măsuri anterioare acordării recunoașterii) sau în cadrul art. 293 (măsuri ulterioare recunoașterii) de verificarea existenței în cauză a unei protecții corespunzătoare a intereselor creditorilor, ale debitorului și ale altor persoane interesate.

Mai mult decât atât, în anumite cazuri, acordarea oricăror astfel de măsuri poate fi chiar direct condiționată de impunerea anumitor cerințe, considerate necesare de către instanța română.

ă Acordarea unor astfel de măsuri, de esența lor vremelnice, este supusă unui regim revizuibil, care permite modificarea sau încetarea acestora. Anumite circumstanțe sau caracteristici ale unor situații de fapt, existente la moment încuviințării măsurii, să se schimbe sau chiar să dispară în timp, motiv determinant care impune revocarea măsurii inițiale.

 

Art. 295

(1)
De la data recunoaşterii procedurii străine reprezentantul străin are calitate procesuală pentru a formula acţiuni în anularea actelor juridice încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, cu care este împuternicit reprezentantul român, precum şi, după caz, acţiuni în nulitate sau inopozabilitate, în condiţiile stabilite de prezenta lege.

(2)
În cazul cererilor formulate de reprezentantul unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că acestea au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii române, sunt susceptibile a fi administrate în procedura străină secundară.

 

Comentariu

Un alt efect al recunoașterii procedurii străine de insolvență îl constituie dobândirea de către reprezentantul străin a calității procesuale pentru formularea fie a acțiunilor în anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în perioada suspectă, fie a acțiunilor în nulitate sau, după caz, în inopozabilitatea unui act juridic. Domeniul acțiunilor judiciare pe care le poate exercita reprezentantul străin este același cu cel dat în competența practicianului în insolvență acționând într-o procedură română de insolvență. Tocmai de aceea, spre deosebire de prevederile Legii nr. 637/2002, domeniul de aplicare al acțiunilor judiciare pentru care reprezentantul străin are calitate procesuală a fost extins, adăugându-se astfel, pe lângă acțiunile în anularea actelor frauduloase, și acțiunile în nulitate (art. 84) sau acțiunile în inopozabilitate (art. 88).

Cu alte cuvinte, aceste dispoziții legale nu creează în favoarea reprezentantului străin drepturi sau atribuții noi, pe care reprezentantul român nu le deține, conform legii, ci permite acestuia exercitarea, în regim de egalitate, a acelor acțiuni judiciare reglementate ca atare de legea română.

Dispozițiile alin. (2) ale acestui articol reiterează un principiu stabilit și prin art. 293 alin. (3), și anume caracterul limitat al acțiunilor exercitabile în legătură cu bunurile dintr-o procedură secundară de insolvență de către reprezentantul unei astfel de proceduri teritoriale de insolvență recunoscute.

Art. 296

De la data recunoaşterii procedurii străine reprezentantul străin are calitate procesuală pentru a interveni în cadrul oricărei cereri sau acţiuni cu caracter individual, judiciare sau extrajudiciare, în care debitorul are calitatea de parte, în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de legea română.

 

 

 

Comentariu

Dispozițiile acestui articol reprezintă o nouă aplicare a atribuțiilor pe care reprezentantul străin le dobândește, în condiții de egalitate de tratament, ca efect al recunoașterii procedurii străine. Astfel, acesta deține calitate procesuală pentru a interveni în cadrul unor cereri sau acțiuni cu caracter individual, judiciare sau extrajudiciare, în care debitorul are caltatea de parte. Este necesar ca o astfel de intervenție, mai exact modalitatea procedurală de exercitare a acestui drept conferit, să îndeplinească toate condițiile, de fond și de formă, impuse de legea română într-un astfel de caz particular.

Atât dispozițiile art. 295, cât și cele ale art. 296 transpun integral Principiul C15 – iii) al Băncii Mondiale, și anume acordarea accesului reprezentantului străin în cadrul instanțelor de judecată locale și în fața altor autorități

^[304]

.

Art. 297

(1)
Instanţele româneşti vor coopera cu instanţele şi reprezentanţii străini într-o măsură cât mai extinsă, în privinţa aspectelor prevăzute la art. 274; cooperarea se va putea realiza direct sau prin intermediul reprezentantului român.

(2)
Instanţele sunt abilitate să comunice sau să solicite informaţii ori asistenţă în mod direct de la instanţele sau reprezentanţii străini.

 

Comentariu

Dispozițiile cuprinse în cadrul art. 297 – 299 stabilesc obligația de cooperare dintre reprezentanții procedurilor de insolvență și instanțele de judecată, în scopul obținerii celei mai bune protecții posibile a tuturor creditorilor, indiferent pe teritoriul cărui stat sunt aceștia localizați și în câte proceduri de insolvență se acționează, având în vedere existența unui insolvențe a unui singur debitor

^[305]

. Aceste dispoziții transpun Principiul C15 – iv) al Băncii Mondiale, și anume recomandarea ca atât instanțele de judecată, cât și reprezentanții procedurilor să coopereze în cadrul procedurilor de insolvență transfrontalieră.

Legea Model UNCITRAL subliniază faptul că o astfel de cooperare, atât între instanțele de judecată, cât și între reprezentanții procedurilor sau între instanțele de judecată și reprezentanți, este singurul mod realist și coerent de acțiune pentru a se preveni dezmembrarea prejudiciabilă a activelor, pentru a se obține o maximizare a activelor debitorului, sau pentru a se identifica cele mai bune soluții pentru o reorganizare

^[306]

.

În doctrină

^[307]

s-a arătat că ”Art. 297 din lege prevede că instanțele române vor coopera cu instanțele și reprezentanții străini într-o măsură cât mai extinsă, în privința raporturilor cu state terțe, iar cooperarea se va putea realiza direct sau prin intermediul reprezentantului român.”

 

 

Art. 298

(1)
În exercitarea atribuţiilor sale şi sub supravegherea instanţei, reprezentantul român va coopera cu instanţele şi reprezentanţii străini într-o măsură cât mai extinsă, în privinţa aspectelor prevăzute la art. 274.

(2)
În exercitarea atribuţiilor sale şi sub supravegherea instanţei, reprezentantul român este abilitat să comunice în mod direct cu instanţele şi reprezentanţii străini.

 

Comentariu

O astfel de cooperare se exercită de către reprezentantul român, atât cu instanțele cât și cu reprezentanții străini, în cadrul atribuțiilor legale conferite, și sub supravegherea instanței de judecată.

Art. 299

Cooperarea prevăzută la art. 297 şi 298 va putea fi pusă în aplicare prin orice mijloace adecvate, precum:

a)
desemnarea unei persoane sau a unui organ care să acţioneze potrivit indicaţiilor instanţei;

b)
comunicarea de informaţii prin orice mijloace pe care instanţa le consideră adecvate;

c)
coordonarea administrării şi supravegherii bunurilor şi a activităţii debitorului;

d)
aprobarea sau punerea în aplicare de către instanţe a acordurilor de coordonare a procedurilor;

e)
coordonarea procedurilor concomitente referitoare la acelaşi debitor.

 

Comentariu

În doctrină

^[308]

a fost arătat că analiza în privința comunicării și a cooperării în proedurile de insolvență cu element de extraneitate, precum și a mijloacelor de realizare a unei astfel de cooperări, trebuie să aibă în vedere evoluția normelor consierate importante în această materie, și anume recomandările Legii model UNCITRAL privind insolvența transfrontalieră și Regulamentul european privind procedurile de insolvență.

 

Art. 300

Ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale, deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva aceluiaşi debitor se poate realiza în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi numai în măsura în care debitorul are stabilit un sediu în România. Efectele procedurii prevăzute de prezenta lege se vor limita numai la bunurile situate pe teritoriul statului român şi în măsura necesară aplicării cooperării şi coordonării prevăzute la art. 297-299, la alte bunuri ale debitorului, care, potrivit legii române, trebuie să fie administrate în această procedură.

 

Comentariu

Dispozițiile legale analizate se referă la proceduri concurente de insolvență. Astfel, ulterior recunoașterii unei proceduri principale de insolvență, este permisă deschiderea procedurii de insolvență pe teritoriul României, împotriva aceluiași debitor, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legea română. Soluția unei proceduri de insolvență locale este permisă dacă acel debitor deține bunuri situate pe teritoriul României.

Regula aplicabilă este aceea a limitării efectelor acestei proceduri  de insolvență, și anume doar la bunurile situate pe teritoriul statului român. Cu toate acestea, prin excepție, este permisă extinderea acestor efecte și pentru bunurile situate pe teritoriul unor state terțe, în măsura necesară aplicării principiilor de cooperare și coordonare. Pentru exemplificarea unei astfel de excepții, în cadrul Legii Model UNCITRAL este descrisă ipoteza în care nu ar fi necesară o procedură de insolvență pe teritoriul statului terț unde se află localizate respectivele bunuri: se dorește obținerea unei vânzări în bloc (”on going concern”) a unei fabrici operaționale, unele dintre activele componente ale acestui ansamblu integrat fiind localizate pe teritoriul unui stat terț

^[309]

.

Art. 301

În cazul în care o procedură străină şi procedura română de insolvenţă se desfăşoară concomitent cu privire la acelaşi debitor, instanţa va întreprinde măsurile vizând cooperarea şi coordonarea, prevăzute la art. 297-299, şi va proceda în felul următor:

A.
atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este formulată ulterior deschiderii procedurii române de insolvenţă:

a)
orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 291 sau 293 va trebui să fie compatibilă cu prevederile procedurii române de insolvenţă;

b)
art. 295 nu se aplică în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală;

B.
atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este admisă ori numai formulată anterior deschiderii procedurii române de insolvenţă:

a)
orice măsură cu executare vremelnică, încuviinţată în temeiul art. 291 sau 293, va fi reexaminată de instanţă, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, dacă este incompatibilă cu dispoziţiile procedurii române de insolvenţă;

b)
în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală, se va dispune, potrivit prevederilor art. 292 alin. (2), modificarea sau încetarea măsurilor de suspendare ori de oprire, prevăzute la art. 292 alin. (1) şi (3), dacă aceste măsuri sunt incompatibile cu derularea procedurii române de insolvenţă;

C.
atunci când va decide asupra încuviinţării, respectiv a modificării sau prelungirii duratei măsurilor cu executare vremelnică, încuviinţate reprezentantului unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că, potrivit legii române, aceste măsuri poartă numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informaţii necesare în acea procedură.

 

Comentariu

De asemenea, și dispozițiile acestui articol se referă la un situația unui concurs între procedura străină și cea română de insolvență. Deschiderea unei proceduri locale de insolvență nu împiedică deschiderea unei proceduri străine de insolvență

^[310]

.

• Recomandările

  
  ^[311]
  

  Ghidului legislativ UNCITRAL au în vedere faptul că trebuie recunoscută prevalența procedurii locale de insolvență în raport de procedura străină de insolvență, iar pentru o astfel de prevalență:măsurile cu executare vremelnică încuviințate de către instanța română trebuie să fie compatibile cu procedura locală  de insolvență;

• orice astfel de măsuri cu executare vremelnică deja încuviințate trebuie să fie reexaminate de către instanța națională, pentru a se analiza compatibilitatea cu procedura locală de insolvență;
• dacă procedura străină este recunoscută ca o procedură principală, efectele suspendării de drept sau a interdicției de înstrăinare sau grevare a bunurilor urmează a fi modificate sau încetate, dacă nu sunt compatibile cu derularea procedurii locale de insolvență.

De asemenea, alin. (3) dezvoltă un principiu deja aplicabil și în alte situații analizate, și anume caracterul limitat al măsurilor încuviințate unui reprezentat al unei proceduri străine secundare de insolvență, și anume doar în privința bunurilor care pot fi administrare într-o astfel de procedură sau a informațiilor corelativ necesare.

 

Art. 302

În măsura existenţei mai multor proceduri străine vizând acelaşi debitor, faţă de care nu sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr.
1.346/2000
, instanţa va întreprinde măsurile vizând cooperarea şi coordonarea, prevăzute la art. 297-299, în ceea ce priveşte aspectele prevăzute la art. 274, şi va proceda în felul următor:

a)
orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 291 sau 293 reprezentantului unei proceduri străine secundare ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale trebuie să fie compatibilă cu derularea procedurii străine principale;

b)
atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine secundare este admisă ori numai formulată anterior recunoaşterii procedurii străine principale, orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 291 sau 293 va fi reexaminată de instanţă, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, în măsura în care este incompatibilă cu derularea procedurii străine principale;

c)
în măsura în care mai multe proceduri străine secundare sunt recunoscute succesiv, instanţa va încuviinţa, va modifica ori va dispune încetarea măsurilor cu executare vremelnică într-o manieră care să înlesnească coordonarea procedurilor respective.

 

Comentariu

Dispozițiile acestui articol reglementează situația unui concurs între mai multe proceduri străine deschise în privința aceluiași debitor. Rațiunea acestui text normativ, potrivit Legii Model UNCITRAL, este aceea de a se obține o cooperare eficientă printr-o coordonare corespunzătoare a procedurilor, iar prevalența se acordă procedurii străine principale de insolvență

^[312]

.

Modalitățile prin acre se asigură o astfel de prevalență sunt următoarele:

încuviințarea unei măsuri cu executare vremelnică reprezentantului unei proceduri secundare de insolvență după verificarea compatibilității procedurii principale;

reexaminarea oricărei măsuri cu executare vremelnică anterior încuviințate, din perspectiva compatibilității cu procedura străină principală;

În cazul recunoașterii succesive a mai multor proceduri străine secundare de insolvență, modificarea sau încetarea măsurilor cu executare vremelnică va avea în vedere facilitareacoordonării respectivelor proceduri.

 

 

 

Art. 303

(1)
Recunoaşterea unei proceduri străine principale constituie, până la proba contrarie, o prezumţie a stării de insolvenţă a debitorului, în temeiul căreia se poate deschide procedura română de insolvenţă.

(2)
Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care procedura străină recunoscută este secundară.

 

Comentariu

Aceste dispoziții instituie o prezumție relativă (iuris tantum) a existenței stării de insolvență a debitorului, dacă a fost deja recunoscută o procedură străină principală. Ca efect al utilizării în probatoriu a unei astfel de prezumții legale, instanța română poate deschide procedura română de insolvență.

Prezumția de mai sus nu funcționează în ipoteza în care procedura recunoscută este o procedură străină secundară.

Art. 304

(1)
Creditorul care a primit o plată parţială pentru creanţa sa, în cadrul unei proceduri de insolvenţă desfăşurate potrivit legislaţiei unei stat străin, nu va mai putea primi plăţi suplimentare în contul aceleiaşi creanţe, în cadrul procedurii române de insolvenţă, cu privire la acelaşi debitor, în măsura în care partea proporţională pe care ar primi-o în această procedură creditorii din aceeaşi categorie cu creditorul respectiv este mai mică decât plata creditorului primită în procedura străină.

(2)
Prevederile alin. (1) nu afectează drepturile creditorilor titulari ale unor cauze de preferinţă de orice fel.

 

Comentariu

 

Aceste dispoziții legale integrează în mod coerent un alt principiu al Băncii Mondiale (C15-v), și anume aplicarea unui tratament nediscriminatoriu între creditorii locali și cei străini în cadrul procedurilor de insolvență transfrontalieră

^[313]

.

Dispozițiile normative vizate au drept obiectiv prevenirea obținerii unui tratament mai favorabil, conform legii române, în privința titularului unei creanțe, comparativ cu tratamentul acordat de legea străină, în aceeași categorie sau clasă de creanțe. Se are în vedere ca, prin cooperarea și coordonarea procedurală, acest creditor să primească maximul echivalentului pe care l-ar primi în poteza în care ar primi plăți doar din procedura străină de insolvență.

Pe de altă parte, această regulă nu se aplică creditorului care beneficiază de o cauză de preferință, întrucât regimul juridic al distribuțiilor la care are vocația un astfel de creditor depinde de regimul juridic al garanției aferente.