Neanalizarea laturii subiective a impreviziunii din perspectiva tuturor codebitorilor determina nelegalitatea hotararii

Cuprins pe materii
: -
Codebitori

- Conditii subiective

           - Notificare de dare in plata

- Termene

Legislatie relevanta
:
art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016; art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016; art. 1443 C. civ.;

Rezumat
:

Desi nerespectarea termenului in privinta primei date de prezentare la notarul public determina o nulitate relativa partiala a notificarii, intrucat creditorul a introdus contestatia anterior expirarii perioadei de 30 de zile de la receptarea notificarii, rezulta ca lipsa unui al doilea termen situat la un moment ulterior celor 30 de zile nu a ingradit dreptul creditorului de a proceda la analiza conditiilor darii in plata.

Din perspectiva dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanta de apel a facut o gresita aplicare a normelor de drept material vizand teoria impreviziunii, intrucat Tribunalul nu a facut distinctia impusa de catre Curtea Constitutionala prin pct. 119 din Decizia nr. 623/2016  in privinta intimatului ... in sensul de a aprecia ca se impune sa verifice si, totodata, sa verifice in concret daca atat acesta, cat si codebitorul ..., nu mai pot sa plateasca. Din punct de vedere procedural, este legala si temeinica imprejurarea retinuta de catre Tribunalul Galati in sensul ca in apel nu putea sa aiba loc o modificare/largire a cadrului procesual. Asadar, nu se putea pune problema dobandirii calitatii de parte in privinta codebitorului din contractul de credit.  Cu toate acestea, din perspectiva faptului ca inclusiv in fata instantei de fond recurenta a indicat, prin note scrise, ca analiza impreviziunii implica excluderea oricarei culpe in neexecutarea obligatiei devenite excesiv de oneroase, Curtea apreciaza ca motivul de apel privind neluarea in considerare a veniturilor si situatiei financiare si a codebitorilor din contractul de credit, iar nu doar ale intimatului ... se circumscrie notiunii de explicitare a pretentiilor partilor care au fost cuprinse implicit in cererile adresate primei instante, astfel cum este permis in apel conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se impunea ca Tribunalul sa faca o analiza a variatiei veniturilor realizate atat de catre de catre intimatul ..., cat si de catre codebitorul ..., precum si a situatiei financiare in ansamblu, a impactului acestei variatii asupra gradului de indatorare al acestora, aceasta impunandu-se din perspectiva analizei bunei-credinte a debitorului care solicita stingerea obligatiei prin dare in plata si a imposibilitatii obiective de achitare a ratelor de credit.

 

      
Decizia nr. 51/27.03.2019 a Curtii de Apel Galati

 

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati la data de 03.08.2016 sub nr. .../233/2016 contestatoarea ... a formulat in contradictoriu cu intimatul ... contestatie privind indeplinirea conditiilor de admisibilitate in ceea ce priveste Notificarea din data de 22.07.2016, formulata conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016.

In motivarea cererii, contestatoarea a mentionat ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate si de forma ale notificarii, intimatii avand obligatia de a face dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Contestatoarea a formulat si cerere de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. 3, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 si art. 11 din Legea nr. 77/2016, solicitand suspendarea cauzei pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Contestatoarea a aratat ca legea criticata, in special art. 3 si 4, restrange dreptul de proprietate si libertatea contractuala a creditorilor fara niciuna din justificarile prevazute de art. 53 din Constitutie si, prin consacrarea dreptului discretionar de a da in plata, incalca art. 1 alin. 3 din Constitutie.

A mai aratat ca prin aplicarea legii atat contractelor aflate in curs de derulare la momentul intrarii in vigoare cat si celor incheiate ulterior, este incalcat principiul neretroactivitatii legii prevazut de art. 15 alin. 2 din Constitutie, „legea darii in plata” fiind astfel afectate drepturile castigate deja in temeiul legii vechi.

De asemenea, art. 3, 6, 8 din Legea nr. 77/2016 incalca principiul egalitatii in fata legii reglementat de art. 16 alin. 1 din Constitutie, creand o situatie preferentiala pentru consumatori.

Ca urmare a formularii exceptiei de neconstitutionalitate, contestatoarea a solicitat suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea exceptiei, in temeiul art. 413 C. proc. civ.

In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 77/2016, Constitutia Romaniei, C. proc. civ.  

In probatiune, contestatoarea a depus inscrisuri.

Intimatul nu a depus intampinare, dar a fost reprezentat conventional in fata instantei de judecata.

Prin sentinta nr. 8133/21.12.2017 a Judecatoriei Galati  a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de contestatoarea ... in contradictoriu cu intimatul ..., ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a avut in vedere urmatoarele:

In fapt, intre intimat si contestatoare a fost incheiat, Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 103973/12.02.2008 avand ca obiect acordarea unui credit ipotecar in valoare de 60.500 CHF.

Creditul a fost garantat prin ipoteca instituita asupra imobilului intimatilor reprezentat de ap. ... din ..., str. ... nr. ..., bl. ..., sc. ..., etj...., jud. ..., astfel cum rezulta din Contractul de ipoteca autentificat sub nr. 210/12.02.2008.

Prin notificarea din data de 22.07.2016, intimatul a adus la cunostinta creditoarei ca solicita stingerea oricaror datorii care reies din contractul de credit si transmiterea catre aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat.

In drept, potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

    a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala;

    b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre BNR in ziua incheierii contractului de credit;

    c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta;

    d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.

Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 prevede ca: „
Prezenta lege se aplica raporturilor juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor.”

Pentru a beneficia de stingerea obligatiilor, potrivit dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietate asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii.

De asemenea, notificarea trebuie sa respecte conditiile de forma si procedura prevazuta de art. 5 alin. 2 si 3 din Legea nr. 77/2016 care prevad ca:
„(2) Notificarea prevazuta la alin. (1) trebuie sa cuprinda si stabilirea unui interval orar, in doua zile diferite, in care reprezentantul legal sau conventional al institutiei de credit sa se prezinte la un notar public propus de debitor in vederea incheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobanzi, penalitati, izvorand din contractul de credit ipotecar, in conformitate cu dispozitiile prezentei legi.

    (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilita la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioada in care se suspenda orice plata catre creditor, precum si orice procedura judiciara sau extrajudiciara demarata de creditor sau de persoane care se subroga in drepturile acestuia indreptata impotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.”

In acest context, in termen de 10 zile de la data comunicarii notificarii emise in conformitate cu dispozitiile art. 5, creditorul poate contesta numai indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege.

Totodata, pentru a limita caracterul discretionar al dreptului consumatorilor de a solicita darea in plata, prin Decizia nr. 623/25.10.2016, Curtea Constitutionala a stabilit ca procedura darii in plata (in concret art. art.11 teza intai raportat la art.3 teza a doua, art.4, art.7 si art.8 din Legea nr.77/2016) este constitutionala numai in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii.

Referitor la institutia impreviziunii, in jurisprudenta si doctrina vechiului Cod Civil (aplicabil contractului incheiat intre parti), pentru aplicarea acestei institutii trebuiau indeplinite urmatoarele conditii: sa existe un contract cu titlu oneros si comutativ incheiat intre parti, ulterior incheierii acestuia sa apara un eveniment exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului in privinta amplorii si efectelor sale care sa creeze un dezechilibru contractual major, partile sa nu isi fi asumat riscul contractual cauzat de elementul exterior intervenit.

Conditiile impreviziunii enuntate mai sus se desprind si din definitia data de Curtea Constitutionala la pct. 96 din Decizia nr. 623/25.10.2016 unde se prevede ca impreviziunea intervine cand in executarea contractului a survenit un eveniment exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului in privinta amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligatiilor prevazute de acesta.

Astfel, raportat la Decizia instantei de control constitutional, nu trebuie dovedita imposibilitatea de executare a obligatiilor contractuale de catre intimati, ci dezechilibrul contractual major cauzat de un eveniment intervenit ulterior incheierii contractului.  

Cu alte cuvinte, trebuie facuta distinctia intre cauzele de neexecutare a contractului care pot fi culpabile sau nu debitorului, putand atrage raspunderea sa contractuala, si cauzele care justifica teoria impreviziunii. Acestea din urma nu se circumscriu nici raspunderii contractuale, nici unei cauze de neexecutare a contractului care inlatura aceasta raspundere, cum ar fi, de exemplu cazul fortuit.

In ceea ce priveste conditiile prevazute de art. 4 si 5 din Legea nr. 77/2016, instanta a constatat ca dovada indeplinirii acestora poate fi facuta si in cursul judecatii chiar daca nu s-au comunicat dovezi catre contestatoare odata cu notificarea de dare in plata, cu atat mai mult cu cat art. 5 impune consumatorului numai detalierea conditiilor.

Instanta a apreciat ca notificarea a fost comunicata in mod corect, in cuprinsul acesteia prevazandu-se toate elementele stabilite de art. 5 alin. 2 si 3 din Legea nr. 77/2016 necesare intalnirii partilor pentru incheierea acordului de dare in plata.

Din analiza contractul de credit s-a concluzionat ca intimatul avea calitatea de consumator in conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, contractul de credit fiind incheiat pentru cumpararea unei locuinte (apartamentul cumparat fiind dotat cu camere de locuit) si garantat printr-o ipoteca instituita asupra imobilului cu destinatia de locuinta (astfel cum reiese din contractul de ipoteca), valoarea creditului totalizand o suma mai mica decat echivalentul in lei al 250.000 euro.

Contestatoarea este o institutie bancara, iar din cazierele judiciare depuse de intimati la termenul din data de 16.11.2016 reiese indeplinirea conditiei negative prevazute de art. 4 alin. 1 lit. d din Legea nr. 77/2016.

Conditia prevazuta de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 este indeplinita, dovada destinatia de locuinta a imobilului reiesind atat din contractul de credit cat si din cel de ipoteca, astfel cum s-a precizat si cum reiese din adeverinta emisa de Asociatia de Proprietari nr. ...

De asemenea, intimatul a facut dovada faptului negativ, astfel incat consumatorul  a aratat ca nu a fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.

Cu privire la indeplinirea conditiilor impreviziunii

este de observat ca evenimentul exceptional si exterior contractului invocat de catre intimat in justificarea solicitarii darii in plata este reprezentat de faptul notoriu al cresterii excesive a cursului leu/CHF, de la momentul incheierii contractului de credit si pana la cel al solicitarii darii in plata.

Instanta a constatat ca evenimentul invocat nu numai ca era imprevizibil, dar a condus la un dezechilibru contractual major fiind de notorietate ca aprecierea monedei CHF a condus la dublarea cursului de schimb.

Nu se poate considera ca intimatul si-ar fi asumat riscul acestei cresteri, o astfel de asumare trebuind sa fi fost facuta printr-o clauza expresa.

In acest sens, nici o clauza de risc valutar nu poate fi apreciata ca reprezentand o astfel de asumare, ea fiind doar o concretizare a principiului nominalismului aplicabil relatiilor contractuale civile.

Totodata, o asemenea modificare majora a conditiilor contractuale se circumscrie unui risc supra-adaugat al contractului, care intra sub incidenta institutiei impreviziunii, astfel cum stabileste chiar Curtea Constitutionala prin pct. 97 din Decizia nr. 623/25.10.2016 unde se prevede ca
„impreviziunea vizeaza numai riscul supra-adaugat si, in conditiile intervenirii acestuia, este menita sa reamenajeze prestatiile la care partile s-au obligat in conditiile noii realitati economice/juridice.
Ea nu are drept scop revenirea la prestatiile de la momentul a quo al incheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de catre parti la acelasi moment
, fiind, asadar, straina acestora, dar ofera o baza legala pentru adaptarea sau incetarea contractului.”

Dezechilibrul contractual este evident, intimatii fiind nevoiti sa suporte obligatii duble ca valoare patrimoniala fata de cele initial contractate.

Chiar daca o apreciere sau depreciere a cursului de schimb putea fi prevazuta la momentul incheierii contractului, dublarea valorii CHF raportat la leul romanesc a fost total imprevizibila cu atat mai mult cu cat nu exista nici un indiciu in sensul unei aprecieri atat de dramatice a francului elvetian.

Din contra, este de notorietate faptul ca bancile, in calitatea lor de profesionisti, au prezentat francul elvetian ca fiind o moneda foarte sigura, exprimand o incredere totala in stabilitatea acesteia, ceea ce a determinat emiterea de catre banci a unor oferte de creditare in franci elvetieni extrem de avantajoase.

Prin urmare, instanta a constatat ca in cauza sunt indeplinite conditiile impreviziunii, fiind justificata cererea de dare in plata formulata de intimat.

Pentru considerentele aratate, instanta a respins contestatia impotriva notificarii de dare in plata formulata de contestator, ca neintemeiata.

Prin decizia civila nr. 416/19.09.2018, Tribunalul Galati a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta ..., impotriva sentintei civile nr. 8133 pronuntata la data de 21.12.2017 de Judecatoria Galati in dosarul inregistrat sub nr. .../233/2016, in contradictoriu cu  intimatul ...

Pentru a decide astfel,  Tribunalul Galati a avut in vedere urmatoarele:

Prima instanta a retinut in mod legal situatia de fapt si, in aplicarea dispozitiilor Legii nr.77/2017 si ale deciziei nr.623/2016 a Curtii Constitutionale a analizat detaliat atat conditiile de admisibilitate prevazute la art.4 si 5 din lege, cat si conditiile impreviziunii. In privinta acesteia, contractul este supus dispozitiilor C.civ.1864.

Cu privire la notificare, critica apelantei-contestatoare constand in mentionarea primei date de prezentare la sediul notarului public ca fiind 25.08.2016, iar cea de-a doua ca fiind 01.08.2016, fiind astfel o imposibilitate obiectiva de prezentare, tribunalul retine ca aceasta situatie reprezinta o simpla eroare materiala de redactare a notificarii, care nu conduce la nulitatea actului. In primul rand, apelanta-contestatoare nu a dovedit o vatamare concreta prin inscrierea acestor mentiuni eronate in notificare, iar contestatia a fost introdusa de aceasta pe rolul primei instante la data de 02.08.2016 (prin corespondenta). De asemenea, daca aprecia a fi necesar, apelanta-contestatoare putea realiza o corespondenta cu intimatul, in vederea rectificarii erorilor si solutionarii litigiului pe cale amiabila, fapt ce nu a fost dorit de aceasta.

Cu privire la sustinerea apelantei-contestatoare referitoare la faptul ca conventia de credit a fost incheiata atat de intimatul ..., cat si de debitoarea ..., in raport de care nu au fost cercetate indeplinirea conditiilor prevazute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 si ale impreviziunii, tribunalul retine ca potrivit art. 478 alin.1 C.pr.civila, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei instante. Or, in cauza, apelanta-contestatoare nu a invocat aceasta aparare in prima instanta si nu pot face obiectul analizei instantei de apel.

Tribunalul a retinut ca fata de dispozitiile art.969 si urm. din vechiul C.civil, pot fi retinute ca fiind indeplinite conditiile aplicarii impreviziunii, avand in vedere si cele statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr.623/2016 a Curtii Constitutionale.

Astfel, intre parti s-a incheiat la data de 12.02.2008 un contract comutativ, cu titlu oneros, constand in imprumutul in suma de 60.500 CHF acordat de Credit Europe Ipotecar IFN catre ... (imprumutat) si ... (codebitor). Conform art.6.1 din contract, rambursarea ratelor de credit se va face in valuta in care acesta a fost acordat, respectiv in franci elvetieni. Intimatul ... si-a indeplinit o perioada obligatia de plata. Pe parcursul derularii contractului, insa a intervenit o crestere accelerata si semnificativa a cursului de schimb, care a dus la cresterea valorii monedei in care se platea creditul, aspect de notorietate de altfel si necontestat de parti. Conform statisticilor BNR, in perioada iunie 2014 si februarie 2017, cursul fracului a crescut de la 3,61 lei la 4,25 lei, marind considerabil cuantumul ratei lunare. Aceasta crestere intervine in conditiile in care, la data creditarii, 12.02.2008, cursul era de 2,2707 lei=1 CHF. Anterior creditarii, luand in considerare aceeasi data de referinta a incheierii contractului, respectiv 12.02.2008, intre anii 2000 si 2006 acesta a variat intre 1,51 lei si 2,61 lei. Tocmai stabilitatea indelungata a cursului de schimb pentru aceasta moneda a fost prezentata ca un avantaj al creditarii in aceasta moneda. Cursul de schimb a crescut semnificativ ulterior, pe parcursul derularii contractului. Astfel, la sfarsitul anului 2010 acesta era de 3,42 lei pentru 1 CHF, ceea ce reprezinta o crestere de circa 50%. In decembrie 2015 acesta era de 4,19 lei pentru un franc, ceea ce reprezinta o crestere de aproape 75%.

Este adevarat, asa cum a aratat si apelanta-contestatoare, care nu exclude
de plano
aplicarea impreviziunii - faptul ca impreviziunea se aplica in situatii de exceptie. Cu toate acestea, nu poate fi interpretata intr-un sens atat de restrictiv precum cel invocat in motivele de apel, respectiv pentru situatii precum cele ulterioare unui razboi.

Potrivit Deciziei nr.623/2016 Curtea Constitutionala a retinut ca fata de cadrul legal existent la data incheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie sa se aplice doar debitorilor care, desi au actionat cu buna-credinta, in conformitate cu prevederile art. 57 din Constitutie, nu isi mai pot indeplini obligatiile ce rezulta din contractele de credit in urma intervenirii unui eveniment exterior si pe care nu l-au putut prevedea la data incheierii contractului de credit. Instanta va putea face aplicarea impreviziunii pana la limita superioara impusa de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului si stergerea datoriilor principale si accesorii). A mai statuat ca legiuitorul a avut in vedere reechilibrarea prestatiilor in conditiile in care, pe perioada executarii contractului, a intervenit un risc supraadaugat riscului firesc ce insoteste un contract de credit si in care niciuna dintre parti nu este culpabila de aparitia evenimentului.

In aceste conditii, fata de situatia de fapt anterior expusa, tribunalul  a retinut ca in prezenta cauza nu s-a pus niciun moment problema relei-credinte a debitorilor in neplata creditului. Instanta a retinut ca in cauza de fata intervine efectiv o imposibilitate de onorare a obligatiei de plata a intimatilor, ceea ce este mai mult decat se impune prin Decizia Curtii Constitutionale, care are in vedere doar intervenirea unui eveniment exterior vointei partilor si care duce la un dezechilibru contractual semnificativ.

Or, nu se poate contesta faptul ca hipervalorizarea francului elvetian, in conditiile anterior expuse, nu indeplineste conditia de a fi un eveniment exterior vointei partilor, care are o asemenea consecinta. Nici chiar o eventuala crestere a veniturilor salariale ale imprumutatului, nu poate acoperi o asemenea crestere a obligatiei de plata. O crestere a veniturilor intr-o perioada de timp in care s-a resimtit si efectul inflatiei, nu poate duce la concluzia ca imprumutatul dispune de mijloacele necesare achitarii creditului, iar legea nu ii este aplicabila. A se primi acest argument ar insemna ignorarea efectului obligatoriu al considerentelor deciziilor nr. 623/2016 si nr. 95/2017 ale Curtii Constitutionale, care arata clar ca nu se urmareste ruinarea debitorilor si nici macar dovedirea unei imposibilitati de plata, ci reechilibrarea contractului prin considerarea ca stinse a tuturor obligatiilor, ca urmare a darii in plata sau a executarii silite a imobilului adus in garantie.

Este fara indoiala faptul ca asemenea crestere a cursului de schimb reprezinta un risc supraadaugat, pe care debitorul nu a inteles sa si-l asume. Dimpotriva, debitorul, asumandu-si un risc normal si previzibil al fluctuatiei cursului de schimb, si-a indeplinit constant si cu buna-credinta obligatiile asumate. Ceea ce a intervenit ulterior a depasit insa atat posibilitatea lor de prevedere cat si pe cea a bancii, neputandu-se concluziona cu buna-credinta ca debitorul si-a asumat dublarea sumei lunare pe care s-a angajat sa o plateasca.

Prin urmare, apreciind ca toate conditiile cumulative sunt indeplinite, instanta de apel a retinut ca in mod corect a fost aplicata impreviziunea la cazul concret dedus judecatii si s-a respins ca neintemeiata contestatia. Cu privire la compararea veniturilor intimatului de la data contractarii creditului si de la cea a efectuarii notificarii, tribunalul a retinut ca aceasta este nerelevanta din perspectiva incidentei impreviziunii.

Pentru considerentele expuse, apelul declarat de apelanta-contestatoare, in temeiul dispozitiilor art. 480 Cod pr. civila, a fost respins ca nefondat.

Impotriva aceste decizii a declarat recurs

... aratand urmatoarele:

In mod gresit a retinut instanta de judecata faptul ca in cauza dedusa judecatii sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 4 si 5 din Legea 77/2016, motiv de casare prevazut la art. 488 punctul 8 din Codul de procedura civila, respectiv a retinut ca debitorii au calitatea de consumatori, creditul se incadreaza in limita stabilita de lege, imobilul este locuinta si debitorii au depus cazier judiciar. Or, orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie insotita de dovada indeplinirii conditiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistand o prezumtie legala sau de alta natura in sensul indeplinirii lor doar in baza declaratiei solicitantului.

Asadar, nici probarea conditiilor in fata instantei de judecata nu ar putea sa determine, in mod retroactiv, admisibilitatea notificarii.

Pentru a fi indeplinita aceasta conditie, imprumutatii trebuie sa faca dovada ca au actionat in scopuri din afara activitatii comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale. Petentii nu au facut dovada faptului ca au pastrat destinatia de locuinta a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la DITL din care sa reiasa faptul ca la adresa imobilului nu se platesc taxe si impozite pentru sediul unei societati sau punct de lucru, impreuna cu dovada de la Oficiul Registrului Comertului a faptului ca la adresa imobilului nu figureaza niciun sediu al vreunei societati; in opinia recurentei aceasta proba trebuia atasata la notificare.

 Pentru a se face aplicarea prevederilor Legii nr. 77/2006 consumatorul trebuie sa faca dovada ca scopul contractului de credit este achizitionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil cu destinatie de locuinta, prin prezentarea unui certificat de urbanism, a unei autorizatii de construire emisa in conditiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructie, a unui proces-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor, a unui extras de carte funciara etc., dupa caz, nefiind suficient doar sa mentioneze acest scop in cuprinsul notificarii catre creditor.

In al doilea rand, consumatorul trebuie sa faca dovada ca imobilul in discutie are destinatia de locuinta, respectiv locuinta in care consumatorul locuieste efectiv cu familia sa, deoarece solutia legislativa actuala este inechitabila in raport cu situatia debitorului care are mai multe imobile cu destinatia de locuinta.

O alta conditie ce trebuie indeplinita este aceea ca, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul sa fie garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta. Prin urmare, consumatorul nu mai trebuie in acest caz sa faca dovada scopului creditului, ci doar sa faca dovada ca imobilul cu care a garantat creditul are destinatia de locuinta.

In ce priveste neindeplinirea dispozitiilor art.5 din Legea 77/2016, in sensul ca prin notificarea formulata debitorii trebuie sa indice doua date de prezentare la biroul notarului public, arata ca prima data de prezentare la sediul notarului public a fost indicata ca fiind in data de 25.08.2016, iar cea de a doua data ca fiind in data de 01.08.2016.  Or, avand in vedere faptul ca Legea 77/2016 are in vedere doua date de prezentare succesive la notari publici si cum in cauza au fost indicate doua date diferite, dar in raport de una exista o imposibilitate obiectiva de prezentare la notar -  respectiv este o data anterioara primului termen de prezentare la notar, rezulta ca in cauza dedusa judecatii nu sunt indeplinite conditiile imperative stabilite de art. 5 din Legea 77/2016, aceste date trebuind sa fie si valide, nu doar simple formalisme.

Prin urmare, in mod gresit a retinut instanta de judecata faptul ca in cauza dedusa judecatii notificarea de dare in plata a fost transmisa corect in acord cu dispozitiile art.5 din Legea nr. 77/2016, in conditiile in care o data de prezentare la sediul notarului public era expirata la data formularii notificarii de dare in plata, practic aceasta nerespectand termenul de 30 de zile stabilit in art. 5  alin. 3 din Legea 77/2016.

Instanta de apel a apreciat ca in cauza a existat o eroare materiala in ceea ce priveste data de convocare, aspect care nu a fost invocat de catre partea adversa si care nici nu putea fi considerat ca fiind o eroare materiala. Or, instanta de judecata nu poate interveni de la sine putere in continutul unui act juridic modificandu-l in conditiile in care acesta a fost contestat si invocat in mod intemeiat motivul de nulitate a notifìcarii. In al doilea rand, instanta a apreciat ca apelanta nu a facut dovada vatamarii. In cauza, textul de lege este imperativ, prevede in mod expres care sunt termenele pe care partile trebuie sa le respecte si este o norma de ordine publica astfel incat banca nu era tinuta sa faca dovada niciunei vatamari.

In mod eronat a apreciat instanta de judecata ca in cauza sunt indeplinite conditiile impreviziunii,  motiv de casare prevazut la art. 488 punctul 8 din Codul de procedura civila. Astfel, instanta de judecata a stabilit, de la sine putere, o prezumtie de impreviziune in cazul creditelor acordate in CHF, desi Curtea constitutionala a stabilit, atat in Decizia nr. 623/2016, cat si in Decizia nr. 62/2017, ca o astfel de prezumtie nu poate opera, nu a analizat in nicio maniera impreviziunea prin analizarea situatiei financiare a debitorilor, prin raportare la momentul contractarii creditului cu cel al formularii notificarii de dare in plata. Aceasta a apreciat ca fluctuatia valutara este un suprarisc adaugat, desi Curtea Constitutionala a statuat in Decizia nr. 62/2017 faptul ca fluctuatia valutara este un risc inerent oricarui contrat in valuta straina; s-a retinut, de asemenea ca  evenimentul imprevizibil invocat, si anume cresterea cursului valutar, a fost nu doar imprevizibil, ci a si condus la un dezechilibru contractual major, iar debitorii nu si-au asumat riscul acestei cresteri.

Subliniaza faptul ca orice contract de credit in valuta este supus riscului valutar. Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat in fluctuatii de curs valutar, reprezinta o trasatura naturala a contractelor de credit in moneda straina.

Prin incheierea contractului de credit in moneda straina, consumatorii isi asuma riscul valutar, acceptand sa contracteze un imprumut intr-o alta moneda decat cea in care obtine resursele de rambursare. Asumarea riscului valutar de catre debitor este implicita si decurge din principiul fundamental al neinvocarii propriei culpe sau ignorante,  intrucat consumatorul cunoaste acest risc (sau ar trebui sa-l cunoasca), odata ce consimte la rambursarea creditului in moneda in care a fost acordat.

Procedand, de asemenea, la evaluarea clauzelor contractuale, pe fiecare in parte si totodata, in ansamblul lor, instanta poate constata ca suportarea riscului valutar de catre intimati reiese, in mod neechivoc, din conventia rambursarii ratelor de credit in moneda CHF in care a fost acordat, dar si din imputernicirea data de imprumutat/codebitor sa efectueze, daca este cazul, si schimbul valutar in numele si pentru acesta, utilizand propriile cotatii si completand documentele aferente acestei operatiuni, eventualele diferente de curs valutar urmand a fi suportate de imprumutat/codebitor, in cazul modalitatii de plata prin debitare directa. De asemenea, releva faptul ca in art. V pct. 5.1 din Anexa nr. 1 la Contractul de credit ipotecar, potrivit caruia creditul va fi restituit in numerar sau prin ordin de plata in aceeasi moneda in care a fost acordat, de catre imprumutat si/sau codebitori, care vor plati costurile de conversie si de transfer interbancar, dupa caz, si vor suporta riscurile de schimb valutar, este prevazuta clauza expresa ceruta de catre instanta de judecata prin care debitorii isi asuma in mod expres riscul valutar.

Asumarea riscului valutar de catre intimati are valoarea unei clauze de asumare a riscului schimbarii imprejurarilor, in sensul pe care teoria impreviziunii il da acestei conditii (negative), blocand astfel aplicarea impreviziunii in cauza, indiferent de amploarea riscului survenit.

Ca urmare, diferentele intre valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar intre moneda creditului si moneda in care imprumutatul isi realizeaza veniturile sunt o parte componenta a pretului contractului, fiind incluse inerent in obiectul acestuia.

Esential este ca CCR a considerat ca doar cresterea cursului CHF nu poate conduce la adaptarea contractului, in beneficiul consumatorilor. Trebuie analizata in detaliu posibilitatea acestora de a-si indeplini obligatiile contractuale astfel cum au fost convenite, sens in care trebuie cercetata foarte atent intreaga situatie financiara a acestora (venituri, conturi si depozite bancare, proprietati etc.)

De asemenea, arata ca debitorii au putut prevede cresterea cursului CHF intrucat la data incheierii contractului de credit, 12.02.2008, 1 CHF era 2,2707. La data formularii notificarii de dare in plata 22.07.2016, 1 CHF era de 4,1051 lei. In prezent 1 CHF este de 3,9746. Intre momentul incheierii contractului de credit si momentul formularii notificarii de dare in plata este o perioada de 8 ani, timp in care cursul CHF a crescut cu 0,83%.

Anterior cu 8 ani incheierii contractului de credit, 1 CHF era de 1,1790 lei, astfel incat in raport cu acest moment, cursul CHF a crescut de 0,92% la data contractarii creditului. Astfel, moneda CHF nu a cunoscut o crestere spectaculoasa ulterior incheierii contractului de credit, ci a cunoscut o crestere chiar mai mica raportat la o perioada identica anterioara incheierii contractului de credit, astfel incat cresterea valutara putea fi usor previzionata de catre debitori. Prin urmare, retinerile instantei de judecata potrivit carora dublarea cursului a fost total imprevizibila, este o retinere nefondata in raport de cele mai sus aratate.

Instanta de judecata nu a analizat in nicio maniera impreviziunea prin compararea situatiei financiare a debitorilor prin raportare la momentul contractarii creditului cu cel al formularii notificarii de dare in plata, ci a aratat ca in cauza nu este esential daca partile mai pot restitui imprumutul bancar, desi Curtea Constitutionala a stabilit ca la analiza impreviziunii instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere situatia financiara a debitorilor in vederea diferentierii debitorilor de buna credinta care nu mai pot sa restituie imprumutul acordat in raport de cei care nu mai doresc restituirea, desi pot.

De asemenea, arata ca, in virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

Clauza contractuala care prevede ca rambursarea creditului urmeaza sa se realizeze in moneda in care a fost contractat creditul, chiar si in conditiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda nationala, reprezinta o transpunere a legii in domeniul contractual, adica a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicand acordarea si rambursarea creditelor in moneda straina. Intr-o atare situatie, ambele parti isi asuma riscul ca pe parcursul executarii contractului suma restituita de imprumutat sa valoreze mai putin sau mai mult la momentul restituirii decat la momentul acordarii, raportat la o alta moneda considerata etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur.

Odata cu incheierea contractului, se realizeaza acordul de vointa al partilor care agreeaza integral conditiile stipulate in acest act juridic. Optiunea pentru un credit intr-o moneda straina este facuta constient si cu buna-stiinta de catre debitor, in considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea in comparatie cu celelalte produse de creditare oferite atat de creditor, cat si de alti furnizori de produse bancare (cost mai redus, acces la o suma mai mare de bani, posibilitatea de  a-si realiza investitii mai substantiale etc.). Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, imprumutatul are posibilitatea de a identifica si dezavantajele lui, printre care riscul de a angaja o suma mai mare de lei pentru restituirea unui credit in valuta comparativ cu cel in lei (daca aceasta este moneda in care obtine principalele venituri).

Obligatia de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de imprumut - suma imprumutata - care reprezinta obiectul contractului, impune imprumutatului obligatia de a achizitiona la data scadentei valuta imprumutata in cuantumul ratei datorate - bun fungibil si consumptibil - si de a restitui aceasta suma bancii creditoare. Aceasta obligatie este o obligatie esentiala a imprumutatului, fiind reglementata expres de lege si impusa de principii fundamentale de drept: principiul fortei obligatorii a contractului, principiul executarii obligatiilor cu buna-credinta si principiul imbogatirii fara justa cauza, potrivit caruia nimeni nu se poate imbogati pe seama altei persoane. Prin urmare, clauzele referitoare la restituirea creditului in aceeasi moneda in care a fost acordat reglementeaza obligatia esentiala a imprumutatului, tinand de obiectul principal al contractului.

Rezulta ca in cauza dedusa judecatii, in mod eronat a retinut instanta de judecata faptul ca exista un suprarisc adaugat ca urmare a cresterii cursului valutar.

Instanta de judecata nu a avut in vedere elementul subiectiv al impreviziunii, iar conditiile  acesteia nu sunt indeplinite.

In esenta, impreviziunea intervine cand in executarea contractului a survenit un eveniment exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului in privinta amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligatiilor prevazute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesiva in timp trebuie adaptata in mod adecvat la noua realitate in masura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

Impreviziunea vizeaza numai riscul supraadaugat si, in conditiile intervenirii acestuia, este menita sa reamenajeze prestatiile la care partile s-au obligat in conditiile noii realitati economice/juridice.

Ca urmare, nu orice fel de schimbare a echilibrului contractual ridica problema impreviziunii. In acest sens, Curtea Constitutionala distinge intre riscul inerent si riscul supraadaugat. Primul este presupus a fi asumat de parti in momentul incheierii contractului, in schimb riscul supraadaugat nu este presupus a fi fost asumat de catre parti in momentul incheierii contractului, ci se concretizeaza intr-un dezechilibru grav al raporturilor contractuale.

  Insa, nu orice schimbare a imprejurarilor de la momentul incheierii contractului este apta de a pune in functiune mecanismul impreviziunii, ci numai una cu caracter exceptional, una care nu intra in domeniul normal al aleatoriului contractual. O astfel de imprejurare este necesar sa apara dupa incheierea contractului si sa aiba un caracter imprevizibil.

Riscul aprecierii sau deprecierii unei valute straine este un risc inerent asumat in mod voluntar de partile unui contract de credit in valuta, partile acestui tip de contract avand reprezentarea faptului ca pe parcursul derularii contractului, si cu atat mai mult in cazul in care acest contract este incheiat pe o perioada lunga de timp (360 de luni asa cum este cazul contractului din cauza pendinte).

Nu constituie un element exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului si care sa justifice aplicarea teoriei impreviziunii la contractul din cauza, nici scaderea veniturilor debitorilor, ceea ce nu este cazul in cauza dedusa judecatii.

O astfel de fluctuatie a veniturilor, pe o perioada contractual mare, de 360 de luni nu era imprevizibila pentru reclamantii debitori si nu reprezinta un risc supraadaugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionari de catre acestia, risc care sa treaca dincolo de puterea de prevedere a cocontractantilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo.

Ca atare, evenimentul exceptional si exterior, ce nu a fost prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului, nu poate consta in cresterea cursului valutar.

In cauza de fata, partile s-au obligat la efectuarea unor plati in valuta, iar variatia cursului valutar, chiar cu peste 90% in decursul a aproximativ 10 ani, nu este o schimbare exceptionala, ci reprezinta o consecinta fireasca a mecanismului economiei de piata, care functioneaza pe baza cererii si a ofertei, avand ca ax central pretul, care asigura autoreglarea echilibrului pietei.

In concluzie, in raport de aspectele mai sus aratate a  solicitat  admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei apelate cu consecinta admiterii contestatiei  si obligarii la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea cauzei.

Analizand prezentul recurs, prin prisma dispozitiilor art. 488 C. proc. civ., Curtea apreciaza ca acesta este intemeiat pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs, prin care recurenta a invocat faptul ca in mod gresit au fost apreciate ca fiind indeplinite conditiile art. 4 lit. a) si c) din Legea nr. 77/2016, fapt ce a apreciat recurenta ca se subsumeaza motivului de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ,. Curtea apreciaza ca este neintemeiat.

Instanta de recurs constata ca argumentul privind eronata apreciere a indeplinirii conditiilor art. 4 lit. a) si c) din Legea nr. 77/2016 nu se  incadreaza in motivul de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurenta, intrucat nu exista nici o norma de drept material care sa fi fost incalcata sau aplicata gresit.

Astfel, in ceea ce priveste notiunea de „locuinta” din expunerea de motive a proiectului privind Legea darii in plata nr. 77/2016 rezulta ca dreptul la locuinta trebuie vazut ca limita protectiei conferite prin lege, urmarind sa fereasca debitorul sa isi piarda in mod intempestiv locuinta in cadrul executarii silite.

Faptul ca legiuitorul a avut in vedere nu doar bunul detinut cu destinatia de locuinta proprie a debitorului rezulta chiar din expunerea de motive a legii, in care se evidentiaza ca proiectul de lege s-a dorit a fi nu doar in concordanta cu protejarea dreptului la locuinta familiala a debitorului, ci a urmarit sa extinda sfera protectiei si catre alte categorii de debitori si de imobile, aspect care rezulta din antepenultimul paragraf al expunerii de motive.

Ca este asa rezulta si din interpretarea gramaticala a dispozitiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, care se refera la scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta, fara a distinge dupa cum este locuinta debitorului sau a altei persoane, iar teza a II-a se refera la ipoteza de a fi fost garantat creditul  cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta, iarasi fara a preciza a cui locuinta trebuie sa fie acesta. De altfel, solutia este judicioasa intrucat pot exista ipoteze in care creditul este contractat in vederea achizitionarii unui bun cu destinatia de locuinta doar pentru unul dintre codebitorii care au contractat imprumutul, iar aceasta nu reprezinta un argument pentru a se aprecia ca acel bun nu ar putea face obiectul unei proceduri de dare in plata pentru faptul ca nu constituie locuinta si a celuilalt codebitor.

Prin urmare, ori de cate ori este intrunita conditia ca bunul sa reprezinte o locuinta, in sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996 a locuintei, Curtea apreciaza ca este indeplinita conditia impusa de catre legiuitor in art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, intrucat odata ce acesta nu a distins in functie de persoana care foloseste in concret imobilului cu destinatia de locuinta (debitorul insusi sau o terta persoana) nici interpretul nu trebuie sa distinga (
ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus
). Desi instanta de apel nu a raspuns acestor critici ale apelantului, care s-au regasit in motivele de apel dezvoltate, Curtea apreciaza ca in mod judicios a apreciat ca sentinta apelata este legala din perspectiva intrunirii conditiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Asadar, atat aspectele referitoare la calitatea de consumator a intimatului, cat si cele referitoare la destinatia de locuinta a imobilului ce se urmareste a fi dat in plata au vizat aspecte ce tin de probatoriul administrat in cauza, respectiv situatia de fapt retinuta de catre instanta de fond, iar nicidecum aplicarea sau interpretarea normelor de drept material care definesc notiunile de „locuinta” si de „consumator”. Din aceasta perspectiva, intrucat argumentele dezvoltate nu se incadreaza motivului de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acest prim motiv ce vizeaza fondul cauzei este neintemeiat.

In privinta celui de-al doilea motiv de recurs dezvoltat, prin care contestatoarea ... a invocat faptul ca in mod gresit au fost apreciate ca fiind indeplinite conditiile art. 5 din Legea nr. 77/2016, fapt ce a apreciat recurenta ca se subsumeaza motivului de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Curtea apreciaza ca este intemeiat.

Astfel, prin raportare la situatia de fapt retinuta atat de catre instanta de fond, cat si de catre instanta de apel, Curtea constata ca prin decizia apelata a avut loc o gresita aplicare a normei de drept instituite in art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016.  Legiuitorul a prevazut ca notificarea trebuie sa cuprinda stabilirea unui interval orar, in doua zile diferite, in care reprezentantul legal sau conventional al institutiei de credit sa se prezinte la un notar public, iar prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilita la un termen mai scurt de 30 de zile libere.

Fata de imprejurarea ca in notificarea receptata de catre contestatoare la data de 22.07.2016  erau mentionate datele calendaristice de 01.08.2016 si 25.08.2016, care, din perspectiva unei abordari de buna-credinta, trebuie privite in ordine cronologica, iar nu neaparat in ordinea in care au fost mentionate in notificarea emisa de catre intimatul ..., Curtea apreciaza ca primul termen indicat, respectiv 01.08.2018 nu respecta conditia de a nu fi mai scurt de 30 de zile libere, astfel cum impune art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016.  Chiar in ipoteza in care rationamentul instantei de apel este corect, in sensul ca in privinta celor doua date exista o eroare materiala, este neintemeiat a se considera ca a fost respectata dispozitia instituita in art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, in conditiile in care stabilirea unei date concrete de prezentare la notarul public este esentiala pentru realizarea acordului de vointa a partilor, astfel ca acest element trebuie indicat clar si cu acuratete. In plus, nu poate fi retinuta o obligatie in sarcina creditorului contestator de a solicita precizari suplimentare in ipoteza in care constata ca una dintre cele doua date indicate este apropiata de momentul notificarii, ci, eventual, in ipoteza in care este vorba despre o eroare materiala, debitorul care a emis notificarea trebuie sa depuna diligente pentru a remedia aceasta deficienta, printr-o erata sau rectificare la notificare.

Cu toate acestea, fata de imprejurarea ca cel de-al doilea moment indicat in vederea prezentarii la notarul public, respectiv 25.08.2016, se afla la mai mult de 30 de zile de data receptarii notificarii, Curtea apreciaza ca in mod judicios a apreciat Tribunalul Galati ca, in lipsa unei vatamari a creditorului, nu se determina nulitatea intregii notificari. Interpretand teleologic dispozitiile art. 5 alin. (3) din Legea 77/2016, Curtea apreciaza ca existenta a doua date situate la mai mult de 30 de zile de la emiterea notificarii au scopul de a permite creditorului sa analizeze indeplinirea de catre debitor/i a conditiilor darii in plata.

In cauza, analizand in concret, se retine ca desi nerespectarea termenului in privinta primei date de prezentare la notarul public determina o nulitate relativa partiala a notificarii, intrucat creditorul a introdus contestatia anterior expirarii perioadei de 30 de zile de la receptarea notificarii, rezulta ca lipsa unui al doilea termen situat la un moment ulterior celor 30 de zile nu a ingradit dreptul creditorului de a proceda la aceasta analiza. Asadar, nu se impune a se constata ca nerespectarea termenului de 30 de zile in privinta primei date de prezentare la notar a produs vreo vatamare a creditorului si nici ca determina nulitatea intregii notificari, odata ce insusi creditorul a renuntat la beneficiul celor 30 de zile, iar aceasta implica si ca a incetat ratiunea legii (
ubi cessat ration lex, ibi cessat lex
-  unde inceteaza motivatia legii, inceteaza legea).

Fata de aceste argumente, Curtea apreciaza ca desi motivul de recurs este intemeiat si desi se impunea a se retine de catre Tribunalul Galati nerespectarea dispozitiilor art. 5 alin. (3) din Legea darii in plata, acest fapt nu schimba solutia in privinta fondului cauzei, in sensul ca, in aceasta cauza, raportat la situatia de fapt deja stabilita de instantele de fond, nu se poate declara nulitatea notificarii contestate.

 Cat priveste cel de-al treilea motiv de recurs recurenta-contestatoare ... a sustinut ca instanta de apel in mod  gresit a apreciat ca s-a facut dovada manifestarii impreviziunii.

Din perspectiva aplicarii gresite a normei de drept material in privinta impreviziunii, motiv de recurs subsumat dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., instanta de recurs retine ca se impune a analiza daca a avut loc o aplicare corecta a normelor legale incidente, astfel cum au fost analizate inclusiv prin Deciziile Curtii Constitutionale, care se impun cu efect obligatoriu instantelor de judecata.

Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca desi, in paragraful 41 al Deciziei nr. 62/2017 a Curtii Constitutionale a Romaniei aceasta a retinut ca „
Riscul valutar
inerent
este un element al pretului contractului de credit acordat in moneda straina
, atat timp cat imprumutatul trebuie sa restituie imprumutul in aceeasi moneda. Ca urmare,
diferentele intre valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar intre moneda creditului si moneda in care imprumutatul isi realizeaza veniturile sunt o parte componenta a pretului contractului, fiind incluse inerent in obiectul contractului
.”, aceasta trebuie interpretata prin coroborare cu aspectele retinute in considerentul 49 din Decizia 62/2017: „Astfel, instanta judecatoreasca are competenta si obligatia sa aplice impreviziunea daca sunt indeplinite cumulativ conditiile existentei acesteia, astfel ca situatia consumatorilor de credite in franci elvetieni cunoaste un remediu judiciar viabil, de natura sa inlature efectele schimbarii circumstantelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta
are posibilitatea de interveni asupra contractului in mod efectiv, fie in sensul dispunerii incetarii executarii sale, fie in cel al adaptarii sale noilor conditii
, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestatiile deja executate ramanand castigate contractului.
Adaptarea la noile conditii se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plata in moneda nationala la un curs de schimb pe care instanta il poate stabili in functie de circumstantele concrete ale cauzei in scopul reechilibrarii obligatiilor, curs valutar care poate fi cel de la data incheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuarii conversiei.
” Trebuie subliniata si imprejurarea ca aceste considerente ale Curtii Constitutionale au fost facute si prin raportare la analiza incidentei principiului nominalismului monetar, retinandu-se, la pct. 44 din decizia evocata, ca „
incidenta principiului nominalismului monetar in contractele de credit in franci elvetieni nu constituie o piedica in calea aplicarii mecanismului impreviziunii, daca sunt indeplinite conditiile de incidenta ale acestuia
.”

Prin urmare, concluzia ce se impune a fi retinuta din aceste considerente ale instantei de contencios constitutional este ca desi riscul valutar inerent este un element al pretului contractului si ca desi diferentele intre valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar sunt incluse inerent in obiectul contractului, aceasta nu echivaleaza cu a retine ca in privinta acelui element din pretul contractului, derivand din diferentele intre valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar, nu poate interveni un risc supraadaugat in sensul paragrafelor 96 si 98 din cuprinsul Deciziei nr.623 din 25 octombrie 2016 a Curtii constitutionale.

Altfel spus, instanta de recurs retine ca doar in privinta riscului valutar inerent nu se impune a se aprecia ca fiind intervenita impreviziunea, existand si posibilitatea de a fi in prezenta unui risc valutar supraadaugat, care desi face parte in mod inerent din pretul contractului, acesta se impune a fi analizat de catre instanta de judecata din perspectiva incidentei teoriei impreviziunii.

Prin urmare, inclusiv o clauza de suportare a diferentelor de curs valutar se impune a fi interpretata ca obligand partile in limita unui risc valutar inerent, iar nu si a unuia supraadaugat.

Asadar, in ipoteza existentei unei variatii a cursului de schimb atat de semnificativa incat nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionari de catre niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractantilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo, se impune interventia asupra acestuia devine obligatorie si trebuie sa fie efectiva, fie in sensul incetarii, fie in cel al adaptarii sale noilor conditii, ea producand efecte juridice pentru viitor, prestatiile deja executate ramanand castigate contractului, asa cum a retinut si Curtea Constitutionala prin paragr. 45 din Decizia nr. 62/2017 raportat la paragr. 96 si 98 din Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016.

In concluzie, este corecta sustinerea recurentei in sensul ca nu poate fi retinuta de plano o prezumtie de impreviziune, insa nu si aceea ca fluctuatia valutara este un risc inerent oricarui contract in valuta straina, pentru argumentele anterior enuntate.

In continuare, Curtea retine ca instanta de apel, in analiza motivului de apel vizand hipervalorizarea francului elvetian prin raportare la notiunea de risc supraadaugat, a efectuat o descriere detaliata, in concret, a variatiei de schimb valutar, determinand, implicit, daca se incadra intr-o variatie din categoria riscului inerent sau a celui supraadaugat, retinand ca partile au fost supuse unui eveniment exterior vointei acestora care a determinat un dezechilibru contractual semnificativ.

Concluzia este judicioasa in conditiile in care, chiar daca un consumator prudent si diligent, normal informat si cu o pregatire medie s-ar raporta la momentul incheierii unui contract la o analiza financiara pe o perioada intinsa de timp, cum este cea de opt ani avuta in vedere atat de   catre recurenta cat si de catre instanta de apel, nu ar putea sa ignore ca fluctuatia medie cursului de schimb a fost de aproximativ 17% in cei 5 ani anteriori contractarii creditului de catre intimat si de catre codebitorul ..., inclusiv cu manifestarea unui trend descendent in perioada 2005 – 2007.  Comparativ cu o aproape dublare a valorii francului in urmatorii 8 ani, perioada de la momentul contractarii la cel al efectuarii notificarii, nu s-ar putea nega existenta unei manifestari a hipervalorizarii monedei elvetiene, fapt ce nu putea fi anticipat ca obiect in concreto a unei previzionari de catre niciuna dintre parti, astfel ca acest fenomen in mod corect a fost apreciat de catre instanta de apel, in mod indirect, ca reprezentand un risc supraadaugat, depasind riscul inerent al cursului de schimb valutar inclus in pretul contractului.

Asadar, sunt intemeiate concluziile instantelor de fond privind existenta unei fluctuatii valutare ce se incadreaza in notiunea de risc supraadaugat.

Cu privire la motivul de recurs privind neanalizarea elementului subiectiv al impreviziunii, corelat cu cel privind neanalizarea situatiei financiare a debitorilor din contractul de credit din care deriva obligatia de restituire a sumei ce se dorea stinsa prin dare in plata de catre intimatul ..., in mod comparativ intre momentul contractarii creditului si cel al formularii notificarii de dare in plata, Curtea constata ca, din perspectiva dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, instanta de apel a facut o gresita aplicare a normelor de drept material vizand teoria impreviziunii, astfel cum au fost analizate inclusiv prin Deciziile Curtii Constitutionale, care se impun cu efect obligatoriu instantelor de judecata.

Astfel, Tribunalul Galati nu a facut distinctia impusa de catre Curtea Constitutionala prin pct. 119 din Decizia nr. 623/2016  in privinta intimatului ... in sensul de a aprecia ca se impune sa verifice si, totodata, sa verifice in concret daca atat acesta, cat si codebitorul ..., nu mai pot sa plateasca, ci, dimpotriva, prin decizia recurata a retinut, in mod inexact, ca din considerentele deciziilor Curtii Constitutionale, inclusiv ale Deciziei 623/2016 ar rezulta ca nu se urmareste nici macar dovedirea unei imposibilitati de plata.

Din punct de vedere procedural, este legala si temeinica imprejurarea retinuta de catre Tribunalul Galati in sensul ca in apel nu putea sa aiba loc o modificare/largire a cadrului procesual. Asadar, nu se putea pune problema dobandirii calitatii de parte in privinta codebitorului din contractul de credit.

Cu toate acestea, din perspectiva faptului ca inclusiv in fata instantei de fond recurenta a indicat prin notele scrise din data de 10.11.2016 ca analiza impreviziunii implica excluderea oricarei culpe in neexecutarea obligatiei devenite excesiv de oneroase, Curtea apreciaza ca motivul de apel privind neluarea in considerare a veniturilor si situatiei financiare si a codebitorilor din contractul de credit, iar nu doar ale intimatului ... se circumscrie notiunii de explicitare a pretentiilor partilor care au fost cuprinse implicit in cererile adresate primei instante, astfel cum este permis in apel conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, in concret, din perspectiva legalitatii deciziei apelate, se impunea ca Tribunalul Galati sa faca o analiza a variatiei veniturilor realizate atat de catre de catre intimatul ..., cat si de catre codebitorul ..., precum si a situatiei financiare in ansamblu, a impactului acestei variatii asupra gradului de indatorare al acestora, aceasta impunandu-se din perspectiva analizei bunei-credinte a debitorului care solicita stingerea obligatiei prin dare in plata si a imposibilitatii obiective de achitare a ratelor de credit.

Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat trebuie avute in vedere dispozitiile Codului civil in privinta efectelor stingerii obligatiilor de plata fata de unul dintre codebitorii obligati solidar, astfel cum sunt intimatul ... si codebitorul ..., in temeiul clauzei 6.11 din Contractul de credit nr. 103973/12.02.2008.

Art. 1443 C. civ. teza finala prevede ca executarea obligatiei de catre unul dintre codebitorii solidari ii libereaza pe ceilalti fata de creditor. Prin urmare, executarea obligatiei prin dare in plata de catre intimatul ..., ar genera efectul liberarii si a codebitorului solidar ... fata de recurenta ..., imprejurare care genereaza concluzia ca argumentul recurentei privind obligativitatea analizarii din perspectiva subiectiva a impreviziunii inclusiv prin raportare la codebitorul ... este intemeiat.

Din analiza inscrisurilor constand in adresa emisa de ... in data de 16.05.2017 rezulta ca, inclusiv la momentul emiterii notificarii, intimatul ... era proprietarul  imobilului apartament nr. ... situat in Bd. ... nr. ..., bl.... din Municipiul ... obiect al contractului de ipoteca autentificat sub nr. 210 din 12.02.2008 de BNP ... constituit garantie pentru garantarea rambursarii creditului, precum si a unui autoturism Fiat Punto dobandit in anul 2014. Totodata, in privinta veniturilor intimatului ..., din adeverinta nr. 6083 din data de 17.03.2017 emisa de Casa Judeteana de Pensii ... rezulta ca acesta realiza venituri obtinute in temeiul unui contract de munca de aproximativ 1100 lei lunar.

Totodata, in ceea ce o priveste pe codebitoarea ..., din analiza inscrisurilor constand in adeverinte de venit emise de catre Administratia Judeteana a Finantelor Publice ..., Curtea constata ca si acest debitor a realizat venituri impozabile pe teritoriul Romaniei, incepand cu anul 2008 pana la data emiterii notificarii de catre intimatul ..., in mod constant, in concret la nivelul anului 2016 acestea avand o medie a venitului salarial de 770 lei lunar. In plus, incepand cu anul 2012 aceasta a obtinut venituri din arendare, care desi nu au un cuantum semnificativ, dovedesc faptul ca codebitoarea intimatului ... detinea in proprietate mai multe imobile teren. De asemenea, din adresa emisa de Primaria Municipiului ... la data de 13.03.2019 rezulta ca in perioada 12.02.2008 – 31.12.2016 codebitoarea ... detinea in proprietate un imobil apartament nr. ... situat in str.  ... nr. ... bl. ... din Municipiul ..., precum si un autoturism Volkswagen Golf, pe care l-a instrainat ulterior emiterii notificarii de dare in plata contestate in prezenta cauza.

Toate aceste imprejurari factuale vizand situatia financiara a codebitorilor din contractul de credit din care deriva obligatia de restituire a sumei ce se dorea stinsa prin dare in plata de catre intimatul ..., comparand starea de la momentul contractarii cand ambii erau angajati cu contract individual de munca si aveau posibilitatea de asigura plata ratei de credit catre institutia bancara cu cea intervenita pe parcursul derularii contractului, cand nu a fost dovedita lipsa posibilitatilor financiare, avand in vedere ca desi veniturile salariale nu aveau un cuantum substantial, exista posibilitatea micsorarii ratelor de credit prin instrainarea unei parti din bunurile detinute de catre acestia in proprietate, Curtea apreciaza ca in cauza nu a fost facuta dovada bunei-credinte a intimatului ... si a imposibilitatii obiective de achitare a ratelor de credit.

Fata de aceste considerente, intrucat in aplicarea corecta a normelor de drept material vizand teoria impreviziunii, astfel cum au fost analizate inclusiv prin Deciziile Curtii Constitutionale, care se impun cu efect obligatoriu instantelor de judecata, Tribunalul Galati, prin decizia apelata, trebuia sa aiba in analiza situatia financiara a  codebitorilor din contractul de credit, precum si impactul acesteia asupra gradului de indatorare al acestora, imprejurare ce conduce la concluzia temeiniciei motivului de casare intemeiat pe dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 privind neanalizarea elementului subiectiv al impreviziunii, corelat cu cel privind neanalizarea situatiei financiare a debitorilor in mod comparativ intre momentul contractarii creditului si cel al formularii notificarii de dare in plata, Curtea a apreciat ca se impune admiterea recursului si casarea deciziei recurate pe aceste temei.

In plus, fata de situatia rezultata in urma rejudecarii apelului, apreciaza ca apelul formulat de catre creditoarea ... este intemeiat, astfel incat va admite apelul formulat de ... impotriva sentintei civile n. 8133/21.12.2017 a Judecatoriei Galati, pe care o va schimba in tot in sensul ca va admite contestatia formulata de reclamanta ... in contradictoriu cu intimatul ... impotriva notificarii din data de 22.07.2016.

Ca efect al dispozitiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 partile vor fi in situatia anterioara indeplinirii demersurilor privind notificarea.

In plus, fata de dispozitiile art. 453 C. proc. civ., va obliga pe intimatul ... la plata catre recurenta ... a sumei de 1526,77 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat si taxa judiciara de timbru, dovedite a fi fost suportate in etapa procesuala a recursului conform facturii nr. 477 din 22.02.2019 si ordinelor de plata nr. 718 din 18.03.2019 si 3073 din 20.12.2018.