Declaratiile Invinuitului Inculpatului – Sanctiuni | Discută Cu Un Avocat Online
cabinet de avocat
Cercetarea judecatoreasca
20 februarie 2013
avocati bucuresti online
Retinerea arestarea preventiva a minorului
20 februarie 2013

Declaratiile invinuitului inculpatului

avocatura bucuresti

avocatura bucuresti

Declaratiile invinuitului inculpatului – sanctiuni procedurale penale

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului sunt un mijloc de probă dintre cele mai importante pentru că învinuitul sau inculpatul cunoaşte cel mai bine împrejurările faptei. Acest mijloc are o dublă funcţionalitate: pe de-o parte, de a furniza informaţiile necesare aflării adevărului, iar pe de altă parte, este prima modalitate prin intermediul căreia cel ce urmează a fi tras la răspunderea penală îşi exercită dreptul la apărare. Cu toată această importanţă, mărturisirea nu mai constituie „regina probelor”, ci o simplă recunoaştere, care nu este un temei suficient pentru condamnare.

Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să dea declaraţie, pentru că este un drept al său, nu o obligaţie.

Declaraţiile învinuitului pot fi judiciare sau extrajudiciare.

Declaraţiile sunt judiciare când sunt date în faţa organelor judiciare în cursul procesului penal, potrivit procedurii legale.

Declaraţiile sunt extrajudiciare când au fost date în afara procesului penal şi conţinutul lor ajunge la cunoştinţa organului judiciar prin alte mijloace (declaraţiile unui martor, scrisorile).

Codul de procedură penală instituie, pentru organele judiciare, obligaţia de a obţine declaraţiile de la învinuit sau de la inculpat, această obligaţie încetând când învinuitul sau inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetări sau se prezintă la proces, deşi a fost legal citat, nu locuieşte în ţară etc.

Încălcările dispoziţiilor legale privind ascultarea învinuitului sau a inculpatului atrag sancţiunea nulităţii, pentru că prin acestea este violat dreptul său la apărare.

Procedura de ascultare a învinuitului sau a inculpatului (art. 70-74 CPP) se desfăşoară, de regulă, la sediul organului judiciar. La început, învinuitul sau inculpatul este întrebat cu privire la locul de muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale, studii, stare civilă, situaţie materială şi la alte date necesare pentru a stabili situaţia sa personală.

Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştiinţă fapta ce formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător şi, potrivit art. 70 (2) modificat prin legea 281/2003, i se aduce la cunoştiinţă că are dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că acea declaraţie ar putea fi folosită împotriva sa. Învinuitului sau inculpatului i se atrage atenţia să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă.

Învinuitul sau inculpatul nu poate fi supus jurământului şi nici nu poate fi obligat să spună adevărul.

Trecând la ascultarea propiu-zisă, organul de urmărire penală îi cere învinuitului sau inculpatului să dea o declaraţie scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce. Dacă învinuitul sau inculpatul refuză să scrie personal o declaraţie sau nu poate, se va întocmi un proces verbal în care se va consemna motivul pentru care nu scris declaraţia personal.

Învinuitul sau inculpatul este lăsat să expună liber tot ceea ce ştie în cauză şi este interzis ca în timpul ascultării să prezinte o declaraţie scrisă mai înainte (dar se poate folosi de însemnări). După ce face expunerea liberă, i se pot pune întrebări (de precizare, de control, de completare, ajutătoare) pentru a se obţine completări sau pentru a se verifica exactitatea relatării. Fiind şi un mijloc de apărare, cu ocazia ascultării învinuitului sau a inculpatului, acesta este întrebat şi asupra probelor pe care înţelege să le propună.

Ca reguli specifice, învinuitul sau inculpatul este ascultat de organele de urmărire penală sau de procuror fără a fi de faţă ceilalţi învinuiţi sau inculpaţi din aceeaşi cauză. Instanţa de judecată îi ascultă pe inculpaţi în prezenţa celorlalţi şi doar prin excepţie în lipsa lor.

Spre deosebire de urmărirea penală, unde numai organul de urmărire pune întrebări, la judecată întrebările se pot pune, prin intermediul preşedintelui completului, de oricare judecător, de procuror, de părţi, de ceilalţi inculpaţi şi de apărători.

Pentru a putea fi folosite în procesul penal, legea prevede în art. 73 CPP obligativitatea consemnării în scris a acestor declaraţii în mod complet şi exact. În fiecare declaraţie se va consemna ora începerii şi ora ascultării, iar declaraţia scrisă se citeşte învinuitului sau inculpatului şi, dacă el cere, i se dă să o citească. Când e de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Când nu poate sau refuză să o semneze, se va face o menţiune scrisă, în acest sens, în declaraţie. Când învinuitul sau inculpatul revine asupra uneia dintre declaraţiile sale sau doreşte să facă completări, acestea se vor semna ca şi declaraţia dată iniţial.

Pentru a i se oferi caracter oficial declaraţia învinuitului sau a inculpatului se semnează atât de cel care a dat-o, cât şi de organul de urmărire penală în faţa căruia a fost ascultat. Declaraţiile date la instanţă se semnează de către preşedintele completului şi de grefier, iar dacă declaraţia a fost dată prin interpret, acesta o va semna şi el la rândul său.

Ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitatea de a se prezenta spre a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa procedează la ascultarea acestuia în locul unde se află, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.

Valoarea probantă a declaraţiei. Potrivit art. 69 CPP, declaraţiile învinuitului ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, când sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. De aici se trage concluzia că legea nu acordă o forţă probantă deosebită acestui mijloc de probă şi că organul judiciar are obligaţia să admită probe care susţin învinuirea chiar dacă învinuitul sau inculpatul recunoaşte fapta. Luată izolat, declaraţia învinuitului sau a inculpatului nu are forţă probantă. În acelaşi fel se apreciează declaraţia învinuitului sau a inculpatului care tăgăduieşte comiterea faptei. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului sunt divizibile, în sensul că faptele relatate pot fi acceptate total sau parţial, după cum pot fi confirmate sau nu. Astfel, organul judiciar poate considera acea parte din declaraţie prin care se recunoaşte fapta şi poate să înlăture ca necorespunzătoare din declaraţie partea ce se referă la legitima apărare şi care nu a fost confirmată de celelalte probe.

În cazul în care învinuitul sau inculpatul, după ce a făcut o declaraţie într-un anumit sens, o retractează şi face relatări contrare, se pune problema care din aceste relatări este adevărată. Legea nu prevede nici o ordine în privinţa declaraţiilor. Organul judiciar poate să pună temei pe oricare dintre declaraţii, cu condiţia de a arăta motivat faptele ce rezultă din ansamblul probelor şi care o confirmă. În aceelaşi mod se apreciează declaraţia unui învinuit sau a unui inculpat ce relatează fapte de natură a-l învinui pe altul, fiind necesară, pentru a se ajunge la condamnarea inculpatului, să fie confirmată coînvinuirea de ansamblul probelor administrate.

Mai multe detalii gasiti pe pagina Avocat drept penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.