Drepturi banesti neacordate in cuantumul prevazut de lege

Atata timp cat printr-o sentinta civila anterioara s-a stabilit ca actul aditional in cauza nu a condus la modificarea salariului, fiind lovit de nulitate, rezulta ca obligatia paratei era de a acorda indemnizatia de conducere stabilita conform actului aditional nr. 460/2007 la contractul individual de munca, indemnizatie care a fost stabilita in suma fixa de 726 lei si nu cea in suma de 500 lei, care a fost acordata intr-un cuantum inferior celui negociat.

Tribunalul Gorj prin sentinta civila nr.688 de la 08.06.2017 a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata cu privire la drepturile solicitate pentru luna iunie 2013.

A respins exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata prin intampinare.

A admis in parte actiunea formulata de reclamantul C.D. impotriva paratei S.C. Minprest Serv S.A., Rovinari,, avand ca obiect drepturi banesti, a obligat parata la plata catre reclamant a diferentei constand in prima de vacanta pe anii 2013-2014, diferente rezultate din calcularea primei respective in raport de un salariu brut de 7625 lei in loc de 5125 lei.

A respins capatul de cerere privind plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate reprezentand diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pe perioada 29.07.2013-30.01.2015.

A obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut urmatoarele:

In conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 din Codul de procedura civila , instanta trebuie sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond, care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe, ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

In consecinta, s-a analizat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata cu privire la drepturile solicitate pentru luna iunie 2013.

In speta, drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru luna iulie se platesc in luna august motiv pentru care s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 01.06.2013-03.08.2016.

Cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de aceeasi parata in intampinarea formulata la actiunea precizatoare raportat la dosarul nr. 4777/95/2015, tribunalul retine ca:

In conformitate cu dispozitiile art. 430 din Codul de procedura civila republicat:

„(1) Hotararea judecatoreasca ce solutioneaza, in tot sau in parte, fondul procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.

2. Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa.
3. Hotararea judecatoreasca prin care se ia o masura provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
4. Cand hotararea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
5. Hotararea atacata cu contestatia in anulare sau revizuire isi pastreaza autoritatea de lucru judecat pana ce va fi inlocuita cu o alta hotarare.”

La art. 431 alin.1, cu privire la efectele lucrului judecat, se prevede ca :

„(1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect.”

Potrivit dispozitiilor art.432 din Codul de procedura civila republicat, exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanta sau de parti in orice stare a procesului, chiar inaintea instantei de recurs.

Asadar, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar a fi indeplinita tripla identitate de parti, obiect si cauza.

Cum in cauza nu este indeplinita tripla identitate de parti, obiect si cauza, tribunalul a respins aceasta exceptie.

Pe fondul cauzei, analizand actele dosarului, in raport de dispozitiile legale aplicabile, instanta a retinut ca actiunea este intemeiata in parte, pentru urmatoarele considerente:

Reclamantul C.D. este angajat al paratei S.C. Medserv Serv S.A., in functia de director economic, in baza contractului individual de munca nr.3690/04.11.2003 si conform actului aditional la Contractul individual de munca nr.460/30.05.2007, reclamantul avea un salariu de baza de 2950 lei la care se adauga suma de 738 lei (spor de vechime 25%) si suma de 726 lei (indemnizatie de conducere), totalizand suma de 4414 lei brut.

Prin Hotararea Consiliului de Administratie nr.2/29.02.2008 s-a aprobat majorarea salariului de incadrare a reclamantului C.D. la suma de 5.700 lei brut/luna, incepand cu data de 01.02 2008 (fara sa i se acorde si indemnizatie de conducere). In data de 05.05.2010 Adunarea Generala a Actionarilor prin Hotararea nr.2/05.05.2010 a stabilit pentru functia de director economic un salariu de incadrare de 3700 lei, la care se adauga indemnizatia de conducere de 500 lei si sporul de vechime de 25%. Minprest Serv S.A a pus in executare hotararea nr.2/05.05.2010 si a modificat salariul directorului economic de la suma de 5700 lei la suma de 3700 lei (5125 lei brut).Totodata, s-a intocmit si actul aditional nr.91/07.05.2010 la CIM, act pe care reclamantul nu 1-a semnat, nefiind de acord cu acesta.

Prin cererea de fata astfel cum a fost modificata potrivit precizarii de la fila 83 din dosar, reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate reprezentand diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pe perioada 01.06.2013-29.07.2016, rectificarea declaratiilor privind contributiile la bugetul de stat aferente acestor drepturi salariale, plata contributiilor pentru sumele cuvenite si neacordate, precum si plata diferentelor salariale cuvenite si neacordate in cuantumul legal, reprezentate de prima de vacanta pe anii 2013-2014.

Astfel, cu privire la capatul de cerere privind acordarea diferentei dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pe perioada 01.07.201329.07.2016, tinand cont de solutia de admitere a prescriptiei pentru drepturile aferente lunii iunie 2013, reclamantul a sustinut ca prin actul aditional nr.91 din 07.05.2010 i-a fost modificata in mod unilateral indemnizatia de conducere de la 726 lei la 500 lei, indemnizatie pe care o incasa ca urmare a exercitarii functiei de conducere de director economic si care a fost negociata intre parti prin actul aditional nr.460 din 30.05.2007.

Reclamantul si-a desfasurat activitatea in cadrul S.C. Minprest Serv S.A. in functia de director economic in baza contractului individual de munca nr.3690 din 04.11.2003.

Conform actului aditional la Contractul individual de munca nr.460/30.05.2007, reclamantul avea un salariu de baza de 2950 lei la care se adauga suma de 738 lei (spor de vechime 25%) si suma de 726 lei (indemnizatie de conducere), totalizand suma de 4414 lei brut. Prin Hotararea Consiliului de Administratie nr.2/29.02.2008 s-a aprobat majorarea salariului de incadrare a reclamantului C.D. la suma de 5.700 lei brut/luna, incepand cu data de 01.02 2008 (fara sa i se acorde si indemnizatie de conducere).

In data de 05.05.2010 Adunarea Generala a Actionarilor prin Hotararea nr.2/05.05.2010 a stabilit pentru functia de director economic un salariu de incadrare de 3700 lei, la care se adauga indemnizatia de conducere de 500 lei si sporul de vechime de 25%. In baza acestei hotarari a fost intocmit actul aditional nr.91/07.05.2010 la contractul individual de munca , act pe care reclamantul a refuzat sa-l semneze.

Prin Decizia nr.7/04.01.2013 emisa de catre Minprest Serv S.A s-a dispus concedierea reclamantului in temeiul art.65-67 din Codul muncii. Prin sentinta civila nr.3093 din data de 22.05.2013 pronuntata de catre Tribunalul Gorj a fost admisa contestatia formulata de catre reclamantul C.D. impotriva deciziei de concediere nr.07/04.01.2013. Astfel, reclamantul a fost reintegrat in functia detinuta anterior concedierii (director economic) prin decizia nr.1449/26.06.2013, fiindu-i achitate si drepturile salariale calculate de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

Anterior emiterii deciziei de reintegrare nr. nr.1449/26.06.2013 a fost inregistrat Contractul colectiv de munca nr.197/14.04.2013, contract care in raport de prevederile art.133 alin.1 lit.a) din Legea 62/2011 produce efecte pentru toti angajatii din unitate.

Prin acest contract a fost stabilita si o noua grila de salarizare astfel ca pentru functia de contabil sef care a fost asimilata celei de director economic, clasa minima de salarizare este 1 si clasa maxima este 183 a fost stabilit un salariu de 3750 Iei.

Ulterior, prin Actul aditional nr. l la Contractul colectiv de munca inregistrat la ITM Gorj sub nr. 197/14.04.2013 s-a modificat Anexa nr.18 din CCM „Grila de salarizare" si Anexa nr. 19 din CCM „Nivelele de salarizare pe meserii, functii si locuri de munca", salariul pentru functia de director fiind stabilit tot la suma de 3750 lei.

Incheierea unui nou contract colectiv de munca, cel inregistrat sub nr. 197/14.04.2013 a impus astfel si incheierea unor noi acte aditionale la contractele individuale de munca, in acord cu grilele de salarizare stabilite conform CCM.

Astfel, prin actul aditional nr.2508/09.07.2013 salariul de baza acordat reclamantului a fost de 4625 lei la care se adauga si indemnizatia de conducere de 500 lei, totalizand un salariu brut de 5125 lei.

Intr-adevar actul aditional la contractul individual de munca nr.2508/09.07.2013 nu a fost semnat de catre reclamant, in acest sens fiind intocmit procesul verbal de la fila 31 din dosar. Numai ca, reclamantul nu a inteles sa conteste act aditional respectiv, desi avea cunostinta de acesta in momentul in care s-a incercat comunicarea.

Mai mult, nici in prezenta cauza reclamantul nu a inteles sa conteste actul aditional respectiv, in motivarea cererii de chemare in judecata invocand doar actul aditional nr.91 din 07.05.2010.De altfel, noile grile de salarizare au fost stabilite prin noul contract colectiv de munca, obligatoriu pentru toti angajatii, astfel ca atat timp cat reclamantul nu a contestat actul aditional nr.2508/09.07.2013 si nici in prezenta cauza nu a inteles sa invoce nulitatea acestuia, nu poate pretinde plata diferentei dintre indemnizatia de conducere pe care o incasa ca urmare a exercitarii functiei de conducere de director economic si care a fost negociata intre parti prin actul aditional nr.460 din 30.05.2007, act care a fost incheiat in baza unui alt contract colectiv de munca.

Cu privire la plata diferentelor salariale cuvenite si neacordate in cuantumul legal, reprezentate de prima de vacanta pe anii 2013-2014, instanta a constatat ca prin raportul de expertiza intocmit in cauza expertul a concluzionat ca pentru anul 2013 si 2014 prima de vacanta a fost calculata la salariul brut de 5125 lei, compus din salariul de baza de 3700 lei, 925 lei spor vechime si 500 lei indemnizatie de conducere.

Instantele de judecata s-au pronuntat si o parte din drepturile salariale au fost recalculate si acordate la salariul brut de 7125 lei, compus din 5700 lei si 1425 lei spor vechime, suma cu privire la care a concluzionat expertul ca se adauga indemnizatia de conducere de 726 lei. Avand in vedere insa solutia data cu privire la primul capat de cerere, conform considerentelor mai sus expuse, tribunalul a apreciat ca la salariul de incadrare al reclamantului se adauga o indemnizatie de conducere de 500 lei si nu de 726 lei. Astfel, venitul salarial in raport de care trebuia sa fie calculata prima de vacanta cuvenita reclamantului era de 7625 lei in loc de 5125 lei, cat a fost luat in considerare de catre parata.

Fata de cele ce preced, tribunalul a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata cu privire la drepturile solicitate pentru luna iunie 2013 si a respins exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata prin intampinare. A admis in parte actiunea formulata de reclamantul C.D. si a obligat parata la plata catre reclamant a diferentei constand in prima de vacanta pe anii 2013-2014, diferente rezultate din calcularea primei respective in raport de un salariu brut de 7625 lei in loc de 5125 lei. A respins capatul de cerere privind plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate reprezentand diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pe perioada 29.07.2013-30.01.2015.

In baza art.453 alin.2 din Codul de procedura civila, parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat - 800 lei si onorariu expert 600 lei conform chitantelor depuse la dosarul cauzei.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantul C.D. si parata SC Minprest Serv SA criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin motivele de apel reclamantul
a aratat ca, in fapt, prin cererea de chemare in judecata asa cum a fost precizata ulterior am chemat in judecata parata S.C. MINPREST SERV S.A. solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate, drepturi ce reprezinta atat diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si cea neacordata pentru perioada 29.07.2013-30.01.2015, cat si prima de vacanta aferenta anilor 2013-2014, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta nr. 688/08.06.2017 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 2929/95/2016 a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata cu privire la drepturile solicitate pentru luna iunie 2013, respinsa exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata prin intampinare, admisa in parte actiunea si obligata parata la plata diferentei constand in prima de vacanta pe anii 2013-2014, diferente rezultate din calcularea primei respective in raport de un salariu brut de 7625 lei in loc de 5125 lei si totodata respins capatul de cerere privind plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate reprezentand diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pe perioada, 29.07.2013-30.01.2015.

Arata ca sentinta atacata este nelegala si netemeinica, fiind data cu aplicarea gresita a legii si in contradictie cu inscrisurile existente la dosarul cauzei , nesocotindu-se astfel puterea de lucru judecat a sentintei nr. 1159/l9.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 4777/95/2015, ramasa definitiva prin decizia nr. 4197/13.10.2016 a Curtii de Apel Craiova.

Mai arata ca hotararea nr. 688/08.06.2017 pronuntata de Tribunalul Gorj este atacata in totalitate, chiar daca unul dintre petite i-a fost admis, intrucat solutia pronuntata in cauza este lipsita de fundament juridic, atata timp cat nu s-a avut in vedere puterea de lucru judecat a sentintei nr. 1159/2015 a Tribunalului Gorj, prin care s-a stabilit ca actul aditional nr. 2508/09.07.2013 este lovit de nulitate.

Apreciaza ca instanta de fond in mod gresit a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru asa-zisele drepturi solicitate pentru luna iunie 2013, in conditiile in care prin precizarea depusa la dosarul cauzei la data de 03.10.2016 si-a restrans actiunea, mentionand ca diferentele de drepturi salariale le solicit doar pentru perioada 29.07.201330.01.2015. Cum obiectul cererii a fost precizat si modificat in termen legal, iar inainte de inchiderea dezbaterilor pe fond parata a si mentionat ca nu mai sustine aceasta exceptie, opineaza ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata nu era intemeiata, fiind ramasa fara obiect, in conditiile in care si-am restrans actiunea, astfel ca solutia corecta era de respingere a acestei exceptiei si nicidecum de admitere.

Cu privire la fondul cauzei, invedereaza ca prima instanta in mod gresit i-a respins capatul de cerere ce viza plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate, reprezentate de diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pentru perioada 29.07.2013-30.01.2015, intrucat prin aceasta solutie s-a nesocotit puterea de lucru judecat a sentintei nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 4777/95/2015.

Or, cum prin sentinta nr. 1159/19.05.2016 s-a stabilit nulitatea absoluta a actului aditional nr. 2508/09.07.2013, aceasta chestiune litigioasa transata intre parti nu mai putea fi repusa in discutie in cadrul litigiului dedus judecatii, intrucat opera prezumtia absoluta de lucru judecat, in baza art. 431 alin.2 C.pr. civila. Cum efectele lucrului judecat se impuneau in al doilea proces care aveau legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere cele statuate cu putere de lucru judecat anterior si nicidecum sa mai faca referire cu privire la efectele unui astfel de act aditional, care era nul.

In plus, si pentru ipoteza in care acesta nu ar fi fost constatat nul de instanta de judecata, in conditiile in care nu a fost semnat de el, nu putea fi vorba despre o modificare a contractului individual de munca prin acordul partilor, intrucat angajatorul nu poate modifica unilateral salariul convenit anterior, iar solicitarea in instanta a drepturilor salariale corect calculate este posibila , chiar si in situatia in care salariatul nu a contestat un act aditional ce nu a produs efecte in mod legal , nefiind expresia acordului de vointa al partilor.

Insa, cat timp prin sentinta nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj s-a stabilit ca actul aditional nr. 2508/09.07.2013 nu a condus la modificarea salariului, fiind lovit de nulitate, este evident ca motivarea instantei, in care se retine: „cat reclamantul nu a contestat actul aditional nr. 2508/09.07.2013 in prezenta cauza si nici nu a inteles sa invoce nulitatea acestuia , nu poate pretinde plata diferentei dintre indemnizatia de conducere pe care o incasa ca urmare a exercitarii functiei de conducere de director economic si care a fost negociata intre parti prin actul aditional nr. 460/30.05.2007, act care a fost incheiat in baza unui alt contract colectiv de munca" este in contradictie cu cele statuate anterior prin hotararea evocata mai sus si lipsita de temei legal , mai ales prin prisma faptului ca este inadmisibila modificarea salariului prin act aditional neinsusit de salariat.

Conchizand, arata ca cererea asa cum a fost precizata era intemeiata, in conditiile in care drepturile banesti solicitate si cuvenite nu i-au fost acordate in cuantumul legal de catre parata, nesocotindu-se clauzele ultimului act aditional la contractul individual de munca convenit si insusit de ambele parti cocontractante, respectiv cel inregistrat sub nr. 460/30.05.2007, in care s-a negociat indemnizatia de conducere in cuantum de 726 lei.

Chiar daca pe parcursul derularii raporturilor de munca au intervenit mai multe modificari la contractul individual de munca prin actele aditionale nr.91/05.05.2010 si nr. 2508/09.07.2013, acestea fiind constatate nule de instantele de judecata, singurul act aditional care si-a produs efectele a fost cel inregistrat sub nr.460/30.05.2007, unde se stipula in mod clar cuantumul indemnizatiei de conducere.

In plus, sustinerea paratei formulata la fond, conform careia atata timp cat actul aditional nr. 91/07.05.2010 a fost constatat nul de instanta de judecata, inseamna ca drepturile salariale ce mi se cuvin ar fi cele stabilite prin Hotararea nr. 2/29.02.2008 a Consiliului de Administratie, unde nu s-a prevazut si indemnizatia de conducere nu poate fi retinuta , fiind lipsita de temei legal, intrucat prin acest act aditional a fost modificat numai salariul de baza, nu si celelalte componente ale salariului, respectiv sporul de vechime si indemnizatia de conducere, care sunt cuprinse in salariul negociat prin actul aditional incheiat anterior datei de 01.02.2008, adica cel inregistrat sub nr.460/30.05.2007. Cum dupa modificarea salariului de baza, ce s-a realizat prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 2/29.02.2008 celelalte acte aditionale incheiate ulterior au fost constatate nule, este evident ca singurul act aditional valabil este cel din anul 2007 , care se coroboreaza cu cele stabilite prin actul decizional , in care s-a stabilit salariul de incadrare in cuantum de 5.700 lei.

Asa fiind, simplele trimiteri ale paratei, neinsotite de motive solid argumentate la diferite inscrisuri, nu erau de natura sa inlature efectele unui act valabil, negociat si insusit de parti, care si-a produs efectele atata timp cat nu a mai intervenit o alta modificare legala, astfel ca asemenea aparari nu se circumscriu obiectului cererii deduse judecatii.

Intr-o alta ordine de idei , cum prin sentinta nr. 3564/20.06.2013 pronuntata de Tribunalul Gorj, in cauza nr. 7128/95/2012, ramasa irevocabila prin decizia nr. 8692/03.10.2013 a Curtii de Apel Craiova s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca sporul de vechime nu era inclus in salariul de baza de 5.7000 lei, ci trebuia adaugat la acest salariu, rezulta, fara putinta de tagada ca s-au recunoscut efectele actului aditional nr.460/30.05.2007, unde, pe langa sporul de vechime s-a negociat si indemnizatia de conducere. Avand in vedere ca actele aditionale ulterioare au fost constatate nule, ca urmare a modificarilor unilaterale ale salariului de catre angajator, obligatia paratei era de a acorda indemnizatia de conducere stabilita conform actului aditional nr. 460/30.05.2007 la contractul individual de munca , care a fost stabilita in suma fixa [ 726 lei] si nu cea in suma de 500 lei, acordata intr-un cuantum mai mic decat cel negociat .

Chiar daca prin Hotararea nr. 2/29.02.2008 a fost modificat doar salariul de incadrare, actul aditional mentionat mai sus si-a produs efectele juridice in continuare cu privire la celelalte componente ale salariului, respectiv sporul de vechime si indemnizatia de conducere, in conditiile in care nu a mai intervenit vreo modificare legala dupa data de 29.02.2008, care sa inlature efectele acestui inscris, astfel ca nu are nicio relevanta imprejurarea ca, potrivit sustinerilor paratei modificarea salariului s-ar fi facut in baza ultimului act aditional nr.

2508/09.07.2013, in baza caruia as fi fost remunerat in perioada supusa litigiului, intrucat acesta a fost declarat nul de instanta de judecata asa cum am mai aratat, in raport de considerentele sentintei nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 4777/95/2015.

Din acest complex de imprejurari si situatii reiese in mod cert faptul ca, obligatia paratei era de a acorda indemnizatia de conducere stabilita conform actului aditional nr. 460/2007 la contractul individual de munca , care a fost stabilita in suma fixa de 726 lei si nu cea in suma de 500 lei, care a fost acordata intr-un cuantum inferior celui negociat. Cum prin raportul de expertiza intocmit in cauza s-a stabilit ce suma mi se cuvenea, cu titlu de despagubiri echivalente pentru diferenta dintre indemnizatia acordata si cea cuvenita, arata ca prima instanta trebuia sa constate in temeiul disp. art. 52 alin.2 din Codul muncii ca i se cuvine aceasta suma, cu consecinta obligarii paratei la plata ei si nicidecum sa-i respinga acest capat de cerere.

Un alt motiv de nelegalitate al hotararii atacate consta in faptul ca, desi instanta de fond i-a admis petitul doi al cererii si a obligat parata la plata diferentei rezultate din calcularea primei de vacanta aferenta anilor 2013-2014 , in raport de un salariu brut de 7625 lei in loc de 5125 lei , aceasta solutie este gresita, intrucat diferenta dintre prima de vacanta cuvenita si cea acordata, trebuia raportata la salariul brut de 7.851 lei, conform constatarilor din cuprinsul raportului de expertiza si nicidecum la cel stabilit de instanta in cuantum de 7625 lei.

Asadar in conditiile in care s-a apreciat intemeiat acest petit si s-a acordat eficienta celor doua hotarari judecatoresti, respectiv deciziei nr. 2195/2015 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. 9002/95/2013 si sentintei nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj, in dosarul nr. 4777/95/2015 stabilindu-se din ce este compus salariul brut: salariu de incadrare in suma de 5700 lei, spor de vechime in suma de 1425 lei, este evident ca in acest context mi se cuvenea si indemnizatia de conducere in cuantum de 726 lei, dupa cum noi partile am convenit prin actul aditional nr. 460/30.05.2007, fiind ultimul act aditional la contractul individual de munca semnat de parti.

Avand in vedere cele relatate, concluzia doamnei expert, in sensul ca pe langa salariul de incadrare si sporul de vechime se adauga si indemnizatia de conducere de 726 lei, a fost una pertinenta si legala , in raport de cele doua hotarari judecatoresti invocate mai sus, intrucat daca nu s-ar accepta un astfel de rationament, ar insemna ca nici cel de-al doilea petit sa nu fie intemeiat, prin prisma existentei actului aditional nr. 2508/09.07.2013, care ar produce efecte si prin care se presupune ca s-a stabilit un salariu de incadrare de 3700 lei, la care se adauga sporul de vechime si indemnizatia de conducere. In atare conditii , rezulta in mod cert ca prima de vacanta aferenta anilor 2013-2014 , trebuia acordata la salariul stabilit prin raportul de expertiza si nicidecum la cel in cuantum de 7625 lei.

Chiar daca instanta a inlaturat concluziile expertului desemnat in cauza, apreciind ca venitul salarial in raport de care trebuia sa fie calculata prima de vacanta cuvenita era de 7625 lei, in loc de 5125 lei, apreciez ca solutia pronuntata cu privire la acest petit chiar daca este admis pentru un cuantum mai mic decat cel cuvenit este in contradictie cu solutia data primului capat de cerere, intrucat prin admiterea celui de-al doilea capat de cerere s-au recunoscut efectele hotararii judecatoresti , reprezentate de sentinta nr. 1159/2016 pronuntata de Tribunalul Gorj .

Asadar, cata vreme s-a statuat in mod definitiv prin sentinta mentionata mai sus, ca singurul act aditional insusit de parti este cel inregistrat sub nr.460/30.05.2007, este evident ca pe langa salariul de incadrare si celelalte sporuri, i se cuvenea si indemnizatia de conducere negociata de noi partile prin acest act aditional. Cum solutia celor doua petite se afla intr-o interdependenta reciproca, admiterea unuia dintre ele atragea in mod automat si admiterea

celuilalt , intrucat nu se pot exclude, mai ales prin prisma faptului ca prima de vacanta se acorda si se calculeaza in procent de 75% din valoarea salariului brut.

Considera ca se impune admiterea apelului si cu privire la cel de-al doilea capat de cerere admis, intrucat drepturile solicitate chiar daca au fost admise nu au fost acordate in totalitate asa cum a aratat mai sus.

Fata de toate considerentele expuse solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat, schimbarea sentintei atacate in tot si obligarea paratei atat la plata drepturilor salariale, reprezentate de diferenta dintre indemnizatia cuvenita si cea acordata pentru perioada 29.07.2013-30.01.2015, cat si la plata diferentelor rezultate din calcularea primei de vacanta aferenta anilor 2013-2014, in raport de un salariu brut de 7.851 lei , potrivit cuantumului stabilit prin raportul de expertiza, cu cheltuieli de judecata.

In drept, a invocat disp. art. 466 si urm. C.pr. civila.

Parata SC Minprest SA
critica sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

Prin intampinarea depusa la dosarul cauzei au invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, exceptie respinsa de catre instanta de fond, cu motivarea ca in cauza nu este indeplinita tripla identitate de parti, obiect si cauza. Au aratat ca in cadrul dosarului nr. 4777/95/2015 reclamantul, in urma precizarilor depuse si prin obiectiunile formulate la raportul de expertiza contabila, a solicitat obligarea societatii la plata primei de vacanta pe anii 2013-2014. Prin sentinta civila nr.1159/2016 pronuntata de catre Tribunalul Gorj, s-a admis in parte actiunea formulata de catre reclamant respingand astfel capatul de cerere privind acordarea primei de vacantii. impotriva sentintei civile nr.1159/2016 reclamantul a promovat apel solicitand admiterea in totalitate a cererii. A aratat ca prin sentinta atacata instanta de fond a admis in parte cererea precizata, reprezentata de diferentele dintre salariul de baza primit la data de 01.02.2008 si salariu! de baza incasat incepand cu data de 05.05.2010, pentru perioada 23.08.2013 - 30.01.2015, iar celelalte drepturi banesti cuvenite si neacordate aferente aceleiasi perioade, reprezentate de prima de vacanta, drepturi accesorii diferentei dintre salariile de baza, nu au fost admise, fara temei legal. A precizat ca acordarea primei de vacanta a fost solicitata atat in cererea de chemare in judecata, cat si in obiectiunile la raportul de expertiza formulate de acesta pentru termenul din 10.03.2016. Prin decizia nr.4197/2016, pronuntata de catre Curtea de Apel Craiova, s-a respins apelul declarai de reclamantul Corcoveanu Dumitru. Instanta de control judiciar a statuat ca reclamantul ca parte interesata putea solicita instantei de fond completarea hotararii in conditiile art.444 din N.C.P.C. si nu sa solicite pe calea apelului acordarea primei de vacanta. Cu toate ca ambele instante au respins in cadrul dosarului nr. 4777/95/2015, capatul de cerere privind acordarea primei de vacanta pentru anii 2013-2014 la nivelul salariului brut de 7625 lei. A aratat ca asa cum rezulta din raportul de expertiza contabila intocmit in cadrul dosarului nr.4777/95/2015 prima de vacanta a fost calculata de expertul contabil si acordata in temeiul sent. civ. nr.1159/2016. Conform raportului de expertiza contabila (depus la dosar) in lunile decembrie 2013 si decembrie 2014 expertul contabil a calculat anumite sume care sunt mult mai mari decat in restul perioadei mentionate si care cu certitudine reprezinta prima de vacanta..

Si in cadrul prezentului dosar s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. Din raportul de expertiza contabila a reiesit faptul ca Minprest Serv S.A a achitat reclamantului prima de vacanta pentru anii 2013 si 2014 raportata la salariul de 5125 lei. In suma totala de 5376 lei iar diferenta de achitat, adica prima de vacanta calculata raportat la salariul de 7625 lei este de 4088 lei conform anexei nr.l din raportul de expertiza. A observat ca obiectivele propuse nu au fost avute in vedere de catre expertul contabil deoarece nu au fost cuprinse in adresa inaintata de catre instanta. A invederat acest aspect la termenul de judecata din data de 20.04.2017 si i s-a pus in vedere sa formuleze obiectiuni. Pentru termenul de judecata din data de 04.05.2017 a depus obiectiunile si s-a emis de catre instanta o noua adresa catre expertul contabil.

Prin obiectiunile formulate au solicitat ca expertul contabil sa stabileasca daca prima de vacanta aferenta anilor 2013 si 2014 a fost calculata in dosarul nr.4777/95/20i5 si inclusa in suma de 32335 lei acordata deja reclamantului in cadrul dosarului nr. 4777/05 2015, prin raspunsul la obiectiuni, la pct..3 expertul contabil concluzioneaza faptul ca prima de vacanta aferenta anilor 2013 si 2014 nu a fost inclusa in suma de 32335 lei. In motivare expertul invedereaza ceea ce au aratat anterior si anume faptul ca in cadrul dosarului nr. 4777/95/2015 a fost respins capatul de cerere formulat de reclamant cu privire la acordarea primei de vacanta aferenta anilor 2013 si 2014. Practic expertul a refuzat sa faca un calcul si sa arate daca in temeiul sentintei civile nr.1159/2016, Minprest a achitat reclamantului prima de vacanta aferenta anilor 2013 si 2014 sau doar diferenta dintre salariul brut de 5125 lei si salariul brut de 7625 lei. Facand un calcul tinand cont de statele de plata si raportul de expertiza contabila (depus la dosarul cauzei cu intampinarea) din dosarul nr.4447/95/2015 care i-au fost puse la dispozitie, expertul putea stabili ce reprezinta sumele achitate reclamantului in lunile decembrie 2013 si decembrie 2014, care sunt mult mai mari decat in restul perioadei. Ori atata timp cat ei au sustinut prin intampinare ca prima de vacanta solicitata de reclamant in prezenta cauza a fost acordata in baza sentintei civile nr.l159/2016, iar instanta de fond a solicitat expertului sa verifice acest lucru, considera ca expertul nu si-a indeplinit atributiile si nu a stabilit prin calcule ce reprezinta sumele achitate in lunile decembrie 2013 si decembrie 2014. Din cauza pasivitatii expertului contabil sunt nevoiti sa achite a doua oara, in temeiul sentintei civile apelate diferenta de prima de vacanta calculata la salariul de 7625 lei. Ori, instanta de fond in aflarea adevarului trebuia sa se lamureasca ce reprezinta sumele achitate reclamantului in lunile decembrie 2013 si decembrie 2014, atata timp cat au depus la dosarul cauzei situatia cu salariile incasate de reclamant in perioada 23.08.2013-31.12.2014 si raportul de expertiza contabila efectuat in dosarul 4777/95/2015 din care rezulta ca expertul contabil a calculat si alte drepturi banesti in afara de cele ce reprezinta diferenta dintre salariul brut de 5125 lei si salariul brut de 7625 lei. Asa cum au aratat mai sus prima de vacanta solicitata de reclamant in prezenta cauza a fost acordata in baza sentintei civile nr. 1159/2016 fiind introdus de expertul contabil in suma totala de 32335 lei. Daca expertul nu a dovedit contrariul printr-un calcul detaliat inseamna ca instanta de fond in mod eronat a admis acest capat de cerere

Din aceste motive, tinand cont de inscrisurile depuse la dosar si a motivelor invocate, solicita admiterea apelului, modificarea sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii.

In drept, au invocat dispozitiile art. 466 Noul Cod de procedura civila.

Analizand apelurile formulate, Curtea constata ca apelul formulat de apelanta SC Minprest Serv SA,este nefondat avand in vedere urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de catre parata in intampinarea formulata la actiunea precizatoare raportat la dosarul nr. 4777/95/2015, s-a retinut in mod corect ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 430 din Codul de procedura civila republicat in conformitate cu care,

„(1) Hotararea judecatoreasca ce solutioneaza, in tot sau in parte, fondul procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.

2. Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa.
3. Hotararea judecatoreasca prin care se ia o masura provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
4. Cand hotararea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
5. Hotararea atacata cu contestatia in anulare sau revizuire isi pastreaza autoritatea de lucru judecat pana ce va fi inlocuita cu o alta hotarare.”

De asemenea, dispozitiile art. 431 alin.1, cu privire la efectele lucrului judecat, prevad ca :

„(1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect.”

Potrivit dispozitiilor art.432 din Codul de procedura civila republicat, exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanta sau de parti in orice stare a procesului, chiar inaintea instantei de recurs.

Prin urmare, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar a fi indeplinita tripla identitate de parti, obiect si cauza.

Cum in cauza nu este indeplinita tripla identitate de parti, obiect si cauza, in mod corect tribunalul a respins aceasta exceptie.

In ceea ce priveste pretentiile cu privire la acordarea drepturilor banesti cuvenite la perioada 29.07.2013-30.01.2015, Curtea urmeaza sa ia act ca reclamantul si-a restrans pretentiile cu privire la acordarea drepturilor banesti pentru aceasta perioada.

Cu privire la motivele de apel formulate in ambele apeluri existente in cauza, Curtea constata urmatoarele:

Prima instanta in mod gresit a respins capatul de cerere ce viza plata drepturilor banesti cuvenite si neacordate, reprezentate de diferenta dintre indemnizatia de conducere cuvenita si indemnizatia de conducere acordata pentru perioada 29.07.2013-30.01.2015, intrucat prin aceasta solutie s-a nesocotit puterea de lucru judecat a sentintei nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 4777/95/2015.

Cum instanta de fond a respins acest petit cu argumentatia care viza necontestarea actului aditional nr. 2508/09.07.2013, prin care i-ar fi fost negociat salariul de baza si implicit indemnizatia de conducere, dupa reintegrare, hotararea data fata de acest capat de cerere este nelegala, atata timp cat prin hotararea mentionata mai sus s-a statuat in mod definitiv ca acest act aditional este lovit de nulitate, in conditiile in care nu a fost semnat de catre reclamant, nefiind rezultatul unui acord de vointa intre parti, astfel cum prevad disp. art. 41 alin. 1 Codul muncii coroborat cu dispoz. art. 41 alin.3 lit. e din Codul muncii.

Or, cum prin sentinta nr. 1159/19.05.2016 s-a stabilit nulitatea absoluta a actului aditional nr. 2508/09.07.2013, aceasta chestiune litigioasa transata intre parti nu mai putea fi repusa in discutie in cadrul litigiului dedus judecatii, intrucat opera prezumtia absoluta de lucru judecat, in baza art. 431 alin.2 C.pr. civila.

Cum efectele lucrului judecat se impuneau si in al doilea proces, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere cele statuate cu putere de lucru judecat anterior.

Dar atata timp cat prin sentinta nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj s-a stabilit ca actul aditional nr. 2508/09.07.2013 nu a condus la modificarea salariului, fiind lovit de nulitate, rezulta ca obligatia paratei era de a acorda indemnizatia de conducere stabilita conform actului aditional nr. 460/2007 la contractul individual de munca, indemnizatie care a fost stabilita in suma fixa de 726 lei si nu cea in suma de 500 lei, care a fost acordata intr-un cuantum inferior celui negociat.

Cum prin raportul de expertiza intocmit in cauza s-a stabilit ce suma se cuvenea reclamantului, cu titlu de despagubiri echivalente pentru diferenta dintre indemnizatia acordata si cea cuvenita, rezulta ca prima instanta trebuia sa constate in temeiul disp. art. 52 alin.2 din Codul muncii ca reclamantului i se cuvine aceasta suma, cu consecinta obligarii paratei la plata ei.

Prin urmare, cererea asa cum a fost precizata era intemeiata, in conditiile in care drepturile banesti solicitate si cuvenite nu i-au fost acordate in cuantumul legal de catre parata, nesocotindu-se clauzele ultimului act aditional la contractul individual de munca convenit si insusit de ambele parti cocontractante, respectiv cel inregistrat sub nr. 460/30.05.2007, in care s-a negociat indemnizatia de conducere in cuantum de 726 lei.

Mai mult, in conditiile in care s-a apreciat intemeiat acest petit si s-a acordat eficienta celor doua hotarari judecatoresti, respectiv deciziei nr. 2195/2015 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. 9002/95/2013 si,respectiv, sentintei nr. 1159/19.05.2016 pronuntata de Tribunalul Gorj, in dosarul nr. 4777/95/2015 stabilindu-se din ce este compus salariul brut: salariu de incadrare in suma de 5700 lei, spor de vechime in suma de 1425 lei, rezulta ca, reclamantului i cuvenea si indemnizatia de conducere in cuantum de 726 lei, dupa partile acestui contract au convenit prin actul aditional nr. 460/30.05.2007, acesta din urma fiind ultimul act aditional la contractul individual de munca semnat de parti.

Avand in vedere aceste considerente, coroborate cu concluziile expertului tehnic de specialitate desemnat in cauza, expert, C.L., in sensul ca pe langa salariul de incadrare si sporul de vechime se adauga si indemnizatia de conducere de 726 lei, in raport de cele doua hotarari judecatoresti invocate mai sus, prin prisma existentei actului aditional nr. 2508/09.07.2013, rezulta ca s-a stabilit un salariu de incadrare de 3700 lei, la care se adauga sporul de vechime si indemnizatia de conducere.

In atare conditii, rezulta in mod cert ca prima de vacanta aferenta anilor 2013-2014, trebuia acordata la salariul stabilit prin raportul de expertiza si nicidecum la cel in cuantum de 7625 lei.

In ceea ce priveste petitul referitor la acordarea diferentelor salariale cuvenite si neacordate in cuantumul legal, reprezentate de prima de vacanta aferenta anilor 2013-2014, Curtea considera ca si acesta este intemeiat, in conditiile in care pana in prezent, aceasta prima a fost calculata la valoarea unui salariu inferior celui cuvenit.

Mai mult, aceste drepturi derivau din Contractul Colectiv de Munca, unde la art. 179 alin. 5 se prevedea ca la plecarea in concediu de odihna salariatii vor beneficia de o prima de vacanta de 75% din salariul brut.

Tinand cont ca prima de vacanta reprezinta tot un drept salarial cuvenit, accesoriu dreptului principal,iar acestea nu au fost acordate in totalitate, se impune obligarea paratei si la plata diferentelor salariale cuvenite si neacordate cu acest titlu pentru anii 2013-2014, in cuantumul stabilit prin raportul de expertiza efectuat in cauza.

Avand in vedere toate aceste considerente, prin prisma dispozitiilor art. 477-480 Cod procedura civila, Curtea va respinge, ca nefondat apelul formulat de apelanta SC Minprest Serv SA, ca admite in parte apelul formulat de catre apelantul C.D., va schimba in parte sentinta civila nr.688/08.06.2017 pronuntata de Tribunalul Gorj si va admite in parte actiunea precizata.

Se va lua act ca reclamantul si-a restrans pretentiile cu privire la acordarea drepturilor banesti cuvenite la perioada 29.07.2013-30.01.2015 si se va omologa raportul de expertiza intocmit de expert, C.L. in varianta - Anexa 1 a raportului de expertiza si va obliga parata catre reclamant la plata sumei totale de 8024 lei, suma bruta, reprezentand prima de vacanta, respectiv 4088 lei in suma bruta si diferenta indemnizatie de conducere de 3936 lei, in suma bruta.

Se va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de catre parata prin intampinare.

In ceea ce priveste solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecata, Curtea o va admite si va obliga apelanta catre apelantul reclamant la plata sumei de 2500 lei reprezentand cheltuieli de judecata la fond (1400 lei) si in apel (1100 lei), dovada fiind efectuata in cauza prin chitantele privind plata onorariului de avocat, depuse in cauza.
(Curtea de Apel Craiova , Sectia I civila - rezumat judecator Ionela Vilculescu)