Existenta unor debite fiscale restante si neprezentarea administratorului unei societati pentru a da relatii organului fiscal

Cuprins pe materii
:
Drept fiscal. Raspundere solidara. Conditii de antrenare.

Legislatie relevanta
:
art. 27 alin. (2) lit. c) si d) OG nr. 92/2003 republicata.

Rezumat
:

Contrar celor sustinute de organul fiscal, reaua-credinta a administratorului nu a fost dovedita. Simplul fapt ca acesta nu a dat curs solicitarilor organului fiscal de a se prezenta pentru a da relatii, in conditiile in care era plecat din tara si raporturile cu societatea incetasera din cursul anului 2008 nu echivaleaza cu reaua sa credinta. Faptul ca incetarea raporturilor de munca si a raporturilor sociale nu au fost inregistrate la organele competente (ITM, respectiv ORC) nu este, in mod necesar, consecinta culpei sale, ci si a persoanelor care au continuat activitatea societatii.

Existenta unor debite fiscale restante nu inseamna per se (prin sine) ca administratorul a actionat cu rea-credinta, in lipsa dovedirii unui scop ilicit urmarit de acesta. Debitele au aparut ca urmare a activitatii economice a societatii, iar faptul ca societatea nu a obtinut profit nu poate echivala cu reaua-credinta a administratorului.

 

                                                                  Decizia nr. 946 din 24.04.2015

a Curtii de Apel Galati

 

Prin sentinta nr. 2042/28.11.2014, pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr. 3610/121/2013, a fost admisa cererea privind pe reclamantul M.V. si pe paratele AFP din cadrul DGFP G. si D.G.R.F.P. G., a fost anulata Decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 175/26.11.2012 emisa de parata AJFP G. si Decizia nr. 7/28.01.2013 emisa de parata DGRFP Galati, a fost exonerat reclamantul de plata sumei de 34.980 lei si au fost obligate paratele AJFP G. si DGRFP G., in solidar, la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant, in suma de 1.004,3 lei.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs, in termen legal, parata A.J.F.P. G., prin reprezentant legal, criticand-o ca fiind nelegala.

In motivare, recurenta a aratat ca motivarea primei instante este subtire, aportul judecatorului fiind inexistent.

Reclamantul, administrator al societatii, nu a dorit clarificarea situatiei fiscale inainte de a pleca din tara, fapt ce dovedeste reaua sa credinta. Mai mult, la ORC nu au fost inregistrate documente din care sa rezulte iesirea acestuia din societate. Aceeasi este situatia si in cazul incetarii contractului de munca. Debitele societatii ii sunt, deci, imputabile.

In drept, a invocat disp. art. 20 Legea nr. 554/2004.

In sustinere, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Legal citat, intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat si cheltuieli de judecata.

In motivare, a aratat ca, prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala din 06.12.2012 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Galati, s-a constatat neimplicarea reclamantului in debitele create de societate incepand cu 01.02.2008.

O persoana care nu mai are raporturi legale cu societatea nu poate fi considerata de rea-credinta in crearea unor debite ulterioare incetarii acestor raporturi.

In drept, a invocat disp. art. 131, art. 27 alin. 2 lit. c si d C.pr.fisc.

In aparare, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Instanta a incuviintat si a administrat in cauza proba cu inscrisuri.

Analizand intreg materialul probator administrat in cauza, Curtea de Apel apreciaza ca recursul este neintemeiat si se impune a fi respins, avand in vedere urmatoarele considerente:

In ce priveste motivul de recurs aplicabil, Curtea constata ca motivele invocate de recurenta se incadreaza in cazurile de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 si 8 C.pr.civ., referitoare la nerespectarea prin hotararea pronuntata a normelor de drept material si procesual.

Curtea observa ca disp. art. 27 alin. 2 lit. c si d C.pr.fisc. conditioneaza antrenarea raspunderii administratorilor sau a altor persoane de existenta unei rele-credinte a acestora in nedeclararea obligatiilor fiscale sau in omisiunea de a solicita intrarea in insolventa a societatii.

Contrar celor sustinute de recurenta, reaua-credinta a intimatului nu a fost dovedita. Simplul fapt ca intimatul nu a dat curs solicitarilor organului fiscal de a se prezenta pentru a da relatii, in conditiile in care era plecat din tara si raporturile cu societatea incetasera din cursul anului 2008 nu echivaleaza cu reaua sa credinta. Faptul ca incetarea raporturilor de munca si a raporturilor sociale nu au fost inregistrate la organele competente (ITM, respectiv ORC) nu este, in mod necesar, consecinta culpei intimatului, ci si a persoanelor care au continuat activitatea societatii.

Existenta unor debite fiscale restante nu inseamna per se (prin sine) ca administratorul a actionat cu rea-credinta, in lipsa dovedirii unui scop ilicit urmarit de acesta. Debitele au aparut ca urmare a activitatii economice a societatii, iar faptul ca societatea nu a obtinut profit nu poate echivala cu reaua-credinta a administratorului.

Acesta a fost rationamentul pentru care instanta de fond a dispus anularea deciziei de atragere a raspunderii solidare, sentinta primei instante fiind motivata suficient.

Recursul este calea de atac prin intermediul careia partile sau Ministerul Public solicita, in conditiile si pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiintarea unei hotarari judecatoresti pronuntate fara drept de apel sau in apel.

Examinand prezenta cauza prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciaza ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala, care nu se impune a fi reformata.

Avand in vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

In temeiul art. 451 C.pr.civ., instanta va obliga recurenta cazuta in pretentii sa plateasca intimatului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs (onorariu avocat).