Insolventa – Reorganizarea. Planul de reorganizare

 

Art. 132

(1)
Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare:

a)
debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare potrivit art. 67 alin. (1) lit. g), dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în termenul prevăzut de art. 74, în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau mai multor creditori;

b)
administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la îndeplinirea unui termen de 30 de zile de la data publicării tabelului definitiv de creanţe;

c)
unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la publicarea acestuia; administratorul judiciar este obligat să pună la dispoziţia acestora informaţiile existente şi necesare pentru redactarea planului. În acest sens, debitorul, prin administrator special, sau administratorul judiciar, în măsura în care acesta din urmă le deţine, dacă dreptul de administrare i-a fost ridicat debitorului, au obligaţia ca, în termen de maximum 10 zile de la primirea solicitării, să pună la dispoziţia creditorului actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. (1) lit. a), b) şi e), actualizate corespunzător depunerii tabelului definitiv de creanţe. Se va pune la dispoziţia creditorului şi lista tuturor creanţelor născute în timpul procedurii, precum şi orice alte documente solicitate, care sunt utile pentru redactarea unui plan de reorganizare.

(2)
La cererea oricărei părţi interesate sau a administratorului judiciar, judecătorul-sindic poate prelungi cu maximum 30 de zile, pentru motive temeinice, termenele de depunere a planului prevăzute la alin. (1).

(3)
Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare.

(4)
Nu poate propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anterior formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi şi nici debitorul care, el însuşi, administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari ai acestuia care deţin controlul asupra sa, au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege, în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii.

(5)
Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) conduce la decăderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecătorului-sindic, la faliment.

 

Comentariu

 

Dispozițiile art.  132 reglementează persoanele, termenele și condițiile pentru depunerea unui plan de reorganizare.

Modificarea conținută de alin. (1) al art. 132 – comparativ cu corelativul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, o reprezintă momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile pentru depunerea planului de reorganizare, și anume publicarea (iar nu depunerea) tabelului definitiv de creanțe.

În doctrină s-a arătat că stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de publicare reprezintă o materializare a principiilor transparenței și previzibilității în procedura insolvenței (art. 4 pct. 5), astfel încât curgerea termenului de la publicare asigură efectivitatea transmiterii informației către cei interesați, instituind un moment obiectiv și uniform pentru toți cei care dețin calitatea depunerii unui plan de reorganizare

^[129]

. Termenul de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv se aplică și pentru creditori și pentru administratorul judiciar, nemaifiind necesară exprimarea anterior a intenției de reorganizare cel târziu până la prezentarea raportului de 40 de zile.

Deși textul normativ a păstrat numai față de debitor condiționarea legată de faptul formulării anterior a intenției de reorganizare, o astfel de condiționare a devenit oricum implicită, pentru că efectele omisiunii în depunerea acestei intenții sunt vizibile cu mult mai devreme de momentul depunerii planului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 67 alin. (2) raportat la alin. (1) lit. g) nedepunerea intenției de reorganizare atrage în prezent însăși respingerea cererii introductive a debitorului, exceptând situația în care se solicită aplicarea procedurii simplificate.

Pe de altă parte, sancțiunea prevăzută la art. 67 alin. (2) se aplică doar pentru cererea introductivă a debitorului, iar nu și în situația în care cererea aparține creditorului, rațiunea fiind aceea de a se evita sancționarea nejustificată a altor titulari ai dreptului de a depune un plan de reorganizare (creditorii, administratorul judiciar) pentru nerespectarea de către debitor a obligațiilor legale.

A fost eliminată sancțiunea decăderii debitorului din dreptul de a depune un plan de reorganizare, în situația în care acesta contestase anterior cererea creditorului/ilor de deschidere a procedurii, dar contestația sa fusese respinsă. Justificarea unei astfel de eliminări se reflectă în necesitatea asigurării șansei unei reorganizări efective și pentru debitor, în condiții de egalitate cu creditorii săi, pentru că ceea ce contează, în final, este viabilitatea restructurării afacerii, iar nu elementul automat sancționator al unui comportament procedural.

În ceea ce privește dreptul creditorului sau al creditorilor care dețin, împreună, cel puțin 20% din valoarea totală a creanțelor cuprinse în tabelul definitiv, de a propune un plan de reoranizare, exercițiul acestui drept a fost substanțial protejat prin creșterea gradului de realizare a finalității instituirii sale.

Astfel, administratorul judiciar sau, după caz, administratorul special, au obligația de a pune la dispoziția creditorului/ilor interesat/ți documentele considerate necesare pentru redactarea unui plan de reorganizare. Se observă că textul normativ nu este limitativ, conținând o enumerare a unor acte considerate per se necesare (cele prevăzute de art. 67 alin. (1) lit. a, b și e), dar și sintagma ”orice alte documente solicitate”, sub condiția probării utilității acestora din perspectiva scopului urmărit.

Printre actele expres enumerate este menționată și lista creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii, întrucât aceasta este necesară pentru înțelegerea rulajului curent (cash-flow), pentru a se putea realiza o comparație între sumele care ar fi încasate în caz de reorganizare și cele care s-ar încasa în caz de faliment.

În doctrină

^[130]

a fost observat că lipsa unei dispoziții legislative care să permită creditorilor accesul efectiv la informații a fost una dintre cauzele pentru care, în practică, nu au existat decât cu titlu izolat cazuri în care creditorii au depus un plan de reorganizare.

Se prevede, de asemenea, posibilitatea prelungirii termenului de depunere a planului de reorganizare, cu maximum 30 de zile, pentru motive temeinice, de către judecătorul -sindic.

Dispoziția normativă nou introdusă acordă astfel un remediu util pentru situațiile în care eforturile anterioare în structurarea, gândirea și redactarea unui plan de reorganizare nu puteau fi finalizate în termenul inițial stabilit. Se urmărește astfel, din nou, obținerea unei reorganizări efective și eficiente, în detrimentul unui formalism excesiv al termenelor procedurale.

Cererea de prelungire ar trebui soluționată de urgență, anterior expirării termenului de 30 de zile ulterior publicării tabelului definitiv, pentru realizarea finalității juridice a textului.

În doctrină

^[131]

s-a exprimat opinia în sensul că ”motivele temeinice urmează a fi stabilite de la caz la caz, la fel și durata cu care pot fi prelungite. Poate constitui un motiv temeinic pentru prelungirea termenelor, spre exemplu, obținerea unor avize sau aprobări esențiale pentru aprobarea planului.”

Dispozițiile alin. (3) ale art. 132 prevăd modalitățile în care o procedură de reorganizare poate fi implementată, și anume (i) restructurarea și continuarea activității debitorului, (ii) lichidarea unor bunuri din averea debitorului sau (iii) o combinație a celor două variante.

Analiza variantei lichidării, și anume ”lichidarea unor bunuri” poate părea în contradicție cu dispozițiile art. 5 pct. 54 lit. (c) din cadrul definiției reorganizării (”lichidarea parțială sau totală a activului debitorului”), însă interpretarea sistematică a acestora conduce la concluzia că reorganizarea poate avea loc inclusiv printr-o lichidare totală a bunurilor debitorului.

Noua formă a alin. (4) al art. 132 a extins sfera infracțiunilor de natură a restricționa accesul debitorului la o procedură de reorganizare. Pe de altă parte, a fost restrânsă sfera persoanelor a căror condamnare atrage incompatibilitatea debitorului de a depune un plan de reorganizare.

Astfel, incompatibilitatea indusă de textul normativ are în vedere numai persoanele care dețin efectiv controlul asupra debitorului și care au fost condamnate pentru infracțiunile nominalizate, iar nu și față de orice alte persoane din conducerea debitorului.

În doctrină

^[132]

se formulase rezerva față de situația în care nu toți asociații debitorului insolvent se aflau sub incidența interdicției legale, ridicându-se problema ”încălcării principiului răspunderii penale personale, de vreme ce efectele unei condamnări penale a unui asociat se răsfrâng și asupra altora sau asupra debitorului insolvent.”

 

 

 

 

Jurisprudență

 

Potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 64/1995, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 38 alin. (5) sau alin. (7), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1), iar în cuprinsul art. 33 alin. (1) lit. g) este prevăzută inclusiv declarația prin care debitorul își arată intenția de intrare în faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale, legea statuând de asemenea că dacă această declarație nu va fi depusă până la exprirarea termenului stabilit la alin. (2) din același articol, se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului. Rezultă deci că în situația în care debitorul nu își manifestă intenția de reorganizare în termenul prevăzut de lege, se prezumă că acesta este de acord cu începerea falimentului, și nu decăzut din dreptul de a mai depune un plan de reorganizare, având în vedere faptul că, pe de o parte, la data respectivă legea nu prevedea o astfel de sancțiune, sancțiunea decăderii fiind introdusă în mod expres abia prin modificarea adusă prin Legea nr. 277/2009 art. 28 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 103 Cod de Procedură Civilă, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel. Prezumția fiind una simplă, se apreciază că aceasta a fost răsturnată în speță, prin manifestarea expresă a intenției de reorganizare de către debitoare anterior primului termen de judecată fixat prin sentința de deschidere a procedurii, termen la care niciun creditor nu a invocat vreo decădere, precum și prin aprobarea planului de către adunarea creditorilor, la mai bine de patru ani de la data manifestării intenției de reorganizare.
(Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Opinie separată la Decizia civilă nr. 1885/29.11.2011)

 

În adunarea creditorilor, propunerea de intrare în faliment a fost respinsă, recurenta votand impotriva și anuntandu-și intentia de a depune în termenul legal un plan de reorganizare. În aceste conditii, sunt aplicabile dispozitiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, indiferent de rezultatul votului, propunerea de intrare în faliment nu este aprobată în cazul în care un creditor ce deține peste 20% din creanțele cuprinse în tabelul preliminar își asumă intenția de a depune un plan de reorganizare al debitoarei. Hotărârea recurată nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., respectiv motivele de fapt care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Având în vedere că hotărârea nu a fost motivată, constatând că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
(Curtea de Apel București, Decizia nr. 130 din 16.01.2013).

 

 

Art. 133

(1)
Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

(2)
Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Creanţele înscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferinţă în tabelul definitiv al creanţelor pot fi purtătoare de dobânzi şi alte accesorii.

(3)
Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, calculaţi de la data confirmării planului. Termenele de plată stabilite prin contracte - inclusiv de credit sau de leasing - pot fi menţinute prin plan, chiar dacă depăşesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi şi prelungite, cu acordul expres al creditorilor, dacă iniţial erau mai scurte de 3 ani. După realizarea tuturor obligaţiilor din plan şi închiderea procedurii de reorganizare, aceste plăţi vor continua conform contractelor din care rezultă.

(4)
Planul de reorganizare va menţiona:

a)
categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul prezentului titlu;

b)
tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;

c)
dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere;

d)
ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula în baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61;

e)
modalitatea de achitare a creanţelor curente.

(5)
Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi:

A)
păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii;

B)
obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenienţă a acestora, finanţările aprobate prin plan urmând să beneficieze de prioritate la restituire potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 sau, după caz, potrivit prevederilor art. 161 pct. 2;

C)
transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului;

D)
fuziunea sau divizarea debitorului, în condiţiile legii, inclusiv cu respectarea obligaţiilor de notificare a operaţiunilor de concentrare, potrivit legislaţiei în domeniul concurenţei. În cazul divizării, dispoziţiile art. 241

¹

alin. (3) din Legea nr.
31/1990
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică;

E)
lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor;

F)
lichidarea parţială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului. Sumele de bani obţinute după vânzarea unor bunuri asupra cărora poartă cauze de preferinţă, potrivit prevederilor Codului civil, vor fi distribuite, obligatoriu, creditorilor titulari ai acelor cauze de preferinţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 159 alin. (1) şi (2);

G)
modificarea sau stingerea cauzelor de preferinţă, cu acordarea obligatorie în beneficiul creditorului titular a unei garanţii sau protecţii echivalente, potrivit prevederilor art. 78 alin. (2) lit. c), până la acoperirea creanţei acestora, inclusiv dobânzile stabilite conform contractelor sau conform planului de reorganizare, pe baza unui raport de evaluare, cu parcurgerea procedurii prevăzute de art. 61;

H)
prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobânzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale;

I)
modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii;

J)
emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele prevăzute la lit. D şi E, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se dă înainte de exprimarea votului asupra planului de reorganizare de către creditori. Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile prevăzute de prezenta literă sunt considerate operaţiuni exceptate în sensul art. 205 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

K)
prin excepţie de la prevederile lit. J, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare;

L)
inserarea în actul constitutiv al debitorului - persoană juridică - sau al persoanelor prevăzute la lit. D şi E a unor prevederi:

- a) de prohibire a emiterii de acţiuni fără drept de vot;

- b) de determinare, în cazul diferitelor categorii de acţiuni ordinare, a unei distribuţii corespunzătoare a votului între aceste categorii;

- c) în cazul categoriilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar faţă de alte categorii de acţiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de acţiuni respective în ipoteza neonorării obligaţiei de plată a dividendelor.

(6)
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, planul propus de creditori sau de administratorul judiciar poate prevedea modificarea, fără acordul statutar al membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului, a actului constitutiv.

(7)
Înregistrarea menţiunii în registrul comerţului va fi solicitată de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotărârii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

 

Comentariu

 

Dispozițiile art. 133 reprezintă sediul materiei în ceea ce privește: (i) perspectivele de redresare, aspectele financiare și manageriale; (ii) programul de plată al creanțelor; (iii) regulile de tratament al creanțelor prin planul de reorganizare și (iv) măsurile adecvate de implementare a planului de reorganizare.

Dispozițiile art. 133 alin. (2), care prevăd obligativitatea includerii programului de plăți în cadrul planului de reorganizare, trebuie corelate cu noua definiție a „programului de plăți”, cuprinsă în pct. 53 al art. 5, care prevede următoarele elemente de noutate: (i) programul de plăți este un grafic de achitare a creanțelor (concept economic) și (ii) eliminarea trimiterii pe care o făcea fostul pct. 22 al art. 3 din Legea nr. 85/2006 la ”fluxul de numerar aferent planului de reorganizare”, întrucât programul de plăți include creanțele anterioare deschiderii, iar nu cele curente.

De asemenea, prevederile legale care reglementează regimul juridic al programului de plăți se interpretează din perspectiva dispozițiilor art. 140 alin. (3), care prevăd un tratament „pro rata” al sumelor provenite din activitatea curentă sau al celor rezultate din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferință. Se instituie astfel un tratament echitabil (proporțional cu mărimea creanței) în privința plăților oferite creditorilor, pentru evitarea situațiilor în care, fără o justificare economică (de exemplu, un caracter sezonier al business-ului sau considerente sociale), anumite creanțe erau plătite în primul trimestru al planului, altele în ultimul.

Dispozițiile art. 133 alin.(2) mai conțin un element de noutate, și anume posibilitatea calculării de dobânzi sau alte accesorii pentru creanțele beneficiind de o cauză de preferință. Pornind de la ipoteza supletivă a normei („pot fi”), rezultă că, per a contrario, astfel de creanțe nu sunt, întotdeauna și necondiționat purtătoare de dobânzi și alte accesorii. Aceste dispoziții se interpretează și din prisma art. 103 din Legea 85/2014, care stabilește regulile care configurează regimul juridic al creanțelor beneficiind de o cauză de preferință. Cu alte cuvinte, depinde de creditorul în discuție negocierea unui regim superior de îndestulare al creanței sale, adică incluzând accesorii, în ipoteza în care o astfel de propunere este acceptată. Însă, un astfel de beneficiu nu este automat conferit de lege, ci dobândit, pe cale de negociere cu respectivul creditor.

Ca regulă generală, termenul de executare a planului de reorganizare a fost menținut la 3 ani. S-a considerat astfel că o durată de trei ani concordă cel mai bine cu necesitățile concrete de redresare ale unei societăți, în scopul asigurării finalității scopului legii

^[133]

.

În cadrul contractelor ale căror termene de plată exced duratei planului de reorganizare (așa numitele „contracte restructurate”), se încadrează fie acele contracte aflate în derulare, menținute de către administratorul judiciar, fie contractele renegociate de către administratorul judiciar, cu acordul cocontractanților, în perioada de observație, astfel încât acestea să asigure echivalența viitoarelor prestații, precum și, după caz, contractele care beneficiază de o prelungire a scadenței. În toate aceste situații, programul de plăți nu include plățile aferente acestor contracte, întrucât, pe de o parte, acestea sunt contracte în derulare, care nasc creanțe curente, iar pe de altă parte, creanțele curente nu sunt incluse în programul de plăți.

Prevederile alin. (4) al art. 133 cuprind conținutul planului de reorganizare. Dispozițiile lit. a) și lit. b) ale acestui alineat se corelează cu noua definiție a creanțelor defavorizate (art. 5 pct. 16), care a eliminat ultima literă a art. 3 pct. 21 lit. c) din Legea nr. 85/2006 („valoarea actualizată cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanţa respectivă sau prin legi speciale, este mai mică decât valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe”) și a nuanțat situația eșalonării creanței în defavoarea creditorului, considerând-o defavorizată dacă și numai dacă creditorul nu-și dă acordul expres în acest sens. Astfel, calificarea în concret a unei creanțe ca fiind sau nu defavorizată, se va face în funcție de exprimarea neechivocă a acordului cu privire la reeșalonare și nu de votul favorabil planului de reorganizare, exprimat de către creditor.

În privința descărcării de răspundere, prevederea are relevanță doar în cazul în care planul de reorganizare nu reuşeşte şi se trece la procedura falimentului, întrucât, în această ipoteză, creanțele (pasivul) descărcate prin plan sunt reversate, în cadrul tabelului definitiv consolidat. În cazul în care planul de reorganizare reuşeşte (prin ipoteză, toţi creditorii au primit, în întregime, sumele de bani prevăzute în programul de plăţi, iar creanțele curente au fost achitate, exceptând situația în care creditorii au renunțat, creanța a fost considerată nedatorată sau au fost realizate alte înțelegeri cu respectivii creditori), debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan.

Regimul juridic al despăgubirilor care urmează a fi aplicat titularilor tuturor categoriilor de creanță urmează a fi interpretat prin corelare și cu dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. a), care reprezintă ecuația reorganizare vs. faliment („niciuna dintre categoriile care resping planul și nicio creanță care respinge planul nu primesc mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului”).

Un alt element de noutate îl constituie necesitatea determinării valorii estimate a fi obținute în reorganizare, comparativ cu distribuțiile în faliment, în baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator desemnat conform prevederilor art. 61.

Printre noile mențiuni pe care trebuie să le cuprindă planul de reorganizare este și aceea a „modalității de achitare a creanțelor curente”. Introducerea acestei prevederi rezidă, în primul rând, în argumente de logică și disciplină economică: dacă pentru creanțele anterioare, procedura reorganizării oferă – temporar și condiționat – protecția unei eșalonări, pentru neplata creanțelor curente o astfel de justificare nu ar mai putea fi susținută, în caz contrar debitorul neputând fi considerat un debitor viabil, existând soluția eliminării acestuia din piață.

Creanțele curente se achită cu prioritate, chiar în cadrul programului de plăți, întrucât din orice sumă obținută din activitatea curentă sau din valorificarea activelor negrevate, plata aferentă acestor creanțe se impută cu prioritate. De asemenea, se prezervă sumele necesare pentru asigurarea capitalului de lucru, dacă este cazul. Restul sumelor rămase, care trebuie să acopere, conform graficului de plăți, creanțele asumate la plată prin programul de plăți, se distribuie pro rata, adică proporțional cu ponderea fiecărei creanțe din totalul creanțelor existente în planul de reorganizare.

În programul de plată al creanțelor se stabilesc termenele la care se consideră că pot fi plătiți creditorii (avându-se în vedere și argumentul precaut și rezonabil, în sensul că nu se poate cunoaște cu exactitate care sunt sumele care pot fi obținute, iar în cazul în care termenele stabilite nu pot fi respectate, există riscul trecerii la faliment), urmând a se face menţiunea că, în ipoteza în care se obţin astfel de sume excedentare, în trimestrul următor celui aferent obținerii, acestea se plătesc creditorilor, pro rata.

Dispozițiile alineatului (5) al art. 133 stabilesc măsurile adecvate privind punerea în aplicare a planului de reorganizare:

A. În cazul în care debitorul îşi păstrează numai în parte conducerea activităţii, este necesar ca planul de reorganizare să precizeze, în mod expres, care sunt activităţile care intră în sarcina sa şi care sunt activităţile care trebuie îndeplinite de către celelalte persoane numite să conducă o parte a activităţii debitorului. Și dreptul de dispoziţie asupra bunurilor poate fi păstrat de către debitor în întregime sau numai în anumite limite, care vor fi stabilite, de asemenea, prin planul de reorganizare. Peste astfel de limite stabilite, actele de dispoziţie vor putea fi încheiate numai cu acordul expres al administratorului judiciar sau, după caz, al creditorilor.Ca variantă posibilă, planul de reorganizare poate să prevadă și faptul că debitorul pierde în totalitate dreptul de a-și mai conduce activitatea, acesta urmând să fie asigurat de către persoanele numite prin plan în acest scop (de exemplu, în ipoteza în care raportul cauzal a atestat existența unui management defectuos).

B. Finanţările acordate prin planul de reorganizare se plătesc conform documentelor din care rezultă, la scadenţa acestora. Acest text se corelează și cu dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2, care prevăd prioritatea la distribuția aferentă valorificării bunurilor grevate de garanții a ”creanțelor creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferință născute în timpul procedurii de insolvență”.

Este de menționat, în primul rând, faptul că regimul juridic al superpriorității acestor finanţări se aplică doar în ipoteza în care acestea nu au fost restituite, iar debitorul a intrat în procedura falimentului. În al doilea rând, superprioritatea depinde, în concret, de condițiile sub care a fost instituită. Astfel, finanțările în reorganizare pot prevedea constituirea de garanții, situație care încadrează aceste finanțări în ordinea de prioritate a art. 159 alin. (1) pct. 2, sau fără garanții, situație care determină aplicarea dispozițiilor art. 161 pct. 2.

C. Dispozițiile art. 133 alin.(5) lit. c) au în vedere fie ipoteza în care se înstrăinează anumite bunuri contra unui anumit preţ,  fie ipoteza în care aceste bunuri sunt aduse ca aport la capitalul social al unei societăţi deja existente sau care ia fiinţă, debitorul primind un anumit număr de părţi sociale/acţiuni, de pe urma cărora va obţine dividende sau pe care le va putea înstrăina în schimbul obținerii unei anumite sume de bani. În acest caz, atât cumpărătorul cât şi preţul sunt deja identificați/stabiliți.

D. Potrivit dispozițiilor art. 133 alin.(5) lit. c), fuziunea se realizează în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu obligaţia de notificare a operaţiunilor de concentrare economică, cu modificările și completările ulterioare.

Există anumite aspecte care derogă de la dispoziţiile Legii nr. 31/1990, chiar dacă o astfel de derogare nu este prevăzută în mod expres, însă aceasta rezultă din incompatibilitatea anumitor norme, specifice dreptului societar, cu dispoziţiile speciale ale Legii 85/2014 (nu există obligativitatea aprobării fuziunii de către AGEA a societăților implicate; proiectul de fuziune nu este unul separat, ci este cuprins în planul de reorganizare; publicitatea proiectului de fuziune se asigură prin BPI, nu există posibilitatea formulării opozițiilor la fuziune de către creditorii sociali)

^[134]

.

În privința divizării, s-a prevăzut în mod expres inaplicabilitatea art. 241

¹

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, pentru evitarea situației în care, dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante răspund solidar, ceea ce ar fi fost contrar regulii descărcării de obligații prin planul de reorganizare confirmat și executat. În privința modalității de repartizare a activelor și pasivelor într-o astfel de divizare,  doctrina

^[135]

a apreciat că (i) activele și pasivele ar trebui sa fie echivalente, ținând cont de valoarea de piața a activelor şi a creanțelor transferabile; (ii) o creanță garantată ar trebui să se transfere împreuna cu garanția către aceeași societate.

E. Dispozițiile art. 133 alin. (5) lit. E) au preluat condiția expresă a „acordului scris al creditorului”, existentă și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 85/2006 (art. 95 lit. E, teza a doua), condiționare derivată din regimul juridic general al stingerii obligațiilor

^[136]

. Aceeași condiționare a acordului creditorului, este prevăzută și la lit. J) a aceluiași alineat, unde se prevede că, pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare, este necesar acordul prealabil, scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare în locul creanței sale. Or, ubi eadem ratio legis, ibi eadem ius.

F. În ceea ce privește dispozițiile art. 133 alin. (5) lit. f), în primul rând, trebuie subliniat principiul distribuirii imediate, introdus de acest text. Cu alte cuvinte, sumele provenite din valorificarea activelor grevate de cauze de preferință se distribuie imediat creditorului îndreptățit. Astfel, intenția de reglementare a fost în sensul eliminării practicilor constatate în cadrul legal anterior, practici prin care aceste sume erau utilizate pentru activitatea curentă a debitorului, iar ulterior planul de reorganizare eșua, cu consecința diminuării sau chiar a dispariției protecției bunului garantat. În al doilea rând, a fost eliminată norma de trimitere pe care o conținea art. 95 alin. (6) lit. F din Legea nr.85/2006 privind aplicarea dispozițiilor de la lichidarea activelor. Această eliminare are drept justificare faptul că planul de reorganizare ar trebui să cuprindă, în concret, modalitatea de lichidare, astfel încât, odată confirmat prin vot, acesta să devină obligatoriu inclusiv sub acest aspect

^[137]

.

G. Dispozițiile art. 133 alin.(5) lit. G, care permit acordarea unei alte garanții sau oferirea unei alte protecții echivalente în cazul modificării sau a stingerii cauzelor de preferință, are o altă ipoteză de aplicare decât ce a lit. F de mai sus. Astfel, dacă lit. F se referă la ipoteza vânzării activelor garantate, lit. G se referă la stingerea cauzei de preferință prin altă metodă decât vânzarea (situație în care sumele se distribuie creditorului beneficiar, cu respectarea principiului distribuției imediate).

În doctrină

^[138]

s-a arătat că regimul juridic al protecției echivalente trebuie să acopere creanța acelui creditor (inclusiv dobânzile) chiar dacă, spre exemplu, bunul asupra căruia purta inițial cauza respectivă de preferință se situa sub valoarea creanței. Înțelesul noțiunii de „protecție echivalentă” se raportează la posibilitatea substitirii unei garanții cu alta. Este necesară astfel o comparație a naturii garanțiilor, pentru că, deși valoric garanțiile pot fi echivalente, gradul lor de lichiditate poate fi diferit sau durata obținerii lichidizării (valorificării) lor poate fi alta

^[139]

. Judecătorul-sindic, învestit cu o cerere de confirmare a unui plan de reorganizare care a substituit garanția unui creditor cu o altă garanție, considerată a fi echivalentă, va trebui să analizeze, ca element de legalitate al planului, dacă criteriul acestei echivalențe este, într-adevăr, respectat întrutotul. Ceea ce aduce nou, din această perspectivă, art. 133 alin. (5) lit. G) din Legea 85/2014, este tocmai necesitatea realizării acestui raport de evaluare, care să aibă în vedere și criteriile de comparație menționate mai sus.

H. Dispozițiile art. 133 alin. (5) lit. H permit modificarea, în general, a oricăror clauze contractuale prin planul de reorganizare. În ipoteza în care scadența este prelungită prin planul de reorganizare, o astfel de creanță este considerată defavorizată. Este de observat faptul că, spre deosebire de dispozițiile art. 123 alin. (5) din Legea 85/2014, care permit modificarea clauzelor contractuale de către administratorul judiciar, în perioada de observație, numai cu acordul cocontractantului, textul analizat creează premisele unei modificări fără un astfel de acord, dar sub condiția aprobării și confirmării planului de reorganizare.

I. În ipoteza juridică de la art. 133 alin.(5) lit. I se încadrează orice modificare a actului constitutiv al debitorului, inclusiv posibilitatea conversiei creanței în acțiuni, opțiune calificată în doctrină

^[140]

ca fiind o ”preluare ostilă (”hostile take-over”).

În doctrină

^[141]

a fost semnalată problema respectării sau nu a unui drept de preferință al acționarilor, în cazul în care un astfel de drept este prevăzut de actul constitutiv. Ținând cont de faptul că, de regulă, orice procedură de insolvență înseamnă transferul controlului către creditori, în doctrină s-a arătat că un astfel de drept de preferință ar trebui respectat doar în ipoteza în care planul de reorganizare este propus de către debitor.

J. În ceea ce privește dispozițiile art. 133 alin.(5) lit. J), pentru considerente de ordin practic, ar trebui ca planul de reorganizare să precizeze toate detaliile emisiunii de titluri de valoare: care este suma cu care se majorează capitalul social, care este creanța care urmează a se converti în acțiuni/părți sociale, care este numărul acțiunilor/părților sociale nou emise și care este noua structură a acționarilor/asociaților. O astfel de descriere detaliată facilitează, în final, procedura de înregistrare a operațiunii la Registrului Comerțului.

K. Dispozițiile art. 133 alin.(5) lit. K instituie, cu caracter general și nediferențiat, interdicția conversiei creanțelor bugetare în acțiuni.

L. Dispozițiile art.133 alin.(5) lit. k reprezintă o detaliere a  cazului analizat la lit. I de mai sus, și anume modificarea actului constitutiv al debitorului.

 

Jurisprudență

Faptul că legea prevede menţionarea obligatorie, în cuprinsul planului, a tratamentului categoriilor de creanţe defavorizate, nu implică însă obligativitatea ca prin planul de reorganizare propus să se prevadă acordarea către această categorie de creditori a vreunei despăgubiri, în ipoteza în care raportul de evaluare relevă că aceste categorii de creditori nu ar putea primi în caz de faliment nicio despăgubire .
(Tribunalul București, Secția a VII-a Com, Sentința comercială nr. 6595 din 15.12.2009, irevocabilă)

 

Judecătorul-sindic a constatat în mod judicios că planul de reorganizare prevede vânzarea imobilelor ce constituie garanția creditorilor deținând creanțe garantate, ceea ce conduce la stingerea garanției acestora, fără însă a prevedea și acordarea, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanții sau protecții echivalente, conform cerințelor art. 95 alin. (6) it. G coroborat cu art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006
.
Lipsa acestei măsuri adecvate are drept consecință respingerea planului de reorganizare
.
(Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a comercială, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7843/2012)

Art. 134

(1)
În vederea votării planului de reorganizare se poate constitui categoria creditorilor indispensabili, astfel cum este aceasta definită la art. 5 pct. 23. Administratorul judiciar confirmă, în tot sau în parte, ori infirmă lista acestor creditori.

(2)
Lista creditorilor indispensabili, menţionaţi la alin. (1), este depusă de către debitor împreună cu celelalte documente prevăzute la art. 67 alin. (1), listă ce se anexează, menţionându-se şi creanţele acestora, la raportul întocmit de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, potrivit art. 97. Nedepunerea acestei liste conduce la decăderea debitorului din dreptul de a propune, în vederea votării planului de reorganizare, categoria creditorilor indispensabili.

 

Comentariu

Creditorii indispensabili sunt definiți la art. 5 pct. 23 din Legea 85/2014, astfel:

”creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare”.

Textul normativ introduce un nou criteriu de raportare privind încadrarea unor creditori în această categorie, și anume ”aceleași condiții financiare”. În vederea aplicării corecte a acestui criteriu, persoanele îndreptățite, interesate în formularea planului și crearea acestei categorii, vor solicita şi alte oferte de la furnizori similari, pentru a se putea

analiza dacă oferta creditorului indispensabil este, într-adevăr, cea mai bună. În doctrină

^[142]

s-a considerat că data de raportare ar trebui să fie aceea la care lista se confirmă de către administratorul judiciar şi nu ulterior, când, fie pot fi obținute oferte „pro causa”,  fie condiţiile pot fi mai bune, având în vedere că în anumite cazuri (spre exemplu, materii prime) preţurile fluctuează foarte mult. De asemenea, în același context, referința ar trebui făcută nu doar la prețul cel mai mic, ci și la condițiile concrete de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 134 alin.(2), lista a furnizorilor indispensabili se depune de debitor, odată cu actele aferente cererii introductive, urmând ca ulterior, să fie menționate în listă și creanțele acestora, fiind anexată la raportul de 40 de zile. Sancțiunea nedepunerii listei creditorilor indispensabili de debitor este decăderea din dreptul de a forma o astfel de categorie.

Planurile depuse de creditori/administratorul judiciar nu pot conţine o astfel de categorie de creditori indispensabili decât în cazul în care o astfel de listă a fost propusă de către debitor, dar acesta nu mai propune un plan sau, deși propune, mai există şi un alt plan al creditorilor sau al administratorului judiciar care preia această categorie.

Administratorul judiciar poate să confirme, în tot sau în parte, această listă ori o poate infirma

^[143]

. Această măsură a administratorului judiciar (de a confirma/infirma) este cuprinsă într-un raport de activitate care poate fi contestat, în condiţiile legii.

 

Jurisprudență

 

Noţiunea de creditori indispensabili prevăzută de art. 96 alin. (1) nu se confundă cu cea de furnizori faţă de care debitoarea are calitatea de consumator captiv, prevăzută de art. 38 din Legea nr. 85/2006, încadrarea creditorilor în această categorie se analizează în concret, în funcţie de planul de reorganizare şi de particularităţile fiecărei proceduri. Cu alte cuvinte, cele două calificări juridice, deși distincte, pot fi conturate într-o singură categorie de creditori, printr-o analiză concretă, de la caz la caz.

Instanţa de fond a sesizat corect voinţa legiuitorului din textul art. 96 alin. (1), fiind cert că furnizorii indispensabili sunt persoane care implementează şi urmăresc o politică comercială proprie, care este indispensabilă debitorului iar nu persoane care sunt interpuşi ai debitoarei, care implementează politica debitorului faţă de creditorii pe care i-a adus în stadiul de păgubiţi prin incapacitatea de a face faţă datoriilor asumate.
(Curtea de Apel Brașov, Decizia 1533/R/ 16.11. 2011)

 

Nedepunerea listei creditorilor indispensabili, odată cu celelalte documente prevăzute de art. 28, precum și lipsa unei referințe la aceștia în cadrul planului de reorganizare propus nu îndreptățește debitoarea la invocarea acestei categorii, abia în adunarea creditorilor menită a vota planul de reorganizare.
(Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Decizia civilă nr. 1359/12.06.2014)

 

Art. 135

Nu se consideră modificare a creanţei sau a condiţiilor de realizare a acesteia situaţia în care planul propus prevede revenirea la condiţiile de realizare a creanţei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea condiţiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele şi în condiţiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea plăţii întregului rest al împrumutului.

 

Comentariu

Dacă inițial raportul obligaţional dintre părţi prevedea anumite termene și condiții care au fost ulterior agravate prin aplicarea clauzelor contractului, în ipoteza în care planul de reorganizare prevede revenirea la termenele şi condițiile inițiale, creanța creditorului nu va fi considerată defavorizată.

Exemplificarea acestei situații este dată de un credit bancar care a fost declarat exigibil anticipat ca urmare a neîndeplinirii uneia dintre condițiile contractuale, deci a cărui scadență a fost accelerată față de graficul de plăți inițial, tocmai datorită culpei împrumutatului. În aceste condiţii, chiar dacă creditul este scadent integral ca urmare a incidenței clauzei privind exigibilitatea anticipată a acestuia, dacă prin planul de reorganizare se prevede restituirea întregii sume conform termenelor și condiţiilor prevăzute inițial în contractul de credit, o astfel de creanţă nu poate fi considerată defavorizată.

Dimpotrivă, dacă vorbim despre un împrumut acordat debitorului printr-un contract de credit care, la data deschiderii procedurii insolvenței era deja scadent, fiind ajuns la maturitate, fără a fi operat accelerarea anticipată a exigibilității acestuia, eșalonarea plății acestui împrumut prin planul de reorganizare propus reprezintă deja o defavorizare a creanței creditorului.

Tocmai de aceea, noua definiție a categoriei de creanțe defavorizate, în accepțiunea art. 5 pct. 16 din Legea 85/2014, elimină ultima literă a art. 3 pct. 21 lit. c) din Legea nr. 85/2006 („valoarea actualizată cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanţa respectivă sau prin legi speciale, este mai mică decât valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe”) și nuanțează situația eșalonării creanței în defavoarea creditorului, considerând-o defavorizată dacă creditorul nu-și dă acordul expres în acest sens.

 

Art. 136

Câte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la registrul în care este înregistrat debitorul şi va fi transmisă debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor.

 

Comentariu

 

Depunerea și comunicarea planului de reorganizare către administratorul special, administratorul judiciar și comitetul creditorilor se face pentru respectarea principiilor de publicitate și transparență a procedurii. dispozițiile art. 136 elimină parțial prevederile alin. (4) al art. 98 din Legea nr. 85/2006, conform cărora judecătorul-sindic putea să fixeze un termen maxim pentru depunerea unui plan de reorganizare, în ipoteza existenței mai multor intenții în acest sens.

Justificarea rezidă în faptul că Legea 85/2014 prevede un moment unic de la care curge termenul pentru depunerea planului de reorganizare, iar necesitatea exprimării anterioare a intenției nu mai este necesară nici pentru administratorul judiciar și nici pentru creditori.

 

Art. 137

(1)
Administratorul judiciar va publica în termen de 5 zile de la depunerea planului un anunţ referitor la acesta în BPI, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că este permisă votarea prin corespondenţă.

(2)
Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. Planul de reorganizare, inclusiv anexele, se va transmite persoanelor prevăzute la art. 136 în format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia.

(3)
Creditorii cu titluri de valoare la purtător vor trebui să depună originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.

(4)
Din momentul publicării, toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă de plan şi de data de exprimare a votului. În toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării planului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului.

 

 

 

 

Comentariu

 

Dispozițiile alin. (1) al art.137 se referă la publicarea unui ”anunț” privind depunerea planului de reorganizare, iar nu la publicarea în întregime a planului de reorganizare în BPI. Acest anunț este similar unui convocator, care trebuie să aducă la cunoștința creditorilor faptul depunerii unui plan de reorganizare. În BPI nu se publică întregul plan de reorganizare, întrucât acesta poate conține informații de “business” esențiale, a căror cunoaștere de către alte persoane decât participanții direcți în procedură poate fi prejudiciabilă pentru debitor sau creditorii săi.

Prin instituirea termenului de 20 - 30 de zile, calculat de la data publicării anunțului, în care trebuie ținută ședința adunării creditorilor care va vota în privința planului de reorganizare, s-a realizat o derogare de la termenul general de convocare a adunării creditorilor, de 5 zile, menționat de art. 48 alin. (1) din Legea 85/2014. Rațiunea acestui termen mai lung derivă din necesitatea acordării unei perioade suficiente de timp creditorilor interesați, pentru studierea și analiza planului de reorganizare, în scopul acordării unui vot informat.

Dispozițiile alin. (2) al art. 137 stabilesc persoanele către care trebuie comunicat planul de reorganizare, acestea fiind administratorul special, administratorul judiciar și comitetul creditorilor. Modalitatea de comunicare este cea electronică, adică fie pe e-mail, scanat, fie prin postare pe site-ul administratorului judiciar. În orice caz, odată publicat în BPI anunțul privind depunerea planului de reorganizare, creditorii trebuie să aibă un rol activ în obținerea informațiilor privind conținutul acestui plan.

Pentru a stabiliza situația titularilor dreptului la vot și pentru a nu exista riscul de vot multiplu, creditorii care dețin titluri de valoare la purtător (bilete la ordin, cambii, cec-uri) trebuie să  depună originalele la administratorul judiciar cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a vota. A fost eliminată referința pe care alin. (3) al art. 99 din Legea nr. 85/2006 o făcea la ”acționarii cu titluri de valoare”, întrucât acționarii nu votează planul de reorganizare.

 

Jurisprudență

 

Din acest anunț rezultă că planul putea fi consultat de orice persoană interesată și la sediul debitorului, iarnformații suplimentare puteau fi obținute de la administratorul judiciar, astfel încât, chiar în situația în care, așa cum se pretinde în recurs, recurenta nu ar fi primit prin e-mail comunicarea planului de reorganizare, ar fi avut posibilitatea consultării acestuia în modalitățile specificate în anunț.
(Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 2433/2.11.2011)

 

Art. 138

(1)
La începutul şedinţei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris.

(2)
Fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă.

(3)
Următoarele creanţe se constituie în categorii distincte, care votează separat:

a)
creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă;

b)
creanţele salariale;

c)
creanţele bugetare;

d)
creanţele creditorilor indispensabili;

e)
celelalte creanţe chirografare.

(4)
Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie.

(5)
Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul pot vota cu privire la planul de reorganizare, sub condiţia ca programul de plăţi să nu le ofere nicio sumă sau să le ofere mai puţin decât ar primi în cazul falimentului şi ca orice astfel de plăţi să le fie acordate potrivit ordinii de prioritate a creanţelor subordonate prevăzute la art. 161 pct. 10 lit. a).

(6)
Dacă au fost propuse mai multe planuri de reorganizare, atunci votarea acestora se va face în aceeaşi şedinţă a adunării creditorilor, în ordinea decisă prin votul creditorilor.

 

Comentariu

 

Există cinci categorii de creanțe care, fiecare, beneficiază de un vot în totalul categoriilor formate: creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă; creanţele salariale; creanţele bugetare; creanţele creditorilor indispensabili și celelalte creanţe chirografare. În categoria ”celorlalte creanțe chirografare” intră și creanțele controlate de debitor, al căror regim juridic în materia votului planului de reorganizare este cuprins de alin. (5) al art. 138.

În doctrină

^[144]

s-a arătat că ”un creditor poate avea unul sau mai multe drepturi de vot, deoarece fiecare creanță beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acestuia îl exercită în categoria de creanțe din care face parte creanța respectivă.” Majoritatea absolută a votului, care se cere pentru considerarea ca acceptantă a unei categorii, se formează prin aplicarea procentului de peste 50% din valoarea creanțelor din acea categorie, astfel cum creanțele rezultă din tabelul definitiv. Nu este posibilă modificarea prin rectificări a tabelului definitiv în preajma votării planului de reorganizare, pentru că astfel se poate ajunge la schimbarea ponderii decizionale a creditorilor fără respectarea principiilor de previzibilitate și transparență care guvernează procedura.

În ceea ce privește valoarea juridică a tăcerii, adică a neexprimării unui vot în privința planului de reorganizare, numai o manifestare expresă, în sensul unui vot pozitiv, poate să valoreze vot. Singura excepție de la această regulă o constituie votul prezumat, aplicabil creanțelor care se vor achita în termen de 30 de zile de la confirmarea planului sau în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă. În cazul acestora, votul negativ sau chiar lipsa unui vot este considerată acceptare, ca efect al fixării termenului de 30 de zile pentru plată sau, în cazul contractelor de credit sau de leasing în derulare, prin respectarea termenelor deja asumate. În același sens, în doctrină

^[145]

s-a arătat că ”nu vor vota și vor fi socotiți că au acceptat planul (indiferent că au fost prezenți sau nu în ședință) anumiți creditori, conform art. 100 alin. (1) lit. D – creditorii deținători ai acelor creanțe (nedefavorizate) care vor fi plătite integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului sau în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă.

De asemenea, în privința votului condiționat, devin aplicabile, ratio legis, prevederile art. 49 alin. (1), care stabilesc că votul condiţionat este considerat vot negativ.

Legea nr. 85/2006 nu reglementa ce anume se întâmplă în cazul în care creditorii controlați de către debitor nu încasează o sumă mai redusă în reorganizare decât ar încasa în faliment, ci chiar la fel. De asemenea, nu exista o protecție a celorlalți creditori în regimul încasării, față de creditorii controlați de către debitor, sub aspectul momentului la care aceștia din urmă ar fi trebuit să se bucure de încasări în privința creanțelor deținute.

Potrivit art. 138 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, pentru a putea vota planul de reorganizare, creditorii afiliați, care controlează sau se află sub control comun cu debitorul, trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative: să nu primească nicio suma de bani prin programul de plăți (adică sunt defavorizați spre zero) sau să primeasca mai puțin decat ar primi în cazul falimentului și orice astfel de plăți să le fie acordate potrivit ordinii de prioritate a creanțelor subordonate prevazute la art. 161 pct. 10 lit. a). Cu alte cuvinte, acești creditori vor încasa sumele de bani prevăzute numai dupa ce toți ceilalti creditori își vor fi încasat, la rândul lor, sumele de bani prevazute a li se plăti conform programului de plati. Această prevedere a fost introdusă pentru a se evita situația în care, deși primeau teoretic aceeași sumă cu ceilalți creditori chirografari, creditorii controlați de către debitor o primeau mai rapid (de exemplu, în primul an al planului de reorganizare). Exista și situația în care, după ce creditorii afiliați încasau sumele de bani cuvenite, iar ceilalați creditori din categorie ar fi trebuit, la rândul lor, să încaseze suma de bani cuvenită, debitorul intra în procedură de faliment.

Dispozițiile alin. (6) al art. 138 reglementează situația în care sunt propuse mai multe planuri de reorganizare, iar acestea trebuie votate în ordinea decisă prin votul creditorilor. Cu alte cuvinte, creditorii decid inclusiv care dintre planuri va fi supus mai întâi aprobării. Doctrina a arătat că, nefiind specificat ce se întamplă în cazul în care primul plan este votat de catre creditori, atunci și celelalate planuri se vor supune votului

^[146]

.

Similar votului în adunarea creditorilor, atunci cand sunt votate mai multe planuri de catre creditori, judecatorul-sindic va pune prima data, în discutia părților, primul pan de reorganizare. Dacă acel plan este confirmat de către judecatorul-sindic, atunci devin incidente dispozitiile art. 139 alin. (4), potrivit cărora o confirmare a unui plan de reorganizare impiedica confirmarea oricarui alt plan.

Jurisprudență

Procedura insolvenței este una extrem de formalizată, în care pașii de urmat sunt strict reglementați. Din această perspectivă, Curtea reaminteste ca Legea nr. 85/2006 stabileste exclusiv 4 tabele de creanțe: cel preliminar, cel definitiv, cel suplimentar și cel consolidat, fără a vorbi despre vreun tabel rectificat. Dacă s-ar accepta argumentul recurenților că o eroare la tabel poate fi rectificată de administratorul judiciar însuși (fie acesta inițial sau succesorul lui), atunci ar fi sustenabilă, de exemplu, și pretenția unui creditor care a pierdut termenul pentru înscrierea la masa credală de a fi introdus în procedură în orice moment. Deci nu se poate retine ca acest text acorda posibilitatea administratorului judiciar sa inoveze prin emiterea unui tabel preliminar rectificat. Iar verificarea creanțelor se face o singura data, și se verifica doar creanțele în sine (și nu se face verificarea ”verificarii de creanțe” facuta de administratorul judiciar anterior). În caz contrar, se poate ajunge la situația absurdă în care, din când în când, practicianul în insolvență re-verifică toate creanțele și mai publică un nou tabel re-rectificat
(Curtea de Apel Galați, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 760/02.12.2013)

 

În mod greșit tribunalul a apreciat că, în lipsa exprimării votului de către creditorul bugetar, ”tăcerea” acestuia trebuie considerată în sensul unui vot pozitiv pentru planul de reorganizare. Prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu constituie, în sine, prin conținutul lor, un argument real în sensul susținut de tribunal, neimplicând nicio referire care să fie interpretată în sensul că tăcerea creditorului ar însemna un vot pozitiv asupra planului. În cadrul Legii 85/2006, dispozițiile art. 99 reglementează în mod special exprimarea votului asupra planului, în cadrul adunării creditorilor convocată în acest scop, iar această reglementare derogă de la reglementarea cu caracter general a adunărilor creditorilor prevăzută de art. 13 – 15 din aceeași lege, fiind necesar să fie aplicată în mod prioritar. Astfel, prin art. 100 alin. (2) se prevede expres nu numai că fiecare creanță beneficiază de un vot, dar și că titularul acestuia ”exercită” votul respectiv, ceea ce înseamnă o manifestare expresă de voință, și că pentru aprecierea măsurii în care se constituie sau nu majoritatea prevăzută de art. 100 alin. (4) se impun a fi avute în vedere voturile exercitate (direct în adunarea creditorilor sau prin corespondență), iar ”tăcerea” în privința votului nu se încadrează, ca manifestare, în vreun demers de exercitare reală a votului.
(Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Decizia nr. 1359/12.06.2014)

 

Judecătorul-sindic a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 101 alin. (1) pct. B din Legea nr. 85/2006. În acest sens, creditoarea deținând un procent de 74,05% din masa credală, a aprobat planul de reorganizare cu condiția că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege";. Concluzia administratorului judiciar consemnată în procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei din (...), este că planul de reorganizare propus a fost aprobat prin votul legal exprimat de către creditorii reprezentând 100% din masa credală, cu condiția impusă de creditoare, respectiv aceea că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege". Judecătorul sindic a constatat că votul creditorului majoritar nu a fost de aprobare a planului, ci de exprimare a unei rezerve față de cuprinsul planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, exprimarea unui vot condiționat echivalând cu exprimarea unui vot negativ, întrucât ceea ce se supune votului creditorilor este planul de reorganizare propus în condițiile art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, depus la dosarul cauzei și înregistrat la Registrul Comerțului, și cu privire la depunerea căruia a fost publicat un anunț în BPI, iar nu o formă a acestuia modificată conform doleanțelor unuia dintre creditori.

Amendamentul" creditorului la planul de reorganizare al debitoarei nu poate fi interpretat de nicio manieră ca fiind un vot sub rezervă, cu atât mai puțin un vot negativ, în condițiile în care solicitarea sa, ca obligațiile fiscale născute pe perioada derulării planului de reorganizare să fie achitate cu prioritate, la scadența prevăzută de lege, nu reprezintă altceva decât o reluare a prevederilor art.64 alin. (6) din Legea nr.85/2006. Astfel, conform art.64 alin. (6) din Legea nr.85/2006 "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară inscrierea la masa credală. (
Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2012)

 

În ceea ce privește critica privind greșita excludere de la vot a creditorului afiliat, dispozițiile art. 100 alin. (5) din Legea 85/2006 au fost formulate și trebuie interpretate în sensul că creditorii vizați nu pot vota în general (prin restricționarea votului lor legiuitorul urmând să înlăture posibilitatea acestora de a influența creditorii chirografari, din motive evidente care nu necesită detaliere), cu excepția cazului în care planul le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului. Textul de lege prevede expres deci numai excepția, lăsând implicită regula. Or, excepția, formulată expres, este și de strictă interpretare, privind doar ipoteza în care planul acordă creditorului respectiv mai puțin decât ar primi în faliment, efectiv. Ipoteza în care creditorul primește o valoare egală cu zero, ca și în cazul falimentului, excede obiectului excepției și, privită matematic, este o ipoteză nulă care nici nu poate fi luată în considerare. Oricum, textul de lege are în vedere doar ”mai puțin”, iar nu ”și egal”.
(Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Decizia nr. 1359/12.06.2014)

 

Judecătorul-sindic a apreciat că au acceptat planul de reorganizare categoria creanțelor salariale și categoria creanțelor bugetare, iar categoria creanțelor garantate și cea a creanțelor chirografare nu au acceptat planul. Însă prin acest vot nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 101 alin. (1) lit. A din Legea nr. 85/2006, deoarece, pentru a fi confirmat planul de reorganizare, era nevoie de votul a jumătate plus una din categoriile de creanțe menționate în programul de plăți și menționate de art. 100 alin. (3) din lege, respectiv în cazul de față era nevoie de votul favorabil a trei categorii de creanțe. În aceste condiții, judecătorul-sindic a reținut că administratorul judiciar a apreciat în mod legal și temeinic faptul că planul de reorganizare nu a fost votat conform legii, chiar dacă aprecierea în legătură cu votul exprimat de două dintre categoriile de creanțe a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale.
(Curtea de apel Cluj, Decizia nr. 530/07.02.2011)

 

Între creditorul X , în calitate de cedent, și Dl. Y, în calitate de cesionar, a intervenit contractul de cesiune de creanță având ca obiect cesiunea de creanță având ca obiect creanța subordonată împotriva debitoarei. În conformitate cu dispozițiile principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, creditorul cedent nu putea ceda cesionarului o creanță având altă natură decât cea de creanță subordonată, reglementată de dispozițiile art. 123 pct. 9 și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 85/2006. Cum prin planul propus, creanța subordonată s-ar plăti în proporție de 41,05%, iar în caz de faliment aceasta ar rămâne neplătită integral, se poate constata că în mod corect judecătorul sindic a statuat că acest creditor nu putea vota cu creanța subordonată în categoria creditorilor chirografari, astfel că se poate susține că această categorie nu a votat planul de reorganizare propus de debitoare
. (Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3768/17.10.2011)

Art. 139

(1)
Judecătorul-sindic fixează termenul pentru confirmarea planului în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui specialist să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul este confirmat în următoarele condiţii:

A.
în cazul în care sunt 5 categorii, planul se consideră acceptat dacă cel puţin 3 dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (3), acceptă planul cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

B.
în cazul în care sunt trei categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care cel puţin două categorii votează planul, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

C.
în cazul în care sunt două sau patru categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care dacă este votat de cel puţin jumătate din numărul de categorii, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

D.
fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan;

E.
vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă;

F.
planul respectă, din punct de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile art. 133.

(2)
Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)
niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;

b)
nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale;

c)
în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului;

d)
planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa.

(3)
Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.

(4)
Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică confirmarea oricărui alt plan.

(5)
Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se poate face oricând pe parcursul procedurii de reorganizare, fără a se putea depăşi o durată totală maximă a derulării planului de 4 ani de la confirmarea iniţială. Modificarea poate fi propusă de către oricare dintre cei care au vocaţia de a propune un plan, indiferent dacă au propus sau nu planul. Votarea modificării de către adunarea creditorilor se va face cu creanţele rămase în sold, la data votului, în aceleaşi condiţii ca şi la votarea planului de reorganizare. Modificarea planului va trebui să fie confirmată de judecătorul-sindic.

 

Comentariu

 

În privința condițiilor preliminare de confirmare a planului de reorganizare, alin. (1) al art. 139 aduce două modificări: (a) termenul de 15 zile pentru confirmarea de către judecătorul-sindic devine termen maximal; (b) opinia practicianului în privința posibilității de realizare a planului devine opinia unui specialist.

În privința primei modificări, stabilirea caracterului maximal (și nu de recomandare) al acestui termen , doctrina

^[147]

a statuat în sensul că acest caracter este corelat cu termenul maximal de 1 an pentru perioada de observație.

În ceea ce privește desemnarea unui specialist în analiza viabilității planului de reorganizare, s-a avut în vedere faptul că rolul pe care îl deține acesta în etapa confirmării planului este unul complex, fiind încurajată astfel formarea unei categorii de profesioniști care să dețină competențe specializate în acest domeniu.

În privința condițiilor de fond ale confirmării, Legea nr. 85/2014 a îmbrățișat teza asigurării unui dublaj între majoritatea categoriilor și un procent al masei credale de 30%.  În practică s-a demonstrat tendința mult prea permisivă de vot a planului de reorganizare, raportat la procentul efectiv al creanțelor votante din totalul masei credale, ceea ce putea conduce la situația inexistenței unei voințe reale a creditorilor semnificativi în susținerea unei reorganizări. Tocmai de aceea a devenit necesară dublarea criteriului majorității categoriilor cu cel al deținerii unui procent de 30% din totalul masei credale. Acest procent a fost considerat ca fiind suficient pentru a crea un echilibru just între (i) atingerea necesarului de ”prag semnificativ” din totalul masei credale și (ii) evitarea îngreunării excesive a votării unui plan de reorganizare, prin introducerea unui procent prea ridicat.

În cazul în care există 5 categorii de creanțe, este necesar ca cel puțin 3 să voteze planul, iar dacă exista 3 categorii de creanțe, este necesar ca cel puțin două categorii să voteze planul. În caz de paritate a categoriilor, a fost eliminată condiția ca acea sau acele categorii votante să întrunească majoritatea, prin valoare, din totalul creanțelor, astfel încât, dacă există 2 sau 4 categorii, este necesar ca cel puțin jumătate din numărul de categorii să voteze planul (deci o categorie, respectiv 2 categorii). Rezultatul este unul semnificativ schimbat, în sensul că, dacă sunt doar două categorii de creanțe, dintre care una deține un procent de 31%, iar cealaltă de 69% din totalul masei credale, votul pozitiv al oricăreia dintre acestea poate conduce la aprobarea planului de reorganizare.

Referitor la analiza viabilității planului de reorganizare, pe care o face judecătorul- sindic, ”noua reglementare în materia insolvenței lărgește sfera verificărilor care pot fi efectuate de judecătorul-sindic, cu verificări privind viabilitatea planului, sens în care se prevede posibilitatea acestuia de a consulta specialiști în restructurare și reorganizare cu privire la posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui”

^[148]

.  Întrucât aspectele care țin de viabilitatea planului de reorganizare țin de oportunitate, rentabilitate și alte aspecte economice, este posibil ca rolul specialistului, care poate fi nominalizat pentru prezentarea unei opinii în acest domeniu, să crească, atât ca importanță, cât și ca frecvență în practică.

În privința tratamentului corect și echitabil, Legea nr. 85/2014 a nuanțat ultima dintre cele patru reguli de bază, și anume stabilirea aceluiași tratament pentru fiecare creanță din cadrul unei categorii distincte, în sensul că a adăugat, în afara consimțământului creditorului în acceptarea unui tratament mai defavorabil, și existența ”rangului diferit al creanțelor beneficiind de cauze de preferință”. Justificarea regulii privind tratamentul corect și echitabil al creanțelor prin plan derivă din caracterul egalitar al creditorilor în cadrul aceleiași categorii. Cu toate acestea, și în cadrul categoriei, în sine, pot exista diferențieri, rezultate din rangul cauzelor de preferință. Astfel, dacă în categoria creditorilor garantați (beneficiind de cauze de preferință) există, pentru același bun, un creditor ipotecar de prim rang, precum și un creditor ipotecar de rang doi, procentul de îndestulare în categorie se împarte nu pro rata, ci pari passu, în sensul că beneficiarul unei ipoteci de rang subsecvent se îndestulează numai în măsura îndestulării integrale a creditorului cu rang prioritar.

A fost eliminat termenul de 18 luni prevăzut de dispozițiile art. 95 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, în care, la recomandarea administratorului judiciar, se putea solicita prelungirea termenului planului de reorganizare. În doctrină

^[149]

s-a considerat că nu există nicio certitudine sau previziune rezonabilă în privința apariției cauzei care necesită prelungirea duratei de executare a planului în interiorul acestui termen de 18 luni.

De asemenea, s-a renunțat și la procedura de vot în privința prelungirii duratei planului cu 2/3 din creanțele aflate în sold. Prelungirea fiind considerată o formă de modificare a planului, aceasta poate fi solicitată de către oricare dintre persoanele care dețin vocația de a propune un plan de reorganizare, iar procedura de aprobare a prelungirii planului este aceea a votării de către adunarea creditorilor, care se face însă cu creanțele rămase, în aceleași condiții ca și la votarea planului de reorganizare, fiind necesară inclusiv confirmarea judecătorului-sindic. În ceea ce privește momentul la care se poate solicita o modificare a planului de reorganizare, acesta este situat ulterior momentului confirmării. În doctrină

^[150]

s-a arătat că ”sunt posibile mai multe modificări ale planului în ceea ce privește durata lui, fără a se putea depăși cumulat 4 ani de la confirmarea inițială. Modificarea poate fi propusă nu numai de propunătorul planului, ci de oricare dintre cei care au vocația de a propune un plan, indiferent dacă planul inițial aparține celui ce solicită modificarea sau nu.”

De asemenea, trebuie respectată și procedura de publicitate în privința modificării planului, fiind necesar să fie respectate principiile transparenței și previzibilității în procedură sau cel privind exercitarea de către creditori a unui vot informat și util. În doctrină

^[151]

, s-a arătat că, fiind vorba despre aceleasi conditii ca și la aprobarea și confirmarea planului, obligativitatea existentei unui acord din partea adunării generale a acționarilor/asociaților, în cazul în care propunerea de modificare vine din partea debitorului subzistă, chiar daca nu a mai fost mentionata în mod expres. De asemenea, modificarea trebuie sa fie confirmata de catre judecatorul-sindic, care trebuie sa verifice daca conditiile de confirmare sunt respectate urmare a acestei modificari

^[152]

.

 

Jurisprudență

Nu este suficientă indicarea unor potențiale surse de finanțare, ci trebuie susținută existența acestora în mod credibil. O astfel de analiză poate fi făcută de către judecătorul-sindic, având la bază opinia unui practician în insolvență neutru.
(Curtea de Apel București, Decizia nr. 1462/12.04.2006)

 

Legiuitorul nu a acordat judecătorului-sindic posibilitatea de a aprecia asupra planului, asupra posibilităţilor reale de reorganizare judiciară, ci numai de a analiza legalitatea acestuia.
(Curtea de Apel Craiova, Decizia nr. 101/25.01.2012)

 

Textul art. 3 pct. 21 din Legea nr. 85/2006 nu exclude şi alte situaţii similare care ar putea să atragă incidenţa normei. Or, o astfel de situaţie este cea care rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 101 lit. D din Legea nr. 85/2006 – care statuează că „vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă”. Pe cale de consecinţă, trebuie considerate ca fiind defavorizate creanţele care se achită după mai mult de 30 de zile de la confirmarea planului, indiferent dacă plata lor se face printr-o singură prestaţie sau în mai multe tranşe, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Faţă de cele de mai sus, şi întrucât creanţele salariale au fost prevăzute a fi achitate în anul al treilea al planului, Curtea a apreciat că acestea trebuie considerate ca fiind defavorizate – fiind, prin urmare, îndeplinită condiţia pretinsă de art. 101 lit. A din Legea nr. 85/2006.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 1368/30.08.2012)

 

Cu ocazia confirmării planului, judecătorul-sindic verifică exclusiv întrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 101 din Legea nr. 85/2006, în vreme ce, pentru criticile vizând hotărârea adunării creditorilor, creditoarea avea la îndemână calea procesuală specială a acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor prevăzută de art. 14 alin. (7) şi (8) din acelaşi act normativ
.
Or, criticile formulate vizează, în realitate, nu sentința de confirmare a planului, ci modalitatea de convocare a adunării creditorilor, critici care nu țin de confirmarea, ci de votarea planului.
(Curtea de Apel Pitești, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2433/2.11.2011)

 

 

 

Art. 140

(1)
Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment se va reveni la situaţia stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului prevăzut la art. 112 alin. (1), scăzându-se sumele achitate în timpul planului de reorganizare.

(2)
Dacă după confirmarea planului de reorganizare se vor recupera sume suplimentare din acţiuni introduse în temeiul art. 117, acestea se vor distribui în modul prevăzut de art. 163.

(3)
Sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinţă vor fi prevăzute a se distribui pro rata pentru fiecare creanţă prevăzută a se achita în timpul reorganizării, după deducerea sumelor prevăzute ca fiind necesare plăţii creanţelor curente exigibile şi a celor necesare asigurării capitalului de lucru, dacă este cazul. Programul de plată a creanţelor va prevedea plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile.

(4)
Creditorii conservă acţiunile lor pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fideiusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului.

(5)
Dacă niciun plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan, în condiţiile art. 132, a expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului, în condiţiile art. 145.

(6)
Remuneraţiile persoanelor angajate în temeiul art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, precum şi alte cheltuieli de procedură vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepţia cazurilor în care părţile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze în programul de plăţi cum va fi asigurată această plată.

(7)
Plata va putea fi făcută trimestrial pe bază de acte legale.

 

Comentariu

 

Eliminarea dispozițiilor privind caracterul de titlu executoriu a planului de reorganizare, dispoziții prevăzute la art. 102 alin. (1), ultima frază, din Legea nr. 85/2006, nu a avut în vedere negarea unui astfel de caracter pentru sentința care confirmă un plan de reorganizare. Justificarea acestei eliminări constă în faptul că, oricum, fiind o hotărâre judecătorească, sentința de confirmare a planului de reorganizare este executorie, conform dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În privința reversării creanțelor eliminate prin planul de reorganizare, în cazul eșuării acestuia, Legea nr. 85/2014 a introdus conceptul ”descărcării condiționate”. Rațiunea unei astfel de opțiuni legislative a venit din cazurile practice, în care scopul urmărit prin votarea unui plan de reorganizare nu era neapărat cel al unei restructurări efective și viabile, ci eliminarea unor creditori din procedura insolvenței sau plata cu prioritate a unor anumite creanțe. În acest context, doctrina a arătat

^[153]

că trebuie să existe o justificare a reducerii creanțelor printr-un plan de reorganizare care, în caz de eșec, nu se mai justifică ”după ce creditorii, votând planul, au consimțit să sacrifice o parte a creanțelor, în cazul eșecului reorganizării, cuantumul creanțelor se va reconstitui așa cum au fost înscrise în tabelul definitiv. Se poate astfel deduce că sacrificiul creditorilor a fost condiționat de reușita planului.”

Au fost semnalate în practică și reținute în doctrină

^[154]

anumite situații inechitabile, în care, în cursul procedurii, patrimoniul debitorului era suplimentat prin recuperarea unor creanțe sau a unor bunuri, care ar fi putut aduce îndestulări suplimentare în privința creanțelor defavorizate,  dar, ca efect al caracterului ireversibil al defavorizărilor prin planul de reorganizare confirmat, astfel de îndestulări nu mai profitau creditorilor.

Legea 85/2014 a  introdus prevederi de natură a atenua efectul acestei “descărcări necondiționate”, în sensul că orice sume suplimentare care ar putea intra în patrimoniul debitorului ca efect al reușitei unor acțiuni în anularea actelor frauduloase, se vor distribui conform ordinii legale de distribuție, începând de la categoria prioritară și continuând cu cele subsecvente. În plus, în aceste condiții, și sumele care s-ar putea obține, pe parcursul procedurii de reorganizare, din antrenarea răspunderii personale a fostelor organe de control și decizie ale debitorului, ar beneficia de o atare distribuție, fără a mai fi restricționate de regula caracterului ireversibil și automat al ”hair-cut”-ului, operat cu data confimării planului de reorganizare.

Tot în ideea de a contura cât mai corect și echitabil plățile aferente programului de plăți, s-a introdus principiul ”direcționării obligatorii pro-rata” a sumelor obținute în procedura de reorganizare, altele decât cele provenite din valorificarea bunurilor grevate sau a celor rezultate din activitatea curentă. Rațiunea unei astfel de reglementări a venit să corecteze planurile de reorganizare în care, fără o justificare economică sau rațională, unii creditori erau achitați cu predilecție în primul an al planului, în timp ce alții beneficiau de plăți doar în final – în condițiile în care, între timp, debitorul intra în faliment.

Tocmai pentru corectarea acestor practici, care nu asigurau nici transparenţă şi nici previzibilitate în privinţa încasărilor creanţelor, dispoziţiile art. 140 alin. (3) au statuat principiul plăţilor pro rata.

Problema garanților și a fidejusorilor în cazul insolvenței debitorului principal a născut dezbateri

^[155]

în privința regimul juridic al creanței aferente raportului principal. Prin dispozițiile art. 140 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 149 dinLegea 85/2014, s-a păstrat principiul instituit și de Legea nr. 85/2006, în sensul în care indiferent de procentul reducerii creanței principale la masa credală, garantul și fidejusorul pot fi urmăriți, în continuare, pentru întreaga creanță. De asemenea, a fost introdusă o prevedere nouă, art. 75 alin. (2) lit. b), care reglementează expres faptul că nu sunt supuse suspendării ope legis ”acțiunile juridiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau a terților garanți.” Așadar, (i) urmăririle împotriva garanților/fidejusorilor continuă; (ii) în mod corelativ, nici cursul prescripției nu este întrerupt față de aceștia.