Imposibilitatea acordarii unor drepturi neprevazute de legile de salarizare a personalului bugetar

Cuprins pe materii
:
Drept administrativ. Salarizarea personalului bugetar. Acord de mediere.

Legislatie relevanta
:
Legea nr. 192/2006, Legea nr. 62/2011, Legea nr. 284/2010, Legea-cadru nr. 330/2009.

Rezumat
:

Instanta retine ca art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea in contractele/acordurile colective de munca privitoare la personalul bugetar a unor clauze  referitoare la drepturi in bani altele decat cele prevazute de legislatia in vigoare.

Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu fac parte drepturile si stimulentele acordate angajatilor unitatii administrativ-teritoriale. Asadar, sumele nu mai pot fi acordate ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici incepand cu 01.01.2011 drepturile nu pot fi acordate, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limiteaza sporurile la cele prevazute de respectiva lege.

Faptul ca a existat un acord de mediere conform Legii nr. 192/2006 intre intimat si angajati, chiar si incuviintat de instanta de judecata, nu poate deroga de la dispozitiile legale imperative, deoarece conventia ramane un acord al partilor, fie si verificat sumar sub aspect formal de instanta de judecata, or de la o norma imperativa nu se poate deroga prin consimtamantul partilor. In acest sens, s-a cristalizat practica Curtii de Apel, retinandu-se si faptul ca hotararea prin care se incuviinteaza acordul de mediere este data in procedura necontencioasa, astfel ca nu are autoritate de lucru judecat.

 

                                                                Decizia nr. 1373 din 23.06.2015

a Curtii de Apel Galati

 

Prin sentinta nr. 24/22.01.2015, pronuntata de Tribunalul Vrancea in dosarul nr. 2308/91/2014, a fost admisa cererea formulata de  reclamanta P UAT com. D, jud. V., in contradictoriu cu  parata CCR - CC V, avand ca obiect anularea  partiala a Deciziei nr. 35/12.06.2014 in ceea ce priveste pct. 4.2 lit. a si b) si II.3; anularea incheierii nr. 1/08.08.2014 si suspendarea executarii Deciziei nr. 35/12.06.2014, a fost anulata Incheierea nr.1/08.08.2014 in ceea ce priveste solutia data contestatiei referitoare la anularea Deciziei nr.35/2014 pct. II.3, a fost anulata partial  Decizia nr.35/2014 in ce priveste punctele 4.2.lit.a si b si punctul II.3 emisa  de CCR - CC V si a fost obligata parata sa achite reclamantei suma de 2620 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs, in termen legal, parata CCR – CC V, criticand-o ca fiind nelegala.

In motivare, a aratat ca prin deciziile Curtii Constitutionale s-a aratat ca Legea nr. 330/2009 instituie un sistem de salarizare nou, care nu mai este compatibil cu drepturile anterioare, decat in masura in care se reflecta in sporurile prevazute de legea noua. Cum drepturile nu se regasesc in sistemul nou, ele nu mai pot fi acordate ulterior.

In drept, a invocat disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ.

In sustinere, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Legal citat, intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In motivare, a aratat ca sentinta este legala, recurenta dand o interpretare gresita textelor de lege invocate.

In drept, a invocat disp. art. 205 si urm. C.pr.civ.

In aparare, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Instanta a incuviintat si a administrat in cauza proba cu inscrisuri.

Analizand intreg materialul probator administrat in cauza, Curtea de Apel apreciaza ca recursul este intemeiat si se impune a fi admis, avand in vedere urmatoarele considerente:

In ce priveste motivul de recurs aplicabil, Curtea constata ca analiza criticilor invocate face posibila incadrarea lor in motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la incalcarea prin hotarare a normelor de drept material.

In ce priveste fondul cauzei, instanta retine ca art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea in contractele/acordurile colective de munca privitoare la personalul bugetar a unor clauze  referitoare la drepturi in bani altele decat cele prevazute de legislatia in vigoare.

Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu fac parte drepturile si stimulentele acordate angajatilor unitatii administrativ-teritoriale. Asadar, sumele nu mai pot fi acordate ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici incepand cu 01.01.2011 drepturile nu pot fi acordate, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limiteaza sporurile la cele prevazute de respectiva lege.

Faptul ca a existat un acord de mediere conform Legii nr. 192/2006 intre intimat si angajati, chiar si incuviintat de instanta de judecata, nu poate deroga de la dispozitiile legale imperative, deoarece conventia ramane un acord al partilor, fie si verificat sumar sub aspect formal de instanta de judecata, or de la o norma imperativa nu se poate deroga prin consimtamantul partilor. In acest sens, s-a cristalizat practica Curtii de Apel, retinandu-se si faptul ca hotararea prin care se incuviinteaza acordul de mediere este data in procedura necontencioasa, astfel ca nu are autoritate de lucru judecat.

Cum cererea de anulare a actelor emise este neintemeiata, nu mai poate fi dispusa suspendarea executarii actelor si nici obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Recursul este calea de atac prin intermediul careia partile sau Ministerul Public solicita, in conditiile si pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiintarea unei hotarari judecatoresti pronuntate fara drept de apel sau in apel.

Examinand prezenta cauza prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciaza ca prima instanta a pronuntat o solutie nelegala, care se impune a fi reformata.

Avand in vedere cele expuse, Curtea va admite recursul declarat de parata, va casa in tot sentinta recurata si, in rejudecare, va respinge cererea ca nefondata.