Decizie Nelegala De Incetare De Drept A Raportului De Serviciu, Principiului Prioritatii Dreptului UE Fata De Dreptul National » Consultă Avocat
avocatura bucuresti
Daune morale Raspunderea civila delictuala
31 martie 2020
avocatura bucuresti
Functionari publici din cadrul caselor judetene de sanatate, Stabilirea drepturilor salariale
31 martie 2020

Decizie nelegala de incetare de drept a raportului de serviciu, Principiului prioritatii dreptului UE fata de dreptul national

avocat bucuresti

avocat bucuresti

Decizie nelegala de incetare de drept a raportului de serviciu, Principiului prioritatii dreptului UE fata de dreptul national

Reglementare nationala precum cea in discutie in litigiul principal, care prevede ca raportul de serviciu inceteaza prin implinirea varstei de pensionare, stabilita in mod diferit in functie de sexul lucratorului, constituie o discriminare directa interzisa de directiva 2006/54/CE si atrage nulitatea deciziei de incetare de drept a raportului de serviciu cu consecinta reintegrarii in functia publica detinuta anterior.

Temei de drept:

Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006


art. 106 alin 1 si alin 2 din Legea nr. 188/19, Legea nr. 263/2010

Curtea de Apel Iasi -Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr.

288/25.02.2019

  1. Circumstantele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi reclamanta X a chemat in judecata paratele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi in numele si pentru Administratia Judeteana a Finantelor Vaslui, solicitand anularea Deciziei nr. DGR 3256 din 21 mai 2018, reintegrarea in functia publica detinuta anterior, obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate, incepand cu data de

  1. si pana la reluarea efectiva a raporturilor de serviciu. De asemenea, reclamanta a solicitat si suspendarea executarii deciziei nr. DGR 3256 din 21 mai 2018 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, pana la solutionarea pe fond a cauzei precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
  1. Hotararea instantei de fond

Prin sentinta civila nr. 1591/01.11.2018 pronuntata de Tribunalul Iasi, s-a admis actiunea formulata de reclamanta X in contradictoriu cu paratele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi in numele si pentru Administratia Judeteana a Finantelor Vaslui, s-a anulat Decizia nr. DGR 3256 din 21 mai 2018 emisa de parata, s-a dispus reintegrarea reclamantei in functia publica detinuta anterior emiterii deciziei, aceea de consilier clasa I, grad profesional superior, gradatia 5 - Compartimentul cazier Fiscal -AJP Vaslui - DGRFP Iasi, in vederea continuarii raportului de serviciu pana la implinirea varstei de 65 ani, fiind obligata parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, incepand cu data de

  1. si pana la momentul reintegrarii efective.

Impotriva acestei sentinte a declarat in termen recurs parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi - Administratia Judeteana a Finantelor Vaslui criticand- o pentru netemeinicie si nelegalitate.

3
Motivele de recurs infatisate de recurenta si apararile formulate de intimata

In motivarea recursului se arata ca Tribunalul da o interpretare diferita a dispozitiilor legale in materie si a materialului probator administrat in cauza, hotararea pronuntata fiind lipsita de temei legal, data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, solicitand casarea sentintei recurate si respingerea actiunii asa cum a fost formulata.

Recurenta invoca incidenta motivului de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ. potrivit carora casarea hotararii primei instante se poate cere cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

Recurenta sustine ca, analizand actele si lucrarile dosarului, respectiv verificand legalitatea si temeinicia deciziei nr. 3256/21.05.2018 in limita motivelor de fapt si de drept invocate in cererea introductiva, instanta de fond a apreciat ca „
actul administrativ contestat in prezenta cauza este nelegal”, motivat de faptul ca „decizia constatarii incetarii raportului de serviciu a fost emisa in contextul in care exista o diferenta de tratament fata de reclamanta, in raport cu angajatii barbati, la incetarea raportului de serviciu, diferenta ce constituie o discriminare directa pe criterii de sex ”.

In motivarea sentintei civile nr. 1591/CA/01.11.2018, Tribunalul Iasi a expus, pe de o parte, prevederile legale aplicabile in materia incetarii de drept a raportului de serviciu al functionarului publici pentru indeplinirea cumulativa a conditiilor privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare (art. 98 alin. 1 lit. d si art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republcata privind Statutul functionarilor publici, art. 52, art. 53 alin. 1 si Anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii), iar pe de alta parte, jurisprudenta europeana (Directiva 2006/54/CE din 05 iulie 2006, Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 noiembrie 2010, Directiva 2002/73/CE din 23 septembrie 2002, Directiva 79/7/CEE), aplicand, in luarea deciziei, exclusiv „
principiul suprematiei dreptului Uniunii Europene in raport cu legislatiile nationale ale statelor membre si jurisprudenta comunitara citata”.

Referitor la prevederile legale interne aplicabile in materia incetarii de drept a raportului de serviciu al functionarului public pentru indeplinirea cumulativa a conditiilor privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare, temei de drept al deciziei nr. 3256/21.05.2018, contestata in speta, instanta de fond in mod corect nu retine incalcarea de catre institutia parata a vreunei norme legale incidente de a carei respectare este tinut angajatorul, constatand insa existenta unei discriminari directe in care reclamanta este tratata mai putin favorabil, pe criterii de sex, desi comparativ cu barbatii are dreptul la munca in conditii de egalitate”.

Pentru a retine existenta discriminarii in speta, ce reiese din compararea legilor interne aplicabile cu jurisprudenta comunitara si din lipsa transpunerii directivelor europene in materie in legislatia nationala, instanta de fond a retinut ca „marja de apreciere recunoscuta autoritatilor publice in privinta politicii sociale se impune a fi interpretata in contextul jurisprudentei CJUE", apreciind, contrar legislatiei nationale la a carei respectare si aplicare este obligata institutia publica angajatoare, ca „pensionarea femeii la o varsta diferita fata de barbat nu poate fi atributul exclusiv al vointei angajatorului".

In cauza, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi a respectat si aplicat corespunzator prevederile legale aplicabile in materia incetarii de drept a raportului de serviciu al functionarului public, respectiv exclusiv Legea nr. 188/1999 republicata privind statutul functionarilor publici.

Nelegalitatea solutiei primei instante rezulta din faptul ca Tribunalul Iasi a constatat existenta unei discriminari, doar prin raportare la legislatia comunitara si la jurisprudenta CJUE in materie, fara a avea in vedere faptul ca aceste prevederi generale nu au aplicabilitate in situatia functionarilor publici in lipsa completarii in acest sens a prevederilor speciale nationale, respectiv ale Statutului functionarilor publici.

In conditiile in care activitatea functionarilor publici este reglementata prin prevederi cu caracter special, respectiv Statutul functionarilor publici, era absolut necesar ca acest principiu sa fi fost transpus in actul normativ. Ori, nici art. 98 ce reglementeaza cazurile de incetare de drept a raportului de serviciu, nici art. 117 („Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice") nu fac vreo referire expresa la principiul consacrat de legislatia si jurisprudenta comunitara.

Avand in vedere principiul potrivit caruia o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala, in speta Legea nr. 188/1999 republicata prin art. 98 in vigoare la data de 21.05.2018 cand a fost emis actul administrativ, invoca aplicarea gresita a legii de catre instanta de fond si respectarea de catre paratul angajator a prevederilor legale incidente in cauza, in vigoare la data emiterii actului administrativ contestat.

Anularea deciziei nr. 3256/21.05.2018, exclusiv pentru motive ce tin de nerespectarea in cauza a principiului suprematiei dreptului UE in raport cu legislatia nationala, echivaleaza cu o sanctiune incorecta si nedreapta aplicata emitentului actului administrativ caruia i se recunoaste in speta respectarea legii, prin neimputarea vreunei incalcari a prevederilor legale speciale incidente in raport de statutul de functionar public al reclamantei.

In ceea ce priveste jurisprudenta comunitara pe care se intemeiaza solutia instantei de fond, considera ca aceasta nu este de natura a conduce exclusiv si in mod automat la existenta unui tratament discriminatoriu.

Pe de o parte, Directiva 2006/54/CE reglementeaza optiunea, iar nu obligativitatea statelor membre de a transpune directivele comunitare in legislatia interna

4

(art. 3 - "Statele membre pot sa mentina sau sa adopte masuri in sensul articolului 141 alineatul 4 din tratat, pentru a asigura in mod concret o deplina egalitate intre barbati si femei in viata profesionala").

Pe de o parte, asa-zisul "tratament diferit aplicat reclamantei" retinut de instanta ca urmare a constatarii incetarii de drept a raportului sau de serviciu la varsta de 60 ani si 10 luni cand au fost indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 98 din legea speciala a Statutului functionarilor publici in acord cu legea generala a sistemului unitar de pensii, fata de varsta de 65 ani prevazuta pentru pensionarea de drept a barbatilor, se justifica in scopul respectarii, interpretarii si aplicarii corecte a legii, un astfel de tratament reprezentand o metoda adecvata si necesara in sensul art. 2 alin. 3 din OG 137/2000R privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare ("Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. 1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesarei, iar nu discriminare directa in sensul directivei europene citata de instanta de fond.

La analiza existentei unei fapte discriminatorii in sensul legii, respectiv a existentei caracterului ilicit al unei fapte, instanta de judecata nu poate depasi limitele de competenta si nu poate refuza, astfel, aplicarea corespunzatoare a unor acte normative cu putere de lege in vigoare, considerand ca sunt discriminatorii, inlocuindu-le cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.

Acest principiu incalcat flagrant in prezenta cauza prin sentinta recurata a fost recunoscut si de Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 818 - 821/03.07.2008. "general obligatorii" potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei si art 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a statuat ca prevederile "art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000R sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".

Asadar, asa cum a retinut si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 2/2015 pronuntata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie potrivit art. 521 alin. 3 C.proc.civ., „aceste decizii ale Curtii Constitutionale au avut in vedere, nu doar situatia in care instantele ar anula prevederi legale, ci si situatiile in care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii, indiferent de forta lor juridica”. Si intr-un asemenea caz ar fi incalcat principiul separatiei puterilor in stat, intrucat instanta de judecata ar intra in domeniul de competenta al puterii executive si ar crea norme de drept noi in aplicarea legii, fara sa aiba aceasta competenta constitutionala si legala. Prin Decizia nr. 2/2015, ICCJ a statuat ca, raportat la art. 16 alin. 2 din Constitutie potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege, „nimeni nu poate invoca principiul nediscriminarii pentru a obtine un anumit tratament, cu incalcarea legii.

Dimpotriva, in fiecare litigiu, reclamantul va trebui sa probeze legalitatea si temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminarii sau a egalitatii de tratament in raport cu solutia pronuntata de o alta instanta, ci pe argumente de interpretare si aplicare corecta a legii, chiar si in situatia in care invoca o astfel de hotarare”.

Prin aceeasi hotarare, ICCJ a retinut ca „existenta discriminarii poate fi analizata, exclusiv in raport cu actele normative care instituie un tratament diferentiat, si nu in raport cu hotararile judecatoresti prin care se stabilesc drepturi in favoarea anumitor persoane”, inclusiv hotarari judecatoresti pronuntate de instante europene, context in care sentinta nr. 1591/01.11.2018 este susceptibila de casare fiind pronuntata exclusiv in raport cu jurisprudenta comunitara in materia discriminarii, cu ignorarea totala a actelor normative interne la a caror respectare este obligat emitentul recurent in speta.

A mentine interpretarea instantei de fond reprezinta incalcarea principiului separatiei puterilor in stat, consacrat prin art. 1 alin. 4 din Constitutie, precum si a art. 61 alin. 1 potrivit caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, solutia instantei de fond echivaland cu inlocuirea unor acte normative cu putere de lege, respectiv Legea nr. 188/1999 republicata privind statutul functionarilor publici cu hotarari judecatoresti.

ICCJ a retinut ca in sistemul de drept romanesc jurisprudenta nu constituie izvor de drept, instantele judecatoresti nefiind tinute de solutiile pronuntate anterior de alte instante, in speta deciziile nr. 652/2016 si nr. 2892/2010 ale Curtii de Apel Suceava, respectiv Curtii de Apel Bucuresti invocate de reclamanta in cererea introductiva.

In acest context, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant ca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond, avand competenta in raza lor teritoriala.

Instanta de fond in mod nelegal a anulat actul contestat, in conditiile in care, la dosarul cauzei, nu a fost depusa nicio proba din care sa rezulte ca ar exista vreo discriminare impotriva reclamantei, in baza vreunui motiv, fiind incident astfel art. 488 pct. 8 C.proc.civ.

Cu aplicarea gresita a legii a retinut instanta de fond existenta unei discriminari si a unei diferente de tratament fata de reclamanta in raport cu angajatii barbati in lipsa vreunei probe utile, concludente si pertinente administrata de reclamanta in acest sens, incalcand astfel atat principiul potrivit caruia sarcina probei incumba reclamantei (art. 249 C.proc.civ.), cat si prezumtia nediscriminarii.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste Decizia Curtii Constitutionale din data de 5 iunie 2018, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a art. 53 alin. 1 lit. c) teza intai din Legea nr. 263/2010 si ale art. 56 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2006 privind Codul Muncii, arata faptul ca aceasta decizie este ulterioara Deciziei nr. 3256/21.05.2018 emisa de catre D.G.R.F.P. Iasi, contestata in prezenta cauza.

In conformitate cu prevederile art. 147 alin. 4 din Constitutie, „Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.

Art. 147 alin. 1 din Constitutie stabileste, in privinta legilor si ordonantelor in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, ca acestea „isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

Asadar, atat la momentul emiterii actului administrativ contestat, cat si la momentul prezentului recurs, prevederile legale pe care se sprijina decizia nr. 3256/21.05.2018, aplicate in mod corespunzator de institutia publica emitenta, sunt in vigoare si produc efecte juridice.

Totodata, cu privire la Decizia CCR nr. 387/05.06.2018, instanta de fond nu a avut in vedere faptul ca aceasta a vizat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 56 alin. 1 lit. c) teza intai din Legea nr. 53/2006 privind Codul Muncii, prin urmare dispozitiile Curtii Constitutionale se aplica doar personalului contractual din cadrul D.G.R.F.P. Iasi, nu si functionarilor publici. in acest sens, prin adresa nr. 117854/16.10.2018, D.G.R.F.P. Iasi a depus la dosarul cauzei punctul de vedere nr. 46102/13.09.2018 al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici cu privire la modalitatea de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 156/2018 si ale Deciziei Curtii Constitutionale nr. 387/05.06.2018, publicata in M.Of. nr. 642/24.07.2018.

Intimata a formulat intampinare solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei Tribunalului ca legala si temeinica reluand sustinerile si apararile formulate in fata primei instante.

4.
Solutia si considerentele instantei de recurs

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile legale incidente, motivele de recurs invocate si din oficiu, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In mod corect prima instanta a admis actiunea formulata de reclamanta X privind anularea Decizia nr. DGR 3256/21.05.2018, emisa de catre D.G.R.F.P. Iasi, dupa o evaluare completa si detaliata a probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente in speta.

In considerentele sentintei pe care instanta de recurs si le insuseste, sunt prezentate, intr-o maniera clara si completa, argumentele pertinente care au stat la baza adoptarii solutiei. Tot cu argumente pertinente, prima instanta a inlaturat sustinerile formulate de recurenta, demonstrand pe baza probatoriului administrat in dosar si a prevederilor legale incidente in speta ca cererea de chemare in judecata este intemeiata.

Efectuand propria verificare a aspectelor deduse judecatii, raportat la criticile din cererea de recurs, Curtea de apel retine ca reclamanta X, in calitate de fost functionar public in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Iasi - A.J.F.P. Vaslui - compartimentul Registru Contribuabili si Declaratii Fiscale - Persoane Fizice, a solicitat anularea actului administrativ-fiscal reprezentat de Decizia nr. DGR 3256/21.05.2018, emisa de catre D.G.R.F.P. Iasi, prin care s-a dispus incetarea de drept a raportului de serviciu al functionarului public, ca urmare a indeplinirii cumulative a conditiilor legale de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. De asemenea, functionarul public a solicitat prin aceeasi actiune reintegrarea in functia publica detinuta anterior si obligarea institutiei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate, incepand cu data de 10.06.2018 si pana la reluarea efectiva a raporturilor de serviciu.

In drept, potrivit art. 106 alin 1 si alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici: „(1) In cazul in care raportul de serviciu a incetat din motive pe care functionarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instantei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus incetarea raportului de serviciu, in conditiile si termenele prevazute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, precum si plata de catre autoritatea sau institutia publica emitenta a actului administrativ a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat functionarul public. (2) La solicitarea functionarului public, instanta care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia in functia publica detinuta...”.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii:
„Pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare prevazute de prezenta lege.”;
art. 53 alin. 1: „
Varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5”
.

Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei in materie de incadrare in munca si de munca (reforma), care abroga incepand cu 15 august 2009, Directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE, 86/378/CEE si 97/80/CE, interzice la art. 14 alin. (1) pct. cj
orice discriminare directa sau indirecta pe criteriul sexului in sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, in ceea ce priveste conditiile de incadrare in munca si de munca, inclusiv conditiile de concediere, precum si remuneratia, astfel cum este prevazut la articolul 141 din Tratat (TCE
).

In sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Directiva mentionata notiunea de „discriminare directa” vizeaza situatia in care o persoana este tratata intr-un mod mai putin favorabil din cauza sexului in comparatie cu o alta persoana care este, a fost sau ar fi intr-o situatie comparabila.

Asa cum arata si recurenta, in cauza este de neconetstat faptul ca decizia contestata a fost emisa in conformitate cu legislatia nationala (art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999), implinirea varstei de pensionare constituie un caz de incetare de drept a raportului de serviciu. Totusi, asa cum araatat in mod corect prima instanta actiunea reclamantei este intemeiata prin raportare la legislatia comunitara si la jurisprudenta CJUE in materie.

Asa cum rezulta din dispozitiile art 14 Directivei 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei in materie de incadrare in munca si de munca (reforma), se interzice orice discriminare directa sau indirecta pe criteriul sexului in sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, in ceea ce priveste conditiile de incadrare in munca si de munca, inclusiv conditiile de concediere, precum si remuneratia, astfel cum este prevazut la articolul 141 din tratat.
Efectul direct al directivei este aplicabil raporturilor pe verticala (cetatean fata de stat) fiind astfel incident in cauza.

Prin hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 noiembrie 2010 pronuntata in cauza C 356/09, s-a stabilit ca articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 trebuie interpretat in sensul ca o reglementare nationala care, pentru a promova accesul persoanelor mai tinere la piata fortei de munca,
permite unui angajator sa concedieze salariatii care au dobandit dreptul la pensie pentru limita de varsta, in conditiile in care femeile dobandesc acest drept la o varsta cu cinci ani mai mica decat varsta la care barbatii dobandesc acelasi drept, constituie o discriminare directa pe criterii de sex, interzisa de aceasta directiva
.

De asemenea, in cauza C-614/2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in sensul ca „articolul 3 aliniatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din februarie 1976 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament pentru barbati si femei in ceea ce priveste accesul la incadrarea in munca, la formarea si la promovarea profesionala, precum si conditiile de munca, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 septembrie 2002, trebuie interpretat in sensul ca
o reglementare nationala precum cea in discutie in litigiul principal, (...), care prevede ca raportul de munca inceteaza prin implinirea varstei de pensionare, stabilita in mod diferit in functie de sexul lucratorului, constituie o discriminare directa interzisa de directiva mentionata
”.

Curtea retine ca, chiar daca deciziile anterior mentionate au fost date in interpretarea Directivei 76/207/CEE, abrogata prin Directiva 2006/54/CE aplicabila in speta, dispozitiile relevante pentru prezenta cauza sunt identice in cele doua directive iar prin hotararea pronuntata in cauza
Marshall
, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca
art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207 poate fi invocat impotriva unei autoritati a statului care actioneaza in calitate de angajator pentru a evita aplicarea oricaror dispozitii nationale neconforme cu acesta
.

In aceasta cauza, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit si ca exceptarea din campul de aplicare al Directivei 76/207 prevazut la art. 1 alin. (2) din aceasta directiva, pentru domeniul securitatii sociale, trebuie interpretata in mod strict, exceptia de la interdictia de discriminare pe criterii de sex prevazuta la art. 7 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 79/7 nefiind aplicabila decat pentru stabilirea varstei de pensionare pentru acordarea pensiilor pentru limita de varsta si pentru consecintele care pot decurge pentru alte prestatii de securitate sociala. Prin aceeasi hotarare, Curtea a statuat ca ,,
Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 76/207 trebuie sa fie interpretat in sensul ca o politica generala de concediere care implica concedierea unei femei, avand ca singur motiv faptul ca aceasta a atins sau a depasit varsta la care are dreptul la o pensie de stat si care este diferita pentru barbati si femei in temeiul legislatiei nationale, constituie o discriminare pe criterii de sex interzisa, prin aceasta directiva
”.

Prin hotararea data in cauzele conexate C-231/06 - C-233/06, privind interpretarea Directivei 79/7/CEE, Curtea europeana a stabilit ca, atunci cand a fost constatata o discriminare contrara dreptului comunitar, atata timp cat nu au fost adoptate masuri care restabilesc egalitatea de tratament,
judecatorul national este tinut sa indeparteze orice dispozitie nationala discriminatorie, fara a fi necesar sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila de catre legiuitor
; judecatorul national este, de asemenea, tinut sa le aplice membrilor grupului defavorizat acelasi regim ca si cel de care beneficiaza persoanele din cealalta categorie (pct. 41).

Pentru considerentele expuse anterior, avand in vedere ca Decizia nr. DGR 3256 din 21 mai 2018 emisa de Directia Generala regionala a Finantelor Publice Iasi a fost data exclusiv in considerarea implinirii conditiilor de pensionare pentru limita de varsta, incepand cu data de 10.06.2018, acest act administrativ contine o diferenta de tratament manifestata fata de reclamanta in raport cu angajatii barbati la incetarea raportului de serviciu, diferenta ce constituie o discriminare directa pe criterii de sex, astfel ca, in baza principiul suprematiei dreptului Uniunii Europene in raport cu legislatiile nationale ale statelor membre, in mod corect instanta de fond a admis actiunea reclamantei.

Pe cale de consecinta, Decizia nr. DGR 3256 din 21 mai 2018 emisa de parata este nelegala si se impunea reintegrarea reclamantei in functia publica detinuta anterior emiterii deciziei, aceea de consilier clasa I, grad profesional superior, gradatia 5 la Compartimentul cazier Fiscal -AJP Vaslui - DGRFP Iasi, in vederea continuarii raportului de serviciu pana la implinirea varstei de 65 ani. Reintegrarea urmeaza a se dispune pe acelasi post detinut anterior, tocmai ca urmare a anularii deciziei de incetare de drept a raportului de serviciu si a dispozitiei subsecvente de continuare a raportului de serviciu pana la implinirea varstei de 65 ani de catre reclamanta.

In temeiul art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, in considerarea prejudiciului suferit de reclamanta pentru discriminarea directa la incetarea raportului de serviciu constatata prin prezenta, Tribunalul a obligat, in mod just, parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, incepand cu data de 10.06.2018 si pana la momentul reintegrarii efective.

In plus, relevanta in cauza este si jurisprudenta Curtii Constitutionale care prin decizia nr. 387 din 5 iunie 2018 a
admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 alin.(1) lit. c) teza intai din Legea nr. 53/2003

Codul muncii, si a constatat ca acestea sunt constitutionale in masura in care sintagma „ conditii de varsta standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executarii contractului individual de munca, in conditii identice cu barbatul, respectiv pana la implinirea varstei de 65 de
ani”. In acest sens, s-a retinut, printre altele: „
Curtea apreciaza ca incetarea raportului de munca al femeii la o varsta mai redusa decat a barbatului poate si trebuie sa ramana o optiune a acesteia, in contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal intr-o consecinta asupra incetarii contractului individual de munca ce decurge ope legis dobandeste valente neconstitutionale, in masura in care ignora vointa femeii de a fi supusa unui tratament egal cu cel aplicabil barbatilor. Astfel, dispozitiile art. 56 alin.(1) lit. c) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt constitutionale numai in masura in care, la implinirea varstei legale de pensionare, dau dreptul femeii sa opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie si incetarea contractului individual de munca in curs, fie pentru continuarea acestui contract, pana la implinirea varstei legale de pensionare prevazute pentru barbati, la acea data. In prima ipoteza, cand opteaza pentru deschiderea dreptului la pensie, contractul individual de munca in curs inceteaza de drept, iar dreptul la munca va putea fi exercitat numai dupa incheierea unui nou contract, daca angajatorul consimte in acest sens. Din contra, in masura in care salariata opteaza pentru continuarea raportului de munca, pana la implinirea varstei de pensionare prevazute de lege pentru barbati, exercitiul dreptului la munca nu este conditionat de incheierea unui nou contract si de vointa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor art. 53 alin.(1) din Legea nr. 263/2010, varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei, dar ca, atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5 la aceasta lege. De asemenea, Curtea retine ca, potrivit anexei amintite, in urma cresterii esalonate, varsta de pensionare a barbatilor a atins, incepand cu ianuarie 2015, plafonul de 65 de ani, insa varsta de pensionare a femeii va creste pana la atingerea plafonului de 63 de ani, in luna ianuarie 2030. In conditiile in care legiuitorul va intelege sa modifice varstele de pensionare, aceste considerente isi pastreaza valabilitatea, urmand a fi avute in vedere dispozitiile in vigoare la data implinirii varstei de pensionare de catre salariata. ”

Nu pot fi primite sustinerile recurentei in sensul ca principiu separatiei puterilor in stat a fost incalcat flagrant in prezenta cauza prin sentinta recurata avand in vedere deciziile nr. 818 - 821/03.07.2008 pronuntate de Curtea Constitutionala prin care s-a statuat ca prevederile „art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicata sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative”. In cauza, solutia de anulare actului administrativ se intemeiaza pe incalcarea Directivei 2006/54/CE si jurisprudentei CJUE in materie si nu pe refuzul instantei de fond de a aplica acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii. Mai mult, corecta interpretare a dispozitiilor legale incidente in sensul celor aratate de prima instanta este in deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, respectiv cu decizia nr. 387 din 5 iunie 2018 citata anterior.

Pe de alta parte, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor, ci si Statului insusi si organelor componente ale acestuia cum sunt si autoritatile publice, inclusiv
Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi si Administratia Judeteana a Finantelor Vaslui. Pentru a se supune acestei obligatii autoritatile administrative trebuie sa se abtina din proprie initiativa, de la aplicarea prevederilor nationale adoptate de autoritati centrale, daca incalca dreptul comunitar (cauza Fratelli Constanzo Spa c. Comune di Milano).

Din aceasta perspectiva, invocarea legii interne in temeiul careia s-a emis decizia contestata dovedita contrarie cu normele dreptului Uniunii Europene infrange nu numai dispozitiile constitutionale (art. 148), dar pune serioase semne de intrebare asupra indeplinirii obligatiei de loialitate comunitara asumate de Romania ca stat membru.

Intr-o atare ipoteza, revine jurisdictiilor sa elimine aceasta disfunctionalitate recunoscand particularilor drepturile prin aplicarea directa a Directivelor UE, ca urmare a principiului efectului direct al directivelor si a jurisprudentei CJUE.

Nu pot fi primite nici sustinerile recurentei in sensul ca este incidenta in cauza decizia nr. 2/2015 pronuntata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care se arata „aceste decizii ale Curtii Constitutionale au avut in vedere, nu doar situatia in care instantele ar anula prevederi legale, ci si situatiile in care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii, indiferent de forta lor juridica. Si intr-un asemenea caz ar fi incalcat principiul separatiei puterilor in stat, intrucat instanta de judecata ar intra in domeniul de competenta al puterii executive si ar crea norme de drept noi in aplicarea legii, fara sa aiba aceasta competenta constitutionala si legala”. Prima instanta nu a creat norme de drept noi in aplicarea legii, ci a aplicat
in mod direct dispozitiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul national
potrivit art. 148 din Constitutie si in concordanta cu Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.

Mai mult, in jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (Decizia in cauza
Costea /Enel
(1964), s-a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre aratandu-se ca „
dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si in fata dreptului national ulterior

De asemenea, in cauza
Simmenthal (1976), CJUE a stabilit ca judecatorul national este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acestea contravin normelor interne
, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau unei alte proceduri constitutionale.

Totodata, Curtea retine ca interpretarea dispozitiilor legale nationale incidente in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale relevate anterior, conduc la aceeasi solutie de admitere a actiunii.

In cauza nu are relevanta faptul ca Decizia Curtii Constitutionale din data de 5 iunie 2018, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a art. 53 alin. 1 lit. c) teza intai din Legea nr. 263/2010 si ale art. 56 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2006 privind Codul Muncii este ulterioara Deciziei nr. 3256/21.05.2018 emisa de catre D.G.R.F.P. Iasi.

Nu pot fi primite nici sustinerile recurentei in sensul ca a retinut instanta de fond existenta unei discriminari si a unei diferente de tratament fata de reclamanta in raport cu angajatii barbati in lipsa vreunei probe utile, concludente si pertinente administrata de reclamanta in acest sens. Atata timp cat discriminarea rezulta din insusi textul de lege aplicat, nu se impunea vreo dovada suplimentara in acest sens.

Fata de considerente aratate mai sus, in baza art. 496 C.proc.civ. si art. 20 din Legea 554/2004, apreciind ca solutia primei instante este legala si temeinica, si ca aceasta a evaluat temeinic si complet situatia de fapt dedusa judecatii si a facut o judicioasa aplicare a legii, Curtea respinge recursul declarat de recurenta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi - Administratia Judeteana a Finantelor Vaslui impotriva sentintei civile nr. 1591/01.11.2018 pronuntata de Tribunalul Iasi, sentinta pe care o mentine.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.