Inculpat cu domiciliul în străinătate. Cerere de repunere în termenul de apel. Tardivitate apel

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Căi de atac.

Indice alfabetic: Apel. Termen de apel

Temei de drept: art. 411 Cod de procedură penală; art. 415 Cod de procedură penală.

In speţă, apelantul nu era străin de procedurile penale care s-au desfăşurat împotriva sa în cauză, întrucât a fost audiat în faza de urmărire penală atât în calitate de suspect, cât şi în calitate de inculpat. În cuprinsul declaraţiilor, a indicat domiciliul la care locuieşte efectiv, adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură, şi a arătat că are cunoştinţă de obligaţia de a anunţa orice schimbare de domiciliu.

Deşi notificat oficial de derularea unei proceduri penale împotriva sa, nu a încunoştinţat organele judiciare în sensul că renunţă la domiciliul procesual ales si solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la o adresă din Italia.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală si pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.

525/10.07.2018

Prin sentinţa penală nr. 202/04.11.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. XXX1/89/2015, s-au dispus următoarele:

„În temeiul art. 290 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul C.V., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 290 alin. 5 C.pen., confiscă de la inculpat suma de 50 de euro, consemnată la CEC BANK, conform chitanţei nr.4513283/1 din 07.09.2015 şi a recipisei de consemnare nr.622200/1, seria TA nr.1854975 din 07.09.2015.

În baza art. 404 alin. 4 C.proc.pen., menţine măsura sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 663/P/2015 din 03.09.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, asupra sumei de 50 de euro, aparţinând inculpatului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 de lei, va fi avansat către BA Vaslui din fondurile MJ.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a reţinut că, inculpatul C.V., în data de 31.08.2015, i-a dat suma de 50 de euro lucrătorului de poliţie de frontieră B.C., şef de grupă în P.T.F. Albiţa, aflat în exerciţiul atribuţiior de serviciu, pentru a-i permite accesul în România cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare B0344HM, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile legale.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa, conform art.74 C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât

de modul de săvârşire, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de scopul urmărit. Au fost, de asemenea, avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta se află la prima încălcare a dispoziţiilor legii penale.

Instanţa de fond a raportat toate aceste aspecte la scopul general al procesului penal, de a contribui la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor, precum şi la scopul şi funcţia pedepsei.

În consecinţă, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, este de natură să asigure realizarea scopului preventiv, educativ şi coercitiv al pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 202 din 4.11.2016 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. XXX1/89/2015, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Au fost dezvoltate două motive de apel:

1. cercetarea judecătorească a fost efectuată în cauză cu încălcarea normelor imperative în materia legalei citări, respectiv art. 257 - art. 260 Cod de procedură penală, fără legala citare a inculpatului.

În motivare, inculpatul a arătat că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 33, a adus la cunoştinţă împrejurarea că este stabilit în Italia şi că doreşte să fie contactat la numărul de telefon xxxxxxxxx pentru orice act procedural efectuat în cauză.

A arătat că procedura de citare s-a realizat numai la adresa de domiciliu din Republica Moldova, adresă la care nu mai locuieşte din decembrie 2011, când s-a stabilit cu părinţii în Italia, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a solicitat să fie contactat în Italia.

Instanţa de fond, pentru a simplifica procedura de citare şi pentru a soluţiona rapid cauza, a eludat disp. art. 259 pct. 3 şi 9 Cod de procedură penală, rezumându-se la realizarea unei proceduri de citare facile, în condiţiile disp. art. 259 alin. l Cod de procedură penală.

Totodată, chiar şi în condiţiile citării la adresa de domiciliu, procedura de citare nu îndeplineşte cerinţele înscrise în disp. art. 261 alin. 5 şi 261 indice şi 1 Cod de procedură penală, întreaga procedură realizându-se la nivel formal, lipsind de conţinut norma de drept.

Or, modalitatea în care a fost administrat actul de justiţie în materia citării este contrară dispoziţiilor evocate, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil, aplicarea sancţiunii nulităţii fiind singura măsură menită să îndrepte nelegalitatea săvârşită, implicit vătămarea produsă inculpatului.

2. individualizarea pedepsei s-a realizat cu încălcarea disp. art. 74 - art.76 Cod penal, având în vedere cuantumul stabilit şi modalitatea de executare, fiind disproporţionate în raport de pericolul social concret al faptei.

Inculpatul este o persoană care nu a mai comis fapte de natură penală, comportamentul lui social fiind întotdeauna unul de respect faţă de lege. Locuieşte împreună cu părinţii în Italia, este integrat în societate, are un loc de muncă stabil, fiind apreciat şi respectat atât de angajatorii lui, cât şi de colegi. A fost mereu perceput ca o persoană corectă cinstită, liniştită şi respectuoasă.

A mai precizat inculpatul că, la momentul săvârşirii faptei, nu a realizat, foarte tânăr fiind, impactul social al acţiunilor sale şi gravitatea consecinţelor, însă a conştientizat acest fapt, concretizându-l în atitudinea pe care a avut-o ulterior, în cursul cercetărilor: a recunoscut fapta, a avut o conduită cooperantă şi şi-a manifestat şi îşi manifestă în continuare regretul pentru infracţiunea comisă.

Nu au fost avute deloc în vedere circumstanţele atenuante şi nu s-a dat eficienţă disp. art. 76 alin. l Cod penal, motiv pentru care solicită a se aplica criteriile legale şi reaprecierea cuantumului pedepsei şi modalităţii de executare în raport şi de aceste dispoziţii.

A solicitat, totodată, în baza art. 411 Cod de procedură penală, repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, urmând a se constata că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare şi că apelul formulat a fost declarat în termen.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, a arătat inculpatul că a luat cunoştinţă de existenţa hotărârii de condamnare la data de 25 aprilie 2018, când i-a fost comunicată în Italia, în urma procedurilor de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Vaslui.

Până la declanşarea procedurilor de punere în executarea a mandatului european de arestare, nu a luat cunoştinţă de desfăşurarea judecăţii şi nu a avut posibilitatea de a urmări cauza.

În plus, ştiind că a făcut cunoscută autorităţilor române împrejurarea că locuieşte şi munceşte în Italia, a aşteptat să fie citat în această ţară, aşa cum i s-a spus după ce a dat declaraţia de suspect şi pe cea de inculpat.

Or, având în vedere că atât procedura de citare, cât şi cea privind comunicarea hotărârii nu au fost efectuate cu respectarea condiţiilor de legalitate şi că nu a luat efectiv cunoştinţă de existenţa hotărârii de condamnare la data de 25 aprilie 2018, a solicitat a fi apreciată întemeiată cererea de repunere în termen şi să se constate declarat în termen apelul formulat.

Prin decizia penală nr. 525/10.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a fost, în baza art. 411 alin. 1 Cod de procedură penală, respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpat, prin apărător ales.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza I Cod de procedură penală, a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de către inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 202/04.11.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. XXX1/89/2015, sentinţă care a fost menţinută.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:,, Potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală „pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei.”

Termenul prevăzut de norma juridică precitată este un termen procedural imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a exercita calea de atac şi nulitatea actului făcut peste termen, conform art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.

În cauza de faţă, sentinţa penală nr. 202 dată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. XXX1/89/2015, a fost pronunţată în ziua de 04.11.2016, copia minutei fiind comunicată în 14.11.2017 la domiciliul ales de către inculpat pentru comunicarea actelor de procedură, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, care a fost restituită cu menţiunea destinatar mutat, precum şi prin afişare la uşa instanţei la 07.12.2017.

Adresa în discuţie a fost indicată de inculpat ca fiind adresa la care locuieşte efectiv şi adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în calitate de suspect (31.08.2015) şi în calitate de inculpat.

Prin procesele-verbale din 31.08.2015, i s-a dus la cunoştinţă inculpatului că are obligaţia de a comunica, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei şi i s-a atras atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţia şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă.

În doctrina judiciară (M. Udroiu, Procedură penală, Partea specială, Ediţia a III-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2016, p. 447), s-a apreciat că dacă unei persoane i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea în cursul urmăririi penale (fie în condiţiile Codului de procedură penală din 1969, fie potrivit noului Cod de procedură penală) există o notificare oficială cu privire la acuzaţia penală formulată şi, pe cale de consecinţă, această persoană (învinuit, suspect, inculpat) a avut cunoştinţă de existenţa unui proces împotriva sa. În acest caz, neprezentarea ulterioară în faţa primei instanţe şi/sau a instanţei de control judiciar echivalează cu opţiunea explicită şi neechivocă de a nu participa la procesul penal şi asumarea consecinţelor judecării cauzei în lipsă.

S-a considerat că această concluzie este cu atât mai mult valabilă în cazul în care acuzatul, după notificarea ulterioară a acuzaţiei, şi-a încălcat obligaţia de încunoştinţare a autorităţilor judiciare prevăzută de art. 70 alin. 4 Cod de procedură penală 1969, respectiv art. 108 alin. 1 lit. b) noul Cod de procedură penală cu privire la noul domiciliu sau noua reşedinţă, iar procedura de citare a fost efectuată în mod legal la adresele cunoscute de organele judiciare.

Or, în speţă, apelantul nu era străin de procedurile penale care s-au desfăşurat împotriva sa în cauză, întrucât a fost audiat în faza de urmărire penală atât în calitate de suspect, cât şi în calitate de inculpat. În cuprinsul declaraţiilor, a indicat domiciliul la care locuieşte efectiv, adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură, şi a arătat că are cunoştinţă de obligaţia de a anunţa orice schimbare de domiciliu (a se vedea, în acelaşi sens, şi Curtea de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia penală nr. 268/Ap din 16 mai 2014, nepublicată, citată de citată de A. Barbu, G. Tudor, A.M. Şinc, Codul de procedură penală, adnotat cu jurisprudenţă naţională şi europeană, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 900).

Deşi notificat oficial de derularea unei proceduri penale împotriva sa, nu a încunoştinţat organele judiciare în sensul că renunţă la domiciliul procesual ales şi solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la o adresă din Italia.

Nu pot fi primite susţinerile apărătorului ales al apelantului că se impune citarea apelantului telefonic, cât timp nu a solicitat citarea sa în această modalitate la niciunul dintre numerele de telefon indicate în cuprinsul declaraţiei date, în calitate de suspect, în cursul urmăririi penale - numărul de telefon din Italia sau numărul de telefon din Republica Moldova.

Caracterul formal al procedurii de citare nu poate fi reţinut, cât timp apelantul însuşi a indicat adresa din Republica Moldova ca fiind adresa la care locuieşte efectiv şi pe care o alege drept domiciliu procesual.

Data anterior precizată - 07.12.2017 - este data de la care pentru inculpat a început să curgă termenul legal de 10 zile de declarare a apelului. Procedând la calcularea acestui termen în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. 1, 2 şi 4 Cod de procedură penală, instanţa de control judiciar reţine că acest termen s-a împlinit în ziua de 18.12.2017.

Verificând cuprinsul cererii scrise de apel formulată de inculpat, şi ştampila aplicată pe plicul de înaintare a cererii se constată că a fost înaintată la Tribunalul Iaşi la data de 14.05.2018, adică la peste 10 (zece) luni după ce termenul de declarare a căii de atac se împlinise, situaţie în care apelul inculpatului se constată că este tardiv.

Conform art. 411 alin. 1 Cod de procedură penală, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Este necesar, aşadar, ca persoana să se fi aflat într-un caz fortuit sau de forţă majoră, respectiv să fi intervenit un eveniment care a împiedicat-o să acţioneze, eveniment ce nu putea fi prevăzut sau înlăturat, practica judiciară validând această interpretare.

Or, apelantul nu a indicat nicio cauză temeinică care l-a împiedicat să exercite calea ordinară de atac a apelului în termenul prevăzut de lege. Data la care a luat cunoştinţă de hotărâre poate prezenta cel mult relevanţă din perspectiva termenului de formulare a unei căi extraordinare de atac.

Curtea învederează din nou că apelantul în niciuna dintre declaraţiile date în calitate de suspect şi inculpat în cursul urmăririi penale nu a solicitat citarea pe teritoriul Italiei, iar la numerele de telefon la care poate fi contactat a arătat atât un număr de pe teritoriul Italiei, cât şi unul de pe teritoriul Moldovei”.