Principiul bunei credințe Principiul dreptului la apărare Principiul contradictorialității

Principiul bunei credințe Principiul dreptului la apărare Principiul contradictorialității

 

Principiul bunei credințe

Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.

Partea care îşi execită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate. Ea va putea fi obligată şi la plata unei amenzi judiciare.

De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate.

Acțiunea în constatarea abuzului de drept procesual este admisiblă, atât pe cale principală, cât şi pe cale incidentală.

 

Principiul dreptului la apărare 

 

Dreptul la apărare este garantat.

Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi repezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părților nu pot fi formulate şi susținute decât prin avocat sau consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept.

Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susținerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac.

Instanța poate dispune înfățişarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.

În cazul instanțelor judecătoreşti şi parchetelor, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susținute de către preşedintele instanței sau de către conducătorul parchetului, de către consilierul juridic ori de către judecătorul sau procurorul desemnat în acest scop de preşedintele instanței ori de conducătorul parchetului.

 

Principiul contradictorialității

 

Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățişarea părților.

Părțile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanței motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretențiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare din ele să îşi poată organiza apărarea.

Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau a omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

Părțile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Instanța îsi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterilor contradictorii.

Ceea ce interesează în respectarea acestui principiu este ca părțile să fie legal citate, neavând relevanță dacă au formulat cereri şi apărări în acest sens şi dacă s-au prezentat personal sau prin mandatar la proces.