Dreptul de proprietate publică - Update

Noțiune

Reprezintă acel drept subiectiv de proprietate ce aparține statului sau unităților sale administrativ teritoriale asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispoziție specială a legii , sunt de uz și de utilitate publică, cu condiția ca acestea să fi fost dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege.

Caractere juridice

Conform art.861 Cod Civil, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

1. Drept inalienabil

 

Potrivit art.861 Cod Civil, alin.1), bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate; aceasta semnifică imposibilitatea înstrăinării lor prin mijloace juridice de drept privat, ele fiind scoase din circuitul civil general.

Inalienabilitatea bunurilor proprietate publică operează numai atâta timp cât bunul aparține domeniului public.

2. Drept imprescriptibil

 

Din moment ce art. 861, alin.1) Cod Civil, dispune că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil în general, aceasta înseamnă că el apare ca imprescriptibil  atât extinctiv, cât și achizitiv.

Extinctiv, imprescriptibilitatea semnifică faptul că acțiunea în revendicare privitoare la un bun proprietate publică poate fi exercitată oricând, nestingându-se prin neexercitarea ei într-un anumit termen.

Imprescriptibilitatea sub raport achizitiv reprezintă faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor proprietate publică nu poate fi dobândit de un terț prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință a bunurilor mobile.

De asemenea, bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin ocupațiune, iar fructele pe care acestea le-ar putea produce nu pot fi dobândite de posesorul de bună-credință al bunului frugifer.

3. Drept insesizabil

 

În măsura în care bunurile din domeniul public nu sunt în circuitul civil general, ele sunt și insesizabile, conform art.861, alin1) Cod Civil, adică nu pot fi urmărite de către creditorii titularilor dreptului de proprietate asupra acestor bunuri: statul și unitățile administrativ-teritoriale.

Dacă asupra lor s-ar constitui garanții reale, cum ar fi gajul sau ipoteca, sau ar putea forma obiect al executării silite, s-ar ajunge, fie prin valorificarea drepturilor reale accesorii, fie în urma executării silite, la înstrăinarea lor de către terți, ceea ce legea nu permite.

Obiectul dreptului de proprietate publică

 

Conform art. 859 Cod Civil, constituie obiect exclusiv al proprietății publice bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental precum și alte bunuri stabilite prin lege organică.

Titularii dreptului de proprietate publică

 

Subiectele dreptului de proprietate publică sunt statul - asupra bunurilor din domeniul public de interes național - și unitățile administrativ-teritoriale (comuna, orașul, municipiul, județul), asupra bunurilor din domeniul public de interes local.

Niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

Dreptul de proprietate publica

Dreptul de proprietate publica este dreptul de proprietate care aparţine exclusiv statului şi unităţilor administrativ- teritoriale asupra bunurilor care fac parte din domeniul public şi ale cărei prerogative se exercită în regim de drept public, acesta fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.

Caracterele dreptului de proprietate publica

Dreptul de proprietate publică este inalienabil. Caracterul inalienabil constă în aceea că bunurile care fac obiectul proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civi1 general, adică nu pot fi înstrăinate pe cale voluntară prin acte juridice inter vivos sau mortis causa şi nici prin procedura de expropriere. Interdicţia de înstrăinare priveşte şi imposibilitatea constituirii dezmembrămintelor dreptului de proprietate: uzufructul, uzul, abitaţia, servituţile propriu-zise şi superficia. Aceste bunuri pot fi însă afectate de servituţi naturale şi legale care nu sunt servituţi propriu-zis veritabile, ci limitări normale ale dreptului de proprietate.

Limita anumitor servituţi trebuie înţeleasă că ea poate să meargă până acolo încât să creeze o incompatibilitate cu afectaţiunea, uzul sau interesul public, analizată ca o chestiune de fapt concretă. Actele de înstrăinare cu privire la bunurile care fac obiectu1 proprietăţii publice sunt lovite de nulitate absolută, pentru că sunt în afară de comerţ şi exceptate circuitului civil. Bunurile mobile şi imobile din proprietatea publică sunt afectate fie uzului public, fie interesului public, şi ele trebuie să-şi păstreze destinaţia şi scopul afectaţiunii. Ele sunt posibile în măsura în care nu există nicidecum însuşirea unei alienări (ex. Servitute prin fapta omului, aceea de trecere) pentru că nu poate fi vorba de o excepţie, ci de existenţa concomitentă atât a principiului inalienabilităţii cât şi a unui dezmembrământ fără semnificaţie asupra acestui caracter.

Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil. Imprescriptibilitatea este consecinţa inalienabilităţii bunurilor, adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul imprescriptibil constă în aceea că dreptu1 de proprietate publică este imprescriptibil extinctiv, cât şi achizitiv.

Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv face admisibilă oricând promovarea unei acţiuni în revendicare, indiferent dacă este vorba despre bunuri imobile sau mobile. Aşadar, dreptul la acţiune nu se stinge în timp, chiar dacă nu a fost exercitat de autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică asupra bunului respectiv. Revendicarea este posibilă chiar şi în cazul adjudecării, pentru care art. 561 C.pr.civ. prevede un termen de 5 ani sau al avulsiunii terenurilor, caz pentru care art. 498 C.civ. prevede că revendicarea se face în termen de 1 an.

Imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv permite titularului dreptului de proprietate publică asupra unui bun să se opună cu succes, să paralizeze, invocând excepţia caracterului imprescriptibil, în faţa oricărei acţiuni înaintate de altă persoană fizică sau juridică de drept privat, pentru constatarea uzucapiunii, în cazul imobilelor, şi prin posesia de bună credinţă, în cazul mobilelor.

Dreptul de proprietate publică este insesizabil. Tot datorită caracterului puternic a1 inalienabilitaţii proprietăţii publice, bunurile care formează obiectul acesteia sunt şi insesizabile, adică nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor. Insesizibilitatea funcţionează şi în ipoteza că bunul se află la un alt deţinător decât titularul, în cadrul exercitării unui drept de administrare, concesionare sau închiriere.

În conţinutul caracterului insesizabil intră şi interdicţia constituirii de garanţii asupra bunurilor din domeniul public.

Exercitarea dreptului de proprietate publică. Finalitatea urmărită în exercitarea dreptului de proprietate publică este satisfacerea interesului general. Acest deziderat se indeplineşte prin administrarea generală a bunurilor care constituie obiectul proprietăţii publice. Prin lege, acest drept aparţine autorităţilor centrale ale puterii executive cu privire la bunurile din domeniul public naţional, şi autorităţilor publice judeţene sau locale, cu privire la bunurile din domeniul public judeţean sau local. Titularii acestui drept şi-l exercită în virtutea unor prerogative administrative, care sunt conţinute de normele de drept administrativ, ramură a dreptului public ce îndeplineşte acest rol în interesul general al societăţii. Regimul de drept administrativ este exercitat în virtutea unor acte de putere. Deşi aceste autorităţi au şi personalitate juridică de drept civil, în actele de administrare a domeniului public apar în calitate de subiecte de drept administrativ asupra bunurilor şi au în consecinţă atribuţii care intră în conţinutul actului propriu-zis de administrare şi foarte rar în calitate de subiecte de drept civil.

Dreptul de proprietate publica

Dreptul de proprietate publică se exercită, în planu1 dreptului civil, direct şi nemijlocit de către autorităţile publice competente, în calitate de titulari ai dreptului, fie se realizează prin intermediu1 unor alte subiecte de drept. Atunci când se realizează prin această ultima modalitate, bunurile sunt încredinţate, prin acte de putere administrativă sau prin contract unor persoane juridice înfiinţate în acest scop, cum sunt regiile autonome, sau altor persoane juridice sau persoane fizice, cu scopul punerii în valoare potrivit destinaţiei acestor bunuri.

Exercitarea atributelor dreptului de proprietate publică sau a unora din atributele dreptului de proprietate se realizează ca atare prin intermediul unor subiecte de drept civil.

Avem aşadar, pe de o parte, dreptul de administrare care este constituit în favoarea unor persoane juridice de drept public ca principală modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică şi, pe de altă parte, o altă modalitate de exercitare a acestui drept o constituie concesionarea sau închirierea bunurilor către alte subiecte de drept civil.

Dreptul de administrare aparţine, cum am arătat, regiilor autonome şi instituţiilor publice asupra bunurilor proprietate publică. Reglementarea de principiu rezultă din art. 135 alin. 1 din Constituţie preluat şi dezvoltat de art. 12 din Legea nr. 213/1998.

Dreptul de administrare are ca izvor un act administrativ, care poate fi o hotărâre de guvern sau a consiliului judeţean, după cum bunul face parte din domeniul public de interes naţional, judeţean sau local.

Titulari ai dreptului de administrare pot fi: regiile autonome, instituţiile publice de interes naţional, judeţean sau local, prefecturile şi autorităţile publice centrale sau locale.

Regiile autonome sunt persoane juridice a căror organizare şi funcţionare este reglementată de art. 2 din Legea nr. 15/1990. Conform textului, regiile autonome sunt de interes naţional sau care se înfiinţează prin hotărârea consiliului judeţean, sau, după caz, a consiliului local municipal. Bunurile proprietate publică le sunt date în administrare pentru îndeplinirea scopului pentru care au fost înfiinţate. Regiile autonome sunt subordonate autorităţilor care le-au înfiinţat, dreptul de administrare care le aparţine se constituie ca o modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică, în regim de drept administrativ.

Dreptul de administrare este un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publică. E1 este opozabi1 celorlalte subiecte de drept, persoane fizice şi juridice, însă devine inopozabil titularilor dreptului de proprietate publică, respectiv statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. Aceste din urmă autorităţi pot să-1 retragă, să-l modifice şi să-l revoce, prerogative care aparţin titularului, ca autoritate publică competentă. Titularul dreptului de administrare poate apăra dreptul său prin mijloace de drept administrativ, actu1 administrativ poate fi cenzurat pe calea acţiunii în contencios administrativ.

Modalitatea de exercitare a dreptului este de drept civil chiar şi atunci când se produce o tulburare de drept din partea titularului. La fel şi faţă de terţi, dreptul de administrare fiind un drept real, el devine opozabil erga omnes, apărarea lui se realizează prin mijloace de drept civil.

Caracterele juridice ale dreptului de administrare derivă din dreptul de proprietate publică, care la rândul său are aceleaşi caractere, respectiv este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.

2. Concesionarea şi închirierea bunurilor proprietate publică. După anul 1990 noţiunea şi regimul juridic al concesionării au făcut obiectul unor reglementări succesive.

Concesiunile sunt calificate în funcţie de obiectul lor. Avem astfel:   a) concesiunea de bunuri; b) concesiunea de servicii publice; c) concesiunea de activităţi economice.

Închirierea bunurilor care fac parte din domeniul public este reglementată de art. 30-31 din Legea nr. 15/1990. Contractul de închiriere se încheie pe bază de licitaţie şi în mod obligatoriu se va include clauza exploatării bunului închiriat în conformitate cu specificu1 şi destinaţia acestuia. Calitatea de locator o are autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică sau cea care exercită dreptul de administrare, iar calitatea de locatar poate să o aibă orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.

Pentru validitatea contractului, trebuie respectată cerinţa legii, ca locatarul să fie desemnat în urma organizării unei licitaţii publice a închirierii unor astfel de bunuri. Scoaterea la licitaţie se face prin act administrativ emis de titularul dreptului.

3. Darea în folosinţă gratuită a bunurilor din domeniul public.

În literatura juridică dreptul de folosinţă este definit ca acel drept real principal, esenţialmente temporar, asupra unor bunuri imobile proprietate publică, constituit prin acte administrative individuale, cu titlu gratuit, în favoarea unei persoane juridice fără scop lucrativ. Beneficiarii sunt persoane juridice fără scop lucrativ (asociaţii, fundaţii etc.) care desfaşoară activităţi filantropice, de binefacere, de utilitate publică.

Afla mai multe detalii despre activitatea noastra juridica accesand pagina Cabinet de avocat .