Contestatie decizie emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 administrativa.

Cuprins pe materii
: Contencios administrativ
Legislatie relevanta
: art. 2 din HG nr. 1120/2000

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003
Rezumat
:
Faptul ca dispozitiile procedurale cuprinse in Legea nr. 290/2003 permit cenzurarea deciziilor A.N.R.P. indreptateste instanta nu numai la analizarea, ci si la completarea probatoriului administrat in procedura administrativa, in masura in care aceasta ar putea conduce la solutionarea justa a cauzei. De asemenea, instanta are posibilitatea reaprecierii fortei probante a inscrisurilor depuse de reclamant, in masura in care atare inscrisuri se coroboreaza cu restul probatoriului, tinand seama de dificultatile procurarii inscrisurilor in discutie, de autoritatile emitente si, mai ales, de data intocmirii respectivelor inscrisuri, de contextul istoric al redactarii acestora.

Din aceasta perspectiva, in conditiile in care reclamantul, prezent in instanta, a individualizat bunurile pentru care solicita despagubiri, este superflua obligarea acestuia la prezentarea unei declaratii notariale, tinand seama de spiritul Legii nr. 290/2003.

Decizia nr. 1630/ 09 decembrie 2016 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Braila sub nr. 2xxx/113/2015*, reclamantul C.V. a formulat contestatie impotriva Deciziei nr. 1xxx/17.10.2014 a ANRP, solicitand acordarea de despagubiri conform Legii nr. 290/2003 de pe urma autorului F.A., bunic din partea mamei C.D., fosta F., pentru bunurile retinute sau sechestrate si ramase in C., Republica Moldova, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii reclamantul a precizat ca in temeiul art. 2 din Legea nr. 290/2003 si art. 1 din HG nr. 1120/2006, in calitate de mostenitor al autorului F.A. a formulat cerere de despagubire pentru bunurile care au apartinut acestuia, ramase pe teritoriul Basarabiei in localitatea C., Republica Moldova.

Reclamantul a sustinut ca in acest sens a formulat cereri la Institutia Prefectului Judetului B. si la Comisia Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, depunand inscrisuri cu care a facut dovada calitatii de mostenitor si a dreptului de proprietate al defunctului F.A., respectiv inscris de cont plati chirie pentru F.A., proprietarul unui imobil ocupat de subcentrul C. a unei magazii de cereale, proces-verbal din data de 05.03.1944 privind rechizitionarea unui imobil, inscrisul denumit ”Autorizatiune” nr. 6x din 09.01.1932 in copie legalizata si recipisa pentru plata constructiei in copie simpla, contract de vanzare-cumparare incheiat intre M.I.B. si A.F. din 03.09.1931 in copie legalizata, testamentul numitului N.F. in copie simpla, corespondenta cu Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, trei declaratii de martor autentificate la notar, respectiv S.S., P.M. si M.S.

S-a precizat ca, desi a facut dovada ca defunctul A.F. a posedat bunuri in Republica Moldova, cu inscrisuri legalizate, pentru ca au fost si unele copii simple, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a apreciat ca nu pot fi luate in considerare dovezile de la dosar, desi erau suficiente probe care sa permita admiterea cererii sale.

Cu privire la martorii care au dat declaratii autentificate, A.N.R.P. a apreciat ca declaratiile acestora nu pot fi luate in considerare pentru ca nu au cunoscut prin propriile simturi realitatea pentru care ei declara.

Reclamantul a precizat ca a afirmat la momentul formularii cererii ca nu a primit alte compensatii, dar A.N.R.P. a apreciat ca ar fi trebuit o declaratie autentica in care sa mentioneze suprafete exacte si bunuri pentru care cere despagubire, desi art.2 alin.4 din H.G. nr.1120/2006 nu prevede pretentiile solicitate de aceasta autoritate.

S-a aratat ca la art. 2 alin. 4 si 5 din H.G. nr.1120/2006 sunt prevazute dovezi alternative si nu imperative pentru dovedirea proprietatii. In acest articol se prevede ca cererile se insotesc de acte doveditoare certificate de autoritati. Legiuitorul a statuat ca in situatia imposibilitatii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completeaza cu declaratia autentica a petentului insotita de declaratiile a cel putin doi martori, de asemenea autentificate.

Imposibilitatea de a procura inscrisuri se dovedeste prin demersuri efectuate pentru a intra in posesia unor acte, depunandu-se la dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite institutii din Romania, Ucraina si Republica Moldova, abilitate sa produca aceste documente (adeverinte sau certificate de arhiva), precum si traducerea acestora dupa caz.

Reclamantul a considerat ca a depus un minim de probe, in ceea ce priveste documente atat din Republica Moldova, cat si din Romania care dovedesc proprietatea defunctului F.A. si testamentul lui F.N., tatal lui F.A.

Despre proprietatile din Republica Moldova, martorii au cunoscut discutii dintre F.N.A. si F.A. despre proprietatile detinute in localitatea C., in timp ce F.A. era in viata, cunoscand faptul ca acesta era carmaci.

S-a aratat ca exigenta A.N.R.P. excede cadrului legal si dispozitiilor Legii nr. 24/2004, apreciindu-se ca prin cerere reclamantul ar fi trebuit sa faca dovada continuitatii dreptului de proprietate asupra bunurilor, pentru care se solicita despagubiri, desi art. 2 din H.G. nr. 11320/2006 nu cere acest lucru, ci trebuie doar sa se faca dovada ca au avut in proprietate bunuri care au ramas pe teritoriul Basarabiei.

Astfel, s-a aratat ca motivele ANRP de respingere a contestatiei formulate impotriva Hotararii nr. 1493 din 31.01.2013 a Comisiei Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificari si completari, sunt nelegale si exagerate, pentru ca actul normativ si normele metodologice nu prevad exigentele impuse de aceasta autoritate.

In consecinta, s-a solicitat instantei sa dispuna admiterea contestatiei formulate impotriva Deciziei nr.1xxx/07.10.2014, in sensul acordarii de despagubiri pentru bunurile ce au apartinut defunctului F.A., cu cheltuieli de judecata.

In dovedire, au fost anexate inscrisurile mentionate in actiune.

Prin intampinarea depusa la data de 05.01.2016, parata A.N.R.P. a solicitat respingerea actiunii, aratand ca in vederea dovedirii proprietatii, inscrisurile ”cont de plata chirie cuvenita domnului A.F., proprietarul imobilului ocupat de subcentrul C. a unei magazii de cereale” si procesul-verbal din data de 05.03.1944, precum si testamentul numitului N.F. din 27.07.1942, sunt depuse la dosar in copii simple nelegalizate, nefiind astfel luate in considerare.

S-a precizat totodata ca petentul nu a facut dovada continuitatii dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicita despagubiri, declaratiile martorilor S.S. si P.M., fiind incomplete.

Parata a aratat ca potrivit art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 1120/2006 petentul avea obligatia de a depune la dosar declaratia pe propria raspundere completa, in care sa fie mentionate bunurile pentru care se solicita despagubiri, cu indicarea suprafetelor exacte, cat si daca autorii au beneficiat sau nu de despagubiri ori compensatii partiale in bani sau in natura, insa petentul nu a efectuat nici un demers in acest sens.

Ca urmare, s-a apreciat ca reclamantul nu a facut dovada dreptului de proprietate al autorului asupra bunurilor pentru care au fost solicitate despagubiri, fiind respinsa in mod corect contestatia impotriva Hotararii nr. 1xxx din 31.01.2013 a Comisiei Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

S-a solicitat totodata respingerea capatului de cerere privind acordarea de despagubiri, ca neintemeiat, stabilirea valorii despagubirilor fiind atributul Comisiei Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

In privinta obligarii paratei A.N.R.P. la plata despagubirilor, s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, fata de dispozitiile art. 7, art. 13 si art. 14(2) din Legea nr. 164/2014 din care rezulta ca A.N.R.P. are atributii de verificare si control cu privire la hotararile emise.

Parata a solicitat si respingerea capatului de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere si Decizia Curtii Constitutionale nr. 492/2006.

Cauza a fost initial inregistrata la Sectia I Civila a Tribunalului Braila, iar prin Incheierea pronuntata la data de 04.02.2016 in dosarul nr. 2xxx/113/2015, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei sectii si inaintarea dosarului la Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Braila, in temeiul dispozitiilor art. 8(5) din Legea nr. 290/2003, art. 132 al.3 si art. 136(1) Cod procedura civila.

In cadrul dosarului nr. 2xxx/113/2015*, instanta a dispus prin Incheierea din 27.04.2016 introducerea in cauza a paratei Comisia Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, careia i-au fost comunicate copii de pe actiune si inscrisuri, fara a depune intampinare.

Prin concluziile scrise depuse la data de 25.03.2016, reclamantul a solicitat respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a A.N.R.P., autoritate care solutioneaza contestatiile impotriva hotararilor comisiilor judetene si ale municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, fata de dispozitiile art. 8(5) din Legea nr. 290/2003 si art. 17(3) din H.G. nr. 1120/2006.

Avand in vedere ca obiectul actiunii, fata de dispozitiile Legii nr. 290/2003, incidente in cauza, Tribunalul retine ca parata A.N.R.P. are calitatea procesuala pasiva in cauza, urmand sa respinga ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata in referire la obligarea acestei institutii la plata despagubirilor, potrivit dispozitiilor art. 248(1) Cod procedura civila

La solicitarea instantei, parata A.N.R.P. a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1xxx/17.10.2014.

S-a administrat in cauza proba cu inscrisuri, la solicitarea partilor.

Prin sentinta civila nr. 3xx/Fca/2016 din data de 05 iulie 2016 pronuntata in cauza, Tribunalul Braila a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de parata A.N.R.P. De asemenea, a respins ca nefondata actiunea.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Prin Hotararea nr. 1xxx/31.01.2013 a Comisiei Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr.290/2003 s-a respins cererea nr. 9xxx/6991/03.04.2009 si s-a propus neacordarea compensatiilor banesti mostenitorului C.V. pentru bunurile de care a fost deposedat autorul F.A.

S-a constatat in acest sens ca petentul nu a depus declaratie notariala conform art. 2(2) din HG nr. 1120/2006.

Prin Decizia nr.1026 din 07.10.2014 emisa de A.N.R.P., s-a respins contestatia nr. 4035/20.03.2013 formulata de contestatorul C.V. impotriva Hotararii nr. 1xxx/31.01.2013, retinandu-se ca dovada refugiului si a dreptului de proprietate se face potrivit art. 2(4) teza I din HG nr. 1120/2006, cu acte doveditoare autentificate de autoritati.

Au fost analizate inscrisurile depuse in dovedirea dreptului de proprietate si s-a mentionat ca inscrisul ”Cont plata chirie cuvenita domnului A.F., proprietarul imobilului ocupat de subcentrul C. a unei magazii de cereale” si procesul-verbal din data de 05.03.1944, precum si testamentul numitului N.F. din 27.07.1942 au fost depuse la dosar in copii simple nelegalizate, nefiind retinute in sustinerea cererii.

Raportat la declaratiile martorilor S.S. si P.M., considerate incomplete, s-a constatat ca petentul nu a facut dovada continuitatii dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicita despagubiri, avand in vedere ca documentul „contract de vanzare-cumparare” a fost incheiat intre M.I.B. si A.F. in anul 1931.

Totodata, nu a fost retinuta declaratia martorului M.S., nascut in anul 1947, autentificata sub nr. 2xxx/30.07.2012 intrucat nu a cunoscut prin propriile simturi realitatile pentru care a declarat.

In decizia contestata s-a precizat ca petentul nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de art.2(2) din H.G. nr.1120/2006 privind depunerea la dosar a declaratiei pe propria raspundere completa, astfel incat s-a constatat ca nu a fost facuta dovada dreptului de proprietate al autorului asupra bunurilor pentru care au fost solicitate despagubiri.

In acest sens instanta retine ca reclamantul C.V. a depus la dosar la termenul din 22.03.2016, declaratia autentificata sub nr. 2xxx/25.07.2014, potrivit careia acesta a declarat pe propria raspundere ca nu a beneficiat de despagubiri ori de compensatii partiale, in bani sau in natura conform prevederilor Legii nr. 290/2003, pentru bunurile de care a fost deposedat autorul F.A. ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, precum si ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Fata de motivele retinute atat in Hotararea nr. 1xxx/31.01.2013 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.290/2003, cat si in considerentele Deciziei ANRP nr.1xxx/07.10.2014 de respingere a contestatiei, instanta constata ca reclamantul C.V. nu a facut dovada indeplinirii conditiei prevazute de art.2 alin.2 din HG nr.1120/2006 nici pe parcursul solutionarii prezentei cauze, in declaratia autentificata depusa nefiind mentionate expres bunurile pentru care se solicita despagubiri, respectiv imobilele detinute in proprietate de autorul A.F.

Analizarea inscrisurilor si a declaratiilor de martori depuse in dovedirea proprietatii autorului reclamantului trebuie raportata la bunurile, identificate detaliat, din declaratia prevazuta de art. 2 alin. 2 din HG nr. 1120/2006, insa declaratia depusa de reclamant nu cuprinde toate mentiunile prevazute de lege.

Instanta apreciaza ca neintemeiata motivele invocate prin actiune referitoare la faptul ca nu este obligatorie depunerea unei declaratii autentice care sa mentioneze suprafetele exacte si bunurile pentru care se solicita despagubiri, fata de dispozitiile art.2 alin. 4 si 5 din HG nr. 1120/2006. Aceste prevederi legale se refera la dovada cererii formulate, cu acte certificate de autoritati, iar in cazul imposibilitatii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completeaza cu declaratia autentica a petentului, insotita de declaratiile autentificate a cel putin doi martori.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1120/2006 (1) Pentru a beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele indreptatite trebuie sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita acordarea masurilor reparatorii. (2) Beneficiarii prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia sa declare pe propria raspundere atat bunurile ale caror compensare si despagubire le solicita, cat si daca au beneficiat sau nu de despagubiri ori de compensatii partiale, in bani sau in natura.

In cauza s-a constatat nedepunerea declaratiei complete prevazuta de art. 2 alin. 2 din HG nr. 1120/2006, conditie distincta de cele prevazute la alin. 4 si 5 din actul normativ mentionat.

Fata de considerentele expuse, Tribunalul apreciaza ca in mod corect a fost respinsa contestatia formulata de petentul C.V. impotriva Hotararii nr.1xxx/31.01.2013 a Comisiei Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prin Decizia nr. 1xxx/07.10.2014 a ANRP, nefiind indeplinite cerintele legale expres prevazute pentru acordarea despagubirilor solicitate in cauza.

Impotriva sentintei nr. 3xx/5.07.2016 a Tribunalului Braila, in termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticand-o pe motive de nelegalitate, in esenta, sub urmatoarele aspecte:

Contrar celor retinute de instanta de fond, cu inscrisurile aflate la doar a fost dovedita contestatia impotriva deciziei nr. 1xxx/17.10.2014 a A.N.R.P.

Cu inscrisurile de la dosar, a dovedit ca a depus la A.N.R.P. declaratia notariala prevazuta la art. 2 alin. 2 din H G. nr. 1120/30.08.2006.

De asemenea, instanta de fond a verificat personal la ultimul termen de judecata inscrisurile detinute de dansul, cerandu-i sa individualizeze bunurile pentru care cere despagubiri.

Cu toate acestea, judecatorul fondului a respins contestatia ca nefondata si a retinut ca nu a fost depusa declaratia notariala prevazuta la art. 2 alin. 2 din HG nr. 1120/2006.

Pentru motivele expuse succint mai sus, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei recurate si in rejudecare, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

A solicitat recurentul si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata.

Recurentul a invocat in drept disp. art. 488 pct. 8 Cod procedura civila.

Intimata, Comisia Municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a formulat intampinare prin care a invocat exceptia nulitatii recursului pentru nemotivare, solicitand, in subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata A.N.R.P., prin intampinarea formulata in cauza, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In privinta exceptiei nemotivarii recursului, recurentul a precizat in cuprinsul raspunsului la intampinari ca dansul a alegat aplicarea gresita a normelor de drept material, asa incat criticile sale se subsumeaza temeiului de reformare prevazut la rt. 488 pct. 8 Cod procedura civila.

Procedand, in conformitate cu disp. art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, la analiza cu prioritate a exceptiei invocate in cauza, Curtea a apreciat-o ca nefondata, apreciind ca recursul declarat de reclamant este motivat in fapt si in drept.

Pe fond, criticile reclamantului au fost considerate intemeiate in raport de urmatoarele considerente:

Solutia instantei este legala in privinta exceptiei invocate de A.N.R.P. Cu toate acestea, hotararea criticata este nelegala din perspectiva dezlegarii date in privinta fondului litigiului.

Astfel, pentru admiterea unei contestatii in procedura disciplinata de Legea 290/2003, esential este a se dovedi de catre petent imprejurarea refugiului si cea a detinerii in proprietate a bunurilor pentru care se cer despagubiri, cu acte autentificate de autoritati.

In speta, A.N.R.P. a respins contestatia reclamantului, apreciind ca acesta nu a facut dovada continuitatii dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicita despagubiri, nefiind luat in considerare contractul de vanzare-cumparare incheiat intre M.I.B. si A.F. in anul 1931 si nici declaratia martorului M.S.

Totodata, in decizia contestata, s-a precizat ca petentul nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de art. 2 alin.(2) din HG nr. 1120/2000.

Instanta de fond si-a concentrat analiza pe continutul declaratiei notariale depuse la dosar de reclamant, apreciind ca aceasta este incompleta, nereferindu-se la celelalte dovezi produse de catre reclamant, ceea ce in opinia Curtii, echivaleaza cu o nesolutionare a fondului.

Potrivit disp. art. 2 din HG nr. 1120/2000:

1. Pentru a beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele indreptatite trebuie sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita acordarea masurilor reparatorii.
2. Beneficiarii prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia sa declare pe propria raspundere atat bunurile ale caror compensare si despagubire le solicita, cat si daca au beneficiat sau nu de despagubiri ori de compensatii partiale, in bani sau in natura.

In speta, reclamantul sustine ca s-a conformat dispozitiilor legale precitate, depunand la dosar inscrisuri privitoare la dreptul de proprietate al autorului sau, privind refugiul acestuia, acte de stare civila, precum si declaratie notariala in sensul ca nu s-au primit despagubiri pentru bunurile individualizate in solicitarea avuta in vedere de A.N.R.P.

Cum instanta de judecata a fost investita cu contestatia reclamantului impotriva deciziei nr. 1.xxx/07.10.2014 emisa de A.N.R.P., solutionarea contestatiei reclama verificarea legalitatii respectivei decizii in raport de probatoriul prezentat de reclamant si de dispozitiile legale incidente in cauza.

Or, in speta, instanta de fond s-a rezumat la reluarea concluziilor paratei A.N.R.P., fara a verifica dovezile prezentate de reclamant, dovezi obtinute cu mari eforturi de catre acesta si in urma a numeroase demersuri adresate autoritatilor basarabene.

In conditiile in care reclamantul, prezent in instanta, a individualizat bunurile pentru care solicita despagubiri, acesta nu poate fi obligat la prezentarea unei declaratii notariale in acest sens, fara a excede spiritului Legii nr. 290/2003.

Faptul ca dispozitiile procedurale cuprinse in Legea nr. 290/2003 permit cenzurarea deciziilor A.N.R.P. indreptateste instanta nu numai la analizarea, ci si la completarea probatoriului administrat in procedura administrativa, in masura in care aceasta ar putea conduce la solutionarea justa a cauzei. De asemenea, instanta are posibilitatea reaprecierii fortei probante a inscrisurilor depuse de reclamant, in masura in care atare inscrisuri se coroboreaza cu restul probatoriului, tinand seama de dificultatile procurarii inscrisurilor in discutie, de autoritatile emitente si, mai ales, de data intocmirii respectivelor inscrisuri, de contextul istoric al redactarii acestora.

Cum, instanta de fond, nu s-a aplecat asupra acestor aspecte, Curtea a apreciat ca hotararea recurata nu este legala, dispunand reformarea acesteia, casand-o cu trimitere spre rejudecare, in conformitate cu disp. art. 496 Cod procedura civila.