Părăsirea locului accidentului — condiţiile reţinerii concursului de infracţiuni dintre infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal şi cea prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal. Ucidere din culpă. Acţiune civilă - acordare daune materiale şi data de la care se calculează dobânda legală pentru daunele morale

Cuprins pe materii: Drept penal, ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia

Indice alfabetic: vinovăţie, concurs de infracţiuni, daune materiale, dobândă legală Temei de drept: art. 32 alin. 4 din O.U.G. nr. 54/2016, art. 338 Cod penal

„Prima instanţă nu a analizat, cum de altfel nu a făcut-o nici procurorul în rechizitoriu, separat elementele de tipicitate ale celei de-a treia infracţiuni pe care a reţinut-o în sarcina inculpatului, aceea de modificare sau ştergere a urmelor accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal, reţinând doar că, atâta timp cât inculpatul a plecat de la locul accidentului cu maşina, automat a săvârşit şi această a treia infracţiune. Cu alte cuvinte, prima instanţă a considerat că, pentru a nu comite un concurs de infracţiuni, conducătorul auto care cauzează un accident cu victime şi alege să plece de la faţa locului, asumându-şi astfel răspunderea pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, trebuie neapărat să lase autoturismul pe care îl conducea la faţa locului, orice deplasare a lui fiind considerată modificare sau ştergere a urmelor accidentului, şi să plece pe jos sau pe o altă cale. Curtea nu consideră că o astfel de abordare ţine cont de atitudinea subiectivă a inculpatului, care poate fi diferită prin raportare la cele două infracţiuni, în sensul că inculpatul îşi poate asuma părăsirea locului accidentului cu consecinţele ei, atât în ce priveşte dificultatea identificării şi tragerii lui la răspundere penală, cât şi în ceea ce priveşte diminuarea şanselor de salvare a victimei şi îngreunarea stabilirii condiţiilor producerii accidentului, fără a avea intenţia, directă sau indirectă, de a modifica sau şterge urmele accidentului. A modifica sau a şterge urmele unui accident presupune, în opinia Curţii, o atitudine subiectivă specială în acest sens, care implică reaua-credinţă, un proces deliberativ urmat de acţiuni în direcţia înşelării organelor de cercetare, al denaturării unor aspecte de fapt, precum şi o activitate care să meargă dincolo de simpla părăsire a locului respectiv, prin care inculpatul să caute să îşi atenueze răspunderea sau să pună organele de poliţie pe o pistă greşită, anticipând consecinţele lăsării urmelor accidentului aşa cum se găsesc şi acţionând efectiv pentru înlăturarea acestor consecinţe. Curtea consideră că din probatoriul administrat nu rezultă nicidecum elemente care să susţină o asemenea atitudine subiectivă din partea inculpatului, în sensul că ar fi avut reprezentarea că, părăsind locul unui posibil accident, modifica

sau ştergea urmele acestuia.

Pe de altă parte, însăşi prevederea celor două fapte în cadrul unor alineate distincte, ca infracţiuni de sine stătătoare, nu îngăduie a se trage concluzia că părăsirea locului accidentului la volanul autoturismului ar presupune automat comiterea şi a unei alte infracţiuni, cu conţinut distinct. Dacă ar fi acceptată o astfel de interpretare, o persoană acuzată în acest mod ar fi îndreptăţită să invoce o lipsă de previzibilitate a legii. ”

„In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel constată ca fiind întemeiate susţinerile părţii responsabile civilmente B.A.A.R. în ceea ce priveşte obligarea acestei părţi, prin sentinţa atacată, la plata de daune materiale către Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 32 alin. 4 din O.U.G. nr. 54/2016, nici o entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la B.A.A.R. recuperarea cheltuielilor efectuate. Serviciul Judeţean de Ambulanţă constituie, în sensul textului de lege mai sus amintit, entitate care, în baza legii, a oferit servicii medicale de urgenţă victimei accidentului, chiar dacă aceste servicii nu au fost apte să ducă la salvarea vieţii acesteia şi numai rudele sale au calitatea de părţi civile.”

„Apelul părţii responsabile civilmente este însă fondat cât priveşte data de la care urmează a curge dobânda legală pentru sumele stabilite cu titlu de daune morale, care nu poate fi decât data de la care aceste sume devin certe, şi anume data rămânerii definitive a hotărârii.”

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.


768/09.11.2018

Prin sentinţa penală nr. 650/08 Mai 2018, Judecătoria Vaslui a dispus următoarele:

„În baza art.386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.M., din infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal şi art. 338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în infracţiunile de: ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

Stabileşte o culpă comună a inculpatului L.M. şi a victimei T.C.L. în producerea rezultatului infracţiunii de ucidere din culpă, în următoarea proporţie: 30% - inculpatul L.M. şi 70% - victima T.C.L..

În baza art. 396 alin.1,2 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul L.M., aflat sub control judiciar, cetăţean român, căsătorit, 1 copil minor, stagiu militar nesatisfăcut, studii profesionale, fără loc de muncă, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit.b, art. 76 alin.1 Cod penal;

2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal

În baza art. 67 alin. 1 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal, respectiv: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri potrivit art.54 Cod penal.

2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal.

În temeiul art. 38 alin.1, 39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare ( 1/3 din suma celorlalte două pedepse), inculpatul L.M. urmând să execute pedeapsa finală de 3 ani şi 3 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin.1 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal.

În baza art. 45 alin.1,5 Cod Penal aplică inculpatului L.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 54 Cod penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

50. M. durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 17.02.2017 la 11.03.2017, inclusiv.

Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul L.M., prin încheierea 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui pronunţată în dosarul nr. 2002/333/2017/a1.2 al Judecătoriei Vaslui.

În baza art. 399 alin.1,4 Cod pr.pen. rap. la art. 241 alin.1 lit. c Cod pr.pen., constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă împotriva inculpatului L.M., prin încheierea nr. 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul L.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi, în baza art.5 din aceeaşi lege, va informa inculpatul asupra faptului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 14 alin.1 din OUG nr. 54/2016 şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, admite în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile Ş.C., Ş.S.B., Ş.F., T.C.I., T.C.M., G.D., T.C.M., toţi cu domiciliul procesual ales la XXXXX.

În baza art. 32 alin.1 lit.a din UG nr. 54/2016, obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata următoarelor sume:

1. lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ş.C. ( 30% din totalul de

1. lei - cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare) actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 19.04.2017, momentul formulării pretenţiilor materiale, şi până la plata integrală a debitului;

1. lei ( 30% din totalul de 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului) reprezentând daune morale către partea civilă Ş.C. - concubinul victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ş.S.B. - fiica minoră a victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ş.F. - fiica minoră a victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. - mama victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. - sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.I. - fratele victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă G.D. - sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului.

În baza art. 1357 Cod civil, coroborate cu art. 1390 şi art. 524-529 Cod civil rap. la art. 499 alin.3 Cod civil şi OUG nr. 54/2016, obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata unor prestaţii periodice lunare, calculate potrivit gradului de culpă stabilit în sarcina inculpatului L.M., respectiv în cuantum de câte 1/6 din salariul minim pe economie x 30%, în favoarea fiecăreia dintre părţile civile Ş.S.B. - fiica minoră a victimei, şi Ş.F. - fiica minoră a victimei, prin reprezentant legal Ş.C., începând cu data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la încetarea stării de nevoie (până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani, în situaţiile în care părţile civile menţionate vor urma studii superioare).

Respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al.2,3 Cod pr.pen., admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 61,2 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Constată că părţile civile minore au fost reprezentate de apărător ales.

Constată că inculpatul a fost asistat la soluţionarea prezentei cauze de către un apărător

ales.

Dispune ataşarea la dosar, la data rămânerii definitive a hotărârii, a corpurilor delicte depuse la Camera de corpuri delicte şi evidenţiate la poziţia nr. 74/2017 în Registrul Corpurilor delicte al Judecătoriei Vaslui.

În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul L.M. la plata sumei de 6.000 reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 2500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale ( din care 456 lei contravaloarea expertizei medico legale şi 510 lei contravaloarea expertizei criminalistice).”

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Prin rechizitoriul nr. 296/P/2017 din 14.03.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul 2002/333/2017 a fost trimis în judecată inculpatul L.M., aflat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 şi art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului L.M. faptul că, în seara de 14.01.2017, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXX pe DJ 248 pe raza satului Rebricea, judeţul Vaslui, a acroşat şi lovit pe numita T.C.L., care a decedat în urma leziunilor suferite, iar după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În susţinerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:

• proces-verbal de sesizare din oficiu;
• proces - verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexate acestuia;
• declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia;
• declaraţia persoanei vătămate Ş.C.;

-procese-verbale privind diverse aspecte, inclusiv proces-verbal de examinare a autoturismului;

-proces - de refuz de examinare poligraf;

-raport de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 a I.P.J. Vaslui - Serviciul Criminalistic;

-planşe foto surprinse privind principalele aspecte fixatecu ocazia imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere instalate în staţia de carburant Lukoil, din mun. Vaslui, str. XXXXX;

-raport de expertiză medico - legală (autopsie) nr. 37/N/15.01.2017 întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Vaslui şi planşele foto efectuate;

-raport de expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 întocmit de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Iaşi;

-copie după cartea de identitate a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXX, fişa de urgenţă prespitalicească;

-planşe foto privind principalele aspecte fixate cu ocazia examinării criminalistice a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXX;

-declaraţiile martorilor L.E., B.O.D., M.A.D.E., Z.C.I., P.Ş.G. şi P.D.G.;

-procese - verbale şi rapoarte de investigaţii.

Camera preliminara

Prin Încheierea din 20.04.2017, dată în Camera de Consiliu, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. nr.296/P/2017 din 14.03.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul L.M. şi a dispus începerea judecăţii.

Judecata

Persoanele vătămate Ş.C., Ş.S.B., Ş.F., T.C.I., T.C.M., G.D., T.C.M., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „L.F.”, s-au constituit părţi civile ( filele 7-9 vol I), depunând pentru termenul din 15.06.2017 copii de pe actele de stare civilă în dovedirea relaţiilor de rudenie cu victima T.C.L. ( filele 56-69 vol.I) .

De asemenea, partea responsabilă civilmente BAAR a depus la dosar note scrise( filele 14 - 33 vol I. )

La termenul din 15.06.2017, inculpatul a solicitat amânarea cauei în vederea audierii sale la termenul viitor, întrucât nu se afla într-o stare psihologică potrivită pentru a fi audiat de instanţă. Precizează doar că a trecut prin zona respectivă însă nu a ştiut că a trecut peste o persoană ( fila 72 vol I)

La termenul de judecată din 29.06.2017, interpelat de instanţă după aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi a drepturilor procesuale, inculpatul L.M. a arătat că solicită să fie judecat conform procedurii de drept comun, nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa şi nu doreşte să dea declaraţie în instanţă prevalându-se de dreptul la tăcere.

Interpelat de către instanţă, inculpatul a precizat că nu este de acord cu acţiunea civilă formulată de părţile civile întrucât este nevinovat.

În probaţiune, inculpatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere şi a contestat tot probatoriul administrat în cursul urmăririi penale. În acest sens, a solicitat refacerea tuturor probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: reaudierea tuturor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale; refacerea expertizelor, respectiv expertiza criminalistică privind dinamica accidentului şi expertiza tehnică a autoturismului; suplimentar, după audierea martorilor din lucrări, solicită efectuarea unui test poligraf de către inculpat.

Pentru părţile civile s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi încuviinţarea probei testimoniale cu 1 martor pentru a demonstra prejudiciul afectiv şi material adus părţilor civile, respectiv martorul D.A..

La termenul din 28.09.2017 au fost audiaţi martorii L.E. (fila 145-146 vol I)şi B.O.D. ( fila 147 vol I).

La termenul din 26.10.2017, după ce la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică auto ( filele 148-150) de către expertul judiciar desemnat de instanţă şi raportul de expertiză auto efectuat de expertul parte numit de părţile civile ( filele 171) inculpatul prin apărător ales a formulat cerere de suplimentare probatorii, în sensul completării expertizei tehnice auto cu un nou obiectiv în sensul de a se preciza dacă apărătoarea stânga a spoilerului prezintă sau nu defecţiuni şi dacă cele 23 de bucăţi găsite la faţa locului au legătură cu apărătoarea stânga faţă, sau dreapta şi dacă aparţin cu certitudine maşinii inculpatului. De asemenea a solicitat efectuarea unei noi expertize medico legale necropsică întrucât expertul nu a răspuns la obiectivul - dacă leziunile s-au produs numai prin călcare, solicitând ca prin expertiza medico-legală să se stabilească cu aproximaţie, ora decesului victimei, acesta fiind un al doilea obiectiv al expertizei.

Instanţa a respins cererea formulată de inculpat prin apărător privind prelungirea probatoriului prin completarea raportului de expertiză tehnică auto.

Cu privire la proba nouă solicitată vizând efectuarea unei noi expertize medico legală de necropsie, instanţa a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale şi a dispus din oficiu, în baza art.179 alin.2, art.180 Cod pr.pen., ca medicul legist care a efectuat raportul de necropsie să precizeze care este ora aproximativă a decesului victimei şi dacă este posibil ca victima să fi fost călcată de două sau mai multe maşini consecutiv.

La termenul din 09.11.2017 s-au ascultat separat martorii Z.C.I. ( audiat fila 194 vol I) şi P.Ş.G. ( audiat filele 195,196 vol I).

La termenul din 20.11.2017, s-a ascultat martora M.A.D.E. ( audiata fila 22 vol II).

La termenul din 14.12.2018, s-a ascultat martorul P.D.G. ( fila 38 vol II) şi s-au depus precizările solicitate din partea medicului legist care a efectuat expertiza medico legal ( fila 36 vol II).

Întrucât din raportul de expertiză tehnică auto depus la dosar rezultă că expertul auto

M.Ş. nu a înţeles solicitarea instanţei, având în vedere faptul că acesta a efectuat o analiză între noţiunea de avarii şi cea de defecţiuni şi a evaluat costul reparării avariilor autoturismului şi nu constatarea avariilor, având în vedere şi faptul că la termenul din 15.01.201, s-au depus precizările medicului legist la expertiza medico- legală, instanţa a pus în discuţia părţilor, potrivit art. 383 alin.3 Cod procedură penală, şi a constatat că nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize criminalistice privind dinamica accidentului şi a unei noi expertize tehnice a autoturismului raportat la art. 100 alin.4 lit.a,b Cod procedură penală.

De asemenea, la acelaşi termen instanţa a încuviinţat cererea de înlocuire a martorului în latură civilă D.A. cu martorul R.V. ( audiat fila 65 vol. II)

S-a ataşat la dosar fişa de cazier judiciar pentru inculpat.

S-au depus concluzii scrise pentru părţile civile.

La termenul din 11 aprilie 2018, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru punerea în discuţia părţilor a propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunile prev. de art. 192 al. 1 şi 2 Cod penal şi art.338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în infracţiunile prev. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal, art. 338 alin.1 Cod penal şi art.338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

La termenul fixat, după punerea în discuţie a propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, instanţa a rămas în pronunţare asupra propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptei şi asupra fondului cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmării penale şi readministrat în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa constată că nu au apărut elemente care să modifice situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, astfel:

Dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală stipulează că probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Astfel, nu există o ordine de prioritate cu privire la declaraţiile date de inculpat în cazul în care acesta îşi schimbă declaraţiile de-a lungul cercetărilor, neexistând o valoare probatorie dinainte stabilită a acestora.

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 5 Cod de procedură penală, impune instanţei să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Simpla retractare sau modificare a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului şi nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile date în mod succesiv. Trebuie apreciat care dintre declaraţii reflectă adevărul: declaraţia dată într-un moment foarte apropiat de producerea faptei, declaraţie în care se relatează pe larg, cu amănunte, evenimentul, sau cea dată după scurgerea unui interval de timp în care se exprimă îndoiala cu privire la acelaşi aspect redat fidel în primele declaraţii.

În consecinţă, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa stabileşte care dintre acestea corespund adevărului.

Cu titlu preliminar, instanţa constată că în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost contestat de către inculpat faptul că a condus autoturismul marca Renault Megane în acea seară, prin zona accidentului şi că, la un moment dat, în zonă, a trecut peste un obstacol pe care l-a observat când era foarte aproape în faţa sa şi nu a putut să-l evite, necontestând existenţa avariilor la autoturism (coroborat cu cele 7 fragmente din plastic identificate la faţa locului cu privire la care s-a stabilit că aparţin maşinii conduse de inculpat şi cu planşele foto cu imaginile surprinse pe traseul inculpatului).

Teza probatorie a apărării inculpatului s-a axat pe susţinerea că este posibil ca, în raport de celelalte fragmente din plastic identificate pe carosabil cu ocazia cercetării la faţa locului, în legătură cu care nu s-a putut stabili dacă provin de la maşina condusă de inculpat, este posibil ca alte autovehicule care au circulat prin zonă anterior sau ulterior trecerii maşinii inculpatului, să fi trecut peste victimă şi să fi determinat decesul acesteia.

De asemenea se constată că, potrivit noii legislaţii procesual penale, principiul oficialităţii a devenit subsidiar principiului disponibilităţii părţilor în ceea ce priveşte probele, astfel cum rezultă din art.100 alin.2 teza finală Cod pr.pen., astfel că, la cererea inculpatului, s-au reaudiat martorii de la urmărirea penală a căror declaraţii au fost contestate şi, în subsidiar, instanţa, din oficiu, a solicitat precizări de la medicul legist.

Este de reţinut faptul că toţi martorii şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, unii dintre martori adăugând doar mici precizări cu privire la aspecte despre care şi-au dat seama abia după audierea din faţa organului de urmărire penală - de exemplu clarificarea privind marca maşinii observate de martorul P.Ş.G. (fila 195 verso vol I), sau clarificarea martorei M.A.D. privind faptul că la trecerea de cale ferată a observat şi a reţinut faptul că o maşină care venea din sens opus avea farul dinspre centrul drumului care nu funcţiona, însă pe parcursul drumului între calea ferată şi locul accidentului au trecut mai multe maşini din sens opus pe care însă nu le-a reţinut.

În ceea ce priveşte martora L.E., soţia inculpatului, aceasta a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală iar în faţa instanţei a precizat că datorită timpului scurs nu-şi mai aduce aminte amănunte. Cu toate acestea, martora a precizat faptul că inculpatul nu i-ar fi spus că au trecut cu maşina peste un obstacol, că ea nu a simţit nimic dar că a văzut când inculpatul a privit în oglinda retrovizoare, însă, interpelată de instanţă, nu a putut preciza în ce context îşi aminteşte acest amănunt, după aproximativ 1 an, deşi a arătat că maşina nu trecuse peste niciun obstacol, că ea se afla în spatele maşinii şi că era bulversată de un necaz în familie.

Analizând coroborat următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului P.Ş.G. (fila 195 verso vol I), care precizează că a auzit o bufnitură puternica, apoi zgomot de frâna, iar la câteva secunde o maşina pornind si apoi a văzut trecând prin fata sa, de la o distanţa de 20 de metri, o maşina de culoare închisă, ale cărei faruri păreau a aparţine unui Renault Megane,

cu declaraţia martorului Z.C.I. care arată că victima a stat la magazin

cam jumătate de oră de la ora 8 la 8,30 seara, apoi a durat cam jumătate de oră până a văzut maşinile de politie venind la locul accidentului

cu declaraţia martorei M. ( fosta M.)A. şi a martorului Z.

care precizau condiţiile meteorologice din seara şi locul accidentului în sensul că era vizibilitate iar carosabilul nu era acoperit cu zăpadă sau pe şosea era doar un pic de zăpada;

cu concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 efectuat de către l.P.J. Vaslui - Serviciul Criminalistic care stabileşte că 7 fragmente din plastic, individualizate (le, lf, 11, 3a, 3b, 3d şi 5) ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului în cauza privind accidentul rutier produs la data de 14.01.2017, pe DJ 248 pe raza comunei Rebricea, judeţul Vaslui, provin de la autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXX.

cu raportul de expertiză medico - legală (autopsie) nr. 37/N/15.01.2017 întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Vaslui, care stabileşte că “ cadavrul mai prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei, care s-au putut produce prin călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare, în contextul aceluiaşi traumatism” astfel cum a fost acesta precizat în sensul că “ nu se poate stabili cu exactitate ora decesului, iar cadavrul nu prezintă leziuni care să fi fost produse postmortem astfel că nu există elemente care ar susţine călcarea cadavrului în repetate rânduri de către alte autovehicule „( fila 36 vol II);

instanţa concluzionează că doar autoturismul condus de inculpat este singurul care a acroşat victima, ce se afla întinsă pe partea carosabilă, leziunile produse victimei, cel mai probabil, prin călcare şi târâre, în contextul unui accident rutier, conducând la decesul acesteia, între politraumatism şi deces existând o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

În ceea ce priveşte viteza cu care inculpatul circula în momentul accidentului, instanţa constată că, deşi inculpatul, prin apărător, a încercat să conteste viteza stabilită prin expertiza criminalistică, de 80 Km/h, teza probatorie prezentată, în sensul că expertul a avut în vedere în cadrul simulărilor doar autoturismele Renault Megane, nu şi SUV-urile, a determinat instanţa să constate că refacerea expertizei criminalistice nu era utilă cauzei în raport de aceste argumente. De altfel, modul de stabilire a vitezei de rulare a autoturismului condus de inculpat este bazat pe simulare pe o maşină de acelaşi tip (singura metodă posibilă în lipsa altor elemente de calcul) şi prezumţii, apreciate de instanţă ca fiind plauzibile, întrucât rezultau din calcule coroborate cu constatarea că alte două autoturisme care circulau cu viteza legală de 50 Km/h au observat victima pe carosabil şi au avut timp să o ocolească sau să frâneze.

În ceea ce priveşte atitudinea subiectivă a inculpatului în raport de infracţiunea de părăsire a locului accidentului, instanţa constată că inculpatul a declarat iniţial că a observat în oglinda retrovizoare obstacolul peste care a trecut, a apreciat că are cam 1 metru şi că s-a gândit că este posibil să fi fost o persoană pe carosabil. Deşi inculpatul a precizat că nu s-a oprit, martorul P.Ş.G. a arătat că a auzit frâne după bufnitură şi, la câteva secunde interval, a auzit maşina pornind, după care a văzut-o trecând pe drum la cca 20 de metri de locul unde se afla martorul, astfel că instanţa prezumă că inculpatul a avut cel puţin un moment în care a verificat în oglinda retrovizoare, ce s-a întâmplat şi totuşi s-a hotărât să-şi continue drumul. Mai mult decât atât, din declaraţia dată la urmărirea penală de către inculpat, rezultă că acesta a aflat de la televizor despre accidentul mortal petrecut în zona prin care trecuse el în aceeaşi perioadă şi cu toate acestea, nici după acest moment nu a dat telefon la Politie, cel puţin pentru a preciza amănunte despre evenimentul rutier în care a fost implicat.

Toate aceste argumente conduc instanţa la concluzia că, chiar dacă nu se poate demonstra cu probe că inculpatul a părăsit locul accidentului cu intenţia directă de a îngreuna activitatea organelor de cercetare penala, acţiunile sale ulterioare denotă faptul că acesta a părăsit locul accidentului, cu maşina, cu intenţie indirectă în raport de infracţiunea prev. de art.338 Cod penal, acceptând că este posibil ca el să fi părăsit locul unui accident cu victime omeneşti şi să fi modificat locul accidentului, modificând poziţia maşinii prin plecarea cu aceasta de la faţa locului.

În concluzie, instanţa constată că readministrarea probatoriului nu a condus la modificarea situaţiei de fapt prezentată în rechizitoriu, motiv pentru care va reţine aceeaşi situaţie de fapt, respectiv:

În seara zilei de 14.01.2017 martora L.E. (soţia inculpatului) a fost apelată telefonic de către un frate, care i-a comunicat faptul că mama ei este bolnavă. Inculpatul şi soţia sa au luat hotărârea de a se deplasa în mun. Galaţi, cu intenţia de a ajunge la mama lui L.E.. Deplasarea au efectuat-o cu un autoturism marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXX, plecând de la locuinţa lor. Autoturismul aparţine lui L.E. (mama inculpatului).

În timp ce inculpatul L.M. conducea autoturismul pe DJ 248 direcţia Iaşi - Vaslui, pe raza comunei Rebricea, judeţul Vaslui, în faţa locuinţei numitului D.C. (la km 35+500 m), în jurul orelor 20:30-21,00 se afla întinsă pe carosabil persoana vătămată T.C.L., care plecase de la magazinul sătesc în jurul orei 20,30, iar din faţa magazinului până la locul unde era căzută victima este o distanţă de 20 de metri.

La un moment dat, inculpatul, care conducea autoturismul cu o viteză de
aproximativ 80 km/h,
a călcat-o şi târât-o pe persoana vătămată, provocându-i decesul. Inculpatul a verificat în oglinda retrovizoare să vadă peste ce a trecut, a constatat în urmă un obstacol cam de 1 metru, despre care a precizat că era posibil să fie o cioată sau un corp omenesc. Cu toate acestea, L.M. şi-a continuat deplasarea până în municipiul Vaslui, unde a oprit pentru puţin timp la benzinăria Lukoil de pe str. XXXXX pentru a alimenta, iar ulterior a plecat spre mun. Galaţi. Inculpatul nu a anunţat organele de poliţie despre accident până în momentul în care a fost identificat de către organele de cercetare penală, respectiv în data de 06.02.2017.

In cauză a fost efectuat raportul de expertiză medico - legală nr. 37/N/15.01.2017 de Serviciul judeţean de medicină legală Vaslui, iar din acest raport rezultă următoarele :

-moartea lui T.C.L. a fost violentă şi data decesului poate fi 14.01.2017.

-decesul s-a datorat şocului hemoragie, urmare a unei hemoragii interne consecutive unui traumatism toraco-abdominal prin accident rutier, cu fracturi costale bilateral şi perforaţii pleuro- pulmonare cu hemopneumotorax consecutiv, ruptură de ficat şi rinichi cu hemoperitoneu consecutiv, fractură de pubis, fractură multieschiloasă de ilion şi saco-iliac drept, fractură deschisă articulaţia cotului drept;

-leziunile s-au putut produce, cel mai probabil, prin călcare de către un autovehicul aflat în mişcare, cu victima aflată întinsă pe carosabil, în contextul unui accident rutier, neexistând elemente care ar pleda pentru producerea leziunilor prin lovire, basculare şi proiectare;

-între politraumatism şi deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată;

-sângele recoltat de la cadavru conţinea 5,40 %o alcool, umoarea vitroasă conţinea 5,25 %o alcool, urina conţinea 5,25 g%o alcool, ceea ce din punct de vedere medico-legal corespunde unei stări cu marcată necoordonare în mişcări, marcată scădere a răspunsului la stimuli, posibil comă.

-cadavrul mai prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei, care s-au putut produce prin călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare, în contextul aceluiaşi traumatism.

A fost efectuat raportul de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 de către l.P.J. Vaslui - Serviciul Criminalistic, din care rezultă că:

7 fragmente din plastic, individualizate (le, lf, 11, 3a, 3b, 3d şi 5) ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului în cauza privind accidentul rutier produs la data de 14.01.2017, pe DJ 248 pe raza comunei Rebricea, judeţul Vaslui, provin de la autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXX.

În cauză a fost efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Iaşi, iar din acest raport rezultă următoarele

-cert este că numitul L.M. nu a oprit la faţa locului ci şi-a continuat deplasarea;

-viteza iniţială probabilă a autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare XXXXX a fost de cca. 80 km/h;

-în condiţiile date, numitul L.M. nu putea evita producerea accidentului întrucât spaţiul disponibil de oprire de cca. 30 m nu a permis imobilizarea autoturismului de la viteza probabilă rezultată de cca. 80 km/h;

Inculpatul putea evita lovirea victimei, prin frânare, dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 45 km/h.

Dacă s-ar fi deplasat cu viteza legală de 50 km/h, numitul L.M. putea evita producerea accidentului prin manevra de frânare concomitent cu manevra de ocolire, o modificare a traiectoriei cu cca. 1,5 m fiind suficientă pentru ca roata dreaptă faţă să nu mai treacă peste victimă.

Numita T.C.L. putea preveni accidentarea sa dacă nu s-ar fi aflat culcată pe carosabil, atitudine generată de gradul de alcoolemie pe care-1 avea.

Cauza producerii accidentului a constituit-o existenţa victimei culcată pe carosabil în condiţiile în care numitul L.M. se deplasa cu o viteză peste limita legală admisă, aspect care nu ia permis efectuarea de manevre de evitare eficace.

În timpul cercetărilor inculpatul L.M. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat, având declaraţii contradictorii, astfel:

în declaraţia luată în calitate de suspect, inculpatul iniţial precizează că a simţit că a trecut peste un obstacol care semăna cu o cioată, arătând ulterior că a văzut la o distanţă de 5 metri în faţa sa, pe sensul său de mers, căzut jos pe carosabil, ceva negru, însă nu şi-a dat seama ce este, trecând cu roata din dreapta peste acest obstacol şi recunoaşte că obstacolul putea fi un corp uman;

în declaraţia din faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul a învederat că a văzut în faţa sa ceva, dar nu a avut timp să reacţioneze. Acel obstacol pe care l-a văzut era jos şi a trecut peste el. S-a uitat în spate, a văzut ceva, nu poate preciza natura lucrului, dar avea în jur de 1 m.

Inculpatul a mai precizat în cursul urmării penale că singura avarie produsă autovehiculului a fost spoilerul crăpat, însă din raportul de constatare criminalistică anterior menţionat rezultă că autoturismul prezenta avarii la partea din faţă, având spoilerul, bara de protecţie, scutul motorului şi apărătoarea interioară a roţii din dreapta faţă rupte sau cu lipsuri de material.

Deşi în cursul urmării penale inculpatul a susţinut că a trecut doar cu roata dreaptă faţă peste obstacol, precum şi că în momentul călcării obstacolului a simţit că s-a “ridicat roata dreaptă şi atât”, din raportul de expertiză medico - legală nr. 37/N/15.01.2017 rezultă că persoana vătămată prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei, care s-au putut produce prin călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare, în contextul aceluiaşi traumatism, coroborându-se cu raportul expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 şi procesul-verbal din data de 16.01.2017,din care rezultă că victima a fost târâtă (aprox. 12 m) pe carosabil de către vehiculul aflat în mişcare.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici apărarea inculpatului în sensul că circula cu o viteză mică, în jur de 40-45 km/h, afirmaţie contrazisă de raportul de expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 din care rezultă că viteza iniţială probabilă a autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare XXXXX a fost de cca. 80 km/h, coroborat şi cu declaraţia martorei L.E., care a precizat că inculpatul obişnuieşte să conducă cu viteză. Din raportul de expertiză că dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza maximă admisă (50 km/h), acesta putea evita producerea accidentului prin manevra de frânare concomitent cu manevra de ocolire, coroborat cu împrejurarea că alţi doi conducători auto au circulat în zonă după trecerea inculpatului, au avut timp să observe victima şi să o ocolească, datorită faptului că circulau cu viteza legală. Astfel, din declaraţia martorului B.O.D., dată la urmărirea penală şi menţinută în faţa instanţei, rezultă că a trecut în seara zilei de 14.01.2017 prin comuna Rebricea, judeţul Vaslui, cu intenţia de a ajunge în mun. Galaţi şi a observat că se afla căzută jos pe carosabil o persoană, fără a vedea sânge sau altceva care să dea de bănuit că ar fi fost accident. A semnalizat şi a depăşit persoana vătămată pe sensul opus de mers, continuându-şi deplasarea. Mai rezultă că a observat persoana de la o distanţă de aproximativ 150-200 m. De asemenea, din declaraţia martorei M. ( căsătorită M.) A.D.E. care se deplasa din direcţia Vaslui-Iaşi, când a ajuns în comuna Rebricea, a văzut pe carosabil căzută jos o persoană, a oprit autoturismul, a coborât şi şi-a dat seama că este o persoană accidentată, motiv pentru care a anunţat telefonic accidentul. Astfel, martorii care au confirmat faptul că pe carosabil nu era zăpadă şi că vizibilitatea era bună, au văzut din timp că pe carosabil se afla o persoană căzută, împrejurare care întăreşte convingerea instanţei că şi inculpatul L.M. a putut observa că în faţă a apărut o persoană întinsă pe carosabil, doar că datorită vitezei nu a mai avut posibilitatea să o ocolească. De altfel, este greu de crezut că, văzut din faţă, obstacolul păreau un mal de zăpadă, iar după ce a trecut peste obstacol, verificând în oglinda retrovizoare, inculpatul să fi apreciat că era posibil să fi fost o persoană, de notorietate fiind faptul că vederea faţă este mai clară decât vederea în spate, în oglinda retrovizoare.

Având în vedere cele menţionate anterior, instanţa apreciază că inculpatul L.M. a avut reprezentarea faptului că pe carosabil se afla căzută o persoană peste care a trecut întrucât nu a putut să o evite, din cauza neatenţiei şi a vitezei de deplasare mult peste limita legală, în urma traumatismelor provocate prin călcare şi târâre, victima decedând.

Cu privire la infracţiunea de părăsirea locului accidentului, în plus faţă de cele reţinute mai sus cu privire la circumstanţele în care inculpatul a hotărât să-şi continue drumul deşi a avut reprezentarea faptului că este posibil să fi trecut cu maşina peste o persoană, instanţa reţine faptul că din declaraţiile inculpatului rezultă că, înainte de a ajunge la benzinăria din Vaslui s-a întâlnit cu maşinile de poliţie şi salvare care se îndreptau în sens contrar, respectiv către locul accidentului ( fila 66 final d.u.p.), că a aflat de la TV despre producerea accidentului mortal din zonă şi că autorul accidentului a plecat de la faţa locului (fila 66 verso d.u.p. ). Rezultă deci că, la un moment dat apropiat de data accidentului, inculpatul a avut cunoştinţă despre faptul că organele de poliţie efectuează cercetări pentru identificarea autorului care a accidentat mortal o persoană în aceeaşi seară şi în aceeaşi zonă prin care a trecut şi el. Instanţa reţine că, şi în situaţia în care, iniţial, inculpatul ar fi sperat că obstacolul peste care a trecut nu era un corp uman, nici în momentul în care a aflat că obstacolul era un corp uman iar victima a decedat, acesta nu s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală. Inculpatul a fost identificat după aproximativ 3 săptămâni de la data producerii accidentului, deşi la momentul producerii accidentului, aşa cum rezultă şi din declaraţia inculpatului dată în calitate de suspect, acesta a avut reprezentarea că era posibil să fie o persoană pe carosabil.

De asemenea, planşele foto de la dosarul de urmărire penală îl prezintă pe inculpat la staţia LUKOIL de la intrarea în Vaslui dinspre comuna Rebricea, în intervalul orar 20:55- 21.00, deci imediat după producerea accidentului.

Întrucât situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanţa constată că săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată în mod clar prezumţia legală relativă de nevinovăţie instituită în favoarea acestuia prin dispoziţiile art. 99 şi art. 4 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin. 11 din Constituţia României şi art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte propunerea de schimbare a încadrării juridice, instanţa constată că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, în forma prev. de art.192 alin.1,2 Cod penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Potrivit dispoziţiilor art.338 alin.1 Cod penal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani părăsirea locului accidentului,fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie.

Potrivit art. 338 alin.2 Cod penal, (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului

Verificând normele de incriminare incidente în cauză, instanţa constată că în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, legiuitorul a înţeles să le grupeze sub denumirea marginală a infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, deşi descrierea faptelor de la fiecare din cele două alineate conduc la concluzia incriminării unor fapte distincte. Astfel, trimiterea alineatului 2 al articolului 338 Cod penal la pedeapsa prevăzută la alineatul 1 al aceluiaşi articol, nu conduce la concluzia că fapta descrisă la alineatul 2 ar fi o infracţiune unică care ar cuprinde în încadrarea juridică şi alineatul 1, întrucât elementul material al fiecăreia dintre fapte este diferit, astfel că alineatele 1 şi 2 ale art. 338 Cod penal incriminează două infracţiuni distincte, care nu pot coexista decât în forma concursului.

Se pot imagina exemple concrete în sprijinul concluziei că cele două alineate reglementează infracţiuni distincte: astfel, cazul în care autorul părăseşte locul accidentului dar nu modifică locul şi lasă maşina acolo, încadrarea juridică va fi art. 338 alin.1 Cod penal sau situaţia în care, inculpatul nu părăseşte locul accidentului dar modifică poziţia maşinii prin deplasarea acesteia cu 100 metri sau şterge urmele de sânge de pe maşină, sau chiar o altă persoană scoate maşina de la faţa locului pentru a nu fi depistată, urcându-se la volan şi plecând de acolo cu aceasta, sens în care încadrarea juridică va fi art.338 alin.2 Cod penal cu autor inculpatul de la ucidere din culpă, pentru primul exemplu, sau cea de-a doua persoană pentru cel de-al doilea exemplu.

Astfel, în cazul în care inculpatul părăseşte personal locul accidentului, dar pleacă conducând maşina implicată în accident, încadrarea juridică nu poate fi decât art.338 alin.1 şi art.338 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.38 Cod penal.

De altfel, se observă la capitolul IN DREPT al rechizitoriului că din descrierea faptei inculpatului de a fi părăsit părăsi locul accidentului, cu autoturismul, fără încuviinţarea organelor de poliţie, coroborat cu încadrarea juridică a acesteia, ca fiind art.338 alin.1 ,2 Cod penal, că şi procurorul a înţeles să trimită în judecată inculpatul pentru ambele infracţiuni, săvârşite în concurs, doar că, în locul indicării separate a celor două infracţiuni,, s-a indicat încadrarea juridică corespunzătoare unei infracţiuni unice şi s-a folosit conjuncţia ori (din denumirea marginală a infracţiunii) în locul conjuncţiei şi, pe care situaţia infracţională o cerea.

In concluzie, pentru argumentele expuse, instanţa va admite propunerea de schimbare a încadrării juridice şi va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.M., din infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal şi art. 338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în infracţiunile de: ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

In drept, sub aspectul laturii obiective, faptele inculpatului L.M., care, în seara de 14.01.2017, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXX pe DJ 248 pe raza satului Rebricea, judeţul Vaslui, a acroşat şi lovit pe numita T.C.L., care a decedat în urma leziunilor suferite, iar după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică.

Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, instanţa reţine că inculpatul L.M. nu a respectat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, dispoziţii a căror finalitate o constituie prevenirea accidentelor.

Conform art. 35 din OUG 195/2002, Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private.

Potrivit art. 48 din OUG 195/2002, Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă., iar conform aceluiaşi act normativ, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Art. 121 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 prevede că conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă (...).

Raportul de cauzalitate între acţiunea inculpatului ( conducere cu o viteză superioară celei legale) care constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată - decesul victimei, rezultă din coroborarea concluziilor raportului de expertiză medico-legală şi precizările la acesta, cu concluziile raportului de expertiză criminalistică şi a raportului de constatare tehnică auto.

Sub aspectul laturii subiective, vinovatia inculpatului îmbracă forma culpei cu prevedere, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, dar a socotit fără temei că nu se va produce.

În ceea ce priveşte culpa concurentă a victimei, astfel cum rezultă aceasta din raportul de expertiză criminalistică privind dinamica accidentului, instanţa constată că din raportul de necropsie rezultă un grad de înmbibaţie alcoolică a victimei de peste 5,00 gr.%0, corespunzătoare comei alcoolice. Este de menţionat faptul că părţile civile, prin apărător ales, au fost de acord cu stabilirea unei culpe concurente a victimei de 50% depunând practică judiciară în acest sens. Cu toate acestea, instanţa constată că practica judiciară depusă relevă un procent de culpă concurentă de 50% pentru alcoolemii mult sub valoarea constatată în cazul victimei din speţă. Instanţa apreciază că gradul de alcoolemie al victimei a determinat căderea acesteia pe carosabil, în condiţii de noapte, fiind determinant în producerea accidentului, astfel că, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, va stabili culpa concurentă a victimei în procent de 70 %, iar culpa inculpatului într-un procent de 30%.

În ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art.338 alin.1 şi art.338 alin.2 Cod penal, instanţa reţine că inculpatul L.M., în calitate de conducător auto a părăsit locul accidentului, deplasându-se cu autoturismul implicat în accident, odată cu plecarea sa, inculpatul modificând şi locul accidentului şi încălcând normele penale ale căror finalitate o constituie prompta intervenţie a organelor de poliţie pentru cercetări.

Conform art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002, Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Accidentul de circulaţie este definit de art.75 din Codul rutier şi este evenimentul care întruneşte următoarele condiţii:

1. s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;
2. a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale
3. în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, elemente întrunite cumulativ în prezenta cauză.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Fiind infracţiuni de pericol, raportul de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, vinovatia inculpatului în ceea ce priveşte aceste două infracţiuni, îmbracă forma intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut şi deşi nu a urmărit producerea rezultatul periculos, l-a acceptat.

Faptele fiind săvârşite mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna din ele sunt incidente dispoziţiile art. 38 Cod penal.

Faţă de toate argumentele expuse, instanţa apreciază că probele administrate în cauză se coroborează în privinţa tuturor elementelor, conducând, dincolo de orice dubiu, la concluzia existenţei faptelor prevăzute de legea penală, acestea fiind nejustificate şi imputabile inculpatului, care le-a săvârşit cu forma de vinovăţie cerută de normele legale incidente, motiv pentru care se impune sancţionarea penală a inculpatului în limitele prevăzute d enormele de incriminare a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului L.M., instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 din Noul Cod penal care prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, de limitele de pedeapsă fixate în art. 192 alin.1,2 C.p. (de la 2 la 7 ani închisoare) şi în art. 338 alin.1 Cod penal ( de la 2 la 7 ani închisoare ) şi art.338 alin.2 Cod penal ( de la 2 la 7 ani închisoare ).

Instanţa constată că prezenta cauză a fost soluţionată potrivit procedurii comune, inculpatul nerecunoscând săvârşirea faptelor, motiv pentru care nu se vor reduce limitele de pedeapsă cu 1/3, nefiind aplicabil art.396 alin.10 Cod pr.pen.

Inculpatul L.M. este necunoscut cu antecedente penale, a săvârşit acţiunea ilicită urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit să se abată de la conduita sa obişnuită, care este una conformă normelor de convieţuire socială.

În raport de procentul determinant al culpei concurente a victimei, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, instanţa urmează a reţine în favoarea inculpatului cu privire la această infracţiune, circumstanţa atenuantă prev. de art.75 alin.2 lit. lit.b Cod pr.pen. , şi a da efect disp. art. 76 alin.1 Cod penal, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de ucidere din culpă în forma prev. de art.192 alin.1,2 Cod penal, devenind 1 an şi 4 luni - 4 ani şi 8 luni închisoare.

Prin raportare la cele prezentate şi în raport de pericolul social concret al fiecărei infracţiuni săvârşite, instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă orientată către noul minim special pentru infracţiunea de ucidere din culpă, însă nu va reţine circumstanţe atenuante pentru infracţiunile de părăsire a locului accidentului şi modificarea urmelor infracţiunii, care prezintă o gravitate sporită atât sub aspectul formei de vinovăţie cu care au fost săvârşite( respectiv intenţie indirectă), motiv pentru care condamna pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1,2 C.p. şi la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.1 Cod penal, respectiv pentru infracţiunea de modificare a locului infracţiunii, prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.2 Cod penal,

În baza art. 38 alin. 1 C.p., 39 alin. 1 lit.b C.p., se vor contopi cele două pedepse de câte 2 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa reţine că, în cauză, raportat la cuantumul pedepsei rezultante aplicate, ce depăşeşte 3 ani închisoare, singura modalitate de executare a pedepsei este cea în regim privativ de libertate.

Apreciind că faţă de gravitatea infracţiunilor săvârşite cu intenţie, inculpatul a relevă o nedemnitate în exercitarea unora dintre drepturile civile, instanţa va aplica acestuia, pentru infracţiunile prev. de art.338 alin.1 Cod penal, respectiv art.338 alin.2 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal, pe durata prev. de art.65 Cod penal, şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.M. durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 17.02.2017 la 11.03.2017, inclusiv.

Potrivit art.399 Cod pr.pen., se va menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul L.M., prin încheierea 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui pronunţată în dosarul nr. 2002/333/2017/a1.2 al Judecătoriei Vaslui.

În baza art. 399 alin.1,4 Cod pr.pen. rap. la art. 241 alin.1 lit. c Cod pr.pen., constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă împotriva inculpatului L.M., prin încheierea nr. 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, instanţa va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul L.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi, în baza art.5 din aceeaşi lege, dispune informarea informa inculpatul asupra faptului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de date Genetice Judiciare a profilului genetic.

ACŢIUNILE CIVILE

În privinţa laturii civile, instanţa constată că în cursul procesului penal există mai multe constituiri de părţi civile în diverse cuantumuri, solicitându-se obligarea părţii responsabile civilmente la plata de despăgubiri civile, actualizate la dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat şi până la momentul plăţii efective integrale şi indexarea sumelor la rata indicelui de inflaţie de la data producerii accidentului şi până la data plăţii efective, astfel:

• Ş.C. -concubinul victimei - suma de 10.000 euro despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi parastasele ulterioare şi 150.000 euro, despăgubiri morale;
• Ş.S.B. - fiica de 15 ani victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a mamei;
• Ş.F. - fiica de 12 ani victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a mamei;
• T.C.M. - mama victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a fiicei;
• T.C.M. - sora victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii;
• T.C.I. - fratele victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii;
• G.D. - sora victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii

De asemenea s-au solicitat:

prestaţii periodice pentru fiicele minore ale victimei până la împlinirea vârstei majoratului sau până la 26 ani dacă sunt în continuarea studiilor;

actualizarea sumelor la dobânda BNR de la data producerii accidentului până la data

plăţii

-indexarea sumelor cu rata inflaţiei de la data producerii accidentului până la data plăţii

plata cheltuielilor judiciare.

De asemenea, s-a constituit parte civilă în cauză Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui, cu suma de 61,2 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei la spital.

În dovedirea acţiunilor civile, părţile civile au solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială cu martorul R.V.i, probe încuviinţate de instanţa.

Potrivit art. 19 alin.1,5 Cod procedură penală, latura civilă se soluţionează conform legii

civile.

Acţiunea civilă, alăturată celei penale, îşi are izvorul juridic în dispoziţiile art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, şi, prin urmare, este necesar să se verifice existenţa condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Dreptul la reparaţie se întemeiază pe art. 1381 Cod civil, iar formele reparaţiei sunt reglementate de art. 1386 Cod civil.

Potrivit art.1391 alin. 2 Cod civil, instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Părţile civile au depus la dosar înscrisuri privitoare la legăturile lor de rudenie cu victima iar în cazul concubinului, rezultă din declaraţia martorului audiat în latură civilă faptul că acesta convieţuia cu victima şi aveau împreună doi copii minori.

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer îndeplinite următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art. 99 Cod procedură penală, părţilor civile.

Totodată, instanţa va avea în vedere culpa concurentă a victimei, evaluată la 70%, sens în care despăgubirile vor fi diminuate proporţional cu culpa concurentă a victimei.

În privinţa pretenţiilor materiale formulate de partea civilă Ş.C., concubinul victimei care locuia cu victima şi aveau doi copii împreună, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare şi cheltuieli cu pomenile ulterioare, partea civilă a propus audierea martorului R.V..

Partea civilă Ş.C. nu a depus şi înscrisuri pentru dovedirea cheltuielilor efectuate, nici măcar pentru pomenirile ulterioare.

Instanţa are în vedere că este posibil ca decesul victimei să fi fost de natură a crea un prejudiciu celor apropiaţi ca urmare a cheltuielilor efectuate cu înhumarea şi respectarea obiceiurilor creştineşti. Cu toate acestea, va putea acorda daune materiale doar în măsura dovedirii lor.

Din declaraţia martorului audiat în faţa instanţei la cererea părţilor civile ( fila 65 vol II) a rezultat faptul că acesta nu cunoaşte cine a suportat cheltuielile de înmormântare, dar că el a cheltuit cam 15.500 lei cu înmormântarea şi pomenile ulterioare pentru mama sa, însă apreciază că cheltuielile ocazionate de aceleaşi tradiţii pentru victimă nu s-au situat la acelaşi nivel. Din acest motiv, instanţa, coroborând declaraţia martorului cu prevederile Legii nr. 340/2015 privind ajutorul de înmormântare, care este în cuantum de 2.681 lei, constată că este prezumat legal faptul că nivelul cheltuielilor minime de înmormântare este de 2.681 lei, astfel că în mod global va stabili suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale constând în cheltuieli de înmormântare şi pomenile ulterioare. La această sumă urmeazîă a fi aplicat procentul de culpă al inculpatului, de 30%.

Cu privire la daunele morale, instanţa apreciază, fără îndoială, că dispariţia în

condiţii tragice a unui membru al familiei (concubină, mama, fiica, sora) a produs părţilor civile o traumă psihică greu de depăşit, fapt confirmat de către martori, dar care rezultă şi din însăşi urmarea produsă de fapta culpabilă a inculpatului.

La stabilirea daunelor morale instanţa va avea în vedere însă ca sumele de bani ce se vor acorda părţilor civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele ce vor fi stabilite fiind menite nu să realizeze o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferinţa încercată.

Instanţa apreciază că părţile civile sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prejudiciul astfel cauzat vizând afectarea relaţiilor bazate pe legături sufleteşti, legături care sunt specifice vieţii de familie.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecăţii, avându-se în vedere părţile, calitatea lor, precum şi urmările produse. Aşadar, încălcarea acestor valori generează dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor şi, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenţei în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori, manifestate concret, permit aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate împrejurările cauzei.

Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situaţia anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a uşura suferinţele părţilor civile, cauzate de pierderea într-un moment total neaşteptat a unei fiinţe dragi.

Instanţa arată că nu poate fi negat rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracţiunii asupra părţilor civile cărora le-au fost aduse în mod real vătămări asupra valorilor şi drepturilor nepatrimoniale.

Întregul material probator administrat în cauză a demonstrat existenţa faptei ilicite săvârşite de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs constând în suferinţele psihice apărute ca urmare a decesului victimei survenit în urma accidentului de circulaţie, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum şi vinovăţia inculpatului în forma culpei.

Suferinţa acestora nu poate fi măsurată şi nici evaluată în bani, însă este cert că aceştia au rămas profund îndureraţi şi că nu vor putea fi nicicum consolaţi de pierderea suferită.

Dimensiunea prejudiciului moral suferit de aceştia se impune a fi stabilită nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecţiune care stau la baza relaţiilor concrete dintre cei asimilaţi soţilor, dintre părinţi şi copil şi între fraţi, dar şi la intensitatea acestor relaţii, existenţa sprijinului moral, consecinţele înregistrate în planul vieţii familiale şi sociale.

Instanţa apreciază că sumele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale sunt exagerate şi acordarea lor ar transforma un eveniment tragic pentru familie într-o sursă de venit, un succes financiar, o îmbogăţire fără just temei, deturnând legea de la scopul pentru realizarea căruia a fost edictată.

Instanţa are în vedere şi legătura afectivă între victimă şi fiecare din părţile civile, raportat la vârsta victimei dar şi a fiicelor acesteia, la faptul că surorile şi fratele victimei locuiau în alt sat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 14 alin.1 din OUG nr. 54/2016 şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, va admite în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile Ş.C., Ş.S.B., Ş.F., T.C.I., T.C.M., G.D., T.C.M..

În baza art. 32 alin.1 lit.a din OUG nr. 54/2016, va obliga B.A.A.R., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata următoarelor sume:

1. lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ş.C. ( 30% din totalul de

1. lei - cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare) actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 19.04.2017, momentul formulării pretenţiilor materiale, şi până la plata integrală a debitului;

1. lei ( 30% din totalul de 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului) reprezentând daune morale către partea civilă Ş.C. - concubinul victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ş.S.B. - fiica minoră a victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ş.F. - fiica minoră a victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

1. lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. - mama victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. - sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.I. - fratele victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;

800. lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă G.D. - sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului.

În ceea ce priveşte solicitarea părţilor civile minore de acordarea unor

prestaţii periodice până la momentul majoratului sau a vârstei de 26 de ani, în cazul în care continuă studiile, instanţa constată că victima nu realiza venituri, însă aportul său în gospodărie şi în creşterea fiicelor minore este necontestat.

Pentru stabilirea prestaţiilor periodice ce li se cuvin, în lipsa unor dovezi din care să rezulte venitul net al defunctei, instanţa trebuie să aibă în vedere venitul minim pe economie, partea la care acestea ar fi fost îndreptăţite Codului civil, respectiv a treia parte din venitul minim pe economie lunar pentru amândouă, precum şi culpa victimei în procent ce 70%.

Astfel, în baza art. 1357 Cod civil, coroborate cu art. 1390 şi art. 524-529 Cod civil rap. la art. 499 alin.3 Cod civil şi OUG nr. 54/2016, va obliga B.A.A.R., în calitate de parte responsabilă civilmente la plata unor prestaţii periodice lunare, calculate potrivit gradului de culpă stabilit în sarcina inculpatului L.M., respectiv în cuantum de câte 1/6 din salariul minim pe economie x 30%, în favoarea fiecăreia dintre părţile civile Ş.S.B. - fiica minoră a victimei, şi Ş.F. - fiica minoră a victimei, prin reprezentant legal Ş.C., începând cu data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la încetarea stării de nevoie (până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani, în situaţiile în care părţile civile menţionate vor urma studii superioare).

Va respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al.2,3 Cod pr.pen., va admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui şi va obliga B.A.A.R., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 61,2 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Constată că părţile civile minore au fost reprezentate de apărător ales.

Constată că inculpatul a fost asistat la soluţionarea prezentei cauze de către un apărător

ales.

Va dispune ataşarea la dosar, la data rămânerii definitive a hotărârii, a corpurilor delicte depuse la Camera de corpuri delicte şi evidenţiate la poziţia nr. 74/2017 în Registrul Corpurilor delicte al Judecătoriei Vaslui.

În baza art. 274 Cod procedură penală va obliga inculpatul L.M. la plata cheltuielilor judiciare.”

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel în termenul legal prevăzut de art. 410 Cod procedură penală inculpatul L.M., partea responsabilă civilmente B.A.A.R. şi părţile civile Ş.C., Ş.S.B., Ş.F., T.C.M., T.C.I., T.C.M., G.D., criticând-o pe aspecte de netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, inculpatul L.M. arată în esenţă că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală sub aspectul stabilirii vinovăţiei privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, acesta fiind fundamentată pe un probatoriu insuficient, superficial, bazat doar pe testimoniile administrate în faza de urmărire penală, precum şi pe expertiza criminalistică administrată în aceeaşi faza procesuală, dar şi pe o interpretare superficială şi neprofesionistă a celorlalte probe, singura preocupare a instanţei nefiind decât aceea a confirmării concluziei actului de sesizare a instanţei.

Astfel, supune atenţiei instanţei de control judiciar următoarele:

- instanţa de fond în mod greşit a revenit asupra probei încuviinţate iniţial cu expertiză judiciară în vederea stabilirii în concret a defecţiunilor prezentate de către autoturismul implicat în accidentul rutier, probă extrem de importantă, ca punct de plecare pentru o expertiză criminalistică privind stabilirea dinamicii producerii accidentului; în acelaşi context, în mod greşit instanţa de fond a respins solicitarea privind constatarea împrejurării funcţionării ambelor faruri ale autoturismului, în contextul în care martora M.A.D. (a cărei declaraţie fundamentează convingerea instanţei privind identitatea dintre autoturismul implicat în accident şi autoturismul la care face referire martora şi căruia nu îi funcţiona unul dintre faruri) a precizat că autoturismului implicat în accident nu îi funcţiona un far; instanţa, dând dovadă de aceeaşi superficialitate, în mod greşit a respins solicitarea sa privind stabilirea cu certitudine a provenienţei celor 23 de obiecte din material plastic descoperite la locul faptei, respectiv dacă acestea provin sau nu în mod cert de la auto XXXXX; instanţa de fond în mod greşit a respins solicitarea sa privind stabilirea, pe cale de expertiză medico-legală, cât mai exactă a orei la care a intervenit decesul victimei, precum şi a efectuării unui supliment de expertiză medico-legale care să lămurească cu argumente ştiinţifice concluzia medicului legist cu privire la imposibilitatea ca moartea victimei să fi survenit după doua călcări succesive ale acesteia cu două maşini diferite ia un interval foarte mic de timp, precum şi stabilirea cu certitudine dacă leziunile prezentate de victimă puteau fi produse şi altfel decât prin călcare; instanţa de fond în mod greşit a dispus respingerea cererii sale privind efectuarea unei expertize criminalistice care să stabilească, pe baza elementelor de fapt prezervate şi nu pe baza metodei simulării, a vitezei autoturismului implicat în accident, iar mai apoi a dinamicii producerii accidentului plecând de la viteza astfel stabilită şi a condiţiilor meteo de iarnă;

-faţa de cele arătate mai sus, în subsidiar, în condiţiile în care Curtea nu va încuviinţa o expertiza criminalistică în sensul celor de mai sus, a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice al cărui obiectiv principal să îl constituie simularea călcării unei persoane cu caracteristicile victimei în condiţii de iarnă şi raportat la particularităţile porţiunii de drum pe care s-a produs accidentul la viteza presupusă de 80 KM/H cu un autoturism cu greutatea şi caracteristicile tehnice similare celui implicat în accident;

2. Hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică sub aspectul reţinerii în sarcina acestuia a două infracţiuni în concurs real corespondente infracţiunilor prevăzute de art.338 alin.l şi 2 Cod Penal.

Astfel, plecând de la raţionamentul instanţei relativ la considerentele potrivit cu care instanţa de fond reţine în sarcina inculpatului săvârşirea acestor infracţiuni cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, apreciază că, pe de o parte, nu poate fi primit acest raţionament raportat la situaţia de fapt degajată din probatoriu (niciun element probatoriu neputând degaja împrejurarea că inculpatul ar fi avut reprezentarea intervenirii unui accident rutier în sensul legii penale, iar pe de altă parte, apreciază că, aşa cum sunt acestea descrise, infracţiunile prevăzute ia art.338 alin.l şi 2 nu pot fi săvârşite decât cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Prin motivele de apel, părţile civile S.C., S.S.B., S.F., T.C.M., T.C.I., T.C.M, G.I. au solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 Cod de Procedura Penala şi desfiinţarea în parte a Sentinţei Penale nr. 650/2018, pe care o apreciază nelegală şi netemeinică, si sa se dispună admiterea capetelor de cerere după cum urmează:

1. sub aspectul laturii penale, stabilirea unei culpe de 50% în sarcina şoferului auto L.M. în producerea evenimentului rutier din 14.01.2017 ce s-a soldat cu moartea victimei T.C.L.;
2. sub aspectul laturii civile, acordarea către părţile civile a daunelor nepatrimoniale şi materiale conform prejudiciului suferit, de către partea responsabilă civilmente B.A.A.R..

Prin motivele de apel, partea responsabilă civilmente B.A.A.R. critică sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Vaslui cu privire la legislaţia în materia asigurărilor.

Astfel, desi instanţa de fond retine situaţia exactă in care s-a petrecut accidentul si faptul ca cea mai mare culpă în producerea accidentului ii revine victimei, victima care avea o alcoolemie de 5,25 g°/oo, totuşi nu are in vedere reglementările aplicabile unei astfel de situaţii.

În primul rând, instanţa trebuie sa aibă in vedere faptul ca subscrisa nu este o societate de asigurare, ci un garant, care răspunde în lipsa unui contract RCA, dar care se întoarce împotriva celui vinovat de producerea prejudiciului.

Subliniază că subscrisa, prin legea de constituire, se întoarce împotriva celui vinovat de producerea pagubei, iar in această situaţie, şoferul are o culpa de 30%, mai puţin de jumătate din vina pentru producerea evenimentului şi cu toate acestea, el este pedepsit şi penal şi pecuniar.

O altă chestiune pe care instanţa de fond trebuia sa o aibă în vedere este cu privire la acordarea daunelor materiale, care se acordă în cuantumul dovedirii lor, cu documente justificative, conform Ordinului ASF nr. 23/2014, aplicabil la data producerii evenimentului: în caz de deces:

1. cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
2. cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

A susţinut că instanţa a constatat că nu există niciun fel de document dar se raportează la declaraţia martorului care a cheltuit cu înmormântarea mamei 15.000 lei si considera că în cauză s-ar fi cheltuit 10.000 lei.

Deşi constată ca ajutorul acordat de stat este de 2.681 lei, acesta este o cheltuială minimă şi totuşi considera ca poate acorda suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale.

Susţine că aceasta este o abordare gresită, întrucât nu este normal doar pentru că cel care este obligat la plată este un asigurator sau un înlocuitor al acestuia, sumele sa fie acordate fără a avea un temei legal.

Deşi nu au dovedit niciun leu din cheltuielile de înmormântare, deşi au primit si ajutorul de înmormântare de la stat, totuşi instanţa consideră ca suma la care trebuie sa se raporteze este

1. lei din care scade culpa victimei.

A solicitat micşorarea sumei de pornire a daunelor materiale, aceasta fiind o sumă nedovedită şi legal acordată.

Cu privire la acordarea daunelor morale, legiuitorul lasă la aprecierea instanţei şi in conformitate cu jurisprudenţa din România acordarea acestor sume.

Având in vedere starea în care se afla victima, a susţinut că este inadmisibil ca o persoană sa meargă pe stradă în stare de coma şi totuşi de pe urma acesteia sa fie primite despăgubiri, iar inculpatul să suporte şi pedeapsa penală, dar şi pe cea materială.

A susţinut că la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avut in vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat reclamanţilor şi în raport cu prejudiciul concret adus condiţiilor acestora de viaţă.

Pentru stabilirea daunelor morale nu există prevederi legale exprese cu privire la cuantumul lor, dar pentru a fi acordate, mai ales când cuantumul solicitat este mare, acestea trebuie dovedite. Aşa cum prevede doctrina şi jurisprudenţa, daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părtile civile si sunt menite sa conducă la realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul ce le-a fost cauzat şi în raport cu prejudiciul adus condiţiilor lor de viaţă.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc. Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, dar trebuie să se ţină cont şi de circumstanţele în care s-a produs prejudiciul.

Important de reţinut este faptul că instanţa de judecata, atunci când apreciază asupra cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, evaluează despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciu, nu prejudiciul ca atare.

A mai arătat că suma acordată fiicelor este egală cu suma acordată concubinului, ceea ce conduce la ideea că instanţa de fond nu a analizat cererea părţilor civile sub un aspect obiectiv, concubinul neputând moral primi aceeaşi suma cu cea primită de copiii defunctei.

Cu privire la indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie si acordarea dobânzii, a făcut următoarele precizări: indexarea, sub aspect funcţional, reprezintă procedeul de relaţionare a două valori, mai exact de corelare a variaţiilor valorii economice a obligaţiei cu un element de referinţă. În accepţiune juridică, indexarea reprezintă procedeul de reevaluare de plin drept a cuantumului unei sume obiect al obligaţiei pecuniare, în funcţie de variaţia unui indice de referinţă, stabilit prin voinţa părţilor sau cea a unei autorităţi. Recurgerea la indexare se realizează în scopul menţinerii echilibrului între prestaţiile datorate, prin acoperirea deprecierii valorii monedei naţionale şi păstrarea în timp a puterii sale de cumpărare.

A subliniat că până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, subscrisa nu are nicio datorie faţă de părţile civile, daunele urmează a fi acordate de instanţa de judecată, iar în acest moment are calitatea unui garant, având în vedere că la producerea evenimentului nu era o poliţă RCA valabilă pentru autoutilitara implicată în evenimentul rutier.

Cu privire la acordarea prestaţiilor periodice, consideră că au fost acordate fără temei legal, având în vedere că victima nu avea un loc de muncă la data accidentului, dar nici nu s-a dovedit un aport material al acesteia în gospodărie.

Fondul nu poate crea un confort financiar mai mare decât cel avut anterior decesului, este imoral, nu este posibil ca victima să nu fi participat material la cheltuielile casei însă acum subscrisa să fie obligată la plata unei prestaţii periodice pe care victima nu o asigura minorelor.

De asemenea, a susţinut că nici probele administrate în cauză nu au condus la ideea ca defuncta obţinea venituri de genul sumelor acordate cu titlu de daune morale. Astfel, se poate spune că prin acordarea acestor sume părţilor civile, din punct de vedere material, li s-a conferit un grad de confort material mai mare decât cel avut anterior.

Cu privire la obligarea subscrisei la plata către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui, a invocat prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora: „Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se constituie în scopul: b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul respectiv, tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Art.5 alin.4 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, stipulează că nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele despăgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciul suferit nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a obligat partea responsabilă civilmente apelantă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata despăgubirilor civile solicitate de Serviciul Judeţean de Ambulanta Vaslui.

In concluzie, a solicitat admiterea cererii de apel formulată de subscrisa, sa se constate că hotărârea fondului este netemeinică şi nelegală, iar pe cale de consecinţa:

•să se diminueze suma acordată cu titlul de daune materiale;

•să se diminueze daunele morale acordate, cu menţiunea că instanţa a acordat daune morale la acelaşi nivel copiilor defunctei cu cel acordat concubinului;

•sa se înlăture obligarea subscrisei la plata ratei inflaţiei şi dobânda la daunele morale;

•sa se înlăture obligarea subscrisei la plate prestaţiei periodice, având in vedere ca defuncta nu realiza venituri si nici nu s-a dovedit participarea acesteia materială la cheltuielile gospodăriei;

•sa se înlăture obligaţia subscrisei la plata despăgubirilor către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui, ţinând cont de rolul pentru care a fost constituit Fondul.

In drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 408 şi urm. din Codul de procedură penală, Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA 14/2011.

Examinând sentinţa apelată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele determinate de calitatea procesuală a apelanţilor, atât prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală Curtea constată următoarele:

Judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de procedură penală incidente în cauză, instanţa de control judiciar neidentificând aspecte de nelegalitate. Cu privire la activitatea infracţională dedusă judecăţii, prima instanţă a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial la analiza, interpretarea şi evaluarea tuturor mijloacelor de probă, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor, la comiterea acestora de către inculpat şi la vinovăţia acestuia.

În etapa deliberării, raportat la latura penală a cauzei, judecătorul fondului a realizat o analiză şi o evaluare judicioasă şi completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale, pe baza căruia a reţinut o situaţie de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva ce rezultă din probatoriul administrat.

Cu menţiunea că va expune ulterior considerentele pentru care apreciază greşită condamnarea inculpatului L. şi sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 2 Cod penal, Curtea constată că prima instanţă a ajuns în mod corect la concluzia îndeplinirii condiţiilor legale pentru condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, constatând, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, că există fiecare dintre aceste fapte, că acestea constituie infracţiunii şi că au fost săvârşite de inculpat cu vinovăţia cerută de lege. Toate aceste condiţii au rezultat dincolo de orice îndoială din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, instanţa realizând în cuprinsul sentinţei atacate o analiză efectivă a elementelor probatoriului, argumentele sale fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Raportat la motivele de apel indicate de inculpat, instanţa de apel, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătoreşti efectuate de prima instanţă, precum şi motivele pentru care instanţa a respins solicitările de probe la care inculpatul se referă în motivele de apel, a ajuns la concluzia că argumentele expuse de inculpatul-apelant la punctul 1 din cadrul motivelor sale de apel sunt neîntemeiate.

Curtea constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere precizările Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vaslui la raportul de necropsie, din care rezultă că toate leziunile constatate aveau caracter vital, cadavrul neprezentând leziuni care să fi putut fi produse postmortem, neexistând prin urmare elemente care să susţină călcarea cadavrului în repetate rânduri de către alte autovehicule. În aceste condiţii, instanţa a apreciat asupra utilităţii expertizării celorlalte fragmente găsite la locul faptei în contextul în care prin raportul de constatare criminalistică nr. 34135/14.02.2017 întocmit de Serviciul Criminalistic din Cadrul I.P.J. Vaslui s-a concluzionat că 7 fragmente de plastic ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului provin de la autoturismul condus de inculpat, din declaraţiile soţiei inculpatului rezultă că autoturismul a trecut peste un dâmb iar acesta a încetinit şi a s-a uitat în oglinda retrovizoare, martorul Piruş a declarat în cursul judecăţii că a auzit o bufnitură, zgomot de frânare şi apoi a observat trecând un singur autoturism, care părea după faruri a fi un Renault model Megane, iar inculpatul nu a contestat că cele 7 fragmente ar proveni de la autoturismul său, susţinând însă că ar fi trecut peste ceva negru, de aproximativ un metru, care putea fi o cioată. Atunci când se pronunţă asupra unui mijloc de probă, instanţa trebuie să analizeze pertinenţa şi utilitatea acestuia în raport cu probatoriul administrat deja, fără a se putea considera automat că prin respingerea unei cereri de completare a probatoriului aceasta ar încălca dreptul la apărare al inculpatului. Din punctul de vedere al Curţii, în mod corect a apreciat instanţa că, raportat la probatoriul administrat deja şi la datele ce rezultau din acesta, nu existau motive suficiente pentru a considera că analiza celorlalte fragmente, la care inculpatul a făcut referire, şi stabilirea eventuală a faptului că nu proveneau de la autoturismul inculpatului ar fi fost de natură să influenţeze stabilirea corectă a situaţiei de fapt.

Curtea constată că susţinerile inculpatului-apelant cu privire la superficialitatea analizei instanţei de fond în ce priveşte situaţia de fapt reţinută sunt neîntemeiate, prima instanţă expunând de o manieră clară şi detaliată aspectele care i-au format convingerea asupra realităţii situaţiei de fapt deduse judecăţii şi înlăturând motivat apărările inculpatului. Prima instanţă a făcut o analiză corectă şi în ansamblu a probatoriului, din modul de expunere a considerentelor sale rezultând de o manieră logică în ce mod probele administrate au format convingerea interioară a judecătorului. Curtea apreciază că prima instanţă a analizat cu atenţie şi a motivat efectiv înlăturarea apărărilor inculpatului, completând concluziile ce rezultau din probele ştiinţifice cu aspectele relatate şi menţinute de martorii audiaţi în mod nemijlocit, raportându-se şi la poziţia şi la argumentele inculpatului. Cât priveşte critica inculpatului-apelant cu privire la declaraţia martorei M., instanţa de apel constată că în considerentele sentinţei apelate sunt menţionate clar aspectele pe care instanţa le-a avut în vedere din declaraţia acesteia, legate de condiţiile de vizibilitate nocturnă şi de starea carosabilului, precum şi clarificarea, de către martoră, a împrejurării că de la trecerea peste calea ferată până la locul accidentului s-a întâlnit cu mai multe autoturisme.

În ceea ce priveşte stabilirea vitezei cu care circula inculpatul, superioară celei maxime admise în localitate, Curtea constată că instanţa a avut în vedere nu doar concluziile expertului, ci şi declaraţiile celor doi martori privind posibilitatea lor de a observa şi de a evita obstacolul reprezentat de victimă, în condiţiile respectării vitezei legale.

În aceste condiţii, Curtea consideră ca neîntemeiate criticile inculpatului-apelant sub acest aspect, prima instanţă reţinând în mod corect că din probele administrate rezulta dincolo de orice îndoială rezonabilă că victima fusese călcată şi târâtă de un singur autoturism, iar acesta fusese cel condus, cu o viteză peste cea legală, stabilită prin expertiză la 80 de kilometri pe oră, de inculpatul L., care a sesizat de altfel obstacolul peste care a trecut atât înainte, cât şi după evenimentul rutier, a avut reflexul de a încetini pentru a verifica natura obstacolului peste care trecuse, după care a ales să îşi continue deplasarea.

În mod corect, apreciază Curtea, a fost stabilită de prima instanţă şi latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, ca fiind comisă de inculpat cu intenţie directă, singura modalitate care rezulta din probatoriul administrat. Inculpatul a observat obstacolul şi nu l-a putut evita din cauza vitezei excesive şi a condiţiilor de vizibilitate, l-a văzut şi în oglinda retrovizoare după ce a încetinit şi a preferat să accepte posibilitatea de a fi trecut peste o persoană culcată pe carosabil, decât să coboare şi să verifice realitatea presupunerilor sale, cu posibila consecinţă a angajării răspunderii penale şi a întârzierii din drumul urgent pe care îl străbătea cu soţia sa. In mod corect prima instanţă a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul, dacă ar fi considerat într-adevăr că a lovit un ciot sau un alt obiect, a avut posibilitatea şi timpul suficient pentru a afla despre realitatea celor întâmplate şi pentru a le corela cu aspectele percepute în momentul producerii evenimentului rutier.

Cât priveşte proporţia culpei pe care prima instanţă a reţinut-o în sarcina victimei, criticată de părţile civile, Curtea consideră că în sentinţa atacată au fost identificate şi analizate în mod corect elementele pe baza cărora aceasta a fost stabilită la 70% şi că acest procent este unul corespunzător împrejurărilor de fapt desprinse din probatoriu, nivelul de îmbibaţie alcoolică al victimei fiind fără îndoială determinant în prezenţa acesteia, în lipsa altor date fără a se mişca, pe carosabil în timpul nopţii, observarea şi ocolirea ei fiind de natură a pune probleme chiar şi unui şofer care nu era grăbit şi nu circula cu o viteză peste cea legală.

Ajungând, prin urmare, la concluzia că situaţia de fapt şi proporţia culpei victimei au fost reţinute în mod corect de instanţa de fond în urma unei analize juste a probatoriului, Curtea consideră că apelul inculpatului este fondat în ceea ce priveşte reţinerea, în concurs, a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 1 şi a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 2 Cod penal. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru săvârşirea „infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 şi art.. 338 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”, la secţiunea „În drept” din rechizitoriu făcându-se referire, în al doilea alineat, la o singură infracţiune de părăsire a locului accidentului sau modificare sau ştergere a urmelor acestuia, fără a se face o analiză distinctă, aşa cum ar fi fost nu numai firesc, dar şi necesar, cu privire la ambele alineate ale art. 338 alin. 1 Cod penal, dacă la trimiterea în judecată s-ar fi avut în vedere infracţiuni distincte. În realitate, la indicarea încadrării juridice a fost avută în vedere denumirea marginală a art. 338 Cod penal, fără a rezulta în vreun fel că s-ar fi dispus trimiterea în judecată pentru două infracţiuni distincte, în concurs cu cea de ucidere din culpă.

Instanţa de apel consideră că prin concluziile procurorului de şedinţă nu poate fi modificat dispozitivul rechizitoriului, reprezentat potrivit actului de sesizare de două infracţiuni, uciderea din culpă şi infracţiunea cu privire la care procurorul a considerat că s-ar încadra la art. 338 alin. 1 şi 2, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile ambelor alineate, punându-se eventual problema schimbării încadrării juridice, ceea ce prima instanţă a şi dispus.

Curtea este de acord cu argumentul primei instanţe în sensul că fapta de la alineatul al doilea al art. 338 ar include în conţinutul său şi fapta de la alineatul întâi, cele două având în vedere elemente materiale diferite, care nu pot coexista decât în forma concursului. Instanţa de apel nu este însă de acord cu argumentele pentru care prima instanţă a considerat că, în cazul în care inculpatul pleacă de la locul accidentului cu maşina, încadrarea juridică nu poate fi decât cea a unui concurs de infracţiuni, cea prevăzută de art. 338 alin. 1 şi cea prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal.

Curtea consideră că situaţia de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă relevă întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal. În mod corect prima instanţă a reţinut că nu există date suficiente pentru a reţine în sarcina inculpatului, în ceea ce priveşte plecarea de la locul accidentului, decât intenţia indirectă. Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptului că exista posibilitatea ca obstacolul peste care a trecut să fi fost o persoană aflată pe carosabil, acceptând rezultatul periculos reprezentat de decesul sau vătămarea acelei persoane şi luând decizia să îşi continue drumul, fără a-l accepta.

Prima instanţă nu a analizat, cum de altfel nu a făcut-o nici procurorul în rechizitoriu, separat elementele de tipicitate ale celei de-a treia infracţiuni pe care a reţinut-o în sarcina inculpatului, aceea de modificare sau ştergere a urmelor accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal, reţinând doar că, atâta timp cât inculpatul a plecat de la locul accidentului cu maşina, automat a săvârşit şi această a treia infracţiune. Cu alte cuvinte, prima instanţă a considerat că, pentru a nu comite un concurs de infracţiuni, conducătorul auto care cauzează un accident cu victime şi alege să plece de la faţa locului, asumându-şi astfel răspunderea pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, trebuie neapărat să lase autoturismul pe care îl conducea la faţa locului, orice deplasare a lui fiind considerată modificare sau ştergere a urmelor accidentului, şi să plece pe jos sau pe o altă cale. Curtea nu consideră că o astfel de abordare ţine cont de atitudinea subiectivă a inculpatului, care poate fi diferită prin raportare la cele două infracţiuni, în sensul că inculpatul îşi poate asuma părăsirea locului accidentului cu consecinţele ei, atât în ce priveşte dificultatea identificării şi tragerii lui la răspundere penală, cât şi în ceea ce priveşte diminuarea şanselor de salvare a victimei şi îngreunarea stabilirii condiţiilor producerii accidentului, fără a avea intenţia, directă sau indirectă, de a modifica sau şterge urmele accidentului. A modifica sau a şterge urmele unui accident presupune, în opinia Curţii, o atitudine subiectivă specială în acest sens, care implică reaua-credinţă, un proces deliberativ urmat de acţiuni în direcţia înşelării organelor de cercetare, al denaturării unor aspecte de fapt, precum şi o activitate care să meargă dincolo de simpla părăsire a locului respectiv, prin care inculpatul să caute să îşi atenueze răspunderea sau să pună organele de poliţie pe o pistă greşită, anticipând consecinţele lăsării urmelor accidentului aşa cum se găsesc şi acţionând efectiv pentru înlăturarea acestor consecinţe. Curtea consideră că din probatoriul administrat nu rezultă nicidecum elemente care să susţină o asemenea atitudine subiectivă din partea inculpatului, în sensul că ar fi avut reprezentarea că, părăsind locul unui posibil accident, modifica sau ştergea urmele acestuia.

Urmele accidentului rămân la faţa locului, cu excepţia celor care pot fi identificate asupra autoturismului, inclusiv la un moment ulterior continuării deplasării de către inculpat. Art. 338 alin. 2 Cod procedură penală are în vedere intervenţii asupra urmelor, inclusiv a celor de pe autoturism, imediat sau la un moment ulterior, nu deplasarea autovehiculului în sine.

Pe de altă parte, însăşi prevederea celor două fapte în cadrul unor alineate distincte, ca infracţiuni de sine stătătoare, nu îngăduie a se trage concluzia că părăsirea locului accidentului la volanul autoturismului ar presupune automat comiterea şi a unei alte infracţiuni, cu conţinut distinct. Dacă ar fi acceptată o astfel de interpretare, o persoană acuzată în acest mod ar fi îndreptăţită să invoce o lipsă de previzibilitate a legii.

Prin urmare, instanţa va înlătura din cuprinsul sentinţei atacate dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 2 Cod penal. Curtea de Apel nu consideră că se impune o soluţie de achitare cu privire la aceasta din urmă, din moment ce, astfel cum rezultă suficient de clar din actul de sesizare, infracţiunea de modificare sau ştergere a urmelor infracţiunii nici nu a făcut obiectul trimiterii în judecată ca infracţiune distinctă. Curtea va înlătura dispoziţiile privind contopirea pedepselor şi va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în sensul reţinerii a două infracţiuni în concurs, uciderea din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal.

Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului L. Cristian pentru cele două infracţiuni pe care le are în vedere la schimbarea încadrării juridice au fost aplicate în mod legal şi au fost corect individualizate ca natură şi cuantum, prima instanţă făcând o expunere corespunzătoare şi clară a criteriilor pe care le-a avut în vedere la stabilirea acestora, aplicând în mod corect circumstanţa atenuantă derivând din proporţia culpei reţinute în sarcina victimei doar pentru infracţiunea de ucidere din culpă, subliniind în mod întemeiat gravitatea faptei de părăsire a locului accidentului, în condiţiile în care persoana accidentată a decedat, iar inculpatul nu s-a prezentat în faţa organelor de poliţie pentru a declara accidentul nici după ce s-a putut convinge care era de fapt realitatea.

Curtea va contopi cele două pedepse pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost ele stabilite prin sentinţa apelată, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării acesteia, Curtea constată că prima instanţă nu a avut motive pentru a face o analiză amănunţită în acest sens, având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru uciderea din culpă şi cuantumul pedepsei principale rezultante, care a depăşit 3 ani închisoare. Raportat la pedeapsa principală rezultantă pe care urmează a o stabili în urma admiterii apelului inculpatului, având în vedere lipsa antecedentelor penale în ceea ce îl priveşte pe inculpat, circumstanţele sale personale, care conturează profilul unui cetăţean bine integrat în societate şi cu o familie, lipsa unor date în sensul că de la data comiterii faptelor ar mai fi încălcat legea penală în alte moduri, împrejurarea că ambele fapte au fost comise în aceeaşi împrejurare şi în conexitate, neexistând prin urmare date suficiente în sensul că acest inculpat ar avea o atitudine generală de ignorare a valorilor sociale ocrotite de legea penală, apreciind că în cazul său executarea efectivă a pedepsei nu este neapărat necesară pentru atingerea scopului acesteia, Curtea consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 Cod penal şi va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 C. penal Curtea îl va obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
4. să comunice schimbarea locului de muncă;
5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, Curtea va dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. penal, instanţa îi va impune inculpatului obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la una din instituţiile din subordinea Consiliului Local Iaşi sau Consiliului Local Ciurea, jud. Iaşi, la alegerea consilierului de probaţiune.

În baza art. 94 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi. În baza art. 94 alin. 2 C. penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de Probaţiune Iaşi.

În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, Curtea îi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel constată ca fiind întemeiate susţinerile părţii responsabile civilmente B.A.A.R. în ceea ce priveşte obligarea acestei părţi, prin sentinţa atacată, la plata de daune materiale către Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 32 alin. 4 din O.U.G. nr. 54/2016, nici o entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la B.A.A.R. recuperarea cheltuielilor efectuate. Serviciul Judeţean de Ambulanţă constituie, în sensul textului de lege mai sus amintit, entitate care, în baza legii, a oferit servicii medicale de urgenţă victimei accidentului, chiar dacă aceste servicii nu au fost apte să ducă la salvarea vieţii acesteia şi numai rudele sale au calitatea de părţi civile. Prin urmare, Curtea va înlătura din cuprinsul sentinţei atacate dispoziţia respectivă.

Tot în privinţa daunelor materiale, Curtea consideră că apelul părţii responsabile civilmente este fondat şi în privinţa daunelor materiale acordate de prima instanţă, astfel încât va înlătura din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate dispoziţia privind obligarea părţii responsabile civilmente la plata daunelor materiale în cuantum de 3000 lei, iar în rejudecare va respinge ca nefondată cererea părţii civile Ş.C. de obligare a părţii responsabile civilmente B.A.A.R. la plata daunelor materiale constând în cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare. Sub acest aspect, Curtea reţine că prima instanţă nu a motivat de o manieră convingătoare dispoziţia de obligare la plata daunelor materiale, nu a stabilit dacă ajutorul de înmormântare a fost sau nu ridicat, nu a indicat modul în care a ajuns la suma de 10000 de lei, mai ales în condiţiile în care, astfel cum a menţionat expres, partea civilă nu a depus înscrisuri în dovedirea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirile, iar din declaraţia martorului audiat nu rezultă date certe în această privinţă. Chiar dacă este notoriu că înmormântarea unei persoane şi pomenirile religioase obişnuite ulterioare implică de regulă cheltuieli considerabile, cuantumul acestora diferă în funcţie de o multitudine de factori, iar în soluţionarea pretenţiilor civile referitoare la daune materiale instanţa trebuie să aibă în vedere în ce măsură aceste cheltuieli rezultă din probatoriu, care cade în mod evident în sarcina părţii civile. În lipsa unor probe din care să rezulte o sumă determinată sau determinabilă care să fi fost efectiv cheltuită cu această destinaţie, o aproximare nu poate ţine loc de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciului.

Cât priveşte cuantumul daunelor cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente B.A.A.R., Curtea apreciază ca fiind nefondate susţinerile părţii responsabile civilmente şi va admite apelul părţilor civile sub acest aspect. Raportat la maniera violentă în care şi-a pierdut viaţa victima, la legăturile afective care pot fi considerate în mod firesc a exista între persoane cu gradul de rudenie pe care îl aveau părţile civile faţă de victimă, de durata şi caracterul legăturii între victimă şi concubinul acesteia, de natură a justifica pe deplin corespondenţa cu o relaţie între soţi, ţinând cont şi de criteriile expuse amănunţit de prima instanţă în sentinţa apelată, Curtea consideră că repararea prejudiciului afectiv suferit de părţile civile presupune acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, apreciind ca fiind corespunzătoare suma de 100000 de lei pentru fiecare dintre copiii, mama şi concubinul acesteia, respectiv suma de 30000 de lei pentru fiecare dintre fraţii victimei, sume la care urmează a fi aplicat procentul de 30% corespunzător culpei inculpatului în producerea accidentului. În acest sens, Curtea consideră ca neîntemeiată critica părţii responsabile civilmente, în sensul că acordarea unor sume identice unor părţi civile cu legături diferite în raport cu victima denotă analiza superficială a pretenţiilor. Curtea consideră că datele cauzei nu justifică nicidecum o diferenţiere între copiii rămaşi fără mamă, concubinul rămas fără partenerul stabil şi în situaţia de a se îngriji singur de aceştia şi mama victimei, fiind cunoscut că persoanele în vârstă resimt deosebit de acut şocul pierderii unui copil.

Apelul părţii responsabile civilmente este însă fondat cât priveşte data de la care urmează a curge dobânda legală pentru sumele stabilite cu titlu de daune morale, care nu poate fi decât data de la care aceste sume devin certe, şi anume data rămânerii definitive a hotărârii.

Curtea va majora deci cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente B.A.A.R. la câte 30.000 lei în cazul părţilor civile Ş.C., Ş.S.B., Ş.F., T.C.M. şi la câte 9000 lei în cazul părţilor civile T.C.M., T.C.I., G.D. şi va modifica data în raport de care aceste sume vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, din data producerii accidentului (14.01.2017), în data pronunţării prezentei decizii.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, art. 32 alin. 4 din OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al. 2,3 Cod pr.pen., Curtea va admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui şi îl va obliga pe inculpatul L.M. la plata sumei de 61,2 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei

decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor vor rămâne în sarcina statului.