Recunoasterea Hotararilor Penale » Întreabă Avocat

Recunoasterea hotararilor penale

Ciupitu Marius a întrebat 1 an în urmă

Recunoasterea hotararilor penale

 

Buna ziua, Am fost chemat in instanta in calitate de intimat,intr-un dosar cu obiectul:

Recunoasterea hotararilor penale sau ale altor acte judiciare straine (Legea 302/2004).

Din experienta dvs,ce ar putea fi?

Multumesc mult

 

Raspuns:

Buna ziua,

Studiati dosarul la arhiva instantei, ulterior stabiliti strategia in functie de obiectul dosarului si de inscrisurile depuse.

Regasiti mai jos informatii despre 

Recunoasterea hotararilor penale sau ale altor acte judiciare straine

 

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală

 Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală:

a) extrădarea;

b) predarea în baza unui mandat european de arestare;

c) transferul de proceduri în materie penală;

d) recunoașterea și executarea hotărârilor;

e) transferarea persoanelor condamnate;

f) asistența judiciară în materie penală;

g) alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

(2) Prezenta lege nu se aplică modalităților specifice de cooperare polițienească internațională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.

Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești

Recunoșterea ordonanțelor penale 

Dispoziții generale

ARTICOLUL 136

Domeniul de aplicare și înțelesul unor termeni sau expresii

(1) Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate. Dispozițiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor nereglementate prin tratatele internaționale. Dispozițiile capitolului III se aplică și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.

(2) În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) decădere - orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicție sau incapacitate;

b) act judiciar - actul care emană de la o autoritate judiciară competentă;

c) ordonanță penală străină - oricare dintre hotărârile prevăzute la art. 1 lit. g) din Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată prin Ordonanța Guvernului nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000, sau prevăzute în tratatele bilaterale încheiate de România ori stabilite pe bază de reciprocitate;

d) stat terț - statul care nu este membru al Uniunii Europene.

Competența autorităților române

(1) În ceea ce privește hotărârile date de către instanțele judecătorești ale statelor terțe și ordonanțele penale străine, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:

a) să primească cererea statului emitent de recunoaștere a hotărârii judecătorești în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum și cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România;

b) să primească cererea de luare a unei măsuri preventive în cazul în care persoana condamnată se află în România;

c) atunci când recunoașterea se face în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent, anterior sau ulterior primirii cererii menționate la lit. a) sau b), în special următoarele documente și informații:

(i) un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetățenie română sau că beneficiază în România de un drept de ședere permanentă;

(ii) dispozițiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în statul emitent constituie infracțiuni potrivit legii române;

(iii) informații cu privire la liberarea condiționată și prescripția executării pedepsei;

(iv) o declarație conținând informațiile prevăzute la art. 138;

d) în afară de cazul în care statul emitent a indicat că nu este de acord ca hotărârea judecătorească sau ordonanța penală dată împotriva unui cetățean român sau unui străin care beneficiază în România de un drept de ședere pe termen lung să fie executată în România, să solicite acestuia să comunice informațiile prevăzute la art. 138;

e) să efectueze controlul de regularitate și, dacă este cazul:

(i) să solicite transmiterea de documente și informații suplimentare;

(ii) să solicite declarația persoanei condamnate, în afară de cazul în care aceasta se află pe teritoriul României;

(iii) atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul României, iar hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, să solicite informații cu privire la dreptul persoanei condamnate de a face contestație sau de a exercita orice altă cale de atac, potrivit legii statului emitent;

f) să verifice domiciliul persoanei condamnate în străinătate, în vederea stabilirii autorității judiciare competente să soluționeze cererea menționată la lit. a) sau b);

g) să refuze inițierea procedurii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine, atunci când:

(i) România nu este statul de cetățenie ori statul pe teritoriul căruia persoana condamnată beneficiază de un drept de ședere permanentă;

(ii) la data primirii hotărârii judecătorești străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României;

(iii) statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. e) până la expirarea unui termen de maximum 120 de zile, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege;

h) să se consulte cu statul emitent ori de câte ori apreciază ca fiind necesar.

(2) În ceea ce privește hotărârile judecătorești sau ordonanțele penale date de către autoritățile judiciare române, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:

a) să primească cererea statului de executare sau a persoanei față de care s-a dat hotărârea judecătorească sau ordonanța penală străină, de recunoaștere a acesteia în vederea executării pedepsei aplicate în România ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz;

b) să transmită înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138, precum și orice alte informații suplimentare solicitate de statul de executare;

c) să solicite statului de executare un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetățenia acestuia sau că trăiește pe teritoriul său, precum și:

(i) declarația autorității competente cu privire la transferarea persoanei condamnate;

(ii) dispozițiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în România constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare;

(iii) informații cu privire la amnistie, grațiere, liberare condiționată și prescripția executării pedepsei;

(iv) o declarație cu privire la procedura aplicabilă hotărârii judecătorești române;

d) să întocmească, la solicitarea, după caz, a instanței judecătorești sau a organului de urmărire penală, pe baza înscrisurilor și informațiilor prevăzute la art. 138:

(i) cererea de recunoaștere și executare pe teritoriul unui stat terț a hotărârii judecătorești sau a ordonanței penale și să comunice autorității judiciare române solicitante decizia statului de executare;

(ii) cererea de luare de măsuri preventive împotriva persoanei condamnate atunci când aceasta se află pe teritoriul statului de executare;

e) să suspende procedura până la îndeplinirea condiției prevăzute la art. 148 alin. (5) lit. b);

f) să se consulte cu statul de executare ori de câte ori apreciază ca fiind necesar.

(3) Administrația Națională a Penitenciarelor:

a) informează persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, cărora li se poate aplica prezentul titlu, cu privire la dreptul acestora de a solicita transferarea în statul de executare;

b) informează judecătorul de supraveghere a privării de libertate și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției cu privire la persoanele condamnate cărora li se pot aplica dispozițiile prezentului titlu și cărora li s-a aplicat măsura expulzării prin hotărârea judecătorească de condamnare;

c) asigură predarea, sub escortă, a persoanelor condamnate aflate în penitenciarele din România, față de care s-a dispus transferarea în statul de executare sau care au fost returnate potrivit lit. f);

d) informează direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, instanța de executare și instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere cu privire la data predării persoanei condamnate autorităților statului de executare;

e) după primirea în penitenciar a persoanei condamnate în străinătate, informează direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției:

(i) cu privire la locul de deținere, regimul de executare stabilit și măsurile luate, dacă este cazul;

(ii) atunci când persoana condamnată a evadat și nu a fost posibilă prinderea sa;

f) asigură preluarea, la data aducerii în țară, și ținerea într-un penitenciar, până la retrimiterea în statul de executare ori până la comunicarea deciziei de punere în libertate, a unei persoane transferate din România în statul de executare, care a fost readusă în țară în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătorești române;

g) la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanța de judecată în cazul liberării condiționate, precum și la orice altă dată hotărâtă de autoritățile judiciare competente în situațiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiției și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră punerea în libertate a persoanelor transferate în România în vederea executării pedepsei, indiferent de infracțiunea săvârșită. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează direcția de specialitate a Ministerului Justiției dacă, în termenul prevăzut la art. 169 lit. c), persoana eliberată a părăsit teritoriul României;

h) în cazul liberării condiționate ori grațierii restului rămas neexecutat din pedeapsă, comunică direcției de specialitate din Ministerul Justiției numărul de zile rămase de executat;

i) asigură, la momentul aducerii în țară, preluarea persoanelor transferate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(4) Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române asigură:

a) transferarea, sub escortă, din statul emitent în România a persoanelor condamnate în străinătate;

b) preluarea din străinătate, sub escortă, a persoanelor condamnate, anterior transferate, față de care s-a dispus aducerea în România în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătorești, în afară de cazul în care sarcina aducerii în țară revine statului de executare.

(5) Ministerul Afacerilor Externe asigură, prin oficiile consulare, luarea declarației persoanei condamnate aflate în executarea unei pedepse la detențiunea pe viață sau cu închisoarea ori a unei măsuri privative de libertate, pe teritoriul statului emitent, pe care o transmite direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Înscrisuri și informații

În vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor judecătorești sau a ordonanțelor penale străine sunt necesare, după caz, următoarele înscrisuri și informații:

a) numele, prenumele, pseudonimul, aliasul folosit, numai în cazul cunoașterii acestora, precum și sexul, cetățenia, numărul cărții de identitate sau al pașaportului, data și locul nașterii, fotografia, ultima adresă sau reședință cunoscută, limbile pe care persoana le înțelege;

b) informații despre legăturile familiale, sociale sau profesionale pe care le are în România;

c) durata totală a pedepsei, data începerii executării pedepsei, data la care pedeapsa ar fi executată în întregime sau ar urma să fie considerată ca executată, perioada deja executată, dacă este cazul, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent;

d) informații cu privire la liberarea condiționată sau anticipată, după caz;

e) o copie, certificată pentru conformitate, după caz, a ordonanței penale sau a hotărârii judecătorești date în primă instanță și, dacă este cazul, în exercitarea căilor de atac;

f) dispozițiile legale aplicabile;

g) în afară de cazul în care persoana condamnată se află în România, declarația persoanei condamnate față de cererea de executare într-un penitenciar sau unitate sanitară din România a pedepsei aplicate de statul emitent;

h) dacă este cazul, orice expertiză, raport ori alte acte medicale care să ateste starea fizică și mintală a persoanei condamnate, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului emitent și eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în România, precum și, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială;

i) informații cu privire la posibilitatea exercitării de către persoana condamnată, după transferarea sa, a unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare;

j) în cazul hotărârilor judecătorești date în lipsă, atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul statului emitent, informații cu privire la dreptul persoanei de a exercita o cale de atac care are drept efect reexaminarea cauzei în prezența sa.

Legea care guvernează executarea și efectele transferării executării pedepsei

(1) În situația în care România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competența instanței române ori de câte ori:

a) cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești este retrasă mai înainte ca statul de executare să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

b) statul de executare refuză să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

c) statul de executare renunță în mod expres la dreptul său de executare;

d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat și nu a fost găsită pe teritoriul său;

e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.

(2) Competența judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum și hotărârea prin care instanța română competentă a soluționat respectiva cale de atac se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției în vederea informării statului de executare.

(3) În situația în care România este stat emitent, atunci când statul de executare a comunicat decizia de a nu pune în executare ori de a înceta executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate ca urmare a aplicării amnistiei sau grațierii, instanța română competentă face mențiune despre aceasta în Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor penale.

(4) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat emitent, când intervine după transferarea persoanei condamnate sau după delegarea executării pedepsei, se face de către un judecător de la instanța de executare. Decizia de aplicare a amnistiei sau a grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului de executare.

(5) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanța de executare sau, când persoana condamnată este deținută, de la instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Decizia de aplicare a amnistiei sau grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului emitent.

Condiții pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine

(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

(2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când:

a) recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;

b) hotărârea judecătorească se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun;

c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;

d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;

f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;

h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;

j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;

k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 140 alin. (1).

(4) În cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoașterea, instanța poate dispune fie recunoașterea hotărârii judecătorești străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităților judiciare române.

(5) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.


Adaugă răspuns

6
+
2
=