Declaratie venit Youtube
21 iunie 2019Rog ajutor juridic - accident rutier
21 iunie 2019Munca in Mexic din Romania
Buna ziua, Prezint urmatoarea speta: Persoana fizica de cetatenie romana cu domiciliul de rezidenta si fiscal in Romania (Bucuresti) doreste sa lucreze la o companie din Mexic care nu are prezenta in Romania (sediu, angajati,nimic).
Persoana fizica ar urma sa lucreze de acasa. Isi poate gestiona singura programul, natura muncii este impusa de companie si are caracter repetitiv.
Se poate angaja la compania respectiva cu CIM? Ar fi recunoscuta vechimea in munca?
Daca nu se poate cu CIM, care ar fi o forma legala de munca, alta decat infiintare SRL sau PFA?
Venitul incasat ar fi impozitabil atat in Mexic cat si Romania?
Raspuns
Munca in Mexic din Romania
Buna ziua,
Din pacate timpul nu ne permite sa facem analize complexe online, regasiti mai jos Actul Internațional privind
Convenția între România și Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital din 20.07.2000
În vigoare de la 15 august 2001
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 10 iulie 2001. Formă aplicabilă la 21 iunie 2019.
România și Statele Unite Mexicane, în scopul de a promova și de a întări relațiile economice dintre cele două țări, au convenit următoarele:
ARTICOLUL 1 Persoane vizate Prezenta convenție se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
ARTICOLUL 2 Impozite vizate 1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit și pe capital stabilite în numele fiecărui stat contractant sau subdiviziunilor sale politice, al entităților sale locale ori al unităților sale administrativ-teritoriale, indiferent de modul în care sunt percepute.
- Sunt considerate impozite pe venit și pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total ori pe elementele de venit sau de capital, inclusiv impozitele pe câștigurile provenite din înstrăinarea proprietății mobiliare sau imobiliare, precum și impozitele asupra creșterii capitalului.
- Impozitele existente asupra cărora se va aplica prezenta convenție sunt:
- a) în cazul României:
(i) impozitul pe venit;
(ii) impozitul pe profit;
(iii) impozitul pe veniturile din activități agricole
(denumite în continuare impozit român);
- b) în cazul Mexicului:
(i) impozitul federal pe venit
(denumit în continuare impozit mexican).
- Convenția se aplică, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esență similare care sunt stabilite după data semnării acestei convenții, în plus sau în locul impozitelor existente. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc despre orice modificări importante aduse în legislațiile lor fiscale respective.
ARTICOLUL 3 Definiții generale 1. În sensul prezentei convenții, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:
- a) termenul România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicție;
- b) termenul Mexic înseamnă Statele Unite Mexicane; când se folosește în sens geografic înseamnă teritoriul Statelor Unite Mexicane cuprinzând: părțile componente ale federației; insulele, incluzând recifele și stâncile marine ale mărilor adiacente; insulele Guadelupe și Reviliagigedo; platforma continentală și fundul marin și soclul submarin al insulelor, stâncilor și recifelor; apele mărilor teritoriale și maritime interioare și dincolo de acestea, zonele asupra cărora, conform dreptului internațional, Mexicul poate exercita drepturi suverane de exploatare și explorare a resurselor naturale ale fundului marin, subsolului și apelor supraiacente; și spațiul aerian situat peste teritoriul național în limitele și în condițiile care sunt stabilite în chiar dreptul internațional;
- c) expresiile un stat contractant și celălalt stat contractant înseamnă România sau Mexic, după cum cere contextul;
- d) termenul persoană include o persoană fizică, o societate sau orice altă asociere de persoane;
- e) termenul societate înseamnă orice persoană juridică sau orice altă entitate care este considerată persoană juridică în scopul impozitării;
- f) expresiile întreprindere a unui stat contractant și întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant și o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;
- g) termenul național înseamnă:
(i) toate persoanele fizice având cetățenia română, în cazul României, și naționalitatea mexicană, în cazul Mexicului; și
(ii) toate persoanele juridice, societățile de persoane și asociațiile având statutul în conformitate cu legislația în vigoare într-un stat contractant;
- h) expresia transport internațional înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau o aeronavă, exploatate de o întreprindere a unui stat contractant, cu excepția cazului în care nava sau aeronava este exploatată numai între locuri situate în celălalt stat contractant;
- i) expresia autoritate competentă înseamnă:
(i) în cazul României, ministrul finanțelor sau reprezentantul său autorizat; și
(ii) în cazul Mexicului, Secretariatul de Finanțe și Credit Public.
- În ceea ce privește aplicarea acestei convenții de către un stat contractant, orice termen care nu este altfel definit în convenție va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înțelesul pe care îl are în cadrul legislației acestui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenție se aplică.
ARTICOLUL 4 Rezident 1. În sensul prezentei convenții expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit legislației acelui stat, este supusă impunerii datorită domiciliului său, rezidenței sale, locului de conducere sau oricărui alt criteriu de natură similară. Totuși această expresie nu include o persoană care este supusă impozitării în acel stat numai pentru faptul că realizează venituri din surse aflate în acel stat.
- Când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, atunci statutul său va fi determinat după cum urmează:
- a) această persoană va fi considerată rezidentă a statului contractant în care are o locuință permanentă la dispoziția sa; dacă dispune de o locuință permanentă la dispoziția sa în ambele state contractante, va fi considerată rezidentă a statului contractant cu care legăturile sale personale și economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);
- b) dacă statul contractant în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuință permanentă la dispoziția sa în nici unul dintre statele contractante, ea va fi considerată rezidentă a statului în care locuiește în mod obișnuit;
- c) dacă această persoană locuiește în mod obișnuit în ambele state contractante sau nu locuiește în nici unul dintre ele, ea va fi considerată rezidentă a statului contractant al cărui național este;
- d) în orice altă situație autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.
- Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă a statului contractant în care se află locul conducerii sale efective.
ARTICOLUL 5 Sediu permanent 1. În sensul prezentei convenții, expresia sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri prin care o întreprindere își desfășoară în întregime sau în parte activitatea.
- Expresia sediu permanent include îndeosebi:
- a) un loc de conducere;
- b) o sucursală;
- c) un birou;
- d) o uzină;
- e) un atelier;
- f) o mină, un puț petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale;
- g) o fermă agricolă, de creștere a animalelor sau piscicolă.
- Expresia sediu permanent cuprinde, de asemenea, un șantier sau o construcție ori un proiect de instalare sau de montaj ori activitățile de supraveghere în legătură cu acestea, dar numai atunci când asemenea șantier, construcție, proiect sau activitate continuă pentru o perioadă mai mare de 6 luni.
- Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia sediu permanent se consideră că nu include:
- a) folosirea de instalații numai în scopul depozitării, expunerii sau al livrării de produse ori de mărfuri aparținând întreprinderii;
- b) menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii sau al livrării;
- c) menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;
- d) vânzarea de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii, expuse în cadrul unui târg sau al unei expoziții temporare ocazionale, după închiderea târgului sau a expoziției menționate;
- e) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de produse sau de mărfuri ori al colectării de informații pentru întreprindere;
- f) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul de a face publicitate, de a furniza informații, de a face investigații științifice, de a pregăti acordarea de împrumuturi sau de a dezvolta alte activități care au un caracter pregătitor sau auxiliar, numai dacă aceste activități se exercită pentru întreprindere;
- g) menținerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare de activități menționate la subparagrafele a)-f), cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.
- Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, atunci când o persoană - alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 7 - desfășoară activitatea în numele unei întreprinderi, are și exercită în mod obișnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele unei asemenea întreprinderi, se va considera că această întreprindere are un sediu permanent în acest stat menționat, pentru activitățile exercitate în numele întreprinderii de această persoană, cu excepția cazului în care activitățile acestei persoane sunt limitate la cele menționate la paragraful 4 și când, chiar dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu va face din acest loc fix de afaceri un sediu permanent în sensul prevederilor acestui paragraf.
- Independent de prevederile prezentului articol, se consideră că o întreprindere de asigurări a unui stat contractant, cu excepția reasigurărilor, are un sediu permanent în celălalt stat dacă încasează prime pe teritoriul celuilalt stat sau asigură riscuri situate acolo, prin intermediul unei persoane, alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului următor.
- O întreprindere nu va fi considerată că are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul că aceasta exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar general sau prin orice alt agent cu statut independent, atunci când aceste persoane acționează în cadrul activității lor obișnuite și când în relațiile lor comerciale sau financiare cu acea întreprindere nu sunt condiții acceptate sau impuse care diferă de acelea care sunt acordate agenților cu statut independent.
- Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau care exercită activitatea de afaceri în celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăți un sediu permanent al celeilalte.
ARTICOLUL 6 Venituri din proprietăți imobiliare 1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăți imobiliare (inclusiv venitul din agricultură sau din exploatări forestiere) situate în celălalt stat contractant pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Expresia proprietăți imobiliare are înțelesul care este atribuit de legislația statului contractant în care proprietățile în cauză sunt situate. Expresia include în orice caz toate accesoriile proprietății imobiliare, inventarul viu și echipamentul utilizat în agricultură și exploatări forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăților imobiliare și drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor și a altor resurse naturale; navele, ambarcațiunile și aeronavele nu vor fi considerate proprietăți imobiliare.
- Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor în sumă fixă sau variabilă obținute din utilizarea directă, din închirierea sau din exploatarea în orice altă formă a proprietăților imobiliare.
- Prevederile paragrafelor 1 și 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind din proprietăți imobiliare ale unei întreprinderi și veniturilor din proprietăți imobiliare utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.
ARTICOLUL 7 Profiturile întreprinderii 1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat, în afară de cazul în care întreprinderea exercită sau a exercitat activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercită sau a exercitat activitatea sa în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi supuse impunerii în celălalt stat, dar numai acea parte care este atribuibilă:
- a) acelui sediu permanent; sau
- b) vânzărilor în celălalt stat de produse sau de mărfuri identice sau similare cu cele vândute prin acel sediu permanent.
- Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant exercită sau a exercitat activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, atunci se atribuie, în fiecare stat contractant, acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată, exercitând activități identice sau similare în condiții identice ori similare și tratând cu toată independența cu întreprinderea al cărei sediu permanent este. Dacă întreprinderea desfășoară activitatea sa în acest mod, profiturile acesteia pot fi supuse impunerii în celălalt stat contractant, dar numai în măsura în care sunt atribuibile acelui sediu permanent.
- La determinarea profiturilor unui sediu permanent vor fi admise la scădere cheltuielile care sunt efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare efectuate, chiar dacă s-au efectuat în statul în care se află situat sediul permanent sau în altă parte. Totuși nu vor fi admise la scădere plățile pe care le face sediul permanent (care nu ar fi făcute ca restituire a cheltuielilor efective) către sediul central al întreprinderii sau alte sedii ale acesteia, sub formă de redevențe, onorarii sau alte plăți similare primite pentru dreptul de folosire a patentelor sau altor drepturi, cu titlu de comision pentru servicii de specialitate prestate sau pentru administrare ori, cu excepția societăților bancare, sub formă de dobânzi pentru împrumuturile bănești ale sediului permanent. Aceste prevederi se vor aplica potrivit legislației interne a statului contractant în care se află sediul permanent.
- În măsura în care într-un stat contractant se obișnuiește ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părți componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu va împiedica acel stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartiția uzuală; metoda de repartizare adoptată va trebui să fie totuși aceea prin care rezultatul obținut să fie în concordanță cu principiile enunțate în prezentul articol.
- Nici un profit nu se va atribui unui sediu permanent numai pentru simplul fapt că acest sediu permanent cumpără produse sau mărfuri pentru întreprindere.
- În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, profitul care se atribuie unui sediu permanent va fi determinat în fiecare an prin aceeași metodă, în afară de cazul în care există motive temeinice și suficiente de a se proceda altfel.
- Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole din prezenta convenție, prevederile acelor articole nu vor fi afectate de prevederile prezentului articol.
ARTICOLUL 8 Venituri din transporturi internaționale 1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant obținute din exploatarea în trafic internațional a navelor sau a aeronavelor, pot fi supuse impunerii numai în acest stat contractant.
- Profiturile la care se referă paragraful 1 nu cuprind profiturile care se obțin din exploatarea hotelieră ori dintr-o activitate de transport distinctă de exploatarea navelor sau a aeronavelor în trafic internațional.
- În sensul prezentului articol, profiturile obținute din exploatarea navelor sau aeronavelor în trafic internațional cuprind:
- a) veniturile obținute din închirierea ca navă nudă a navelor sau aeronavelor exploatate în trafic internațional; și
- b) veniturile obținute din folosirea sau din închirierea containerelor (inclusiv a remorcilor folosite pentru transportul containerelor) utilizate în transportul bunurilor sau mărfurilor, din sume primite pentru stalii, atunci când plățile pentru asemenea închiriere, folosire sau stalii, după caz, sunt legate de exploatarea navelor sau aeronavelor în trafic internațional.
- Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profiturilor obținute din participarea la o exploatare în comun sau la o agenție internațională de transporturi.
ARTICOLUL 9 Întreprinderi asociate 1. Când:
- a) o întreprindere a unui stat contractant participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau
- b) aceleași persoane participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant și al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant și, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relațiile lor financiare sau comerciale prin condiții acceptate sau impuse, care diferă de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile, care fără aceste condiții ar fi fost obținute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obținute în fapt datorită acestor condiții, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi și impuse în consecință.
- Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi aparținând acelui stat, și impune în consecință, profiturile asupra cărora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în celălalt stat și profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menționat, dacă condițiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, autoritatea competentă a celuilalt stat, când a hotărât includerea va proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri. La efectuarea unor astfel de modificări se va ține seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții și, când este necesar, autoritățile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc.
- Prevederile paragrafului 2 nu se vor aplica în caz de fraudă, culpă sau neglijență.
ARTICOLUL 10 Dividende 1. Dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi supuse impunerii în celălalt stat dacă rezidentul este beneficiarul efectiv al acestora.
- Aceste dividende pot fi, de asemenea, supuse impunerii în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende potrivit legislației acelui stat. Totuși, dacă beneficiarul efectiv al dividendelor este un rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși 10% din suma brută a dividendelor. Prezentul paragraf nu afectează impunerea societății în ceea ce privește profiturile din care se plătesc dividendele.
- Termenul dividende folosit în acest articol înseamnă veniturile provenind din acțiuni, din drepturile de folosință, din părți miniere, din părți de fondator sau alte drepturi, cu excepția titlurilor de creanță, care permit participarea la profituri, precum și veniturile din alte părți sociale care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația fiscală a statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor.
- Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant în care societatea plătitoare de dividende este rezidentă, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfășoară ori a desfășurat în celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, de care participarea generatoare de dividende este efectiv legată. În această situație se vor aplica prevederile art. 7 sau 14, după caz.
- Un stat contractant nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de o societate care nu este un rezident al acestui stat, cu excepția cazului în care dividendele sunt plătite unui rezident al celuilalt stat sau când participarea generatoare de dividende este efectiv legată de un sediu permanent ori de o bază fixă situată în celălalt stat, nici să supună profiturile nedistribuite ale societății unui impozit asupra profiturilor nedistribuite, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă, în întregime sau în parte, profituri sau venituri provenind din celălalt stat.
ARTICOLUL 11 Dobânzi 1. Dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Totuși aceste dobânzi pot fi, de asemenea, supuse impunerii în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul dobânzilor este beneficiarul efectiv al acestora, impozitul astfel stabilit nu va depăși 15% din suma brută a dobânzilor.
- Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile menționate la paragraful 1 pot fi supuse impunerii numai în statul contractant în care este rezident beneficiarul efectiv al dobânzilor, când:
- a) beneficiarul efectiv este guvernul unuia dintre statele contractante, una dintre subdiviziunile sale politice, una dintre autoritățile sale locale, una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale sau Banca Națională a României ori Banca Mexicului;
- b) dobânzile provenite din România și plătite pentru împrumuturi sau credite cu termene nu mai mici de 3 ani, care sunt acordate, garantate sau asigurate de Banco Nacional de Comercio Exterior - S.N.C., Nacional Financiera - S.N.C., Banco Nacional de Obras y Servicios - S.N.C. sau de alte instituții al căror capital este în totalitate proprietatea Guvernului Mexicului, a uneia dintre subdiviziunile sale politice ori a uneia dintre autoritățile sale locale desemnate de autoritățile competente ale statelor contractante printr-un acord amiabil;
- c) dobânzile provenite din Mexic și plătite pentru împrumuturi sau credite cu termene nu mai mici de 3 ani, care sunt acordate, garantate sau asigurate de Banca de Export-Import a României (Eximbank) sau de alte instituții al căror capital este în totalitate proprietatea Guvernului României ori a uneia dintre unitățile sale administrativ-teritoriale desemnate de autoritățile competente ale statelor contractante printr-un acord amiabil.
- Termenul dobânzi, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile din creanțe de orice natură, însoțite sau neînsoțite de garanții ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului, și în special veniturile din efecte publice, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv primele și premiile legate de asemenea titluri, precum și orice alte venituri asimilate veniturilor din sume împrumutate potrivit legislației fiscale a statului din care provin dobânzile. Penalitățile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.
- Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, rezident al unui stat contractant, desfășoară în celălalt stat contractant din care provin dobânzile o activitate de afaceri printr-un sediu permanent situat în celălalt stat sau prestează profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, de care creanța generatoare de dobânzi este efectiv legată. În această situație se vor aplica prevederile art. 7 sau 14, după caz.
- Dobânzile se consideră că provin dintr-un stat contractant când plătitorul este însuși acest stat, una dintre subdiviziunile sale politice, una dintre entitățile sale locale, una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale sau un rezident al acestui stat. Totuși, când debitorul dobânzilor, fie că este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat un sediu permanent sau o bază fixă și suportă aceste dobânzi, acestea vor fi considerate că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
- Când, datorită relațiilor speciale dintre debitor și beneficiarul efectiv al dobânzilor sau între ambii și o altă persoană, suma dobânzilor plătite depășește suma care s-ar fi convenit între debitor și beneficiarul efectiv al dobânzilor în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol nu se aplică decât la această ultimă sumă menționată. În acest caz partea excedentară a plăților va putea fi supusă impunerii potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.
- Prevederile prezentului articol nu vor fi aplicabile când creanța pentru care se plătesc dobânzile s-a stabilit sau s-a acordat în principal cu scopul de a se obține avantaje conform acestui articol.
ARTICOLUL 12 Redevențe 1. Redevențele provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Totuși aceste redevențe pot fi, de asemenea, supuse impunerii în statul contractant din care provin și potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul redevențelor este beneficiarul efectiv al acestora, impozitul astfel stabilit nu poate să depășească 15% din suma brută a redevențelor.
- Termenul redevențe folosit în prezentul articol înseamnă plăți de orice natură primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf și înregistrărilor pe pelicule sau benzi magnetice ori alte moduri de reproducere folosite în radio și televiziune, transmisiilor prin satelit ori cablu sau prin oricare alt mijloc electronic folosit pentru emisiunile destinate publicului, orice patent, marcă de fabrică sau de comerț, desen ori model, plan, formulă sau procedeu de fabricație secret, precum și pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza orice echipament industrial, comercial ori științific și pentru informații referitoare la experiența în domeniul industrial, comercial sau științific. Termenul redevențe include, de asemenea, câștigurile provenite din înstrăinarea oricăruia dintre aceste bunuri sau drepturi care sunt legate de productivitatea sau folosirea acestora.
- Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevențelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin redevențele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau prestează profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, de care dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevențele este efectiv legată. În această situație se vor aplica prevederile art. 7 sau 14, după caz.
- Redevențele vor fi considerate că provin dintr-un stat contractant când plătitorul este însuși acest stat, una dintre subdiviziunile sale politice, una dintre entitățile sale locale, una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale sau un rezident al acestui stat. Totuși, când plătitorul redevențelor, fie că este sau nu este rezident al unui stat, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă de care este legată obligația de a plăti redevențele și aceste redevențe sunt suportate de un asemenea sediu permanent sau bază fixă, aceste redevențe sunt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
- Când, datorită relațiilor speciale existente între debitorul și beneficiarul efectiv al redevențelor sau între ambii și o altă persoană, suma redevențelor, avându-se în vedere utilizarea, dreptul sau informația pentru care sunt plătite, depășește suma care ar fi fost convenită între debitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol nu se aplică decât la această ultimă sumă menționată. În acest caz partea excedentară a plăților va putea fi supusă impunerii potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.
- Prevederile prezentului articol nu vor fi aplicabile când dreptul sau bunul pentru care se plătesc redevențele s-a stabilit sau s-a acordat în principal cu scopul de a se obține avantaje conform acestui articol.
ARTICOLUL 13 Câștiguri de capital 1. Câștigurile pe care un rezident al unui stat contractant le obține din înstrăinarea proprietății imobiliare, astfel cum este definită la art. 6, situată în celălalt stat contractant, pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Câștigurile provenind din înstrăinarea proprietății mobiliare făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a proprietății mobiliare ținând de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câștigurile provenind din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acelei baze fixe, pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Câștigurile provenind din înstrăinarea acțiunilor care reprezintă capitalul unei societăți, a cărui valoare provine în principal, direct sau indirect, din proprietăți imobiliare situate într-un stat contractant sau din drepturi legate de astfel de proprietăți imobiliare, pot fi supuse impunerii numai în acest stat contractant.
- În plus față de câștigurile ce pot fi supuse impunerii în conformitate cu prevederile paragrafelor anterioare ale prezentului articol, câștigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea acțiunilor, participațiilor sau altor drepturi de capital ale unei societăți rezidente a celuilalt stat contractant pot fi supuse impunerii în celălalt stat contractant când primitorul câștigului a deținut, direct sau indirect, într-o perioadă de 12 luni anterioare înstrăinării, o participație de cel puțin 20% la capitalul acestei societăți.
- Câștigurile provenind din înstrăinarea navelor sau a aeronavelor exploatate în trafic internațional sau a proprietății mobiliare folosite la exploatarea acestor nave sau aeronave pot fi supuse impunerii în statul contractant al cărui rezident este întreprinderea.
- Câștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor sau drepturilor la care se referă paragraful 3 al art. 12 vor fi supuse impunerii potrivit prevederilor acestui articol.
- Câștigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menționate în paragrafele anterioare ale prezentului articol, pot fi supuse impunerii numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează.
ARTICOLUL 14 Profesii independente 1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii independente sau a altor activități cu caracter independent pot fi supuse impunerii numai în acest stat contractant. Totuși aceste venituri pot fi, de asemenea, supuse impunerii în celălalt stat contractant, dacă:
- a) rezidentul, fiind o persoană fizică, este prezent în celălalt stat o perioadă sau perioade care depășesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni care începe sau se termină în anul fiscal considerat; sau
- b) rezidentul are în mod obișnuit la dispoziția sa o bază fixă în celălalt stat pentru realizarea activităților sale, dar numai pentru veniturile atribuibile activităților realizate în celălalt stat.
- Expresia profesii independente cuprinde în special activitățile independente de ordin științific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum și exercitarea independentă a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist și contabil.
ARTICOLUL 15 Profesii dependente 1. Sub rezerva prevederilor art. 16, 18 și 19, salariile și alte remunerații similare obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată pot fi supuse impunerii numai în acest stat, în afară de cazul în care activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant, remunerațiile primite în acest mod pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Independent de prevederile paragrafului 1, remunerațiile obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată exercitată în celălalt stat contractant pot fi supuse impunerii numai în primul stat menționat, dacă:
- a) beneficiarul nu este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni care începe sau se termină în anul fiscal considerat;
- b) remunerațiile se plătesc pentru o persoană sau în numele unei persoane care angajează și care nu este un rezident al celuilalt stat; și
- c) remunerațiile nu se suportă de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.
- Independent de prevederile precedente ale prezentului articol, remunerațiile primite pentru o activitate salariată exercitată la bordul unei nave sau aeronave exploatate în trafic internațional de o întreprindere rezidentă a unui stat contractant pot fi supuse impunerii în acest stat contractant.
ARTICOLUL 16 Remunerațiile membrilor consiliului de administrație Tantiemele, jetoanele de prezență și alte plăți similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitatea sa de membru al consiliului de administrație sau de supraveghere ori în calitatea sa de administrator sau comisar al unei societăți care este rezidentă a celuilalt stat contractant pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
ARTICOLUL 17 Artiști și sportivi 1. Independent de prevederile art. 14 și 15, veniturile obținute de un rezident al unui stat contractant din exercitarea activității personale în celălalt stat contractant în calitate de artist de spectacol, cum sunt: artiștii de teatru, de film, de radio și televiziune ori ca interpreți muzicali, sau ca sportivi, pot fi supuse impunerii în celălalt stat. Când un artist de spectacol sau un sportiv, rezident al unui stat contractant, obține din celălalt stat contractant venituri provenite din activitățile personale legate de notorietatea sa ca artist de spectacol sau ca sportiv, desfășurate în celălalt stat contractant, pot fi supuse impunerii în celălalt stat.
- Independent de prevederile art. 7, 14 și 15, când veniturile în legătură cu activitățile personale desfășurate de un artist de spectacol sau un sportiv, în calitatea sa, nu revin artistului de spectacol sau sportivului, ci unei alte persoane, acele venituri pot fi supuse impunerii în statul contractant în care sunt exercitate activitățile artistului de spectacol sau ale sportivului.
- Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, veniturile pe care un artist sau un sportiv le obține din activitățile personale vor fi scutite de impozit în statul contractant în care sunt desfășurate aceste activități, atunci când activitățile sunt desfășurate în timpul unei vizite finanțate în mod substanțial de celălalt stat, de una dintre subdiviziunile sale politice, una dintre entitățile sale locale, una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale sau de o instituție publică, în cadrul unui schimb cultural între guvernele statelor contractante.
ARTICOLUL 18 Pensii Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile și alte remunerații similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru munca salariată desfășurată în trecut pot fi supuse impunerii numai în acest stat.
ARTICOLUL19
Funcții publice 1.
- a) Remunerațiile, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant, de una dintre subdiviziunile sale politice ori entitățile sale locale sau de una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat, subdiviziuni, entități sau unități, pot fi supuse impunerii numai în acest stat.
- b) Totuși aceste remunerații pot fi supuse impunerii numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sunt prestate în acest stat contractant și persoana fizică este un rezident al acestui stat, care:
(i) posedă cetățenia în cazul României sau naționalitatea în cazul Mexicului; sau
(ii) nu a devenit rezident al acestui stat numai în scopul prestării serviciilor.
- a) Pensiile plătite de un stat contractant sau de una dintre subdiviziunile sale politice, entitățile sale locale sau una dintre unitățile sale administrativ-teritoriale, direct sau din fonduri constituite, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat, subdiviziuni, entități sau unități, pot fi supuse impunerii numai în acest stat.
- b) Totuși aceste pensii pot fi supuse impunerii numai în celălalt stat contractant, dacă persoana fizică devine un rezident și un cetățean în cazul României sau devine un rezident și un național în cazul Mexicului.
- Prevederile art. 15, 16 și 18 se aplică remunerațiilor și pensiilor plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfășurată de un stat contractant sau de o subdiviziune politică, entitate locală ori unitate administrativ-teritorială a acestuia.
ARTICOLUL 20 Studenți și practicanți Sumele pe care le primește pentru acoperirea cheltuielilor sale de întreținere, educare sau formare un student sau un practicant care este sau a fost imediat înainte de sosirea sa într-un stat contractant rezident al celuilalt stat contractant și care este prezent în primul stat menționat numai în scopul educării sau pregătirii sale nu pot fi supuse impunerii în acest stat contractant pentru o perioadă de până la 6 ani de la primul an de studiu, atunci când acestea provin din surse situate în afara acestui stat.
ARTICOLUL 21 Profesori și cercetători O persoană fizică, care este sau a fost imediat înainte de sosirea sa într-un stat contractant rezident al celuilalt stat contractant și care, la invitația unei universități sau altei instituții educaționale similare care este recunoscută ca instituție cu scop nonprofit de guvernul celuilalt stat, vizitează celălalt stat numai în scopul de a preda sau de a cerceta ori pentru ambele la astfel de instituții educaționale va fi scutită de impozit în celălalt stat pentru remunerația primită pentru astfel de activități, când aceasta provine din surse situate în afara acestui stat pentru o perioadă care nu depășește 2 ani socotiți de la data primei sosiri în celălalt stat.
ARTICOLUL 22 Capital 1. Capitalul constituit din proprietăți imobiliare, astfel cum sunt definite în paragraful 2 al art. 6, aparținând unui rezident al unui stat contractant și situat în celălalt stat contractant, poate fi supus impunerii în celălalt stat.
- Capitalul reprezentat de proprietăți mobiliare, făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau de proprietăți mobiliare aparținând unei baze fixe de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente ori de proprietăți mobiliare care sunt folosite sau transformate de o întreprindere a celuilalt stat contractant, poate fi impus în celălalt stat.
- Capitalul format din nave sau aeronave exploatate în trafic internațional, precum și proprietățile mobiliare ținând de exploatarea unor asemenea nave sau aeronave poate fi supus impunerii numai în statul contractant în care este rezidentă întreprinderea.
- Toate celelalte elemente de capital ale unui rezident al unui stat contractant pot fi supuse impunerii numai în acest stat.
ARTICOLUL 23 Alte venituri 1. Veniturile obținute de un rezident al unui stat contractant, care nu sunt tratate la articolele precedente ale prezentei convenții, pot fi supuse impunerii în statul contractant din care provin.
Prevederile paragrafului 1 nu se aplică veniturilor, altele decât cele provenind din proprietățile definite ca imobiliare în paragraful 2 al art. 6, dacă primitorul acestor venituri, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo sau exercită în celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, de care dreptul sau proprietatea pentru care sunt plătite veniturile este efectiv legată. În această situație se vor aplica prevederile art. 7 sau 14, după caz.
ARTICOLUL 24 Eliminarea dublei impuneri 1. Când un rezident al României realizează venituri sau deține capital care, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, pot fi impozitate în Mexic, România va acorda:
a) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în Mexic;
b) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe capital plătit în Mexic. Totuși această deducere nu va putea depăși în nici un caz acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă, după caz, venitului sau capitalului care poate fi impozitat în Mexic.
În cazul unui rezident al Mexicului, în conformitate cu prevederile și ținând seama de restricțiile prevăzute de legislația mexicană, în conformitate cu modificările survenite în această legislație, care nu afectează principiile generale, Mexicul va permite acestui rezident să crediteze din impozitul pe veniturile mexicane:
a) impozitul pe venit plătit în România de acest rezident sau în contul acestuia; și
b) în cazul unei societăți care deține cel puțin 10% din capitalul social al unei societăți rezidente în România și pentru care societatea menționată prima primește dividendele, impozitul pe venit plătit în România de societatea distribuitoare a dividendelor sau plătit în numele acesteia, pentru profiturile din care se plătesc dividendele.
ARTICOLUL 25 Nediscriminarea 1. Naționalii unui stat contractant nu vor fi supuși în celălalt stat contractant nici unei impozitări sau obligații legate de aceasta, care să fie diferită sau mai împovărătoare decât aceea la care sunt sau pot fi supuși naționalii celuilalt stat aflați în aceeași situație. Independent de prevederile art. 1, aceste prevederi se aplică de asemenea și cetățenilor, în cazul României, și naționalilor, în cazul Mexicului, chiar dacă nu sunt rezidenți ai nici unuia dintre state.
- Un stat contractant nu va supune nici unei impuneri un rezident al celuilalt stat contractant, prin includerea veniturilor deja impuse în celălalt stat contractant, după expirarea perioadei de prescripție stabilite de legislația sa națională.
- Un sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi supus impunerii în acest stat în condiții mai puțin favorabile decât întreprinderile celuilalt stat contractant care desfășoară aceleași activități. Această prevedere nu poate fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenților celuilalt stat contractant deducerile personale, înlesnirile și reducerile de impozite pe care le acordă propriilor rezidenți pe considerente privind statutul civil ori responsabilitățile familiale.
- Cu excepția cazului în care se aplică prevederile art. 9, ale paragrafului 7 al art. 11 și ale paragrafului 6 al art. 12, dobânzile, redevențele, precum și alte plăți făcute de o întreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în scopul determinării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleași condiții ca și cum ar fi fost plătite unui rezident al primului stat menționat. În mod similar orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant față de un rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinării capitalului impozabil al acestei întreprinderi, în aceleași condiții ca și când ar fi fost contractate față de un rezident al primului stat menționat.
- Întreprinderile unui stat contractant al căror capital este integral sau parțial deținut ori controlat în mod direct sau indirect de unul sau mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant nu vor fi supuse în primul stat contractant menționat nici unei impuneri sau obligații legate de aceasta, care să fie diferită sau mai împovărătoare decât impunerea și obligațiile legate de aceasta, la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menționat.
- Independent de prevederile art. 2, prevederile prezentului articol se aplică tuturor impozitelor de orice fel și de orice natură.
ARTICOLUL 26 Procedura amiabilă 1. Când o persoană consideră că măsurile luate de unul sau de ambele state contractante implică sau pot implica pentru ea o impunere care nu este conformă cu prevederile prezentei convenții, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislația internă a acestor state, să supună cazul său autorității competente a statului contractant al cărui rezident sau național este. Cazul trebuie prezentat în termen de 3 ani de la prima notificare a acțiunii din care rezultă o impunere contrară prevederilor convenției.
- Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamația îi pare întemeiată și dacă ea însăși nu este în măsură să ajungă la o soluționare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înțelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impuneri care nu este în conformitate cu prevederile convenției.
- Autoritățile competente ale statelor contractante se vor strădui să soluționeze dificultățile sau dubiile rezultate din interpretarea sau aplicarea prezentei convenții pe căi amiabile. De asemenea se vor putea consulta reciproc în legătură cu cazurile neprevăzute de prezenta convenție.
- Autoritățile competente ale statelor contractante vor putea comunica direct între ele, în scopul realizării unei înțelegeri, în sensul paragrafelor precedente.
- Când autoritățile competente ale statelor contractante nu pot rezolva, în conformitate cu paragrafele precedente ale prezentului articol, dificultățile sau dubiile apărute în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, cazul respectiv se poate prezenta arbitrajului dacă autoritățile competente și contribuabilii cad de acord asupra acestui lucru, cu condiția ca contribuabilii implicați să accepte în scris că se supun deciziei comisiei de arbitraj. Decizia comisiei de arbitraj pentru un caz particular va fi obligatorie în legătură cu acel caz pentru ambele state. Procedurile se vor stabili între ambele state prin intermediul unor note schimbate pe căi diplomatice.
- Independent de cele prevăzute în orice acord internațional în materie de comerț și investiții la care statele contractante sunt sau ar putea fi parte, orice controversă asupra unei măsuri adoptate de un stat contractant care se referă la oricare dintre impozitele cuprinse în art. 2 sau, în cazul nediscriminării, orice măsură fiscală adoptată de un stat contractant, inclusiv o controversă referitoare la aplicarea prezentei convenții, va trebui să fie rezolvată numai în conformitate cu prevederile convenției, cu condiția ca autoritățile competente ale statelor contractante să nu convină altfel.
ARTICOLUL 27 Asistența la încasare 1. Fiecare stat contractant va încerca să colecteze în numele celuilalt stat contractant impozitele și spezele stabilite în celălalt stat, ale căror colectare și plată au fost solicitate de primul stat menționat.
- În nici un caz prevederile prezentului articol nu pot fi interpretate în sensul de a impune statului solicitat obligația de a aplica unele măsuri care să nu fie autorizate de prevederile legale sau de reglementările unuia ori altuia dintre statele contractante sau de a lua măsuri contrare ordinii publice.
ARTICOLUL 28 Schimb de informații 1. Autoritățile competente ale statelor contractante vor face schimb de informații necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei convenții sau ale legislațiilor interne ale statelor contractante privitoare la impozitele stabilite de statele contractante, în măsura în care impunerea la care se referă nu este contrară prevederilor convenției. Schimbul de informații nu este limitat de prevederile art. 1. Informațiile obținute de un stat contractant vor fi tratate ca secrete în același mod ca și informațiile obținute conform prevederilor legislației interne a acestui stat și vor fi dezvăluite numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești și organelor administrative) însărcinate cu stabilirea sau încasarea impozitelor percepute în acest stat, cu procedurile declarative sau executive ori cu soluționarea contestațiilor în legătură cu aceste impozite. Asemenea persoane sau autorități vor folosi informația numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvălui informația în procedurile judecătorești sau în deciziile judiciare.
- Prevederile paragrafului 1 nu pot fi interpretate în nici un caz în sensul de a obliga un stat contractant:
- a) să adopte măsuri administrative contrare propriei legislații sau practicii administrative a acelui ori a celuilalt stat contractant;
- b) să furnizeze informații care nu pot fi obținute pe baza legislației proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui ori a celuilalt stat contractant; și
- c) să furnizeze informații care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu comercial ori informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
ARTICOLUL 29 Membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare Prevederile prezentei convenții nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare în conformitate cu principiile generale ale dreptului internațional sau în virtutea unor acorduri speciale.
ARTICOLUL 30 Intrarea în vigoare 1. Prezenta convenție va intra în vigoare la data la care statele contractante efectuează schimbul notelor diplomatice în care se face notificarea satisfacerii cerințelor necesare pentru intrarea în vigoare a acesteia. Convenția va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări.
- Convenția va produce efecte:
- a) în ceea ce privește impozitele reținute la sursă la veniturile impozabile realizate, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului următor datei la care aceasta intră în vigoare; și
- b) în ceea ce privește celelalte impozite, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului următor datei la care aceasta intră în vigoare.
ARTICOLUL 31 Denunțarea 1. Prezenta convenție va rămâne în vigoare până când va fi denunțată de unul dintre statele contractante. Oricare dintre statele contractante poate denunța convenția, comunicând aceasta pe căi diplomatice, prin notificarea denunțării într-un termen de cel puțin 6 luni înainte de sfârșitul oricărui an calendaristic ulterior încheierii termenului de 5 ani calculați de la data intrării în vigoare a acesteia.
- Convenția va înceta să producă efecte:
- a) în ceea ce privește impozitele reținute la sursă la veniturile impozabile realizate, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare;
- b) în ceea ce privește celelalte impozite, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare.
Drept care subsemnații, autorizați în bună și cuvenită formă de guvernele lor, au semnat prezenta convenție.
Semnată la Ciudad de Mexico la 20 iulie 2000, în două exemplare originale, în limbile română și spaniolă, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru România, Mircea Ciumara, ministru de stat, președintele Consiliului Economico-Financiar
Pentru Statele Unite Mexicane, Jose Angel Gurria Trevino, ministru de finanțe
Please login or Register to submit your answer