Înlocuirea măsurii arestării preventive

Cuprins pe materii: Procedură penală; respingere propunere prelungire măsură preventivă; înlocuire măsură preventivă

Indice alfabetic: Procedură penală; înlocuire măsură preventivă Temei de drept: art. 237 alin. 1 şi 2 C.proc.pen.; art. 204 alin. 12 şi art. 242 alin. 2 C.proc.pen.

Privarea de libertate a inculpatului prin arest preventiv, chiar dacă s-a întemeiat la început pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi evitarea riscului ca inculpatul să se sustragă de la proces sau să încerce comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment al procedurii, judecătorul este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei măsuri preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa inculpatului la desfăşurarea procesului penal.

In urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita procesuală a inculpatului, datele care circumstanţiază persoana acestuia, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar apreciază că, la acest moment, apărarea ordinii publice, se poate realiza şi pe calea unor măsuri mai puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate iar riscul exercitării unor presiuni asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a urmăririi penale, pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în continuare pot fi realizate şi fără prezenţa inculpatului în stare de arest preventiv. Inscrisurile depuse la dosar, în contestaţie, complinesc lipsurile constatate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, cu privire la locuinţa efectivă a contestatorului.

In acest mod, prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, garanţiile oferite de această măsură preventivă sunt suficiente pentru înlăturarea riscului sustragerii acestuia de la procedurile judiciare sau săvârşirii de noi fapte penale, în condiţiile ameninţării legale cu înlocuirea măsurii preventive mai blânde cu cea mai severă dintre acestea.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, încheierea penală nr.


51/CDL/02.05.2018

Prin încheierea penală nr. 76/JDL din data de 27 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi s-au dispus următoarele:

„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 236 din Codul de procedură penală, ale art. 235 din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 234 din Codul de procedură penală, cu referire la prevederile art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) din Codul de procedură penală, art. 223 alin. 2 din Codul

de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul X., cetăţean moldovean, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc şi droguri de mare risc, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143 din 2000 şi ”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc şi droguri de mare risc pentru consum propriu”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, pentru o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 04.05.2018 şi până la data de 28.05.2018 inclusiv.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 60 din 04.04.2018, Tribunalul Iaşi a admis solicitarea D.I.I.C.O.T. - S.T. Iaşi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului X. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.04.2018 şi până la 03.05.2018 inclusiv, reţinându-se în esenţă că există indicii temeinice, care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul a fost implicat în săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat.

S-a avut în vedere de instanţă, în aprecierea îndeplinirii condiţiei pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârşite de inculpat, modalitatea şi împrejurările în care s-au desfăşurat acestea, natura şi importanţa valorilor sociale pretins a fi fost lezate prin activitatea infracţională, tulburare socială produsă pe fondul potenţării fenomenului infracţional de acest tip, riscul de reiterare de către inculpat a acţiunilor prohibite de legea penală, risc care se degajă şi prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, persoană cu privire la care planează suspiciunea sustragerii de la urmărirea penală având în vedere că nu are domiciliul sau reşedinţa în ţară şi se deplasează frecvent în Germania.

În cauza de faţă, Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi, a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului X. pentru încă 30 de zile, susţinând că ulterior încheierii de şedinţă din 04.04.2018:

• s-au prelevat probe biologice de la inculpatul X. în vederea stabilirii existenţei în organism a drogurilor, aspect important pentru stabilirea încadrării juridice a faptelor,
• s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale pentru stabilirea prezenţei substanţelor aflate sub incidenţa Legii nr. 143/2000, sau sub incidenţa altor legi speciale, în probele biologice recoltate de la inculpatul X. stabilindu-se termen pentru realizarea raportului de constatare data de 20.04.2018,
• s-a dispus evaluarea inculpatului X. de către un specialist din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog,
• s-a ataşat la dosar raportul întocmit de către specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog din care rezultă faptul că nu este necesară includerea inculpatului în circuitul integrat de asistenţă al persoanelor consumatoare de droguri,
• s-au efectuat verificări cu privire la intrărilor în România a inculpatului X.,
• s-a ataşat la dosar precizările IML Iaşi din care rezultă că nu s-a putut efectua constatarea dispusă întrucât s-a defectat aparatul utilizat la analize,
• s-a instituit consemn pentru Y. în vederea audierii în calitate de martor.

De asemenea, probatoriile administrate ulterior arestării preventive a inculpatului X. au consolidat situaţia de fapt reţinută în referatul cu propunere de arestare preventivă şi în încheierea de admitere a propunerii de arestare preventivă.

Având în vedere cele de mai sus constăm că este îndeplinită condiţia impusă de art. 223 din Noul Cod de procedură penală, probatoriile administrate, până la acest moment, sunt de natură să convingă un observator obiectiv că inculpatul X. au comis faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată - în conformitate cu dispoziţiile art. 236 raportat la art. 235 C.proc.pen. - că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul X..

Tribunalul - judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că în cauză se menţin temeiurile care au fondat luarea măsurii arestării preventive, corelativ constatându-se neîndeplinirea condiţiilor imperative impuse prin art. 242 aliniatul 2 Cod procedură penală ,o altă măsura preventivă nefiind suficientă la acest moment pentru asigurarea scopurilor avute în vedere la luarea măsurilor preventive, scopuri circumscrise dispoziţiilor art. 202 Cod procedură penală.

Sub aspect procedural, procurorul s-a conformat dispoziţiilor legale incidente, înaintând judecătorului de drepturi şi libertăţi un referat motivat în termenul legal .

Conform art. 234 alin. (1) C.proc.pen. „arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii”. De asemenea, potrivit art. 236 alin. 1 C.pr.pen. „judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului, prin încheiere motivată”.

Corelativ , potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură penală , atunci când se apreciază că o măsură preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea ei , măsura preventivă poate fi înlocuită cu o măsură preventivă mai uşoară.

Analizând la momentul de faţă legalitatea măsurii preventive dispuse în prezenta cauză se constată că nu există motive de revocare a măsurii preventive, că aceasta nu este afectată de vreo cauză de nulitate, că nicio dispoziţie procesuală nu a fost încălcată, iar inculpatul a beneficiat de drepturile procesuale ce le sunt garantate. De altfel, încheierea pronunţată de judecătorul care a dispus asupra acestor măsuri a fost supusă controlului judiciar şi menţinută ca atare.

Sub aspect procedural, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispusă faţă de inculpatul X. la momentul de faţă se raportează la dispoziţiile art. 202 şi 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Examinând aplicabilitatea dispoziţiilor penale şi procesuale incidente, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că în cauză există indicii temeinice şi probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul X. ar putea fi autorul infracţiunilor legate de introducere în ţară şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc definite ca atare de Legea nr. 143/2000 pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, iar măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică, proporţională cu gravitatea acuzaţiilor formulate împotriva lui şi necesară în continuare pentru realizarea scopului bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele procedurii de faţă, inclusiv avându-se în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale după momentul arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că de la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului - 04.04.2019 - nu a intervenit modificarea temeiului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, fiind în continuare întrunite şi condiţiile impuse prin art. 223 aliniatul 2 Cod procedură penală şi nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura arestului la domiciliu nefiind, la momentul de faţă adecvată şi suficientă pentru atingerea scopurilor legale.

Aşa cum se arată şi în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, după data de 04.04.2019, procurorul a menţinut un ritm constant al urmăririi penale , ritm ce se impune a fi unul mai susţinut, efectuând acte de urmărire penală care nu au infirmat suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului. În mod evident, urmărirea penală trebuie continuată într-un ritm alert în scopul clarificării acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului relativ la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, a existenţei sau inexistenţei probelor de vinovăţie ce justifică sau nu trimiterea în judecată şi pentru această faptă.

Sub acest aspect, apărarea a arătat că inculpatul a adoptat o poziţie procesuală de recunoaştere a presupuselor fapte reţinute în sarcina sa şi ca nu există probe că ar putea fi implicat şi în săvârşirea altei infracţiuni pentru care procurorul analizează în prezent oportunitatea extinderii urmării penale cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, urmând a se stabili dacă această aparenţă invocată de procuror are sau nu vreun fundament.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi aminteşte că probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu trebuie să aibă forţa probelor care stau la baza unei trimiteri în judecată şi, cu atât mai puţin, a unei soluţii de condamnare, ci acestea trebuie să furnizeze un set de date, informaţii verosimile şi credibile care să susţină presupunerea rezonabilă conform căreia persoana faţă de care a fost declanşat procesul penal a săvârşit fapta/faptele de care este acuzată; exigenţa în analiza probelor sporeşte substanţial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăţiei persoanei anchetate (aşa cum s-a statuat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauzele Murray contra Regatului Unit, 14310/88, 28 octombrie 1994, Tallat Tepe contra Turciei, 31247/96, 21 noiembrie 2004, Calleja c. Maltei, 5274/01, 7 aprilie 2005).

Lipsa inculpării sau a trimiterii în judecată nu implică, în mod necesar, faptul că o privare de libertate nu urmăreşte un scop legitim care să fie conform cu art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană. Existenţa unui asemenea scop trebuie să fie analizată independent de realizarea sa, în condiţiile în care art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeana nu presupune neapărat ca poliţia să fi adunat suficiente probe pentru a putea formula o punere sub acuzare, fie la momentul arestării, fie în cursul perioadei privării de libertate (aşa cum s-a statuat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauzele Varga contra României, 73957/01, 11 martie 2008, Marturana contra Italiei, 63154/00, 4 martie 2008, Labita contra Italiei, 26772/95, 6 aprilie 2004).

Sub un prim aspect, Tribunalul reţine că probele administrate după data arestării preventive nu au infirmat suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunilor presupuse pentru care inculpatul a fost pus sub învinuire. Judecătorul învestit cu soluţionarea prezentei propuneri achiesează concluziilor formulate de judecător la data luării măsurii preventive a inculpaţilor în privinţa faptelor cu caracter infracţional cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost comise de inculpat, probatoriul administrat până în prezent, astfel cum a fost evocat cu prilejul luării măsurii preventive conturând suspiciunea rezonabilă că inculpatul X., la ora 04.26.32 a zilei de 31.03.2018, a intrat în România prin PTF Borş introducând, fără drept, cantitatea de cannabis şi cele 12 comprimate ecstasy, droguri de risc şi de mare risc, pe care intenţiona să le treacă frontiera cu Republica Moldova (inculpatul arătând că drogurile erau pentru consum propriu).

Măsura preventivă luată faţă de inculpat este, într-adevăr, cea mai gravă , dar ea este necesară în continuare în scopul asigurării bunei desfăşurări a anchetei penale cel puţin pentru o perioadă de timp. Trebuie remarcat că se efectuează cercetări pentru audierea în calitate de martor a persoanei cu care inculpatul s-a prezentat în PTF Sculeni, pentru analiza raportului de analiză toxicologică droguri care nu a putut fi efectuat până în prezent din motive obiective (la dosar există precizările IML Iaşi din care rezultă că nu s-a putut efectua constatarea dispusă întrucât s-a defectat aparatul utilizat la analize), în vederea stabilirii existenţei în organism a drogurilor, aspect important pentru stabilirea încadrării juridice a faptelor.

Or, derularea anchetei penale poate fi periclitată prin lăsarea la acest moment în libertate a inculpatului prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, persoană cu privire la care planează suspiciunea sustragerii de la urmărirea penală având în vedere că nu are domiciliul sau reşedinţa în ţară şi se deplasează frecvent în Germania. De asemenea, inculpatul nu a făcut dovada existenţei unor garanţii că odată plasat sub imperiul unei alte măsuri preventive, nu se va sustrage de la desfăşurarea procesului penal sau nu va încerca să reitereze comportamentul infracţional. Contractul de închiriere depus la dosarul cauzei nu face dovada faptului că acest contract de închiriere a fost perfectat în condiţii de legalitate, nu face dovada proprietăţii imobilului în care se pretinde că inculpatul ar putea locui dacă ar fi plasat sub imperiul unei alte măsuri preventive.

În plus, se observă că intervenţia organelor judiciare a avut şi rolul de a-l opri pe inculpat să mai continue activitatea infracţională existând pericolul concret al reluării activităţii infracţionale în ipoteza plasării lui sub o altă măsură preventivă, inculpatul însuşi nu a avut capacitatea de a-şi controla dependenţa de droguri care, se pare, că l-a determinat să comită faptele pentru care este cercetat.

Raportat la indiciile privind presupusa activitate a inculpatului şi la pericolul social generic al faptelor pentru care este cercetat, fapte care sunt de natură a încuraja alte persoane la consumarea şi traficarea de droguri, de a mări piaţa de desfacere a drogurilor prin mărirea numărului de dependenţi potenţial exploatabili, fără a conştientiza urmările grave ale consumului de droguri, judecătorul apreciază că lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a încuraja alte persoane să consume droguri.

În cauza se menţine temeiul invocat la luarea măsurii arestării preventive prev. de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., dispoziţii conform cărora măsura arestării poate fi dispusă dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Sub acest aspect, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că îşi menţin integral valabilitatea considerentele încheierii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, nefiind necesar ca acestea să fie reluate.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă şi din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pe de o parte, pentru fiecare dintre infracţiunile imputate, dar şi prin raportare la modalitatea concretă de comitere a faptelor, respectiv la modul în care a acţionat inculpatul, la cantitatea de droguri de risc şi mare risc introdusă în ţară având în vedere creşterea fenomenului de trafic de droguri, precum şi raportat la natura şi importanţa valorilor sociale protejate prin incriminarea unor astfel de fapte.

Măsura arestării preventive durează de 25 zile, interval de timp care se plasează în limitele unei durate rezonabile, avându-se în vedere toate criteriile de luat în considerare relative complexitatea cauzei, atitudinea autorităţilor şi inculpaţilor.

Măsura arestării preventive este aşadar, necesară în continuare pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se preveni săvârşirea de infracţiuni, este proporţională cu gravitatea presupuselor fapte reţinute în sarcina inculpatului. Chiar dacă inculpatul este o persoană tânără şi nu are antecedente penale în România, raportat la circumstanţele personale şi ale cauzei expuse în precedent, se reţine că în prezent el nu prezintă garanţii că, nu va fugi şi nu va comite aceleaşi fapte prevăzute de legea penală .

Din perspectiva protectivă, pentru a nu permite repetabilitatea conduitei infracţionale, pentru a proteja ordinea de drept şi a crea premisele pentru buna desfăşurare a procesului penal, cu celeritate şi fără riscul ca inculpatul să se sustragă ori să îngreuneze urmărirea penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că în cauză se impune menţinerea inculpatului în stare de arest, motivele prelungirii stării de arest circumscriindu-se temeiurilor recunoscute ca justificative în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Calmanovici împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283, din 30 aprilie 2009, paragraf 93).

Din punct de vedere procesual, se constată însă că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale indicate în cuprinsul propunerii, ancheta penală fiind în curs, impunându-se completarea probatoriului cu acele activităţi relativ reduse menţionate în cadrul propunerii. În consecinţă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază, raportat la gravitatea faptelor, la complexitatea cauzei şi actele ce urmează să fie efectuate, în contextul restricţiei drastice a dreptului la libertate al inculpatului, că nu se impune prelungirea măsurii preventive pe o durată de 30 de zile, după cum s-a solicitat.

Împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Iaşi, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul X.

Inculpatul a solicitat respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive şi înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Motivele invocate au fost expuse în introducerea prezentei încheieri, care vor fi analizate corelativ condiţionărilor legale în materia prelungirii măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia cu o măsură subsidiară.

În conformitate cu disp. art. 234 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.

Astfel, condiţiile alternative prevăzute de lege care se cer a fi întrunite pentru incidenţa instituţiei prelungirii măsurii arestării preventive sunt următoarele:

1. persistenţa temeiurilor care au determinat arestarea iniţială sau intervenirea unor temeiuri noi;
2. aceste temeiuri iniţiale sau intervenite să impună în continuare privarea de libertate a inculpatului şi să justifică prelungirea măsurii.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, raportat la mijloacele de probă administrate până în acest stadiu al procedurii, se menţine configuraţia concretă a faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost săvârşite de inculpat.

Pe de altă parte, trebuie analizată împrejurarea dacă măsura iniţială mai este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni şi dacă aceasta este una proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi dacă este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Dispoziţiile art. 223 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, prevăd că ,, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”

Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenţei unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat (jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica instanţelor judecătoreşti interne, în deplin consens cu jurisprudenţa CEDO, probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată şi, cu atât mai puţin, a celor care ar sta la baza unei soluţii de condamnare.

Deşi mijloacele de probă administrate până în prezent justifică presupunerea legitimă şi rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapte care se circumscriu infracţiunilor de ”introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc şi droguri de mare risc, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143 din 2000 şi ”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc şi droguri de mare risc pentru consum propriu”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal,
judecătorul de drepturi şi libertăţi constată ca fiind fondată contestaţia formulată de inculpatul X..

Raportat la situaţia de fapt, mijloacele de probă administrate până în acest stadiu al procedurii, se menţine configuraţia concretă a faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost săvârşite de către acesta.

Pe de altă parte, trebuie analizată împrejurarea dacă măsura iniţială mai este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni şi dacă aceasta este una proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi dacă este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

La alegerea măsurii preventive vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală şi criteriile enumerate de art. 223 alin. 2 teza finală Cod procedură penală, şi anume gravitatea faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care provine inculpatul şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.

Analiza concretă a elementelor de ordin subiectiv şi obiectiv ale cauzei, conduc la concluzia că măsura arestării preventive nu mai este strict necesară pentru eliminarea stării de pericol asupra ordinii publice şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii de alte fapte penale, context în care se vor puncta motivele concrete, bazate pe elemente de fapt, care justifică oportunitatea luării măsurilor alternative la măsura arestării preventive cuprinse în teza finala a art. 5 par. 3 din CEDO.

În materia măsurilor preventive, sarcina judecătorului nu este aceea de a stabili vinovăţia inculpatului pe baza unor probe certe potrivit criteriului „dincolo de orice îndoială rezonabilă’’, criteriu care vizează mai degrabă fondul cauzei, ci de a decela acele indicii că inculpatul a săvârşit fapta penală, indicii care totuşi trebuie să fie temeinice.

Aşadar datele dosarului trebuie măcar să indice în mod temeinic, verosimil şi credibil, că există o presupunere rezonabilă (criteriul rezonabilităţii prevăzut pentru măsurile preventive fiind mai puţin strict decât criteriul „dincolo de orice îndoială rezonabilă’’ prevăzut pentru fondul cauzei) în sensul ca inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.

Se constată că din probele administrate până în prezent se poate antama existenţa probelor şi indiciilor temeinice, în sensul că inculpatul ar fi săvârşit aceste infracţiuni, constituind probe certe şi directe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat.

Această împrejurare nu înseamnă însă nici că la acest moment este stabilit în mod cert şi definitiv că faptele bănuit comise conturează vinovăţia inculpatului, probaţiunea ce urmează a fi efectuată în continuare putând stabili caracterul cert al unor informaţii, în prezent doar bănuite, dar credibile, dar nici că trebuie prelungită, dincolo de un termen rezonabil, măsura arestării iniţial dispusă.

Privarea de libertate a inculpatului prin arest preventiv, chiar dacă s-a întemeiat la început pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi evitarea riscului ca inculpatul să se sustragă de la proces sau să încerce comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment al procedurii, judecătorul este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei măsuri preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa inculpatului la desfăşurarea procesului penal.

În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita procesuală a inculpatului, datele care circumstanţiază persoana acestuia, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar apreciază că, la acest moment, apărarea ordinii publice, se poate realiza şi pe calea unor măsuri mai puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate iar riscul exercitării unor presiuni asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a urmăririi penale, pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în continuare pot fi realizate şi fără prezenţa inculpatului în stare de arest preventiv. Înscrisurile depuse la dosar, în contestaţie, complinesc lipsurile constatate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, cu privire la locuinţa efectivă a contestatorului.

În acest mod, prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, garanţiile oferite de această măsură preventivă sunt suficiente pentru înlăturarea riscului sustragerii acestuia de la procedurile judiciare sau săvârşirii de noi fapte penale, în condiţiile ameninţării legale cu înlocuirea măsurii preventive mai blânde cu cea mai severă dintre acestea.

Potrivit art. 202 alin.3 C.proc.pen. orice măsură preventivă trebuie să fie, în orice moment, proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. În acest sens, instanţa are în vedere că, potrivit art. 5 alin. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autorităţile trebuie să ia în considerare măsurile alternative la măsura arestării câtă vreme acuzatul oferă garanţii în privinţa prezentării sale la proces (cauza Calmanovici c. Romaniei).

În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că o măsură preventivă mai uşoară şi suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute de art. 202 C.proc.pen., este arestul la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Măsura arestului la domiciliu a inculpatului contestator este necesară şi suficientă pentru realizarea scopurilor prev. de art. 202 alin. 1 C.proc.pen., respectiv pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea de la urmărire penală a inculpatului sau pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni de către acesta.