Minoritatea faptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al faptei

Potrivit art.50 C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care, la data comiterii acesteia, nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

Spre deosebire de cauzele analizate anterior, în acest caz factorul intelectiv şi volitiv al vinovăţiei sunt înlăturaţi ca urmare a insuficientei dezvoltări psiho-fizice a subiectului, care nu îi permite să înţeleagă semnificaţia socială a faptelor sale.

Potrivit art.99 C.pen., capacitatea penală a minorului se determină în mod diferit, în funcţie de vârsta acestuia. Astfel, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a lucrat cu discernământ, iar minorul care a împlinit 16 ani răspunde penal.

Prin urmare, în cazul minorului cu vârsta sub 14 ani, operează o prezumţie absolută în sensul lipsei discernământului, prezumţie nesusceptibilă de proba contrară indiferent de gradul de dezvoltare psiho-fizică a minorului şi indiferent de natura infracţiunii comise.

Prin urmare, în acest caz, minorul nu va răspunde penal niciodată, fără excepţie. Totuşi, conform art. 80 din Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, în acest caz, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se găseşte copilul, se va lua fie măsura plasamentului, fie cea a supravegherii specializate.

Organul competent a dispune asupra măsurii este Comisia pentru Protecţia Copilului, dacă există acordul părinţilor/reprezentantului legal al copilului, respectiv instanţa, dacă acest acord lipseşte.

Minoritatea faptuitorului

Criterii de care se va ţine seama la dispunerea măsurii sunt precizate expres în lege, şi anume:

a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;

d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;

e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.

1. Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor şcolare;

b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi (Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa);

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.

2. În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă, sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia/instanţa, poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea obligaţiilor dispuse iniţial.

Conform art.4 din lege, prin familie extinsă se înţelege: copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv, iar prin familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului.

Dacă fapta comisă prezintă un grad de pericol social ridicat, precum şi în cazul în care ulterior aplicării măsurilor deja expuse, minorul mai comite fapte prevăzute de legea penală, comisia/instanţa dispune, pe perioadă determinată, plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial. Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului. Din această categorie fac parte centrele de plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă.

Împrejurările care au stat la baza stabilirii acestor măsuri sunt verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Dacă s-au modificat împrejurările, este sesizată comisia/instanţa în vederea modificării/încetării măsurii (drept de sesizare au şi părinţii, reprezentanţii legali ai copilului sau chiar acesta).

Raportat la procedura de urmat în aceste cazuri, legea mai face unele precizări:

a) Este interzis a se da publicităţii orice date referitoare la săvârşirea unei astfel de fapte de către minorul care nu răspunde penal, inclusiv date privind identitatea acestuia;

b) Pe toată durata aplicării acestor măsuri, vor fi asigurate servicii specializate, pentru ai asista pe copii în procesul de reintegrare în societate;

c) Tipurile de servicii, precum şi standardele lor de asigurare se vor stabili prin Hotărâre de Guvern.

În cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, operează tot o prezumţie a lipsei discernământului, dar această prezumţie poate fi răsturnată prin dovada contrară, adică prin proba existenţei discernământului. Existenţa discernământului se stabileşte pe baza concluziei unei expertize de specialitate şi ea se raportează întotdeauna la fapta concretă. De aceea, este posibil ca, în ipoteza comiterii de către minor a mai multor fapte prevăzute de legea penală, în raport cu unele să se constate prezenţa discernământului iar în raport cu altele să se stabilească absenţa acestuia.

În fine, în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, operează o prezumţie în sensul existenţei discernământului. Aceasta nu înseamnă că vinovăţia minorului aflat în această situaţie nu ar putea fi înlăturată în temeiul beţiei sau iresponsabilităţii, la fel cum se întâmplă şi în cazul majorului.

În ipoteza în care minorul a început comiterea unei infracţiuni cu durată de consumare înainte de împlinirea vârstei de 14 ani şi a continuat, cu discernământ, comiterea faptei după acest moment, el va răspunde numai pentru actele săvârşite după împlinirea vârstei de 14 ani. Face excepţie infracţiunea progresivă în cazul căreia, pentru angajarea răspunderii penale a minorului este necesar ca acţiunea să fi fost comisă în perioada în care a acţionat cu discernământ.

Afla mai multe informatii accesand pagina Avocat drept penal Iasi.